Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

«Hora», vinul care te îngroapă

«Hora», vinul care te îngroapă

O acțiune de amploare a polițiștilor ialomițeni, demarată în Săptămîna Mare, a avut un rezultat uluitor. Oamenii legii au reușit să confiște 27000 litri de vin. Cercetările ulterioare au stabilit faptul că produsul era importat din Bulgaria și urma să fie vîndut în Slobozia și Urziceni. Mai mult, supus unor analize, vinul bulgăresc avea o calitate îndoielnică. Laboratoarele au arătat că în recipientele de plastic în care fusese îmbuteliat se afla un lichid compus din apă, alcool etilic și coloranți. Compoziția, spun specialiștii care au testat-o, ar fi putut pune în pericol sănătatea consumatorilor. Pentru vinul contrafăcut, distribuitorii ialomițeni au plătit amenzi de peste 100 mii de lei...

Drumul vinului ilegal
Cantitatea de 27000 litri de vin contrafăcut a fost descoperită la sediile a două societăți comerciale din Slobozia și Urziceni. În calitate de distribuitori, administratorii celor două firme s-au aprovizionat de la producătorul bulgar «Izba Kamen», cu sediul în Kamen, un oraș aflat la cîțiva zeci de kilometri de granița Bulgariei cu România. Datele arată că marfa ar fi intrat în țară prin punctul de trecere a frontierei de la Giurgiu-Ruse, iar apoi a fost transportată către județul Ialomița. Denumit «Hora», vinul era îmbuteliat în recipiente de plastic de 2 litri și era încă în termen, avînd o valabilitate de 180 de zile de la data fabricației (n.red.: 17 martie 2014). Prețul pe care distribuitorii l-au plătit pentru a achiziționa produsul a fost de 124 mii de lei. În momentul în care au pătruns în depozitele societăților, polițiștii, alături de inspectori ai Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și reprezentanți ai Direcției pentru Agricultură a Județului Ialomița, au dispus confiscarea întregii cantități de vin. Potrivit șefului Direcției pentru Agricultură a Județului Ialomița tranzacțiile economice dintre producători și distribuitori nu au ridicat niciun semn de întrebare. Ceea ce le-a atras atenția organelor de control a fost calitatea lichidului îmbuteliat în sticlele de plastic, pe a căror etichetă era inscripționat: «Hora, vin de masă».

Rețeta vinului contrafăcut
Au fost prelevate cîteva probe și duse la un laborator de specialitate din județul Cluj. «Am fost sesizați de la București cu privire la acest produs și am efectuat un control. Alături de polițiștii ialomițeni au demarat acțiunile și am descoperit întreaga cantitate de vin la depozitele celor doi distribuitori ialomițeni. Am prelevat probe și le-am dus la Cluj, conform procedurilor noastre» ne-a declarat Iulian Bucur, directorul Direcției Agricole Ialomița. Rezultatele analizelor efectuate la Cluj au fost uluitoare. În sticle se afla cu totul alt produs decît vin... Laboratorul a confirmat faptul că în realitate este vorba despre un lichid cu consistență alcătuită din apă, alcool etilic de altă proveniență decît cea care ar fi trebuit să existe în urma fermentației mustului, și coloranți. «Ni s-a demonstrat că în acele sticle era altceva decît vin. Vorbim despre un fabricat care are în compoziția sa coloranți, compuși aromatizați, apă și alcool. Nici urmă de vin în sticle!» a mai spus Iulian Bucur. Mai mult, decît atît substanța ascunsă de producătorii bulgari în sticlele de plastic era improprie consumului. Într-un comunicat de presă remis publicității de Direcția pentru Agricultură a Județului Ialomița, specialiștii au confirmat că respectivul produs nu respectă parametrii fizico-chimici, care se regăsesc în Legea viei și vinului numărul 244/2002. Vinul contrafăcut ar fi trebuit să fie comercializat în mai multe magazine rurale de pe raza județului Ialomița. Prima măsură adoptată de autorități a fost aceea de a le interzice distribuitorilor ialomițeni comercializarea produsului. Cercetările în acest caz sînt în plină desfășurare, polițiștii urmînd să facă verificări amănunțite cu privire la condițiile în care s-a produs în Bulgaria vinul contrafăcut.

