Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Cultul personalității la Silvian Ciupercă

Cultul personalității la Silvian Ciupercă

De aproape 10 ani, scena politică locală este dominată de imaginea publică a președintelui Silvian Ciupercă. Presărate de un șir nesfîrșit de scandaluri publice, cele două mandate și jumătate ale președintelui PSD Ialomița reflectă imaginea unei politici feudale, în care raporturile de vasalitate sînt stabilite clar, iar revoltele sînt înăbușite înainte de a degenera. Însă cea mai îngrijorătoare tendință a ultimilor ani nu o reprezintă nici omerta instaurată de guvernarea PSD în Ialomița și nici sistemul clientelar promovat la nivel administrativ și economic. Pericolul real (și fără antidot) al administrației Ciupercă îl reprezintă instaurarea unui cult al personalității care depășește granițele ședințelor de partid și se revarsă nociv în spațiul public și administrativ, maculînd orice demers public.

Politica scrisorilor deschise
Într-un județ sărac și vădan de societate civilă, dezbaterile legate de ținuta morală a celor care guvernează par un lux inutil și, de obicei, nu atrag atenția opiniei publice. În plus, cei care îndrăznesc să facă notă discordantă în corul general sînt ostracizați. Poziția primarului orașului Amara, Victor Moraru, este un exemplu în acest sens, iar scrisoarea deschisă remisă redacțiilor mass-media locale săptămîna trecută, ultimul act al unui conflict intern care nu mai poate fi ascuns. «Doresc să încep această scrisoare, cu precizarea că niciodată nu mi-am dorit să aleg această modalitate de comunicare, însă, întrucît în urma nenumăratelor solicitări de a clarifica situația, dumneavoastră ați refuzat constant dialogul, am fost nevoit să apelez la redactarea acestei scrisori pentru a-mi spune punctul de vedere. Cu aproximativ 3 luni în urmă, într-o vizită la sediul Partidului Social Democrat al Organizației Județene Ialomița am vizualizat un panou care reprezintă oarecum o parte din istoria Partidului Social Democrat. Parcurgînd panoul respectiv, am constatat cu stupoare că există un capitol în care dumneavoastră, stimate domnule Silvian Ciupercă ați menționat un citat care sigur nu vă caracterizează, respectiv „Loialitatea reprezintă piatra de temelie a caracterului“, citat dedesubtul căruia ați enumerat numele unor persoane, foști și actuali primari, catalogîndu-i drept trădători, printre aceste persoane, aflîndu-mă și eu. Urmare acestei ultime „nemernicii“ pe care ați făcut-o, stimate domnule Silvian Ciupercă, vă mărturisesc că am știut dintotdeauna, iar dumneavoastră ați avut grijă să-mi confirmați constant, cel puțin în ultimii 8 ani, că nu sînteți un OM pe care să ne putem baza și am mai știut că pentru dumneavoastră cuvintele onoare, loialitate, încredere, solidaritate nu există, ceea ce vă caracterizează și vă definesc caracterul fiind doar demagogia, ipocrizia și impostura. Mi-am dat seama, domnule Silvian Ciupercă că nu sînteți solidar cu problemele ialomițenilor și amărenilor și realizez faptul că nu mi-ați putut ierta niciodată că nu v-am ascultat atunci cînd mi-ați sugerat să renunț la accesarea fondurilor europene pentru că dumneavoastră nu credeți în ele, iar eu m-am încăpățînat să cred că singura soluție pentru orașul Amara și pentru județul Ialomița este atragerea acestor fonduri și nu „cerșitul“ la ușa domniei voastre» se arată în scrisoarea semnată «cu sinceritate, primarul orașului Amara, Victor Moraru».

