Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Politica demențială a președintelui Ciupercă

Politica demențială a președintelui Ciupercă

În urmă cu vreo cîteva luni, PSD Ialomița a inaugurat incognito un nou sediu județean, peste drum de sucursala Raiffeisen Bank din Slobozia, pe bulevardul Chimiei... Spunem incognito, pentru că la inaugurare au fost invitați doar cărătorii de osanale ai partidului. Prin urmare, ne cerem scuze pentru că, pînă la acest moment, nu am fost în măsură să vă oferim amănunte despre această locație. Un cititor fidel al publicației noastre ne oferă însă șansa să remediem această scăpare involuntară...

Nu aduce anu’, ce aduce sediul PSD Imediat după Paște, un cititor fidel al publicației noastre ne-a prezentat o situație absolut halucinantă, care durează de la inaugurarea sediului PSD Ialomița. Iată comentariul care însoțește una dintre fotografiile pe care am ales să le publicăm: «Vă transmit atașat cîteva fotografii așezate pe un panou amplasat în sediul Partidului Social Democrat, Filiala Ialomița, întrebîndu-mă cum este posibil ca, la începutul secolului XXI, să se poată face astfel politica și cum pot fi eliminați oameni, fără niciun argument, singura lor greșeală fiind aceea că nu vor să asiste la dezastrul provocat de politica administrativă dezastruoasă a unui personaj machiavelic care a „dus“ acest județ la nivelul subdezvoltării și care distruge totul în jurul lui. Consider că amplasarea într-un spațiu public a unui panou în care sînt catalogați niște oameni ca fiind trădători este cam același lucru cu a amplasa un panou într-o școală, pe care să scrii „elevi buni și elevi proști“ sau a amplasa un panou într-un spațiu public și să nominalizezi „cetățenii proști și cetățenii deștepți“!». Vă transmit aceste fotografii, considerînd că mass-media și opinia publică ar trebui să reacționeze, în sfîrșit, la acțiunile mizerabile pe care le practică această persoană, care conduce județul Ialomița».

Roza și Neamțu’ Subscriem necondiționat opiniei cititorului care ne-a semnalat această situație absurdă și revoltătoare. Mai mult decît atît, protestăm public în fața acestei forme de discriminare, acceptată tacit de către o întreagă filială. Ea se înscrie în linia declarațiilor lui Adrian Năstase care a cerut să i se numere ouălele, ale lui Traian Băsescu care a urlat prezindențial «țigancă împuțită» sau, mai nou, a primului-ministru Victor Ponta care și-a apelat unul dintre miniștri cu «Ce cauți aici, fă, Doino!?». Opinia noastră este însă nerelevantă în acest context. Prin urmare, am încercat vreme de mai multe zile să contactăm oficiali din cadrul PSD Ialomița pentru a le solicita o justificare pentru această poziție publică pe care fiecare dintre aceștia și-o asumă. În ciuda eforturilor noastre, niciunul dintre cei contactați nu a fost dispus să își asume oficial un punct de vedere. Mai mult decît atît, am aflat cu stupoare că, deși ne aflăm în plină campanie electorală pentru europarlamentare, PSD Ialomița nu are, oficial, un purtător de cuvînt. În aceste condiții, pentru a obține un punct de vedere autorizat, ne-am adresat președintelui Silvian Ciupercă, singurul în măsură să ofere explicații. Răspunsul domniei sale este, o spunem cu toată responsabilitatea, unul demențial, semn că atît Neamțu’, cît și Roza, afectează filiala de la rădăcină la vîrf și înapoi. «Ceea ce am făcut noi a fost să reflectăm diversitatea de opinii. Este vorba, într-adevăr, de o istorie a Organizației. La un moment dat, într-adevăr, acești oameni au fost onorabili și au făcut servicii partidului. Nominalizarea lor pe acel panou ca trădători nu are altă conotație decît aceea de a prezenta situația de la acest moment. Orice altă analogie este forțată și nu se justifică!» a declarat acesta.

