Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Școala ialomițeană pierde anual 1000 de elevi

Școala ialomițeană pierde anual 1000 de elevi

Dincolo de aspectele ce țin de lipsa investițiilor sau rezultatele la examenele naționale, învățămîntul ialomițean suferă din cauza depopulării școlilor. Datele statistice ale Inspectoratului Școlar Județean Ialomița arată că, în ultimii 4 ani, din școlile ialomițene au dispărut cîte 1000 de elevi. Pericolul desființării unităților de învățămînt, urmare a acestui fenomen, devine tot mai evident. Măsurile adoptate în acest sens de oficialii județeni pot fi numărate pe degete și nu schimbă cu nimic datele problemei.

Golurile din clase Fenomenul depopulării unităților de învățămînt din Ialomița a început să se manifeste în anii 2000 și a luat amploare în ultimii 4 ani școlari. Astfel, din raportările oficiale ale reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Ialomița reiese faptul că, la fiecare început de an școlar, din unitățile de învățămînt din județ dispar, în medie, cîte 1000 de elevi. Și de această dată cifrele vorbesc de la sine. În anul 2009/2010 intrau la școală 46000 elevi, în 2010/2011 doar 45000, în 2011/2012 doar 44000, în timp ce în anul școlar 2012/2013 efectivele școlare însumau 43000 de elevi. Acest fenomen se simte cel mai acut în sînul unităților din mediul rural și are drept consecință desființarea acelora care nu întrunesc numărul suficient de elevi. Așa s-a întîmplat în 4 școli din județ, printre care și cea de la Frățilești, care au fost închise din cauza numărului insuficient de elevi. Depopularea a făcut ca aceste școli să-și închidă porțile după ce Banca Mondială le-a reabilitat «la cheie» sediile...

Situație la indigo Și în perioada imediat următoare previziunile sînt destul de sumbre. Pe lista unităților școlare care ar putea fi închise din cauza depopulării sînt trecute Școala Buești, Școala Sărățeni, Școala Drăgoești, Școala Moldoveni sau Școala Marsilieni, din comuna Albești. Fiecare dintre aceste unități se confruntă cu o lipsă tot mai mare a efectivelor de elevi. Pentru a nu fi radiate din sistem, reprezentanții Inspectoratului Școlar Ialomița au căutat o sumedenie de metode, care nu s-au dovedit eficiente. De exemplu, la Școala Buești s-a mers pe ideea claselor simultane. Astfel, elevi de clasa I, a II-a și a III-a învață împreună într-o singură clasă. «Era cea mai bună soluție pentru ei, dar nu ne ajută prea mult pentru că este dificil atît pentru învățător, cît și pentru elevi!» precizează Ileana Condruț, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Ialomița. O situație similară se petrece și la Școala Marsilieni, acolo unde, susțin reprezentanții administrației locale, «carte nu se face deloc într-o singură clasă cu elevi amestecați».

Cifrele care desființează școli «Cunoaștem foarte bine situația aceasta a efectivelor scăzute de elevi. Nu este o vină a nimănui, ci este un aspect ce ține de demografie, de sporul natural. Noi nu vrem să desființăm nicio școală!» declară Ileana Condruț, șefa învățămîntului ialomițean. Motivația oficialilor din învățămîntul ialomițean este plauzibilă, iar datele statistice o confirmă în totalitate. Rapoartele reprezentanților din cadrul Direcției Județene de Statistică Ialomița arată foarte clar că numărul locuitorilor județului este în scădere, mai ales cînd vine vorba despre tinerii de vîrstă școlară. Între recensămintele din 2002 și 2011, diferența este de peste 20000 de persoane. Astfel, dacă în 2002 Ialomița avea 290000 de locuitori, în urma recensămîntului efectuat cu 3 ani în urmă, s-a demonstrat că județul este locuit de doar 274000 de persoane. Dintre aceștia, un sfert erau de vîrstă școlară, restul fiind persoane adulte și bătrîne.

