Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ANCHETĂ

Ion «Tera» Tămârjan, CONDAMNAT la închisoare cu executare

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis

Ion «Tera» Tămîrjan, CONDAMNAT la închisoare cu executare

După 4 ani de înfățișări și recursuri în instanță, procesul în care slobozeanul Ion «Tera» Tămîrjan este acuzat de «trafic de persoane» a ajuns la final. Instanța Supremă a dat un ultim verdict în cazul patronului agenției de modelling Star Models de la Slobozia. Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat pe «Tera» la executarea pedepsei cu închisoarea. El a fost adus luni dimineață la Penitenciarul Slobozia. Șansele ca acesta să-și ispășească pedeapsa în această închisoare depind acum de o comisie specială, care-i va analiza dosarul. Condamnat alături de Ion Tămîrjan este și Cornel Relu Costan, patronul agenției Diva Models din Constanța.

Dosarul «Sexgate cu politicieni și vip-uri»
În luna mai a anului 2010, procurorii DIICOT Ialomița reușeau destructurarea unei rețele specializată în prostituția de lux. «Fetițele» erau fotomodele la agențiile de modeling «Star Models» Slobozia, deținută de Ion «Tera» Tămîrjan, și «Diva Models» Constanța, patronată de Cornel Relu Costan. Cei doi au fost acuzați că și-au obligat fotomodelele să întrețină raporturi sexuale pe bani cu potenți oameni de afaceri și politicieni. Printre aceștia s-ar fi numărat Nicolae Bănicioiu, actualul ministru al Sănătății, Robert Negoiță, patronul Rin Grand Hotel și primar de sector în București, și chiar cîntărețul Adrian Enache... Scenele de sex se petreceau în cadrul unor petreceri private, unde erau organizate și prezentări de modă la care participau modelele lui «Tera» și Costan, care în actele de urmărire penală ale procurorilor DIICOT Ialomița devin «victime» ale rețelei de trafic de persoane. Mai mult, ancheta procurorilor DIICOT din Slobozia a ajuns tocmai în Austria. Potrivit anchetatorilor, «modelele» lui Ion Tămîrjan și Cornel Relu Costan erau duse în Clubul Babylon din Viena, acolo unde practicau prostituția. «Tinerele erau obligate să întrețină raporturi sexuale pe bani cu clienții respectivului Club. Multe dintre fetele care ajunseseră în Club prin intermediul inculpatului Costan Relu Cornel au exprimat un sentiment de repulsie față de acesta, față de modul în care se purtase pentru a le determina să rămînă și să lucreze în Clubul Babylon. Le mințea că vor participa la o ședință foto. O dată ajunse în Clubul Babylon din Viena erau preluate de Bretterklieber Peter, administratorul Clubului, care le explica ce trebuia să facă acolo efectiv și avantajele materiale ale opțiunii de a lucra în Club...» se arată în rechizitoriul procurorilor specializați în combaterea crimei organizate.

Iertați la Slobozia, condamnați la București
Dosarul «Saxegate cu politicieni și vip-uri» s-a aflat pe masa judecătorilor timp de 4 ani. Acesta și-a urmat calea de la Tribunalul Ialomița, la Curtea de Apel București și a ajuns tocmai la Înalta Curte de Casație și Justiție. Inculpații, Ion Tămîrjan și Cornel Relu Costan, au folosit toate căile de atac pentru a-și demonstra nevinovăția. În cele din urmă, ei au fost condamnați definitiv la pedeapsa închisorii cu executare miercuri, 25 iunie 2014. Decizia aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanță care a menținut sentința dată de Curtea de Apel București, pe data de 3 octombrie 2013. Magistrații acestei instanțe
au decis, la data respectivă : «(...) În temeiul art. 33 lit. a), și art. 34, lit. b), Cod Penal, inculpatul Tămîrjan Ion Valeriu execută pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64, al. 1, lit. a), teza a-II-a, și b), și lit. e), Cod Penal, ce se execută după executarea pedepsei închisorii. (...) În temeiul art. 33, lit. a, și art. 34, lit. b, Cod Penal, inculpatul Costan Relu Cornel execută pedeapsa cea mai grea, de 4 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64, al. 1, lit. a), teza a-II-a și b), și lit. e), Cod Penal, ce se execută după executarea pedepsei închisorii (...)». Toate acestea în condițiile în care înainte de pronunțarea Curții de Apel București, Tribunalul Ialomița dăduse o pedeapsă mai favorabilă inculpaților. Instanța ialomițeană a apreciat că cei doi condamnați merită să-și ispășească pedepsele în stare de libertate și i-a condamnat pe fiecare dintre ei la cîte 3 ani de închisoare cu suspendare. La începutul acestei săptămîni, Ion «Tera» Tămîrjan a fost încarcerat la Penitenciarul Slobozia. După ce va sta 30 de zile în perioada de carantină, o comisie specială va analiza dacă va rămîne permanent la Slobozia sau va fi mutat în alt penitenciar. De menționat este și faptul că din totalul pedepsei de 4 ani și 6 luni închisoare, îi vor fi deduse cele 6 luni petrecute în arest preventiv pe toată durata urmării penale, declanșată de DIICOT. Astfel, «Tera» ar putea petrece în închisoare cel mult 2 ani și jumătate. Aceleași condiții se vor impune și în cazul lui Cornel Relu Costan.

