Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Slobozia: Piața Unirii «ustură» la buzunar

Slobozia: Piața Unirii «ustură» la buzunar

Inaugurată la 1 decembrie 2013 «cu resurse proprii», respectiv DADP, Piața Unirii reprezintă cea mai ieftină dintre investițiile administrației Stoica. În realitate însă, cheltuielile se dovedesc prea mari pentru o administrație așa de săracă: avem «fîntînă arteziană» de 82548 de lei, «ceas ornamental» de 36886 de lei și mobilier stradal de 40839 de lei! «Sîntem prea săraci ca să ne îmbrăcăm ieftin!» a declarat referitor la acest subiect primarul Alexandru Stoica...

Săraci și fuduli La mai bine de 6 luni de la inaugurarea Pieții Unirii, aceasta continuă să înghită fonduri publice. Ultimele cheltuieli efectuate acolo se ridică la peste 150 mii de lei. Banii au fost cheltuiți la refacerea fîntînii arteziene (82548 de lei), achiziționarea ceasului ornamental «trîntit» în mijlocul trotuarului (36886 de lei) și achiziționarea unui nou set de «mobilier stradal» (40839 de lei) care constă într-o duzină de băncuțe. La aceste cheltuieli se mai adaugă vreo 30 mii de lei cu sigla de pe trotuarul din fața viitorului bust al lui Mihai Viteazul, precum și cheltuielile generate de achiziționarea acestei statui, cheltuieli estimate la peste 200 mii de lei. În condițiile în care, conform unui calcul elementar, o băncuță din noua piață a costat în jur de 4000 de lei, l-am întrebat pe primarul Alexandru Stoica cum justifică aceste cheltuieli: «Nu puteam să pun niște nenorociri în cea mai frumoasă piață din oraș. N-am găsit mai ieftine, să știți! Acum, timp de 10 ani nu vom mai pune nicio băncuță, nu vom mai cheltui nimic. Sîntem prea săraci ca să ne îmbrăcăm ieftin!» ne-a declarat acesta.

25 Iulie 2014, 16:45 (10826 vizualizări - 25 comentarii)

Citiți și:
Slobozia: Noua statuie a lui Mihai Viteazul a ajuns în Piața Unirii
Lumînări aprinse la Slobozia, pentru sufletele morților din Clubul Colectiv
Primarul Stoica l-a adus pe «Moș Crăciun» la Slobozia

Comentariile cititorilor:


