Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

PUBLICITATE ONLINE

comunicat de presă

Grupul de Acțiune Locală «Călărași Vest» anunță prelungirea, pînă la data de 06.05.2014, a perioadei de depunere a proiectelor în cadrul Măsurii CLGAL 1 (Măsura 411 prin Măsura 121 PNDR)-«Modernizarea exploatațiilor agricole din teritoriul Parteneriatului GAL „Călărași Vest“», sesiunea nr. 1/2014, conform priorităților Planului de Dezvoltare Locală al Grupului de Acțiune Locală «Călărași Vest».
Numărul de referință al sesiunii/cererii de proiecte: Sesiunea nr.1/17.03-06.05.2014 Masura CLGAL 1.
1. Data publicării prelungirii Apelului de selecție: 14.04.2014.
2. Beneficiarii eligibili pentru sprijinul acordat prin Măsura 121 sînt:
-fermierii definiți conform PNDR ca fiind persoane fizice sau juridice, care practică în principal activități agricole -activitate principală conform Certificatului de Înregistrare eliberat de Oficiul Registrului Comerțului- a căror exploatație este situată pe teritoriul țării, are o dimensiune egală sau mai mare de 2 UDE, și care este înregistrată în Registrul unic de identificare/Registrul agricol. Persoanele fizice neautorizate încă vor fi acceptate ca beneficiari potențiali dacă se angajează să se autorizeze pînă la data încheierii contractului de finanțare. Sînt exceptate de la sprijinul prin această măsură organizațiile de producători din sectorul legume și fructe pentru investiții sprijinite prin Pilonul I.
-Grup de producători constituit conform OG nr. 37/2005, cu modificările și completările ulterioare, doar cu condiția ca investițiile realizate să deservească interesele propriilor membri;
-Cooperativă agricolă (înființată în baza Legii nr. 566/ 2004 cu modificările și completările ulterioare), doar cu condiția ca investițiile realizate să deservească interesele propriilor membri.
Proiectele vor fi implementate doar pe teritoriul Asociației GAL «Călărași Vest».
3. Fondul disponibil: 411.350 Euro.
4. Suma maximă nerambursabilă care poate fi acordată pentru proiecte este de 160.000 euro.
5. Valoarea minimă eligibilă a unui proiect este de 5.000 euro.
6. Data limită de depunere a proiectelor: Sesiunea este deschisă în perioada 17.03.2014-06.05.2014. Termenul limită de depunere pentru sesiunea de cereri de proiecte aferentă acestei măsuri este 06.05.2014, ora 15,00, la sediul Asociației GAL «Călărași Vest», în orașul Fundulea, str. Mihail Kogălniceanu, nr. 32, bl. 2, sc. C, ap. 1, județul Călărași.
7. Informații detaliate privind accesarea și derularea măsurii sînt cuprinse în Ghidul Solicitantului (Măsura 411 prin Măsura 121 PNDR) disponibilă pe site-ul APDRP www.apdrp.ro , MADR www.madr.ro și site-ul Asociației GAL «Călărași Vest» www.galcalarasivest.ro
8. Date de contact pentru informații suplimentare:
Adresa Asociației Grupul de Acțiune Locală «Călărași Vest» este: orașul Fundulea, Str. Mihail Kogălniceanu, nr. 32, bl. 2, sc. C, ap. 1, județul Călărași, tel: 0242/642.965, fax: 0242/642.966, e-mail: [email protected] Programul de lucru al Asociației GAL «Călărași Vest» este de luni pînă vineri în intervalul orar 9,00-13,00 și 14,00-18,00.
9. Informațiile detaliate aferente măsurilor lansate sînt disponibile în variantă electronică (suport CD/DVD) și pe suport tipărit la sediul Asociației GAL «Călărași Vest», din orașul Fundulea, str. Mihail Kogălniceanu, nr. 32, bl. 2, sc. C, ap. 1, județul Călărași.

14 Aprilie 2014, 08:15 (5504 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 01 Iul 2026
294 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

APIA: Ajutor de minimis de 1,5 milioane de lei pentru fermierii ialomițeni

Ministerul Agriculturii a început încă de săptămâna trecută distribuția în teritoriu a sumelor acordate fermierilor sub forma ajutorului de minimis. Fondurile se alocă prin intermediul Agenției pentru ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2019, 11:20
(2628 vizualizări - 0 comentarii)


Sancțiuni de peste 800 mii de lei aplicate de Inspectorii ITM Ialomița

Oficialii Inspectoratului Teritorial de Muncă Ialomița au remis publicității o situație a controalelor efectuate în perioada ianuarie-septembrie 2019. În această perioadă de timp au fost realizate peste ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2019, 11:15
(2475 vizualizări - 0 comentarii)


Delictele silvice, în atenția polițiștilor ialomițeni

Hoții de lemne sunt tot mai pre­zenți în pădurile din Ialomița. O arată o situație a delictelor silvice constatate de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, de la începutul ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2019, 11:10
(2257 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Angajatorii sunt obligați să anunțe locurile de muncă vacante și ocuparea acestora

