Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Voluntariatul ca mod de viață

Voluntariatul ca mod de viață

Deși legiferată oficial, activitatea de voluntariat nu face parte din  preocupările noastre. Pentru străini însă voluntariatul este un stil de viață. O demonstrează un grup de tinere din Spania care au renunțat la familie și prieteni și au venit la Slobozia, pentru a face voluntariat în singurul penitenciar din oraș. Fetele mărturisesc, fiecare cu povestea și visele ei, că această experiență le va schimba viața definitiv...

Povestea Estefaniei
Grupul voluntarelor din Spania este alcătuit din trei tinere, toate convinse că a fi voluntar este mai mult decît o experiență în care intri în contact cu oamenii și îi ajuți. «Este foarte important, pentru că înveți din experiențele celorlalți și intri în contact cu tot felul de oameni. Îți dezvolți o serie de calități. Pe mine, de exemplu, voluntariatul m-a învățat să fiu mai răbdătoare și să-i ascult pe cei din jurul meu!» încearcă să ne convingă să încercăm experiența voluntariatului Estefania Iglesias Rodriguez, de 25 de ani. Experiența de voluntar la Penitenciarul Slobozia nu este nouă pentru ea. Acasă, în Spania, era membră a unui grup de voluntari ai Crucii Roșii și avea grijă de copiii de la o grădiniță de stat. De două luni a renunțat la aceste activități pentru a-i ajuta pe deținuții din Slobozia să se reintegreze în societate. Va rămîne la Slobozia pînă în septembrie, dată la care proiectul în care este angrenată se va finaliza. «Experiența cu acești oameni nu mă sperie deloc. Sînt foarte curioși despre ceea ce noi îi învățăm. Se descurcă foarte bine chiar și cu limba spaniolă. Pun întrebări, noi le oferim răspunsuri. Este o activitate foarte intensă...» ne mărturisește tînăra. O întrebăm dacă îi e dor de Spania, de familia și prietenii pe care nu i-a mai văzut din aprilie, de cînd a ajuns la Slobozia. «Părinții m-au încurajat să vin. Oricum, ținem legătura prin intermediul internetului. Timpul trece repede!» ne declară tînăra. După ce va pleca din Slobozia, Estefania își dorește să continue misiunea sa de voluntar. Deși ar putea să se angajeze ca institutor într-o școală din Spania, ea vrea să ajungă în Africa și să aibă grijă de copiii bolnavi de acolo.

Alba și Mirta, prietene și voluntare
Din grupul voluntarelor de la Penitenciarul Slobozia fac parte și tinerele Alba Gonzalez (24 de ani) și Mirta Sanchez Carrera (27 de ani). Cele două voluntare sînt prietene de cîțiva ani și au decis să vină împreună la Slobozia. S-au cunoscut în timpul unui program de masterat în domeniul Criminalisticii, pe care l-au urmat în Spania, la Madrid. Acum îi învață pe deținuții de la Slobozia lecții despre istoria Uniunii Europene și ce înseamnă să ai statut de cetățean european. Locuiesc alături de Estefania într-un apartament din Slobozia și-și împart fiecare sarcinile în casă. «Fiecare dintre noi are sarcina ei în casă. Facem schimb cu săptămîna. Ne înțelegem foarte, foarte bine!» ne declară Mirta încîntată. Nu le este teamă să fie față în față cu oamenii pedepsiți pentru că au călcat strîmb. Din contră, îi admiră pentru că au descoperit că mulți dintre ei chiar vor să se schimbe cînd vor ajunge din nou în libertate. «Nu toți acești oameni sînt puși în permanență pe fapte rele. Haideți, să nu-i judecăm și să le dăm o șansă pentru o viață mai bună. Mulți dintre ei au ajuns prin anumite împrejurări la închisoare sau din cauza unor anumiți factori ce n-au ținut tocmai de ei. Trebuie încurajați să meargă mai departe, nu blamați!» ne spune, cu spirit de voluntar, Alba Gonzalez.

«Tineret în acțiune», un program pentru toți voluntarii Voluntarele de la penitenciar au ajuns la Slobozia prin intermediul programului «Tineret în acțiune», al cărui scop este de a oferi tinerilor șansa de a promova toleranța și a consolida coeziunea socială în spațiul comunitar. Coordonator principal al proiectului, Penitenciarul Slobozia a selectat un grup țintă de 24 de deținuți tineri care stau zi de zi în față cu voluntarele din Spania și învață cum să se reintegreze în societate...

