Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Elevii de aur ai școlii ialomițene

Elevii de aur ai școlii ialomițene

Pe lîngă sutele de elevi ialomițeni care privesc școala cu indiferență, există și elevi care reușesc să facă performanță în Educație. Potrivit unui raport al Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, 41 de elevi ialomițeni au reușit să obțină premii consistente la etapele naționale ale olimpiadelor și concursurilor școlare organizate în această perioadă.

Elevii cu care ne mîndrim
La competițiile școlare naționale au reușit să obțină performanțe 20 de elevi de gimnaziu și 21 de elevi de liceu. Cele mai multe rezultate pe care elevii ialomițeni au reușit să le obțină la olimpiadele și concursurile școlare naționale vizează disciplinele din sfera reală. Astfel, au fost obținute un număr de 22 de premii la olimpiadele de Fizică, Matematică sau Chimie. De asemenea, cea mai îndrăgită competiție a cifrelor din acest an a fost Concursul Național de Matematică «Gheorghe Mihoc», organizat de Colegiul Național «Mihai Viteazul» din Slobozia. La această competiție școlară au reușit să obțină Premiul I elevii Andrei Stănescu, de la Școala Generală «Sfîntul Andrei» Slobozia, precum și Andrei Barbu, elev al Școlii Generale «I.H. Rădulescu» din Urziceni. Medaliați cu bronz la Olimpiada de Matematică au fost elevii slobozeni Dan Ionescu, de la Școala Generală «Sfîntul Andrei», și Sorina Buf, de la Școala Generală Nr. 3. La Olimpiada de Fizică au fost obținute două medalii de argint de către elevii Alexandru Lucian-Liceul Pedagogic «Matei Basarab» și Andreea Băcanu-Colegiul Național «Mihai Viteazul». Pentru disciplinele din sfera științelor umaniste au fost obținute un număr de 15 premii. Cele mai bune rezultate au fost obținute la Olimpiada de Limbă, Comunicare și Literatură Română. Astfel, Premiul II a fost obținut de Alexandra Vișan-Școala Generală Nr. 3 Slobozia, Mențiune Ioana Pîrjol-Liceul Teoretic «Carol I» Fetești, precum și două Premii Speciale obținute de Andreea Belu și Mălina Furtună, de la Școlile Generale Nr. 3 Slobozia și «Aurel Vlaicu» Fetești.

19 Mai 2014, 07:05 (7939 vizualizări - 3 comentarii)

Comentariile cititorilor:


o colega a unei eleve:
(23 Mai 2014, 19:11)
Sunt colega a Alexandrei Visan si doresc foarte mult sa o laud pe doamna profesoara Ranca Nicoleta de la Scoala Gimnaziala Nr 3. Eu am ajuns doar pana in faza judeteana, pe locul 7 pe judet. Doamna profesoara s-a ocupat extrem de mult de noi, dorind sa obtinem rezultate din ce in ce mai bune!
Mimi:
(19 Mai 2014, 18:15)
Felicitari copiilor si cat mai multe performante,dar sa nu uitam si echipa de handbal a Colegiului National "Mihai Viteazul"care a obtinut locul cinci la faza nationala....merita si sportul amintit
Cici:
(19 Mai 2014, 14:21)
Niste tabere, pixuri, caiete, gume, le acordati si lor? Un pic de stimulent material nu poate sa strice la moral. Barim niste trotinete, biciclete, inghetate pe bat, de nu altceva.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 08 Aug 2026
233 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Fetești: Pescari fără autorizație, prinși

Doi tineri de 21, respectiv 26 ani, ambii din Fetești, au fost prinși marți, 27 martie a.c., de către polițiști în timp ce pescuiau pe brațul Borcea. Cei doi s-au folosit de o ambarcațiune de tip lotcă ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2012, 16:54
(9487 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2012, 19:25
(8631 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii avertizează asupra înșelăciunilor din mediul rural!

