Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Primarul de la Platonești aplică legea pumnului la Slobozia

Florinel Negraru, acuzat de «fapte de violență» și «ultraj»

Primarul de la Platonești aplică legea pumnului la Slobozia

Un tînăr de 25 de ani din Slobozia, pe numele său Iulian Nedelcu, fiu de consilier local, acuză faptul că în noaptea de vineri spre sîmbătă, 27/28 iunie 2014, ar fi fost bătut cu pumnii și picioarele de Florinel Negraru, primarul din Platonești precum și de fiul acestuia, Mădălin. Miza scandalului ar fi o datorie mai veche pe care victima o avea către beizadeaua edilului. În timp ce tînărul agresat susține că a ajuns la spital în urma loviturilor primite, primarul de la Platonești recunoaște că s-a implicat în scandal, «însă totul a fost o îmbrînceală». Ițele poveștii sînt însă mult mai încurcate. Deși incidentul s-ar fi petrecut chiar în fața sediului Poliției Municipiului Slobozia, oamenii legii l-au sărit de la numărătoare pe primarul din Platonești. Așa se face că în dosarul penal constituit în cauză apar o singură victimă și un singur agresor, identificați în persoana a doi tineri, de 20 și 25 de ani!

Filmul incidentului
Victima primarului de la Platonești și a fiului acestuia, Iulian Nedelcu povestește că incidentul s-ar fi petrecut în noaptea de vineri spre sîmbătă, 27/28 iunie 2014. În timp ce se plimba cu mașina pe bulevardul Chimiei din Slobozia, Mădălin Negraru i-ar fi adresat cîteva înjurături, după care împreună cu tatăl său l-au urmărit cu mașinile prin oraș. «S-a întîlnit el cu taică-său cu mașinile și m-au alergat pe mine prin oraș să mă oprească, să mă bată. Eu m-am oprit în față la Poliție. M-am dat jos din mașină și m-au luat la pumni și la picioare. Și tatăl și fiul!» declară Iulian Nedelcu. Astfel, o ploaie de pumni venită din partea celor doi s-ar fi năpustit asupra tînărului. Miza acestui incident ar reprezenta-o o datorie de 200 de lei pe care victima o avea de achitat către fiul primarului, ca urmare a achiziționării unei piese auto. Contactat telefonic de reporterii Independent, primarul Florinel Negraru recunoaște implicarea sa și a fiului în acest incident. Face însă o remarcă: «Era normal să îmi apăr fiul, dar să știți că n-a fost decît o îmbrînceală! Nu l-am lovit cu pumnii sau cu picioarele. A fost doar o îmbrînceală!» declară Florinel Negraru. Cu siguranță n-a fost doar atît, în condițiile în care reprezentanții Unității Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Slobozia precizează că în noaptea de 27/28 iunie 2014 Iulian Nedelcu a fost sub supraveghere medicală timp de două ore, «din cauza contuziei latero-cervicală stîngă, provocată în urma unei agresiuni fizice umane» potrivit fișei de observație.

Concluzii uluitoare
Deși niciuna dintre părțile implicate în acest scandal nu a depus plîngere la Poliție, oamenii legii s-au sesizat din oficiu, mai ales că întreg incidentul s-a petrecut în fața sediului Poliției Municipiului Slobozia. Potrivit victimei, în altercație au intervenit trei agenți, unul dintre ei fiind la un pas de a fi lovit de primarul Florinel Negraru. Chiar și în aceste condiții, oamenii legii le-au raportat superiorilor că în incident au fost implicate doar două persoane, în niciun caz trei! Lucrurile sînt destul de neclare, în condițiile în care însuși primarul de la Platonești a recunoscut faptul că și-a ajutat fiul «îmbrîncindu-l» pe Iulian Nedelcu. Mai mult, întreaga scenă a fost surprinsă și de o cameră video. Cert este faptul că în cauză se lucrează intens la un dosar penal avînd ca obiect infracțiunea de «loviri sau alte violențe». «Cercetările sînt în curs, în cauză fiind întocmit un dosar penal. La momentul de față nu există depuse plîngeri prealabile în care această faptă să fie sesizată» ne declară Andreea Loghin, purtătorul de cuvînt al Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița.

