Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Adrian Cristea, îndrumătorul tinerelor speranțe

Antrenorii noului val

Adrian Cristea, îndrumătorul tinerelor speranțe

Din 2013, colectivul tehnic al Centrului de Copii și Juniori al Unirii Slobozia s-a îmbogățit cu un nume nou. Pe Adrian Cristea, blondul din linia mediană a galben-albaștrilor, nu este microbist slobozean care să nu-l cunoască. Fotbalist serios și harnic, Cristea a lăsat ghetele în cui pentru a se dedica celei mai grele și mai plăcute activități, șlefuirea tinerelor speranțe ale fotbalului slobozean.

«Am fugit de la defilare la fotbal»
Și pentru Cristea a existat un moment al începutului așa cum se întîmpă cu actualii săi elevi. «În 1986 am fugit de la defilare la fotbal. La stadion am intrat sub îndrumarea lui nea Mihai (n. red.: Mihai Nicu, actualul maseur al Unirii), cel care m-a inițiat în tainele fotbalului. După un an, am trecut la CSS, fiind preluat de domnii profesori Prepeliță și Basarab» rememorează Adrian Cristea. A debutat în echipa mare a Unirii, iar în primul an a obținut promovarea în Liga a III-a. Între 2001 și 2007 a activat în Liga a II-a, la CSM Medgidia și Altay Constanța. A revenit la Unirea în 2007 și a promovat cu aceasta în 2012 în eșalonul secund. Cristea nu a renunțat total la fotbal. Actualmente, este antrenor-jucător la Recolta Gheorghe Doja, revelația primăverii în Liga a IV-a.

De la 8 la 70 copii
Adrian Cristea pregătește grupe de copii la categoriile 2003-2004 și 2005-2006. Totodată, în curînd, va forma o grupă de copii născuți în 2007. «Particip cu ei în campionatul județean la categorii de vîrstă mai mari. Pentru ei acest lucru este benefic și, chiar dacă rezultatele actuale nu sînt impresionante, ele vor apărea în anii următori, cînd acești copii vor fi căliți pentru meciurile 11 contra 11 pe teren mare!» explică Adrian. Începutul a fost greu dar, apoi, s-a creat o adevărată emulație. «Am pornit la drum cu 8 copii, iar acum am ajuns la 70. Copiii vin la fotbal. Spre exemplu, chiar astăzi au venit 3 elevi noi. Vorbesc între ei, se aduc unii pe alții, mai mergem și noi prin școli și astfel aria de selecție crește. Un rol în acest fenomen îl au și rezultatele echipei mari, pentru că acești micuți sînt prezenți la fiecare meci al Unirii și, cu siguranță, își doresc ca pe viitor să îmbrace tricoul acesteia. Pe lîngă asta, acești copii au aici condiții foarte bune de pregătire, net superioare din toate punctele de vedere celor de care dispunea generația mea cînd a pornit la drum!» povestește zîmbind tînărul antrenor. Răzvan Badea, Aldo Moise, Aurelian Stoica, Vlăduț Zaharia, Cătălin Ghinea sînt doar cîțiva dintre copiii care ar putea ajunge peste cîțiva ani să arunce tribunele în aer prin execuțiile lor. Adrian Cristea nu se gîndește momentan la ce-i va rezerva viitorul în cariera de antrenor, ci preferă să se concentreze la munca actuală. «La copii este mai greu decît la seniori. Aici formezi caracterele, îi înveți lucruri elementare: să se lege la șireturi (vorbesc foarte serios!), să alerge corect, să se miște în teren... Îmi place mult ceea ce fac, copiii sînt foarte atașați de mine, iar sentimentul este reciproc!» conchide Cristea, cel care a avut multe de învățat din punct de vedere pedagogic de la Constantin Prepeliță. Altfel, Adrian Cristea este familist convins, fiica sa Iulia Alexandra moștenindu-i pasiunea pentru sport: este handbalistă la CSS unde este pregătită de Marian Simion.

29 Aprilie 2014, 08:25 (8935 vizualizări - 4 comentarii)

Citiți și:
«Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!»
Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»!
Echipă bazată pe tineri, atitudine și spirit de grup

Comentariile cititorilor:


florea silviu:
(24 Mai 2014, 14:00)
cel mai bun antrenor din slobozia
Suporter Slobozia:
(3 Mai 2014, 02:52)
Omul acesta ar trebui sa ajunga undeva sus ....gen la nationala de tineret pe o anumita categorie de varsta :) Mult Succes din partea suporterilor ! 
o mamica:
(1 Mai 2014, 14:13)
mult succes :) si mult noroc
Un parinte...:
(1 Mai 2014, 10:13)
Un OM minunat, un ANTRENOR foarte iubit de copii! Ii doresc mult succes in formarea viitorilor fotbalisti ai Nationalei Romaniei!!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 06 Aug 2026
250 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Două drumuri înzăpezite

Două drumuri înzăpezite

Potrivit unui comunicat de presă, resmis de către Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița, la orele 12,30, în ziua de 19 ianuarie, pe arterele județului se circulă cu dificultate în condiții de iarnă ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 15:01
(12554 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat căzut în fîntînă

