Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Cultul personalității la Silvian Ciupercă

Cultul personalității la Silvian Ciupercă

De aproape 10 ani, scena politică locală este dominată de imaginea publică a președintelui Silvian Ciupercă. Presărate de un șir nesfîrșit de scandaluri publice, cele două mandate și jumătate ale președintelui PSD Ialomița reflectă imaginea unei politici feudale, în care raporturile de vasalitate sînt stabilite clar, iar revoltele sînt înăbușite înainte de a degenera. Însă cea mai îngrijorătoare tendință a ultimilor ani nu o reprezintă nici omerta instaurată de guvernarea PSD în Ialomița și nici sistemul clientelar promovat la nivel administrativ și economic. Pericolul real (și fără antidot) al administrației Ciupercă îl reprezintă instaurarea unui cult al personalității care depășește granițele ședințelor de partid și se revarsă nociv în spațiul public și administrativ, maculînd orice demers public.

Politica scrisorilor deschise
Într-un județ sărac și vădan de societate civilă, dezbaterile legate de ținuta morală a celor care guvernează par un lux inutil și, de obicei, nu atrag atenția opiniei publice. În plus, cei care îndrăznesc să facă notă discordantă în corul general sînt ostracizați. Poziția primarului orașului Amara, Victor Moraru, este un exemplu în acest sens, iar scrisoarea deschisă remisă redacțiilor mass-media locale săptămîna trecută, ultimul act al unui conflict intern care nu mai poate fi ascuns. «Doresc să încep această scrisoare, cu precizarea că niciodată nu mi-am dorit să aleg această modalitate de comunicare, însă, întrucît în urma nenumăratelor solicitări de a clarifica situația, dumneavoastră ați refuzat constant dialogul, am fost nevoit să apelez la redactarea acestei scrisori pentru a-mi spune punctul de vedere. Cu aproximativ 3 luni în urmă, într-o vizită la sediul Partidului Social Democrat al Organizației Județene Ialomița am vizualizat un panou care reprezintă oarecum o parte din istoria Partidului Social Democrat. Parcurgînd panoul respectiv, am constatat cu stupoare că există un capitol în care dumneavoastră, stimate domnule Silvian Ciupercă ați menționat un citat care sigur nu vă caracterizează, respectiv „Loialitatea reprezintă piatra de temelie a caracterului“, citat dedesubtul căruia ați enumerat numele unor persoane, foști și actuali primari, catalogîndu-i drept trădători, printre aceste persoane, aflîndu-mă și eu. Urmare acestei ultime „nemernicii“ pe care ați făcut-o, stimate domnule Silvian Ciupercă, vă mărturisesc că am știut dintotdeauna, iar dumneavoastră ați avut grijă să-mi confirmați constant, cel puțin în ultimii 8 ani, că nu sînteți un OM pe care să ne putem baza și am mai știut că pentru dumneavoastră cuvintele onoare, loialitate, încredere, solidaritate nu există, ceea ce vă caracterizează și vă definesc caracterul fiind doar demagogia, ipocrizia și impostura. Mi-am dat seama, domnule Silvian Ciupercă că nu sînteți solidar cu problemele ialomițenilor și amărenilor și realizez faptul că nu mi-ați putut ierta niciodată că nu v-am ascultat atunci cînd mi-ați sugerat să renunț la accesarea fondurilor europene pentru că dumneavoastră nu credeți în ele, iar eu m-am încăpățînat să cred că singura soluție pentru orașul Amara și pentru județul Ialomița este atragerea acestor fonduri și nu „cerșitul“ la ușa domniei voastre» se arată în scrisoarea semnată «cu sinceritate, primarul orașului Amara, Victor Moraru».

