Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Victorie cu Modelu

Fotbal, Liga a II-a, Unirea Slobozia

Victorie cu Modelu

Sîmbătă, 26 iulie 2014, Stadionul «1 Mai» a găzduit primul amical al verii pe teren propriu pentru Unirea Slobozia. A fost, în fapt, o reeditare a amicalului cu Înainte Modelu, jucat pe 19 iulie. De această dată, galben-albaștrii n-au mai dat nicio șansă echipei călărășene, controlînd per ansamblu jocul programat în cea mai călduroasă zi a acestei veri. Daniel Ene, atacant în vîrstă de 23 de ani, venit de la CS Mioveni, a deschis scorul în minutul 44, iar Marius Jianu a stabilit rezultatul final: 2-0 pentru Unirea. Adrian Mihalcea a încercat două formule de echipe:
Prima parte: Măstăcan-Stan, Soare, Hristian, Toma-Ivașcă, Coconașu-Florea, Bolat, Ibrian-Ene.
Partea a doua: Oprea-Drăguț, Lazăr, Tudorache, Florea, Macare, Patrianca-Șolcănea, Jianu, Ibrian- Arnăutu.
Marți, 29 iulie 2014, uniriștii au plecat într-un cantonament de 10 zile la Predeal. Din lot fac parte și tinerii Șolcănea, Topală, Alexe și Mușat. Transferurile atacanților Daniel Ene și Sergiu Arnăutu au intrat pentru moment într-un mic impas, lucrurile urmînd a fi clarificate în aceste zile.

29 Iulie 2014, 15:40 (8076 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Au dat lovitura în prelungiri
Au salvat un punct
Un nou eșec
Remiză cu gust de eșec

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 09 Nov 2026
230 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Record de amenzi pentru polițistii comunitari

Vara aceasta, activitatea polițistilor comunitari din Slobozia a atins un nou vîrf de sarcină. Potrivit declarațiilor directorului acestui serviciu, Laurențiu Abaza, în luna august s-a înregistrat un număr ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:59
(19915 vizualizări - 0 comentarii)


Ciupercă a câștigat alegerile de la Sfântu Gheorghe

Ciupercă a cîștigat alegerile de la Sfîntu Gheorghe

Duminică, 30 august 2009, s-a desfășurat turul doi al alegerilor pentru ocuparea funcției de primar al localității Sfîntu Gheorghe. Pentru că deja am tratat subiectul, explicînd în numărul trecut al ziarului ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:55
(19992 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cetatean . în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Cetățeanul x în Pacient insultat și agresat de medicul stomatolog care i-ar fi aplicat incorect tratamentul dentar Gigel în Comuna Sfântu Gheorghe se retrage oficial din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECOO 2009! ion ion în Comuna Sfântu Gheorghe se retrage oficial din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECOO 2009! cetățean în Investiție de 579 mii de lei la Stadionul «1 Mai», aprobată de Consiliul Local Slobozia @justițiarul în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița Ra sol în Comuna Sfântu Gheorghe se retrage oficial din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECOO 2009! Ra sol în Comuna Sfântu Gheorghe se retrage oficial din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECOO 2009! Cristi în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române AlexDan în Comuna Sfântu Gheorghe se retrage oficial din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECOO 2009! Cimitirul vesel Pocotila în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe Dutu Niculae în Comuna Sfântu Gheorghe se retrage oficial din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECOO 2009! Călin în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe Ceratean al urbei în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe BD în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița Andreea în Arestat preventiv pentru «tentativă de omor» LOCATAR în Investiție de 579 mii de lei la Stadionul «1 Mai», aprobată de Consiliul Local Slobozia Adina în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Ca să știți .. în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Van Basten în Au dat lovitura în prelungiri

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...