Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Avantaj Slobozia!

Tenis de cîmp, Junior Davis Cup, un succes

Avantaj Slobozia!

30 iulie 2014-1 august 2014 a fost o nouă perioadă în care tenisul juvenil a adus Slobozia în centrul atenției. Junior Davis Cup by BNP Paribas a adunat la Arenele TenisCon din orașul nostru cei mai buni tineri tenismeni sub 16 ani din România, Belarus, Olanda, Portugalia, Serbia, Israel, Estonia și Germania. Aceste echipe au luptat pentru calificarea finală a competiției, care se va derula în Franța și, unde, doar primele două clasate au obținut bilete de participare. «A fost un turneu foarte reușit, iar eu am fost plăcut surprinsă de organizare, avînd în vedere că Slobozia găzduiește, în premieră, o competiție de asemenea anvergură» ne-a declarat directorul turneului, Cătălina Cristea. «Acest turneu a fost un mare pas înainte pentru Slobozia și a însemnat totodată un mare efort, care a implicat foarte mulți oameni. Pe lîngă CSM a mai contribuit la organizare TenisCon și Satori. Și, pentru că toată lumea a considerat această competiție un succes, putem spune că efortul a meritat» ne-a spus, la rîndu-i, Adrian Chițu, coordonatorul secției de tenis a CSM Unirea Slobozia. Junior Davis Cup a adus în orașul nostru importanți oameni din tenisul românesc și este suficient să-i amintim aici pe președintele FRT George Cosac și pe vicepreședintele aceleași instituții, Dinu Pescariu, pentru a conștientiza greutatea evenimentului. Au fost 3 zile cu peste 30 de meciuri la simplu și dublu, gustate din plin de un public slobozean tot mai avizat în ceea ce privește tenisul. Vestea bună este că Junior Davis Cup va fi găzduită de Slobozia și în următorii 2 ani...

România, doar pe locul V
Estonia și Germania au jucat finala acestei competiții și vor merge împreună la turneul final. Balticii s-au impus cu scorul de 2-1, departajarea fiind făcută de partida de dublu. Pe locul III s-a situat reprezentanta Belarusului. România, în componența Călin Manda, Răzvan Codescu și Cristian Moldovan, a avut un prim meci foarte dificil cu selecționata Serbiei. După o luptă acerbă, urmașii lui Novak Djokovic s-au impus la limită în meciul de dublu, beneficiind și de un plus de experiență față de echipa noastră. Tenismenii români au reușit să se impună în celelalte două dispute contînd pentru a doua jumătate a clasamentului. Au învins, atît Portugalia, cît și Olanda, și au ocupat, în final, locul V, chiar dacă, ținînd cont de statutul de țară-gazdă, se spera la mai mult din partea lor. Cel mai tehnic jucător al turneului a fost desemnat israelianul Yshai Oliel.

Cătălina Cristea, directorul Turneului
«Cristian Andreescu, un sportiv foarte bun!»
Anul viitor ar putea însemna debutul în echipa națională Under 16 al slobozeanului Cristian Andreescu, cel care anul acesta, la Under 14, a cîștigat tot ce se putea cîștiga, fiind la momentul actual dublu campion național al acestei categorii de vîrstă. «Cristi Andreescu este un sportiv foarte bun, muncitor, serios, talentat, lucru pe care îl poți spune și despre fratele său mai mic, Ștefan. Firește că, și în cazul său, mai este loc de progres, mai cu seamă în privința pregătirii fizice. Sper ca anul viitor, cînd această competiție revine la Slobozia, să-l avem și pe Cristian Andreescu în echipa națională a României» ne-a declarat Cătălina Cristea, directorul Turneului.

A început «Memorialul Ioan Pinter» Pus, oarecum, în umbră anul acesta de Cupa Davis Junior, «Memorialul Ioan Pinter» a luat startul sîmbătă, 2 august 2014. Este un turneu de tradiție, ajuns deja la a 14-a ediție, adresîndu-se și în 2014 tuturor categoriilor de vîrstă, pornind de la copiii de 10 ani și terminînd cu tenismenii seniori. Aproximativ o sută de sportivi, fete și băieți, dau frîu liber rachetelor în aceste zile, pe zgura de la terenurile de la Tenis Parc. Participă jucători din București, Brăila, Galați, Prahova, Buzău, Călărași, Constanța și, firește, Ialomița. Sînt prezenți, de asemenea, și reprezentați ai Bulgariei sau ai Republicii Moldova. Slobozia este reprezentată la seniori de Irina Nițu și Sorin Iordache, la 18 ani de Radu Popa, iar la 12 ani de Liviu Zamfirache sau de proaspăta campionă la dublu Alexandra Iordache. Din păcate, nu vor fi prezenți la această competiție sportivii CSM Unirea Slobozia, respectiv Alexia Gîndac, Ștefan Andreescu și Cristian Andreescu. Ei au ales ca în această perioadă să participe la un puternic turneu în Bulgaria.