10 Iunie 2014, 06:10 (6903 vizualizări - 14 comentarii)

Citiți și:
Școlile ialomițene, netransparente cu privire la fenomenul consumului de droguri
Școlile ialomițene nu pot oferi «meseriași» pentru piața muncii
Elevii din Ialomița intră în vacanță în ultima săptămână a lunii februarie
Tot mai puțini elevi ialomițeni vor calculatoare de la Guvernul României
Tot mai puțini elevi din Ialomița aleg să învețe în cadrul liceelor tehnologice

Comentariile cititorilor:


Marcel Dumeritul:
(29 Iunie 2018, 23:39)
Ma Gianina ce putem sa facem daca salariile sunt mici? Aia calificati sa predea  ceva materie calumea se duc unde e banu gros nu sa se injoseasca la scoala pe bani putini
Invatamantul azi:
(29 Iunie 2018, 16:27)
Si dialogul "elevat" cadre-parinti: ca proasta-n targ,imputita,analfabeti, indobitociti,fese umflate,toape, jigodii,prost..
Gianinuța:
(29 Iunie 2018, 14:30)
Profesoarele cu diplome nu se duc să predea la țară decât dacă NU au pile. Nu suportă aerul rural. Nici cele de la oraș nu sunt niște ,,calificate”.Tu @ prostu Marcel ești una dintre PROASTE!
Nedumeritu Marcel:
(29 Iunie 2018, 02:37)
@Gianina poti sa fii mai explicita te rog ca nu am inteles nimic  din comentariul tau, Multumesc!
Gianina:
(28 Iunie 2018, 19:01)
Să vedeți pierdere de clase de acum încolo! Nexam catedre, se împuținează țoapele de pretinse profesoare din urban. La țară, nu servesc jigodiile!
Savenar:
(28 Iunie 2018, 15:52)
ce privire de inteligent are baiatu din prima banca
Bostan B.:
(15 Iunie 2014, 11:20)
Școala ialomițeană are cel mai de jos nivel, din țară! În țară învățământul e la pământ. Rezultă că in acest județ....Trăiască analfabeții!
Sergiu:
(15 Iunie 2014, 10:02)
Sărăcia este o cauză a abandonului școlar. Lipsa motivației. Ai carte, ai parte?
Silfide:
(13 Iunie 2014, 19:56)
@Stan-cacă vacă. Adevărat! Detaliile nu contează. Episodic, secundar....zi de zi, în derulare. Oftica dăunează grav obezității!
Tot Stancacă V.:
(13 Iunie 2014, 13:49)
Se vor desființa școlile de buzunar. Unele, fără materia primă, elevii, au fost ,, modernizate"...să se țină tavanul măcar. Se vor desființa posturi și e bine! Acum e cazul de o filtrare serioasă a cadrelor didactice! Iau bani puțini și aceia, pe râs...sau pe parada feselor umflate!
Eugen :
(12 Iunie 2014, 20:01)
Școlarii se vor împuțina. Școala din România e împuțită! Nimeni n-o va putea salva decât prin privatizare: dacă va mai fi pe hartă, România, va avea ȘCOALĂ cam PESTE 50 de ani! Analfabeții sunt ușor de indobitocit!!!!
Stancacă vacă:
(11 Iunie 2014, 13:47)
@pierdere. Profesorii nu ,,se pierd", SUNT DEJA PIERDUȚI, de când intră în invâțământ toate Romalinele!! Amatorism și "hohote de râs", chipurile, de fericire sugrumată! Râde ca proasta ca să-și ascundă drama unei vieți moarte...Hi! Hi! Ha! Ha! Ca proasta-n târg! În altă ordine de idei (secundare), elevii fug de școală și din cauza antimodelelor din jur.
dupa BAC:
(10 Iunie 2014, 23:12)
oare cati se pierd si dupa BAC?
pierdere:
(10 Iunie 2014, 23:09)
Oare profesorii se pierd si ei in aceeasi proportie?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 06 Aug 2026
250 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IPJ Ialomița: Acțiune preventivă la Țăndărei

Miercuri, 10 iulie 2024, polițiștii din Țăndărei au organizat o acțiune de amploare pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea riscului de producere a accidentelor rutiere ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2024, 15:30
(2069 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Modificări aduse Sistemului «Ro e-Transport»

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița aduce la cunoștința contribuabililor interesați că s-au adus modificări Ordonanței de urgență nr. 41/2022, pentru instituirea Sistemului național ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2024, 13:40
(2708 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Bilanțul activităților desfășurate de jandarmi în primul semestru din 2024

