Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Cultul personalității la Silvian Ciupercă

Cultul personalității la Silvian Ciupercă

De aproape 10 ani, scena politică locală este dominată de imaginea publică a președintelui Silvian Ciupercă. Presărate de un șir nesfîrșit de scandaluri publice, cele două mandate și jumătate ale președintelui PSD Ialomița reflectă imaginea unei politici feudale, în care raporturile de vasalitate sînt stabilite clar, iar revoltele sînt înăbușite înainte de a degenera. Însă cea mai îngrijorătoare tendință a ultimilor ani nu o reprezintă nici omerta instaurată de guvernarea PSD în Ialomița și nici sistemul clientelar promovat la nivel administrativ și economic. Pericolul real (și fără antidot) al administrației Ciupercă îl reprezintă instaurarea unui cult al personalității care depășește granițele ședințelor de partid și se revarsă nociv în spațiul public și administrativ, maculînd orice demers public.

Politica scrisorilor deschise
Într-un județ sărac și vădan de societate civilă, dezbaterile legate de ținuta morală a celor care guvernează par un lux inutil și, de obicei, nu atrag atenția opiniei publice. În plus, cei care îndrăznesc să facă notă discordantă în corul general sînt ostracizați. Poziția primarului orașului Amara, Victor Moraru, este un exemplu în acest sens, iar scrisoarea deschisă remisă redacțiilor mass-media locale săptămîna trecută, ultimul act al unui conflict intern care nu mai poate fi ascuns. «Doresc să încep această scrisoare, cu precizarea că niciodată nu mi-am dorit să aleg această modalitate de comunicare, însă, întrucît în urma nenumăratelor solicitări de a clarifica situația, dumneavoastră ați refuzat constant dialogul, am fost nevoit să apelez la redactarea acestei scrisori pentru a-mi spune punctul de vedere. Cu aproximativ 3 luni în urmă, într-o vizită la sediul Partidului Social Democrat al Organizației Județene Ialomița am vizualizat un panou care reprezintă oarecum o parte din istoria Partidului Social Democrat. Parcurgînd panoul respectiv, am constatat cu stupoare că există un capitol în care dumneavoastră, stimate domnule Silvian Ciupercă ați menționat un citat care sigur nu vă caracterizează, respectiv „Loialitatea reprezintă piatra de temelie a caracterului“, citat dedesubtul căruia ați enumerat numele unor persoane, foști și actuali primari, catalogîndu-i drept trădători, printre aceste persoane, aflîndu-mă și eu. Urmare acestei ultime „nemernicii“ pe care ați făcut-o, stimate domnule Silvian Ciupercă, vă mărturisesc că am știut dintotdeauna, iar dumneavoastră ați avut grijă să-mi confirmați constant, cel puțin în ultimii 8 ani, că nu sînteți un OM pe care să ne putem baza și am mai știut că pentru dumneavoastră cuvintele onoare, loialitate, încredere, solidaritate nu există, ceea ce vă caracterizează și vă definesc caracterul fiind doar demagogia, ipocrizia și impostura. Mi-am dat seama, domnule Silvian Ciupercă că nu sînteți solidar cu problemele ialomițenilor și amărenilor și realizez faptul că nu mi-ați putut ierta niciodată că nu v-am ascultat atunci cînd mi-ați sugerat să renunț la accesarea fondurilor europene pentru că dumneavoastră nu credeți în ele, iar eu m-am încăpățînat să cred că singura soluție pentru orașul Amara și pentru județul Ialomița este atragerea acestor fonduri și nu „cerșitul“ la ușa domniei voastre» se arată în scrisoarea semnată «cu sinceritate, primarul orașului Amara, Victor Moraru».