Polițiștii ialomițeni avertizează populația asupra pericolului de înșelăciune. Este vorba despre un mod de operare extrem de periculos și aplicat cu succes în cazul bătrînilor din mediul rural. Ultima dintre ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2012, 19:13
(8285 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Termen limită pentru raportarea anuală a persoanelor juridice aflate în lichidare

Vineri, 30 martie 2012, este data limită pînă la care persoanele juridice aflate în lichidare pot depune raportarea anuală la administrațiile financiare teritoriale. Obligația se aplică societăților comerciale ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2012, 19:11
(13825 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Accident într-o intersecție

Luni, 26 martie a.c., la Țăndărei s-a produs un accident de circulație cu o victimă. Pe scurt, polițiștii au stabilit că în timp ce un bucureștean, de 36 ani, se deplasa la volanul unei autoutilitare, în ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2012, 19:07
(9779 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Trei saci cu sturioni, confiscați

Luni, 26 martie, polițiștii au prins, la Făcăeni, doi bărbați de 32, respectiv 60 ani, domiciliați în Bordușani, care se deplasau cu o căruță. În vehiculul celor doi, polițiștii au găsit trei saci cu pește ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2012, 19:04
(9861 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Lazăr: Hoți de fier vechi, prinși de polițiști

Doi bărbați de 29 și 35 ani, ambii din Slobozia, sînt cercetați de polițiști pentru furt calificat. Infracțiunea a fost sesizată polițiștilor, luni, 26 martie, de către un bărbat din Gheorghe Lazăr, care ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2012, 19:03
(10141 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Șoferi fără permise, la volan

Un bărbat de 63 ani, din Fetești, a fost oprit de polițiști luni, 26 martie, în trafic, în comuna Stelnica, în timp ce conducea un autovehicul. În urma verificărilor de rutină, polițiștii au stabilit cp ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2012, 19:01
(7332 vizualizări - 0 comentarii)


Anunț angajare

Clinică medicală angajează asistent medical cu experiență în recoltare și reprezentant medical pentru punctul de lucru din Slobozia
CV-urile vă rugăm să le trimiteți ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2012, 10:12
(9575 vizualizări - 0 comentarii)


Mașină furată din Italia, găsită la Căzănești

Mașină furată din Italia, găsită la Căzănești

Un bărbat de 34 ani, din Căzănești, a fost prins de polițiști în timp ce conducea o mașină ce figura urmărită internațional în bazele de date ale Interpolului. S-a întîmplat vineri, 23 martie, cînd polițiștii ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2012, 19:31
(9559 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A intrat cu mașina într-un panou publicitar

În noaptea de vineri spre sîmbătă, 23/24 martie, la Slobozia, în jurul orei 03,00, s-a produs un accident de circulație soldat cu pagube materiale. Potrivit polițiștilor, un tînăr de 21 ani, din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2012, 19:22
(8998 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Poliția Rutieră Ialomița: 12 șoferi au rămas fără permise, amenzi de peste 56000 lei

În perioada 23-26 martie, polițiștii rutieri au sancționat neregulile comise de șoferi pe șoselele județului prin aplicarea a peste 270 amenzi, retragerea a 5 certificate de înmatriculare, alți 12 șoferi ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2012, 19:18
(10768 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Arestat pentru infracțiuni rutiere

Vineri, 23 martie, un bărbat de 37 ani a fost prins și încarcerat. Pe numele acestuia Judecătoria Ploiești a emis un mandat de executare a pedepsei de 4 ani închisoare pentru o infracțiune la regimul circulației ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2012, 19:03
(9811 vizualizări - 0 comentarii)


Traian: A furat din curtea unui consătean

Polițiștii anchetează un tînăr de 26 ani, din Traian, pentru furt. Infracțiunea a fost sesizată polițiștilor vineri, 23 martie, cînd un bărbat de 32 ani din localitate a anunțat polițiștii că din curtea ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2012, 18:33
(8026 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Traian furt


Adăpost de animale cuprins de flăcări la Ion Ghica, furaje arse la Fetești

În după-amiaza zilei de duminică, 25 martie a.c, un adăpost de animale al unui cetățean din satul Ion Ghica a fost cuprins de flăcări, după ce proprietarul a aprins un foc în curte și l-a lăsat nesupravegheat ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2012, 18:13
(9862 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Fără permise și beți la volan

Un tînăr prahovean, de 23 ani, conducător al unui autoturism, a fost oprit în trafic de polițiști pentru un control de rutină. Verificările ulterioare au demonstrat că tînărul nu poseda permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2012, 18:11
(9419 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 114 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul județului, luni, 26 martie 2012, sînt disponibile 114 locuri de muncă. Cele mai multe posturi sînt ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2012, 18:10
(8170 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Biciclist accidentat

