Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

«Vom continua să coabităm cu Partidul Social Democrat!»

Ioan Martin, președintele PNL Ialomița, despre cum «USL trăiește»

«Vom continua să coabităm cu Partidul Social Democrat!»

În ciuda unui eșec politic răsunător, PNL continuă coabitarea cu PSD la nivel județean. Liderul județean al filialei, Ioan Martin, susține că procentul înregistrat de filială la alegerile electorale este suficient de mare pentru a-i permite să susțină că PNL este a doua forță politică a județului. Despre demisie sau schimbarea conducerii filialei, nici nu se mai pune problema...

Martin rămîne șeful PNL
Timp de luni de zile, eșaloanele doi și trei din cadrul filialei județene a PNL au transmis public semnale privind necesitatea înlocuirii din funcție a lui Ioan Martin, președintele PNL Ialomița. Marți, 3 iunie 2014, în cadrul unei ședințe de Birou Politic Teritorial al PNL Ialomița, Ioan Martin a fost susținut necondiționat în demersurile sale de păstrarea a alianțelor formate la acest moment în teritoriu. Decizia survine (și) în urma rezultatelor de la alegerile europarlamentare, care plasează PNL Ialomița pe locul 27 în țară, mai bine decît bazine electorale cu tradiție liberală, precum Brăila, Argeș sau sectoarele Capitalei, considerate cele mai liberale din țară. «Sîntem al doilea partid politic al județului și primul de Dreapta, dacă ținem cont de votul electoratului. În momentul ăsta avem nevoie de coerență, de coeziune și încercăm să fim catalizatorul unei mișcări unificate. În acest context, nimeni nu mi-a solicitat demisia, ba mai mult, toți cei 30 de colegi ai mei au fost de acord cu păstrarea înțelegerilor pe care le avem la nivel local. Asta înseamnă că păstrăm în vigoare toate alianțele care ne aduc un beneficiu politic și capacitatea de a guverna!» a declarat liderul liberalilor ialomițeni. Concret, PNL va continua să gestioneze administrativ orașul Fetești, sprijinindu-se pe voturile PD-L din Consiliul Local, Constantin Sava, primarul de la Urziceni și unul dintre contestatarii declarați ai lui Ioan Martin, va administra orașul cu sprijinul PP-DD, iar Consiliul Județean Ialomița va funcționa, ca și pînă acum, cu o mașină de vot solidă în care PNL are un rol important. Cît despre comunele Ialomiței unde PNL are membri în consiliile locale, aceștia se vor legăna, ca și pînă acum, încotro bate vîntul!

Dormiți liniștiți, PSD lucrează pentru Martin
Morală sau nu, poziția Biroului Politic Teritorial al PNL îi vine mănușă președintelui liberal. Se pune astfel capăt unui război intern care durează de aproape 2 ani și care a născut speranțe inutile în sînul fracțiunii anti-Martin din cadrul PNL Ialomița. În plus, decizia PSD Ialomița de a-l elimina  pe viceprimarul PNL Cezar Zamfir, consolidează, suplimentar, poziția lui Ioan Martin. Crucificarea lui Zamfir oferă «sînge» filialei PNL Ialomița și permite lupilor tineri din organizația Slobozia să viseze la funcția de președinte de organizație municipală. În schimbul acestui serviciu, Martin oferă colaborare necondiționată la nivel de județ, pace socială în județ și obține o securitate a funcției publice și politice la care nici măcar nu spera. Atent la declarații, Ioan Martin a refuzat orice comentariu pe această temă: «Situația de la Slobozia este una diferită. O voi comenta atunci cînd voi avea toate elementele. Ce pot să vă spun este că, în cadrul aceluiași Birou Politic, am decis ca în viitoarea delegație permanentă (...), care va avea loc cel mai probabil la începutul lunii viitoare, să facem o analiză a activității domnului Cezar Zamfir în calitate de președinte al organizației municipale Slobozia!» a precizat Ioan Martin. Ce nu a spus Ioan Martin e faptul că, la acest moment, în cadrul Organizației PNL Slobozia există deja o cerere de suspendare din funcție a lui Cezar Zamfir. În aceste condiții, eliminarea lui și de la conducerea organizației municipale este o chestiune de timp, care depinde doar de numărul de zile de concediu pe care Cezar Zamfir și le poate permite din salariul de fost viceprimar, precum și de veniturile realizate în farmaciile pe care le gestionează.