Marți dimineață, 19 ianuarie a.c., un bărbat a căzut într-o fîntînă dezafectată. Pe scurt, în timp ce mergea pe un teren viran situat în imediata apropiere a cartierului Gării din Slobozia Nouă, a căzut ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 15:00
(9995 vizualizări - 0 comentarii)


Tînără de 21 de ani, moartă în accident rutier

Marți, 19 ianuarie, o tînără de doar 21 ani și-a pierdut viața într-un accident rutier petrecut în apropiere de localitatea Cotorca. Mașina în care se afla, condusă de un bărbat de 22 ani, la rîndu-i rănit ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 14:59
(15829 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți prinși de polițiști

Trei tineri din comuna Ion Roată sînt cercetați pentru furt calificat. Suspecții, unul de 29 de ani și doi în vîrstă de 17 ani, sînt acuzați că în perioada noiembrie 2009-18 ianuarie 2010 au furat din locuința ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 14:58
(9890 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive

Luni, 18 ianuarie a.c., în intervalul orar 14,30-21,30, polițiști din structurile de ordine publică și poliție rutieră ale Poliției Municipiului Slobozia, cu sprijinul unor echipe din cadrul Inspectoratului ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 14:57
(10980 vizualizări - 0 comentarii)


Final de săptămână plin de accidente

Final de săptămînă plin de accidente

Vineri, 15 ianuarie, la Slobozia, un localnic de 51 de ani, probabil pe fondul consumului de alcool, a pierdut controlul direcției de deplasare a mopedului pe care îl conducea și a lovit un o tînără de ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 01:30
(16303 vizualizări - 0 comentarii)


La 60 de ani a furat un telefon mobil

Sâmbătă, în jurul orei 13,30, prin 112, o tînără de 16 ani din comuna Coșereni sesiza Poliția despre faptul că în urmă cu aproximativ o jumătate de oră, în timp ce se afla într-un magazin din municipiul ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 20:08
(10590 vizualizări - 0 comentarii)


Depistați beți la volani

În după-amiaza zilei de duminică, 17 ianuarie a.c., o echipă de siguranță publică ce acționa într-un filtru rutier instituit pe raza municipiului Slobozia a oprit pentru control, pe Strada Nordului, o autoutilitară ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 19:16
(11736 vizualizări - 0 comentarii)


Fără permis, la volan

Un ialomițean în vîrstă de 27 de ani, din comuna Dridu este cercetat de polițiști pentru conducerea unui autovehicul, fără a poseda permis de conducere. Acesta a fost depistat vineri, 15 ianuarie a.c., ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 18:36
(10798 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit încarcerat

Vineri, 15 ianuarie 2010, în cadrul unei acțiuni desfășurată în municipiul Urziceni, polițiștii au depistat un tînăr de 22 de ani, din localitate. Tînărul era urmărit general, întrucît se sustrăgea executării ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 18:22
(11980 vizualizări - 0 comentarii)


«Șofer» cu permis de conducere reținut

În noaptea de vineri spre sîmbătă, 15/16 ianuarie, un echipaj al Biroului Rutier Fetești aflat în serviciu pe raza municipiului a oprit pentru control un autoturism înmatriculat în județul Ilfov, la volan ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 17:48
(12339 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecții mai multor furturi, arestați preventiv

Vineri, 15 ianuarie a.c., polițiștii l-au prezentat Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia, cu propunere de arestare preventivă, pe principalul suspect de comiterea unui furt dintr-un magazin din ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 17:08
(10350 vizualizări - 0 comentarii)


Week-end cu accidente rutiere grave

Week-end cu accidente rutiere grave

Unul dintre acestea s-a petrecut sîmbătă, 17 ianuarie a.c., în jurul orei 01,00, pe Str. Călărași din municipiul Fetești. În urma coliziunii cu un stîlp de beton, un autoturism în care se aflau patru persoane ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 13:40
(15142 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziție la Centrul Cultural

Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea» și Consiliul Județean Ialomița vă invită miercuri, 20 ianuarie a.c., la evenimentul vernisării expoziției artistei Miruna Budișteanu. Expoziția va fi inaugurată la ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 13:32
(12131 vizualizări - 0 comentarii)


173 milioane subvenții pentru sectorul zootehnic și vegetal

Potrivit unui comunicat de presă, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a repartizat centrelor județene APIA suma de peste 173 milioane lei de la bugetul național reprezentînd plata solicitărilor ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2010, 07:16
(13750 vizualizări - 0 comentarii)


Casă mistuită de flăcări

Casă mistuită de flăcări

În seara zilei de joi, 14 ianuarie a.c., la construcția de casă încă nefinalizată a unei bătrîne din satul Malu a izbucnit un incendiu. Pînă la intervenția pompierilor, întreaga locuință a fost cuprinsă ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2010, 08:12
(9947 vizualizări - 0 comentarii)