1 Mai 2014, 07:10 (26233 vizualizări - 56 comentarii)

Citiți și:
Moaștele Sfântului Vasile PeSeDeficatorul la Mihail Kogălniceanu
Pesedozaurii vor reîntronarea președintelui Ciupercă
Ciupercă visează (din nou) la șefia PSD Ialomița

Comentariile cititorilor:


Ion:
(2 Mai 2014, 09:11)
Este o armonie totala intre putere si opozitie,nu va lasati inselati!Ne-au vandut bucata cu bucata,feuda cu feuda,doar unui popor de idioti i se poate intampla asta,sa voteze hotii ce-i fura viata,banii,linistea...asta este politica la noi,o mare,mare hotie si nu suntem in stare sa iesim in strada sa le cerem socoteala banditiilor,din contra,privim cum ne fura si isi sporesc averile in fiecare zi,in timp ce conturile si buzunarele noastre saracesc.
auguri:
(2 Mai 2014, 09:03)
Se stiau tradatorii, de ce ii deranjeaza confirmarea?
ninel:
(2 Mai 2014, 07:49)
Au migrat catre alte partide degeaba ca tot nimic nu sa facut. Cel putin la Perieti de cateva luni se voteaza numai terenuri pentru case. Proiecte yok,strazi asfaltate yok. Vai de politica locala dusa in consiliul local
Donnie Brasco:
(2 Mai 2014, 07:19)
Domnul presedinte, si presupun ca asa i se va spune si atunci cind va iesi la pensie, daca va iesi vreodata, ca la noi se practica eternizarea in functiile de conducere, are practica anilor de profesorat cind daca rezolvai cum se cuvine ecuatiile de gradul doi cu trei necunoscute primeai un contract nesimtit cu statul nepasator sau o diurna grasa in functii de conducere, iar daca x, y, z nu corespundeau cu rezultatele de la sfirsitul manualului, riscai o scaltoaca la gazeta de perete. Fostii dinsului invatacei sustin ca i se potrivea mult mai agreabil postura de dascal in minuscule scoli de provincie decit cea de faraon magraonic megalomaniac vindicativ susceptibil de fapte aflate sub incidenta codului penal.
Erată la Bric:
(1 Mai 2014, 14:12)
" Șobolanii", bă, că este mai mulți.
Bricul Mircea:
(1 Mai 2014, 14:08)
De-au abandonat vaporul / Chiar nu este de mirare / Cind cârmaciul o ia razna / Șobolani-s de vinzare.
carmen:
(1 Mai 2014, 13:57)
dar cei care au "tradat" alte partide si sunt acum membri PSD, apar pe vreun panou?.... sper sa aiba toti soarta lui stoica doctorașul (PPDD) .....
Fata babei:
(1 Mai 2014, 13:47)
Pe panoul de onoare, Nu e loc de orișicine, Dacă vrei un loc sub soare, Cu Ciupercă pun-te bine.
Pluta Meduzei:
(1 Mai 2014, 13:43)
De pe pluta meduzată, Unde fost-am toți odata, Nu mai poți trăi regește, Că Ciuperca te halește.
Meduza:
(1 Mai 2014, 13:33)
Această autentică Gorgonă a politicii locale, a gasit cu cale sa anihileze contestarii stilului sau opresiv, dictatorial, abuziv, nu prin metoda impietririi imediate la contactul cu privirea sa recalcitrant mortala, ci prin cea a prinderii cu bolduri in insectarul de perete, a efemeridelor de partid, sub eticheta: "Bâzâiți in altă parte / Vă urasc pâna la moarte".
draga 'Independent':
(1 Mai 2014, 13:28)
Basescu s-a exprimat nu in public cu faimoasa expresie, ci in habitaclul masinii sale,fara sa stie ca telefonul care-l inregistra  e deschis. In schimb tov Iliescu  l-a catalogat in vazul lumii pe un ziarist  cu apelativul"mai animalule". E o diferenta.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 12 Oct 2026
249 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Marți, 18 iunie 2024, Protopopiatul Urziceni a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută de Patriarhia Română «Donează sânge, salvează o viață!». ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2024, 14:45
(6171 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa la Fierbinți-Târg!

