Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Dan, detectiv particular de provincie

Dan, detectiv particular de provincie

În mai puțin de o lună, Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița va organiza un concurs pentru obținerea atestatului de detectiv particular. În Ialomița însă, meseria există de cîțiva ani. Deși se numără pe degete, iar contractele sînt rare, detectivii particulari locali nu par să aibă nevoie de mediatizare. Dan face meseria asta de 4 ani și nu a acceptat nici în ruptul capului să fie fotografiat. Dar, susține el, dacă cineva are nevoie cu adevărat de el, îl poate găsi. Noi am reușit după un car de intervenții și doar după ce am jurat pe roșu că nu vom face înregistrări audio-video!

Examenul de detectiv costă 140 de lei
Meseria de detectiv particular, chiar și după 25 de ani de tranziție, pare o fantezie de roman polițist. Și totuși, ea există. În mai puțin de o lună, Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița va organiza un examen pentru obținerea unui astfel de atestat. Potrivit informațiilor oficiale, examenul nu e o simplă bagatelă. Pe lîngă cursuri de specialitate și certificate medicale, cei interesați de o astfel de carieră au obligația de a susține un examen cu reguli stricte și obiective clare. «Examenul va consta în două probe, una scrisă, cealaltă orală (interviu). Candidatul declarat „respins“ la proba scrisă nu va mai participa la interviu. Pentru a fi declarat admis, candidatul trebuie să obțină cel puțin nota 5. Proba scrisă va consta în test grilă, care va cuprinde 20 întrebări, fiecare răspuns corect fiind apreciat cu 0,5 puncte!» precizează un comunicat al IPJ Ialomița. Chiar și în aceste condiții, susțin surse autorizate din cadrul instituției, numărul celor înscriși este «surprinzător de mare». Un motiv suficient pentru a ne dori să știm mai mult despre această meserie. Oficial, meseria de detectiv particular în România este una extrem de restrictivă. Nu poți lucra cu statul, nu ești sprijinit de stat, ești obligat să predai investigația «la stat» dacă acesta ți-o cere... Practic, ești legat de mîini și de picioare, iar din aura de meserie liberală pe care, teoretic, o are, nu mai rămîne nimic. În aceste condiții, trebuie să fii nebun să îți dorești o astfel de meserie. Cei din branșă susțin însă că nu e așa.

Dan, detectiv de provincie
Ca să cunoaștem un detectiv particular la Slobozia a trebuit să renunțăm la camera foto și reportofon. Dan are 38 de ani și practică această meserie de 4 ani. Provine din SRI unde, la 33 de ani, era deja maior. Într-o dimineață, a înțeles că își dorește altceva de la viață și a demisionat. «Și în structurile de securitate din România, ca peste tot, factorul politic are un rol important. Am simțit că nu mai este locul meu acolo și am ales să renunț, înainte să fie prea tîrziu pentru mine, prea tîrziu pentru familie. În 10 ani de muncă, cam 50 de centimetri din înălțimea copilului meu i-am pierdut. N-am fost acolo ca să o văd crescînd. Și-atunci...» își amintește el motivele care l-au împins către această meserie. Recunoaște că, inițial, nu s-a gîndit că va deveni detectiv particular. «Soția e din zonă, am moștenit ceva pămînt, am accesat fonduri europene pentru tinerii fermieri și am încropit o afacere în domeniul agricol. Dar ceva nu mi-a dat pace. A rămas în sînge! Și-atunci am decis să devin detectiv particular. Pentru că ceea ce știu și ceea ce pot face pentru protecția și securitatea datelor cu caracter personal nu este la îndemîna oricui. Iar activitatea mea din ultimii ani a confirmat acest lucru!». Deși recunoaște că este și va rămîne un detectiv de provincie, Dan nu acceptă orice fel de contracte. «Nu accept să furnizez probe pentru divorțuri, de exemplu. Este o treabă de amatori. Specializarea mea, așa cum v-am explicat, este pentru paza și protecția datelor pentru firme și oameni de afaceri. Este o piață limitată, evident, dar nu mă plîng. Și, așa cum v-am spus, nu am nevoie de publicitate. După profesionalism, discreția e cel mai important lucru în această meserie!».