5 August 2014, 12:30 (14834 vizualizări - 18 comentarii)

Citiți și:
Radu David Țurcanu, câștigătorul Turneului ITF (M15) «Prestige Open» Slobozia ediția a II-a
«Prestige Open», ediția a II-a: Slobozia, capitala tenisului internațional!
«Prestige OPEN ITF MT 20-ATP&ITF World Tennis Tour» revine în 2026!
Viitoarele stele ale lumii, show la Slobozia
«Junior Davis Cup», pentru a doua oară la Slobozia

Comentariile cititorilor:


S.A:
(12 August 2014, 17:01)
Pt. hihihi Esti un invidios, retardat si un taran fiert daca astea sunt concluziile tale. Pacat ca avem printre noi asemenea specimene de oameni.
hihihi:
(12 August 2014, 14:45)
ce geniu avem prin slobozia asta si nu stiam !face antrenament doar 2 ore si ii bate pe toti aia care se antreneaza mai multe ore!bine ca nu zici ca se antreneaza jumate de ora , ca sa realizam mai bine ce mare talent ai in casa si ce mare antrenor are !Ii bate acum pe aia care se antreneaza 4,5 ore pe zi si nu au 10 pe linie la scoala, sa-l vedem peste un an doi pe cine mai bate geniul tau andreescule!o sa -l mai bata pe fratesu poate, ca n tenisul mare nu cistiga geniile cu 10 pe linie!
cetatean:
(12 August 2014, 12:22)
toti au dreptate din punctul lor de vedere .dar fie vorba intre noi Trofeul Pinter nu e de nasul vedetelor de la CSM sau nu se coboara ei la nivelul orasului ce le-a deschis portile tenisului ,ce le-a pus antrenori pe de-a moaca  .ce le-a pu s terenuri  la dispozitie etc
Biped:
(12 August 2014, 10:22)
@hihihi. Nu este REALĂ absolvirea unui an școlar cu media maximă, 10!! Nu vă-mbătați cu apă de la robinet! Nu s-a evaluat cinstit acel elev. Nu e normal: nici elevul, dar, mai ales, profesorul! Acel "profesor" e un impostor periculos!
pentru hihihi:
(11 August 2014, 21:06)
Da domnule,sunt intr-adevar vedete,pentru oftica dumitale!Un copil care a terminat clasa a 5-a,a 6-a si a 7-a cu media 10 si care a castigat tot ce se putea castiga la 14 ani,inclusiv un turneu international,in conditiile in care in timpul scolii face tenis doar 2 ore pe zi,comparativ cu ceilalti copii buni de varsta lui care fac tenis cate 4-5 ore pe zi,nu poate fi decat vedeta,desi el a ramas la fel de modest si nu s-a laudat niciodata.
hihihi:
(11 August 2014, 14:36)
copiii de la csm sint toti minunati, iar restul de la celelalte cluburi cum sint?copiii de la csm sint privilegiati pentru ca pe banii primariei se duc la turnee in strainatate,iar copiii d ela celelalte cluburi sint amaritii care viseaza sa faca performanta pe banii parintilor care nu stiu sa faca sluj in fata lui dinescu,chitu si prepelita.copiii de la csm (fratii si gindac) sint vedete deja,ei nu se mai coboara sa joace cu oricine ,la turnee in orasul lor, ii lasa pe cei mari (radu si Irina) sa le reprezinte clubul , ca cei doi in strainatate nu au unde sa se duca sa treaca si ei d eprimul tur.cei mari sint tinuti la csm  doar sa antreneze vedetele.
CD:
(10 August 2014, 20:34)
Pentru CF; Cred ca ai dreptate,nu numai unii copii au absentat ci si un antrenor pentru cei veniti nu am vazut pe linga ei cum era firesc .LaJunior  Davis Cap erau totiSeniorii de la CSM cu d-l Prepelita in frunte  prezent sa fi venit si acum dumnealui sa vada pe viu cum joaca copii lui cei mari.   Pentu  Marius   ---asta seamana a lauda 
Marius:
(10 August 2014, 14:59)
