Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

JURNAL DE CAMPANIE

Evenimentele electorale ale săptămânii

Din campanie adunate

Evenimentele electorale ale săptămînii

În vreme ce europarlamentarele trec mai duios decît «Anastasia» regizată de Alexandru Tatos, urbea slobozeană se cutremură mărunt de zvonuri pe care, dacă n-am fi în campanie, mai că nu le-am băga în seamă. Dar cum sîntem, n-avem încotro. Nici noi, nici dumneavoastră!

Băcanu, primar în 2016 Din motive a căror rațiune ne scapă, laboratoarele PSD Ialomița au moșit recent un scenariu ilar. Potrivit lui, viceprimarul Valentin Băcanu va moșteni orașul în 2016. Surse localizate pe scara de incendiu a laboratorului susțin că președintele Ciupercă deja a aprobat lansarea candidaturii în cercul restrîns al inițiaților filialei. Pînă la închiderea ediției însă, Valentin Băcanu nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere. Am obținut însă unul de la primarul în exercițiu al urbei, Alexandru Stoica: «Vali a fost întotdeauna rezerva noastră strategică. E și normal să fie așa. Întotdeauna există o rezervă, în caz că se întîmplă ceva. Asta nu înseamnă că voi fi înlăturat. Demonstrăm doar că sîntem prevăzători și avem de unde alege!». Și marmota, domnu’ primar? Și marmota?

Restaurant chinezesc la PD-L Recent, PD-L și-a strămutat sediul într-un coafor, peste drum de locația istorică în care Maria Petre a pierdut de două ori alegerile pentru Primăria Sloboziei. Aceasta este vestea bună, vă asigurăm. Vestea proastă e că președintele Cazacu a fost obligat să recurgă la acest act disperat din lipsă de lichidități electorale. În fostul sediu, pentru care acum se plătește o chirie nu prea grasă, fiindcă asiaticii nu fac excese, se va deschide un restaurant chinezesc. Deși a fost întrebat dacă a urmat îndemnul viitorului președinte Ponta (de a ne înfrăți cu poporul chinez sub toate formele!) cînd a luat această decizie, Cazacu Marinică a preferat să tacă. Semn de înțelepciune, apreciem noi. N-am putea spune însă același lucru privind podoaba capilară a președintelui, despre care gurile rele spun că ar avea o nuanță pe care numai cu Londa Color o mai poți obține la vîrsta asta. Revenind la restaurantul chinezesc, acesta se va deschide după alegerile europarlamentare, ca să nu existe loc pentru interpretări electorale. Pînă atunci, vă dorim un somn electoral liniștit, că doar n-o să vă umple mila de soarta unui partid care a pierdut impardonabil alegerile în favoarea PSD.

De la Peștera la Iezer, cu Zgonea Ca să nu se frigă cu ciorba emoțiilor propriului electorat, PSD a ajuns să sufle și în iaurtul vizitelor oficiale. Așa se face că joia trecută, pe 8 mai 2014, președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a vizitat anonim capitala de județ, la invitația deputatului Marian Neacșu, vizita fiind anunțată ulterior printr-un comunicat de presă. Oficial, președintele Camerei Deputaților a vizitat în Slobozia două unități de producție, respectiv Petstar și Orion. La aceasta din urmă, se susține în comunicatul despre care am amintit, Valeriu Zgonea «care este de profesie inginer, a subliniat că politica Guvernului este îndreptată către sprijinirea inițiativei private și crearea de locuri de muncă». În timp ce vă umflă rîsul în fața acestei reminiscențe de limbaj comunistoid, sîntem în măsură să vă precizăm ce i-ar fi spus Valeriu Zgonea lui Marian Neacșu după chermeza de la Iezer, unde a fost invitată să mănînce și să bea gratis toată pesedimea prezentă cu o lună în urmă la hotel Peștera, în Bucegi: «Bă, Mareane! Dacă vrei să rămînem prieteni, să nu mai spui niciodată că vii din județul ăsta de desculți. Păi, acum, ai și tu o poziție, un statut. Se poate așa ceva!?».

