Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Sindicatul liber AMONIL pichetează «stânga»

Grevă electorală

Sindicatul liber AMONIL pichetează «stînga»

Cu voie de la Ioan Niculae, salariații AMONIL s-au decis să picheteze sediile instituțiilor publice locale, precum și pe cel al partidului unic PSD. Acțiunea se va desfășura pe tot parcursul acestei săptămîni, timp de o oră și jumătate în fiecare zi.

Revendicări de sezon Conform unui comunicat de presă remis redacției, Sindicatul Liber AMONIL a decis să protesteze pe tot parcursul acestei săptămîni în fața sediilor instituțiilor publice din județ. Acțiunea a fost declanșată luni, în fața sediului SC Chemgas și va continua în zilele următoare în fața sediului județean al PSD «partid de stînga care guvernează România» și a Prefecturii Ialomița, «reprezentantă a Guvernului Ponta în teritoriu, guvern de stînga care nu-și onorează programul de guvernare». Potrivit comunicatului de presă, revendicările sindicaliștilor vizează faptul că «salariile cuvenite pentru munca prestată întîrzie cu regularitate cu minim 2 luni și în acest fel se provoacă grave prejudicii materiale și morale angajaților și familiilor acestora, amplificîndu-se astfel permanent tensiunile sociale». În cazul în care protestul nu va atrage atenția autorităților, sindicaliștii promit, ca de fiecare dată cînd organizează astfel de acțiuni că «vom recurge și la alte forme legale de protest».

Unde nu-i coloană vertebrală, vai de angajați Acțiunea sindicaliștilor, corectă ca formă, suferă de grave carențe de fond. Conducerea Sindicatului ascunde o stare de fapt jenantă, pe care majoritatea angajaților o acceptă fără probleme. Concret, «Familia fostului Combinat Chimic» este scindată și gata să se sfîșie pentru păstrarea locurilor de muncă. «Fiecare e cu aia a mă-sii... Vreo 300 sînt pensionari și le convine să aștepte salariile cîte trei luni... Sînt șefi, se fac că muncesc, spun că ei au făcut Combinatul... Restul sînt cu cîrca, cu familii acasă, cu greutăți... De ăia e vai și amar. Sînt unii care nu mai au lumină, le-a tăiat și gazul... Și mai vine și iarna acuma...» ne explica în luna octombrie a anului trecut unul dintre muncitori. În aceste condiții, acțiunea de săptămîna aceasta a sindicatului este strict una de imagine, iar singurul beneficiar real, în cazul în care sindicaliștii vor atrage atenția autorităților, rămîne SC Chemgas, care a transformat sindicatul într-un factor de presiune asupra instituțiilor statului.

