Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Politică de Peștera

PSD Ialomița s-a întors de bunăvoie la origini

Politică de Peștera

Într-un anonimat care s-a dorit deplin (și tocmai de aceea a fost imposibil de păstrat), PSD Ialomița a cocoțat anul acesta tot șeptelul pesedist din dotare pe unul dintre platourile Bucegilor pentru a organiza «o instruire pe tema europarlamentarelor». Evenimentul a avut loc la Peștera, iar fiecare dintre cei 100 de invitați, de la primari la descentralizații numiți prin concursuri de împrejurări, a scos din buzunar minim 180 de lei pentru cazare și cît i-a ținut punga pentru bețiile post festum. Cît despre sărbătoriți, potrivit reprezentanților site-ului stiriDB.ro, la întîlnire a participat și fostul ministru al Învățămîntului, Ecaterina Andronescu, zilele acestea candidată la un fotoliu de europarlamentar.

O tempora, o mores!
Peștera e un hotel cochet de trei stele, situat pe platoul Bucegi, la 1600 de metri deasupra mării. Locația a fost aleasă de către PSD Ialomița pentru a găzdui stagiul de instruire în vederea alegerilor europarlamentare din 25 mai 2014. La eveniment, organizat într-un anonimat care s-a dorit deplin, au participat circa 100 de membri ai filialei, de la primarii și viceprimarii comunelor străpînite de PSD, la directorii și directorașii instituțiilor descentralizate din dotarea partidului. Oficial, locul de desfășurare a manifestării, care a durat 3 zile (și 3 nopți, desigur!), ca în basme, s-a dorit a fi unul emblematic, căci în zonă își are izvorul Ialomița, rîul de care președintele Silvian Ciupercă este obsedat. Gurile rele spun însă că motivația ar fi fost alta și că, nedorind să repete experimentul Moeciu, (cînd invitații au dat cu subsemnatul în fața unui Garcea local, pentru depășirea vitezei și conducerea sub influența alcoolului), organizatorii au ales un loc uitat de lume și ferit de tentații exterioare. Cît despre invitați, că tot veni vorba despre ei, aceștia au fost aceeași de data trecută, respectiv senatorul Marian Pavel, deputatul Mihăiță Găină și subprefectul Marin Constantin, ajuns în zonă, potrivit propriilor declarații, pentru a respira aer curat. «Sînt aici pentru a mă bucura de aerul curat al zonei. Și, evident, pentru a mă întîlni cu foștii mei colegi care se află, întîmplător, aici!» ne-a declarat acesta telefonic, vineri,  înainte ca legătura să se întrerupă definitiv. Pentru privilegiul de a participa la acest stagiu de instruire, fiecare dintre cei prezenți a scos din buzunar între 180 și 330 de lei, profitînd astfel de oferta promoțională a hotelului.

Europarlamentare de filială
Așa cum vă spuneam, stagiul de pregătire a durat 3 zile. Prima întîlnire a avut loc vineri, spre seară, cînd președintele Silvian a făcut apelul, a încălzit atmosfera cu discursuri mobilizatoare și a anunțat o zi de sîmbătă toridă, în ciuda zăpezii încă netopite de afară. Peste noapte, în timp ce tineretul social-democrat a făcut ore suplimentare pentru a obține un spor demografic la alegerile europarlamentare de peste 20 de ani, seniorii politicii ialomițene au făcut ce știu mai bine. Adică, au discutat politică, că doar nu era să se îmbete ca porcii, cum susține Opoziția rău intenționată și electoratul ignorant. Și uite așa, noaptea a trecut și a devenit istorie. Sîmbătă, spun martorii oculari ai evenimentului, președintele Silvian a încercat din răsputeri și fără răgaz să convingă primarii inerți că au obligația morală de a capacita electoratul pentru a ieși la vot la europarlamentarele din 25 mai 2014. Evident, niciunul dintre cei prezenți nu a îndrăznit să recunoască că n-are habar nici cine sînt viitorii europarlamentari, nici că nu înțelege toate cuvintele din discursul acestuia. Și toți au răsuflat ușurați cînd acesta s-a ridicat pentru a participa la o conferință de presă alături de fostul ministru al Învățămîntului, Ecaterina Andronescu, venită special la Peștera pentru a face declarații despre viitorul partidului, al viitorului președinte al României, Victor Ponta, și, cu voia dumneavoastră, și al ei. «Obligația noastră este ca în această campanie să spunem populației cît este de important Parlamentul European pentru deciziile care se iau acolo și care devin obligatorii pentru România!» a declarat, potrivit site-ului stiriDB.ro, singura femeie pentru care Silvian Ciupercă are o slăbiciune declarată. Slăbiciune politică, evident! Duminică a fost zi scurtă și, după un briefing care a ținut loc de concluzii finale, social-democrații ialomițeni s-au răspîndit care-ncotro, potrivit noilor relații de week-end. Stagiul, spun veteranii acestui tip de întîlnire, a fost unul banal prin comparație cu cele precedente. Și tot așa, ne permitem să adăugăm noi, vor fi și rezultatele filialei la alegerile europarlamentare din 25 mai 2014.