«Europarlamentarul» Cristian Preda s-a rătăcit în Ialomița La începutul acestei săptămîni, candidatul PMP la europarlamentarele din 25 mai 2014, Cristian Preda, s-a rătăcit prin Ialomița. Era și normal, în condițiile în care această caricatură de filială de partid politic a schimbat două sedii și trei președinți în mai puțin de două luni de zile. Chiar și așa, Cristian Preda a reușit să viziteze «la foc automat» orașele Urziceni, Slobozia și Amara, însoțit de ultimul președinte al filialei, un grec naturalizat la Urziceni, Lecatzas Panaiotis pe numele său de scenă. Și chiar a avut timp să susțină și o conferință de presă în noul sediul al PMP din ograda ARR de la Slobozia, atît de anostă încît vă scutim de orice amănunte. Concluzia la care am ajuns după acest «eveniment electoral» este una de bun simț: de cînd a apărut PMP-ul, ne-am îndrăgostit iremediabil de plăcinte. Cu condiția ca acestea să fie de dovleac! Că merele le-a parașutat doamna Udrea la ultimul plonjon...

15 Mai 2014, 11:05 (17081 vizualizări - 31 comentarii)

Citiți și:
Pseudo-analize electorale în Ialomița
Ialomița, «codașa» alegerilor europarlamentare
Ialomița votează în pas de melc

Comentariile cititorilor:


Steluță :
(15 Mai 2014, 22:22)
@Contribuabil. Aprob pozitiv, dar întâi să facă Băcanu-Băcănelu ce vrem și apoi îl votezi! Eu nu voi face asta nici dacă-l văd măturând străzile! Sau poate, atunci...
nomero uno:
(15 Mai 2014, 20:14)
Frumos schimb de generatii. PSD-ul dovedeste inca o data ca are de unde alege oameni de valoare!
moromete:
(15 Mai 2014, 19:52)
aceiasi papusari de 20 de ani realitatea-i alta putini o inteleg pacat de tara asta care-i condusa de afara.
draga@worker:
(15 Mai 2014, 18:58)
votantii psd-ului(majoritatea celor de la tara) nu au si deci nu se manifesta pe internet..
Radu:
(15 Mai 2014, 18:41)
Băcanu, Băcănelu, este o anexă încovoiată, dornic de câștig personal! Oricum, acesta e nivelul general, deci primarul Sloboziei va fi tot un Băcănelu...băcănei, fără idei! Un lucru este sigur: școala profesională a nevestei va fi bine finanțată!
worker:
(15 Mai 2014, 17:31)
observ ca mai toate comentariile sunt anti psd.atunci cum se face ca de 25 de ani nu mai scapam de comunistii astia.un anti psd-ist convins care nu i-a votat niciodata
C.M.:
(15 Mai 2014, 16:47)
Ia uitați-i pe gargaragiii de la A1 Slobozia! Câte minciuni, mi-e greașă ! Ce facem, tot cu ei votăm? Sictir, poate doar ciuma ne mai scapă de ei! Mincinoșii! Hoții!
T.B:
(15 Mai 2014, 15:22)
dintre  realizarile vicelui Bacanu am retinut doar ca de fiecare data cand primarul Sloboziei(oricare era el) facea o excursie in China(dupa investitori, nu-i asa?),  era si el prezent in delegatie. Sunt sigur ca, dupa o eventuala castigare a primariei in 2016, primul lucru pe care-l va face,in 'grija' lui pt urbea nostra, va fi calatoria traditionala dupa investitorii(primaverii) din China..
Contribuabil:
(15 Mai 2014, 15:07)
Daca Bacanu asfalteaza str Sudului,Filaturii,etc si rezolva cu energia electrica in cartierul de tineri,in zona Lactilrom si considera aceste investitii de bun simt prioritare,o sa l votez.Cat despre Stoica,sa se duca sa munceasca la Platforma pt IMM uri,eventual la fabrica de acadele,ca numai despre asta vorbeste.
Costel:
(15 Mai 2014, 15:03)
Băcanu nu face de primar! E mai prost ca Stoica! Nu riscați, mai căutați! Aceiași figuranți?! Dați o realizare, o inițiativă, o propunere sau o atitudine demnă a lui Băcanu! Iar rotiți neghiobia?!!
Bingo:
(15 Mai 2014, 14:59)
Poate vine Rogozin cu bombardierul sa ne scape de ciuma rosie.
roloc:
(15 Mai 2014, 14:29)
Argggggg ...baaaaiii.... cat mi-e greata de afisele astea pesediste !!!!!! ati umplut orasul pramatiilor ce sunteti !!! va intindeti iar tentaculele sa prostiti iarasi lumea cu rahaturile voastre de minciuni gigantice !!!    Doamne, ai mila macar odata de noi si scapa-ne de mafiotii aia din poze ! 
Remus:
(15 Mai 2014, 14:26)
Băcănelu V. primar??!! Nu sunteți sănătoși! Alt Ciupercă, același stil! Votați-l pe Băcănelu dacă ci se pare mai de soi! Nu v-ați scârbit de CONCHITE?!
dovleacul portocaliu :
(15 Mai 2014, 12:53)
Jos comuniștii mincinoși și hoți ( plagiatori)... Ialomița a fost întotdeauna ROȘIE... și pentru asta trebuie să plătească..( s-ar puteqa să fie și mai rău).   Habar nu are de fonduri Europene sau despre ce este aia EUROPA... Așa că vă urez cât mai multe "CIUPERCI"....!!!!...
Mary:
(15 Mai 2014, 11:55)
Ponta este un mare MINCINOS. Sunt destule exemple. Numai prostii voteaza PSD.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 06 Oct 2026
265 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