Cu o floare nu se face primăvară
Și pentru că toți știm că nu se face primăvară cu o singură floare și nici dreptate, dacă majoritatea nu decide acest lucru, vom preciza că poziția primarului orașului Amara nu este singulară. Ea a fost susținută, de-a lungul ultimilor 10 ani, de sute de declarații publice și zeci de acțiuni care au dezavuat atitudinea de despot luminat pe care o afișează public Silvian Ciupercă. Dat fiind spațiul limitat pe care îl avem la dispoziție am ales să amintim doar una. Este vorba despre scrisoarea deschisă semnată de medicul Mihaela Isvoranu, în anul 2010, înainte ca aceasta să demisioneze acuzînd presiuni din partea președintelui Ciupercă. Iată câteva pasaje din această scrisoare deschisă: «Un factor determinant al plecării medicilor mai este și permanenta stare conflictuală existentă în spital, de parcă fiecare uităm care ne este specialitatea și ne credem atotștiutori dînd sfaturi. Cadrele tinere mereu au fost ținute la distanță prin răceală și ignorate de către „gazdele cu vechime“ în acest spital, de parcă n-ar fi fost loc pentru toți. Un alt factor determinant pentru exodul medicilor tineri a fost și, mai ales, rămîne implicarea politicului la nivel managerial și mai ales acum, după trecerea Spitalului Județean Slobozia în administrarea organelor locale. Astfel că interesele de turmă au devenit prioritare în detrimentul intereselor comunității. Așadar, un medic cu peste 10-12 ani de studii universitare și post universitare este la mîna și „bunăvoința“ unor cadre ce prin profesia lor de bază nici măcar paraleli cu medicina nu pot spune că sînt. Ca, de exemplu, mi s-a sugerat de către un factor decizional al județului pregătirea, în eventualitatea aducerii unui RMN, a unor oameni, ceea ce este de „comedie“ căci intelectualul ce mi-a sugerat această idee uită că eu sînt doctor și nu eliberez diplome... (...) Luni, și îndeosebi marți, la prînz (n. red.: 12 și 13 iulie 2010) s-a intervenit telefonic printr-o altă persoană rugată de către președintele Consiliului Județean spre a mă convinge să-mi dau demisia. Dacă o astfel de decizie se lua cu cărțile pe față, iar eu măcar să fiu întrebată la momentul în care ar fi fost frumos să se facă acest gest, aș fi renunțat de bunăvoie înțelegînd că interesele sînt mult prea mari și prea personale pentru a mă opune, dar modul în care domnul președinte a procedat m-a făcut să renunț la demisie și să ajungem acum, aici și așa. (...) Menționez în mod expres că nu funcția pierdută m-a făcut să îmi dau demisia, ci modul prin care Consiliul Județean Ialomița a înțeles să „rezolve“ problema. Doresc să trag un semnal de alarmă asupra a tot ceea ce se întîmplă azi cu „sănătatea“ acestui județ, a acestei localități, pentru ca mîine să puteți spune: avem o echipă tînără de medici prin care noi și familiile noastre să ne simțim în siguranță în spitalul care aparține de drept și de fapt comunității. Altfel, în ritmul acesta, acel poimîine nu va mai exista pentru foarte mulți dintre medicii de aici, pentru dumneavoastră ca pacienți și pentru întreaga comunitate. Mai precizez faptul că nu cer locuitorilor Sloboziei să mă înțeleagă, să mă creadă ori să-mi dea dreptate, ci un singur lucru le cer: să se gîndească măcar un minut la faptul că e vorba, în definitiv, de calitatea serviciilor medicale ce doar un factor uman din spatele oricărui aparat o poate realiza. Să gîndească asta pentru ei și pentru familiile lor, nu pentru azi, ci pentru mîine, pentru acel mîine de care vorbeam mai sus!».

