Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Criminalistul

Criminalistul

Cornel Popovici, 46 de ani, șef birou de Investigare Tehnico-Științifică a locului faptei. Pe limba noastră, criminalist. Face asta de o viață și a ajuns, după 25 de ani de muncă, să fie singurul om din județ specializat într-o academie FBI și singurul criminalist din țară care a absolvit un astfel de curs. «Toate județele țării au avut la acest curs un specialist. Eu sînt singurul criminalist!» ne-a spus, rîzînd, înainte de interviu.

Cursuri anti-tero pentru liniștea noastră
E un bărbat nu foarte înalt și mai degrabă tînăr, în ciuda vîrstei. Sigur pe el, măsurat la vorbă, calculat pînă la zgîrcenie cu declarațiile publice, se hotărăște greu să ne crediteze cu un sfert de oră de conversație. Dar vorba ceea, dacă-i ordin... Sîntem în biroul lui pentru că e singurul specialist din instituție care a absolvit un curs în cadrul unei academii FBI. E drept, nu în America, ci în Ungaria, dar diploma e diplomă: «Ce să vă spun? O diplomă! Dacă ar fi să enumăr diplomele pe care le-am primit în urma cursurilor la care m-au trimis, nu mi-ar ajunge o oră... De la cele de terorism cu francezii, la cele de la poliția israeliană, unde luptă în fiecare zi împotriva atacurilor teroriste!». Cursul s-a desfășurat în anul 2012, la Budapesta. Și reprezintă un punct de referință într-o carieră care nu se poate construi decît învățînd: «Eu reprezint tipul acela de polițist care vine la fața locului, imediat după derularea atacului terorist, pentru a ajuta la identificarea autorilor! Și la cursul acela despre care vorbiți dumneavoastră, am reușit, practic, să înțelegem cum funcționează sistemul lor, care este unul anglo-saxon, să luăm ce e mai bun din practica lor și să devenim, în acest fel, mai eficienți. Să vă dau un exemplu legat de percheziții, pentru că tot sînt la modă... Procedura FBI impune fotografierea și după ieșirea din spațiul percheziționat. Procedura noastră nu impune acest lucru! La prima vedere pare un amănunt lipsit de importanță. Dar, în condițiile în care reclamațiile împotriva polițiștilor sînt tot mai numeroase, devine o procedură necesară. Și așa funcționează întreg sistemul! Noi încercăm să preluăm de la ei ce au mai bun și să oferim ceea ce ei nu au ori nu știu să facă. Și nu sînt doar vorbe, și ei învață de la noi, așa cum noi învățăm de la ei!».

O viață ca-n romanele polițiste
Cînd nu învață să răspundă unor potențiale atacuri teroriste, Cornel Popovici este un polițist obișnuit, tăbăcit de muncă și imun la sensibilitățile noastre comune. «Eu am făcut de toate. Și toate mi-au plăcut, oricît de ciudat ar suna. Îmi aduc aminte, de exemplu, de primul meu caz la Amara, un accident cu trei morți... Unul dintre cadavre lipsea. Am avut emoții, pentru că era responsabilitatea mea... L-am descoperit lipit de pomul de care se izbiseră. Se impactase în copac și căpătase culoarea acestuia. Era prin septembrie, îmi aduc aminte ca acum...». Îl oprim, speriați, și îi cerem să ne spună și o poveste frumoasă despre meseria lui, dacă ea există. «Nu există! În județ, practic, sîntem vreo 30 de criminaliști. Fiecare cu specialitatea lui, fiecare cu poveștile lui... Am auzit multe, ca să nu spun că le-am auzit pe toate. Nu e nimic frumos de spus, pentru că firea omenească, împinsă la extrem, te poate surprinde neplăcut!» deplînge cu voce tare meseria de criminalist, meseria pe care susține că o iubește și pentru care găsește în fiecare zi resurse. «Criminalist e un termen pretențios. Ceea ce facem aici e tehnică criminalistică. Vorbim și de metodică, și de tactică, și de sîngele rece... După apariția legii fondului funciar am avut chiar mai multe crime decît înainte. Se omorau între ei frații, părinții cu copiii... Și, evident, am avut și crime ca în romanele polițiste! Cu mobil, alibi, crimă premeditată...». După toți anii ăștia de muncă, Cornel Popovici susține că merge la locul faptei fără emoție și întotdeauna concentrat asupra muncii pe care o are de făcut: «Știu că pare de domeniul fantasticului, dar activitatea noastră are toate ingredientele unui roman de gen. Criminali în serie, cum a fost Pascu Nicolae, un taximetrist care a abandonat un cadavru pe teritoriul comunei Sălcioara... Există răpiri, tîlhării... Dar după atîția ani, sînt detașat și tot ce contează e să ajut la rezolvarea cazului!».

