Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Fotbal, Liga a II-a, CSMS Iași-Unirea Slobozia 2-1

Puncte pierdute printre degete

CSMS Iași a fost singura echipă care în sezonul regulat i-a luat toate punctele Unirii Slobozia. Mihalcea a început jocul de play-off din Copou disputat sîmbătă, 26 aprilie 2014, într-o variantă prudentă, folosindu-i în premieră în echipa de start pe cei trei mijlocași cu valențe defensive, respectiv Macare, Coconașu și Ivașcă. Tactică înțeleaptă care a fost foarte aproape de a aduce noi puncte unei echipe care luptă pînă la capăt chiar dacă șansele la promovare i-au fost ghilotinate din propria ogradă.

Coconașu surprinde Iașiul Gazdele au pornit în forță pe drumul către cele 3 puncte. Încă din minutul 2, Bosoi a fost aproape de gol, dar Leo Dobre n-a fost de acord. Inițiative similare au avut apoi fundașii Mihalache și Crețu, dar golul avea să vină la cealaltă poartă. Cristian Coconașu își confirmă renumele de bun șuteur de la distanță și, de la 25 m, expediază o minge care îl păcălește pe italianul Caparco și poposește în plasa porții ieșene. Este al doilea gol pentru Unirea al mijlocașului venit în iarnă de la Farul. Replica moldovenilor vine repede, același Bosoi lovind bara. Din păcate, finalurile de repriză sînt total neprielnice Unirii. În ultimul minut al primei părți, Herghelegiu îl găsește bine pe fundașul stînga al gazdelor, Țigănașu, iar acesta egalează cu un șut care lovește mai întîi bara.

Înfrățiți cu ghinionul Repriza secundă merge după același registru: Iașiul atacă în valuri, Slobozia opune un baraj rezistent. Leo Dobre al lor, Pălimaru și Călugăru sînt aproape de a aduce în avantaj echipa lui Lăcătuș, dar tabela nu se modifică. Slobozenii luptă din răsputeri, iar în minutul 80 Toma cade pradă acestei lupte, vede al doilea cartonaș galben și pleacă mai devreme la vestiare. Din păcate, Unirea se dovedește la Iași rudă cu ghinionul. În ultimul minut de joc, căpitanul CSMS, experimentatul Adrian Olah, prinde un șut bun din interiorul careului slobozean care duce toate cele 3 puncte pe malul Bahluiului. Unirea venea la Iași din postura de lider într-un clasament bun de pus în ramă. După acest meci, trupa lui Mihalcea pică pe 2, însă se găsește la doar o lungime de ieșeni. Sîmbătă, 3 mai 2014, la Slobozia vine din nou Bacăul, echipă pe care galben-albaștrii au învins-o în ambele întîlniri din sezonul regulat.

CSMS Iași 2-1 Unirea Slobozia
Țigănașu (’45)           Coconașu (’24)
Olah (’90 +4)

Unirea Slobozia: Dobre-Stan, Soare, Tudorache, Toma-Macare, Ivașcă (Jianu ’55)-Ibrian (Ursu ’75), Coconașu, Florea-Bolat (Hristian ’83)
Rezerve: Oprea, Drăguț, Patrianca, Gheorghe

28 Aprilie 2014, 20:25 (3768 vizualizări - 3 comentarii)

Citiți și:
Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență
Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență!
Unirea Slobozia și-a găsit antrenor cu licență PRO în Liga 2: Ilie Poenaru!
FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a

Comentariile cititorilor:


andrei:
(30 Aprilie 2014, 23:49)
de ce mai joaca daca nu vor promova?
...:
(30 Aprilie 2014, 22:11)
Hai ca toata lumea stie ca Unirea de 2 ani vinde meciurile pentru ca nu avem nici bani si nici stadion de primul esalon.
seful:
(29 Aprilie 2014, 22:22)
De juniorii A sa nu spuneti nimic..in 2014 nu au pierdut niciun meci mai mult din 12 meciuri au 11 victorii si un egal? Au invins formatii de renume Delta Tulcea(1-0),Academia Gh.Hagi(1-0) Gloria Buzau,Otelul Galati(3-0) si multe alte nume...scrieti de saracii aia de la Axintele care bat un meci si pierd 3 si de amaratii de la Fetesti care au adunat 5 puncte in tot campionatul...vreti sa promovati antrenori?pt ce?promovati copii!!!de sectia de handbal nimic,doar cand va aduceti aminte