Pentru efectuarea unor lucrări de modernizare, reparații și întreținere a instalațiilor la nivelul Gospodăriei de apă din localitatea Fierbinți-Târg, furnizorul de energie electrică va î ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2024, 13:55
(14065 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,15%, rata șomajului la sfârșitul lunii aprilie 2024

La sfârșitul lunii aprilie 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4095 șomeri (din care 1911 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2024, 08:55
(14332 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: TVA rambursată de peste 6,59 milioane de lei, în luna mai 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna mai 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 6,59 milioane ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2024, 15:55
(11031 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Se primesc Cereri de finanțare pentru schema de ajutor de stat «Silvo-mediu și climă»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că începând de luni, 17 iunie 2024, se depun cererile de finanțare pentru accesarea schemei de ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2024, 10:40
(12254 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,28%, rata șomajului la sfârșitul lunii martie 2024

La sfârșitul lunii martie 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4197 șomeri (din care 1945 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2024, 10:35
(11527 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Munteni-Buzău

Incendiu la o casă din Munteni-Buzău

În după-amiaza zilei de duminică, 16 iunie a.c., în jurul orei 14,05, Detașamentul de Pompieri Slobozia și Detașamentul de pompieri Urziceni au intervenit pentru localizarea și lichidarea ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2024, 10:30
(9846 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plăți de peste 97 milioane de lei pentru Campania 2023

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a efectuat, în perioada 12-14 iunie 2024, plăți pentru anul de cerere 2023 în sumă totală 97,132 milioane de lei (19,531 milioane ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2024, 10:25
(2625 vizualizări - 0 comentarii)


Mesaje false în numele ANAF

O nouă campanie de mesaje false, transmise în numele ANAF, este în desfășurare în această perioadă. Contribuabililor persoane juridice le este solicitată «lista entităților externe ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2024, 09:10
(5778 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în orașul Fetești luni, 17 iunie 2024!

În vederea executării unei lucrări programate de pe strada Plevnei din municipiul Fetești, din județul Ialomița, echipele RAJA Constanța vor sista luni, 17 iunie 2024, furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2024, 16:40
(13254 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 141,50 milioane lei de lei, încasări la bugetul de stat în luna mai 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna mai 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 141,50 milioane lei de lei ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2024, 10:40
(12307 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Sprijin financiar pentru absolvenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița vine în întâmpinarea absolvenților promoției 2024 cu o serie de măsuri active menite să faciliteze accesul pe piața muncii ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2024, 10:00
(6840 vizualizări - 0 comentarii)


Smirna: Locuință cuprinsă de flăcări

Smirna: Locuință cuprinsă de flăcări

Joi, 13 iunie 2024, pompierii din Slobozia au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la locuința unui cetățean din Smirna. La locul solicitării au fost alocate de urgență două ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2024, 09:40
(7436 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Smirna incendiu


 Sărățeni: Două autoturisme, implicate într-un accident rutier

Sărățeni: Două autoturisme, implicate într-un accident rutier

Joi, 13 iunie 2024, pompierii din Slobozia au fost solicitați să intervină în cazul unui accident rutier produs pe DN2A, în localitatea Sărățeni. În evenimentul rutier au fost implicate ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2024, 09:30
(5642 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Reținut pentru 24 de ore

Miercuri,12 iunie 2024, polițiștii din Fetești, în urma documentării activității infracționale și administrării probatoriului, au dispus reținerea pentru 24 de ore un bărbat de 34 de ani, din ...[citește_toată_știrea]

13 Iunie 2024, 16:40
(2487 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: S-a încheiat campania de depunere a Cererilor de Plată 2024

Agenția de Plăți si Intervenție pentru Agricultură aduce la cunoștința opiniei publice că miercuri, 12 iunie 2024, s-a încheiat campania de primire a Cererilor de plată aferente anului 2024. Astfel ...[citește_toată_știrea]

13 Iunie 2024, 13:00
(18242 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 25 iunie 2024, termen-limită pentru depunerea Formularului 177

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii plătitori de impozit pe profit că prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023, începând cu data de ...[citește_toată_știrea]