28 Aprilie 2014, 12:20 (6166 vizualizări - 9 comentarii)

Comentariile cititorilor:


MImi:
(2 Mai 2014, 15:21)
Eu zic sa i faceti o statuie,fraierilor!!! La ce primar aveti.......
eu:
(2 Mai 2014, 14:16)
Mda...Stie munca de politie cum ma pricep eu la agricultura ,. Ce tot laudati non-name-urile???/
cornel:
(30 Aprilie 2014, 21:03)
Carcotasii Sloboziei !,nu recunoasteti ca avem un oras linistit?
eu:
(30 Aprilie 2014, 20:33)
 cinste domnului popovici, un om deosebit, un bun prifesionist este si agentul udrea de la tandarei
Nino Nino:
(30 Aprilie 2014, 16:49)
Termonizăm valuta monoroasă, Trântind, bufnind, agentul siderând, Poliția franjează teroarea scrijeloasă, Potentizând amicul interlund.
sir Conan Doyle:
(30 Aprilie 2014, 16:05)
Sherlock Homes-ul Sloboziei, Face cinste Romaniei, Baskerville si Bin Laden, Ar  fi scosi ca din joben.
T.B.:
(29 Aprilie 2014, 22:57)
Felicitari si succes, domnule Popovici!
Petre:
(29 Aprilie 2014, 21:56)
În județele de junglă precum Ialomița e mare nevoie de criminaliști beton! Succes, omule! Cum dormi tu noaptea după ce vezi, anchetezi crime?! Ești tare!
cornel:
(29 Aprilie 2014, 21:30)
Un om deosebit ! un exemplu ,un politist adevarat .Sunt bucuros ca se scrie in presa si de oameni de calitate ! , nu numai de lepre ! bv ziarului independent

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 17 Iun 2026
299 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

ANAF își prezintă serviciile în universitățile din România

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) continuă parteneriatul cu universitățile de prestigiu din România. Astfel, peste 50 de specialiști în fiscalitate vor susține în fața ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2024, 13:05
(4543 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Dosar penal pentru «violență în familie»

Polițiștii din Fetești au fost sesizați luni, 14 octombrie a.c., cu privire la faptul că o femeie, de 29 de ani, din Fetești, ar fi fost amenințată și agresată fizic de concubinul său, un bărbat de ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2024, 15:05
(729 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Beat la volan

Luni, 14 octombrie a.c., polițiștii din Fetești, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2024, 14:55
(743 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 114,71 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna septembrie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna septembrie a anului 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 114,71 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2024, 16:20
(3701 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Polițiștii din Jilavele, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru verificări vehiculul ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2024, 15:40
(717 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune cu efective mărite la Țăndărei

Vineri, 11 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni au declanșat la Țăndărei o acțiune cu efective mărite, având ca scop menținerea și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2024, 15:30
(1861 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: «Salonul de Toamnă 2024» la Muzeul Național al Agriculturii