O meserie pentru profesioniști
În ciuda rezervelor, Dan acceptă să vorbească despre ceea ce face și despre branșa în care a intrat. «Cam 80 la sută din activitatea detectivilor particulari din România este concentrată pe onorarea comenzilor externe. Asta înseamnă că sprijinim anchete private desfășurate pe teritoriul țării noastre. E rău, pentru că se plătește prost, dar e o realitate. România e prea săracă pentru a apela la acest gen de servicii!» explică el. Cît de săracă, întrebăm reflex. Compararea tarifelor percepute pentru filaj e suficientă. În Germania, de exemplu, tariful minim pentru o oră de filaj este de 200 de euro. În România, pentru același tip de serviciu, se percepe un tarif de 8 euro. Și, spune Dan, la un preț atît de mic, nici serviciile nu pot fi profesioniste. «Tocmai de aceea mă gîndesc să mă retrag și să deschid o școală de detectivi. Mai exact, un centru de pregătire pentru cei care doresc să se specializeze în această meserie...». Îl întrebăm dacă e suficient de bun pentru a fi profesor de detectivi particulari. «Cu siguranță. Am făcut asta, ca ofițer activ. Iar mulți dintre cursanții mei de atunci, au confirmat devenind ofițeri, la rîndu-le. Însă, nu asta e important. Important e să furnizăm servicii profesionale și în această branșă. Altfel, degeaba ne numim detectivi particulari!».

20 Mai 2014, 11:40 (12968 vizualizări - 4 comentarii)

Comentariile cititorilor:


contribuabil platitor de taxe :
(22 Octombrie 2016, 01:20)
3 J , Jegosi,Jafuri, Jeguri de oameni, DAR ASA  FACE SISTEMUL JEGOS DIN TARA ASTA MINUNATA, CONDUSA TOT DE JEGOSI SI URATORI (PARDON  FURATORI).
eu:
(27 Mai 2014, 13:19)
Contribuabil - tu visezi asfaltarea unei strazi mari?Eu stau la MB-uri,pe o straduta mica si amarata si sa vezi gropi.Sa vezi un trotuar pavat si celalalt nu,pe aceeasi straduta .Cel pavat este pe patrea blocului unde a stat Viorel tiganul din Bazar.A avut pile.Pardon,este cetatean onorabil , contribuabil al orasului.Noi de pe partea cealalta nu suntem.Dar platim acelasi impozit.Doar ca nu este actualul primar vinovat , ci cel dinainte.
Contribuabil:
(21 Mai 2014, 15:07)
Imi creste tensiunea sfincteriana cu detectivii astia!!!Poate afla cum a reusit Stoica sa piarda banii de garantie si de ce nu vrea sa asfalteze Str Sudului,Filaturii,etc
anonimus:
(21 Mai 2014, 10:14)
Domnilor, sa nu credeti nimic din ce spune acest domn. Este un mincinos si jumatate. Din cite stiu si gradul pe care pretinde ca l/a avut in structurile institutiei in care a lucrat este unul cu mult  mai mic (de subofiter). Ca sa nu mai vorbim de conflictele in care a fost implicat dupa ce a devenit civil. Unii discut si de niste dosare cu iz penal in care ar fi implicat. Cum de faceti publicitate mascata unor astfel de oameni.........Sa va fie de bine...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 08 Iul 2026
292 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Șoferi băuți implicați în accident

Doi conducători auto, aflați sub influența băuturilor alcoolice, au fost implicați într-un accident rutier. De reținut că unul dintre aceștia nu poseda permis de conducere. Așadar, miercuri, 23 decembrie ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2009, 17:12
(14295 vizualizări - 0 comentarii)


S-a predat singur

Miercuri, 24 decembrie a.c., în jurul orei 7.30, la Poliția Municipiului Slobozia s-a prezentat Marian P., de 36 ani, din municipiul Slobozia, urmărit din luna februarie 2009. Bărbatul se sustrăgea executării ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2009, 15:00
(14825 vizualizări - 2 comentarii)


Moș Crăciun jandarm

Moș Crăciun jandarm

Cu ocazia Sărbătorilor Crăciunului, jandarmii ialomițeni i-au luat locul lui Moș Crăciun și au împărțit cadouri copiilor cu dizabilități din cadrul Fundației «Trebuie» Fetești. Copiii, într-un cadru emoționant ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2009, 14:27
(12392 vizualizări - 0 comentarii)


Atenție la bani!