Cu o floare nu se face primăvară
Și pentru că toți știm că nu se face primăvară cu o singură floare și nici dreptate, dacă majoritatea nu decide acest lucru, vom preciza că poziția primarului orașului Amara nu este singulară. Ea a fost susținută, de-a lungul ultimilor 10 ani, de sute de declarații publice și zeci de acțiuni care au dezavuat atitudinea de despot luminat pe care o afișează public Silvian Ciupercă. Dat fiind spațiul limitat pe care îl avem la dispoziție am ales să amintim doar una. Este vorba despre scrisoarea deschisă semnată de medicul Mihaela Isvoranu, în anul 2010, înainte ca aceasta să demisioneze acuzînd presiuni din partea președintelui Ciupercă. Iată câteva pasaje din această scrisoare deschisă: «Un factor determinant al plecării medicilor mai este și permanenta stare conflictuală existentă în spital, de parcă fiecare uităm care ne este specialitatea și ne credem atotștiutori dînd sfaturi. Cadrele tinere mereu au fost ținute la distanță prin răceală și ignorate de către „gazdele cu vechime“ în acest spital, de parcă n-ar fi fost loc pentru toți. Un alt factor determinant pentru exodul medicilor tineri a fost și, mai ales, rămîne implicarea politicului la nivel managerial și mai ales acum, după trecerea Spitalului Județean Slobozia în administrarea organelor locale. Astfel că interesele de turmă au devenit prioritare în detrimentul intereselor comunității. Așadar, un medic cu peste 10-12 ani de studii universitare și post universitare este la mîna și „bunăvoința“ unor cadre ce prin profesia lor de bază nici măcar paraleli cu medicina nu pot spune că sînt. Ca, de exemplu, mi s-a sugerat de către un factor decizional al județului pregătirea, în eventualitatea aducerii unui RMN, a unor oameni, ceea ce este de „comedie“ căci intelectualul ce mi-a sugerat această idee uită că eu sînt doctor și nu eliberez diplome... (...) Luni, și îndeosebi marți, la prînz (n. red.: 12 și 13 iulie 2010) s-a intervenit telefonic printr-o altă persoană rugată de către președintele Consiliului Județean spre a mă convinge să-mi dau demisia. Dacă o astfel de decizie se lua cu cărțile pe față, iar eu măcar să fiu întrebată la momentul în care ar fi fost frumos să se facă acest gest, aș fi renunțat de bunăvoie înțelegînd că interesele sînt mult prea mari și prea personale pentru a mă opune, dar modul în care domnul președinte a procedat m-a făcut să renunț la demisie și să ajungem acum, aici și așa. (...) Menționez în mod expres că nu funcția pierdută m-a făcut să îmi dau demisia, ci modul prin care Consiliul Județean Ialomița a înțeles să „rezolve“ problema. Doresc să trag un semnal de alarmă asupra a tot ceea ce se întîmplă azi cu „sănătatea“ acestui județ, a acestei localități, pentru ca mîine să puteți spune: avem o echipă tînără de medici prin care noi și familiile noastre să ne simțim în siguranță în spitalul care aparține de drept și de fapt comunității. Altfel, în ritmul acesta, acel poimîine nu va mai exista pentru foarte mulți dintre medicii de aici, pentru dumneavoastră ca pacienți și pentru întreaga comunitate. Mai precizez faptul că nu cer locuitorilor Sloboziei să mă înțeleagă, să mă creadă ori să-mi dea dreptate, ci un singur lucru le cer: să se gîndească măcar un minut la faptul că e vorba, în definitiv, de calitatea serviciilor medicale ce doar un factor uman din spatele oricărui aparat o poate realiza. Să gîndească asta pentru ei și pentru familiile lor, nu pentru azi, ci pentru mîine, pentru acel mîine de care vorbeam mai sus!».

