Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

JURNAL DE CAMPANIE

Unde campanie nu e, nimic nu e!

Europarlamentarele în Ialomița

Unde campanie nu e, nimic nu e!

Județul Ialomița reprezintă o cantitate (de voturi) neglijabilă pe harta alegerilor europarlamentare din 25 mai 2014. Cei 238495 de cetățeni cu drept de vot din întreg județul nu reprezintă nici măcar populația unui oraș cît Ploiești, ca să nu exagerăm prea tare cu comparațiile. Poate tocmai de aceea felul în care campania se reflectă în spațiul public din Ialomița este anemic, lipsit de vlagă sau inutil. În aceste condiții, politicienii locali care au promis «la Centru» rezultate, deja tremură. Și nimic nu-i poate opri din tremurat...

De la David la Goliat
Fie că vorbiți despre partide «istorice», fie că descoperiți pentru prima dată no-name-uri precum Alianța Națională a Agricultorilor, numărul de afișe este același: 5000. Cel puțin așa susțin reprezentanții acestor partide, chestionați aleatoriu, prin telefon. De la tipar la electorat însă, drumul e lung, iar județul și mai și. Așa că prin comunele și satele ialomițene, singurii care au marcat electoral stîlpii Enel sînt cei de la PSD, PNL și, mai rar, PD-L. Vizual, dacă ar fi să dam crezare surselor noastre din teritoriu, cele mai evidente sînt afișele Adinei Vălean, soția jumătății recuzate a președintelui care ar fi putut fi Crin Antonescu. Cele mai multe sînt însă cele ale PSD, mai bine articulat logistic și, evident, mai bogat decît PNL-ul condus de vicele Martin. La orașe însă, galbenul murdar al afișelor liberale este eclipsat de chipul bonom al președintelui Ponta. Singur, în combinație cu candidați cvasinecunoscuți sau alături de protipendada politică locală, acesta ne îndeamnă cinic să fim mîndri că sîntem români și că trimitem în Parlamentul European candidați mîndri că sînt pesediști. Despre PD-L nu vă putem spune mare lucru, pentru că afișul lor electoral este neglijabil sub toate aspectele. Singurul care ne-a atras atenția este afișul cu vagi conotații sexuale în care Elena Udrea, desprinsă parcă dintr-o reclamă de film de serie B anunță profetic «Ridicăm România». În rest, liniște și un plictis social care anunță o participare la vot ce nu va depăși 30 de procente.

Geaba chichirez gîlceava...
În așteptarea confruntărilor de idei (sau măcar a unor vizite ale europarlamentarilor pe care filialele locale îi susțin), cerberii legalității campaniei europarlamentare se bat în sesizări. Abia înființat, Biroul Electoral Județean a primit din partea PNL o plîngere legată de folosirea frauduloasă a acronimului USL. Potrivit semnatarului sesizării, respectiv președintele PNL Ioan Martin, folosirea acestei sigle fără acordul PNL ar fi de natură să împiedice desfășurarea campaniei electorale inducînd confuzie în rîndurile electoratului. Plîngerea a fost respinsă de către BEJ, joia trecută, și nu a mai fost contestată. Incidentul nu este însă total nejustificat, după cum veți vedea. Conștienți de acest artificiu electoral (și pentru a nu fi raportați la BEJ), reprezentanții PSD Slobozia au decapitat panoul din fața sediului pe care tronează de aproape doi ani decalogul promisiunilor USL. «Nu de rușine că n-am îndeplinit niciuna... Dimpotrivă, le-am îndeplinit pe toate! Dar nu am vrut să apară discuții...» ne-a explicat natura demersului președintele organizației, primarul Alexandru Stoica. Însă ce mai insolită reacție «electorală» vine de pe Facebook. Uitat de electorat și de prieteni, ex-primarul Gabi Ionașcu declamă retoric ditirambe existențiale, doar-doar îl va băga cineva în seamă. O facem noi, de dragul limbajului său de lemn, esență unică. «Primarii, președinții de județe, unii parlamentari „șefi“, după părerea mea, nu cred că justifică afișarea lor pe bannerele electorale. Nu candidează ei! Cetățenii care i-au ales nu mai înțeleg nimic! I-au ales să-i slujească, nu să plece în „concediu“ la Bruxelles. Greu de spus ce cred cetățenii. Derută sau specularea bunei credințe?» se întreabă acesta profetic.