18 Aprilie 2014, 15:20 (15811 vizualizări - 16 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Dănuț:
(25 Aprilie 2014, 01:35)
Exemplul din Dâmbovița....e lămuritor....în toate județele avem aleși cam la fel....un-doi securiști și vreo doi trei afaceriști șantajabili, turnători..penali..sau dracu să i reguleze ce ralaționare restrictivă le impune rahatul ăsta de SRI,  DNA; ANI...sau alte alea....Păi dacă și io m- am lăsat prostit de USL ....și am ieșit la două mitinguri, io care fugeam de alea cu 23 august și unu mai))) Și veni USl...ciordi tanti aya..Otilica cu  Bacul, ciordiră Spitalul......facem sala palatului, muzeul corupției,....s-a dus sulii de suflet Cristudor și dnaul local..și borâtul ăla de Cătălin file....de dosare...de apa ...cu Ionașcu..și m... de prefect acum consilier, ce vrăjeală))Dacă după toate astea....când vor veni pe străzi golanii ăștia....nu i m......sunteți niște fraieri....:))))))))))) Bine nțeles că trebuie să votăm.........io o să votez lista de la PNL,că așa am votat și așa cred eu că-i bine....dar dacă Parlamentul nu face ceva cu numărul de votanți...io-i F.. în gură pe TOȚI parlamentarii din Ialomița....că de-o găsesc iar pe soacrămea pe listă...pe tata și alte neamuri duse.....le F.. GUVERNAREA......că miracole economice n am așteptat, dar chestii elementare de adevăr...cred că ar fi cazul să văd!!!!!!!!!!!!!!
Dănuț:
(25 Aprilie 2014, 00:59)
Securitatea din Dâmbovița....lucrează tare bine.... după Stan, deputatul ce fu șef de comisie de control la securitatea asta SRI, mai este unu din Dâmbovița ..tot deputat, confirmat de instanță ca TURNĂTOR, unu Ciprian.....și acum mai e un deputat fost șef de fisc, un Blejnar mai mic....plus porcul ăla de Popescu...ce lua pui să-i împartă....plus prietenul securist Calcal...și ziaristul relaționat cu serviciile..ăsta dat afară din PNL,.Roșca Stănescu))) Dar dacă poporul votează după găleată....sugeți puiuul roșu, portocaliu, galben...))) ....că zdrențele astea de securiști fac ce vor....cu așa popor de fraieri!!!!!!!!!!!!!!! Uite ..și acum, după un recensământ cu date clare.....Guvernul ăsta de căcat ..ne anunță că suntem iar vreo 18 milioane de votanți:))))))))))))
Dănuț:
(24 Aprilie 2014, 23:57)
:)))))))))))) la Peștera asta...patron e Calcan Valentin Gigel...fost senator pdl de Dâmbovița..acum senator psd....acum ceva ani dădea o televiziune imagini cu ăia de la pdl..cu York Popescu..în discotecă cu Udrea și toți ai lor))În Peștera lui Calcanul securist..își făcu sărbătorile de iarnă, în 2012 și Ponta cu limbricul de Daniel Constantin...)))Parlamenttarul ce controlează Peștera, ăsta Calcan...traseitul.....se trage din Slobozia, și are prin neamuri securiști ...că f... tot spectrul politic...ca deputat, senator...ba de la pdsr, pnl, pdl,psd=usl)))Tătuțu lui muri lovit de mașină. într un șanț....cum ar trebui să moară toate scârbele de securiști și turnători))))))))))))))Deci ....activiștii ce fură și se f.... prin peșteri...să știe , că de-o vreodată ajung mari în psd....au și un filmuleț..nu ca a lu ANa Birchal la oral..ci cu ce știu ei că au făcut, dacă mai știu fraierii după băutură:))))))))))))))))Niște zdrențe băi...)))Credeți mă pe cuvânt...l am dus la p..dă când era mic....și parlamentul e format cu din ăștia, relaționați cu securitatea, miliardari limbiști...șantajabili:)) 
Nicu:
(24 Aprilie 2014, 17:22)
Niciunul nu ati lasat un comentariu de bine, la adresa celor doi opariti, ma bucur!
SORIN:
(24 Aprilie 2014, 14:36)
Acel primar de baltă de la Gh. Lazăr, ajuns, auzi tu!, senator, se dă și mare expert în legislația muncii. Cum încerca el să explice (?!) Comisiei de Muncă treaba cu pensiile. Acest mare jurist al României, de teapa Ioanei Băsescu, adică un fel de zero barat, face de râs breasla din care, crede el, face parte. Nu știu ceva pozitiv despre Marian Pavel. Sigur trebuie să mai fac săpături, dar, tare-mi e teamă să nu dau de alte matrapazlâcuri marca "Vlase".
Varu':
(24 Aprilie 2014, 12:11)
Pe baiatul ala din stanga, il cunosc. Ati auzit de etalon in prostie? daca nu, luati aminte!!
Iulia:
(23 Aprilie 2014, 20:28)
Ne conduc toti drogatii si alcolistii, dupa cum observam bagajul din brate !
Dragos:
(23 Aprilie 2014, 16:41)
O adunatura de derbedei. Pe mana cui este tara!
Bellu:
(22 Aprilie 2014, 16:21)
Comunisti fatzarnici , se dau saraci si cinstiti si ei sunt ghiltuiti si hotzi ! Oare cite masini de la primarii si consiliul judetean au fost acolo si citi vor deconta cazarea ! 
Mike:
(22 Aprilie 2014, 13:42)
Rusine, psd, rusine!
Andrei:
(21 Aprilie 2014, 11:57)
O SA VA VOTEZE DRACU'
DNA:
(19 Aprilie 2014, 16:55)
Nu sunt cei doi asociati (sau nevestele lor) intr-o firma de consultanta pe legislatia muncii si care te anunta inainte cu o zi cind vine potera de la ITM ? Trebuiau sa cinsteasca masa , nu ?Nu a fost si directorul adjunct de laITM acolo ,sa respire aer curat ?
hhh:
(19 Aprilie 2014, 15:09)
@Eu , cine minte veni-mi-ar rau de tine ? Il chema Marian , e angajat ca agent comercial pe Ialomita al unei firma de distributie alimente din Buzau . Ca e fiul cui spuneti voi ,e foarte posibil,nu stiu .
Eu:
(18 Aprilie 2014, 20:27)
Hhh nu mai minti lumea da Carmen el este ai dreptate....
hhh:
(18 Aprilie 2014, 19:54)
@carmen , ala mic e un angajat al unei firme de distributie alimente si il cheama Marian . N-am idee ce cauta in peisaj .