3 Iulie 2014, 16:50 (99125 vizualizări - 106 comentarii)

Citiți și:
Florinel, primarul de la «dezmembrări»
Vicele Romeo și primarul Julinel

Comentariile cititorilor:


xyz:
(4 Iulie 2014, 08:31)
Pe Iulian ăsta nu-l cunosc personal dar de o semăna cu tasu e clar cum e turcu și pistolul două hahalere care nu le mai ajungi cu prăjina la nas mai ales de cand DĂNUT e mare consilier municipal și nu-și mai mută fundul din biroul lui Băcanu. Sugerez să-i deschidă o rubrică în condica de prezentă sau pentru progenitura sa tot freca el menta toată ziua pe la primărie
xxx:
(4 Iulie 2014, 08:30)
acest romeo a intrat peste doi oameni in casa noaptea la platonesti si ia batut. de ce nu se spun treburile astea.?
altul:
(4 Iulie 2014, 08:22)
trebuia sa-l chemi si pe fostul vice primar romeo ca ala daca este baut nu stie multe. am vazut cateva faze noaptea in oras.
Anonim::
(4 Iulie 2014, 06:33)
Ii cunosc pe amandoi si va pot spune ca dosarul asta va disparea exact la fel cum a si aparut " din oficiu " F Negraru are destula putere si multe relatii incat sa scape basma curata...o sa vedeti...numai bine...
Cineva:
(4 Iulie 2014, 01:09)
Avem masini de zeci de mii de euro dar facem scandal pentru 200 lei. Poate nici persoana agresata nu e prea cuminte insa ce au facut oamenii astia de "bani gata" (cine stie cum "munciti") este de tot rasul. Majoritatea persoanelor cu functii de prin judet sunt la fel.
G:
(4 Iulie 2014, 01:02)
Dacă Iulian își plătea datoria la timp sunt sigur ca nu se întâmpla așa ceva dar cum Iulian își face datorii prin multe locuri si uita sa mai plătească cred ca cineva trebuia sa-i dea o lecție . Negraru nu trebuia sa se presteze la așa ceva dar ...... Cred ca nu a mai putut sa suporte arogantele mostenite ale acestui bou. Sunt aproape sigur ca Iulian se dădea cocos pana si-a luat papara :)). Poate trebuie sa afle lumea ca Iulian e unul din cei care sta la panda prin baruri si apoi face plângeri ca nu dau ospătarii bonul de la casa de marcat așa cum a procedat si la Hambar si le-a trimis oamenilor toate controalele pe cap.
Baiazid:
(4 Iulie 2014, 00:25)
Nu-i lasa Iuliane ! stiu ca ai putere, vb cand ne vedem in oras ;)
Euuu:
(3 Iulie 2014, 23:37)
Bravo domnul Negraru,asa  ii trebuie sa isi achite datoria!Alta data poate sa fie mai rau! ;)
Andrei:
(3 Iulie 2014, 23:26)
Cum sa fi ma atat de incult incat sa sari de la o extrema la asta asa usor . Incepi cu un scandal si termini ca vai p*8* mea isi posteaza masinile pe facebook. Voi stati si bateti muste pe pereti si asteptati sa va cada banii din cer si veniti tate pe toate site-urile de stiri .Iulian este doar o progenitura fara pic de bun simt . Un cocalar mai bine spus.  
TaAaRaAaSa:
(3 Iulie 2014, 23:21)
@slobozia:cred ca esti un mic frustrat....ia un algocalmin sa-ti treaca !!!
TaRaAaSa:
(3 Iulie 2014, 22:40)
Bravo tonca, l-ai batut si p-asta .....
Mizerie:
(3 Iulie 2014, 21:47)
Familia Negraru sa faca ordine la ei in porumb la Platonesti nu in Slobozia.Ce tupeu jegos iti trebuie sa isti o bataie in fata sediului Politiei,si culmea...militienii inchid ochii.Daca traiam intr-o tara civilizata "primarul" ala era demis deja de a doua zi...insa cum suntem o tara condusa de niste haimanale suportam consecintele.
D:
(3 Iulie 2014, 21:16)
Un magar Iulian asta ,nu spune ca el a provocat scandalul .
vio:
(3 Iulie 2014, 20:59)
Iuli , te-ai lasat tu la gusterii astia ? Tre' sa mergem sa mergem sa facem ordine ....
slobozia:
(3 Iulie 2014, 20:44)
Ii cunosc pe amandoi. Iulian nedelcu este un om rupt de realitate,crede ca daca are ceva pile in politie e seful orasului. Pe acest individ nu l am.vazut niciodata sa respecte regulile de circulatie,in timp ce eu am luat amenda ca am.fost prins.cu 61 km pe varianta in zona de 50. Negrara sufera de el,isi posteaza toate masinile pe reteaua de socializare facebook. Nu spun ca sunt invidios,dar nu trebuie sa faca asta.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 07 Oct 2026
280 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Traficul rutier și școlile, în vizorul Poliției

Luni, 16 noiembrie, polițiștii ialomițeni au desfășurat o amplă acțiune de verificare în trafic a autoturismelor înmatriculate în străinătate. În cadrul acțiunii au fost constatate 23 de abateri, fiind ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 18:20
(11356 vizualizări - 0 comentarii)