15 Mai 2014, 07:10 (53398 vizualizări - 97 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Sandu:
(17 Mai 2014, 13:56)
Productie se face din plin, nu ramine nici un sac nevindut. Ba inca este arvunita dinainte. Si cind cumparatorii solicita marfa pe care au platit-o in avans, nema, a fost directionata spre alte persoane interesate. Panarame, hoti, asta e cuvintul. Au conturile pline de bani si-si bat joc si de noi si de clienti. Pe ei fratilor, sa nu-i mai lasam in pace de data asta, acum ca i-am prins la inghesuiala. Nu va lasati.
Adam:
(17 Mai 2014, 13:47)
S-ar parea ca in sfirsit oamenii si-au iesit din fire si au trecut cu adevarat la actiune. Ieri dimineata schimbul intii n-a intrat la lucru si cei din schimbul doi au facut la fel. Au pichetat poarta si i-au transmis cuvinte dulci lui Calinescu in direct. Care mai intii le-a oferit oamenilor salariile pe doua luni, dupa aia i-a amenintat ca-i da afara, apoi le-a marturisit ca slujba lui in combinat este de securist pur singe si ca se ocupa cu amplasarea camerelor de supraveghere ca sa vada si sa auda tot ce misca. Pe urma oamenii au amenintat ca opresc tot dar ca lor sa le dea banii si dupa aia n-are decit sa-i dea afara. Ca de dat afara e mai greu daca el n-a platit somajul de atita vreme. Deocamdata a ramas despicata in limba de sarpe. O sa va mai sisiim.
Miadriaza litica:
(17 Mai 2014, 10:10)
Sa nu ziceti ca o lasati balta tocmai acum cind sint cit pe ce sa cedeze nervos. Mai au nitel si gata ne vireaza in cont vreo 24 % din ce ne datorau pe februarie. Inetul cu incetul pina la sfirsitul anului poate incasam si noi un salariu intreg. IN rest stati linistiti. Asigurarile de sanatate nu le-au platit si nici pensiile nu le avem asigurate. In rest puteti sa va rupeti tot ce vreti voi plus niste cardiovasculare sau infectii subcutanate acute ca medicii va stau la dispozitie cu cafelute si racoritoare dupa care va trimit acasa sa va autodoftoriciti. Pensia ne-o petrecem la azilul de batrini de la Balaceanca. Au razte tridimensionale acolo. Porcushori intelepti si bone de catifea. Ceaiul de la ora cinci il luam poimiine. Molifta o asigura Ponta.
Iesiuken:
(17 Mai 2014, 09:54)
Sindicatul plingaciosilor in batista si al tragatorilor de muci pe nas. Si al lingailor pacifisti cu picioare tremurinde in pantaloni plin de pisat. Ca asta faceti, mah, va scapati pe voi de frica sa nu cumva sa se rasteasca Calinescu nitel mai tare din spatele biroului securizat. N-aveti curaj nici cit o prepelita sictirita sa va luati apararea. Il trimiteti pe cite unu la inaintare sa vorbeasca pentru voi si cind il ameninta ca il da afara v-a luat mau la toti. Ia sa va duceti peste el gramada, atunci sa-i vedem obraznicia si ticalosia cum sucomba imediat. Ca va stie de frica. Ceee, are cumva curaj sa iasa din birou altfel decit deghizat? Afara cu el. Nu e bun, la pirnaie cu el. Important e sa nu mai cocolositi situatia si sa va puneti la bataie fuduliile. Yes you can.
Sindicatul ferocilor:
(17 Mai 2014, 09:39)
Ati vazut mah ce au facut cei de la Turnu Magurele? De zece ori mai coioshi ca voi. L-au fugarit pe patron pina in patul amantei si nu l-au lasat sa-si mai toarne minciunile. Leapsa pe alergate, nu bambilici ce faceti voi. Nu i-a oprit nici macar bromura pe care le-o toarna zilnic in mincarea de la cantina si nici promisiunile de integrare ultrarapida in spatiul comunitar intradunarean. GAL va maninca. Nu va mai minciuniti mult ca treceti la categorii defavorizate din punct de vedere mental si anal si indemnizatia de handicapat nu va ajunge nici de o ciorba de varza pe terasa la cemtral. Forssa fie cu voi. Aleluia.
Inocentiu Popesteanu:
(17 Mai 2014, 09:30)
GREVA mah, GREVA, n-ati auzit de asa ceva? E ultima si cea mai buna solutie. Nu va mai invirtiti in jurul cozii ca niste cacaciosi plouati. Daca tot nu va platesc de ce sa munciti degeaba? Te pomenesti ca sinteti in stare sa aduceti si bani de acasa ca sa va pastrati locurile de onoare in combinatul de rahat. Sa le pupati picioarele si sa le sugeti sulele umflatilor de patroni. Sa binecuvintati pamintul pe care calca si sa le presarati flori sub pasi. Iar ei sa va scuipe in cap si sa se balege sub nasul vostru. Baietani inocenti ce sinteti. Spor la lins.
Curtici:
(17 Mai 2014, 09:20)
Hai copilasi, inapoi la locurile de joaca. Ciuperca v-a salutat din mers, prefectul a dat din cap binevoitor, datoria v-ati facut-o c-ati topait neinfricati in fata sediului PSD, ce va mai puteti dori? Ati facut tot posibilul sa fiti ridicoli si chiar v-a iesit. Poate luati si niste sporuri pe motiv de cumintenie si ascultaciune in cimpul muncii. V-ati agitat degeaba si de data asta. Hai, la treaba cu voi. Nicolae trebuie sa mai plateasca cu 50000 niste fotbalisti iar Calinescu trebuie sa-si arvuneasca curvele.
Pistachio:
(17 Mai 2014, 08:55)