Primele cifre ale alegerilor europarlamentare
238.495 de alegători cu drept de vot
198.523 de posesori de cărți de identitate
218.523 de autocolante
262.385 de buletine de vot tipărite

19 Mai 2014, 11:35 (11748 vizualizări - 25 comentarii)

Citiți și:
Pseudo-analize electorale în Ialomița
Ialomița, «codașa» alegerilor europarlamentare
Ialomița votează în pas de melc

Comentariile cititorilor:


nicutv:
(8 Iulie 2014, 19:32)
In oricare caz nu trebuie sa uitam cit de mult am furat, ca de unde dracu sa mai dam ce acum e al nostru?Nu cred ca ne convine.. mai bine puscaria!.Din cite spitale am inchis avem regim preferential..este? De Ne A mintim e greu ca asa a fost mereu.
Zoe:
(20 Mai 2014, 14:28)
Sa ne luam prin surprindere anul acesta. Sa ne trezim in mina cu stampila de vot si sa nu stim cum am ajuns acolo iar consecinta fireasca a acestei intimplari inexplicabile sa fie optiunea inedita pentru altceva decit politicieni incompetenti, ipocriti, supusi intereselor proprii si de partid. Niscai independenti care sa stie sa scrie si sa citeasca ar fi buni.
lui@gogu:
(20 Mai 2014, 14:27)
"marinar plus parasuta": intelegem ca e vorba de 'marinarul' de apa dulce, Ponta,care se plimba cu crucisatorul de guma la inundatii; iar 'parasuta'este nevasta-sa pe care vrea s-o vada iar in parlamentul european pe 7500 euro/luna,sa aiba si ea de shopping, pe-acolo, prin cele capitale vestice..Deci votezi pesedei, gogule. Sa-ti fie de bine!
Pulitzer:
(20 Mai 2014, 13:55)
E in fond si la urma urmei o plimbare duminicala. Nu iesim la iarba verde sau la spart seminte in fata blocului, nici macar nu ne ducem la tara ca sa sucim gitul singuului cocos ramas in batatura si sa mai luam o sticla de bors, in schimb peste ani cind urmasii nostri ne vor intreba: parintii nostri, ati fost voi la vot in anul cind n-am fost primiti in Schengen, raportul MCV a fost negativ iar parasuta Elenei s-a deschis in ciuda sperantelor  voastre? raspunsul negativ va explica de ce avem masini dar nu avem autostrazi, avem manelisti dar nu avem doctori, avem politicieni dar nu avem locuri de minca iar stilpii sint prea mici pentru o taxa atit de mare. Toate sint interconectate. Votati piulita, saiba si stetoscopul ca sa aiba si copiii vostri de-un Opel la mina a doua.
Bingo:
(20 Mai 2014, 13:31)
Mai fratilor,stiti ce anume votati la  P.E.? 1.  salariu de 6500 euro plus bonusuri de sedinte ,plus transport gratuit prin Europa. 2  .pensie de europarlamentar de 4500 euro la varsta implinirii varstei de pensionare daca ai prins macar un mandat. 3. Superimunitate paarlamentara,si sute de alte drepturi la care omul de rand nici macar in vise nu se pot realiza.Oare merita toti acesti candidati sa-i trimitem acolo? Oricum  nu merita niciunul.Faceti ce vreti,dar ganditi-va bine cum traim noi aici,si cum o vor duce ei acolo,daca-i trimitem.OARE MERITA?
Pan Kieslovsky:
(20 Mai 2014, 13:25)
Anul acesta ar fi buna o schimbare de optica. Sa le acordam o sansa in plus partidelor mici, independentilor. La cit sint de hamesite / hamesiti dupa afirmare, dornici sa confirme si daca se poate sa mai apuce inca cinci ani de 10000 euro lunar, alegindu-i, nu poate fi mai rau decit cu clientii hrapareti ai partidelor de larga respiratie. Astia barim sint zapaciti de ambientul opulent, nu prea au idee de ce li se intimpla si exista sansa, chiar daca infima, sa mai faca si cite ceva bun macar din greseala.
Mishu:
(20 Mai 2014, 13:07)
Nu, nu e asa. E o problema de responsabilitate civica. E inca o ocazie de a demonstra ca sintem interesati de ceea ce ni se intimpla, ca nu sintem tantalai, ca nu sintem indiferenti, ca nu ne-a facut maicutele noastre cu capetele in traista. Ca daca cineva imi da o palma nu sint prost chiar daca sint crestin sa intorc si celalalt obraz si sa accept umilinta nemeritata. Poate ca nu pricepem exact cum merg lucrurile, ce invirte entitatea asta frumos numita Uniune Europeana si cine trage sforile cu adevarat in interiorul ei, dar daca tot sintem acolo sa nu fim degeaba, sa avem cei mai buni spioni, jucatori, paraziti, actori si sa ne spunem cuvintul in privinta asta c-asa-i romanul bagaret in ciorba altuia si daca moare capra vecinului de ce sa nu moara si a noastra.