hahaha..:
(27 Iulie 2014, 19:20)
Angela nu iti trebuie acte sa dai un clik pe google sa vezi super fantani in comparatie cu cei din piatza la preturi de 2x mai mici
Contribuabil:
(27 Iulie 2014, 15:12)
Am o casuta pe str Filaturii si astept curent electric si asfalt de zece ani. In apropierea fantomaticului complex Cora,pe str Sudului,copiii mei risca sa fie mancati de serpi si de caini,e o adevarata jungla.Str Sudului este pregatita de asfaltare de sase ani de Ionascu si n o mai asfalteaza Sant sigur ca in situatia mea sant foarte multi concetateni.SA REZOLVE ACESTE PROBLEME DE BUN SIMT SI PE URMA SA I ARDA DE SCHIMBAT DECORUL PE B DUL UNIRII SI IN PIATA REVOLUTIEI<<<<ASA CUM VREA >angela<!!!!? Ca bine i zice Mimi; NU E BINE DNUL STOICA ,NU E BINE.....
curios:
(27 Iulie 2014, 11:11)
Imvestitia Piata Unirii a fost doar de antrenament , reabilitarea funcțională a Pieței Revoluției este de fapt cireasa de pe tort .Acolo se vor petrece lucruri interesante !
cetatean:
(27 Iulie 2014, 00:16)
Sigur sunt puse bine virgulele? Nu imi vine sa cred  ca reconditionarea fantanii a costat aproape 18 000 euro ( cativa saci de ciment si nisip, 30-40mp gresie si cateva tevi)  si ceasul 8000 euro. Fantana aceea este de prost gust: robinetii cam mari sunt la vedere si cele trei culori intermitente sunt tiganie curata.
@ Angela:
(27 Iulie 2014, 00:04)
Daca tu spui ca este altfel si sa nu mai fim carcatosi, te rog in numele cetatenilor orasul Slobozia sa decontezi tu aceste sume cheltuite aiurea intr-un oras sarac, fara apa potabila, fara locuri de munca pentru tineret, fara orice sperante ... MAI BINE TACEAI ! Si da, ai dreptate .. exista o Piata a Unirii deosebite, in Bucuresti .. asa ca plimbare placuta acolo !
...:
(26 Iulie 2014, 23:47)
apreciez schimbare b-dului UNIRII
JIJI :
(26 Iulie 2014, 18:56)
Dacă într-adevăr, așa sunt cheltuielile reale, nu merita cheltuiala! Județ sărman, atât îți mai lipsea! Și muștele și țânțarii și aromele din oraș, și apa prea scumpă, și.....parcările!!!!
angela:
(26 Iulie 2014, 18:29)
...daca nu facea nimic,   daca nu schimba un pic decorul in zona repectiva, iar nu era bine ...! Eu zic sa nu mai fim carcotasi , sa recunoastem ca e altfel . Daca a fost scump !? Probabil exista niste acte, niste oferte , niste preturi ...daca nu ,  mai sunt si organe de control...care stiu ce si unde sa controleze si mai ales ,  pe cine .Va doresc plimbare placuta pe pavelele din Piata Unirii , pavele care, sa recunoastem, sunt deosebite.!
Mimi:
(26 Iulie 2014, 14:26)
Nu e bine Dnul Stoica,nu e bine.....!!!!
hahaha...:
(26 Iulie 2014, 13:06)
Wow 800mil pe o fantana care a fost construita din resturile celei vechi. Si lol. aprox 40MIL pe o banca.vin prezidentialele. Trebuie pachete la votanti psd

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
262 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

APIA: Plăți efectuate către fermieri

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că a plătit, în perioada 27.07.2011-28.07.2011, suma de 187,9 milioane euro pentru măsuri delegate din Programul Național de Dezvoltare Rurală ...[citește_toată_știrea]

2 August 2011, 11:22
(10824 vizualizări - 0 comentarii)


Maia: A furat 16 capace de canalizare

Polițiștii cercetează un bărbat de 47 ani pentru săvîrșirea infracțiunii de furt. În urma investigațiilor desfășurate de către agenții Postului de Poliție Maia, privind furtul din data de 12 iulie a.c. ...[citește_toată_știrea]

2 August 2011, 11:20
(7960 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 148 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul județului, marți, 2 august 2011, sînt disponibile 148 locuri de muncă vacante. Cele mai multe posturi ...[citește_toată_știrea]

2 August 2011, 11:02
(7880 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Fără permise, la volan

Vineri seara, 29 iulie a.c., agenții Postului de Poliție Sălcioara au depistat în trafic, pe raza comunei, un localnic în vîrstă de 44 ani, care conducea un autoturism, deși figura în bazele de date ale ...[citește_toată_știrea]

2 August 2011, 10:59
(5876 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Faza zonală a concursurilor serviciilor profesioniste pentru situații de urgență

În perioada 1-3 august 2011, Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița este gazda fazei zonale a concursurilor serviciilor profesioniste pentru situații de urgență ...[citește_toată_știrea]

2 August 2011, 10:58
(8070 vizualizări - 0 comentarii)


Dridu: Beat la volan

Polițiștii au identificat în trafic un bărbat de 46 ani, din comuna Dridu, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu. Întrucît șoferul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul ...[citește_toată_știrea]

2 August 2011, 10:43
(8636 vizualizări - 0 comentarii)


Reviga: Trei minori furau din curte!

