Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Sindicatul liber AMONIL pichetează «stânga»

Grevă electorală

Sindicatul liber AMONIL pichetează «stînga»

Cu voie de la Ioan Niculae, salariații AMONIL s-au decis să picheteze sediile instituțiilor publice locale, precum și pe cel al partidului unic PSD. Acțiunea se va desfășura pe tot parcursul acestei săptămîni, timp de o oră și jumătate în fiecare zi.

Revendicări de sezon Conform unui comunicat de presă remis redacției, Sindicatul Liber AMONIL a decis să protesteze pe tot parcursul acestei săptămîni în fața sediilor instituțiilor publice din județ. Acțiunea a fost declanșată luni, în fața sediului SC Chemgas și va continua în zilele următoare în fața sediului județean al PSD «partid de stînga care guvernează România» și a Prefecturii Ialomița, «reprezentantă a Guvernului Ponta în teritoriu, guvern de stînga care nu-și onorează programul de guvernare». Potrivit comunicatului de presă, revendicările sindicaliștilor vizează faptul că «salariile cuvenite pentru munca prestată întîrzie cu regularitate cu minim 2 luni și în acest fel se provoacă grave prejudicii materiale și morale angajaților și familiilor acestora, amplificîndu-se astfel permanent tensiunile sociale». În cazul în care protestul nu va atrage atenția autorităților, sindicaliștii promit, ca de fiecare dată cînd organizează astfel de acțiuni că «vom recurge și la alte forme legale de protest».

Unde nu-i coloană vertebrală, vai de angajați Acțiunea sindicaliștilor, corectă ca formă, suferă de grave carențe de fond. Conducerea Sindicatului ascunde o stare de fapt jenantă, pe care majoritatea angajaților o acceptă fără probleme. Concret, «Familia fostului Combinat Chimic» este scindată și gata să se sfîșie pentru păstrarea locurilor de muncă. «Fiecare e cu aia a mă-sii... Vreo 300 sînt pensionari și le convine să aștepte salariile cîte trei luni... Sînt șefi, se fac că muncesc, spun că ei au făcut Combinatul... Restul sînt cu cîrca, cu familii acasă, cu greutăți... De ăia e vai și amar. Sînt unii care nu mai au lumină, le-a tăiat și gazul... Și mai vine și iarna acuma...» ne explica în luna octombrie a anului trecut unul dintre muncitori. În aceste condiții, acțiunea de săptămîna aceasta a sindicatului este strict una de imagine, iar singurul beneficiar real, în cazul în care sindicaliștii vor atrage atenția autorităților, rămîne SC Chemgas, care a transformat sindicatul într-un factor de presiune asupra instituțiilor statului.