Un demers imoral, un președinte imun Episodul la care face referire primarul Victor Moraru (și care a fost declanșatorul redactării acestei scrisori!) a fost reflectat și în paginile publicației noastre. Reluăm un pasaj din articolul publicat în 30 aprilie 2014 sub titlul «Politica demențială a președintelui Ciupercă»: «Imediat după Paște, un cititor fidel al publicației noastre ne-a prezentat o situație absolut halucinantă, care durează de la inaugurarea sediului PSD Ialomița. Iată comentariul care însoțește una dintre fotografiile pe care am ales să le publicăm: „Vă transmit atașat cîteva fotografii așezate pe un panou amplasat în sediul Partidului Social Democrat, Filiala Ialomița, întrebîndu-mă cum este posibil ca, la începutul secolului XXI, să se poată face astfel politica și cum pot fi eliminați oameni, fără niciun argument, singura lor greșeală fiind aceea că nu vor să asiste la dezastrul provocat de politica administrativă dezastruoasă a unui personaj machiavelic care a „dus“ acest județ la nivelul subdezvoltării și care distruge totul în jurul lui. Consider că amplasarea într-un spațiu public a unui panou în care sînt catalogați niște oameni ca fiind trădători este cam același lucru cu a amplasa un panou într-o școală, pe care să scrii „elevi buni și elevi proști“ sau a amplasa un panou într-un spațiu public și să nominalizezi „cetățenii proști și cetățenii deștepți“! Vă transmit aceste fotografii, considerînd că mass-media și opinia publică ar trebui să reacționeze, în sfîrșit, la acțiunile mizerabile pe care le practică această persoană, care conduce județul Ialomița!“». Ca reacție la acuzațiile aduse atunci președintelui Ciupercă, acesta a oferit pentru Independent o explicație halucinantă, menită să justifice acest derapaj moral lipsit de precedent: «Ceea ce am făcut noi a fost să reflectăm diversitatea de opinii. Este vorba, într-adevăr, de o istorie a Organizației. La un moment dat, într-adevăr, acești oameni au fost onorabili și au făcut servicii partidului. Nominalizarea lor pe acel panou ca trădători nu are altă conotație decît aceea de a prezenta situația de la acest moment. Orice altă analogie este forțată și nu se justifică!». Pentru o corectă reflectare a diversității de opinii, am solicitat din nou președintelui PSD Ialomița un răspuns public la acuzațiile aduse de către primarul Victor Moraru. Pînă în prezent, acesta nu a dorit însă să comenteze în niciun fel scrisoarea deschisă.

15 Iulie 2014, 16:50 (21687 vizualizări - 17 comentarii)

Citiți și:
Moaștele Sfântului Vasile PeSeDeficatorul la Mihail Kogălniceanu
Pesedozaurii vor reîntronarea președintelui Ciupercă
Ciupercă visează (din nou) la șefia PSD Ialomița

Comentariile cititorilor:


Bingo:
(16 Iulie 2014, 14:18)
Satrap: - guvernator de provincie,om despotic,arogant,exercita o activitate tiranica,asemanari cu : Stalin,Hitler,Mao,Ceausescu,Musolini,Franco,si asa mai departe. -Tyrannosaurus rex-soparla tiran,se pare ca a supravietuit din Cretacic si pana acum,sau urmas al acesteia. -Ipocrit: persoana care se arata altfel de cum  este,prefacut,fatarnic,perfid,siret,viclean,,machiavelic,proclet,pestrit,fariseu,trombonist,duplicitar si  pot continua asemanarile... Atentie la urmasul acestuia !!!!
Mary:
(16 Iulie 2014, 10:29)
        DESPÓT ~ți m.1) Suveran care guvernează în mod absolut și arbitrar; tiran; potentat; dictator. 2) fig. Persoană care exercită o autoritate tiranică; tiran; satrap; dictator.   P.S. lista este deschisa.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
246 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: 565,08 mii de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor fiscale efectuate în septembrie 2023

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au efectuat, în luna septembrie 2023, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. Astfel, au fost finalizate 16 inspecții fiscale ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2023, 14:05
(5003 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,66%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2023

La sfârșitul lunii august 2023, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 3708 șomeri (din care 1826 femei), rata șomajului fiind de 4,66%, cu 1,12% peste ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2023, 19:45
(9091 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: «Contul meu RAJA»

RAJA Constanța: «Contul meu RAJA»

Pachetul «Cont Client RAJA» este accesibil non-stop și este sigur și ușor de utilizat prin platforma on-line «Contul meu RAJA» (accesibil de pe orice desktop) sau prin aplicația de mobil ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2023, 19:30
(10305 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Amenință că se aruncă în gol de la balcon

Intervenție a pompierilor din Fetești, în cazul unui tânăr de 31 de ani, domiciliat pe raza municipiului, care amenință că se aruncă în gol de la balconul apartamentului în care locuiește. Se pare că acesta ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2023, 19:20
(2193 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în mai multe zone din Fetești!