Agenții Postului de Poliție Reviga au fost sesizați duminică 31 iulie a.c. despre faptul că trei persoane au pătruns în curtea unei locuințe de pe raza comunei și sustrag bunuri. Polițiștii s-au deplasat ...[citește_toată_știrea]

2 August 2011, 10:41
(6114 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Reviga furt


Săveni: Tînăr de 17 ani, beat la volan s-a răsturnat cu mașina în șanț

Poliția Țăndărei a fost sesizată joi, 28 iulie a.c. despre faptul că pe strada Frățilești din comuna Săveni se află răsturnat un autoturism. Din cercetări s-a stabilit că autoturismul prezintă avarii multiple ...[citește_toată_știrea]

2 August 2011, 09:03
(5058 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Hoți identificați de polițiști

Doi tineri de 18, respectiv 21 ani, sînt cercetați de polițiști pentru săvîrșirea infracțiunii de furt calificat. Agenții Postului de Poliție Bordușani au fost sesizați vineri, 29 iulie a.c., de către un ...[citește_toată_știrea]

2 August 2011, 09:01
(8720 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Bordușani furt


Ialomița: Biciclist acroșat de un șofer de 80 ani

Joi, 28 iulie a.c., pe DN2, la km 38+500 m, în afara localității Movilița s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. În fapt, în timp ce un bărbat în vîrstă de 80 ani, din București ...[citește_toată_știrea]

2 August 2011, 08:55
(6675 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Grav accident de circulație soldat cu doi adolescenți morți

Coșereni: Grav accident de circulație soldat cu doi adolescenți morți

Joi, 28 iulie a.c., în jurul orei 21.30, Poliția a fost sesizată că în afara localității Coșereni s-a produs un accident de circulație soldat cu cinci victime. În timp ce un tînăr, în vîrstă de 21 ani, ...[citește_toată_știrea]

2 August 2011, 08:20
(7668 vizualizări - 1 comentariu)


DGFP Ialomița: Instruire pentru obținerea certificatului digital

Reprezentanții Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița vor organiza întîlniri cu mediul de afaceri local pentru instruirea cu privire la obținerea certificatului digital. Astfel, în zilele de ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2011, 14:40
(8433 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Șoferi băuți și fără permise, la volan

Marți 26 iulie polițiștii slobozeni au oprit în trafic o mașină ce se deplasa pe șoseaua Brăilei cu viteză și sinuos. În urma verificărilor sumare, polițiștii au concluzionat că șoferul, un bărbat, de ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2011, 14:37
(7450 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Armă deținută ilegal

Un bărbat de 57 ani din Urziceni este cercetat penal de polițiștii ialomițeni pentru deținere ilegală de armă. Individul a fost prins marți, 26 iulie, de efectivele Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2011, 14:37
(10098 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Hoț de motorină, reținut de polițiști

Un tînăr de 24 ani a fost arestat de polițiști după ce s-a dovedit a fi principalul autor al mai multor furturi. «Marți, 26 iulie, polițiștii slobozeni au finalizat cercetările privind un tînăr de 24 ani ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2011, 14:36
(6937 vizualizări - 0 comentarii)


ISUJ Ialomița: Numărul intervențiilor, în creștere

Potrivit datelor statistice ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu», referitoare la cel de-al doilea trimestru al anului în curs, pompierii ialomițeni au fost alertați în aproximativ ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2011, 14:34
(7299 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2011, 18:05
(4476 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Șantaj și violare de domiciliu

Polițiștii au reținut pe bază de ordonanță un bărbat în vîrstă de 44 ani și îl cercetează pentru săvîrșirea infracțiunilor de «șantaj», «loviri și alte violențe», «violare de domiciliu» și «ultraj contra ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2011, 16:51
(8244 vizualizări - 2 comentarii)


Urziceni: Hoții au trecut de la mașini de lux la autoutilitare

Poliția Urziceni a fost sesizată în data de 23 iulie de către un tînăr, de 22 ani, din comuna Manasia, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras autoutilitara parcată pe strada Aurora din ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2011, 16:50
(6870 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Urziceni furt