Mărturiile lui «Tera» În așteptarea sentinței Înaltei Curți de Casație și Justiție, Ion «Tera» Tămîrjan a făcut ultimele declarații publice cu privire la ancheta în care a fost implicat. El a trimis pe adresa redacției Independent o serie de concluzii pe care le-a înaintat și Instanței Supreme, referitoare la modul în care a decurs cercetarea penală a procurorilor DIICOT Ialomița. În mărturiile sale, Ion «Tera» Tămîrjan a specificat faptul că dosarul în care a fost implicat conține foarte multe erori. El a solicitat instanței să-i reanalizeze cauza, precizînd că «domnul procuror Spiridon, din cadrul DIICOT Ialomița, oferea  presei „muniție mediatică“ pentru manevrarea instanțelor, imediat după „audierile“ unor martori, audieri făcute fără înștiințarea avocaților părților recurente, pentru a realiza o imagine negativă în presă, sugerînd că prin articolele care apar în presă privind gravitatea presupuselor fapte reprezentam pericol public și social, pentru a nu putea fi eliberați. Prin aceste procedee am stat în arest cinci luni și jumătate». Mai mult, Ion Tămîrjan a reclamat instanței faptul că de multe ori audierile din sediul DIICOT Ialomița se făceau sub presiune psihică: «Audierea la sediul DIICOT Ialomița (...) s-a realizat  prin procedee de presiuni de intimidare și cedare psihică, în care mi se cerea de către procurorul Spiridon: „Spune-ne despre Negoiță, despre Bănicioiu, despre Ponta, ce vrem să aflăm, așa înțelegem să colaborăm, altfel stai ca varza la murat, din două în două luni, ți se va schimba mentalul, vei ceda...». Cît despre procurorul DIICOT Ionuț Spiridon, cel care a instrumentat ancheta modelelor transformate în prostituate de lux, el a părăsit biroul teritorial de la Slobozia, pentru cel al DIICOT Serviciul Teritorial Craiova. Mai mult, s-ar părea faptul că numele lui ar apărea pe o listă de 500 de procurori români care și-au însușit prin metode mai puțin legale funcția de procuror în cadrul Direcției de Investigare a Criminalității Organizate și Terorism și în alte unități de Parchet.

Modele fierbinți și telefoane compromițătoare La momentul izbucnirii scandalului declanșat de dosarul «Sexgate cu politicieni și vip-uri», interceptările telefonice surprinse de procurori au fost senzația întregii anchete. Pentru cei care au ratat discuțiile private ale modelelor și ale clienților lor, redăm cîteva dintre stenogramele atașate la dosar.

Robert Negoiță-Relu Costan
NR-Bă, pă... parcă eu o simt bine p-asta. Eu o simt combinabilă p-asta.
CRC-Arată bine?
NR-Cam, cum să zic... arată bine, da. Arată bine, dar are ceva... nașpa, nu știu exact ce. E slabă și e, e slabă așa osoasă, da’ cu țîțele mari.
CRC-Slabă cu țîțele mari?
NR-Îhî.
CRC-Și cîți ani are?
NR-Ă, douăzeci și unu parcă, douăzeci sau douăzeci și unu, ceva de genul ăsta.
CRC-E înaltă?
NR-Nu e, nu prea e înaltă.
CRC-Dar la față e frumoasă?
NR-Oricum e cum e IONELA ta de asta.
CRC-La față e frumoasă?
NR-La față, la față e, are ceva sim... nu, nu-mi convine mie, dar nu-i nașpa, mă. Deci nu-i o tipă nașpa. Are buze, are... trebuie să trimit niște poze cu ea.
(...)
CRC-Așa facem!
NR-O echipă de zece așa!
CRC-De zece?
NR-Păi, doi, cinci, nouă, nu știu! Șase, șapte, opt!
CRC-Ok!
NR-Da?
CRC-Îhî.
NR-Păi, sigur că da!