Mue ue:
(20 Mai 2014, 12:43)
Eu zic ca daca tot ni s-a dat acest drept, nu e ca si cind ni s-ar fi luat si chiar degeaba nu ni s-o fi pus in poala. Adica unii mai destepti s-au gindit: hai ba, sa nu fim chiar asa de ai dracului, nu mai sintem in evul mediu sa-i tinem pe opincari legati de glie si baronului sa-i dam drept de prima nocta (ginditi-va numai ce-ar fi daca in rolul baronului viril ati avea un capitan de cursa lunga capiu). Sa mai relaxam o leaca streangul, le dam voie sa faca scurte incursiuni peste hotare cu sau fara puradimea din dotare ca sa mai ciobim din orgoliul britanic supraevaluat, sa populeze culturile capsunifere spaniole si centurile oraselor italiene si din cinci in cinci ani sa valideze la urna mintile evoluate care le-au acordat aceste facilitati. Votati PSD, PDL, PNL si care s-a mai trezit sa faca pe desteptul.
gogu :
(20 Mai 2014, 11:16)
Decat hoti si cretinei / mai bine cu pesedei/ marinar plus parasuta / e optiune de cornuta.
Gelu:
(20 Mai 2014, 10:24)
Ne ghidam si noi dupa trasaturile fizionometrice. Daca are doi ochi la locul lor, cararea pe miloc, nu exagereaza cu siliconul si articuleaza convenabil minidictionarul explicativ roman, nu cred ca avem de ce sa fim nemultumiti. Ginditi-va ca abia ce-am scapat de nebuloasa neuro-verbala generata in plenul parlamentului de urmasa prolifica a cuplului prezidential iar oierilor guralivi cu indice de mitocanie maxim cu sau fara guler cervical le sta mai bine in batatura academiilor de fotbal decit la pupitre care ne dicteaza ce sa scriem pe ambalajele alimentare.
Costea:
(20 Mai 2014, 09:54)
Si probabil ca din cei 30 % alegatori care voteaza, grosul o sa fie reprezentat ca de obicei de pensionarii constinciosi care urmaresc cu sfintenie canalele dezinformatoare traditionale. Tot omul de tip nou format la vechea scoala de partid pare mai interesat sa-si exercite dreptul de vot si sa-si afirme dorinta de integrare europeana. I-a soptit lui o pasarea ca benzina se vinde sub pretul pietii din Romania, puii nu fac excese la hormonii de crestere iar OMG-urile trag mai usor la cintar.
mmmmmmmmmmmmmmmmm:
(19 Mai 2014, 22:22)
in  atentia redactiei INDEPENDENT va rog scrieti ceva si despre toaletele ecologice din parcuri sunt sub orice critica si mai ales oameni acestia care asteapta sa faca alti tot, ar face mai bine sa nu mai arunce pampers_ul in toaleta si alte lucruri exista cosul de gunoi ptr asa ceva si apoi sa tragem la raspundere pe cei ce trebuie sa le curete la timp. MULTUMESC ANTICIPAT.
mircea:
(19 Mai 2014, 20:03)
am citit doar ultimele asazise "comentrii", ce sa spun...ne meritam soarta...
spirit civic:
(19 Mai 2014, 18:03)
In afara de PSD nuavem pe cine vota. Partiduletele asa-zise de dreapta au avut sansa sa demonstreze dar s-au facut de ras groaznic. PNL, prin vocea somnorosului , denigreaza aprig pe fostii aliati pe care pana mai ieri ii pupa in popou pentru o farama de ciolan...tradatori de la mama lor. PDL-ul a taiat salarii si pensii ca sa o umfle pe coana Leana si ministerul ei prin care a spalat bani pentru preamarirea marinarului indragostit lulea de blugii ei mulati.Alde forta civica si restul intra la categoria etcetera. Vedeti  asadar ca PSD a ramas singura optiune serioasa.Parerea mea
Viki:
(19 Mai 2014, 18:02)
Copilotul iscusit vrea s-ajunga om vestit / Plagiat daca n-avea / Planul poate-i reusea / Cu barcuta pe-nserat / Se indreapta spre palat / Dar poporul vigilent / O sa-l lase repetent.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 26 Iun 2026
286 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Accidente la Adîncata și Ion Roată. Bătrîn de 79 de ani, accidentat mortal!