15 Mai 2014, 07:10 (53414 vizualizări - 97 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Kai:
(15 Mai 2014, 13:54)
Chiar sintem de-a dreptul curiosi, noi chibitii din oras. Cred ca sint curiosi si aia de le intra pensia pe card si pe la servici dau ca sa nu se plictiseasca acasa. N-aveti treaba cu guvernul. Pe Calinescu si pe Nicolae trebuie sa-i luati la intrebari in primul rind. Daca vreti voi, suplimentar, puteti sa va duceti dupa aia la Fisc sau la DNA, sau la politie, sau la SRI sa le atrageti atentia asupra baietilor penali tinuti in brate de guvernarea PSD-ista, si de cea PDL-ista, si de toti aialaltii care s-au perindat la cirma tarii si pe care i-ati votat de drag. Nu ezitati sa-i votati din nou. Ei va fac viata mai putin plictisitoare.
Zu:
(15 Mai 2014, 13:39)
Sefii de sindicat sint si ei corupti, fara indoiala. In loc sa apere interesele angajatilor le apara pe cele ale patronului. Cunoastem: salarii mai mult decit frumoase, privilegii, nevestele angajate pe posturi caldute. Joaca dupa cum le cinta mafiotii. Aveti grija de viitorul vostru. Lui Jimmy Hoffa nu-i duce nimeni flori.
Sache:
(15 Mai 2014, 13:31)
Productia se vinde dar fara acte. Evaziune fiscala in toata regula. Fraierii stau cu ochii in soare si asteapta sa le pice para malaiata. Se mai si caciulesc: Haideti domnu' patron, dati-ne si noua acolo de un suc. Da nu vreti matale sa ne ducem sa facem de jurna la partid? hai ca ne ducem. Da dai do bere, nu-i asa? ca daca nu ne suparam si cintam Internationala. Si fumam vro doua Carpati si nici nu ne mai uitam cind fura hotii aia ce gasesc si ei p-acolo. Si ce ziceai sa-i cerem noi lu Ponta? Niste subventii la gaze pentru matale si pentru rusii matale, niste scutiri de impozite tot pentru mata, daca se poate niste TVA mai mic si tot daca se mai poate niste scutiri de la plata drepturilor salariale cuvenite noua. Misto. Hai cam plecat.
worker:
(15 Mai 2014, 13:25)
negocierile ar trebui sa se poarte intre patronat si sindicat in privinta recuperarii salariilor.ca de obicei se  deviaza atentia de la adevaratele probleme ale salariatilor,folosindu-i   ca ca pe o masa de manevra.eu cred ca situatia va ramane la fel si pe viitor,deci fiecare sa-si ia masuri asa cum crede de cuviinta.
Marian:
(15 Mai 2014, 13:20)
Bietul patron, sa-i plingi de mila cit de amarit, grijuliu si ingrijorat pentru soarta angajatilor sai este. Uite-l cum scoate bani din buzunar ca sa-si plateasca obligatiile. Isi vinde niste mosii, un yacht doua, vreo doi trei jucatori de fotbal si degraba sare cu banii. Orice numai sa nu cauzeze prejudicii economice si morale. Are si niste lacrimi de crocodil in barba. Prostilor! Nu va mai lasati imbroboditi! Banii la el sint, nu la sediul PSD sau la Prefectura. Peste el trebuie sa navaliti nu in alta parte.
Sandokan:
(15 Mai 2014, 13:12)
Legea dialogului social stabileste foarte clar pasii care trebuie urmati pentru rezolvarea unui conflict de munca. Daca angajatorul nu si-a respectat obligatia prevazuta in contractul colectiv de munca se recurge la sesizarea acestuia, conciliere, mediere si in final greva daca solicitarile sindicalistilor nu sint rezolvate. Nu guvernul e obligat sa va dea banii ci patronatul. In acest caz el este cel care va trage pe sfoara, va manipuleaza. Daca productie exista, productia pleaca pe poarta fabricii, unde sint banii? Nu vi se pare ca ceva e in neregula? Directorul va arunca praf in ochi. Va ia de prosti. Si voi va lasati manevrati de niste personaje fara scrupule.
GOVNOPE:
(15 Mai 2014, 13:00)
ce porcarie ! manipuleaza salariatii si se folosesc de ei in lupta lor mafiota pentru bani si putere. salariatii vor doar banii care li se cuvin din munca lor si nimic mai mult. domnul patron care este cel mai mare datornic din judet si impotriva caruia institutiile statului nu misca un deget sa nu cumva sa il deranjeze, se foloseste de oameni sa isi rezolve problemele personale. eu la firma daca intarzii la plata 3 zile sunt sunat de fisc si amenintat cu sechestre si ca imi fac sesizare penala pentru sumele retinute salariatilor. La astia de la Chemgas nu le mai face nimeni nimic si patronul baga toti banii in buzunar. Mafia securisto-militieneasca lucreaza la greu, dar impotriva intereselor tarii

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 07 Nov 2026
338 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

DSVSA Ialomița: Campanie de imunizare a ovinelor și caprinelor împotriva variolei

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a demarat pregătirile pentru o amplă campanie de imunizare de urgență a ovinelor și caprinelor împotriva variolei ovine și ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2026, 16:10
(235 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Gară din orașul Căzănești!