O spelunca ordinara a ajuns si combinatul asta aflat la mina unor proxeneti de cea mai joasa speta. Si curvele sintem noi, salariatii care ne lasam sodomizati pe doua paie si o frunza de loboda. Jupoaie si ultima piele de pe noi si ne trimit apoi la produs pe centura infractionala nationala. Clientii nostri numai unul si unul:politicieni,afaceristi, politisti expirati sau inca in actiune, sereisti, deneaisti, toata floarea cea patata a neamului. Ne gindeam sa emigram.Parca pe via Trattoria tarifele sint o leaca mai civilizate.
UN ROMAN PROST:
(16 Mai 2014, 22:50)
Gata frate, s-a fasait toata treaba, BOMBA CHIMICA merge mai departe ! Ce ati obtinut pana la 15,30 cu aia ramaneti pana mai de ziua chimistului ,poate atunci mai primiti 2 mici si o bere . Si acum la treaba, mai cautati pe la fier vechi un surub, un ventil, o teava,prin Uree 1 poate a mai ramas un contactor,o siguranta, 5-6m de cablu,niste regulatoare de presiune,poate un aparat de masura si ce mai aveti nevoie sa sustineti top Forbes. Pe voi la intretinere poate va sustin vecinii, la gaze Putin, la curent  Matteo Renzi .NOAPTE BUNA SLOBOZIA !(cineva te vegheaza)      P.S -Cand mergeti la biserica (pana va veti primi toate drepturile) nu uitati sa-i pomeniti pe Calinescu, Dragan,FRUSIN & KELLOGG si care P.. M...s-au fofilat in fabrici.
Pantagruel:
(16 Mai 2014, 13:45)
Eu tot mai bine zic sa ne reprofilam pe culturi de fasole cu grad de digestibilitate mare si flatulenta coborita. merge si solul, de irigatii nu ne putem plinge, vremea tine cu noi. O sa fie intr-adevar o problema melcii crispizati dar am auzit ca apa de gura de Vichy face minuni. Soacramea  a luat doar o inghititura si i-au crescut toti dintii intr-o singura noapte. Si nevastamea dupa un tratament asemanator s-a trezit ca stie pe deasupra toata Kama Sutra si Vedele nemuritoare. Copii subit au invatat sa rezolve ecuatii extradimensionale si au descoperit si vreo doua gauri de vierme in spatele casei. Deci nimic nu e pierdut inca. daca nu mai stiti incotro sa o luati treceti pe la noi si va vom trimite in cuadrantul din galaxia pro prin gaura poncisha. Se cauta idioti putin sintetizati. garantie de lunga durata si asigurare de viata putin uzata. Siciliana.
Gargantua:
(16 Mai 2014, 13:33)
Daca ne lasam prostiti si de asta data sintem cei din urma fraieri. Chiar ca ne meritam soarta. Sa-mi pice mie garnitura de chiulasa si sa nu-mi mai faca nevasta-mea cartofi prajiti o luna de zile daca ma dau batut. macar ca ii dau in judecata de unul singur si tot nu ma las. sa ma plateasca, in saci de azotat, in rulmenti, in fiare vechi, in ce-o fi, sa stiu ca si-au achitat datoria fata de mine si sa ne putem desparti in buna intelegere. V-am spus ca m-apuc de crescut bizoni sau struti sau melci si  sa furnizez carnea ecologica, ca ecologica o sa fie, restaurantelor locale. Va astept la restaurantl chinezesc pe care o sa-l deschid in curind in colaborare cu Fane de la Uree II si cu coreeanul din colt. Sa nu ma dezamagiti. servire rapida si ireprosabila. Si mai da-i drachiu pe patronii astia strunjiti in freza. Ura  si la Marutza.
Codrin:
(16 Mai 2014, 12:56)
Am fi vrut noi o actiune mai in forta dar nici nu putem sa intram asa, ca bivolul in stolul de bibilici. O luam si noi mai gentil, mai cu metoda blindetii, nu vrea nimeni sa declanseze un kombat mortal. Pina la urma trebuie sa ne dea el banii, n-o fi chiar asa de bagabont, macar ca i se face mila si tot. Mai scoatem si noi de la ciorap o suta doua de euro, nevasta se mai restringe si ea de la manechiuri si coafuri saptaminale, mai aducem de la tara o gaina o legatura de ceapa, n-o fi dracu asa de negru, o scoatem noi la capat. Noi sa fim sanatosi.
Spirulina:
(16 Mai 2014, 12:25)
Noroc cu alegerile ca se mai revigoreaza intr-o oarecare masura interesul cersetorilor de voturi. E ocazia potrivita sa ne prezentam doleantele si sa ne facem sperante de cele mai multe ori inutile. Sa nu uitam ca si iadul e pavat cu sperante, pe linga intentii bune. Iad avem, sperante ce ne mai trebuie.
worker:
(16 Mai 2014, 12:15)
acum e momentul,nu trebuie sa cedam,totul sau nimic.daca nu-i convine sa-l inchida si sa ne trimita acasa.problema e ca nu a platit nici o contributie sociala deci vom ramane la fel ca acum cu buza umflata.hai sictir nenorocitilor 
b1 tv:
(16 Mai 2014, 08:24)
Ne-am lamurit in privinta interesului aratat maselor populare de catre alesii nostri pe care ii punem ca boii sa ne conduca la intervale fixe fara sa ratam niciodata in a-i alege pe cei mai performanti. Ne-am obisnuit cu jugul si se pare ca a devenit o dulce povara. Obisnuinta asta e ceva de speriat. Hai B1 tv.!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 15 Oct 2026
306 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Avarie pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea avariei la nivelul unui branșament de pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile marți, 4 august 2026, în intervalul 09 ...[citește_toată_știrea]