Cu o floare nu se face primăvară
Și pentru că toți știm că nu se face primăvară cu o singură floare și nici dreptate, dacă majoritatea nu decide acest lucru, vom preciza că poziția primarului orașului Amara nu este singulară. Ea a fost susținută, de-a lungul ultimilor 10 ani, de sute de declarații publice și zeci de acțiuni care au dezavuat atitudinea de despot luminat pe care o afișează public Silvian Ciupercă. Dat fiind spațiul limitat pe care îl avem la dispoziție am ales să amintim doar una. Este vorba despre scrisoarea deschisă semnată de medicul Mihaela Isvoranu, în anul 2010, înainte ca aceasta să demisioneze acuzînd presiuni din partea președintelui Ciupercă. Iată câteva pasaje din această scrisoare deschisă: «Un factor determinant al plecării medicilor mai este și permanenta stare conflictuală existentă în spital, de parcă fiecare uităm care ne este specialitatea și ne credem atotștiutori dînd sfaturi. Cadrele tinere mereu au fost ținute la distanță prin răceală și ignorate de către „gazdele cu vechime“ în acest spital, de parcă n-ar fi fost loc pentru toți. Un alt factor determinant pentru exodul medicilor tineri a fost și, mai ales, rămîne implicarea politicului la nivel managerial și mai ales acum, după trecerea Spitalului Județean Slobozia în administrarea organelor locale. Astfel că interesele de turmă au devenit prioritare în detrimentul intereselor comunității. Așadar, un medic cu peste 10-12 ani de studii universitare și post universitare este la mîna și „bunăvoința“ unor cadre ce prin profesia lor de bază nici măcar paraleli cu medicina nu pot spune că sînt. Ca, de exemplu, mi s-a sugerat de către un factor decizional al județului pregătirea, în eventualitatea aducerii unui RMN, a unor oameni, ceea ce este de „comedie“ căci intelectualul ce mi-a sugerat această idee uită că eu sînt doctor și nu eliberez diplome... (...) Luni, și îndeosebi marți, la prînz (n. red.: 12 și 13 iulie 2010) s-a intervenit telefonic printr-o altă persoană rugată de către președintele Consiliului Județean spre a mă convinge să-mi dau demisia. Dacă o astfel de decizie se lua cu cărțile pe față, iar eu măcar să fiu întrebată la momentul în care ar fi fost frumos să se facă acest gest, aș fi renunțat de bunăvoie înțelegînd că interesele sînt mult prea mari și prea personale pentru a mă opune, dar modul în care domnul președinte a procedat m-a făcut să renunț la demisie și să ajungem acum, aici și așa. (...) Menționez în mod expres că nu funcția pierdută m-a făcut să îmi dau demisia, ci modul prin care Consiliul Județean Ialomița a înțeles să „rezolve“ problema. Doresc să trag un semnal de alarmă asupra a tot ceea ce se întîmplă azi cu „sănătatea“ acestui județ, a acestei localități, pentru ca mîine să puteți spune: avem o echipă tînără de medici prin care noi și familiile noastre să ne simțim în siguranță în spitalul care aparține de drept și de fapt comunității. Altfel, în ritmul acesta, acel poimîine nu va mai exista pentru foarte mulți dintre medicii de aici, pentru dumneavoastră ca pacienți și pentru întreaga comunitate. Mai precizez faptul că nu cer locuitorilor Sloboziei să mă înțeleagă, să mă creadă ori să-mi dea dreptate, ci un singur lucru le cer: să se gîndească măcar un minut la faptul că e vorba, în definitiv, de calitatea serviciilor medicale ce doar un factor uman din spatele oricărui aparat o poate realiza. Să gîndească asta pentru ei și pentru familiile lor, nu pentru azi, ci pentru mîine, pentru acel mîine de care vorbeam mai sus!».