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 23 Iun 2026
253 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În perioada 3-7 februarie 2020, E-Distribuție Dobrogea anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări se vor desfășura în localitățile ...[citește_toată_știrea]

31 Ianuarie 2020, 17:35
(5332 vizualizări - 0 comentarii)


Șofer fără permis din Alexeni, urmărit ca-n filme

Un tânăr, de 34 de ani, din Alexeni, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a fost urmărit ca-n filme de polițiști. Totul s-a întâmplat în cursul zilei de miercuri, 29 ianuarie 2020, când acesta se deplasa ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2020, 19:35
(2907 vizualizări - 0 comentarii)


Munteni Buzău: Locuință cuprinsă de flăcări

Pompierii din Slobozia au intervenit aproximativ 4 ore la Munteni Buzău pentru a stinge un incendiu care a cuprins o locuință. Tragedia s-a petrecut joi, 30 decembrie 2020, cel mai probabil din cauza unui ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2020, 19:25
(2684 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Vernisajul expoziției «Memoria genocidului romilor din România»

Vineri, 31 ianuarie 2020, începând cu ora 11,00, la Centrul Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia se va deschide o epoziție documentară și de fotografie cu tema «Memoria genocidului romilor din România» ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2020, 19:20
(2969 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale polițiștilor la Fetești

În cursul zilei de miercuri, 29 ianuarie 2020, polițiștii din Fetești au organizat o acțiune de prevenire privind traficul și consumul de droguri în școli. De asemenea, oamenii legii au discutat cu elevii ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2020, 19:15
(2036 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: La volan cu permisul suspendat

Un tânăr, de 28 de ani, din Căzănești, a fost depistat în trafic, la data de 29 ianuarie 2020, la volanul unui autovehicul deși avea suspendat dreptul de a conduce. Acesta s-a ales cu un dosar penal. ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2020, 19:10
(3247 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Lemne de foc, confiscate

Doi bărbați, de 35 și 50 de ani, s-au ales cu dosare penale după ce au fost descoperiți deținând material lemnos fără a avea documente legale de proveniență. Mai mult, bărbatul de 35 de ani a fost amendat ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2020, 19:05
(3084 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

La data de 28 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.1 Slobozia au depistat în trafic un tânăr, de 19 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Albești, fiind ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2020, 16:15
(2163 vizualizări - 0 comentarii)


Atenție, se oprește apa la Dridu pentru lucrări E-Distribuție Dobrogea!