Poliția a fost sesizată marți, 6 octombrie a.c., cu privire la faptul că pe șoselele ialomițene s-au produs două accidente de circulație în care au fost implicați doi pietoni.
Primul dintre acestea ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2015, 18:30
(9679 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Peste 1600 de cartușe deținute ilegal, confiscate

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au identificat într-o magazie a unei societăți comerciale de pe raza municipiului Fetești 1613 cartușe de vînătoare cu alice, ambalate în ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2015, 16:15
(6525 vizualizări - 0 comentarii)


Octombrie, luna cărților la Slobozia. S-a redeschis «Salonul Anual de Carte»

Joi, 1 octombrie 2015, «Salonul Anual de Carte» și-a redeschis porțile. Organizatorii, respectiv Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Slobozia, pun la dispoziție iubitorilor de lectură o lună întreagă ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2015, 19:10
(6702 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Trei accidente, nouă răniți

Vineri, 2 octombrie a.c., în jurul orei 19,30, Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că pe DN2 s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. Din verificările efectuate s-a stabilit ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2015, 17:50
(6533 vizualizări - 0 comentarii)


Gîrbovi: Arestat pentru complicitate la furt

Polițiști din cadrul Postului de Poliție Gîrbovi au acționat pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative de libertate. ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2015, 16:25
(10229 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Băuți la volan

La acest sfîrșit de săptămînă, polițiștii rutieri au depistat pe șoselele județului trei bărbați, cu vîrstele cuprinse între 42 și 47 de ani, care conduceau autovehicule și un moped pe drumurile publice ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2015, 16:10
(7678 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat decedat la Malu după ce mașina sa a izbit un autobuz

Un bărbat, în vîrstă de 36 de ani, a decedat după ce autoturismul în care se afla a intrat în coliziune cu un autobuz, pe DN2A, pe raza localității Malu. Evenimentul a fost anunțat prin 112 în această dimineață ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2015, 15:55
(11134 vizualizări - 3 comentarii)


