Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Politica demențială a președintelui Ciupercă

Politica demențială a președintelui Ciupercă

În urmă cu vreo cîteva luni, PSD Ialomița a inaugurat incognito un nou sediu județean, peste drum de sucursala Raiffeisen Bank din Slobozia, pe bulevardul Chimiei... Spunem incognito, pentru că la inaugurare au fost invitați doar cărătorii de osanale ai partidului. Prin urmare, ne cerem scuze pentru că, pînă la acest moment, nu am fost în măsură să vă oferim amănunte despre această locație. Un cititor fidel al publicației noastre ne oferă însă șansa să remediem această scăpare involuntară...

Nu aduce anu’, ce aduce sediul PSD Imediat după Paște, un cititor fidel al publicației noastre ne-a prezentat o situație absolut halucinantă, care durează de la inaugurarea sediului PSD Ialomița. Iată comentariul care însoțește una dintre fotografiile pe care am ales să le publicăm: «Vă transmit atașat cîteva fotografii așezate pe un panou amplasat în sediul Partidului Social Democrat, Filiala Ialomița, întrebîndu-mă cum este posibil ca, la începutul secolului XXI, să se poată face astfel politica și cum pot fi eliminați oameni, fără niciun argument, singura lor greșeală fiind aceea că nu vor să asiste la dezastrul provocat de politica administrativă dezastruoasă a unui personaj machiavelic care a „dus“ acest județ la nivelul subdezvoltării și care distruge totul în jurul lui. Consider că amplasarea într-un spațiu public a unui panou în care sînt catalogați niște oameni ca fiind trădători este cam același lucru cu a amplasa un panou într-o școală, pe care să scrii „elevi buni și elevi proști“ sau a amplasa un panou într-un spațiu public și să nominalizezi „cetățenii proști și cetățenii deștepți“!». Vă transmit aceste fotografii, considerînd că mass-media și opinia publică ar trebui să reacționeze, în sfîrșit, la acțiunile mizerabile pe care le practică această persoană, care conduce județul Ialomița».

Roza și Neamțu’ Subscriem necondiționat opiniei cititorului care ne-a semnalat această situație absurdă și revoltătoare. Mai mult decît atît, protestăm public în fața acestei forme de discriminare, acceptată tacit de către o întreagă filială. Ea se înscrie în linia declarațiilor lui Adrian Năstase care a cerut să i se numere ouălele, ale lui Traian Băsescu care a urlat prezindențial «țigancă împuțită» sau, mai nou, a primului-ministru Victor Ponta care și-a apelat unul dintre miniștri cu «Ce cauți aici, fă, Doino!?». Opinia noastră este însă nerelevantă în acest context. Prin urmare, am încercat vreme de mai multe zile să contactăm oficiali din cadrul PSD Ialomița pentru a le solicita o justificare pentru această poziție publică pe care fiecare dintre aceștia și-o asumă. În ciuda eforturilor noastre, niciunul dintre cei contactați nu a fost dispus să își asume oficial un punct de vedere. Mai mult decît atît, am aflat cu stupoare că, deși ne aflăm în plină campanie electorală pentru europarlamentare, PSD Ialomița nu are, oficial, un purtător de cuvînt. În aceste condiții, pentru a obține un punct de vedere autorizat, ne-am adresat președintelui Silvian Ciupercă, singurul în măsură să ofere explicații. Răspunsul domniei sale este, o spunem cu toată responsabilitatea, unul demențial, semn că atît Neamțu’, cît și Roza, afectează filiala de la rădăcină la vîrf și înapoi. «Ceea ce am făcut noi a fost să reflectăm diversitatea de opinii. Este vorba, într-adevăr, de o istorie a Organizației. La un moment dat, într-adevăr, acești oameni au fost onorabili și au făcut servicii partidului. Nominalizarea lor pe acel panou ca trădători nu are altă conotație decît aceea de a prezenta situația de la acest moment. Orice altă analogie este forțată și nu se justifică!» a declarat acesta.