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în semestrul I a.c., 3354 misiuni de ordine publică, dintre care 158 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2024, 12:20
(8068 vizualizări - 0 comentarii)


Munteni-Buzău: Locuință cuprinsă de flăcări

Munteni-Buzău: Locuință cuprinsă de flăcări

Miercuri, 10 iulie 2023, pompierii din Slobozia au intervenit pentru limitarea și lichidarea unui incendiu, produs la o locuință în localitatea Munteni-Buzău. Au ars două camere și acoperișul locuinței ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2024, 12:00
(7636 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Incendii de vegetație uscată

În ultimele 24 de ore, pompierii au acționat pentru localizarea și stingerea a 6 incendii înregistrate la nivel județean. Din totalul celor 6 incendii care au avut loc în perioada menționată ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2024, 11:40
(2262 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții digitale

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții digitale

O preocupare constantă a societății RAJA Constanța a fost și menținerea unui punct stabil de comunicare cu clienții săi, pentru a satisface nevoile și dorințele acestora. De aceea, în timp s-au ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2024, 16:10
(3802 vizualizări - 0 comentarii)


Măsuri de ordine publică la Urziceni

Marți, 9 iulie 2024, polițiștii din Urziceni au organizat o acțiune cu efective mărite, având ca scop menținerea și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2024, 15:50
(2134 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Reținuți pentru «tulburarea liniștii publice»

Polițiștii de Investigații Criminale din Urziceni au reținut marți, 9 iulie 2024, trei bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 33 de ani, din comuna Manasia, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2024, 15:45
(3783 vizualizări - 0 comentarii)


Săveni: Ordin de protecție încălcat de către un bărbat în vârstă de 38 de ani

Polițiștii din Platonești au fost sesizați marți, 9 iulie 2024, de către o femeie în vârstă de 30 de ani, din comuna Săveni, cu privire la faptul că soțul său de 38 de ani ar fi încălcat ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2024, 15:25
(6593 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Șofer prins în trafic cu permisul «reținut»

Marți, 9 iulie 2024, în jurul orelor 11,00, polițiștii din Urziceni, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2024, 15:20
(4895 vizualizări - 0 comentarii)


Senatorul USR Silvia Dinică: «Pilele plasate de PSD și PNL în sinecuri bănoase costă România miliarde de euro!»

Guvernul PSD-PNL nu reușește nici după 2 ani să îndeplinească unele jaloane simple în ceea ce privește guvernanța corporativă prevăzută în PNRR. Fie că vorbim de secretizarea activității ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2024, 15:15
(8617 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 10 iulie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2024, 15:10
(5149 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane fizice că începând luni, 8 iulie 2024, și până vineri, 9 august 2024, românii pot investi ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2024, 14:50
(2520 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Activitate susținută în cadrul Comisiei de Fond Funciar

Instituția Prefectului Ialomița: Activitate susținută în cadrul Comisiei de Fond Funciar

Marți, 9 iulie 2024, prefectul Județului Ialomița, Constantin Marin a prezidat ședința Comisiei Județene de Fond Funciar, în cadrul căreia au fost dezbătute propunerile a 12 Comisii Locale de ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2024, 10:30
(4614 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: 10 incendii de vegetație în 24 de ore!

ISU Ialomița: 10 incendii de vegetație în 24 de ore!

În ultimele 24 de ore, pompierii ialomițeni au intervenit pentru stingerea a 10 incendii de vegetația uscată, miriște de grâu și orz, fiind afectate aproximativ 65 hectare de teren. Cauzele ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2024, 10:00
(2589 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Băuți și posibil drogați, la volan

Vineri, 5 iulie a.c., în jurul orelor 16,30, polițiștii din Coșereni au oprit în trafic un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 28 de ani, din Borănești. În ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2024, 15:55
(2129 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune cu efective mărite la Urziceni și în comunele arondate

Vineri, 5 iulie a.c., polițiștii au organizat în Urziceni și în comunele arondate o acțiune cu efective mărite, având ca scop menținerea și asigurarea unui climat de ordine și siguranță ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2024, 15:50
(1800 vizualizări - 0 comentarii)


Call Center RAJA Constanța

Call Center RAJA Constanța

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul de Call Center pus la dispoziția acestora vine ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2024, 12:25
(3128 vizualizări - 0 comentarii)