Marți, 23 decembrie, o femeie din Urziceni a fost victima unei tîlhării. Femeia, în vîrstă de 36 ani, administrator a două magazine din localitate, a fost atacată de doi indivizi ce, prin violență, i-au ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2009, 16:06
(11697 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziție stradală dedicată Revoluției

Expoziție stradală dedicată Revoluției

Cele mai importante 48 de fotografii exclusive realizate de AGERPRES în timpul Revoluției din Decembrie 1989 pot fi văzute începînd din 21 decembrie 2009, pînă pe 12 ianuarie 2010, în cadrul expoziției ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2009, 16:04
(11050 vizualizări - 0 comentarii)


Achizițiile intracomunitare și importurile de legume-fructe, în atenția polițiștilor

Începînd cu data de 15 decembrie 2009, polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor Ialomița, în colaborare cu comisarii Gărzii Financiare și inspectori ai Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorilor ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2009, 18:10
(14123 vizualizări - 0 comentarii)


Dosare pentru produse contrafăcute

Polițiștii feteșteni au început urmărirea penală în șapte dosare penale în care sînt cercetați reprezentanții unor agenți economici, societăți comerciale sau persoane fizice, cu puncte de lucru în localitățile ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2009, 18:05
(13643 vizualizări - 0 comentarii)


Infractori după gratii

Doi ialomițeni, cu domiciliul în comuna Jilavele, pe numele cărora existau mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, au fost identificați de polițiștii ialomițeni, fiind încarcerați în Penitenciarul ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2009, 17:59
(11745 vizualizări - 0 comentarii)


APIA notifică fermierii

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură revine cu apelul către fermierii notificați pentru clarificarea datelor declarate în cererea de plată. Aceștia sînt obligați să se prezinte în cel mai ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2009, 17:38
(14692 vizualizări - 0 comentarii)


Unirea Urziceni vs Liverpool

Unirea Urziceni vs Liverpool

Ghinion teribil pentru Unirea Urziceni la tragerea la sorți Europa League. Singura echipă din România calificată în primăvara europeană, Unirea Urziceni, și-a aflat adversarul din «16»-imile Ligii Europa ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2009, 15:09
(12340 vizualizări - 0 comentarii)


ANM-Sîmbătă și duminică, în sud-est reîncep ninsorile

Prognoza meteorologică pe următoarele trei zile, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, prevede că în cursul zilei sîmbătă, 19 decembrie, în cursul nopții și duminică, 20 decembrie, în sud ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2009, 14:13
(11436 vizualizări - 0 comentarii)


DRUMURI ÎNCHISE

DRUMURI ÎNCHISE

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița informează că peste 150 de polițiști, din care 34 din structurile de siguranță rutieră, sînt angrenați în măsuri de deblocare/dirijare a traficului rutier ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2009, 12:00
(13701 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, în sprijinul oamenilor înzăpeziți

Jandarmii ialomițeni, în sprijinul oamenilor înzăpeziți

Peste 25 de jandarmi din cadrul Detașamentului Urziceni au acționat, în zilele de 16 și 17 decembrie a.c., pentru deszăpezirea participanților la trafic surprinși de viscol. Pe segmentul de șosea Urziceni ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2009, 11:52
(11788 vizualizări - 1 comentariu)


Brazi confiscați la Fetești

Brazi confiscați la Fetești

8 brazi pentru care nu existau documente de proveniență potrivit legii au fost confiscați de polițiștii feteșteni. Aceștia au acționat joi, 17 decembrie a.c., pe raza municipiului pentru prevenirea și combaterea ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2009, 11:47
(10714 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea SPORT a fost actualizată!

Nu ratați cele mai noi articole despre sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2009, 11:40
(14796 vizualizări - 0 comentarii)


În Ialomița se circulă în condiții de iarnă

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița informează că pe majoritatea arterelor de pe raza județului Ialomița se circulă în condiții de iarnă. Nu există tronsoane de drum închise circulației, traficul ...[citește_toată_știrea]

17 Decembrie 2009, 14:46
(12164 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți din mașini, prinși în flagrant

Hoți din mașini, prinși în flagrant

Polițiștii au identificat un grup format din patru suspecți, acuzați că au acționat pe raza municipiului Slobozia și orașului Țăndărei, săvîrșind zece furturi din autoturisme. În cursul zilei de miercuri ...[citește_toată_știrea]

17 Decembrie 2009, 14:44
(11964 vizualizări - 0 comentarii)


Viscolul-41 de localități fără energie electrică, Slobozia fără apă

Potrivit subprefectului Gigi Petre, «viscolul a afectat rețelele electrice din întreg județul Ialomița, parțial sau integral 41 de localități rămînînd fără energie electrică». «Noaptea trecută a fost un ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2009, 16:28
(11315 vizualizări - 0 comentarii)