1 Mai 2014, 07:10 (25909 vizualizări - 56 comentarii)

Citiți și:
Moaștele Sfântului Vasile PeSeDeficatorul la Mihail Kogălniceanu
Pesedozaurii vor reîntronarea președintelui Ciupercă
Ciupercă visează (din nou) la șefia PSD Ialomița

Comentariile cititorilor:


Nameless:
(19 Iulie 2014, 19:50)
Mama cati agramati avem in tara asta. E de-a rasu' plansu' :)  @Mary : daca nu-i voteaza lumea...se voteaza singuri
Mary:
(13 Mai 2014, 13:05)
Ca sa scapam de PSD-isti si de Ciuperca, este simplu, nu-i mai votati.
tot bietul om sub vremi:
(8 Mai 2014, 15:11)
Deci, PSD își scrie istoria pe pereți. Frumos!  Există și un WC la Gara CFR în care demult nu s-au mai scris diverse. Ar fi un loc propice, mai ales acum în campanie... Roșul acela revoluționar ar da bine cenușiului din zonă. Și au abordat varianta scrierii istoriei prin oameni. Și mai frumos! Dar, de unde au început, din 1990 adică au început cu ei sau din 1947, cu tătucii lor veniți pe tancurile sovietice? Nu că ar fi vreo mare diferență, doar  și ei și tătucii lor au făcut același dezastru, dar așa ca idee....să știm cu toții din ce soi de oameni se trag. Povestea cu ,,trădătorii,, se înscrie perfect  în istoria comunisto-pesedistă. Toată viața lor comuniștii au suferit de grija trădătorilor pe care îi vedeau peste tot. De fapt era o strategie. Tot ce scârțâia în comunist era atribuit trădătorilor, dacă nu se făcea planul sabotorii erau de vină, toate prostiile erau opera trădătorilor. Chiar dacă nu existau, trădătorii erau inventați, pentru că partidul unic nu își putea asuma vina propriilor greșeli și crime. Acum înțelegeți de ce nu merg lucrurile bine la noi, că PSD e trădat! Trebuie strânse rândurile....
Andrei:
(7 Mai 2014, 13:39)
Nu sint din zona, dar din cite citesc pe aici, acest asa zis domn Ciuperca, pare un personaj tare malefic. Exact cum scrie la carte: chip aspectuos, dictie perfecta, limbaj cu minim 1000 de cuvinte si in spatele mastii ghici ce? Fum, foc si pucioasa. Coarnele lipseste. Au iesit lipsa la inventar. In rest, fani mai mici sau mai mari, dupa chipul si asemanarea sefului. Domnul Moraru, pina mai ieri in creuzetul vrajitorului sef, normal ca nu i-a mai convenit fomula magica de repartitie a licorii potente. Ar fi vrut o concentratie mai mare. A ramas sa se descurce singur. Daca diplomele i-or ajuta la ceva.
maria:
(7 Mai 2014, 08:30)
Vai domnule Moraru vă frământă identitatea mea, cu așa frământare să rămâneți.Ținând cont că sunteți un om răzbunător, nu este cazul să știți indentitatea mea.Mă bucur că recunoașteți faptul că a-ți fost cu domnul Ciupercă și poate în curănd recunoașteți și celelalte aspecte.Vă lăudați atât de mult cu ce a-ți realizat......... Nu aveți nici un angajat din familie da se știe.....dar supraveghează elegant din spate si sub alt nume. A fi un om sincer este o stare naturală pe care Morarule tu nu o ai.......... Referitor la domnul Ciupercă spui că nu ai nimic, dar îl denumește personaj sinistru. Este urât pentru un domn, elegant ce te denumești.
Crucis:
(6 Mai 2014, 20:41)
Off topic,sa-mi dea cineva informatia cine este sef la filiala Urziceni a PMP,ca de e adevarat ce am auzit e de rasul curcilor ???
Victor Moraru:
(6 Mai 2014, 16:42)
Draga doamna Maria, Daca sunteti un om normal, asa cum pretindeti, va rog sa va declinati adevarata identitate, un element esential pentru un om civilizat. Cu privire la a avea ceva cu dl Silvian Ciuperca, va pot spune ca nu am nimic cu acest personaj sinistru, nu fac altceva decat sa respect juramantul pe care l-am depus si sa apar cetatenii de "labele" murdare ale acestui individ care la fel ca si dumneavoastra nu are puterea sa argumenteze mizeriile pe care le face. Da, am fost impreuna cu domnul Silvian Ciuperca pana cand am constatat ca pentru domnia sa cetatenii acestui judet sunt doar niste marionete pe care le minte in fiecare zi. Va rog sa aveti puterea sa spuneti ce fapte am facut si cum am afectat cetatenii orasului Amara? Cu privire la modul in care conduc Primaria orasului Amara nu spun ca sunt perfect, insa nu perfectiunea mea conteaza in acest caz, ci perfectiunea colegilor mei si rezultatele obtinute confirma ca suntem una dintre cele mai bune echipe din tara. Referitor la asa zisa "caracatita", va pot spune ca aceasta este doar in capul dumneavoastra , intrucat eu nu am niciun angajat ruda cu mine, iar  fratii si mama mea au locuit pana nu demult in Italia. Citindu-va comentariile stimata doamna, constat ca a fi om sincer si natural nu este la indemana oricui.