Andrășești: Stupina și un autoturism, în flăcări

Andrășești: Stupina și un autoturism, în flăcări

Duminică, 7 iulie a.c., în jurul orelor 15,00, trei echipaje operative de la Detașamentul de Pompieri Urziceni au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la o stupină tip ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2024, 10:45
(4223 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Slobozia

Accident la Slobozia

Sâmbătă, 6 iulie a.c., în jurul orelor 10,30, dispeceratul Inspectoratului pentru situații de urgență a fost anunțat de producerea unui accident rutier în Slobozia, în eveniment ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2024, 10:40
(3247 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Vedete locale pe «Young Stage» la Festivalul «FreeLand» Slobozia

Vedete locale pe «Young Stage» la Festivalul «FreeLand» Slobozia

Festivalul «FreeLand» Slobozia a intrat în linie dreaptă. La o săptămână până la debutul celor trei zile de spectacole, organizatorii susțin că totul este pregătit pentru ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2024, 10:50
(5424 vizualizări - 0 comentarii)


240 de voluntari la Festivalul «FreeLand» Slobozia

240 de voluntari la Festivalul «FreeLand» Slobozia

Organizatorii Festivalului «FreeLand» Slobozia au anunțat că cele trei seri de evenimente din perioada 12-14 iulie 2024 vor fi animate de prezența a 240 de voluntari. Selectați dintre tinerii ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2024, 19:05
(6095 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Animale moarte din cauza utilizării iresponsabile a unor medicamente de uz veterinar

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița precizează, într-un comunicat de presă, faptul că 5 ovine au murit după ce proprietarii lor le-au administrat un medicament ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2024, 13:50
(9944 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Razie a polițiștilor

Miercuri, 3 iulie 2024, polițiștii au organizat la Fetești o acțiune cu efective mărite, având ca scop menținerea și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2024, 16:00
(3216 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Reținuți pentru «furt calificat»

Miercuri, 3 iulie 2024, un tânăr de 29 de ani și o femeie de 49 de ani au fost reținuți pentru 24 de ore sub acuzația de «furt calificat». Potrivit polițiștilor, în perioada aprilie ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2024, 15:50
(2055 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Și-a falsificat diploma de Bacalaureat și a fost reținut

Un tânăr de 28 de ani, domiciliat în comuna Grădiștea, este principalul suspect al unui dosar privind comiterea infracțiunii de «fals material în înscrisuri oficiale» ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2024, 15:40
(10408 vizualizări - 1 comentariu)


USR: «Declarația de la București a Adunării Parlamentare a OSCE a fost adoptată cu o foarte largă majoritate!»

Astăzi s-a încheiat a 31-a Sesiune anuală a Adunării Parlamentare a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (AP OSCE), găzduită de Parlamentul României în perioada ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2024, 13:30
(5034 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: USR Dan Barna


Grupare infracțională organizată, destructurată de polițiștii ialomițeni

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au documentat activitatea infracțională a unor persoane bănuite de constituirea unui ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2024, 16:20
(10803 vizualizări - 0 comentarii)


«Ziua Națională a Contabilului Român», ediția a XX-a. «Era smart accounting: Contabilitatea, de la A la AI»

Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) aniversează, în fiecare an, la 13 iulie, «Ziua Națională a Contabilului Român». 2024 este al ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2024, 19:05
(3488 vizualizări - 0 comentarii)


Reținut pentru «furt calificat» după ce a spart un apartament din Urziceni

Luni, 1 iulie 2024, polițiștii din Urziceni au reținut pentru 24 de ore un tânăr, în vârstă de 16 ani, cercetat pentru comiterea infracțiunii de «furt calificat». Î ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2024, 15:50
(3452 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Justin în Consiliul Superior al Magistraturii scoate la concurs posturi de judecător în cadrul Judecătoriei Urziceni Pavel în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Andrei în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Andrei în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Ion Ion în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă FELICITĂRI în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă autoturism Seat Ibiza în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Eu în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Deșteaptă-te ROMÂNE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Fascinat în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița NELAMURITULE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Azi, miercuri, de la 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Cel care i nelamurit în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! mai baieti în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Independent? în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Maine de la ora 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...