DSVSA Ialomița: Controale și amenzi la fabricile de pâine, patiserii și cofetării

În perioada 19-30 ianuarie 2026, inspectorii DSVSA Ialomița au realizat 70 de controale la unități de morărit, de fabricare a pâinii și a produselor de panificație, laboratoare de patiserie ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2026, 08:10
(4683 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Șoferița de 19 ani a intrat cu mașina într-un cap de pod

Urziceni: Șoferița de 19 ani a intrat cu mașina într-un cap de pod

În cursul nopții de joi spre vineri, 29/30 ianuarie a.c., o șoferiță de 19 ani a pierdut controlul volanului și a intrat într-un cap de pod, accidentul producându-se la Urziceni. & ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2026, 12:50
(3774 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


AJFP Ialomița: Aproape 1,852 miliarde de lei, încasări la bugetul de stat în 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, pentru întreg anul 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de aproape 1,852 miliarde ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2026, 12:20
(2893 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitățile Dridu și Dridu-Snagov!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 29 ianuarie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Principală din comuna Dridu. Pentru executarea ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2026, 11:40
(2787 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF a publicat pe site broșura privind Declarația Unică-Formularul 212

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că pe site-ul ANAF a fost publicată broșura «Despre Declarația Unică-Formularul 212» 2025- 2026 ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2026, 11:20
(1629 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Atenție, se vor executa lucrări la podul de peste râul Ialomița din Slobozia!

Potrivit Poliției Locale Slobozia, vor fi executate lucrări de reparații la rampele de urcare și coborâre la podul de peste râul Ialomița din Slobozia. Lucrările vor fi demarate încep ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 14:40
(3391 vizualizări - 4 comentarii)


AJFP Ialomița: Modificări în domeniul eșalonărilor la plată

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că prin Legea nr. 239/2025/2025, privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 13:25
(841 vizualizări - 0 comentarii)


2777 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în anul 2025

În anul 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2777 persoane, dintre acestea 116 ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 09:15
(3915 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Au fost aprobate și publicate Normele anuale de venit valabile în anul 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii care obțin venituri din exploatarea terenurilor agricole și/sau din creșterea și exploatarea animalelor/familiilor de albine ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 08:15
(3920 vizualizări - 0 comentarii)


Sesiuni de prim ajutor ale paramedicilor SMURD pentru jandarmii ialomițeni

Sesiuni de prim ajutor ale paramedicilor SMURD pentru jandarmii ialomițeni

Acordarea primului ajutor este foarte importantă și poate face diferența dintre viață și moarte. De aceea, orice persoană care ajunge la locul unui eveniment poate ajuta victimele, dacă are cunoștințele ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 08:05
(4921 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 271 locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European

Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei EURES România, 271 locuri de muncă vacante. Astfel, în Finlanda sunt disponibile 6 locuri de muncă (3 sudor MIG/ ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2026, 15:40
(7511 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 6,39 milioane de lei în decembrie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile fiscal-teritoriale, a rambursat în luna decembrie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 6,39 milioane ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2026, 10:35
(10479 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la un apartament din Slobozia. Zeci de persoane evacuate!

Incendiu la un apartament din Slobozia. Zeci de persoane evacuate!