Pentru clarificari: 1. Cristii Andreescu a ocupat locul 1la turneul din Bulgaria, iar Alexia a jucat semifinale 2. CSM Unirea Slobozia a fost reprezentat la Turneul Municipiului Slobozia de Irina Nitu si Radu Popa Deci care este problema voastra? Copiii sunt minunati si au rezultate meritorii, restul sunt rautati!
pentru CF:
(10 August 2014, 14:09)
Desi nu trebuie sa-ti dea nimeni explicatii,turneele internationale sunt turnee puternice indiferent in ce tara sunt.Din pacate ,sau din fericire,pe acesti copii ii intereseaza foarte mult si scoala ,asa ca nu pot face turnee externe decat in vacanta si acolo unde este ceva mai ieftin ,tocmai ca sa nu se cheltuiasca atat de mult din banii aceia de care te doare pe tine atat de mult.Pacat intr-adevar ca a coincis cu turneul de la Slobozia!
pentru Cf:
(10 August 2014, 13:09)
Unde vezi tu,Cf-ule ca se lauda vreun parinte?Ai probleme cu vederea sau chiar ai pica pe copiii astia care muncesc atata?Ti-a cerut cineva parerea?Pentru fotbal e bine sa fie bani,nu?
CF:
(9 August 2014, 19:41)
D-LE Iordache acum 2-3 ani aceiasi treaba era cu Sorin ,ocupa locul 1 si ar fi fost batut de multi din urma lui asa ca nu e numai cum crezi d-ta zic asta nu crezind ca  Bordei e cel mai tare din primii 60 Cci sa vezi cum se mai schimba lumea .Turneul de la Slobozia  nu-i de nasul vedetelor de la CSM sau nu s-a ridicat la valoarea lor ; eu cred ca le cauta cu orice pret pe cele mai slabe din afara antrenorii si parintii acestora sa  aiba cu ce se lauda'Pacat era turneul Municipiului
cf:
(9 August 2014, 16:57)
Rusine d-le Prepelita ca nu a-ti fost  prezent            cu toti copii  care reprezinta Primaria Sloboziei si de unde lua-ti bani sa le platiti deplasarilein alte tari ,la singurul concurs ce se desfasoara la Slobozia si organizat culmea de PRIMARIE .Antrenori si parintii absentilor aleg cele mai slabe concursuri sa se laude cu victoriile ,Pacat
Cetatean 2:
(7 August 2014, 19:33)
Inteleg frustrarea unora care vezi Doamne " Sunt bine intentionati si dau sfaturi ".
cetatean:
(7 August 2014, 17:01)
d-le Savu sa stiti ca am asistat intamplator la unul din meciurile copiilor antrenati de dumeavoastra.  nu se poate ca un copil de 11 ani sa strige cat il tine gura sa plecati ca il enervati, sa nu-i mai spuneti nimic pentru ca il enervati. ati avut mare noros cu dl Cristian care a auzit ce va reproseaza copilul si a intervenit pt ca altfel primeati si o racheta in cap. la meciurile copiilor lui ionel iordache nu o sa vezi asa ceva niciodata. asa ca invatati copii sa asculte de dumneavoastra si sa nu va mai raspunda cand incercati sa le dati indicatii in timpul unui meci pt ca altfel munca depusa este in zadar. AVANTAJ IONEL IORDACHE
I.Iordache:
(6 August 2014, 13:05)
Vulpea, in prostia si stupizenia ei,cind nu ajunge la struguri zice:Vaiii,ce acri sint!!Sictir si un praz verde !Un copil de 11 ani sa il bata pe locul 11 cu 6-1,6-1,apoi pe locul 12 in 3 seturi ,si azi sa se lupte 3 ore cu locul 5 in tara pierzind  la citeva mingi  cu scorul 36,63,57,iar pe acest copil care este locul 65 in tara eu il antrenez fara sa stiu pic de tenis,ma intreb:cit tenis stiu antrenorii baietilor batuti de Rares,toti cu un an mai mari ca el???intrebarea este retorica si nu astept raspund de la nimeni,mai ales de la hahaiti imbecili!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
18 Oct 2026
267 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Bucu: Beat la volan, a fost prins de radar cu 96 km/h în localitate!