Un tren a intrat într-o cireadă de vaci la Urziceni

Un eveniment la care a fost solicitată intervenția pompierilor s-a produs luni dimineață, 5 octombrie 2015, în jurul orei 9,30, cînd un tren de călători ce se deplasa dinspre București către Urziceni a ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2015, 15:45
(7756 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Festivalul Național de Folclor «Doina Bărăganului», edița a II-a

În perioada 8-9 octombrie 2015, se va desfășura la Slobozia cea de a II-a ediție a Festivalului Național de Folclor «Doina Bărăganului». Organizatorii acestui eveniment artistic sînt Consiliul Județean ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2015, 11:05
(5557 vizualizări - 0 comentarii)


Cornel Vasile, fostul șef al Gărzii de Mediu Ialomița, trimis în judecată de DNA

Direcția Națională Anticorupție a finalizat cercetările în cazul fostului comisar șef al Gărzii de Mediu, Cornel Vasile, și a trimis dosarul în instanță. Procesul se va desfășura la Tribunalul Ialomița ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2015, 20:10
(12469 vizualizări - 2 comentarii)


Fetești: Percheziții la hoți din locuințe

14 persoane suînt cercetate de polițiști sub aspectul comiterii mai multor infracțiuni de furt și furt calificat, în funcție de participația fiecăruia la comiterea faptelor. Astfel, marți, 29 septembrie ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2015, 18:20
(8367 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Mașina condusă de un șofer de 89 de ani a acroșat o femeie pe trecerea de pietoni!

Marți, 29 septembrie a.c., în jurul orelor 11,30, Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că pe raza municipiului Slobozia s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. Din verificările ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2015, 16:50
(5602 vizualizări - 10 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


APIA Ialomița: Eliberare de adeverințe pentru accesarea de credite

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Ialomita informează că, începînd cu data de 16 septembrie 2015, eliberează adeverințe pentru beneficiarii Schemei de Plată Unică pe Suprafață ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2015, 15:15
(6504 vizualizări - 0 comentarii)


«Săptămîna Prevenirii Criminalității»: Prevenirea delincvenței juvenile

Polițiștii ialomițeni au dedicat a doua zi a «Săptămânii Prevenirii Criminalității» activităților de prevenire a delincvenței juvenile, ocazie cu care polițiștii ialomițeni au desfășurat activități preventiv ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2015, 14:40
(5431 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Întîlniri de lucru cu contribuabilii

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează persoanele interesate că va organiza întîlniri de lucru cu contribuabilii pentru a aduce la cunoștința acestora modificările legislative ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2015, 11:10
(4900 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Accidente la Bucu și Movilița

Luni, 28 septembrie a.c., în jurul orei 13,00, Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că pe DJ213A s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. Din verificările efectuate s-a stabilit ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2015, 21:20
(8152 vizualizări - 0 comentarii)


AFIR Ialomița: Noi oportunități de finanțare pentru investiții de utilitate publică în mediul rural

Autoritățile publice locale și ONG-urile pot solicita fonduri nerambursabile pentru investiții de utilitate publică avînd la dispoziție 552 milioane de euro pentru investiții în crearea și modernizarea ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2015, 20:35
(9879 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Trei tineri hoți din locuințe, prinși în flagrant de polițiști

Trei tineri sînt cercetați de polițiști sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt calificat și tentativă la furt calificat, unul dintre aceștia fiind reținut. Astfel, în noaptea de 26/27 septembrie ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2015, 19:10
(8334 vizualizări - 0 comentarii)


«Săptămîna Prevenirii Criminalității»: Prevenirea victimizării minorilor

Prima zi a Săptămînii Prevenirii Criminalității, 28 septembrie a.c., a fost dedicată prevenirii victimizării minorilor, aceasta fiind o prioritate națională. Astfel, luni, 28 septembrie a.c., polițiștii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2015, 18:15
(4345 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