Un demers imoral, un președinte imun Episodul la care face referire primarul Victor Moraru (și care a fost declanșatorul redactării acestei scrisori!) a fost reflectat și în paginile publicației noastre. Reluăm un pasaj din articolul publicat în 30 aprilie 2014 sub titlul «Politica demențială a președintelui Ciupercă»: «Imediat după Paște, un cititor fidel al publicației noastre ne-a prezentat o situație absolut halucinantă, care durează de la inaugurarea sediului PSD Ialomița. Iată comentariul care însoțește una dintre fotografiile pe care am ales să le publicăm: „Vă transmit atașat cîteva fotografii așezate pe un panou amplasat în sediul Partidului Social Democrat, Filiala Ialomița, întrebîndu-mă cum este posibil ca, la începutul secolului XXI, să se poată face astfel politica și cum pot fi eliminați oameni, fără niciun argument, singura lor greșeală fiind aceea că nu vor să asiste la dezastrul provocat de politica administrativă dezastruoasă a unui personaj machiavelic care a „dus“ acest județ la nivelul subdezvoltării și care distruge totul în jurul lui. Consider că amplasarea într-un spațiu public a unui panou în care sînt catalogați niște oameni ca fiind trădători este cam același lucru cu a amplasa un panou într-o școală, pe care să scrii „elevi buni și elevi proști“ sau a amplasa un panou într-un spațiu public și să nominalizezi „cetățenii proști și cetățenii deștepți“! Vă transmit aceste fotografii, considerînd că mass-media și opinia publică ar trebui să reacționeze, în sfîrșit, la acțiunile mizerabile pe care le practică această persoană, care conduce județul Ialomița!“». Ca reacție la acuzațiile aduse atunci președintelui Ciupercă, acesta a oferit pentru Independent o explicație halucinantă, menită să justifice acest derapaj moral lipsit de precedent: «Ceea ce am făcut noi a fost să reflectăm diversitatea de opinii. Este vorba, într-adevăr, de o istorie a Organizației. La un moment dat, într-adevăr, acești oameni au fost onorabili și au făcut servicii partidului. Nominalizarea lor pe acel panou ca trădători nu are altă conotație decît aceea de a prezenta situația de la acest moment. Orice altă analogie este forțată și nu se justifică!». Pentru o corectă reflectare a diversității de opinii, am solicitat din nou președintelui PSD Ialomița un răspuns public la acuzațiile aduse de către primarul Victor Moraru. Pînă în prezent, acesta nu a dorit însă să comenteze în niciun fel scrisoarea deschisă.

15 Iulie 2014, 16:50 (21526 vizualizări - 17 comentarii)

Citiți și:
Moaștele Sfântului Vasile PeSeDeficatorul la Mihail Kogălniceanu
Pesedozaurii vor reîntronarea președintelui Ciupercă
Ciupercă visează (din nou) la șefia PSD Ialomița

Comentariile cititorilor:


George de la tara:
(22 Iulie 2014, 16:15)
as dori pe aceasta cale sa_l felicit peDl.primar MORARU,pt. tot ce a facut in comuna natala.Pot spune ca acest targ icepe sa aiba contur si aspect de orasel provincialsi asta se datoreaza in primul rand lui si apoi consilierilor locali.DESPRE CIUPERCA NU SE MERITA SA COMENTAM(NU~I BUN NICI MOMAIE LA PEPENI),ASTA OSPUN COLEGII LUI DE BREAZLA<>
Liviu:
(21 Iulie 2014, 17:17)
@dănuț nu s-a trezit. Sau beția este starea lui normală și permanentă?
SORIN:
(21 Iulie 2014, 13:30)
@Loco. Nu trebuia să-ți scrii "numele" cu literă mare, fiindcă reprezinți, prin prostia ta, și numai prin ea, substantivul din limba spaniolă care te "prinde" perfect.
Dănuț:
(20 Iulie 2014, 19:30)
Și care-i treba ta , Ene?))))))Cred că ți-e ciudă..ce să vă fac dacă nu știți cum e cu activitatea asta recreativă:)) Ce sulă proastă se frecă de dosul incubatorului tău, măi fraierene:))
Ene:
(20 Iulie 2014, 10:23)
DĂNUȚ S-A ÎMBĂTAT DIN NOU! IARĂȘI !!
Dănuț:
(20 Iulie 2014, 04:03)
Iar despre Ciupercă...ce-i de spus când f..e de ani de zile o grămadă de bani ..și nu mai termină reabilitarea de la Sala Palatului.......iar despre Moraru....dacă a fost același consultant, pe fonduri europene, și la primărie și la srl ul familiei....e un penal de psdist, mai relaționat cu ANI și Lenuța...să le/îi poștească pe el și pe Mușoiu:)))))))))))):))Tataie Ciupercă nu mai candidează în 2016....și dacă iese Ponta prezident...scapă și de pușcărie și rămâne și cu bani...altfel...fără bani rămâne, o să-i dea pe avocați...la câte ”penale” va avea:)))))))))))
Dănuț:
(20 Iulie 2014, 03:37)
Sorin e un cetățean cu orientare social democrată, cu spirit civic, știutor de carte dar și a istoriei orașului nostru, cea de înflorire în dictatura proletară și prăbușire democrato-fesenistă:)). Părerile ce le postează sunt pertinente și este apreciat de postacii prezenți pe forumurile publicațiilor locale. Probabil.... pe mulți postaci, îi deranjează atenționările sale pe postări..legate de greșelile gramaticale....iar când deranjează cu  opinia pe temă, încep să curgă securismele:))Io cred că cine-i spune lui Sorin să treacă pe mute...........ar trebui să se lingă ca un câine, să se stăpânească din frustrări, că doar dude cu brânză o să primească de la dulăi.....fraierul roșu:))...bine..și pe alt site îl suge....tot un mieluț pe Sorin:))))))))))))io așteptam să le dea Adriana....pe la...bot...cu un șerbet de căpșuni romaline:))
Mermoz:
(19 Iulie 2014, 14:41)
Pe Moraru asta nu l ajuta nici fata.Cine i Sorin pana la urma?
Loco:
(19 Iulie 2014, 11:53)
@ Oprea, ca tot Sorin, esti, dar iti este rusine ca s-a gasit unul care iti face portretul. Cine nu-i cu mine, este impotriva noastra. Cam asa suna, in loc de naparca frustrata. Oricum mai bine decat PUPINCURIST COMUNIST si LINGAU BINGANITOR. In felul asta te-am mangaiat. Daca vrei, spun mai multe despre tine, asa ca dai pa "mute" javra.
Oprea:
(18 Iulie 2014, 20:49)
@loco, ești o năpârcă frustrată! Ciocu' mic tu, și târește-te pe burtă!
ciuprercaria:
(18 Iulie 2014, 19:40)
ACEST PROVINCIAL FATA DE SLOBOZIA ESTE UN LIMITAT SI UN RAZBUNATOR
Loco:
(18 Iulie 2014, 12:32)
Sorine, cand erai "sustinut" pupai "acolo" unde era cacatul uscat si unde era "fermoarul" stricat, iti tuguiai buzele si nu mai avea loc nimeni de tine. Acum scuipi une-ai lins. Ciocu' mic! 
SORIN:
(17 Iulie 2014, 11:53)
Scopul oricărui politician trebuie să fie, și este, acela de a ajunge la "butoane". Problema este cum apasă pe ele. Dacă butoanelel sunt precum cele de la armonică și apasă numai pe "albe", atunci e grav. Politicianul ajuns acolo, vezi dl. Ciupercă, apasă numai pe butoanele albe, adică pe cele care aduc avantaje celor ce-i cântă-n "burduf". Cele negre, aferente celor din opoziție, sunt apăsate foarte rar, spre deloc. Oricum, politicieni de tipul d-lui Ciupercă colcăie în țara asta, indiferent de partidul din care fac parte, dar parcă ăștia au întrecut orice limită a bunului simț. Așa se întâmplă când devii etern la "butoane". Și când te gândești că "eternitatea" nu se termină prea curând ...
goetze:
(16 Iulie 2014, 17:32)
Alde Moraru nu mai au rabdare, vor cat mai repede la butoane. Hamesiti si parsivi...
Contribuabil:
(16 Iulie 2014, 14:49)
Oare Dnul Ciuperca n a obosit,nu vrea sa inteleaga ca exista niste limite??Omniprezenta aceasta ma irita,ma agaseaza....Mentionez ca sant apolitic. Cat despre primarul din Amara,sincer si dezinteresat fiind,mi se pare fals,mi se pare ca vrea sa para altceva decat ceea ce este.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 06 Aug 2026
251 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Polițiștii din Jilavele, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru verificări vehiculul ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2024, 15:40
(756 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune cu efective mărite la Țăndărei