Joi, 5 noiembrie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Gării din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2026, 12:55
(309 vizualizări - 0 comentarii)


Spitalul Județean de Urgență Slobozia: Verificări interne după apariția unor informații în presă despre medicul ATI implicat în ancheta DIICOT

Spitalul Județean de Urgență Slobozia a declanșat o serie de verificări interne cu caracter preventiv în urma informațiilor apărute în spațiul public cu privire la un medic ATI, angajat al ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2026, 12:25
(391 vizualizări - 0 comentarii)


Misiune pentru viață a jandarmilor ialomițeni 

Misiune pentru viață a jandarmilor ialomițeni 

Joi, 5 noiembrie a.c., jandarmii ialomițeni au ales să fie alături de cei aflați în suferință, oferind, printr-un gest simplu, dar plin de semnificație, o speranță celor care au nevoie de ajutor ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2026, 11:45
(665 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Vineri, 6 noiembrie 2026, ultima zi pentru cererile de despăgubire la secetă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește producătorilor agricoli din sectorul vegetal că vineri, 6 noiembrie 2026, este ultima zi de depunere a cererilor de sprijin financiar de ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 13:10
(924 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Bilanțul depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectorul suin în contextul crizei din Orientul Mijlociu

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în data de 30 octombrie 2026, s-a încheiat perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat în cadrul schemei ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 10:05
(877 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița: Turneul Național «Bella voce, Bella musica»

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița anunță că Turneul Național «Bella voce, Bella musica»/ediția a II-a ajunge la Slobozia vineri, 13 noiembrie 2026, orele 18,00, la Sala ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 09:35
(880 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii Slobozia «Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil»

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii Slobozia «Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil»

În perioada 3-10 noiembrie 2026, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil» al străvechiului ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 09:20
(943 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF derulează un program de conformare privind contribuabilii care prezintă risc fiscal din perspectiva TVA

ANAF derulează la nivel național un program de conformare cu rol preventiv, prin care contribuabilii identificați cu posibile riscuri fiscale în domeniul TVA sunt informați direct și îndrumați ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 09:10
(987 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în Cartierul Buliga din Fetești, joi, 5 noiembrie 2026!

Joi, 5 noiembrie 2026, în intervalul orar 08,00-16,00, se va sista furnizarea apei potabile în Cartierul Buliga din municipiul Fetești pentru realizarea operațiunilor periodice de î ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 09:05
(1553 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

4 Noiembrie 2026, 08:00


Percheziții DIICOT și la Slobozia: Anchetatorii, pe urmele unei rețele de traficanți de droguri!

Percheziții DIICOT și la Slobozia: Anchetatorii, pe urmele unei rețele de traficanți de droguri!

Marți, 3 noiembrie 2026, procurorii DIICOT au efectuat mai multe percheziții domiciliare, vizat de descinderi fiind și municipiul Slobozia. Anchetatorii ar fi pe urmele unei rețele de traficanți de droguri ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2026, 18:20
(1975 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: 5,74%, rata șomajului la sfârșitul lunii septembrie 2026

La sfârșitul lunii septembrie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4500 șomeri (din care 2215 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2026, 07:40
(1282 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Salonul Național de Toamnă 2026»

Uniunea Artiștilor Plastici din România-Filiala Slobozia/Ialomița, în parteneriat cu Consiliul Județean Ialomița și Muzeul Național al Agriculturii, organizează vernisajul expoziției « ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2026, 11:25
(1436 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Autoturisme de peste 7,2 milioane de lei, comercializate ilegal

O persoană fizică din județul Argeș a prejudiciat bugetul de stat cu peste 1,1 milioane de lei, după ce a comercializat ilegal 75 de autoturisme second-hand, în valoare totală ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2026, 10:40
(1549 vizualizări - 0 comentarii)


2014 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-septembrie 2026

AJOFM Ialomița a integrat în muncă 2014 persoane în perioada ianuarie-septembrie 2026, printre care se numără 845 de femei, ca urmare a implementării Programului Național ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2026, 08:20
(1669 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală»

IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală»

La data de 21 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ialomița au pus în executare 29 de mandate de percheziție domiciliară, în municipiul ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2026, 10:35
(4477 vizualizări - 15 comentarii)