4 August 2026, 10:25
(3494 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,68%, rata șomajului la sfârșitul lunii iunie 2026

La sfârșitul lunii iunie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4456 șomeri (din care 2200 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

3 August 2026, 12:25
(2915 vizualizări - 0 comentarii)


Grindu: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Grindu: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Sâmbătă, 1 august 2026, pompierii ialomițeni au fost sesizați să intervină în cazul unui accident rutier pe DJ102N, în localitatea Grindu. În eveniment a fost implicat un autoturism ...[citește_toată_știrea]

3 August 2026, 10:05
(4196 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru  «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă

IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă

Polițiștii ialomițeni, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au reținut, miercuri,  29 iulie a.c., trei tineri din localitatea Borcea ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2026, 17:10
(3136 vizualizări - 1 comentariu)


Broșteni: Reținut pentru că a agresat două femei

Marți, 28 iulie 2026, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 29 de ani, ar fi pătruns fără drept în locuința fostei concubine, în vâ ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2026, 13:20
(3243 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Trafic blocat pe DN2C Amara-Slobozia din cauza unui accident rutier

Centrul Infotrafic al Poliției Române informează cu privire la faptul că traficul rutier este blocat pe DN2C, între localitățile Amara și Slobozia, din cauza unui accident rutier.   ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2026, 09:05
(3429 vizualizări - 0 comentarii)


Mesaj Ro-Alert în județul Ialomița, din cauza unei alerte aeriene emisă în Tulcea

Mesaj Ro-Alert în județul Ialomița, din cauza unei alerte aeriene emisă în Tulcea

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis vineri, 24 iulie 2026, un mesaj Ro-Alert în județul Ialomița cu privire la posibilitatea căderii de obiecte din spațiul aerian. Mesajul a ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2026, 11:10
(7524 vizualizări - 0 comentarii)


Marsilieni: Minoră dispărută de la domiciliu

Marsilieni: Minoră dispărută de la domiciliu

În cursul zilei de joi, 23 iunie 2026, polițiști din Slobozia au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a numitei Cătălina Mihaela Niculici, de 16 de ani, din localitatea ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2026, 08:30
(4181 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținuți pentru «tentativă la omor»

Urziceni: Reținuți pentru «tentativă la omor»