Joi, 17 octombrie a.c., de la orele 11,00, la Muzeul Național al Agriculturii va fi vernisată expoziția «Salonul de Toamnă 2024», eveniment susținut de Uniunea Artiștilor Plastici din Rom ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2024, 11:45
(7846 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Județul Ialomița: Exercițiu militar de mobilizare simultan cu județul Buzău

În perioada 14-18 octombrie 2024 se desfășoară «Exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și teritoriului pentru apărare-MOBEX BZ-IL-24» ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2024, 10:45
(3488 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Avea asupra sa substanțe interzise

Fetești: Avea asupra sa substanțe interzise

Joi, 10 octombrie 2024, pe banca din fața unui bloc din Fetești, un tânăr de 24 ani a fost depistat de jandarmii ialomițeni având asupra sa substanțe posibil interzise. Atenția jandarmilor ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2024, 11:40
(3244 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Subvenții acordate angajatorilor

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița reamintește angajatorilor care încadreaza în muncă, pe perioadă nedeterminată, șomeri în vârstă de peste 45 de ani, ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2024, 09:00
(1725 vizualizări - 0 comentarii)


Sudiți: Reținută pentru provocarea unui incendiu

Miercuri, 9 octombrie 2024, polițiștii din Platonești au identificat și reținut, pentru o perioadă de 24 de ore, o femeie, de 50 de ani, bănuită de săvârșirea infracțiunilor de «distrugere ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2024, 16:00
(1684 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa la Maia!

Echipele furnizorului de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere la nivelul instalațiilor de energie electrică din comuna Maia vineri, 11 octombrie 2024. Fără curent, sursa ce alimentează ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2024, 12:25
(1111 vizualizări - 0 comentarii)


2115 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița

În perioada ianuarie-august 2024, urmare implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2115 persoane, dintre ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2024, 10:10
(1064 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Joi, 10 octombrie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scopuri de TVA conform art. 316, din Legea 227/2015, care nu au depășit plafonul de scutire ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2024, 10:10
(3407 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Duminică, 6 octombrie a.c., polițiștii rutieri au depistat în trafic doi tineri șoferi, în vârstă de 23 și 19 ani, din Andrășești, respectiv Manasia, în timp ce conduceau autoturisme ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2024, 15:30
(692 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza vineri, 11 octombrie 2024, «Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți», eveniment ce se va desfășura la Slobozia, la ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2024, 11:40
(1866 vizualizări - 0 comentarii)


Casă în flăcări la Butoiu, incendiu la un fast-food din Cotorca

Casă în flăcări la Butoiu, incendiu la un fast-food din Cotorca

Pompierii ialomițeni au interveni vineri, 4 octombrie a.c., în jurul orelor 17,20, pentru stingerea unui incendiu produs la locuința unui cetățean din satul Butoiu. Au fost alocate de urgență două ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2024, 10:35
(1469 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Coșereni, Scânteia și Urziceni

Accidente la Coșereni, Scânteia și Urziceni

În dimineața zilei de sâmbătă, 5 octombrie a.c., în jurul orei 7,50, pompierii din Urziceni au intervenit la un accident rutier produs pe DN2, în localitatea Coșereni. Î ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2024, 10:25
(1920 vizualizări - 0 comentarii)


Mărculești: Lemne confiscate de polițiști

Joi, 3 octombrie a.c., pe raza localității Mărculești, polițiștii au depistat în trafic un tânâr de 27 de ani, din județul Argeș, în timp ce transporta cu o autoutilitară material ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2024, 14:20
(1008 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: La volan având dreptul de a conduce suspendat

Un tânăr de 21 de ani, domiciliat în Țăndărei, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost surprins în trafic de polițiști având dreptul de a conduce autovehicule suspendat. Î ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2024, 14:00
(3602 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Razie în localitățile Urziceni, Bărbulești și Jilavele

