Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Îngerii abandonați de la Spitalul Slobozia

Îngerii abandonați de la Spitalul Slobozia

Caz șocant la Spitalul Județean de Urgență Slobozia. Un băiețel de 8 luni a fost abandonat la naștere de mama sa în salonul în care a fost internată. Pe lîngă faptul că a rămas fără părinți, copilul are grave probleme medicale. Specialiștii unității susțin faptul că, dintr-un număr de 80 de copii născuți în fiecare lună la Slobozia, 3 sînt abandonați în spital.

Copilul cu 40 de mame Micuțul M.I. a venit pe lume în urmă cu 8 luni la Maternitatea Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Încă de la naștere, a fost diagnosticat cu deficiențe cardiace și sindromul palatoschizis, malformație congenitală ce în vorbirea populară este cunoscută sub numele de «gură de lup». Asistentele i-au explicat mamei toate problemele medicale ale micuțului, însă aceasta a refuzat să-l recunoască și să-l ia acasă pentru a avea grijă de el. «Femeia l-a lăsat la noi în salon și a zis că e prea urît, că arată ca un monstru» susțin asistentele Maternității Slobozia. În prezent, copilul a fost transferat pe secția Pediatrie și se află sub îngrijire medicală permanentă. Zilnic, 40 de mame, asistente și infirmiere, veghează la căpătîiul micuțului. Mai mult, specialiștii secției susțin că problemele medicale ale copilului pot fi rezolvate. În prezent, el se află pe o listă de așteptare la Spitalul Budimex din București, unde un cardiolog îl va supune unei intervenții chirurgicale pentru a-i corecta deficiențele cardiace. «Copilul acesta ar putea avea o viață normală. Spitalul Budimex l-a pus pe o listă de așteptare pentru a i se putea efectua o intervenție chirurgicală. Operația va fi posibilă abia peste 3 luni, cînd micuțul va împlini 11 luni. Dacă va trece cu bine de această operație, cu siguranță îi vor fi corectate și problemele pe care le are la față» ne-a declarat medicul pediatru Magdalena Ionescu, unul dintre specialiștii care supraveghează starea de sănătate a micuțului.

Statistică alarmantă Cazul micuțului M.I. nu este singular, medicii de la Maternitatea Spitalului Județean de Urgență Slobozia susțin că se confruntă destul de des cu situații în care mamele renunță din proprie inițiativă la copiii pe care îi aduc pe lume. Motivele care le determină diferă de la caz la caz. Astfel, în timp ce unele mame invocă sărăcia în care trăiesc, altele susțin că vor să renunțe la bebeluși considerîndu-i «doar simple aventuri de care nu vor să-și mai aducă aminte vreodată» susțin medicii Maternității de la Slobozia. Statistic vorbind, din 80 de nașteri înregistrate în cadrul unității într-o lună, pentru 3 copii există riscul ca mamele să-i refuze. Unele își dezvoltă instinctul matern în momentul în care ajung în Centrul Maternal al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Ialomița, în timp ce altele refuză categoric să-și recunoască micuții.

8 Iulie 2014, 10:10 (8037 vizualizări - 2 comentarii)

Comentariile cititorilor:


HY:
(14 Iulie 2014, 20:55)
MAMA LUI E DIN BORA O TIGANCA BATRANA CARE NU VREA SA-L CUNOASCA CA S-A NASCUT URAT SI BOLNAV.SI ACUM E GRAVIDA IAR
...:
(14 Iulie 2014, 14:34)
''sorine'', unde esti ma ? Nu comentezi si la articolul asta ? Sau nu stii sa te "exprimi" atunci cand in articol nu se fac acuze, nu se vorbeste de rau ? Si tu ''danute'' ? Lasati bai gargara si incercati sa faceti bine ! Nu mai fiti masini de imprastiat rahatul propriilor deziluzii !