17 Iunie 2014, 10:50 (13250 vizualizări - 16 comentarii)

Citiți și:
Martin vrea să fie votat de locuitorii Sloboziei
PNL nu are candidat pentru Slobozia
Cezarul PNL vrea (din nou) la primărie

Comentariile cititorilor:


PeNeList:
(18 Iunie 2014, 11:13)
        Se spune ca uneori "viata bate filmul", eu spun ca "ciolanul este mai dulce, daca se suge" . Tov. Ioan Martin, o oaie ratacita, in blana de prostituata politic, = curva.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
262 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Se oprește apa la Fierbinți-Târg și Dridu!

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul sursei care asigură alimentarea cu apă din Fierbinți-Târg, echipele RAJA Constanța sunt nevoite să întrerupă furnizarea apei ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2023, 01:20
(5555 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Încasări de 383,50 milioane de lei la bugetul general consolidat, în perioada ianuarie-aprilie 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în perioada ianuarie-aprilie 2023, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 383,50 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2023, 16:20
(10392 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Dridu!

Miercuri, 24 mai 2023, în intervalul orar 08,00-16,00, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile în localitatea Dridu, pentru executarea lucrărilor periodice de întreținere a rezervorului ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2023, 12:05
(6189 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Polițiștii au aplicat amenzi de peste 97 mii de lei

Vineri, 19 mai a.c., polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune preventivă, cu efective mărite, pe raza județului Ialomița, atât în mediul rural cât și urban, pentru verificarea legalității transporturilor ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2023, 15:30
(3428 vizualizări - 0 comentarii)


Razie la Țăndărei

Efective mărite din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au acționat joi, 18 mai a.c., sprijiniți de luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, jandarmi ialomițeni și efective din ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2023, 18:00
(15061 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Țăndărei razie


AJFP Ialomița: Joi, 25 mai 2023, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că joi, 25 mai 2023, este termenul de depunere a următoarelor declarații, pentru perioada de raportare încheiată: Formularul 100 ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2023, 15:40
(12656 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,33%, rata șomajului la sfârșitul lunii martie 2023

La sfârșitul lunii martie 2023, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4155 de șomeri (din care 2126 sunt femei), rata șomajului fiind de 5,33%, cu 1 ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2023, 18:10
(9896 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 22 mai 2023, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 22 mai 2023, este termenul de depunere al următoarelor declarații fiscale: Formularul 010, Formularul 016 ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2023, 16:00
(12042 vizualizări - 0 comentarii)


Sinești: Avion aterizat forțat într-un lan de grâu

Sinești: Avion aterizat forțat într-un lan de grâu

Un avion ultra ușor «Citius Sport» a aterizat forțat joi, 18 mai a.c., într-un lan de grâu de pe raza localității Sinești. Se pare că pilotul a fost nevoit să execute această manevră upă ce a rămas fără ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2023, 15:30
(4453 vizualizări - 2 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 15,63 milioane de lei, în aprilie 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna aprilie 2023, conform selecției naționale, TVA în valoare de 15,63 milioane de lei, cu ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2023, 18:10
(10735 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 573,95 mii de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor fiscale efectuate în aprilie 2023

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au efectuat, în luna aprilie 2023, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. Astfel, au fost înregistrate 20 de inspecții fiscale ...[citește_toată_știrea]

16 Mai 2023, 15:50
(12890 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Încasări de 97,36 milioane de lei la bugetul general consolidat, în aprilie 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna aprilie a anului 2023, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 97,36 milioane de lei. Astfel ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2023, 19:10
(9017 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Pachetul «Cont Client»

RAJA Constanța: Pachetul «Cont Client»

Pachetul «Cont Client» RAJA Constanța este accesibil non-stop și este sigur și ușor de utilizat prin platforma on-line «Contul meu RAJA» (accesibil de pe orice desktop ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2023, 16:20
(4583 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Dridu și Coșereni

Accidente la Dridu și Coșereni

Detașamentul de Pompieri Urziceni a intervenit pentru gestionarea unei situații de urgență generată de producerea unui accident rutier pe raza localității Dridu, în care au fost implicate două autoturisme ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2023, 14:25
(8319 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii-persoane fizice că începând de luni, 15 mai a.c., românii pot investi în Titlurile de Stat «Tezaur», cu maturități de 1 și ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2023, 16:30
(5875 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Generală a Locurilor de Muncă-122 de persoane selectate

Vineri, 12 mai a.c., la sediul Agenției Locale din Slobozia din cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița s-a organizat Bursa Generală a Locurilor de Muncă. Angajatorii selectați ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2023, 14:40
(4815 vizualizări - 0 comentarii)