La sfîrșitul săptămînii precedente, vineri, 23 martie, la Fetești s-a produs un accident de circulație în urma căruia o persoană a fost rănită. Pe scurt, polițiștii au stabilit că în timp ce un constănțean ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2012, 18:01
(8543 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


Ialomița: Braconajul piscicol, în atenția polițiștilor

Polițiștii ialomițeni le-au pus gînd rău braconierilor. În urma unei acțiuni preventive, în năvoadele oamenilor legii au picat nu mai puțin de opt bărbați, toți cercetați acum pentru braconaj piscicol. ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2012, 17:54
(9149 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Moaște de la Mânăstirea Comana

Urziceni: Moaște de la Mînăstirea Comana

Timp de 3 zile, în perioada 29 martie-1 aprilie 2012, vor poposi la Urziceni moaștele «Sf. M. Mc. Ecaterina», din Episcopia Giurgiului, de la Mînăstirea Comana. Potrivit declarației preotului Bogdan Ionuț ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2012, 17:46
(11215 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni moaște


Ialomița: În trafic, cu numere de înmatriculare expirate

Miercuri, 21 martie, polițiștii rutieri au depistat în trafic un autoturism condus de un tînăr, de 21 ani, din comuna Cornetu-Ilfov. În urma verificărilor efectuate cu privire la autoturism, s-a stabilit ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2012, 17:39
(11075 vizualizări - 0 comentarii)


Săveni: Accident mortal după ce s-a răsturnat cu mașina

Joi, 21 martie a.c., pe unul dintre drumurile comunale din apropierea comunei Săveni s-a produs un accident de circulație soldat cu decesul unei persoane și vătămarea corporală a unei alteia. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2012, 17:19
(11850 vizualizări - 10 comentarii)

Taguri: Săveni accident


IPJ Ialomița: Număr record de avansări de «Ziua Poliției»

IPJ Ialomița: Număr record de avansări de «Ziua Poliției»

Vineri, 23 martie, începînd cu ora 10,00, la sala de festivități din cadrul Casei de Cultură a Sindicatelor din municipiul Slobozia a avut loc o ședință festivă, prilejuită de sărbătorirea Zilei Poliției ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2012, 17:09
(8809 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: Șoferi prinși beți la volan

Acțiunile polițiștilor rutieri pentru combaterea încălcărilor la regimul circulației pe drumurile publice au dus la identificarea altor două infracțiuni în trafic. Primul șofer, un bărbat de 47 ani, din ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2012, 17:05
(9873 vizualizări - 1 comentariu)


DGFP Ialomița: 26 martie 2012, termen scadent pentru depunerea declarațiilor

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că luni, 26 martie 2012, inclusiv, este ultima zi în care mai pot fi depuse următoarele declarații:
-Declarația privind obligațiile ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2012, 17:02
(12911 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Bișnițarii la control

Polițiștii slobozeni au organizat în cursul zilei de miercuri, 21 martie a.c., o acțiune pe linia prevenirii și combaterii comerțului ilegal. În cadrul acțiunii, polițiștii au verificat 16 societăți comerciale ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2012, 16:38
(9195 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Călătorind între două luni paralele», cu Nina Beciu

Astrologul Nina Beciu lansează, pe 24 martie a.c., un nou volum. «Călătorind între două lumi paralele» este o compilație a celor 5 volume publicate de autor anterior și reprezintă o nouă încercare de a ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2012, 12:15
(16226 vizualizări - 8 comentarii)


Ialomița: DSVSA intensifică controalele

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița anunță că va intensifica acțiunile de supraveghere sanitară-veterinară în toate tipurile de unități autorizate/înregistrate sanitar ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2012, 12:12
(9822 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: «Cei mai frumoși ani...», balul deputatului PNL Cristina Pocora

Fetești: «Cei mai frumoși ani...», balul deputatului PNL Cristina Pocora

La sfîrșitul săptămînii precedente, liceenii din Fetești și Țăndărei au participat la «Balul celor mai frumoși... ani», eveniment organizat de deputatul liberal Cristina Ancuța Pocora. Manifestarea a ajuns ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2012, 12:10
(10738 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Braconajul piscicol, în vizorul autorităților

Polițiștii au acționat marți, 20 martie a.c., pe raza municipiului Fetești și a comunelor arondate (Stelnica, Făcăeni, Bordușani și Vlădeni) pentru prevenirea și combaterea faptelor de braconaj piscicol ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2012, 12:01
(7541 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...