Robert Negoiță-Ion Tămîrjan
NR-A! De ALEXANDRA mă ziceam! De la SLOBOZIA.
TIV-ALEXANDRA o să vorbesc cu ea acum! Dacă e. Ea e la mare acum cu mama ei...
NR-Ea e a XII-a?
TIV-E a XI-a. Ar putea merge și ea.
NR-Păi, hai mă, să o luăm pe ea că e ok ALEXANDRA.
TIV-Da! E super. Îți dai seama. ALEXANDRA. Și, și cam asta e echipa de 5 fete dacă vrei.
NR-Păi, da, da, da. E foarte ok așa. Și încă trei? S-o mai luăm pe IRINA și?
TIV-IRINA! A! Pe cine mai vrei tu. Eu știu dintre celelalte fete! SIMONA vrei? De la Oradea? Blonda?
NR-Blonda vorbește aiurea mă, aia vorbește aiurea cu, cu RALUCA.
(...)
NR-Zi-le la... Auzi! Pregătește tu fetele, te rog mult de tot.
TIV-Da.
NR-În costum de baie. Le văd și eu, s-arunc și eu un ochi.
TIV-Perfect! Perfect! Gata, gata! OK!

8 Iulie 2014, 18:15 (20519 vizualizări - 8 comentarii)

Citiți și:
Slobozia: Arestat după ce a furat scule electrice de la două firme
Slobozia: Dealer de droguri arestat preventiv
Slobozia: Tânăr arestat pentru «tentativă la omor»

Comentariile cititorilor:


marin:
(10 August 2014, 20:57)
Oare sunt alegeri anul asta de au fost arestati iar si dosarul redeschis? Nu ii iau apararea lui Tera dar el a ramas prins intr-un razboi politic mult prea mare si este folosit asemeni unui berbec de politie care se loveste cu capul de portile lui Negoita...pe cacatu ala chel de Negoita de ce nu il ia nimeni si e bn merci primar?"
mircea:
(11 Iulie 2014, 22:08)
cred ca, mai mult de jumatate din vina o poarta parintii....ei s-au dus cu fetele de mana (asta dupa ce s-au zgait ca tonti la toate "vedetele" promovate pe sticla tlevizoarelor) in speranta ca vor putea traii bine merci de pe urma pustoaicelor ce abia invatasera sa scrie si sa citeasca, de...educatie de cocalari, asa ca, autorii morali ai depravarii "modelelor" si impingerea lor in patul bosorogilor si libidinosilor mondeni sunt de fapt parintii inconstienti care acum, se dau de ceasul mortii ca vezi doamne, le-au furat nenorocitii inocenta si fecioria copilelor....sa nu ma intelegeti gresit, nu ii iau apararea lui tera, dar, alaturi de el, ar trebuii bagati si parintii....parerea mea
dan angel:
(10 Iulie 2014, 19:04)
Capu sus fratioare ! Si curu si mai sus !
cetatean2:
(9 Iulie 2014, 22:10)
Parca era vorba de Alexandra Saghin?
BOBUTz:
(9 Iulie 2014, 16:09)
Farmacia Catena este cantaretul Enache. Face orice sa apara pe sticla bosorogul. Ii plac si lui pasaricile, dar vad ca el nu a patit nimic in acest dosar. Zic io ......
MIimi:
(9 Iulie 2014, 14:56)
Ce vrea sa spuna BOBUTz despre farmacia Catena?
cetetean:
(9 Iulie 2014, 12:30)
Alexandra este este cumva Alexandra Agapie de la Primarie. Halal oameni avem in primarie. Bravo pentru cel ce a angajato.
BOBUTz:
(9 Iulie 2014, 07:50)
Dar de ce doar cei doi sunt condamnati? Restul de BAROSANI pe cand? Mai ales Banicioiu, Negoita, si farmacia CATENA. Zic io .......