Pentru efectuarea lucrărilor anuale de reparații și întreținere a unor instalații și rețele electrice din localitatea Dridu-Ialomița, E-Distribuție Dobrogea va întrerupe furnizarea energiei electrice, joi ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2020, 15:25
(4538 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Un bătrân de 70 de ani a ars în propria casă

Fetești: Un bătrân de 70 de ani a ars în propria casă

Luni, 27 ianuarie 2020, în jurul orelor 11,45, a fost anunțată izbucnirea unui incendiu la o locuință din localitatea Fetești. 10 subofițeri, două autospeciale de stingere cu apă și spumă dar și un echipaj ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2020, 17:40
(4110 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești incendiu


Andrășești: A intrat cu mașina în pom

Luni, 27 ianuarie a.c., în jurul orelor 21,35, un autoturism a derapat de pe partea carosabilă și s-a izbit de un copac, pe raza localității Andrășești. La fața locului au sosit salvatorii de la Detașamentul ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2020, 17:35
(2776 vizualizări - 1 comentariu)


Vlădeni: Un mort și o persoană rănită în urma unui accident rutier

În noaptea de luni spre marți, 27/28 ianuarie a.c., în jurul orei 2,30, cinci persoane aflate într-un autoturism au fost implicate într-un accident pe raza localității Vlădeni. La fața locului au sosit ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2020, 17:25
(4737 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Vlădeni accident


Valea Ciorii: Un incendiu a lăsat o casă fără acoperiș

Luni, 27 ianuarie a.c., în jurul orelor 11,00, la sediul Dispeceratului Inspectoratului a fost semnalat un incendiu la o locuință din localitatea Valea Ciorii. O ambulanță SMURD și două autospeciale cu ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2020, 17:20
(3252 vizualizări - 0 comentarii)


Cocora: Pieton accidentat mortal

Marți, 28 ianuarie 2020, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Slobozia s-au deplasat pe DJ102H, în localitatea Cocora, unde un bărbat în vârstă de 27 de ani a accidentat mortal un bărbat în vârstă de ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2020, 17:15
(3370 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Incendiu de vegetație

Luni, 27 ianuarie a.c., în jurul orelor 18,50, a fost semnalată izbucnirea unui incendiu de vegetație uscată în zona localității Movilița. La fața locului s-a deplasat un echipaj al Detașamentului de Pompieri ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2020, 17:10
(1992 vizualizări - 0 comentarii)


Avarie pe conducta de alimentare cu apă la Dridu

Pentru remedierea unei avarii pe conducta de alimentare cu apă de la intersecția străzilor Principală cu Busuiocului din localitatea Dridu-Ialomița, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2020, 17:05
(4496 vizualizări - 1 comentariu)


Incendii la Dridu, Gura Ialomiței, Slobozia și Bordușelu

Incendii la Dridu, Gura Ialomiței, Slobozia și Bordușelu

În curzul zilei de vineri, 24 ianuarie a.c., pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o casă din localitatea Dridu. La locul solicitării s-au deplasat ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2020, 16:20
(4792 vizualizări - 0 comentarii)


Greci: Accident produs de un șofer băut cu permisul suspendat

Duminică, 26 ianuarie a.c., polițiștii din Fierbinți Târg au intervenit la un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Din verificări a reieșit că un bărbat, de 44 de ani, din județul Ilfov, în timp ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2020, 15:20
(3214 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Greci accident


IPJ Ialomița: 37 permise reținute, amenzi de peste 244 mii de lei

În perioada 24-26 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul IPJ Ialomița au acționat, pe raza județului, pentru prevenirea evenimentelor negative și creșterea siguranței rutiere. Pe parcursul celor 3 zile, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2020, 15:15
(2359 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Condamnat de Tribunalul Militar pentru «ucidere din culpă», arestat