Moaștele Sfântului Efrem cel Nou, la hramul Catedralei Urziceni

În perioada 18-21 mai 2023, la Urziceni va poposi racla cu o părticică din moaștele Sfântului Efrem cel Nou. Originar din Grecia, descoperit recent (1950), sfântul este grabnic ajutător și tămăduitor, găsindu ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2023, 19:25
(11486 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Declarația 112 se depune până pe 25 mai 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că termenul de depunere a Declarației Unice-Formularul 112 este până joi, 25 mai 2023, inclusiv a anului următor celui de ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2023, 19:05
(4021 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Și-a pierdut viața după ce a căzut de la etajul 2 al unui bloc

Tragedie la Slobozia în seara zilei de miercuri, 10 mai 2023. Un bărbat de 59 de ani și-a pierdut viața în urma unui accident casnic. Bărbatul a încercat să strângă rufele pe care le avea întinse la geam ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2023, 11:30
(18150 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Dridu!

Echipele furnizorului de energie electrică vor executa joi, 11 mai 2023, lucrări de întreținere și reparații la nivelul instalațiilor din localitatea Dridu. Fără curent, Stația de Pompare Dridu nu va putea ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2023, 18:50
(3586 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: Sprijin financiar pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), efectuează plata ajutorului de stat pentru susținerea activității crescătorilor din ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2023, 17:50
(11778 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița recrutează «Salvatori din pasiune»

ISU Ialomița recrutează «Salvatori din pasiune»

Campania «Salvator din pasiune» continuă în Ialomița cu o nouă etapă de recrutare a voluntarilor. Proiectul se va derula în perioada 10.05-09.06 2023, iar condițiile minime pe care trebuie să le îndeplinească ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2023, 15:05
(7462 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Au fost aprobate Normele pentru restituirea Taxei auto

Contribuabilii care au achitat Taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, Taxa pe poluare pentru autovehicule sau, după caz, timbrul de mediu pentru autovehicule și care nu au beneficiat de restituire ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2023, 13:40
(10389 vizualizări - 0 comentarii)


Call Center RAJA Constanța-0241/924

Call Center RAJA Constanța-0241/924

Serviciul de Call Center al RAJA Constanța vine în întâmpinarea tuturor nevoilor particulare ale clienților. Serviciul funcționează sub forma unui robot telefonic ce răspunde la numărul unic 0241/924 ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2023, 12:05
(5508 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 5046 de agenți economici din județ, pe lista contribuabililor bun-platnici

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabilor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și care ...[citește_toată_știrea]

9 Mai 2023, 18:10
(11694 vizualizări - 0 comentarii)


World Vision România: 667 copii și 415 părinți din Ialomița au participat la «Start în Educație»

World Vision România: 667 copii și 415 părinți din Ialomița au participat la «Start în Educație»

667 copii, cu vârste între 3-6 ani, și 415 părinți, din 11 de comunități defavorizate din județul Ialomița, sunt beneficiari ai programului «Start în Educație», cel mai amplu proiect de educație timpurie ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2023, 17:25
(4925 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Generală a Locurilor de Muncă-12 mai 2023

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza vineri, 12 mai 2023, «Bursa Generală a Locurilor de Muncă», eveniment ce va avea loc la Slobozia, la sediul Agenției Locale, începând ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2023, 16:35
(10308 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 10 mai 2023, termen-limită pentru depunerea notificării privind aplicarea/încetarea regimului special pentru agricultori

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii-persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care optează pentru aplicarea regimului special pentru agricultori, că ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2023, 14:15
(7777 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 2,78 miliarde de euro, autorizate la plată în cadrul Campaniei 2022

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă autorizarea la plată a cererilor depuse în Campania 2022, în conformitate cu termenele prevăzute în legislația europeană. Astfel, APIA ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2023, 14:05
(10019 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Incendiu pe casa scării unui bloc

Sâmbătă, 6 mai a.c., în jurul orelor 15,30, Detașamentul de Pompieri Slobozia a intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs pe casa scării unui bloc din Slobozia. Pentru gestionarea situației de urgență ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2023, 13:35
(12180 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia incendiu


Ultimele comentarii
Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă nemultumitu' în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Justin în Consiliul Superior al Magistraturii scoate la concurs posturi de judecător în cadrul Judecătoriei Urziceni Pavel în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Andrei în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Andrei în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...