Vineri, 11 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni au declanșat la Țăndărei o acțiune cu efective mărite, având ca scop menținerea și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2024, 15:30
(1892 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: «Salonul de Toamnă 2024» la Muzeul Național al Agriculturii

Joi, 17 octombrie a.c., de la orele 11,00, la Muzeul Național al Agriculturii va fi vernisată expoziția «Salonul de Toamnă 2024», eveniment susținut de Uniunea Artiștilor Plastici din Rom ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2024, 11:45
(7961 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Județul Ialomița: Exercițiu militar de mobilizare simultan cu județul Buzău

În perioada 14-18 octombrie 2024 se desfășoară «Exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și teritoriului pentru apărare-MOBEX BZ-IL-24» ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2024, 10:45
(3544 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Avea asupra sa substanțe interzise

Fetești: Avea asupra sa substanțe interzise

Joi, 10 octombrie 2024, pe banca din fața unui bloc din Fetești, un tânăr de 24 ani a fost depistat de jandarmii ialomițeni având asupra sa substanțe posibil interzise. Atenția jandarmilor ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2024, 11:40
(3279 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Subvenții acordate angajatorilor

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița reamintește angajatorilor care încadreaza în muncă, pe perioadă nedeterminată, șomeri în vârstă de peste 45 de ani, ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2024, 09:00
(1813 vizualizări - 0 comentarii)


Sudiți: Reținută pentru provocarea unui incendiu

Miercuri, 9 octombrie 2024, polițiștii din Platonești au identificat și reținut, pentru o perioadă de 24 de ore, o femeie, de 50 de ani, bănuită de săvârșirea infracțiunilor de «distrugere ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2024, 16:00
(1737 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa la Maia!

Echipele furnizorului de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere la nivelul instalațiilor de energie electrică din comuna Maia vineri, 11 octombrie 2024. Fără curent, sursa ce alimentează ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2024, 12:25
(1142 vizualizări - 0 comentarii)


2115 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița

În perioada ianuarie-august 2024, urmare implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2115 persoane, dintre ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2024, 10:10
(1103 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Joi, 10 octombrie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scopuri de TVA conform art. 316, din Legea 227/2015, care nu au depășit plafonul de scutire ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2024, 10:10
(3453 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Duminică, 6 octombrie a.c., polițiștii rutieri au depistat în trafic doi tineri șoferi, în vârstă de 23 și 19 ani, din Andrășești, respectiv Manasia, în timp ce conduceau autoturisme ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2024, 15:30
(749 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza vineri, 11 octombrie 2024, «Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți», eveniment ce se va desfășura la Slobozia, la ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2024, 11:40
(1926 vizualizări - 0 comentarii)


Casă în flăcări la Butoiu, incendiu la un fast-food din Cotorca

Casă în flăcări la Butoiu, incendiu la un fast-food din Cotorca

Pompierii ialomițeni au interveni vineri, 4 octombrie a.c., în jurul orelor 17,20, pentru stingerea unui incendiu produs la locuința unui cetățean din satul Butoiu. Au fost alocate de urgență două ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2024, 10:35
(1541 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Coșereni, Scânteia și Urziceni

Accidente la Coșereni, Scânteia și Urziceni

În dimineața zilei de sâmbătă, 5 octombrie a.c., în jurul orei 7,50, pompierii din Urziceni au intervenit la un accident rutier produs pe DN2, în localitatea Coșereni. Î ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2024, 10:25
(1978 vizualizări - 0 comentarii)


Mărculești: Lemne confiscate de polițiști

Joi, 3 octombrie a.c., pe raza localității Mărculești, polițiștii au depistat în trafic un tânâr de 27 de ani, din județul Argeș, în timp ce transporta cu o autoutilitară material ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2024, 14:20
(1034 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: La volan având dreptul de a conduce suspendat

Un tânăr de 21 de ani, domiciliat în Țăndărei, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost surprins în trafic de polițiști având dreptul de a conduce autovehicule suspendat. Î ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2024, 14:00
(3642 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Razie în localitățile Urziceni, Bărbulești și Jilavele