Un demers imoral, un președinte imun Episodul la care face referire primarul Victor Moraru (și care a fost declanșatorul redactării acestei scrisori!) a fost reflectat și în paginile publicației noastre. Reluăm un pasaj din articolul publicat în 30 aprilie 2014 sub titlul «Politica demențială a președintelui Ciupercă»: «Imediat după Paște, un cititor fidel al publicației noastre ne-a prezentat o situație absolut halucinantă, care durează de la inaugurarea sediului PSD Ialomița. Iată comentariul care însoțește una dintre fotografiile pe care am ales să le publicăm: „Vă transmit atașat cîteva fotografii așezate pe un panou amplasat în sediul Partidului Social Democrat, Filiala Ialomița, întrebîndu-mă cum este posibil ca, la începutul secolului XXI, să se poată face astfel politica și cum pot fi eliminați oameni, fără niciun argument, singura lor greșeală fiind aceea că nu vor să asiste la dezastrul provocat de politica administrativă dezastruoasă a unui personaj machiavelic care a „dus“ acest județ la nivelul subdezvoltării și care distruge totul în jurul lui. Consider că amplasarea într-un spațiu public a unui panou în care sînt catalogați niște oameni ca fiind trădători este cam același lucru cu a amplasa un panou într-o școală, pe care să scrii „elevi buni și elevi proști“ sau a amplasa un panou într-un spațiu public și să nominalizezi „cetățenii proști și cetățenii deștepți“! Vă transmit aceste fotografii, considerînd că mass-media și opinia publică ar trebui să reacționeze, în sfîrșit, la acțiunile mizerabile pe care le practică această persoană, care conduce județul Ialomița!“». Ca reacție la acuzațiile aduse atunci președintelui Ciupercă, acesta a oferit pentru Independent o explicație halucinantă, menită să justifice acest derapaj moral lipsit de precedent: «Ceea ce am făcut noi a fost să reflectăm diversitatea de opinii. Este vorba, într-adevăr, de o istorie a Organizației. La un moment dat, într-adevăr, acești oameni au fost onorabili și au făcut servicii partidului. Nominalizarea lor pe acel panou ca trădători nu are altă conotație decît aceea de a prezenta situația de la acest moment. Orice altă analogie este forțată și nu se justifică!». Pentru o corectă reflectare a diversității de opinii, am solicitat din nou președintelui PSD Ialomița un răspuns public la acuzațiile aduse de către primarul Victor Moraru. Pînă în prezent, acesta nu a dorit însă să comenteze în niciun fel scrisoarea deschisă.

15 Iulie 2014, 16:50 (21582 vizualizări - 17 comentarii)

Citiți și:
Moaștele Sfântului Vasile PeSeDeficatorul la Mihail Kogălniceanu
Pesedozaurii vor reîntronarea președintelui Ciupercă
Ciupercă visează (din nou) la șefia PSD Ialomița

Comentariile cititorilor:


Bingo:
(16 Iulie 2014, 14:18)
Satrap: - guvernator de provincie,om despotic,arogant,exercita o activitate tiranica,asemanari cu : Stalin,Hitler,Mao,Ceausescu,Musolini,Franco,si asa mai departe. -Tyrannosaurus rex-soparla tiran,se pare ca a supravietuit din Cretacic si pana acum,sau urmas al acesteia. -Ipocrit: persoana care se arata altfel de cum  este,prefacut,fatarnic,perfid,siret,viclean,,machiavelic,proclet,pestrit,fariseu,trombonist,duplicitar si  pot continua asemanarile... Atentie la urmasul acestuia !!!!
Mary:
(16 Iulie 2014, 10:29)
        DESPÓT ~ți m.1) Suveran care guvernează în mod absolut și arbitrar; tiran; potentat; dictator. 2) fig. Persoană care exercită o autoritate tiranică; tiran; satrap; dictator.   P.S. lista este deschisa.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 06 Aug 2026
283 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

10 baruri și 9 săli de jocuri, controlate

În cursul după-amiezii de joi, 22 aprilie, în intervalul orar 18,00-21,00, efective din cadrul Poliției Municipiului Slobozia, în colaborare cu efective ale Inspectoratului Județean de Jandarmi și din cadrul ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2010, 15:55
(22342 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni în zonele rurale

În cursul nopții trecute, respectiv 22/23 aprilie, agenții Posturilor de Poliție Albești, Ciochina și Buești au organizat o acțiune comună intercomunală, sub coordonarea ofițerilor din cadrul Poliției ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2010, 15:54
(13695 vizualizări - 0 comentarii)


Depunerea situațiilor financiare, obligatoriu la Registrul Comerțului

Oficiul Național al Registrului Comerțului reamintește comercianților că, începînd cu anul 2010, situațiile financiare anuale se depun numai la Registrul Comerțului. Avînd în vedere că data limită pentru ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2010, 13:42
(21202 vizualizări - 0 comentarii)


Perdelele forestiere de protecție, în atenția Prefecturii

Joi, 22 aprilie a.c., la sediul Prefecturii Ialomița s-a desfășurat o ședință de lucru a Comandamentului județean de analiză a realizării Programului de înființare a perdelelor forestiere de protecție. ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2010, 10:13
(20019 vizualizări - 1 comentariu)