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 31 Aug 2026
260 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: 156,48 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna decembrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna decembrie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 154,86 milioane ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 09:40
(21777 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 16,30 milioane de lei, sume stabilite suplimentar de plată de Inspecția Fiscală în luna decembrie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna decembrie, 19 inspecții fiscale, au efectuat 9 controale inopinate și 22 de verificări documentare. Ca urmare ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 08:30
(7018 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1264 de agenți economici au beneficiat de bonificația de 3% pentru achitarea obligațiilor fiscale la termen

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că, la nivelul județului Ialomița au beneficiat de bonificația de 3% din impozitul pe profit anual și din impozitul pe veniturile micro ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2026, 08:10
(1948 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Fată de 15 ani, plecată de la domiciliu

Fetești: Fată de 15 ani, plecată de la domiciliu

Polițiștii caută o fată de 15 ani, plecată de la domiciliul din municipiul Fetești. Fata are 15 ani, o înălțime de 1,64 m, greutate de 54 kg, ochii albaștri, părul fiind scurt. Se numește Valentina ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2026, 14:15
(3156 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Italia, depistat la Țăndărei!

Autoturism furat din Italia, depistat la Țăndărei!

Polițiștii ialomițeni au identificat un autoturism, fabricat în 2020, evaluat la aproximativ 80000 de euro, urmărit de autoritățile italiene. Mașina a fost găsită în posesia unui tâ ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2026, 18:50
(2936 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Victoriei din orașul Țăndărei!

Sâmbătă, 10 ianuarie 2026, a fost necesară sistarea furnizării apei potabile în vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2026, 14:35
(4597 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,91%, rata șomajului la sfârșitul lunii noiembrie 2025

La sfârșitul lunii noiembrie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4633 șomeri (din care 2235 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2026, 10:10
(10099 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierele Vlașca și Fetești-Oraș din Fetești!

Echipele RAJA intervin luni, 5 ianuarie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Călărași din orașul Fetești. Pentru realizarea ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2026, 13:05
(5786 vizualizări - 0 comentarii)


Un An Nou 2026 plin de împliniri!

Un An Nou 2026 plin de împliniri!

Redacția Independent

vă urează La Mulți Ani!

1 Ianuarie 2026, 00:05


Slobozia: 100 kg de articole pirotehnice, confiscate de polițiști

Polițiștii ialomițeni desfășoară în această perioadă acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale privind regimul articolelor pirotehnice, în cadrul planului de acțiune « ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 13:00
(25779 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tânăr reținut pentru accidentul provocat. Avea o alcoolemie de 1,16 mg/l în aerul expirat!

Un tânăr de 27 de ani, din Cosâmbești, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a provocat un accident rutier la Slobozia. Vineri, 26 decembrie 2025, a fost surprins circulând cu viteză ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 12:30
(16535 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Reținut pentru «furt»

Polițiștii au reținut duminică, 28 decembrie 2025, pentru 24 de ore, o persoană cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «furt». Oamenii legii au fost sesizați prin 112 de ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 12:00
(2173 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite marți, 30 decembrie 2025, pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Principală din localitatea Dridu ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 11:35
(5827 vizualizări - 0 comentarii)


Independent urează ialomițenilor Sărbători Fericite, cu multă sănătate și fericire!

Independent urează ialomițenilor Sărbători Fericite, cu multă sănătate și fericire!

Redacția Independent

vă dorește să aveți parte de

Sărbători pline de bucurie și liniște!

Crăciun Fericit!

25 Decembrie 2025, 00:05


ANM: Cod Galben de ninsori și viscol și în județul Ialomița

ANM: Cod Galben de ninsori și viscol și în județul Ialomița

Marți, 23 decembrie 2025, Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de ninsori și viscol și pentru județul Ialomița. Avertizarea va intra în vigoare marți, 23 decembrie ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2025, 10:30
(6412 vizualizări - 0 comentarii)


2640 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-noiembrie 2025

În perioada ianuarie-noiembrie 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2640 persoane ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2025, 12:10
(5465 vizualizări - 0 comentarii)