maria:
(6 Mai 2014, 09:02)
Domnule Moraru eu nu vin cu argumente la dumneata......credemă nu este cazul. Nu fac politică și nu sunt în nici un partid, cum dealtfel procedați și dumneavoastră. Ca aveți ceva cu domnul Ciupercă e evident. Eu nu fac decât să vă reamintesc că a-ți fost împreună cu domnul Ciupercă. Dar faptul că ați fost înlăturat este datorită faptelo dumneavoastră.Se cunoaște deja la nivelul Primăriei pe care o păstoriți că toată lumea trebuie să zică ca dumneavoastră altfel îi loviți. Cine mu este cu dumneavoastră este împotrivă. V-ați întins ca o caractiță oameni familiei dumneavoastră astfel încăt să controlați tot.Nu cumva acesta este școala pe care ai făcut-o împreună cu domnul Ciupercă.......... Cred că da.....................
tradare sau nu:
(6 Mai 2014, 00:36)
Trădare este denumită fapta de a înșela în mod voit și perfid încrederea cuiva, săvârșind acte care îi sunt potrivnice, pactizând cu dușmanul. In cazul de fata nu se aplica! Atata timp cat cei nominalizati nu i-au tradat pe cei care i-au votat! Tradatori adevarati sunt cei care, dupa ce ne iau voturile, fac ceva pe increderea alegatorilor!
Avem nevoie de un om pt oameni:
(5 Mai 2014, 22:08)
TRADATOR ESTI TU ciuperca vasile silvian!!!si sa spun de ce: TE-AI ABATUT DE LA PRIORITATEA NATIONALA DE DEZVOLTARE LOCALA....asta inseamna ca ai tradat pe toti locuitorii judetului!!!!
Vasile:
(5 Mai 2014, 19:55)
Oameni buni, pana cand Ciuperca?
Victor Moraru:
(5 Mai 2014, 14:40)
Sarut mana, dna... Maria ? Va rog frumos sa aduceti argumente in favoarea afirmatiilor facute de dvs ! Eu pot sa aduc argumente solide cu privire la ce afirm iar cetatenii judetului Ialomita simt in fiecare zi dezastrul provocat de prietenul dumneavoastra.Ma suzati dar de la prietenul dvs. Ciuperca Silvian nu am invatat si nici nu vreau sa invat nimic. Tot de la dansul ati invatat sa nu va scrieti numele real ???
maria:
(5 Mai 2014, 11:05)
Vai ce cuvinte urâte ai domnule Moraru.... Nu ești mai departe de Ciupercă, ești același aluat numai că trebuie să mai crești.Ai vrea ca să crești mare repede și să aspiri pe toți. Dorința ta mare este de al da jos pe domnul Ciupercă, ca să îi ei locul rapid.Ei bine nu se poate atât de repede. Nu uita că acest domn te-a ajutat mult să promovezi. Tăticul tău....... Numai că uneori elevul își întrece profesorul.Tu Morarule nu ai reușit
Iancu:
(4 Mai 2014, 11:36)
Daca dl. Ciuperca serveste in continuare interesele partidului la fel de bine cum a facut-o si pina acum, manipuleaza si astupa gurile nemultumitilor in stilul profesionist care ii e specific, sansele sa accesam in mod optimist fonduri europene vor fi reale doar atunci cind dumnealui isi va prezenta de buna voie demisia.
Sandu:
(4 Mai 2014, 11:20)
Ce mai tura vura. Mai avem un an de guvernare malefica si duca-se pe pustii. Sper ca la anul sa ne vina tuturor membrilor PSD mintea la cap. Sau macar majoritatii. Ca mie mi-a venit. M-am saturat sa fiu mamaliga. Sau macar una care explodeaza sa fiu. Sint alaturi de domnul Victor Moraru in nemeritata rusine de a fi incris pe panoul infamiei. Nu-mi doresc decit sa-i dea Domnul sanatate si putere sa treaca peste aceasta pata pe nedrept aplicata numelui si carierei sale. Nu va lasati coplesit. Sintem alaturi de dvs.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 02 Oct 2026
219 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Slobozia: «Expoziția Absolvenților 2026»