16 Iunie 2014, 06:20 (6268 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Let’s be humans...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 11 Iul 2026
250 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Citirea consumurilor de apă la gospodării se va face trimestrial

Din luna octombrie 2022, angajații societății RAJA Constanța vor efectua citirea indexului de pe apometrele de branșament la gospodării o dată la trei luni. Ca și la ceilalți furnizori de utilități, facturarea ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2022, 14:40
(10669 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni au participat la cursuri de prim ajutor

Jandarmii ialomițeni au participat la cursuri de prim ajutor

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au participat la activitățile de instruire susținute de paramedici din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2022, 14:00
(4404 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 5 cazuri noi de COVID-19

Miercuri, 25 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29726, fiind înregistrate 5 cazuri noi față de ziua de marți, 25 octombrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2022, 16:35
(2335 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Două ordine de protecție provizorii emise de polițiști

Polițiștii ialomițeni au emis în ultimele 48 de ore două ordine de protecție provizorii, pe numele a doi bărbați de 40, respectiv 43 de ani. În primul caz, polițiștii din cadrul Secției nr. 2 Poliție Rurală ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2022, 14:55
(7868 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 35 de mame cu posibilități financiare reduse au beneficiat de tichete sociale

Potrivit datelor statistice, centralizate la nivelul Instituției Prefectului Județul Ialomița, 35 de mame cu posibilități financiare reduse au beneficiat de tichete sociale în valoare de 2000 de lei în ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2022, 14:50
(6805 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar în valoare de peste 1,39 milioane lei pentru crescătorii de animale

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2022, 12:40
(5063 vizualizări - 0 comentarii)


1640 de locuri scoase la concurs în școlile postliceale ale IGPR

Școlile de agenți de poliție «Vasile Lascăr» Câmpina și «Septimiu Mureșan» Cluj-Napoca organizează, în perioada octombrie-decembrie 2022, concurs de admitere pentru o nouă promoție de elevi. Ultima zi de ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2022, 19:20
(4178 vizualizări - 1 comentariu)


Ziua Armatei Române, sărbătorită și la Slobozia

Ziua Armatei Române, sărbătorită și la Slobozia

Marți, 25 octombrie a.c., în Parcul Tineretului din Slobozia a fost organizată o manifestare publică dedicată Zilei Armatei Române. În cadrul evenimentului, prefectul județului Ialomița, Constantin Marin ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2022, 17:30
(9675 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 3 cazuri noi de COVID-19

Marți, 25 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29721, fiind înregistrate 3 cazuri noi față de ziua de luni, 24 octombrie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2022, 16:15
(2006 vizualizări - 0 comentarii)


APIA participă la Târgul Internațional «INDAGRA» 2022

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că va participa, în perioada 26-30 octombrie 2022, la «INDAGRA», cel mai mare târg din domeniul agriculturii, viticulturii, horticulturii ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2022, 16:00
(4935 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri care vor să devină jandarmi

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri care vor să devină jandarmi

În perioada 20 octombrie-4 noiembrie a.c., Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala Militară de Subofițeri ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2022, 18:10
(4804 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: «Salonul de Toamnă 2022»

Uniunea Artiștilor Plastici din România-filiala Slobozia/Ialomița organizează joi, 3 noiembrie 2022, orele 14,00, la Galeriile «Arcadia» din cadrul Centrulului Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, vernisajul ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2022, 16:40
(2938 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 3 cazuri noi de COVID-19

Luni, 24 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29718, fiind înregistrate 3 cazuri noi față de ziua de duminică, 23 octombrie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2022, 16:10
(2960 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Bărbulești și Gura Ialomiței

Accidente la Bărbulești și Gura Ialomiței

Sâmbătă, 22 octombrie a.c., un echipaj de pompieri din Urziceni cu o autospecială de descarcerare a intervenit la un accident rutier produs pe raza localității Bărbulești, în care au fost implicate trei ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2022, 14:20
(3423 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Opt persoane, implicate într-un accident rutier

Ialomița: Opt persoane, implicate într-un accident rutier

Cinci echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni, respectiv Detașamentul de Pompieri Slobozia, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o autospecială ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2022, 11:50
(2663 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 1 caz nou de COVID-19