Acțiune de amploare, rezultate spectaculoase Potrivit informațiilor puse la dispoziție de reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, vinul contrafăcut a fost descoperit în urma unei acțiuni de amploare, organizată în fiecare an în preajma Paștelui. Astfel, acțiunea a vizat prevenirea și combaterea activităților economice și financiare prin intermediul cărora pe piețele din județul Ialomița ar putea fi plasate produse alimentare și nealimentare care să pună în pericol sănătatea consumatorilor din județ. Această acțiune a fost una integrată, la care au participat reprezentanți ai Direcției Județene de Agricultură Ialomița, precum și inspectori din cadrul Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița. Rezultatele acestei activități au fost uimitoare. În urma controalelor au fost aplicate amenzi extrem de usturătoare. Organele de control integrate au supus verificărilor un număr de 281 de agenți economici și peste 4000 de automobile, prin intermediul cărora se efectuau transporturile de produse alimentare și nealimentare. Valoarea sancțiunilor aplicate de către oamenii legii în timpul activităților de control a fost de peste 800 mii lei...

5000 de alcoolici declarați în Ialomița Datele cu privire la numărul persoanelor dependente de alcool din Ialomița sînt extrem de sumare. Oficial, județul are estimativ 5000 de alcoolici. Cifrele sînt însă destul de relative, pentru că în realitate numărul dependenților este mult mai mare. «Puțini sînt cei care recunosc faptul că au o problemă cu alcoolul și vor să o depășească!» ne explică Radu Ionescu, coordonatorul celui mai mare grup «Alcoolicii Anonimi (AA)» din România, care funcționează la București. Revenind pe meleaguri ialomițene, medicii psihiatri din județ, care tratează pacienți căzuți în capcana alcoolului, susțin faptul că literatura de specialitate nu confirmă existența vreunei maladii care să poarte numele de «alcoolism». «Termenul de alcoolic sau alcoolism nu există. Vorbim despre tulburări cauzate de consumul de alcool. Este cu totul și cu totul alt aspect. Noi nu tratăm alcoolici, ci doar persoane care au tulburări pentru că au consumat timp îndelungat băuturi alcoolice» ne explică medicul primar psihiatru Cătălina Petrescu, din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Oficialii grupului «Alcoolicii Anonimi» din București susțin că România este una dintre puținele țări care nu consideră alcoolismul o boală în sine. Acest lucru ar putea avea repercusiuni severe asupra pacientului. «Practic, oamenii nu conștientizează că au probleme cu alcoolul. Li se prescrie medicație pentru maladiile provocate de alcool, dar nu sînt învățați să renunțe la consum. Tocmai de aceea pentru ei consumul de alcool este o situație obișnuită!» mai spune Radu Ionescu, reprezentat al grupului «Alcoolicii Anonimi» din București.

6 Mai 2014, 16:10 (6427 vizualizări - 5 comentarii)

Comentariile cititorilor:


doru:
(7 Mai 2014, 20:27)
se stie firma importatoare - OLIMPIC DISTRIBUTION Urziceni
Zulu:
(7 Mai 2014, 12:57)
Felicitari DSV-ului pentru vigilenta de care a dat dovada. Ma intreb, daca n-ar fi fost sesizati de la centru, s-ar fi prins de calitatea deosebita a licorii bahice? Poate ca nici importatorul nu era constient de calitatile periculoase ale licorii, o fi crezut doar ca face o afacere bunicica, doar nu era sa contacteze laboratorul situat tocmai la mama naibii la Cluj ca sa-i faca lui o analiza chimica ca i se pare suspect produsul pe care nici nu l-a luat chiar pe degeaba, poate ca productia viticola a anului trecut o fi fost excedentara in Bulgaria si a iesit vinul ceva mai ieftin. Produsul o fi avut si el un certificat de calitate eliberat de cineva, doar nu se apuca oricine sa lipeasca etichete pe sticle cu lichide de diferite culori si afacerea-i gata. Desi s-au mai vazut cazuri, depinde si de garant, vezi apa sfintita de la Ierusalim sau de boboteaza.
T.B:
(7 Mai 2014, 09:20)
Va rugam sa publicati  numele firmelor care au achizitionat si voiau sa distribuie"licoarea" ialomitenilor.
cornel:
(6 Mai 2014, 21:16)
Nu inteleg legatura ! acest vin contra facut putea  fi baut de oricine ! Problema cu cei dependenti de alcool necesita alt articol!
Luli:
(6 Mai 2014, 17:36)
Traiasca berea!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 07 Nov 2026
270 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

DSVSA Ialomița: Campanie de imunizare a ovinelor și caprinelor împotriva variolei

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a demarat pregătirile pentru o amplă campanie de imunizare de urgență a ovinelor și caprinelor împotriva variolei ovine și ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2026, 16:10
(270 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Gară din orașul Căzănești!

