Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

CSS Slobozia merge în turneul semifinal

Handbal, junioare

CSS Slobozia merge în turneul semifinal

Micile handbaliste de la CSS Slobozia, jucătoare născute cel mai devreme în 2003, au participat pe 5 și 6 aprilie 2014, la Ploiești, la faza pe euroregiune a Campionatului Național de Minihandbal. Au fost prezente 8 echipe împărțite pe două grupe. În meciurile din grupă sportivele CSS Slobozia pregătite de profesorii Marian Simion și Jeni Drăgan au bifat un egal și două victorii. Astfel, au terminat nedecis cu Activ Plopeni, 8-8, și s-au impus cu 24-14 în jocul cu Danubius Călărași și cu 10-4 în fața echipei a doua a CSM Ploiești. Învingătoarele din cele două grupe s-au întîlnit în finală unde CSS Slobozia a fost învinsă cu 8-14 de CSM Ploiești A. Locul II ocupat la această competiție îi oferă Sloboziei biletul pentru turneul semifinal ale cărui date și locație încă nu au fost stabilite. De menționat că, la minihandbal, un meci este compus din două reprize a cîte 15 minute. «Felicit fetele pentru această calificare și îmi propun ca obiectiv atingerea fazei finale a competiției. Am obținut această calificare împreună cu domnul profesor Marian Simion căruia aș vrea să-i mulțumesc pentru că a fost alături de mine și m-a susținut întotdeauna!» ne-a declarat Jeni Drăgan. Interul stînga al CSS Slobozia, Tania Onea, a fost golgeterul turneului, evoluții foarte bune avînd centrul Noami Vasile și portarii Cătălina Vlase și Eliza Marghideanu.

7 Aprilie 2014, 15:35 (7696 vizualizări - 6 comentarii)

Citiți și:
«Junioarele I» au bifat primele meciuri oficiale
Greu în «Grupa de Valoare»!
În vervă, doar o repriză
Spadasinii CSS Slobozia, în top la «Burgas Cup» 2026
Spadasinii CSS Slobozia, la prima ediție a «Ascendia Sabre Cup»

Comentariile cititorilor:


Ilenuța:
(15 Aprilie 2014, 18:27)
Zâne mici. Să nu vă luați după Drăgușanca, sa va luați dupa Marie Curie.
Gelu:
(15 Aprilie 2014, 18:19)
Bravo, fetitele!!!
Zina maseluta:
(15 Aprilie 2014, 08:17)
Zici ca-i concurs de frumusete. Tot una si una, frumusele foc:) Sperantele zilei de miine. Sa nu plecati si voi in Spania cind v-o veni rindul, stai acilea si beti apa plata.
Alexa:
(10 Aprilie 2014, 18:31)
Multumim :)
va35ly:
(9 Aprilie 2014, 19:37)
bravo am si eu o nepoata in echipa
Stela:
(9 Aprilie 2014, 14:11)
Bravo fetelor! Felicitari! Sa ajungeti pe local intai!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 04 Iul 2026
276 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IPJ Ialomița: Acțiuni de prevenire a răspândirii noului Coronavirus

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au continuat acțiunile de verificare a modului în care cetățenii din județ respectă măsurile de protecție sanitară. Astfel, au fost aplicate 127 de sancțiuni ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2021, 16:05
(2245 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Infracțiuni rutiere

În Duminica Floriilor, patru șoferi au fost depistați în flagrant de polițiștii de la Rutieră conducând autoturisme pe drumurile publice din județul Ialomița aflându-se sub influența băuturilor alcoolice ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2021, 19:10
(2205 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Eveniment privat, întrerupt de polițiști

În cursul zilei de duminică, 25 aprilie a.c., în jurul orelor 20,30, polițiștii din Fetești s-au sesizat din oficiu cu privire la desfășurarea unei petreceri private la un restaurant din municipiul Fetești ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2021, 18:50
(1910 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 73 mii de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară

Polițiștii ialomițeni, sub autoritatea Instituției Prefectului Ialomița, au continuat să acționeze, în sistem integrat, alături de celelalte structuri, în vederea verificării respectării măsurilor impuse ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2021, 18:40
(3764 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 21 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Luni, 26 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10498, cu 21 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2021, 16:15
(2694 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Slobozia și Gârbovi

Vineri, 23 aprilie a.c., în jurul orelor 17,05, salvatorii din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia-Garda de Intervenție Slobozia au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în Slobozia ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2021, 12:55
(2846 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Măsuri de siguranță în apropierea Sărbătorilor Pascale

Inspectorii de Prevenire vor intensifica, în această perioadă, acțiunile de control și informare preventivă la lăcașurile de cult din județul Ialomița, unde se preconizează participarea unui număr mare ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2021, 12:35
(3470 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 7 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Duminică, 25 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10477, cu 7 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2021, 17:05
(3137 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 26 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 24 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10470, cu 26 de cazuri mai mult față de ziua ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2021, 17:15
(2632 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 29 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Vineri, 23 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10444, cu 29 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2021, 16:40
(2864 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Două persoane rănite în urma unui accident rutier

Movilița: Două persoane rănite în urma unui accident rutier

Vineri, 23 aprilie a.c., în jurul orelor 12,10, un accident rutier s-a petrecut în zona localității Movilița. Din primele informații se pare că un automobil s-a ciocnit violent de o autoutilitară. În urma ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2021, 16:05
(2375 vizualizări - 0 comentarii)