La nivelul sistemului de distribuție apă potabilă din Fetești se vor executa lucrări de racordare a noilor conducte la rețeaua existentă. Pentru realizarea acestor operațiuni, RAJA Constanța va întrerupe ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2023, 16:55
(2716 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Activități informativ-preventive în rândul elevilor de liceu

Luni, 9 octombrie 2023, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității al IPJ Ialomița au desfășurat activități informativ-preventive la Liceul Pedagogic «Matei Basarab ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2023, 15:20
(2183 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: În septembrie 2023 s-a rambursat TVA în valoare de peste 7,93 milioane de lei

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna septembrie 2023, conform selecției naționale, TVA în valoare de 7,93 milioane de lei. ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2023, 15:10
(4186 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: «Ghidul privind recuperarea taxei pe valoarea adăugată achitată în alt stat membru al Uniunii Europene»

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a elaborat și publicat «Ghidul privind recuperarea taxei pe ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2023, 16:35
(17870 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Drogați, beți și fără permise, la volan

Duminică, 8 octombrie a.c., în jurul orelor 23,30, polițiștii din Fetești au oprit, în cadrul unui filtru rutier, un șofer în vârstă de 19 de ani, din Fetești, în vederea verificării documentelor personale ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2023, 13:15
(5018 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Căzănești și Iazu

Două echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit la un accident rutier, produs în localitatea Căzănești, în care a fost implicată o autoutilitară, ce a ieșit în afara ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2023, 13:10
(3340 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în mai multe zone din orașul Fetești!

Vineri, 6 octombrie 2023, s-a înregistrat o avarie la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Grânelor din Fetești/Cartierul Fetești-Gară. Pentru remedierea acesteia, se sistează furnizarea ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2023, 12:50
(2592 vizualizări - 0 comentarii)


Ciocârlia: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Un bărbat de 42 de ani a murit în dimineața zilei de vineri, 6 octombrie a.c., în urma unui accident rutier produs pe raza localității Ciorcâlia. Din primele informații, în evenimentul rutier au fost implicate ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2023, 11:40
(3342 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Reținut pentru «proxenetism»

Miercuri, 4 octombrie a.c., un bărbat de 44 de ani, din comuna Borănești, a fost reținut pentru «proxenetism». În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit faptul că, în perioada noiembrie 2018-martie ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2023, 18:30
(2561 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 99,95 milioane lei de lei, încasări la bugetul de stat în luna septembrie 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a realizat, în luna septembrie 2023, venituri nete la bugetul general consolidat al statului, în sumă totală de 99,95 milioane de lei, cu 1,56 milioane ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2023, 13:30
(10297 vizualizări - 0 comentarii)


Autovehicul de lux furat din străinătate, descoperit de polițiștii din Urziceni

Autovehicul de lux furat din străinătate, descoperit de polițiștii din Urziceni

Luni, 2 octombrie a.c., polițiștii din Urziceni au descoperit un autoturism de lux, în valoare de aproximativ 100 mii de euro, declarat ca fiind furat din Germania. Autoturismul a fost depistat în urma ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2023, 20:20
(2575 vizualizări - 0 comentarii)


Deputatul USR Claudiu Năsui: «Guvernul PSD-PNL s-a împrumutat cu încă 164,3 miliarde de lei!»

Claudiu Năsui, deputat USR și fost ministru al Economiei, acuză Guvernul PSD-PNL că îngroapă generațiile următoare în datorii doar pentru a susține sinecurile, noile agenții și noile scheme de ajutor de ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2023, 16:50
(5086 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 10 octombrie 2023, termen-limită pentru depunerea unor formulare privind TVA

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește persoanelor impozabile, înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015, care nu au depășit plafonul de scutire și care ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2023, 13:35
(4905 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Peste 1700 de misiuni de ordine publică în trimestrul III/2023