Joi, 5 noiembrie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Gării din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2026, 12:55
(343 vizualizări - 0 comentarii)


Spitalul Județean de Urgență Slobozia: Verificări interne după apariția unor informații în presă despre medicul ATI implicat în ancheta DIICOT

Spitalul Județean de Urgență Slobozia a declanșat o serie de verificări interne cu caracter preventiv în urma informațiilor apărute în spațiul public cu privire la un medic ATI, angajat al ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2026, 12:25
(421 vizualizări - 0 comentarii)


Misiune pentru viață a jandarmilor ialomițeni 

Misiune pentru viață a jandarmilor ialomițeni 

Joi, 5 noiembrie a.c., jandarmii ialomițeni au ales să fie alături de cei aflați în suferință, oferind, printr-un gest simplu, dar plin de semnificație, o speranță celor care au nevoie de ajutor ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2026, 11:45
(700 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Vineri, 6 noiembrie 2026, ultima zi pentru cererile de despăgubire la secetă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește producătorilor agricoli din sectorul vegetal că vineri, 6 noiembrie 2026, este ultima zi de depunere a cererilor de sprijin financiar de ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 13:10
(961 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Bilanțul depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectorul suin în contextul crizei din Orientul Mijlociu

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în data de 30 octombrie 2026, s-a încheiat perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat în cadrul schemei ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 10:05
(922 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița: Turneul Național «Bella voce, Bella musica»

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița anunță că Turneul Național «Bella voce, Bella musica»/ediția a II-a ajunge la Slobozia vineri, 13 noiembrie 2026, orele 18,00, la Sala ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 09:35
(908 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii Slobozia «Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil»

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii Slobozia «Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil»

În perioada 3-10 noiembrie 2026, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil» al străvechiului ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 09:20
(968 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF derulează un program de conformare privind contribuabilii care prezintă risc fiscal din perspectiva TVA

ANAF derulează la nivel național un program de conformare cu rol preventiv, prin care contribuabilii identificați cu posibile riscuri fiscale în domeniul TVA sunt informați direct și îndrumați ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 09:10
(1021 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în Cartierul Buliga din Fetești, joi, 5 noiembrie 2026!

Joi, 5 noiembrie 2026, în intervalul orar 08,00-16,00, se va sista furnizarea apei potabile în Cartierul Buliga din municipiul Fetești pentru realizarea operațiunilor periodice de î ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 09:05
(1601 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

4 Noiembrie 2026, 08:00


Percheziții DIICOT și la Slobozia: Anchetatorii, pe urmele unei rețele de traficanți de droguri!

Percheziții DIICOT și la Slobozia: Anchetatorii, pe urmele unei rețele de traficanți de droguri!

Marți, 3 noiembrie 2026, procurorii DIICOT au efectuat mai multe percheziții domiciliare, vizat de descinderi fiind și municipiul Slobozia. Anchetatorii ar fi pe urmele unei rețele de traficanți de droguri ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2026, 18:20
(2019 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: 5,74%, rata șomajului la sfârșitul lunii septembrie 2026

La sfârșitul lunii septembrie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4500 șomeri (din care 2215 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2026, 07:40
(1314 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Salonul Național de Toamnă 2026»

Uniunea Artiștilor Plastici din România-Filiala Slobozia/Ialomița, în parteneriat cu Consiliul Județean Ialomița și Muzeul Național al Agriculturii, organizează vernisajul expoziției « ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2026, 11:25
(1463 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Autoturisme de peste 7,2 milioane de lei, comercializate ilegal

O persoană fizică din județul Argeș a prejudiciat bugetul de stat cu peste 1,1 milioane de lei, după ce a comercializat ilegal 75 de autoturisme second-hand, în valoare totală ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2026, 10:40
(1580 vizualizări - 0 comentarii)


2014 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-septembrie 2026

AJOFM Ialomița a integrat în muncă 2014 persoane în perioada ianuarie-septembrie 2026, printre care se numără 845 de femei, ca urmare a implementării Programului Național ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2026, 08:20
(1691 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală»

IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală»