La sfîrșitul de săptămînă precedent, 25-27 septembrie a.c., polițiștii rutieri au depistat pe șoselele județului trei bărbați, cu vîrstele cuprinse între 24 și 37 de ani, care conduceau autovehicule pe ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2015, 17:25
(5096 vizualizări - 1 comentariu)


Dridu: Femeie de 68 de ani, acroșată de un vehicul

Sîmbătă, 26 septembrie a.c., pe DJ302, în localitatea Dridu, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit că în timp ce un un tînăr, ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2015, 15:05
(5957 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Dridu accident


Urziceni: Accident în lanț cu patru victime

Vineri, 25 septembrie a.c., în jurul orei 12,30, Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că pe raza municipiului Urziceni s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea a patru persoane. Din verificările ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2015, 13:40
(6274 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


Siguranța participanților la trafic, prioritate a polițiștilor ialomițeni

La sfîrșitul de săptămînă precedent, 25-27 septembrie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2015, 12:25
(6528 vizualizări - 0 comentarii)


Locuri de muncă pentru absolvenții ialomițeni

Vineri, 25 septembrie 2015, la nivel național s-a desfășurat Bursa Generală a Locurilor de Muncă, acțiune  organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței  de  Muncă. Acest eveniment ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2015, 21:55
(8306 vizualizări - 0 comentarii)


40 de Sfinte Liturghii la Catedrala din Urziceni

40 de Sfinte Liturghii la Catedrala din Urziceni

Cu binecuvîntarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, de marți, 29 septembrie 2015, la Catedrala din Urziceni se vor oficia 40 de Sfinte Liturghii în cinstea Sfîntului ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2015, 18:45
(9622 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Microbuzele școlare, în atenția Poliției

La nivelul IPJ Ialomița a fost pus în aplicare un plan de acțiune în scopul îmbunătățirii climatului de siguranță rutieră pe traseele de deplasare a autovehiculelor destinate transportului elevilor. Activitățile ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2015, 15:20
(9473 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Săptămîna Prevenirii Criminalității»

În perioada 28 septembrie 2015-2 octombrie 2015, se va desfășura la nivel național cea de-a zecea ediție a manifestării «Săptămâna Prevenirii Criminalității». Acțiunea va consta în organizarea, în acest ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2015, 20:15
(5970 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Primul post de jandarmi inaugurat în Ialomița

Joi, 24 septembrie a.c., a fost inaugurat Postul de Jandarmi Amara. La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților județene și locale, personalul de conducere al Inspectoratului de Jandarmi ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2015, 18:10
(10167 vizualizări - 1 comentariu)


Stelnica: Minor dispărut de la domiciliu

Stelnica: Minor dispărut de la domiciliu

Sîmbătă, 19 septembrie 2015, polițiștii de Investigații Criminale au fost sesizați cu privire la faptul că minorul HUCIOG GHEORGHE-CĂTĂLIN, de 16 ani, din comuna Stelnica, a plecat de la ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2015, 16:10
(5598 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: La volanul unei mașini neînmatriculate

Polițiștii rutieri au depistat pe șoselele județului un tînăr, de 23 de ani, din Fetești, care conducea pe drumurile publice un autoturism neînmatriculat și neînregistrat, fapt pentru care, în cauză, a ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2015, 15:10
(3931 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@ahaaaaaa în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final soluția e simplă în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Fa Marileno în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Maria în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Nelu în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Vasile în Urban SA Slobozia, sub monitorizarea Gărzii de Mediu Ialomița privind respectarea măsurilor de conformare Ionut în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! George în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Mihai în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Urbanistul în Urban SA Slobozia, sub monitorizarea Gărzii de Mediu Ialomița privind respectarea măsurilor de conformare Vasile în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 oRLandO în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! scrumbie Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 PERICOL în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final Peiu în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! mașină de cusut Singer în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 teren intravilan agricol Țăndărei în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 teren extravilan Țăndărei în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...