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au executat, în trimestrul III al anului, 1717 misiuni de ordine publică, dintre care 107 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice la ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2023, 13:20
(4460 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 6 octombrie 2023, termen-limită pentru depunerea Declarației de mențiuni privind schimbarea perioadei fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție intracomunitară ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2023, 14:20
(6684 vizualizări - 0 comentarii)


Urban SA Slobozia: Întrerupere apă în Cartierul «Ionel Perlea»

Urban SA Slobozia aduce la cunoștința consumatorilor faptul că marți, 3 octombrie 2023, în intervalul orar 9,00-16,00, va fi sistată furnizarea apei potabile în Cartierul «Ionel Perlea», străzile Nordului ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2023, 20:00
(2895 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, sărbătorită la Căminul «Ing. Vadim Rusu» din Balaciu

Protopopiatul Slobozia: Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, sărbătorită la Căminul «Ing. Vadim Rusu» din Balaciu

Protopopiatul Slobozia, alături de tinerii din cadrul Grupurilor de Cateheză «Biserica Albastră» și Parohiei Amara II, din orașul Amara, a organizat vineri, 29 septembrie a.c., o activitate dedicată seniorilor ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2023, 18:20
(3008 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: «Valahia 2023»/«Atenție, acesta este un exercițiu!»

În perioada 3-5 octombrie a.c., va avea loc exercițiul național privind producerea unei urgențe nucleare/radiologice «Valahia 2023», care face parte din proiectul Norway Grants-«Îmbunătățirea securității ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2023, 14:45
(4745 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de 83,111 milioane de lei pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) efectuează plata ajutorului de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin, în anul 2022, în contextul crizei provocate ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2023, 13:35
(3972 vizualizări - 0 comentarii)


Restructurările din administrație, în atenția Prefecturii Ialomița

Restructurările din administrație, în atenția Prefecturii Ialomița

Miercuri, 27 septembrie 2023, prefectul județului Ialomița a prezidat ședința Colegiului Prefectural, precum și pe cea a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ialomița. În cadrul ședinței au fost ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2023, 15:50
(3059 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice

IPJ Ialomița: Acțiuni pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice

Marți, 26 septembrie 2023, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Grivița au oprit în trafic, pentru verificări, pe raza comunei Iazu, o autoutilitară condusă de un bărbat 26 de ani, din județul ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2023, 15:40
(3132 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia, oraș candidat la titlul de «Capitala Tineretului din România» în 2025

Slobozia, oraș candidat la titlul de «Capitala Tineretului din România» în 2025

Municipiul Slobozia s-a calificat în finala competiției «Capitala Tineretului din România» pentru anul 2025, program inițiat de Consiliul Tineretului din România, Federația Tinerilor din Cluj, Grupul P ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2023, 18:40
(4999 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: Salonul Anual de Carte, a XXXII-a ediție

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» din Slobozia se pregătește de inaugurarea celei de a XXXII-a ediții a «Salonului Anual de Carte». Evenimentul va debuta anul acesta luni, 2 octombrie 2023, și se ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2023, 18:10
(4024 vizualizări - 0 comentarii)


AJPIS Ialomița: A intrat în vigoare majorarea cu 50% a indemnizației de creștere a copilului pentru părinții de gemeni, tripleți sau multipleți

Peste 2100 de familii cu gemeni sau tripleți în componență vor beneficia de majorarea cu 50% a indemnizației de creștere a copilului, după publicarea în Monitorul Oficial nr. 844/19.09.2023 a normelor metodologice ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2023, 18:00
(5892 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Sâmbătă, 30 septembrie 2023, termen-limită pentru depunerea Formularului 398

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor, persoane impozabile care sunt înregistrate în România pentru utilizarea regimului special pentru vânzarea la distanță ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2023, 17:20
(3256 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

ADMET SRL
Șos. Brăilei, nr. 17 bis, Slobozia
angajează
lucrător bucătărie
-spălător vase mari

la Hotel Select
relații la telefon 0745/092.361

26 Septembrie 2023, 17:05


Ultimele comentarii
Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă nemultumitu' în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Justin în Consiliul Superior al Magistraturii scoate la concurs posturi de judecător în cadrul Judecătoriei Urziceni Pavel în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Andrei în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Andrei în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...