Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Jihadul politichiei la Slobozia

Război în comisiile de specialitate ale Consiliului Local

Jihadul politichiei la Slobozia

Pentru cei care nu știu, jihadul (războiul sfînt) se poate face cu inima, cu vorba sau cu fapta. După 2 ani în care n-au făcut nimic, consilierii Opoziției din Consiliul Local Slobozia, reuniți într-o «Dreaptă coagulată», au trecut în decurs de o lună de la lupta cu inima (conferința de presă din 31 mai 2014), la vorbe (ședința de joi, 26 iunie 2014) și la fapte (cele pe care vi le vom zugrăvi mai jos). Concluzia, pentru cei care nu vor avea răbdare, e că începînd cu luna iulie, Opoziția va boicota comisiile de specialitate din cadrul Consiliului Local Slobozia!

Războiul «Dreptei coagulate»
La sfîrșitul lunii mai 2014, consilierii PNL, PD-L și PER și-au pus țărînă în cap, recunoscînd cei 2 ani de trădare a electoratului de Dreapta și au promis slobozenilor că vor scăpa orașul de guvernarea roșie. De la catharsisul politic în public la realitate drumul a fost însă lung. Trădați, umiliți, ridiculizați de colegii din PSD, consilierii «Dreptei coagulate» au rezistat eroic o lună pînă la ședința ordinară din 26 iunie 2014, respectiv vinerea trecută. Atunci, ei au trecut de la gînd la vorbă, transformînd ședința de consiliu local într-o tribună a refulărilor politice și personale. Aflați la paritate cu consilierii Puterii (10-10), consilierii Opoziției au încercat (și uneori au și reușit!) să blocheze unele dintre proiectele de hotărîri care aveau nevoie, conform legii, de două treimi din voturile consilierilor prezenți. Dintre zecile de «schimburi de idei» vehiculate în plen reproducem doar o frîntură de dialog dintre consilierul PD-L Mădălin Teculescu și primarul Alexandru Stoica. «Domnule primar, dumneavoastră trebuia să delimitați foarte clar terenurile care aparțin autorității locale... Pentru asta, trebuia să faceți cărți funciare! Este vina dumneavoastră că aceste cărți funciare nu există și proiectele nu sînt votate. Sînteți un incompetent!» a declarat Mădălin Teculescu la un moment dat. «Ciocu’ mic, competentule!» a replicat Alexandru Stoica! În aceste condiții, conflictul deschis dintre cele două fracțiuni a escaladat ajungînd pînă la amenințări cu închisoarea, plîngeri penale sau acuzații de «mită» și «trafic de influență». Surse din cadrul administrației locale confirmă faptul că acest război de uzură afectează direct activitatea administrativă a instituției și «fac un mare rău angajaților, care încearcă să își facă datoria în condițiile unei salarizări derizorii...».

Boicotul comisiilor de specialitate
Opoziția din plenul ședințelor de consiliu local nu este însă suficientă, susțin consilierii locali ai «Dreptei coagulate». Prin urmare, consilierii celor trei formațiuni care compun Opoziția au decis boicotarea comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Slobozia. Aparent imposibil, acest obiectiv are șanse reale de izbîndă. Dintre cele 5 comisii de specialitate din componența consiliului local, doar una, cea de Urbanism și Amenajarea Teritoriului, este dominată de o majoritate de 4 consilieri PSD din cei 5 care compun Comisia. Celelalte 4 (respectiv cea Juridică și de Disciplină, Comisia de Învățămînt, Comisia Economico-Financiară și cea de Comerț și Prestări Servicii) au în componență o majoritate formată din consilierii Opoziției. «Îi vom bate cu propriile arme. Au fost lacomi și au comasat consilierii PSD la Comisia de Urbanism, pentru că acolo este cea mai mare miză. Dar au lăsat descoperite celelalte comisii. În aceste condiții, dacă nu vor ține seamă de opiniile și voința noastră, vom bloca ședințele de consiliu local înainte de plen, pentru că deținem majoritatea în aceste comisii!» a explicat noua schimbare de strategie consilierul PD-L Mădălin Teculescu. În replică la aceste declarații, primarul Alexandru Stoica a susținut că niciodată nu va permite «Dreptei coagulate» din Consiliul Local Slobozia să afecteze deciziile administrative și proiectele de hotărîre pe care Consiliul Local trebuie să le adopte: «Am auzit cu ce se laudă. Dar am să măresc componența comisiilor pentru a contracara această intenție. Iar dacă mă supără, nu mai convoc Consiliul Local 3 luni și fac alegeri anticipate! Nu voi permite nimănui să comande cum vrea el la Primăria Slobozia! Avem o echipă, avem proiecte pentru oraș, sîntem aici să facem treabă, nu să ne țigănim!» a declarat acesta. Indiferent cine va cîștiga acest război care, deocamdată, se reduce la declarații, jihadul clasei politice de Slobozia a fost declanșat oficial.