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 06 Aug 2026
261 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

La închisoare pentru ultraj

Joi, 4 februarie a.c., polițiștii l-au încarcerat în Penitenciarul Slobozia pe Dănuț B., de 35 de ani, din comuna Sudiți, județul Ialomița. Pe numele bărbatului, la data de 26 ianuarie 2010 Judecătoria ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2010, 18:12
(16920 vizualizări - 1 comentariu)


Atenționare cod galben: Ialomița se întoarce sub zăpadă

Atenționare cod galben: Ialomița se întoarce sub zăpadă

În după-amiaza zilei de vineri, 5 februarie a.c., Administrația Națională de Meteorologie a emis cod galben pentru mai multe județe, printre care și Ialomița. Reprezentanții ANM avertizează ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2010, 17:10
(12484 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale polițiștilor

În cursul zilei de joi, 4 februarie, în intervalul orar 12,00-16,00, în municipiul Slobozia a fost organizată o acțiune în sistem integrat, urmărindu-se în principal prevenirea și combaterea criminalității ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2010, 16:32
(13990 vizualizări - 0 comentarii)


Pieton omorît de un tractor

Traversarea neregulamentară a fost cauza unui grav accident rutier produs miercuri, 3 februarie a.c., în comuna Bărbulești, un bărbat pierzîndu-și viața. Bărbatul, în calitate de pieton, s-a angajat în ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2010, 19:06
(10072 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit general, încarcerat

Miercuri, 3 februarie a.c., polițiștii feteșteni, în urma unei acțiuni desfășurate pe raza municipiului, au identificat și reținut un bărbat de 60 de ani, din localitate, urmărit din luna iulie a anului ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2010, 18:41
(10780 vizualizări - 0 comentarii)


Disciplinizarea traficului rutier, în atenția polițiștilor

Polițiștii Serviciului Rutier au desfășurat o acțiune al cărui scop principal a fost prevenirea accidentelor rutiere. În cadrul acțiunilor au fost aplicate 137 sancțiuni contravenționale, în valoare de ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2010, 18:11
(8541 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi aplicate de polițiști

Polițiștii din Țăndărei și din posturile de poliție arondate municipiului Urziceni au executat acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță al cetățenilor, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2010, 17:02
(10346 vizualizări - 0 comentarii)


Amonil și-a reluat activitatea de producție

Miercuri, 3 februarie, reprezentanții Amonil SA au anunțat reluarea activității de producție, oprită parțial la jumătatea lunii ianuarie 2010 din cauza temperaturilor extrem de scăzute. «În data de 3 februarie ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2010, 11:07
(11094 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 7000 de fermieri au accesat aplicația IPA Online

Reprezentanții Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că 7100 de fermieri au accesat aplicația IPA Online și au completat electronic declarația pentru o suprafață de peste 170 mii ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2010, 19:17
(10089 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiunea «Năvodul» pentru un pistol de jucărie

Un tînăr în vîrstă de 29 de ani, din comuna Borănești, a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 500 de lei, în urma unui apel fals prin 112. Pe scurt, un cetățean a sesizat Poliția marți ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2010, 16:42
(8613 vizualizări - 0 comentarii)


Arme deținute ilegal, descoperite de polițiști

Marți, 2 februarie a.c., polițiștii au identificat un bărbat de 39 de ani, care deținea fără drept o armă neletală supusă autorizării, pe care în anul 2009 ar fi vîndut-o unui călărășean. Arma cu aer comprimat ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2010, 15:32
(7665 vizualizări - 0 comentarii)


Elevii, în atenția polițiștilor

În cursul zilei de marți, 2 februarie, între orele 12,00-15,00, efective sporite de polițiști, jandarmi și polițiști comunitari au acționat pe raza municipiului Slobozia pentru prevenirea și combaterea ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2010, 14:53
(10263 vizualizări - 0 comentarii)


Cristian Lefter, noul adjunct al IPJ Ialomița din 1 februarie 2010

«Începînd cu data de 1 februarie 2010, în urma promovării concursului organizat de Inspectoratul General al Poliției Române pentru funcția de adjunct șef inspectorat la Inspectoratul de ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2010, 12:35
(11243 vizualizări - 3 comentarii)


Contribuțiile la Bugetul asigurărilor pentru șomaj, neschimbate

În data de 26 ianuarie 2010 a fost adoptată Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2010, act normativ prin care au fost stabilite contribuțiile pe care agenții economici trebuie să le plătească ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2010, 12:32
(8386 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2010, 12:25
(11397 vizualizări - 0 comentarii)


Un minor de 16 ani a încercat să fure geanta unei femei

Luni, 1 februarie, polițiștii Postului de Poliție Transporturi Feroviare Urziceni, aflați în patrulare în stația CFR, au observat un tînăr care agresa o femeie pe peronul stației cu intenția de a-i sustrage ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2010, 20:18
(11233 vizualizări - 0 comentarii)