Camioanele de peste 7,5 tone, interzise în trafic de prefectul Teculescu

Camioanele de peste 7,5 tone, interzise în trafic de prefectul Teculescu

Din cauza blocajelor din trafic, prefectul Mădălin Teculescu a emis astăzi, la orele 10,45, o dispoziție prin care interzice circulația autovehiculelor cu o greutate mai mare de 7,5 tone pe raza județului ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2009, 14:47
(11499 vizualizări - 0 comentarii)


Permanență 24 din 24 la sediul DSV

Printr-un comunicat de presă, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează că, în perioada 19 decembrie 2009-3 ianuarie 2010, în scopul prevenirii apariției unor evenimente ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2009, 14:37
(12832 vizualizări - 0 comentarii)


Atenționare pentru șoferi

Atenționare pentru șoferi

Polițiștii ialomițeni avertizează conducătorii autovehiculelor de mare tonaj că la intrare în localitățile Slobozia și Urziceni au fost instituite filtre ce restricționează accesul mașinilor neechipate ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 16:55
(10145 vizualizări - 1 comentariu)


Bătrân omorât pe loc

Bătrîn omorît pe loc

În localitatea Coșereni s-a produs un accident de circulație soldat cu decesul unui pieton. Astfel, luni, 14 decembrie a.c., în jurul orelor 18,00, pe DN 2, un pieton, în timp ce se angajase în traversarea ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 14:37
(12239 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi în trafic de peste 500 de milioane

Serviciul Rutier Ialomița a monitorizat, în perioada 7-13 decembrie 2009, traficul rutier pe toate arterele importante ale județului. Astfel, polițiștii au aplicat 207 sancțiuni contravenționale, 109 dintre ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 14:28
(11823 vizualizări - 0 comentarii)


Birou pentru eliberarea de caziere judiciare, la Urziceni

De marți, 15 decembrie a.c., și municipiul Urziceni are un Birou pentru eliberarea de certificate de cazier judiciar. Așadar, de la orele 14,00, la sediul Poliției Municipiului Urziceni, a fost inaugurat ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 14:18
(15391 vizualizări - 0 comentarii)


Selecție pentru studenții care doresc să lucreze în Germania

Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București anunță organizarea selecției pentru studenții care doresc să desfășoare o activitate lucrativă pe teritoriul Germaniei pe perioada vacanței de ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 13:40
(10997 vizualizări - 0 comentarii)


«Sărbătoarea colindului», la Slobozia

«Sărbătoarea colindului», la Slobozia

Vineri, 18 decembrie, autoritățile locale dau startul sărbătorilor de iarnă. Anul acesta, Consiliul Județean Ialomița, Centrul Județean pentru Promovarea Culturii Tradiționale, Consiliul Local Slobozia ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 13:38
(10307 vizualizări - 0 comentarii)


Polei și zăpadă

Polei și zăpadă

În Ialomița se acționează deja cu 16 utilaje dotate cu lamă și răspînditori material antiderapant și 6 unimoguri, fiind permanent ținută legătura cu reprezentanții Secției de Drumuri Naționale Ialomița ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 13:36
(12327 vizualizări - 0 comentarii)


Direcția Sanitară-Veterinară atenționează

Direcția Sanitară-Veterinară atenționează

Printr-un comunicat de presă, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița atenționează populația, în scopul prevenirii de îmbolnăvire cu Trichinella spiralis (Trichineloză). Astfel ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 13:22
(14592 vizualizări - 0 comentarii)


Locuri de muncă în Anglia

Locuri de muncă în Anglia

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, prin Direcția EURES, va organiza anul următor, o bursă a locurilor de muncă sezoniere în sectorul agricol din Marea Britanie. Marea Britanie are nevoie ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2009, 16:47
(14856 vizualizări - 1 comentariu)


Cod GALBEN, din 15 decembrie

Cod GALBEN, din 15 decembrie

În intervalul 15-17 decembrie 2009, județul Ialomița intră în Cod GALBEN, de ninsoare abundentă. Potrivit ANM, «începînd de marți, 15 decembrie, orele 12,00, va ninge în toate regiunile ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2009, 15:35
(11885 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 cetateanu.net în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Alina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți GOGUTA în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal nemultumitu' în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» Aura Stanciu în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» Ana A. în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» AliEscu MargaStrateS în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Răduță Aurelian-Constantin în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» spațiu comercial de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 cetateanu.net în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Un avertizor în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Toma Florentina Daniela în Judecătoria Urziceni rămâne deschisă, însă soluționarea dosarelor va fi întârziată teren intravilan Fundata în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 #pasajladrajna în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» anvelope de vară în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...