3 Iulie 2014, 11:10 (18449 vizualizări - 41 comentarii)

Citiți și:
Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia
Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei
Vot cu scandal pentru bugetul Sloboziei, în ședința Consiliului Local

Comentariile cititorilor:


Poarta:
(4 Iulie 2014, 13:29)
Hai lăsați cu Tastaman! Este o pupăză! Și acesta este un compliment!
Vasile:
(4 Iulie 2014, 13:25)
Sorin. ,,De gașcă''...nu este pupăza! Corect! Pupăza este mai selectivă in alegerea...grupului ciripitor! Nu tot ce are aripi, zboară! Nu te supăra, dar in afară de ,,Gașcă''....e varză!
Jana:
(4 Iulie 2014, 12:52)
@eu. Care juristă?!! Visezi! N-are nicio facultate, in afara de Pilalogie!
draga@eu:
(4 Iulie 2014, 11:48)
apropo de democratie: rolul consilierilor e sa se "certe"cu adversarii politici pt ideile lor, nu sa ia notite de la primarul psd, ca mieluseii,in vremea impuscatului. Altfel degeaba au fost trimisi de slobozeni acolo. Nu de orgolii e vorba, ci de manariile psd, care se vede pt prima oara in imposibilitatea de a-si mai face mendrele linistit, dupa pierderea majoritatii in consiliu. In rest, vezi cum faci cu limba romana pe care o chinuiesti rau de tot..
SORIN:
(4 Iulie 2014, 11:16)
Da, Andreea Tastaman este jurist în cadrul Primăriei, și nu merită apelativul "pupăză", fiindcă e o fată "de gașcă". Dacă n-o cunoașteți, abțineți-vă de la apelative jignitoare.
Titi:
(4 Iulie 2014, 10:11)
Pupăză nu poate fi juristă! Confundați personajul. Ea este guristă! Și e o prezență pitorească! E o pată de culoare printre roșii.
eu:
(4 Iulie 2014, 08:21)
pupaza aia cum ii spui tu dupa cate stiu eu este jurista la primari si dupa cum o obliga functia trebuie sa paricipe la toate jedintele consiliului local
eu:
(4 Iulie 2014, 08:14)
 domnu Teculescu, domnu Paros acum aveti putere in comisi va aduceti aminte ce ziceati in conferinta de presa ca nu ati putut sa faceti nimic in comisi ca nu aveti nici un fel de putere. Domnul Paros este chiar sef de comisie.Lasati cearta ca nu daia ati fost alesi in functiile pe care le detineti sa va sustineti orgoliile personale si pe cele ale partidelor lasti boicotul mai bine ganditiva la ceva bun pt oameni din slobozia ca sunteti consilieri sloboziei nu ai partidelor din care faceti parte.De cand sunteti in consiliu local ce ati facut inafara de a va certa cu toata lumea.
G:
(4 Iulie 2014, 01:12)
Cred ca încurcați personajul .
Radu:
(3 Iulie 2014, 22:01)
Numără voturile! Ce studii îți trebuie pentru slugărit? Da e lângă primar! Nicio poză fără damă!
Barbu:
(3 Iulie 2014, 21:28)
Cine este pupăză bleu veșnic prezentă lângă distinsul primar?! Cherchez la femme! Este protejata din harem. Bine că nu mai este blondă; excepția "întărește".......regula!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 10 Aug 2026
286 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Accidente la Mihail Kogălniceanu și Jilavele