DGFP Ialomița, locul 7 pe țară la încasări bugetare

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița anunță că, în primele 6 luni ale anului 2011, au fost încasate la bugetul general consolidat aproape 250 milioane lei. Astfel, programul alocat de colectare ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2011, 16:49
(8144 vizualizări - 0 comentarii)


Moldoveni: Șofer ajuns în copac

Un tînăr în vîrstă de 30 ani, din comuna Moldoveni, care conducea un autoturism pe DJ201A nu a adaptat viteza la condițiile de trafic, a pierdut controlul direcției de mers și a lovit un copac. Accidentul ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2011, 16:48
(6676 vizualizări - 0 comentarii)


Săveni: Hoț prins de polițiști

Poliția Țăndărei a fost sesizată miercuri, 25 iulie, de către o tînără în vîrstă de 24 ani, din comuna Săveni, cu privire la faptul că în urmă cu două săptămîni persoane necunoscute au pătruns în locuința ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2011, 16:46
(7564 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Săveni furt


Giurgeni: Pește comercializat ilegal

Miercuri, 26 iulie a.c., în zona Giurgeni, polițiștii ialomițeni au oprit pentru control în trafic un autoturism condus de un tînăr, de 24 ani, din București. În habitaclul autoturismului a fost găsită ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2011, 16:46
(8887 vizualizări - 0 comentarii)


Braconieri depistați la Făcăeni și Bordușani

Polițiștii au depistat pe DN3B, pe raza comunei Făcăeni, doi tineri localnici, în vîrstă de 33 ani, care aveau asupra lor o plasă de pescuit tip monofilament. Cei doi tineri au declarat anchetatorilor că ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2011, 10:40
(14157 vizualizări - 6 comentarii)


Urziceni: Au confiscat pepeni și legume!

Efective sporite din cadrul Poliției Urziceni au acționat vineri, 22 iulie a.c., pe linia prevenirii și combaterii faptelor ilicite de comerț cu legume și fructe. Astfel, au fost verificate 12 societăți ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2011, 10:40
(6783 vizualizări - 0 comentarii)


Sărățeni: Încarcerat pentru ultraj

Agenții Postului de Poliție Sărățeni au identificat vineri, 22 iulie a.c., pe raza comunei, un tînăr în vîrstă de 24 ani, din Slobozia, pe numele căruia Judecătoria Slobozia a emis un mandat de executare ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2011, 10:39
(8912 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Acțiuni preventive pe raza comunelor arondate localităților Fetești și Țăndărei

Efective sporite din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Poliției Municipiului Fetești și Posturilor de Poliție Bordușani, Făcăeni, Giurgeni, Stelnica și Vlădeni au acționat vineri, 22 iulie a.c., pe ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2011, 10:39
(8203 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Lemne de foc, confiscate de polițiști

Pe raza municipiului Fetești a fost depistată o reprezentantă a unei firme din localitate, în timp ce comercializa cantitatea de 5,823 mc lemn de foc, în valoare de 582,3 lei, pentru care nu deținea documente ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2011, 10:38
(9123 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Caz de rabie la Slobozia

Potrivit unei informări a Direcției Sanitare-Veterinare și Pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, «în conformitate cu buletinul de analiză nr. 13/25.07.2011 a fost diagnosticată rabie la un cîine provenit ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2011, 17:57
(9230 vizualizări - 0 comentarii)


Ograda: O femeie a căzut în hazna după ce postamentul WC-ului s-a rupt sub greutatea acesteia

Pompierii ialomițeni au fost solicitați, în ultimele 72 de ore, pentru a interveni în 37 de situații de urgență. Cele mai multe solicitări au fost pentru acordarea de prim ajutor SMURD, o descarcerare, ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2011, 15:11
(10576 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă nemultumitu' în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Justin în Consiliul Superior al Magistraturii scoate la concurs posturi de judecător în cadrul Judecătoriei Urziceni Pavel în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...