Programul de lucru la RAJA Constanța în perioada Sărbătorilor de Iarnă

RAJA Constanța aduce la cunoștința tuturor abonaților că, în perioada sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou, casieriile RAJA Constanța, precum și compartimentele care desfășoară activități de lucru ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2025, 08:55
(9418 vizualizări - 0 comentarii)


Camion plin cu lemne, confiscat la Reviga

Camion plin cu lemne, confiscat la Reviga

Un cetățean a sesizat Poliția cu privire la faptul că un autocamion, ce se deplasa pe raza localității Reviga, ar transporta material lemnos peste limita declarată în avizul de însoțire. ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2025, 15:40
(6744 vizualizări - 3 comentarii)


Tânăr fără permis din Movilița, urmărit de polițiști. A fost reținut pentru 24 de ore!

Marți, 16 decembrie a.c., polițiștii din Urziceni  au reținut un tânăr, de 21 de ani, din Movilița, pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunilor de « ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2025, 15:55
(6150 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Colindătorii» au furat mai multe bunuri din scara unui bloc

Marți, 16 decembrie a.c., polițiștii din Slobozia au fost sesizați de către un bărbat, de 44 de ani, din Slobozia, cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns în scara blocului ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2025, 15:50
(11040 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 2,79 milioane de lei, sume stabilite suplimentar de plată de Inspecția Fiscală în luna noiembrie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna noiembrie a.c., 30 de inspecții fiscale, fiind efectuate 8 controale inopinate și 48 de verificări documentare ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2025, 13:10
(10886 vizualizări - 0 comentarii)


Controale ale DSVSA Ialomița, amenzi de peste 312,2 mii de lei

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, în colaborare cu IPJ Ialomița, au verificat, prin controale în trafic, transporturile de animale și produse alimentare ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2025, 08:10
(8792 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 5,26 milioane de lei în noiembrie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna noiembrie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 5, ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2025, 11:30
(10112 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 38,718 milioane de lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2025, 11:20
(8210 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Căzănești, reținut după producerea unui accident la Sărățeni. Avea permisul suspendat și a sărit la bătaie!

Bărbat din Căzănești, reținut după producerea unui accident la Sărățeni. Avea permisul suspendat și a sărit la bătaie!

Marți, 9 decembrie a.c., polițiști din Ion Roată au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 31 de ani, din Căzănești, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «lovirea sau alte violențe ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 16:35
(10465 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: 154,02 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna noiembrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna noiembrie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 154,02 milioane ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 16:20
(6639 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale, factura electronică reprezentând o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă cu mediul. Factura ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 12:20
(8657 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Protopopiatul Slobozia: Campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Marți, 9 decembrie 2025, Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Sectorul Social-Misionar al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor și Centrul Județean de Transfuzie Ialomița au organizat o acțiune ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 11:55
(5803 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Miercuri, 10 decembrie 2025, echipele furnizorului efectuează intervenții la nivelul sistemului de energie electrică care afectează Stația de Pompare ce deservește localitatea Dridu. Fără curent, instalațiile ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 10:40
(3719 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Întrerupere a alimentării cu gaze pe mai multe străzi din cauza avarierii unei conducte

Ca urmare a unor lucrări de săpătură mecanizată realizate pentru canalizare de către firma Urban SA pe strada Nordului din Slobozia, s-a produs o avarie asupra unei conducte aferente rețelei de distribuție ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2025, 12:25
(16897 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
CRISTI în Elevii din Slobozia, relocați pe durata lucrărilor de reabilitare a unităților incluse în Programul «ELENA» Gigel în Elevii din Slobozia, relocați pe durata lucrărilor de reabilitare a unităților incluse în Programul «ELENA» Mary în Ialomița, locul 39 din 42 la nivel național în ceea ce privește «turismul» Aer curat în 30 de zile de «Stare de Alertă» la Slobozia, din cauza problemelor generate de Stația de Epurare a orașului Stefan în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cetatean 1 în Ialomița, locul 39 din 42 la nivel național în ceea ce privește «turismul» cetatean în Ialomița, locul 39 din 42 la nivel național în ceea ce privește «turismul» Dragă Cetățean în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cetatean în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Profesor în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Minciunica în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Crăciun binecuvântat în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Întrebarea Popa în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean General în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Fost profesor în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Baboi în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Alin în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Dana 2 în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Andrei în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Alexandru în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...