Prins de polițiști după ce a furat un moto-ferăstrău

Un bărbat de 37 de ani, din comuna Săveni este cercetat de polițiști pentru furt calificat, după ce în seara zilei de sîmbătă, 30 ianuarie a.c., a sustras un moto-ferăstrău din portbagajul unui autoturism ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2010, 19:06
(10521 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2010, 18:50
(10715 vizualizări - 0 comentarii)


Infractor prins și arestat

În cursul zilei de ieri, 1 februarie, polițiștii ialomițeni au depistat și încarcerat în Penitenciarul Slobozia un tînăr de 20 de ani, din Urziceni, urmărit din data de 8 ianuarie 2010 întrucît se sustrăgea ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2010, 18:09
(10760 vizualizări - 0 comentarii)


Cupa orașului Amara la tenis de cîmp, la a V-a ediție

În perioada 5-7 februarie 2010, administrația locală a orașului Amara și Asociația Sportivă «Victoria» organizează «Cupa Orașului Amara», ediția a V-a la tenis de cîmp-dublu masculin. Potrivit organizatorilor ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2010, 12:20
(11396 vizualizări - 0 comentarii)


Fiscul avertizează

Reprezentanții Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că vineri, 5 februarie 2010, este ultima zi în care pot fi depuse la administrațiile financiare teritoriale în a ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2010, 11:40
(9293 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente rutiere la finele săptămînii trecute

Patru persoane au fost transportate la diferite unități medicale în cursul zilei de sîmbătă, 30 ianuarie a.c., după ce autovehiculele în care se aflau au fost implicate în trei accidente rutiere, produse ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2010, 17:16
(9656 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale Poliției

Polițiștii ialomițeni au participat în acest sfârșit de săptămână, respectiv în perioada 29-31 ianuarie 2010, la mai multe acțiuni organizate pe raza județului.
Astfel, în noaptea de 29 spre 30 ianuarie ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2010, 17:15
(9629 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii și descarcerări

Vineri, 29 ianuarie, pompierii militari din Urziceni au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la locuința unui cetățean din comuna Maia. Focul s-a aprins din cauza unui mijloc de încălzire suprasolicitat ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2010, 17:04
(10334 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii au prins trei hoți

Jandarmii slobozeni au depistat, miercuri, 27 ianuarie, trei indivizi ce transportau într-un cărucior mai multe grătare metalice în lungime de aproximativ 2 metri fiecare. Cei trei bărbați se aflau pe bulevardul ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2010, 19:26
(14103 vizualizări - 0 comentarii)


Pistol cu aer comprimat deținut ilegal, depistat la un bătrîn

Polițiștii au depistat un ialomițean care deținea, fără drept, o armă neletală din categoria celor supuse autorizării. Bărbatul, în vîrstă de 70 de ani, din Fetești, deținea ilegal un pistol cu aer comprimat ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2010, 17:37
(10758 vizualizări - 2 comentarii)


Fără carnet sau cu permisul suspendat, la plimbare la volan

În după-amiaza zilei de miercuri, 27 ianuarie a.c., un echipaj de siguranță publică ce acționa pe raza orașului Țăndărei a oprit pentru control un autoturism înmatriculat în străinătate care circula pe ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2010, 17:37
(8823 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente rutiere

Două persoane au suferit răni multiple după ce au fost implicate în accidente rutiere produse pe arterele județului în cursul zilei de miercuri, 27 ianuarie 2010.
Primul eveniment rutier s-a produs în ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2010, 17:37
(11929 vizualizări - 0 comentarii)


«Ateneu» s-a mutat la Slobozia

«Ateneu» s-a mutat la Slobozia

Începînd cu luna februarie 2010, zestrea culturală a județului crește cu încă o sală de spectacole. Noua sală a fost amenajată în incinta Centrului Cultural Unesco «Ionel Perlea» și urmează a fi inaugurată ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2010, 18:28
(13012 vizualizări - 1 comentariu)


Jandarmeria, la bilanț

Jandarmeria, la bilanț

Miercuri, 27 ianuarie, în cadrul unei conferințe de presă, reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi și-au prezentat bilanțul instituției pentru anul 2009. Potrivit documentului, misiunile jandarmilor ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2010, 15:18
(8901 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Andrei în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Andrei în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Ion Ion în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă FELICITĂRI în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă autoturism Seat Ibiza în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Eu în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Deșteaptă-te ROMÂNE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Fascinat în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița NELAMURITULE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Azi, miercuri, de la 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Cel care i nelamurit în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! mai baieti în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Independent? în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Maine de la ora 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Ionica în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Neseriosul în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! slobozean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...