Festivalul Județean de Folclor «Zărzărică, zărzărea»-ediția a XVIII-a

Festivalul Județean de Folclor «Zărzărică, zărzărea»-ediția a XVIII-a

În organizarea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița, vineri, 16 aprilie 2010, s-a desfășurat faza zonală a celei de-a XVIII-a ediții a Festivalului Județean ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2010, 20:18
(21006 vizualizări - 0 comentarii)


A dat cu tractorul peste un bătrîn

Poliția Urziceni a fost sesizată miercuri, 21 aprilie a.c., prin 112, despre faptul că pe raza localității Hagiești s-a produs un accident de circulație, un pieton fiind implicat. Din cercetări s-a stabilit ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2010, 18:56
(20464 vizualizări - 0 comentarii)


Recidivist încarcerat după ce a tîlhărit un tînăr în stare de ebrietate

Un tînăr în vîrstă de 28 de ani, din Slobozia, recidivist, a fost încarcerat în arestul Inspectoratului după ce Judecătoria Slobozia a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2010, 18:39
(25278 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit general, identificat

Miercuri, 21 aprilie a.c., polițiștii l-au identificat și reținut, pe raza comunei Frumușani-Călărași, pe un tînăr, în vârstă de 28 ani, din Fetești, care lucra în cadrul unei vulcanizări din localitate ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2010, 17:58
(14277 vizualizări - 0 comentarii)


La volan fără permis

Polițiștii au constatat o infracțiune comisă de un bărbat, de 32 de ani, din localitatea Săveni, care se deplasa la volanul unui autoturism cu numere de înmatriculare străine, fără a poseda permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2010, 17:42
(25610 vizualizări - 0 comentarii)


Firmă sancționată pentru nerespectarea regimului materialului lemnos

În urma verificărilor efectuate la un agent economic din comuna Făcăeni s-a constatat că acesta comercializa material lemnos pentru construcții fără a utiliza sistemul informatic integrat de urmărire a ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2010, 17:40
(15078 vizualizări - 0 comentarii)


Bursa generală a locurilor de muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza vineri, 23 aprilie 2010, începînd cu ora 9.00, Bursa generală a locurilor de muncă. Acțiunea se va desfășura în Slobozia la Clubul ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2010, 12:48
(21273 vizualizări - 0 comentarii)


22 aprilie, ziua Pământului: 200 de preșcolari au salvat Planeta la Slobozia

22 aprilie, ziua Pămîntului: 200 de preșcolari au salvat Planeta la Slobozia

Joi, 22 aprilie, la orele 10,00, preșcolarii Grădiniței «Junior» din Slobozia au organizat marșul annual de Ziua Pămîntului. Însoțiți de educatori și oficiali locali (l-am remarcat, în treacăt, pe nelipsitul ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2010, 12:24
(17607 vizualizări - 0 comentarii)


Sărbători uitate, sărbători regăsite: Caloianul îngropat la Slobozia

Sărbători uitate, sărbători regăsite: Caloianul îngropat la Slobozia

Caloiene, Iene,
Du-te-n cer și cere
Să deschiză porțile,
Să sloboadă ploile,
Să curgă și gîrlele,
Zilele și nopțile,
Ca să crească grînele!
Iani, Iani, Caloiani,
Ia cerului torțele ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2010, 12:22
(13058 vizualizări - 0 comentarii)


«Activitatea economică în Ialomița a scăzut cu 40-50%»

«Activitatea economică în Ialomița a scăzut cu 40-50%»

În cadrul unei conferințe de presă susținută miercuri, 21 aprilie, reprezentații Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița au dat publicității raportul de activitate al instituției pe anul 2009. ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2010, 06:52
(11763 vizualizări - 1 comentariu)


Pistol de calibru 5,5 mm, deținut ilegal

Polițiștii au depistat marți, 20 aprilie, un ialomițean care deținea, fără drept, o armă neletală din categoria celor supuse autorizării. Bărbatul, de 66 de ani, din Fetești, deținea fără drept un pistol ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2010, 16:11
(21302 vizualizări - 0 comentarii)


Nu vrea să se întoarcă acasă: Dat dispărut de Poliția Constanța, găsit la Sudiți

Marți, 20 aprilie, polițiștii Postului de Poliție Sudiți au depistat pe islazul comunal un tînăr, de 23 de ani, din județul Tulcea, care lucra ca cioban la stîna de oi a unui bărbat din localitatea Sudiți ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2010, 16:11
(21293 vizualizări - 0 comentarii)