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă reamintește tuturor angajatorilor (persoane fizice/juridice de drept public sau privat) că, potrivit Legii, au obligația de a comunica agențiilor județene ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2019, 19:15
(8950 vizualizări - 0 comentarii)


Sancțiuni aplicate taximetriștilor din Slobozia

Polițiștii din Slobozia au verificat marți, 19 noiembrie 2019, taximetriștii din municipiul reședință de județ. În urma acțiunii, oamenii legii au aplicat sancțiuni în valoare de 4900 de lei. Problemele ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2019, 19:10
(2629 vizualizări - 1 comentariu)


Protopopiatul Slobozia: «Voluntariatul ne face mai buni»

Reprezentanții Protopopiatului Slobozia au inițiat un proiect al cărui scop vizează formarea spiritului moral-creștin al tinerilor. Inițiativa se numește «Voluntariatul ne face mai buni», iar prima acțiune ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2019, 19:05
(4015 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiunea «Foc de Artificii»

Luni, 18 noiembrie a.c., Poliția Română a demarat acțiunea națională «Foc de Artificii». Și în acest an sunt continuate activitățile la nivel național, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2019, 18:05
(3007 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Accident cu două victime

Un accident s-a produs la Slobozia, în dimineața zilei de sâmbătă, 16 noiembrie a.c., în jurul orei 8,05, între două autoturisme. Pentru salvarea victimelor au intervenit o descarcerare și o ambulanță ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2019, 17:30
(2050 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Incendiu la Mihail Kogălniceanu

În vineri spre sâmbătă, 15/16 noiembrie a.c., în jurul orei 3,45, a izbucnit un incendiu la un garaj auto din incinta unei gospodării din localitatea Mihail Kogălniceanu. La fața locului s-au deplasat ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2019, 17:25
(2193 vizualizări - 0 comentarii)


Moldoveni: A ars un autoturism

Sâmbătă, 16 noiembrie a.c., în jurul orelor 18,45, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu de autoturism din localitatea Moldoveni. La fața ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2019, 17:20
(2176 vizualizări - 0 comentarii)


Pompierii slobozeni au deblocat ușa unei bătrâne

Sprijinul pompierilor a fost solicitat în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, 16 noiembrie a.c., în jurul orelor 23,30, pentru asigurarea accesului în apartamentul unei persoane de 73 ani. Pompierii ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2019, 17:15
(2522 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii au plantat arbori la Colelia

Polițiștii au plantat arbori la Colelia

Sâmbătă, 16 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Grivița au acceptat invitația de a participa la o acțiune de împădurire, desfășurată sub deviza «România plantează pentru mâine ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2019, 16:15
(2485 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Beți la volan

Duminică,17 noiembrie a.c, polițiștii feteșteni au depistat doi șoferi conducând autoturisme pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice. În primul caz, un tânăr de 25 de ani, din Fetești, a ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2019, 16:10
(1712 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți-Târg: Produse contrafăcute, confiscate

Zeci de produse cosmetice și articole de îmbrăcăminte, susceptibile a fi contrafăcute, au fost confiscate de polițiștii Orașului Fierbinți Târg. Vineri, 15 noiembrie a.c., polițiștii au oprit, pentru control ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2019, 16:05
(4716 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Pete 700 mii de fermieri, autorizați la plată

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Prahova informează că, începând cu data de 16 octombrie 2019, în cadrul Campaniei de plăți în avans pentru anul 2019, s-a autorizat la plată la nivel național ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2019, 15:40
(2800 vizualizări - 0 comentarii)


Proiecte europene implementate de DSVSA Ialomița

Printr-un comunicat de presă, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează asupra semnării a două Contracte de finanțare cu fonduri europene nerambursabile prin Programul ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2019, 13:05
(3169 vizualizări - 0 comentarii)


DSP Ialomița: A doua tranșă de vaccin antigripal, distribuită

DSP Ialomița: A doua tranșă de vaccin antigripal, distribuită

Direcția de Sănătate Publică Ialomița anunță faptul că a doua tranșă de vaccin antigripal a fost distribuită de la finalul săptămânii trecute în cabinetele medicilor de familie din județ. Astfel, peste ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2019, 18:10
(3154 vizualizări - 4 comentarii)


Racla cu Sfintele Moaște ale Sfintei Mironosițe Maria Magdalena, la Slobozia

Racla cu Sfintele Moaște ale Sfintei Mironosițe Maria Magdalena, la Slobozia

Cu binecuvântarea Preasfințitului Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în preajma hramului bisericii «Sfântul Evanghelist Matei», vineri, 15 noiembrie 2019, la orele 17,00, o delegație de la ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2019, 17:55
(5776 vizualizări - 0 comentarii)