13 Iunie 2024, 10:30
(10632 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Încep concursurile profesionale ale Serviciilor Voluntare și Private pentru Situații de Urgență

Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița organizează vineri, 14 iunie 2024, etapa județeană a concursurilor profesionale ale Serviciilor Voluntare și ...[citește_toată_știrea]

13 Iunie 2024, 09:30
(12193 vizualizări - 0 comentarii)


Ordin de protecție emis de polițiști pe numele unui feteștean

Polițiștii din Fetești au fost sesizați luni, 10 iunie 2024, cu privire la faptul că o femeie în vârstă de 50 de ani, din Fetești, ar fi fost agresată fizic de concubinul său, un bărbat de ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2024, 15:30
(27620 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Luni, 10 iunie 2024, polițiștii din Fetești au oprit în trafic un bărbat în vârstă de 34 de ani, din Fetești, în vederea verificării documentelor personale și ale autoturismului ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2024, 15:05
(2501 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în comuna Moldoveni!

Joi, 13 iunie 2024, în intervalul orar 08,00-16,00, RAJA Constanța va sista furnizarea apei pentru realizarea operațiunilor periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2024, 08:40
(6709 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plăți de peste 26 milioane de lei pentru Campania 2023

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a efectuat marți, 11 iunie 2024, plăți pentru anul de cerere 2023 în sumă totală de 26,29 milioane de lei din Fondul European de Garantare ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2024, 15:10
(7995 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Județul Ialomița: «Ziua Eroilor»

Joi, 13 iunie 2024, Instituția Prefectului Județul Ialomița, în colaborare cu Consiliul Județean Ialomița, organizează o serie de evenimente legate de sărbătorirea «Zilei Eroilor». ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2024, 09:45
(4114 vizualizări - 0 comentarii)


Dosare penale pentru «violență în familie» și ordine de protecție emise, la Urziceni și Săveni

Polițiștii din Urziceni au fost sesizați sâmbătă, 8 iunie a.c., cu privire la faptul că o femeie în vârstă de 47 de ani din Urziceni ar fi fost agresată fizic de cumnatul său, un bărbat ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2024, 15:45
(10189 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Polițiștii din Slobozia, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru verificări un șofer ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2024, 15:40
(1898 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Expoziția Absolvenților 2024»

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia/Ialomița și Liceul de Arte «Ionel Perlea» Slobozia vă invită la «Expoziția ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2024, 14:40
(11767 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Coșereni

Accident la Coșereni

Duminică, 9 iunie a.c., în jurul orei 9,00, Detașamentul de Pompieri Urziceni a intervenit la un accident rutier produs în comuna Coșereni, în care a fost implicat un autoturism. Două ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2024, 10:15
(7978 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Săveni

Incendiu la o casă din Săveni

Vineri, 7 iunie a.c., în jurul orelor 17,00, două echipaje operative din cadrul Stației de Pompieri Țăndărei au intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la o locuință în localitatea ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2024, 10:10
(10835 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Săveni incendiu


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Buliga din Fetești!

Echipele RAJA intervin duminică, 9 iunie 2024, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Turnu Severin din Cartierul Buliga/Fetești. În vederea executării ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2024, 18:30
(10259 vizualizări - 0 comentarii)


Căutată de polițiștii din Spania, arestată la Țăndărei

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Ialomița au acționat în cursul zilei de joi, 6 iunie 2024, în orașul Țăndărei, în vederea depistării unei persoane urmărite ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2024, 16:20
(10993 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cetățeanul x în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Cetățean în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» cetatean în Arestați preventiv pentru «viol asupra unui minor» cumpărăm autoturisme în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 vai în Arestați preventiv pentru «viol asupra unui minor» Maps în Medic ortoped din Fetești, obligat la plata unor despăgubiri de 60 mii de euro din cauza unui incendiu *Adevăr în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Adevar în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare votat în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare SorinB în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Urbanistul în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Călin în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Gigel în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Agora în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Lulu în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare nemultumitu' în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» * anonim în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» nemultumitu' în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare speranta zero în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare gogu în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...