2340 de pachete cu țigări în portbagajul unei mașini

Marți, 20 aprilie în jurul orei 20,50, polițiștii din Slobozia au blocat și oprit în trafic, pe Strada Nicolae Bălcescu, din localitate, un autoturism înmatriculat în județul Galați cu privire la care existau ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2010, 16:10
(14251 vizualizări - 0 comentarii)


Hoț prins de un țăndărean

Marți, 20 aprilie, în jurul orei 23,30, Poliția Orașului Țăndărei a fost sesizată prin 112 de un localnic cu privire la faptul că a observat un individ care, după ce a spart geamul unui autoturism, a încercat ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2010, 16:10
(16931 vizualizări - 1 comentariu)


În primele trei luni, 235 de intervenții ale pompierilor

Pompierii ialomițeni au dat publicității, miercuri, 21 aprilie, sinteza raportului de activitate al instituției pentru primul trimestru al anului în curs. Pe scurt, pompierii au fost chemați să sprijine ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2010, 16:09
(22457 vizualizări - 0 comentarii)


Siguranța în unitățile de învățămînt, în atenția polițiștilor ialomițeni

La începutul săptămînii, marți 20 aprilie, în municipiile Fetești și Urziceni, au fost desfășurate acțiuni preventive în incinta și în zona adiacentă unităților de învățămînt, avînd ca obiectiv prioritar ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2010, 16:07
(17551 vizualizări - 0 comentarii)


APIA atenționează

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură face apel către fermieri să respecte data la care au fost programați pentru depunerea cererii în cadrul Campaniei SAPS 2010, astfel încît să se evite ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2010, 15:56
(33152 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2010, 18:36
(15425 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2010, 18:20
(15651 vizualizări - 0 comentarii)


Campania «Un nou început»: SOS pentru un suflet de copil

În cadrul campaniei «Un nou început», campanie inițiată de Protoieria Urziceni, prin Biroul de Asistență Socială și în colaborare cu parohiile din Municipiul Urziceni, respectiv Catedrala Sfinții Împărați ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2010, 18:01
(15733 vizualizări - 0 comentarii)


Pocora condamnă heirupismul guvernanților. Independent o învață CUM!

Într-unul dintre comunicatele de presă furibunde cu care ne-a obișnuit în ultimul an, deputatul PNL Cristina Ancuța Pocora tună și fulgeră împotriva guvernanților care, în opinia ei, se grăbesc să treacă ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2010, 17:58
(10495 vizualizări - 0 comentarii)


Pieton accidentat cu mopedul

Doi bărbați din comuna ialomițeană Platonești au fost transportați în cursul zilei de luni la Spitalul Orașului Țăndărei, după ce au fost implicați într-un accident rutier. Polițiștii au fost sesizați că ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2010, 17:55
(23499 vizualizări - 0 comentarii)


Hoț prins și prejudiciu recuperat

Luni, 19 aprilie, un cetățean din orașul Amara a sesizat Poliția despre faptul că, în cursul nopții, persoane necunoscute, prin forțarea ușii de acces, au intrat într-o magazie a unei ferme de unde au furat ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2010, 17:54
(18060 vizualizări - 0 comentarii)


47 mii de lei, amenzi aplicate de polițiștii rutieri în două zile

În perioada 16-18 aprilie, polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile pe șoselele din județ pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor auto cu privire ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2010, 17:54
(20910 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: «Șofer» la 13 ani

Duminică, 18 aprilie a.c., în jurul orei 13.30, Poliția Municipiului Fetești a fost sesizată de un bărbat, de 66 de ani, din localitate, despre faptul că pe strada Pelinului din municipiu se deplasează ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2010, 13:12
(29956 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușelu: Pieton imprudent

Duminică, 18 aprilie a.c., în jurul orei 20.30, pe Drumul Județean 201 B, pe raza localității Bordușelu, s-a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a unui pieton. Din primele verificări ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2010, 13:11
(28707 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă nemultumitu' în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Justin în Consiliul Superior al Magistraturii scoate la concurs posturi de judecător în cadrul Judecătoriei Urziceni Pavel în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Andrei în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Andrei în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Ion Ion în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă FELICITĂRI în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă autoturism Seat Ibiza în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Eu în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Deșteaptă-te ROMÂNE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Fascinat în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...