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 07 Iul 2026
256 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
IJJ Ialomița: Rezultatele acțiunilor desfășurate de jandarmi în luna august 2022

IJJ Ialomița: Rezultatele acțiunilor desfășurate de jandarmi în luna august 2022

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au executat, în cursul lunii august 2022, 660 misiuni de ordine publică și 785 de misiuni pe linie de pază instituțională. Dintre misiunile de ordine ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2022, 17:00
(20462 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 30 de noi cazuri de COVID-19

Marți, 13 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29413, fiind înregistrate 30 de cazuri noi față de ziua de luni, 12 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2022, 16:15
(2346 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Lansare de carte și expoziții de pictură, la Centrul Cultural «Ionel Perlea»

Joi, 15 septembrie a.c., Centrul Cultural «Ionel Perlea» va fi gazda a trei evenimente culturale. Este vorba despre vernisajul a două expoziții de pictură, dar și a unei lansări de carte. Artiștii care ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2022, 12:30
(5510 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: «Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți»

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza în data de 14 octombrie 2022, ora 9,00, «Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți», eveniment care va avea loc la sediul Centrul ...[citește_toată_știrea]

12 Septembrie 2022, 17:10
(3197 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: 13 septembrie-Ziua Pompierilor din România

ISU Ialomița: 13 septembrie-Ziua Pompierilor din România

Sărbătorim la 13 septembrie Ziua Pompierilor din România, un eveniment prin care, de 174 de ani, se perpetuează amintirea eroismului dovedit pe câmpul de luptă de către înaintașii noștri. Povestea pompierilor ...[citește_toată_știrea]

12 Septembrie 2022, 16:40
(10374 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: 9 noi cazuri de COVID-19

Luni, 12 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29383, fiind înregistrate 12 cazuri noi față de ziua de duminică, 11 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

12 Septembrie 2022, 16:20
(3192 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Slobozia și Gheorghe Lazăr

Duminică, 11 septembrie a.c., trei echipaje de pompieri din Slobozia au intervenit la un accident rutier produs în Slobozia. În eveniment a fost implicat un autoturism și o autoutilitară, în urma accidentului ...[citește_toată_știrea]

12 Septembrie 2022, 14:50
(3106 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o clădire dezafectată din Fetești, locuință în flăcări la Amara

Incendiu la o clădire dezafectată din Fetești, locuință în flăcări la Amara

Trei echipaje de pompieri din Fetești au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o clădire dezafectată în municipiul Fetești. A ars acoperișul pe o suprafață de aproximativ 600 de metri pătrați ...[citește_toată_știrea]

12 Septembrie 2022, 14:35
(11966 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 12 noi cazuri de COVID-19

Duminică, 11 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29374, fiind înregistrate 12 cazuri noi față de ziua de sâmbătă, 10 septembrie a.c., ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2022, 16:20
(2028 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 14 noi cazuri de COVID-19

Sâmbătă, 10 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29362, fiind înregistrate 14 cazuri noi față de ziua de vineri, 9 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2022, 17:05
(1925 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 15 noi cazuri de COVID-19

Vineri, 9 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29348, fiind înregistrate 15 cazuri noi față de ziua de joi, 8 septembrie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2022, 16:15
(3264 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 12 septembrie 2022, termen limită pentru depunerea notificării privind aplicarea/încetarea aplicării regimului special pentru agricultori

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal care optează ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2022, 14:30
(10315 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 186,542 de milioane lei pentru motorina aferentă trimestrului II al anului 2022

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Centrele Județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, efectuează plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură, pentru ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2022, 13:15
(22474 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: 49 de tichete sociale, acordate mamelor defavorizate

Mamele cu posibilități financiare reduse pot beneficia de tichete sociale în valoare de 2000 de lei pentru copilul nou-născut. La nivelul județului Ialomița, în prima etapă a programului destinat susținerii ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2022, 12:00
(14941 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 15 noi cazuri de COVID-19

Joi, 8 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29333, fiind înregistrate 15 cazuri noi față de ziua de miercuri, 7 septembrie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2022, 16:15
(3100 vizualizări - 0 comentarii)


Ministrul Petre Daea, la a XIII-a ediție a «Zilei Porumbului»

Ministrul Petre Daea, la a XIII-a ediție a «Zilei Porumbului»

Cel mai longeviv eveniment cu profil agricol organizat în Ialomița, «Ziua Porumbului», s-a desfășurat joi, 8 septembrie a.c., în satul Orezu. Evenimentul, organizat de Asociația Producătorilor de Porumb ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2022, 16:00
(4560 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Venituri de 81,67 milioane de lei, colectate în luna august 2022