Joi, 23 ianuarie a.c., polițiștii de Investigații Criminale din cadrul Poliției Fetești au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2020, 15:10
(2494 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești arestare


Slobozia: A fost jefuit magazinul Altex

Polițiștii din Slobozia caută mai mulți suspecți care, în noaptea de miercuri spre joi, 22/23 ianuarie 2020, au pătruns prin efracție în incinta Magazinului Alex, din zona Value Centre Slobozia. Hoții au ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2020, 22:05
(4045 vizualizări - 4 comentarii)


Fetești: Pieton în scaun cu rotile, lovit de o mașină

Un bătrân de 72 de ani, aflat în scaunul cu rotile, din localitatea Făcăeni, a ajuns la spital după ce a fost lovit de o mașină. Accidentul s-a petrecut miercuri, 22 ianuarie 2020, pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2020, 18:25
(2902 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


Ialomița: A intrat cu mopedul într-o mașină

Un bărbat de 40 de ani, din localitatea Valea Ciorii, s-a ales marți, 22 ianuarie 2020, cu un dosar penal fiind identificat în trafic fără permis de conducere. Polițiștii s-au sesizat după ce acesta a provocat ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2020, 18:20
(2676 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Hora Unirii» la Grădinița «Piticiot»

Preșcolarii Grădiniței «Piticot» din Slobozia au participat la un eveniment organizat de Protopopiatul Slobozia, cu scopul de a marca Ziua Micii Unirii. La finalul manifestărilor, copiii s-au prins de mâini ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2020, 18:15
(2966 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: La volan sub influența alcoolului

Un tânăr de 26 de ani, din localitatea Făcăeni, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost depistat în trafic sub influența băuturilor alcoolice. Acesta a refuzat de asemenea să se prezinte la spital pentru ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2020, 18:10
(2933 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Lemne de foc vândute ilegal

Miercuri, 22 ianuarie 2020, polițiștii din Ialomița au desfășurat o amplă acțiune de combatere a infracțiunilor la regimul silvic. Astfel, oamenii legii au aplicat 23 de sancțiuni contravenționale în valoare ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2020, 18:05
(2973 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Pietonii, victime ale șoferilor grăbiți

În cursul zilei de marți, 21 ianuarie 2020, trei pietoni au ajuns la spital, fiind victime ale accidentelor de circulație. În primul caz este vorba despre un bărbat, de 47 de ani, domiciliat în Amara, care ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2020, 20:10
(2932 vizualizări - 2 comentarii)


IPJ Ialomița: Simulare VR pentru prevenirea furturilor din locuințe

Acțiune inedită a polițiștilor ialomițeni în cadrul campaniei de prevenire a furturilor din locuințe «Hoții îți invadează intimitatea». Miercuri, 22 ianuarie 2020, oamenii legii le-au prezentat clienților ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2020, 20:05
(4639 vizualizări - 1 comentariu)


Valea Ciorii: Peste 300 kg de pește, o barcă pneumatică și plase, confiscate de polițiști

Valea Ciorii: Peste 300 kg de pește, o barcă pneumatică și plase, confiscate de polițiști

Aproape 300 de kilograme de pește din speciile crap și somn precum și o barcă pneumatică și plase de pescuit au fost confiscate de polițiștii ialomițeni în localitatea Valea Ciorii. Astfel, luni, 20 ianuarie ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2020, 16:15
(5167 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Luni, 20 ianuarie a.c., în jurul orelor 20,00, polițiștii din Stelnica, în timp ce efectuau un filtru rutier pe raza comunei Vlădeni, au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr, de 26 de ani ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2020, 16:10
(3277 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Any în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Alecu în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! base marinaru în Stelnica și Punctul de Acostare «Regina Maria», creștere a numărului de turiști ion negativ în A fost construită una dintre cele mai mari instalații de stocare a energiei verzi din România cioban în Dezastrul funciar de la Primăria Axintele Parinte în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! AlexDan în Lipsă de «transparență» în Consiliul Local Slobozia Preda în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! Mary în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor Mary în Restanțe de 7,3 milioane de lei pentru facturile de apă și canalizare către operatorul Urban SA Slobozia NOBODY în «Candidatul 10510», în sfârșit director general adjunct la DGASPC Ialomița! Vasi în Incidente de integritate «cu efect întârziat» în județul Ialomița Dan în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! OK dar.. în «USR are obligația morală să aplice propriile standarde de integritate!» dan în Blocuri pentru tinerii specialiști în Educație și Sănătate, la Fetești Aur în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! cetatean în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Pt Zanfir în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! suporter în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! ZANFIR în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...