Duminică, 23 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29715, fiind înregistrat 1 caz nou față de ziua de sâmbătă, 22 octombrie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

23 Octombrie 2022, 16:25
(2651 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 7 cazuri noi de COVID-19

Sâmbătă, 22 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29714, fiind înregistrate 7 cazuri noi față de ziua de vineri, 21 octombrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2022, 16:40
(2392 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 3 cazuri noi de COVID-19

Vineri, 21 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29707, fiind înregistrate 3 cazuri noi față de ziua de joi, 20 octombrie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2022, 16:15
(3328 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări de TVA în valoare de 62,62 milioane de lei în perioada ianuarie-septembrie 2022

Administrația Județean a Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-septembrie 2022, conform selecției naționale, TVA în valoare de  62 ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2022, 13:45
(12950 vizualizări - 0 comentarii)


10,687 milioane de lei pentru «creșterea eficienței energetice» a Palatului Administrativ din Slobozia

Joi, 20 octombrie 2022, pe site-ul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a fost publicată lista cererilor de finanțare aprobate și care urmează să semneze contractul de finanțare ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2022, 13:30
(10499 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Amenzi aplicate de peste 169 mii de lei

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează că a desfășurat acțiunea de inspecție a animalelor în exploatațiile nonprofesionale. Urmare a acestei acțiuni, s-a constatat ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2022, 17:50
(9323 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Venituri de 98,39 milioane de lei, colectate în luna septembrie 2022

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna septembrie a anului 2022, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 98,39 milioane de lei, cu ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2022, 17:15
(9496 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 10 cazuri noi de COVID-19

Joi, 20 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29704, fiind înregistrate 10 cazuri noi față de ziua de miercuri, 19 octombrie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2022, 16:25
(2917 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Miercuri, 19 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 29694, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de marți, 18 octombrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2022, 16:25
(2611 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Percheziții la persoane bănuite de săvârșirea de infracțiuni economice

Miercuri, 19 octombrie a.c., polițiștii din cadrul IPJ Ialomița au pus în aplicare 6 mandate de percheziție domiciliară, dintre care 5 în Slobozia și 1 în municipiul București. De asemenea, vor fi puse ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2022, 11:30
(3856 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Amenzi de 321500 de lei pentru «muncă la negru» în construcții

Având în vedere obiectivele specifice ale Inspecției Muncii stabilite atât prin lege cât și prin Programul Cadru de Acțiuni al Inspecției Muncii pentru anul 2022, în perioada 05- 07.10.2022 s-a desfășurat ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2022, 11:05
(2732 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Sume suplimentare în cuantum de 759,22 mii de lei, stabilite de inspectorii fiscali

Inspectorii fiscali din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna septembrie 2022, 50 de acțiuni de control, care au vizat atât persoanele fizice, cât și pe cele ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2022, 18:00
(5848 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Incendiu provocat de un coș de fum necurățat

Slobozia: Incendiu provocat de un coș de fum necurățat

Marți, 18 octombrie a.c., pompierii din Slobozia au fost sesizați prin apel la numărul unic de urgență 112, de producerea unui incendiu izbucnit la un operator economic din Slobozia. Patru echipaje operative ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2022, 16:30
(9144 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Slobozia incendiu


Ialomița: 5 cazuri noi de COVID-19

Marți, 18 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29694, fiind înregistrate 5 cazuri noi față de ziua de luni, 17 octombrie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2022, 16:15
(2466 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 5000 de pașapoarte eliberate în Ialomița, în perioada august-septembrie 2022

Potrivit datelor statistice ale Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte Ialomița, în perioada august-septembrie 2022 au fost soluționate 5221 cereri de eliberare a pașaportului, respectiv 3082 cereri ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2022, 14:45
(8712 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
ca la noi.... în Administrațiile locale din Ialomița, fără soluții pentru relocarea elevilor școlilor reabilitate prin Programul «ELENA» CRISTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Manu în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal @Ana A în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» dan în Bacalaureat 2026, probă de foc pentru elevii ialomițeni: promovare sub media națională! autoturism RABLA în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia George în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Cetățean în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia #Mimi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Iulia în Administrațiile locale din Ialomița, fără soluții pentru relocarea elevilor școlilor reabilitate prin Programul «ELENA» nemultumitu' în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia CETATEAN în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Deea în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia localnic în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Moro Meteo în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia R în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Ionica în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți #pasajladrajna în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...