Vineri, 23 ianuarie a.c., Detașamentul de Pompieri Slobozia a intervenit, în jurul orelor 18,00, pentru stingerea unui incendiu la un apartament din Slobozia, zona Piața Agroalimentară. « ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 18:50
(3892 vizualizări - 1 comentariu)


«Târgul Apicol» Slobozia, ediția a XV-a

Servicii Publice Slobozia SRL, împreună cu Primăria Slobozia, Consilul Județean Ialomița și Cooperativa Agricolă «Casa Mierii» Ialomița organizează «Târgul Apicol» ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 14:35
(2091 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 34 de echipaje la Competiția Europeană de Statistică

În data de 16 ianuarie 2026 a avut loc prima testare (etapa județeană) a Competiției Europene de Statistică (CES) 2025-2026, organizată de Institutul Național de Statistică în colaborare ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 11:25
(3052 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Fetești!

Luni, 26 ianuarie 2026, echipele RAJA Constanța vor interveni pentru remedierea unei avarii survenite la conducta principală de alimentare cu apă, cu diametrul de 315 mm, de pe strada Jandarmeriei, din ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 09:45
(9385 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 156,48 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna decembrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna decembrie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 154,86 milioane ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 09:40
(22622 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 16,30 milioane de lei, sume stabilite suplimentar de plată de Inspecția Fiscală în luna decembrie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna decembrie, 19 inspecții fiscale, au efectuat 9 controale inopinate și 22 de verificări documentare. Ca urmare ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 08:30
(7198 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1264 de agenți economici au beneficiat de bonificația de 3% pentru achitarea obligațiilor fiscale la termen

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că, la nivelul județului Ialomița au beneficiat de bonificația de 3% din impozitul pe profit anual și din impozitul pe veniturile micro ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2026, 08:10
(2014 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Fată de 15 ani, plecată de la domiciliu

Fetești: Fată de 15 ani, plecată de la domiciliu

Polițiștii caută o fată de 15 ani, plecată de la domiciliul din municipiul Fetești. Fata are 15 ani, o înălțime de 1,64 m, greutate de 54 kg, ochii albaștri, părul fiind scurt. Se numește Valentina ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2026, 14:15
(3281 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Italia, depistat la Țăndărei!

Autoturism furat din Italia, depistat la Țăndărei!

Polițiștii ialomițeni au identificat un autoturism, fabricat în 2020, evaluat la aproximativ 80000 de euro, urmărit de autoritățile italiene. Mașina a fost găsită în posesia unui tâ ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2026, 18:50
(3044 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Victoriei din orașul Țăndărei!

Sâmbătă, 10 ianuarie 2026, a fost necesară sistarea furnizării apei potabile în vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2026, 14:35
(4782 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,91%, rata șomajului la sfârșitul lunii noiembrie 2025

La sfârșitul lunii noiembrie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4633 șomeri (din care 2235 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2026, 10:10
(10274 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierele Vlașca și Fetești-Oraș din Fetești!

Echipele RAJA intervin luni, 5 ianuarie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Călărași din orașul Fetești. Pentru realizarea ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2026, 13:05
(6049 vizualizări - 0 comentarii)


Un An Nou 2026 plin de împliniri!

Un An Nou 2026 plin de împliniri!

Redacția Independent

vă urează La Mulți Ani!

1 Ianuarie 2026, 00:05


Slobozia: 100 kg de articole pirotehnice, confiscate de polițiști

Polițiștii ialomițeni desfășoară în această perioadă acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale privind regimul articolelor pirotehnice, în cadrul planului de acțiune « ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 13:00
(26356 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tânăr reținut pentru accidentul provocat. Avea o alcoolemie de 1,16 mg/l în aerul expirat!

Un tânăr de 27 de ani, din Cosâmbești, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a provocat un accident rutier la Slobozia. Vineri, 26 decembrie 2025, a fost surprins circulând cu viteză ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 12:30
(16743 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Reținut pentru «furt»

Polițiștii au reținut duminică, 28 decembrie 2025, pentru 24 de ore, o persoană cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «furt». Oamenii legii au fost sesizați prin 112 de ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 12:00
(2239 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite marți, 30 decembrie 2025, pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Principală din localitatea Dridu ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 11:35
(5883 vizualizări - 0 comentarii)


Independent urează ialomițenilor Sărbători Fericite, cu multă sănătate și fericire!

Independent urează ialomițenilor Sărbători Fericite, cu multă sănătate și fericire!

Redacția Independent

vă dorește să aveți parte de

Sărbători pline de bucurie și liniște!

Crăciun Fericit!

25 Decembrie 2025, 00:05


Ultimele comentarii
Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  casă Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști eu în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București 

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...