Joi, 3 octombrie 2024, polițiștii au efectuat o razie în localitățile Urziceni, Bărbulești și Jilavele. Oamenii legii au legitimat 413 de persoane, au fost verificate 345 de autoturisme și au fost ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2024, 13:40
(2116 vizualizări - 2 comentarii)


DSVSA Ialomița: Modificări legislative privind desfășurarea activității de către farmaciile veterinare

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează crescătorii de animale de pe raza județului Ialomița, precum și administratorii farmaciilor veterinare, cu privire la ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2024, 12:50
(2571 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Câmpului din Țăndărei!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul unui branșament de pe strada Câmpului din localitatea Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2024, 11:55
(5847 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziție la Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia

Marți, 8 octombrie 2024, Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia organizează vernisajul expoziției «Chipuri de țăran». Evenimentul are loc în sala mare a instituției, încep ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2024, 11:50
(3107 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale în trafic pentru verificarea transporturilor de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița atenționează crescătorii de ovine și caprine de pe raza județului că, la momentul actual, sunt permise mișcările de ovine/caprine ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2024, 16:00
(1222 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Reprogramare lucrare Cartier Buliga/Fetești pentru vineri, 4 octombrie 2024!

Din cauza unor probleme de ordin tehnic, lucrările periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării apei potabile din Cartierul Buliga/Fetești se reprogramează pentru ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2024, 09:20
(1910 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Fetiță de 4 ani, găsită de polițiști la scurt timp după ce a fost dată dispărută

Urziceni: Fetiță de 4 ani, găsită de polițiști la scurt timp după ce a fost dată dispărută

Marți, 1 octombrie a.c., în jurul orelor 18,30, polițiștii din Urziceni au fost sesizați, prin 112, de către o femeie din Urziceni, cu privire la faptul că nepoata sa de 4 ani s-ar fi pierdut din ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2024, 15:05
(3620 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Procedură de anulare a obligațiilor fiscale

 Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița aduce la cunoștința contribuabililor interesați că a fost publicat Ordinul ministrului Finanțelor nr. 5521/16 septembrie 2024, pentru aprobarea ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2024, 11:35
(4180 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în Cartierul Buliga/Fetești!

Joi, 3 octombrie 2024, se vor executa lucrări periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării apei potabile din Cartierul Buliga/municipiul Fetești. Prin urmare, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2024, 11:20
(1350 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Campanie de vaccinare profilactică împotriva turbării

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de carnasiere domestice că, în perioada 01.10.2024-31.12.2024, se desfașoară campania de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2024, 16:40
(3609 vizualizări - 1 comentariu)


ANAF: Seminarii web dedicate facilităților fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că Agenția Națională de Administrare Fiscală organizează seminare web dedicate facilităților fiscale prevăzute ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2024, 10:40
(1153 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 51,07 milioane de lei, în perioada ianuarie-august 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-august 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2024, 14:45
(4392 vizualizări - 0 comentarii)


Chatbotul RAReș, disponibil pe site-ul Registrului Auto Român 

«Vrei să verifici rapid când expiră inspecția tehnică periodică a mașinii tale? Vrei să știi cum trebuie să procedezi dacă ai pierdut cartea de identitate a vehiculului sau cum să obții o ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2024, 13:55
(2788 vizualizări - 0 comentarii)


Albești: Incendiu la o șiră de paie

Duminică, 29 septembrie 2024, în jurul orelor 20,50, trei echipaje operative din cadrul Detașamentui de Pompieri Slobozia au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2024, 12:45
(1526 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Albești incendiu


Ultimele comentarii
Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Justin în Consiliul Superior al Magistraturii scoate la concurs posturi de judecător în cadrul Judecătoriei Urziceni Pavel în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Andrei în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Andrei în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Ion Ion în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă FELICITĂRI în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă autoturism Seat Ibiza în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Eu în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Deșteaptă-te ROMÂNE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Fascinat în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița NELAMURITULE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Azi, miercuri, de la 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Cel care i nelamurit în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! mai baieti în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Independent? în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Maine de la ora 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...