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2022, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 81,67 milioane de lei, cu 4 ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2022, 19:20
(11884 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Țăndărei, drogat la volan

Polițiștii ialomițeni au continuat activitățile de prevenire și combatere a consumului de droguri. În acest context, marți, 6 septembrie a.c., în jurul orelor 15,30, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2022, 19:10
(3579 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația-prioritate a Bisericii»: Protopopiatul Urziceni a cheltuit peste 54000 de lei pentru rechizite școlare și îmbrăcăminte

În perioada 1-4 septembrie 2022, în cadrul celor 68 de parohii arondate Protopopiatului Urziceni, 355 de elevi cu posibilități materiale reduse au beneficiat de sprijin material în valoare totală de 54 ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2022, 18:25
(4018 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Rechizite școlare pentru 29 de elevi

Protopopiatul Slobozia: Rechizite școlare pentru 29 de elevi

Protopopiatul Slobozia, în colaborare cu Sectorul Social-Misionar al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, Parohia «Sfântul Dumitru» Slobozia și Parohia «Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil» Scânteia au ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2022, 18:20
(8608 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Vitezoman prins de radar cu autoturismul neînmatriculat

Marți, 6 septembrie a.c., în jurul orelor 22,00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Ialomița, în timp ce desfășurau activități de control al traficului rutier pe DN2A-E60, au înregistrat cu aparatul ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2022, 17:50
(3401 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România: «Pâinea și Vinul», la Slobozia

Muzeul Național al Agriculturii organizează, în perioada 16-18 septembrie 2022, cea de a IV-a ediție a manifestării complexe «Pâinea și Vinul», tematică promovată încă din 2011, când la Slobozia s ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2022, 16:45
(11865 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 20 de noi cazuri de COVID-19

Miercuri, 7 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29318, fiind înregistrate 20 de cazuri noi față de ziua de marți, 6 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2022, 16:20
(2318 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Bărbulești, reținut pentru producerea unui accident rutier

Urmare a accidentului produs în data de 29 iunie 2022, pe DN2, în afara comunei Sinești, soldat cu decesul a cinci persoane și rănirea a altor patru, cercetările au fost continuate de polițiștii din cadrul ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2022, 22:40
(11679 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Modificari la stabilirea și plata contribuțiilor de asigurări sociale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuailii interesați că începând cu 1 august 2022 a fost introdusă ca bază lunară de calcul al CAS și al CASS salariul minim brut pe ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2022, 17:15
(12347 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 33 de noi cazuri de COVID-19

Marți, 6 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29298, fiind înregistrate 33 de cazuri noi față de ziua de luni, 5 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2022, 16:15
(2336 vizualizări - 0 comentarii)


Accident de muncă la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

Un muncitor care lucra la reabilitarea Spitalului Județean de Urgență Slobozia a căzut de la etajul al treilea al unității medicale luni, 5 septembrie 2022. Muncitorul se află la Unitatea de Primiri Urgențe ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2022, 17:20
(14978 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 9 noi cazuri de COVID-19

Luni, 5 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29265, fiind înregistrate 9 cazuri noi față de ziua de duminică, 4 septembrie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2022, 16:50
(2839 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: 7 accidente, 24 de persoane rănite

ISU Ialomița: 7 accidente, 24 de persoane rănite

Două echipaje de pompieri din Slobozia au intervenit la un accident rutier produs vineri, 2 septembrie 2022, în jurul orelor 16,20. În nefericitul eveniment a fost implicat un autoturism, în urma accidentului ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2022, 15:55
(3477 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier între localitățile Țăndărei și Ograda

Accident rutier între localitățile Țăndărei și Ograda

Duminică, 4 septembrie a.c., pompierii din Țăndărei au intervenit în cazul unui accident rutier produs între localitățile Țăndărei și Ograda, pe DN2A, în care au fost implicate două autoturisme. În urma ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2022, 19:15
(11347 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: DN2A accident


Ultimele comentarii
Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Toma Florentina Daniela în Judecătoria Urziceni rămâne deschisă, însă soluționarea dosarelor va fi întârziată teren intravilan Fundata în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 #pasajladrajna în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» anvelope de vară în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Procurorul în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Odadada în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Alin în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Ciornobal în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Cătălin în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Cătălin. în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Ciochina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Sătenii tăi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Loredana în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Topic în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Ion în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Rodica în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Dadi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...