Peste 1,08 milioane de lei pentru rentierii agricoli din Ialomița

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a încheiat procesul de autorizare la plată a rentierilor agricoli care și-au vizat carnetele în perioada 1 martie-31 august 2026 ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 17:10
(2355 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește cereri de sprijin pentru crescătorii de porci: Ajutor de stat de până la 50000 de euro per beneficiar!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a deschis sesiunea de depunere a cererilor de ajutor de stat destinate sectorului suin. Crescătorii de porci din județul Ialomița și din î ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:50
(2462 vizualizări - 0 comentarii)


Racla cu moaștele Sfântului Irodion de la Lainici, la Slobozia

Credincioșii din Slobozia sunt așteptați la Biserica «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir» din municipiu, unde, în perioada 24-27 octombrie 2026, va fi adusă ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:35
(2532 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Dublu eveniment cultural «SCULPTORI»

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița a găzduit marți, 20 octombrie 2026, începând cu orele 15,00, un dublu eveniment cultural de excepție dedicat artelor vizuale. Sub titlul ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:20
(2281 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, Serviciul Call Center pus la dispoziția acestora, vine ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2026, 17:25
(6191 vizualizări - 0 comentarii)


Ansamblul «Violoncellissimo» concertrează la Slobozia duminică, 1 noiembrie 2026

Iubitorii muzicii clasice din județul Ialomița sunt invitați la un eveniment cultural de excepție. Consiliul Județean Ialomița, prin intermediul Centrului Cultural «Ionel Perlea», organizează ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 16:10
(2814 vizualizări - 0 comentarii)


Bilanț al Poliției Locale Slobozia pe septembrie 2026: Peste 460 de sancțiuni, camere video folosite pentru prinderea vandalilor!

Poliția Locală Slobozia a publicat raportul de activitate pentru luna septembrie 2026, agenții locali aplicând 463 de sancțiuni contravenționale și gestionând 272 de sesizări venite din partea ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 15:40
(2588 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în Cartierul Buliga din Fetești, joi, 15 octombrie 2026!

Joi, 15 octombrie 2026, distribuitorul de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate Sursa de Apă Buliga, din Fetești/Ialomița. Prin ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 08:50
(2913 vizualizări - 0 comentarii)


Iazu: Grav accident rutier, soldat cu patru victime

Iazu: Grav accident rutier, soldat cu patru victime

Sâmbătă,10 octombrie 2026, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2026, 10:30
(4108 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rezultate Bursa Locurilor de Muncă

Vineri, 9 octombrie 2026, la nivel național, s-a desfașurat Bursa Generală a Locurilor de Muncă, acțiune organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Acest eveniment a fost organizat ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2026, 12:50
(3778 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 155 milioane de lei pentru fermierii afectați de secetă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează producătorii agricoli din sectorul vegetal că, în perioada 12 octombrie-6 noiembrie 2026, se depun cereri pentru acordarea sprijinului ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2026, 11:25
(5130 vizualizări - 0 comentarii)


Activitatea Laboratorului din cadrul DSVSA Ialomița în trimestrul III 2026

Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița (LSVSA) reprezintă o componentă importantă a activității de supraveghere și control desfășurate de Direcția Sanitară Veterinară ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 16:25
(3610 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă oferite la «Bursa Locurilor de Muncă»

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza vineri, 9 octombrie 2026, «Bursa Locurilor de Muncă», eveniment ce se va desfășura la sediul Agentiei Locale din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 12:35
(3757 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Dutu Niculae în Comuna Sfântu Gheorghe se retrage oficial din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECOO 2009! Călin în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe Ceratean al urbei în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe BD în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița Andreea în Arestat preventiv pentru «tentativă de omor» LOCATAR în Investiție de 579 mii de lei la Stadionul «1 Mai», aprobată de Consiliul Local Slobozia Adina în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Ca să știți .. în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Van Basten în Au dat lovitura în prelungiri Ion în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova Buratino în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Ady în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Magda în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița Cetatean. în Senzaționalele inginerii financiare pe bani publici ale administrației Potor Adina în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Justițiarul din în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița gigel în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița Dani în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova corupția ucide ! în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova VIVA în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...