Ciulnița: Acțiuni de prevenire a furturilor de animale

Ciulnița: Acțiuni de prevenire a furturilor de animale

Polițiștii din cadrul IPJ Ialomița au organizat joi, 22 aprilie a.c., o acțiune pe raza localității Ciulnița cu scopul de a-i atenționa pe localnici în legătură cu furturile de animale. Cetățenii din comună ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2021, 14:55
(2294 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de 9500 de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară

În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii ialomițeni au desfășurat ample acțiuni ce au vizat modul în care populația județului respectă măsurile de protecție sanitară. Cu această ocazie, au fost aplicate ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2021, 14:45
(2546 vizualizări - 0 comentarii)


Proiectil neexplodat, găsit la Gârbovi

Proiectil neexplodat, găsit la Gârbovi

Joi, 22 aprilie a.c., un cetățean din comuna Gârbovi care executa lucrări agricole în propria gospodărie, a descoperit un proiectil perforant de artilerie calibru 57 mm. Conștientizând pericolul reprezentat ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2021, 12:35
(2485 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Fetești

Un accident rutier s-a produs pe raza municipiului Fetești, pe DN3A, joi, 22 aprilie a.c., în jurul orelor 9,30. Salvatorii de la Stația de Pompieri Fetești au fost solicitați să intervină la evenimentul ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2021, 12:20
(2045 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


APIA: Peste 550 mii de Cereri Unice de Plată, depuse de fermieri

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în cadrul Campaniei de primire a Cererilor Unice de Plată în anul 2021, au fost înregistrate un număr de 550655 de cereri, pentru ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2021, 16:50
(2282 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 29 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Joi, 22 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10415, cu 29 de cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2021, 16:25
(3538 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Percheziții într-un dosar de «proxenetism»

În ziua de joi, 22 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, au desfășurat 6 percheziții domiciliare ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2021, 15:25
(2991 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Tutun de contrabandă, trimis prin poștă

Polițiștii Ialomițeni au reușit să destructureze o rețea de traficanți de tutun care livrau țigări de contrabandă prin intermediul serviciilor poștale. Astfel, joi, 22 aprilie a.c., oamenii legii au deschis ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2021, 15:10
(3590 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Respectarea măsurilor de protecție sanitară, verificată de polițiști

În ultimele 24 de ore, polițiștii din Ialomița au verificat modul în care sunt respectate măsurile de protecție sanitară la nivelul județului. Astfel, au fost aplicate 73 de sancțiuni contravenționale, ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2021, 14:50
(1575 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 22 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 21 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10386, cu 22 de cazuri mai mult față de ziua ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2021, 17:05
(2038 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Incendiu de la o tigaie uitată pe foc

Salvatorii din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au fost solicitați marți, 20 aprilie a.c., în jurul orelor 15,40, să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu la o casă din comuna ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2021, 12:20
(2930 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Alexeni incendiu


SJA Ialomița: Ofițer de poliție din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Ialomița, la data săvârșirii faptelor, trimis în judecată

La data de 02.04.2021, ca urmare a finalizării cercetărilor efectuate cu sprijinul polițiștilor Anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție-Serviciul Județean Anticorupție Ialomița, procurorul de caz ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2021, 20:45
(11754 vizualizări - 1 comentariu)


APIA: Cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat la cantitățile de motorină aferente trimestrului I 2021

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că primește Cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantitățile de motorină achiziționate ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2021, 19:50
(6388 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 26 aprilie 2021, termen limită pentru depunerea a 8 declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 26 aprilie 2021, este termenul limită de depunerea următoarelor documente: Formularul 100-«Declarație privind ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2021, 18:25
(3751 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 24 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Marți, 20 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10364, cu 24 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2021, 16:55
(3149 vizualizări - 0 comentarii)


Trei slobozeni, reținuți pentru 24 de ore după ce au bătut un bărbat pe stradă

Polițiștii de Investigații Criminale din Slobozia au reținut în cursul zilei de luni, 19 aprilie a.c., trei bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 27 de ani, domiciliați în Slobozia, cercetați sub aspectul ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2021, 16:45
(2999 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Respectarea măsurilor de protecție sanitară, monitorizată de polițiști

Luni, 19 aprilie a.c., forțele de ordine au fost la datorie, acționând pentru verificarea respectării măsurilor impuse în contextul Stării de Alertă, precum și  pentru prevenirea și limitarea infectării ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2021, 16:40
(2128 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 22 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Luni, 19 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10340, cu 22 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2021, 16:50
(3444 vizualizări - 0 comentarii)


Ivănești: Ordin de protecție pentru un bărbat bătut de noră

Polițiștii ialomițeni au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele unei femei, de 47 de ani, din localitatea Ivănești, care și-ar fi lovit socrul. Astfel, vineri, 16 aprilie a.c., în jurul orelor ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2021, 15:25
(2397 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Topic în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Ion în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Rodica în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Dadi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Bogdanel Nicolae în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Un cetatean în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Niculina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Sile în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Maria Apostol în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Consilier în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Miruna N în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive @gigel în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Suveran în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Vali în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență scrumbie Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Gigel în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Dumitre în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a Părinte mulțumit în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...