Slobozia: «Expoziția Absolvenților 2026»

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia/Ialomița și Liceul de Arte «Ionel Perlea» ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2026, 15:55
(7265 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Dealer de cocaină, arestat preventiv

Țăndărei: Dealer de cocaină, arestat preventiv

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Ialomița, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2026, 15:50
(12082 vizualizări - 0 comentarii)


854 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în primele 4 luni ale anului 2026

În primele 4 luni ale anului 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 854 persoane ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 13:20
(7259 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Taina vindecării trupești și sufletești la Parohia «Sf. Ev. Matei»

Slobozia: Taina vindecării trupești și sufletești la Parohia «Sf. Ev. Matei»

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, preoții Cercului Pastoral Nr.1 s-au întrunit în rugăciune la Parohia «Sf. Ev. Matei» ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 11:05
(6443 vizualizări - 0 comentarii)


APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii Campaniei 2026 din sectorul zootehnic

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că eliberează adeverințe pentru fermierii crescători de animale care doresc să acceseze credite bancare în cadrul intervențiilor ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 10:15
(4925 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: «2026-Anul omagial al  pastorației familiei creștine»

Protopopiatul Urziceni: «2026-Anul omagial al  pastorației familiei creștine»

Biroul de Asistență Socială al Protopopiatului Urziceni a organizat tradiționalele sesiuni de informare din cadrul Programului «Tinerii și Hristos» în liceele din Urziceni. Conținutul ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2026, 10:40
(7602 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale soldate cu amenzi de 316,8 mii de lei

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a continuat acțiunile de verificare a operatorilor din domeniul alimentar, unul dintre obiectivele acestor acțiuni fiind analiza ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 16:05
(4061 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Substanțe interzise ascunse în șosete

Vineri, 22 mai a.c., în jurul orelor 22,00, la Slobozia, pe timpul executării unei misiuni de patrulare, jandarmii ialomițeni au observat un grup format din patru tineri care manifestau un comportament ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 15:05
(2953 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în comuna Dridu!