Accidente la Mihail Kogălniceanu și Jilavele

Sâmbătă, 5 martie a.c., două echipaje de pompieri din Țăndărei au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD la un accident rutier produs în comuna Mihail Kogălniceanu ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2022, 12:10
(11051 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 24 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 6 martie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 26457, fiind înregistrate 24 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2022, 16:05
(6687 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 19 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 5 martie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 26433, fiind înregistrate 19 noi cazuri față de ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2022, 17:14
(9464 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 43 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 4 martie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 26414, fiind înregistrate 43 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2022, 15:30
(1902 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: 45 de ani de la cutremurul din 1977

Pe data de 4 martie 2022 se împlinesc 45 de ani de la cea mai mare catastrofă naturală petrecută în România. Este vorba despre cutremurul din 4 martie 1977. În cele 56 de secunde cât a durat seismul, 1 ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2022, 11:00
(10010 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cuantumurile Ajutoarelor Naționale Tranzitorii aferente anului de cerere 2021, pentru sectoarele vegetal și zootehnic

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că au fost stabilite cuantumurile aferente Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (ANT) pentru anul de cerere 2021 și s-a demarat procesul ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2022, 10:45
(10494 vizualizări - 0 comentarii)


Ograda: «Hora Primăverii» la Casa Memorială «Ionel Perlea»

Vineri, 4 martie a.c., în incinta Casei Memoriale «Ionel Perlea», din localitatea Ograda, s-a desfășurat un recital de muzică românească. Denumit «Hora Primăverii», evenimentul a fost susținut de către ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2022, 10:30
(11552 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Acțiune preventivă pentru reducerea accidentelor rutiere

Slobozia: Acțiune preventivă pentru reducerea accidentelor rutiere

Joi, 3 martie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Ialomița au desfășurat o acțiune preventivă pentru conștientizarea conducătorilor auto asupra principalelor cauze generatoare de accidente ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2022, 16:30
(4159 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 37 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 3 martie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 26371, fiind înregistrate 37 de noi cazuri față de ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2022, 15:40
(10700 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Rădulești

Incendiu la o casă din Rădulești

Miercuri, 2 martie a.c., în jurul orelor 21,00, pompierii din Urziceni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu la o casă de vacanță a unui cetățean din localitatea Rădulești. Trei ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2022, 11:25
(4004 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: S-au finalizat plățile la motorina utilizată în agricultură pentru ultimele două trimestre ale anului 2021

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, informează că a finalizat plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură, pentru diferența aferentă ultimelor ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2022, 18:05
(10373 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 52 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 2 martie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 26334, fiind înregistrate 52 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2022, 17:20
(10155 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Mărțișoare de la preșcolari și elevi pentru cadrele sanitare

Slobozia: Mărțișoare de la preșcolari și elevi pentru cadrele sanitare

Timp de câteva zile, preșcolari și elevi de la mai multe unități de învățământ din Slobozia, respectiv Liceul Tehnologic «Înălțarea Domnului», Liceul de Arte «Ionel Perlea», Liceul Pedagogic «Matei Basarab ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2022, 17:15
(9215 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Înrolarea în sitemul informatic PatrimVen

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că pentru a obține documente fiscale în numele cetățenilor pe care îi deservesc și, totodată, pentru evitarea deplasării contribuabililor ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2022, 16:40
(8722 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Start pentru Campania de primire a Cererilor Unice de Plată 2022