Joi, 3 octombrie 2024, polițiștii au efectuat o razie în localitățile Urziceni, Bărbulești și Jilavele. Oamenii legii au legitimat 413 de persoane, au fost verificate 345 de autoturisme și au fost ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2024, 13:40
(2069 vizualizări - 2 comentarii)


DSVSA Ialomița: Modificări legislative privind desfășurarea activității de către farmaciile veterinare

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează crescătorii de animale de pe raza județului Ialomița, precum și administratorii farmaciilor veterinare, cu privire la ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2024, 12:50
(2507 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Câmpului din Țăndărei!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul unui branșament de pe strada Câmpului din localitatea Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2024, 11:55
(5626 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziție la Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia

Marți, 8 octombrie 2024, Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia organizează vernisajul expoziției «Chipuri de țăran». Evenimentul are loc în sala mare a instituției, încep ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2024, 11:50
(3001 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale în trafic pentru verificarea transporturilor de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița atenționează crescătorii de ovine și caprine de pe raza județului că, la momentul actual, sunt permise mișcările de ovine/caprine ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2024, 16:00
(1197 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Reprogramare lucrare Cartier Buliga/Fetești pentru vineri, 4 octombrie 2024!

Din cauza unor probleme de ordin tehnic, lucrările periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării apei potabile din Cartierul Buliga/Fetești se reprogramează pentru ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2024, 09:20
(1864 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Fetiță de 4 ani, găsită de polițiști la scurt timp după ce a fost dată dispărută

Urziceni: Fetiță de 4 ani, găsită de polițiști la scurt timp după ce a fost dată dispărută

Marți, 1 octombrie a.c., în jurul orelor 18,30, polițiștii din Urziceni au fost sesizați, prin 112, de către o femeie din Urziceni, cu privire la faptul că nepoata sa de 4 ani s-ar fi pierdut din ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2024, 15:05
(3536 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Procedură de anulare a obligațiilor fiscale

 Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița aduce la cunoștința contribuabililor interesați că a fost publicat Ordinul ministrului Finanțelor nr. 5521/16 septembrie 2024, pentru aprobarea ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2024, 11:35
(4073 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în Cartierul Buliga/Fetești!

Joi, 3 octombrie 2024, se vor executa lucrări periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării apei potabile din Cartierul Buliga/municipiul Fetești. Prin urmare, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2024, 11:20
(1298 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Campanie de vaccinare profilactică împotriva turbării

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de carnasiere domestice că, în perioada 01.10.2024-31.12.2024, se desfașoară campania de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2024, 16:40
(3545 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
Andreea în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! scrumbie Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 17 iunie 2026 ... urât în Lipsă de «transparență» în Consiliul Local Slobozia Adevarul în Unirea Slobozia și-a găsit antrenor cu licență PRO în Liga 2: Ilie Poenaru! sacagiul în Restanțe de 7,3 milioane de lei pentru facturile de apă și canalizare către operatorul Urban SA Slobozia parpanghel în «Zilele Comunelor», evenimente de sute de mii de lei spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 17 iunie 2026 Gu în «suprafețe de pășune istorică intrate în circuitul arabil», «suprafețe de teren transformate în pășune permanentă» Marin în Amenzi de peste 200 mii de lei pentru «slaba gestionare a câinilor fără stăpân» Preda în Amenzi de peste 200 mii de lei pentru «slaba gestionare a câinilor fără stăpân» Dog în Amenzi de peste 200 mii de lei pentru «slaba gestionare a câinilor fără stăpân» Gigel în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor Gu în Restanțe de 7,3 milioane de lei pentru facturile de apă și canalizare către operatorul Urban SA Slobozia teren intravilan Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 10 iunie 2026 Răduță Aurelian-Constantin în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 10 iunie 2026 C în Restanțe de 7,3 milioane de lei pentru facturile de apă și canalizare către operatorul Urban SA Slobozia Anii lui Disco Ring în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor Viorele în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Viorel în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...?

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...