Joi, 23 iulie 2026, polițiștii ialomițeni, împreună cu procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, au reținut cinci bărbați cercetați pentru săvârșirea infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2026, 08:00
(3523 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 48 milioane de lei în semestrul I 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-iunie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2026, 15:25
(4086 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Luni, 20 iulie a.c., în jurul orelor 17,15, un echipaj de jandarmi aflat în timpul serviciului pe raza municipiului Urziceni, a observat un bărbat care se afla pe o bancă într-un parc ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 13:10
(3867 vizualizări - 1 comentariu)


DSVSA Ialomița: Transport de ovine fără documente sanitar-veterinare

Luni, 20 iulie a.c., polițiștii ialomițeni au notificat DSVSA Ialomița cu privire la identificarea în trafic, pe raza localității Sudiți, a unui transport de ovine, care nu deținea documentele ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:55
(2968 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 970,22 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în semestrul I 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a colectat în semestrul I 2026 venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 970,22 milioane de lei (cu ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:20
(3828 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Prunului din orașul Căzănești!

Marți, 21 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Prunului din orașul Căzănești. În vederea desfășurării lucrărilor, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 11:35
(3626 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

În noaptea de duminică spre luni, 19/20 iulie a.c., în jurul orei 1,00, o patrulă de jandarmi aflată în serviciu pe raza municipiului Slobozia a fost sesizată de doi bărbați, î ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:25
(3713 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Barierei din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 21 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-15,00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Barierei, din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:00
(2981 vizualizări - 0 comentarii)


Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Începând de luni, 20 iulie a.c., pentru următoarele două săptămâni, Claudiu și Alexandru, studenți ai Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza», vor desfășura stagiul de ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 11:25
(3051 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF a sesizat autoritățile de urmărire penală după ce a descoperit un circuit de facturare fictivă în domeniul construcțiilor

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au identificat un circuit de facturare fictivă utilizat de operatori economici care ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 10:20
(3480 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Întrerupere de apă la Fierbinți-Târg și localitățile componente luni, 20 iulie 2026!

În vederea remedierii unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă din localitatea Fierbinți-Târg, RAJA Constanța va sista furnizarea apei luni, 20 iulie 2026, în intervalul orar 09,00-12,00.  ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2026, 11:05
(4732 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Cercetat penal pentru «trafic de droguri de risc și mare risc» 

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2026, 16:40
(3739 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zona Fetești Oraș!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Fabricii din Fetești,, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile în zona Fetești ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 15:05
(4232 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 5,61 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna iunie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna iunie 2026, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 11:25
(4240 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Artelor din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 15 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-13:00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Artelor din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 09:55
(3417 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița atenționează asupra suspendării mișcărilor de ovine/caprine începând cu data de 7 iulie 2026!

În perioada 01.04-30.06.2026, inspectorii DSVSA Ialomița au verificat 146 exploatații nonprofesionale, constatându-se, ca deficiențe, vânzarea/cumpărarea de animale fără documente sanitare ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 14:20
(7154 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 181,83 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în iunie 2026. S-a rambursat TVA în valoare de peste 6,67 milioane de lei!

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna iunie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 181,83 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 13:50
(3781 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Miercuri, 15 iulie2026, începând cu orele 16,00, la Galeriile de Artă «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, va fi vernisată expoziția « ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2026, 12:15
(9350 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center

RAJA Constanța: Serviciul Call Center

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul Call Center pus la dispoziția acestora vine î ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 12:50
(9102 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Gospodăria de Apă Moldoveni, afectată de lucrări la rețeaua electrică!

Echipele operatorului de distribuție a energiei electrice execută vineri, 10 iulie 2026, lucrări ce vor afecta Gospodăria de Apă Moldoveni. Fără curent, sursa ce alimentează cu apă localitatea Moldoveni ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 08:45
(5485 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Copil decedat în urma unui accident feroviar

Joi, 9 iulie 2026, polițiștii au fost sesizați de un bărbat din Fetești cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 8 ani, a plecat de acasă. La scurt timp, mecanicul unui tren ce circula ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2026, 11:30
(5428 vizualizări - 0 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

7 Iulie 2026, 20:45


Ultimele comentarii
Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesoara suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesor suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Alex în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli ion marin în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Jehan în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli blog sud-est în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...