Proiect de promovare a școlilor de pompieri în liceele din Ialomița

Reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al Județului Ialomița au desfășurat o amplă campanie de promovare a școlilor de pompieri în liceele din județ. Campania a debutat ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2019, 17:50
(6621 vizualizări - 2 comentarii)


Jilavele: Arestat pentru «evaziune fiscală»

Joi, 14 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Jilavele au reușit identificarea unui bărbat, de 52 de ani, din comuna Jilavele, pe numele căruia Tribunalul Ialomița a emis un mandat ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2019, 17:45
(2948 vizualizări - 0 comentarii)


Deficit de personal la Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița

Concursurile din sursă externă organizate de Inspec­toratul de Poliție al Județului Ialomița au rezolvat pro­blema lipsei de personal doar parțial. Instituția continuă să aibă probleme din cauza deficitului ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2019, 17:40
(3885 vizualizări - 3 comentarii)


Accidente la Slobozia și Urziceni, trei victime

Joi, 14 noiembrie a.c., polițiștii ialomițeni au intervenit la două accidente rutiere soldate cu rănirea a trei persoane. Primul dintre acestea s-a produs în jurul orei 6,00, pe raza municipiului Slobozia ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2019, 17:35
(2905 vizualizări - 0 comentarii)


APM Ialomița: «Voluntar, implică-te!»

Joi, 7 noiembrie 2019, la Sala de Festivități a Colegiului Național «Mihai Viteazul» din Slobozia s-a desfășurat cea de a V-a ediție a evenimentului «Voluntar, implică-te!», eveniment organizat de Agenția ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2019, 17:30
(2208 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În perioada 18-22 noiembrie a.c., E-Distribuție Dobrogea anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări se vor desfășura în localitățile ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2019, 17:25
(6173 vizualizări - 0 comentarii)


«Ziua Mondială a Diabetului», marcată și la Slobozia

Slobozia se alătură orașelor din țară care în noiembrie marchează «Ziua Mondială a Diabetului». Cu acest prilej, Direcția de Sănătate Publică și medicii diabetologi din județ organizează până pe data de ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2019, 17:20
(2387 vizualizări - 0 comentarii)


O nouă campanie la Crucea Roșie Ialomița

Crucea Roșie Ialomița este înscrisă în Programul «Colgate», o campanie ce se desfășoară în perioada noiembrie 2019-februarie 2020. Alături de alte 10 județe din țară, peste 77 mii de copii din clasele primare ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2019, 17:15
(3033 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Polițistul pasionat de alpinism

IPJ Ialomița: Polițistul pasionat de alpinism

Un polițist rutier ialomițean a reușit să cucerească toate cele 13 vârfuri de peste 2500 metri din România, atingând înălțimile amețitoare ale Alpilor Italieni, Munților Balcani sau Muntele Olimp. Agentul ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2019, 17:10
(2290 vizualizări - 1 comentariu)


Razie a polițiștilor la Slobozia

Razie a polițiștilor la Slobozia

În cursul zilei de miercuri, 13 noiembrie a.c., pe raza municipiului Slobozia au fost angrenate aproximativ 40 de efective de Ordine Publică, Poliție Rutieră și Investigații Criminale, precum și luptători ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2019, 18:15
(2525 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


DN21: Accident rutier soldat cu trei victime

Joi, 14 noiembrie a.c., în jurul orei 6,20, s-a produs o coliziune între două autoturisme pe Drumul Național 21. Pentru salvarea victimelor, au acționat salvatorii de la Detașamentul Slobozia cu o autospecială ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2019, 18:10
(2442 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: DN21 accident


Căzănești: «Cupa Bărăganului la Oină»

Sâmbătă, 16 noiembrie 2019, la Sala de Sport a orașului Căzănești se va desfășura, începând cu orele 10,00, prima ediție «Cupa Bărăganului la Oină». Competiția, organizată de Federația Română de Oină împreună ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2019, 18:05
(4722 vizualizări - 4 comentarii)


Ultimele comentarii
Liga a IV-a în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Mary în «Motorul» economic privat al Ialomiței Slabu în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a Cetatean3 în «Motorul» economic privat al Ialomiței @boss în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Cetatean 2 în «Motorul» economic privat al Ialomiței Cetatean în «Motorul» economic privat al Ialomiței Corcodel în Stelnica și Punctul de Acostare «Regina Maria», creștere a numărului de turiști Mary în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Golf în Sistemul de Garanție-Returnare SGR plasează Ialomița în topul reciclării STR SPERANTEI în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Boss în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» #pasajladrajna în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Succesor în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Carmen în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Gigel în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! mdrag20 în Irigațiile pe 36000 de hectare în Ialomița, afectate de o decizie a CFR pentru protejarea unui pod feroviar în Brăila Gigi gunoierul în A început construirea «drumului de șantier» în zona podului peste râul Ialomița din Țăndărei Corcodel de la DUMITRESTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! George în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...