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat marți, 1 martie a.c., Campania de primire a Cererilor Unice de Plată pentru anul 2022. Fermierii sunt invitați să depună, în perioada ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2022, 10:40
(11535 vizualizări - 0 comentarii)


ANOFM: Ucrainenii se pot angaja în România fără aviz

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă informează agenții economici cu privire la faptul că cetățenii ucraineni care doresc să se angajeze pe teritoriul țării noastre nu au nevoie de aviz de ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2022, 17:55
(12066 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 97 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 1 martie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 26282, fiind înregistrate 97 de noi cazuri față de ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2022, 15:50
(8897 vizualizări - 0 comentarii)


Baza de calcul a indemnizației de șomaj și a altor măsuri de stimulare a ocupării forței de muncă oferite de ANOFM se majorează de la 1 martie

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă aplică măsuri de stimulare a ocupării forței de muncă și de creșterea gradului de ocupare a forței de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 76 ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2022, 12:40
(16543 vizualizări - 0 comentarii)


USR s-a mobilizat pentru a ajuta refugiații din Ucraina

USR s-a mobilizat încă din prima zi a declanșării războiului în Ucraina, alături de voluntari, pentru a ajuta refugiații. Biroul Național al USR a decis, luni, 28 februarie 2022, să trimită un camion încărcat ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2022, 20:50
(4095 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 25 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 28 februarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 26185, fiind înregistrate 25 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2022, 16:20
(11572 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă și în luna martie 2022

Ministerul Finanțelor a emis, începând de marți, 1 martie 2022, noi emisiuni de Titluri de Stat în cadrul Programului «Tezaur», cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi de 4,55%, 5,05% și 5,40%. Titlurile ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2022, 14:20
(9996 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

societate comercială cu profil agricol
angajează mecanic agricol
se oferă salariu motivant și alte avantaje
(poate fi pensionar)
telefon 0733/484.848

28 Februarie 2022, 13:55


Incendii la Slobozia și Axintele

Incendii la Slobozia și Axintele

Sâmbătă, 26 februarie a.c., în jurul orei 00,30, pompierii din Slobozia au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu la un foișor de lemn, în Slobozia. Un echipaj de pompieri cu o autospecială ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2022, 13:35
(4269 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: 28 Februarie-«Ziua Protecției Civile din România»

La 28 Februarie sărbătorim «Ziua Protecției Civile din România», dată la care, în anul 1933, Regele Carol al II-lea, prin «Înalt Decret Regal nr. 468», a aprobat Regulamentul apărării contra atacurilor ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2022, 11:20
(5791 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 19 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 27 februarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 26160, fiind înregistrate 19 noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2022, 15:50
(6389 vizualizări - 0 comentarii)


Miloșești: Bărbat mort după ce a căzut într-o fântână

Miloșești: Bărbat mort după ce a căzut într-o fântână

În cursul zilei de sâmbătă, 26 februarie a.c., pompierii ialomițeni au intervenit într-o acțiune de recuperare a unei persoane căzută într-o fântână, la o adâncime de aproximativ 20 de metri. Intervenția ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2022, 10:30
(6819 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 67 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 26 februarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 26141, fiind înregistrate 67 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2022, 15:40
(9644 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 99 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 25 februarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 26074, fiind înregistrate 99 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2022, 15:50
(11021 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 134 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 24 februarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 25975, fiind înregistrate 134 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2022, 15:30
(9174 vizualizări - 0 comentarii)


Silviu Mihai, noul președinte al Asociației Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice Ialomița

Silviu Mihai, noul președinte al Asociației Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice Ialomița

Luni, 21 februarie 2022, Asociația Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice Ialomița a organizat Adunarea Generală anuală, destinată alegerii conducerii Asociației, în urma expirării mandatului statutar ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2022, 18:35
(5087 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
Ady în Port modern la Fetești! Drăgan în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...