Conflict la Bărbulești

Conflict la Bărbulești

Sîmbătă, 14 noiembrie, prin 112, în jurul orelor 17.15, Poliția a fost sesizată asupra unui scandal iscat între localnicii din Bărbulești. Imediat după primirea sesizării, s-a dispus deplasarea în zonă ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 18:18
(10976 vizualizări - 0 comentarii)


Prins după ce a furat un autoturism

Un bărbat în vîrstă de 39 ani, din orașul Amara, cunoscut cu antecedente penale, este cercetat de polițiștii ialomițeni pentru furt calificat. Acesta este suspectat că în ziua de 5 noiembrie a.c. a sustras ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 17:28
(12586 vizualizări - 0 comentarii)


Minori de 8 și 10 ani, suspecți de furt dintr-o locuință

În după-amiaza zilei de vineri, 13 noiembrie 2009, în jurul orelor 16,00, un bărbat de 79 ani, din Miloșești, a sesizat Poliția asupra faptului că, în cursul zilei, persoane necunoscute au pătruns în casa ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 17:12
(9539 vizualizări - 0 comentarii)


La volan fără permis

Un tînăr în vîrstă de 20 ani, din Căzănești, este cercetat de polițiști pentru săvîrșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deține permis. Iar socrul său, de 40 ani ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 16:38
(10953 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal la Urziceni

Sîmbătă, 14 noiembrie 2009, în jurul orelor 15.20, prin 112, Poliția a fost sesizată asupra unui scandal la Urziceni. Astfel, Ionel C., pe de o parte și frații Eugen și Daniel B., pe de altă parte, s-au ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 16:01
(10970 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii

Incendii

• Unei persoane din comuna Gura Ialomiței, sat Luciu, vineri, 13.11.2009, i-au ars cca 2000 de baloți de paie de grîu din rezerva proprie. Incendiul a fost anunțat la dispeceratul Inspectoratului pentru ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 15:02
(11703 vizualizări - 0 comentarii)


Accident cu o autospecială SPIR

Echipajul de descarcerare de la Detașamentul Slobozia a intervenit sîmbătă dimineață, în jurul orelor 4.45, la intersecția DN2C cu DJ203F, în localitatea Grivița, la un accident rutier produs cu implicarea ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 14:59
(12287 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți din Țăndărei, prinși de polițiști

Recent, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Țăndărei au reușit să soluționeze trei dosare penale de furt calificat, aflate în evidențele instituției cu autori necunoscuți. Pe scurt ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2009, 18:32
(11308 vizualizări - 0 comentarii)


Bunuri de uz casnic vîndute ilegal, confiscate

Polițiștii slobozeni au confiscat joi, 12 noiembrie, bunuri de uz casnic în valoare de aproximativ 1500 lei. Asta după ce în zona Spitalului Județean Slobozia au fost depistate 3 persoane din județul Mureș ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2009, 17:18
(12048 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune amplă a polițiștilor la Urziceni

Joi, 12 noiembrie, polițiștii din Urziceni au desfășurat o amplă acțiune în localitate. În timpul activităților derulate, polițiștii au verificat 171 de autovehicule, au legitimat 218 persoane, 31 dintre ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2009, 16:21
(12106 vizualizări - 0 comentarii)


După ce a furat mai multe animale, un tînăr din Reviga a fost arestat

După ce joi, 12 noiembrie, a fost considerat suspectul principal în comiterea mai multor furturi, un tînăr de 18 ani din comuna Reviga a fost arestat preventiv pentru 29 de zile. În sarcina acestuia s-a ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2009, 15:41
(11575 vizualizări - 0 comentarii)


A vrut să-l lovească pe polițist cu toporul

Un bărbat din Smirna a reușit aseară «să pună pe jar» întreaga comunitate după ce a amenințat persoanele care mergeau pe stradă cu un topor. Deși a intervenit imediat ce a fost sesizat, polițistul din localitate ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 17:29
(12962 vizualizări - 0 comentarii)


Minore, racolate pentru prostituție

Miercuri, 11 noiembrie, dimineața, a fost desfășurată o acțiune în două blocuri de garsoniere din Slobozia, unde existau suspiciuni că ar locui diverse persoane suspecte. În cadrul activităților desfășurate ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 17:28
(12214 vizualizări - 0 comentarii)


Hoț de animale, arestat

Un tînăr de 18 ani, din comuna Reviga, a fost arestat pentru săvîrșirea infracțiunii de furt, trei infracțiuni de violare de domiciliu și o infracțiune de maltratare și schingiuire a animalelor. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 17:27
(9654 vizualizări - 0 comentarii)


Suspect de furturi, prins de polițiști

Un tînăr în vîrstă de 31 ani, din Slobozia, «client» mai vechi al polițiștilor, a «picat» din nou în mîna anchetatorilor fiind suspectul principal în comiterea unei infracțiuni. Potrivit unui comunicat ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 17:26
(10822 vizualizări - 0 comentarii)