Parfumuri contrafăcute găsite de jandarmi

Doi bărbați, unul din București și celălalt din Brașov, au încercat să comercializeze parfumuri contrafăcute la Slobozia. Numai că, astfel, aceștia au fost surprinși miercuri, 13 ianuarie a.c., de jandarmii ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2010, 07:18
(11114 vizualizări - 0 comentarii)


Cupa Liceelor-ediția 2010

Cupa Liceelor-ediția 2010

Sîmbătă, 16 ianuarie, la orele 11,00, municipalitatea locală dă startul uneia dintre cele mai longevive competiții sportive naționale. Este vorba despre Cupa Liceelor, ediția 2010, competiție destinată ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2010, 18:35
(10101 vizualizări - 0 comentarii)


Beat și fără permis la volan

Joi, 14 ianuarie a.c., polițiștii slobozeni au depistat în trafic un tînăr în timp ce-și conducea autoturismul deși nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie și se afla în sare vădită de ebrietate ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2010, 17:26
(10459 vizualizări - 0 comentarii)


Copil, victima unui accident rutier

Joi, 14 ianuarie a.c.,poliția a fost sesizată despre producerea unui accident rutier pe raza comunei Jilavele, eveniment rutier soldat cu rănirea unui pieton. În urma investigațiilor efectuate la fața locului ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2010, 17:25
(11288 vizualizări - 0 comentarii)


Suspectul unui furt din magazin, reținut pentru 24 de ore

În cadrul activităților desfășurate de efective ale Poliției Orașului Amara și Serviciului de Investigații Criminale cu privire la un furt din magazin comis în urmă cu aproximativ o săptămînă, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2010, 17:24
(12930 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 1,4 tone de deșeuri feroase și neferoase, confiscate de polițiști

Polițiștii ialomițeni efectuează cercetări pentru stabilirea provenienței unor deșeuri feroase și neferoase ce ar putea proveni din săvîrșirea de infracțiuni. Joi, 14 ianuarie a.c., aflați într-un filtru ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2010, 17:24
(10516 vizualizări - 0 comentarii)


Înșelați de un fals asistent veterinar

Trei cetățeni din comuna Movila au sesizat agenții postului de poliție despre faptul că un bărbat ce s-a recomandat drept medic veterinar i-a înșelat cu diferite sume de bani sau bunuri, părăsind ulterior ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2010, 18:22
(11055 vizualizări - 0 comentarii)


Pieton accidentat

În dimineața zilei de 13 ianuarie a.c., la Munteni Buzău s-a petrecut un accident rutier în urma căruia un bărbat în vîrstă de 70 ani a suferit vătămări corporale, necesitînd internarea. Evenimentul rutier ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2010, 18:21
(16000 vizualizări - 0 comentarii)


Cu permis fals la volan

Miercuri, 13 ianuarie a.c., polițiștii din Făcăeni au oprit pentru control, pe raza comunei, un autoturism înmatriculat în județul Ialomița, la volanul căruia se afla un localnic în vîrstă de 22 ani. Cu ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2010, 18:20
(12024 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale Poliției în mediul rural

Acțiuni ale Poliției în mediul rural

Polițiștii ialomițeni au desfășurat acțiuni cu efective mărite în mai multe comune ale județului. Astfel, la acțiunile efectuate pe raza comunelor aflate în zona de responsabilitate a Poliției Municipiului ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2010, 18:15
(12369 vizualizări - 1 comentariu)


Se caută 200 de femei pentru cules de căpșuni în Spania

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița primește înscrieri pentru locuri de muncă sezonieră în sectorul agricol din Spania, la cules de căpșuni. Sînt oferite 200 locuri de muncă pentru ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 19:13
(10307 vizualizări - 0 comentarii)


Șofer de autobuz, beat la volan

În cursul zilei de marți, 12 ianuarie a.c., în jurul orelor 4,00, un echipaj al Biroului Rutier Fetești a oprit pentru control, pe strada Călărași din localitate, un autobuz de transport local persoane ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 18:15
(11084 vizualizări - 0 comentarii)


Consultant de asigurări, cercetat penal

Polițiștii din Urziceni au finalizat cercetările și au dispus începerea urmăririi penale într-un dosar penal în care o femeie în vîrstă de 41 ani, din localitate, este învinuită de săvîrșirea infracțiunilor ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 17:43
(10140 vizualizări - 0 comentarii)


A dat peste doi copii pe trecerea de pietoni

Doi minori, ambii în vîrstă de 10 ani, din municipiul Urziceni, au fost răniți în urma unui accident rutier produs în dimineața zilei de marți, 12 ianuarie a.c., pe Calea București din localitate. Evenimentul ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 17:21
(11286 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Ion Ion în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă FELICITĂRI în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă autoturism Seat Ibiza în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Eu în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Deșteaptă-te ROMÂNE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Fascinat în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița NELAMURITULE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Azi, miercuri, de la 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Cel care i nelamurit în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! mai baieti în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Independent? în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Maine de la ora 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Ionica în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Neseriosul în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! slobozean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! T.B. în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...