La data de 21 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ialomița au pus în executare 29 de mandate de percheziție domiciliară, în municipiul ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2026, 10:35
(4503 vizualizări - 15 comentarii)


Peste 1,08 milioane de lei pentru rentierii agricoli din Ialomița

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a încheiat procesul de autorizare la plată a rentierilor agricoli care și-au vizat carnetele în perioada 1 martie-31 august 2026 ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 17:10
(2382 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește cereri de sprijin pentru crescătorii de porci: Ajutor de stat de până la 50000 de euro per beneficiar!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a deschis sesiunea de depunere a cererilor de ajutor de stat destinate sectorului suin. Crescătorii de porci din județul Ialomița și din î ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:50
(2489 vizualizări - 0 comentarii)


Racla cu moaștele Sfântului Irodion de la Lainici, la Slobozia

Credincioșii din Slobozia sunt așteptați la Biserica «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir» din municipiu, unde, în perioada 24-27 octombrie 2026, va fi adusă ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:35
(2549 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Dublu eveniment cultural «SCULPTORI»

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița a găzduit marți, 20 octombrie 2026, începând cu orele 15,00, un dublu eveniment cultural de excepție dedicat artelor vizuale. Sub titlul ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:20
(2306 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, Serviciul Call Center pus la dispoziția acestora, vine ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2026, 17:25
(6213 vizualizări - 0 comentarii)


Ansamblul «Violoncellissimo» concertrează la Slobozia duminică, 1 noiembrie 2026

Iubitorii muzicii clasice din județul Ialomița sunt invitați la un eveniment cultural de excepție. Consiliul Județean Ialomița, prin intermediul Centrului Cultural «Ionel Perlea», organizează ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 16:10
(2843 vizualizări - 0 comentarii)


Bilanț al Poliției Locale Slobozia pe septembrie 2026: Peste 460 de sancțiuni, camere video folosite pentru prinderea vandalilor!

Poliția Locală Slobozia a publicat raportul de activitate pentru luna septembrie 2026, agenții locali aplicând 463 de sancțiuni contravenționale și gestionând 272 de sesizări venite din partea ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 15:40
(2618 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în Cartierul Buliga din Fetești, joi, 15 octombrie 2026!

Joi, 15 octombrie 2026, distribuitorul de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate Sursa de Apă Buliga, din Fetești/Ialomița. Prin ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 08:50
(2939 vizualizări - 0 comentarii)


Iazu: Grav accident rutier, soldat cu patru victime

Iazu: Grav accident rutier, soldat cu patru victime

Sâmbătă,10 octombrie 2026, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2026, 10:30
(4146 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rezultate Bursa Locurilor de Muncă

Vineri, 9 octombrie 2026, la nivel național, s-a desfașurat Bursa Generală a Locurilor de Muncă, acțiune organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Acest eveniment a fost organizat ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2026, 12:50
(3801 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 155 milioane de lei pentru fermierii afectați de secetă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează producătorii agricoli din sectorul vegetal că, în perioada 12 octombrie-6 noiembrie 2026, se depun cereri pentru acordarea sprijinului ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2026, 11:25
(5167 vizualizări - 0 comentarii)


Activitatea Laboratorului din cadrul DSVSA Ialomița în trimestrul III 2026

Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița (LSVSA) reprezintă o componentă importantă a activității de supraveghere și control desfășurate de Direcția Sanitară Veterinară ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 16:25
(3638 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă oferite la «Bursa Locurilor de Muncă»

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza vineri, 9 octombrie 2026, «Bursa Locurilor de Muncă», eveniment ce se va desfășura la sediul Agentiei Locale din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 12:35
(3788 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
AlexDan în Comuna Sfântu Gheorghe se retrage oficial din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECOO 2009! Cimitirul vesel Pocotila în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe Dutu Niculae în Comuna Sfântu Gheorghe se retrage oficial din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECOO 2009! Călin în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe Ceratean al urbei în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe BD în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița Andreea în Arestat preventiv pentru «tentativă de omor» LOCATAR în Investiție de 579 mii de lei la Stadionul «1 Mai», aprobată de Consiliul Local Slobozia Adina în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Ca să știți .. în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Van Basten în Au dat lovitura în prelungiri Ion în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova Buratino în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Ady în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Magda în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița Cetatean. în Senzaționalele inginerii financiare pe bani publici ale administrației Potor Adina în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Justițiarul din în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița gigel în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița Dani în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...