Accident al Urziceni

Alertă în după-amiaza zilei de miercuri, 11 noiembrie, la Urziceni. Polițiștii din localitate au fost anunțați asupra producerii unui accident de circulație în urma căruia s-ar fi distrus o conductă de ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 17:25
(12971 vizualizări - 0 comentarii)


Infractor reținut

Miercuri, 11 noiembrie, polițiștii din Urziceni au prins și încarcerat un bărbat în vîrstă de 42 ani, din Galați. Pe numele bărbatului exista un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 1 an, Judecătoria ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 17:25
(14160 vizualizări - 0 comentarii)


«Votul ilegal înseamnă închisoare», la Ciulnița, Mărculești și Cosâmbești

«Votul ilegal înseamnă închisoare», la Ciulnița, Mărculești și Cosîmbești

În cadrul campaniei de informare și conștientizare a cetățenilor, intitulată «Votul ilegal înseamnă închisoare», acțiune inițiată de Ministerul Administrașiei și Internelor, la nivelul județului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 10:12
(12624 vizualizări - 0 comentarii)


Razii la Fetești și Făcăeni

Razii la Fetești și Făcăeni

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Ialomița au fost desfășurate multiple acțiuni, razii și controale menite să crească gradul de siguranță publică al cetățenilor. Peste 100 de polițiști și jandarmi ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 17:26
(10928 vizualizări - 0 comentarii)


Doar 2500 kg deșeuri electrice și electronice

Potrivit unui comunicat de presă al Agenției Regionale pentru Protecția Mediului Pitești, după reluarea campaniei naționale Marea Debarasare din 7 noiembrie 2009, la nivelul Regiunii Sud Muntenia s-a colectat ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 17:21
(12147 vizualizări - 0 comentarii)


Alarmare publică la Țăndărei

Miercuri, 11 noiembrie, începînd cu orele 10,00, în orașul Țăndărei, se desfășoară un exercițiu de alarmare publică. Coordonată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Ialomița, acțiunea se derulează ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 13:32
(11244 vizualizări - 0 comentarii)


«Minte sănătoasă în corp sănătos»

Duminică, 8 noiembrie 2009, s-a desfășurat, la Centrul de Agrement «Pavilioane» din Amara, faza finală a Concursului Interliceal «Minte sănătoasă în corp sănătos». În organizarea Asociației Județene «Sportul ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 13:24
(12992 vizualizări - 0 comentarii)


Elevi cercetați pentru furtul unui telefon mobil

Vineri, în jurul orelor 13,30, o femeie în vîrstă de 37 de ani, din Slobozia, a sesizat Poliția despre faptul că, în urmă cu aproximativ 3 ore, fiicei sale, în vîrstă de 14 ani, elevă în clasa a IX-a la ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 13:13
(11630 vizualizări - 0 comentarii)


Prevenirea accidentelor rutiere

Prevenirea accidentelor rutiere și combaterea cauzelor generatoare de evenimente rutiere rămîne și în această perioadă o prioritate pentru polițiștii ialomițeni. Astfel, în perioada 6-8 noiembrie 2009, ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 13:13
(11522 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecți de furt, identificați la scurt timp de la sesizarea faptei

Doi ialomițeni, în vîrstă de 24, respectiv 40 de ani, sînt cercetați de polițiști sub aspectul săvîrșirii infracțiunii de furt calificat. Asta după ce au sustras din incinta Căminului Cultural din localitatea ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 13:13
(14246 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii, accidente și sinucideri de weekend

Echipajul de prim-ajutor al Inspectoratului pentru Situații de Urgență a fost solicitat în municipiul Fetești la două tentative de suicid, una dintre acestea fiind anunțată vineri, 6 noiembrie, iar celalaltă ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2009, 13:21
(9461 vizualizări - 0 comentarii)


Controale ale inspectorilor DSV

Inspectorii din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița au desfășurat, în luna octombrie 2009, 78 de controale în cantinele unităților școlare. În mare, verificările ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2009, 13:13
(11392 vizualizări - 0 comentarii)


Liber la credite în zootehnie

Începînd de vineri, 6 noiembrie 2009, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură eliberează adeverințe pentru beneficiarii Plăților Naționale Directe Complementare în sectorul zootehnic care intenționează ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2009, 13:10
(10030 vizualizări - 0 comentarii)


Bătrîn dispărut din Centrul de la Balaciu

Miercuri, în jurul orelor 10,30, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Balaciu au fost sesizați de un reprezentant al Căminului de Persoane Vîrstnice din localitate despre faptul că Neagu Andrei, de ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2009, 18:14
(10886 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
raci Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 Gheorghe Ion Vasile în Din nou runda oaspeților Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  casă Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...