Joi, 28 mai 2026, în intervalul orar 09,00-16,00, RAJA Constanța va sista furnizarea apei în comuna Dridu, pentru realizarea operațiunilor de mentenanță a instalațiilor destinate înmagazinării ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 09:25
(865 vizualizări - 0 comentarii)


APIA își va desfășura activitatea și în zilele de sâmbătă, 23 și 30 mai 2026!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează fermierii că, în contextul apropierii termenului-limită de depunere a Cererilor de Plată aferente Campaniei 2026 și al derulării ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 14:50
(7682 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Arestat pentru «trafic de droguri de mare risc»

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 14:30
(7277 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 6,42 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor din luna aprilie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna aprilie a.c., 9 inspecții fiscale, 2 controale inopinate și  4 ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 11:40
(4701 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 1,15 milioane de lei în aprilie 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna aprilie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 1,15 ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2026, 10:45
(8444 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Cursuri de formare profesională organizate în  anul 2026

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă AJOFM Ialomița continuă să sprijine integrarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă prin lansarea noii oferte de cursuri de formare ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2026, 14:20
(6492 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea Muzeelor» 2026

Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea Muzeelor» 2026

O seară specială dedicată patrimoniului, istoriei și explorării vă așteaptă la Muzeul Județean Ialomița, în cadrul evenimentului intrat deja în tradiție-«Noaptea Muzeelor», s ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2026, 09:25
(6725 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Sudiți!

Miercuri, 13 mai 2026, în intervalul orar 16,00-19,00, este sistată furnizarea apei potabile în localitatea Sudiți, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul conductei de distribuție ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 16:45
(5985 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluții digitale

RAJA Constanța: Soluții digitale

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 11:50
(11083 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 179,31 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în aprilie 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna aprilie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 179,31 milioane ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 10:20
(3469 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 09:25
(13763 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Obligații fiscale restante la 31 martie 2026 de peste 287 milioane de lei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că, în conformitate cu prevederile legale, au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală listele ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 08:25
(6311 vizualizări - 1 comentariu)


APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii Campaniei 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că eliberează adeverințe pentru beneficiarii intervențiilor implementate de APIA, respectiv pentru: Sprijin de bază pentru venit ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2026, 13:10
(7751 vizualizări - 0 comentarii)


600 misiuni de ordine publică ale jandarmilor ialomițeni în luna aprilie 2026

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii aprilie a.c., 597 misiuni de ordine publică, dintre care 40 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 20:30
(9471 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Lista contribuabililor bun-platnici a fost publicată pe portalul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 20:25
(8157 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,83%, rata șomajului la sfârșitul lunii martie 2026

La sfârșitul lunii martie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4568 șomeri (din care 2167 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 20:20
(3101 vizualizări - 0 comentarii)


USR nu mai dorește coaliție cu PSD

USR nu mai dorește coaliție cu PSD

Dominic Fritz, președintele USR, după ce moțiunea PSD-AUR a trecut și Guvernul Ilie Bolojan a fost demis de Parlament, a convocat o ședință a Comitetului Politic al USR. «Comitetul politic USR ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 18:50
(6960 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Autorizarea la plată a ANT-urilor aferente anului de cerere 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat luni, 4 mai 2026, procesul de autorizare la plată a Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (ANT) din sectoarele vegetal și zootehnic, aferente ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2026, 19:05
(5019 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Gară din orașul Căzănești!

Luni, 4 mai 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 11,30-16, ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2026, 12:05
(8073 vizualizări - 0 comentarii)


Call Center RAJA Constanța-Număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Call Center RAJA Constanța-Număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul Call Center pus la dispoziția acestora vine î ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2026, 11:20
(13563 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 37,71 milioane de lei în trimestrul I 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în trimestrul I 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 34,7 ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2026, 12:20
(3396 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: 29 aprilie-«Ziua Internațională a Dansului»

Ziua de 29 aprilie a fost instituită drept «Ziua Internațională a Dansului» în 1982, la inițiativa Comitetului de dans al Institutului Internațional de Teatru (ITI) din cadrul UNES ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2026, 10:55
(4023 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Gabi în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mariuca în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Alex în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean asigurat în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mary în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Calin în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Necunoscut în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Daniel în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetateanu.net în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetatean în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Silviu în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Krishan în Echipa CSM Unirea Slobozia, vicecampioană națională la Cupa României la Sabie Masculin! știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Soldatul rezervist în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gheorghe Ion în Victorii ale «terenului propriu» CASA în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 @Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...