Un bărbat de 61 de ani, din București, a fost înregistrat  de polițiști cu aparatul radar de supraveghere video a traficului rutier în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Bucu cu viteza ...[citește_toată_știrea]

19 August 2013, 18:19
(7921 vizualizări - 1 comentariu)


Tînărul care a produs accidentul de vineri, arestat preventiv pentru 29 de zile!

Judecătoria Slobozia a emis pe numele tînărului de 28 de ani, din Slobozia, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără ...[citește_toată_știrea]

19 August 2013, 17:51
(9613 vizualizări - 1 comentariu)


Borănești: Incendiu de la un foc din curte

Un incendiu a izbucnit în după-amiaza zilei de duminică, 18 august a.c, în gospodăria unui cetățean din localitatea Borănești, după ce proprietarul a făcut focul în curte și l-a lăsat nesupravegheat. În ...[citește_toată_știrea]

19 August 2013, 13:50
(6679 vizualizări - 0 comentarii)


DN21: Grav accident provocat de un tânăr slobozean, beat la volan și cu permisul suspendat! Un mort și doi răniți...

DN21: Grav accident provocat de un tînăr slobozean, beat la volan și cu permisul suspendat! Un mort și doi răniți...

Poliția a fost sesizată vineri, 16 august a.c., în jurul orei 21,00, cu privire la faptul că pe DN21 s-a produs un accident grav. Din primele verificări, polițiștii deplasați la fața locului au stabilit ...[citește_toată_știrea]

17 August 2013, 12:38
(11824 vizualizări - 12 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rata șomajului pentru iulie 2013, în scădere ușoară

La sfîrșitul lunii iulie 2013, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița se aflau înregistrați 7078 șomeri, din care 1772 șomeri indemnizați, respectiv 5306 șomeri neindemnizați ...[citește_toată_știrea]

14 August 2013, 12:53
(5515 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Din nou înșelăciune prin metoda «Accidentul»

O persoană din județul Ialomița a rămas fără o sumă importantă de bani după ce a dat curs solicitării formulate de o persoană necunoscută prin intermediul telefonului. Poliția atrage atenția cu privire ...[citește_toată_știrea]

14 August 2013, 11:31
(10124 vizualizări - 2 comentarii)


Scînteia: S-a înecat în canalul de irigații

Un bărbat de 24 de ani a murit marți seara, 13 august a.c., în jurul orei 21,00, după ce a intrat să se scalde într-un canal de irigații, pe raza localității Scînteia, și nu a mai ieșit. Martorii au sunat ...[citește_toată_știrea]

14 August 2013, 08:27
(11413 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Scânteia înec


Movilița: Accident provocat de o explozie a unui cauciuc

Poliția a fost sesizată marți, 13 august a.c., cu privire la faptul că pe DN2 s-a petrecut un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Astfel, în timp ce un bărbat, de 54 de ani, din București, conducea ...[citește_toată_știrea]

13 August 2013, 20:24
(10472 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărire ca în filme la Urziceni

În cursul zilei de marți, 13 august a.c., o patrulă de siguranță publică, aflată în serviciul de patrulare pe Calea București, din Urziceni, a efectuat semnalul regulamentar de oprire pentru un autoturism ...[citește_toată_știrea]

13 August 2013, 19:23
(6866 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Peste 200 de polițiști, în stradă de Sfînta Marie

Peste 200 de polițiști vor fi la datorie, pe timpul manifestărilor prilejuite de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului (Sfînta Marie), pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

13 August 2013, 18:11
(6969 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Beat mangă la volan

Un tînăr de 24 de ani, din Slobozia, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism, pe raza localității de domiciliu, sub influența băuturilor alcoolice. Șoferul a fost testat cu aparatul ...[citește_toată_știrea]

13 August 2013, 17:15
(7601 vizualizări - 3 comentarii)


Scandal la un bar din Drăgoești

Polițiștii au reținut marți, 13 august a.c., pe bază de ordonanță de reținere, patru tineri, cu vîrste cuprinse între 19 și 27 de ani, domiciliați pe raza județelor Ialomița și Călărași. Față de aceștia ...[citește_toată_știrea]

13 August 2013, 16:14
(5565 vizualizări - 1 comentariu)


Școlile auto, în atenția inspectorilor ITM Ialomița

În luna iulie 2013, din inițiativa Inspecției Muncii București, s-a desfăsurat în județul Ialomița Campania Națională privind verificarea respectării prevederilor legale referitoare la încheierea și executarea ...[citește_toată_știrea]

12 August 2013, 13:06
(6486 vizualizări - 1 comentariu)


APDRP: Fermele de familie, finanțate prin Măsura 121

Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit informează potențialii beneficiari ai Programul Național de Dezvoltare Rurală asupra unor noi posibilități de asigurare a cofinanțării private a proiectelor ...[citește_toată_știrea]

12 August 2013, 12:02
(11112 vizualizări - 3 comentarii)


Icoana Maicii Domnului-făcătoare de minuni de la Mînăstirea Iviron din Muntele Athos, la Țăndărei

Sîmbătă, 3 august 2013, cu binecuvîntarea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu, se va purta în procesiune Icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni, de la Mînăstirea Iviron din Muntele Athos, pe ...[citește_toată_știrea]

1 August 2013, 18:51
(12540 vizualizări - 11 comentarii)


Spitalul Județean de Urgență Slobozia a primit un incubator!

Spitalul Județean de Urgență Slobozia a primit un incubator!

Fundația «Salvați Copiii» a inițiat, alături de o firmă producătoare de apă minerală și băuturi răcoritoare, campania «Îi ajutăm să înflorească». Scopul acestei acțiuni este acela de a dota secțiile de ...[citește_toată_știrea]

1 August 2013, 15:11
(8217 vizualizări - 5 comentarii)


Fetești: Tânără de 19 ani, dispărută

Fetești: Tînără de 19 ani, dispărută

Polițiștii de investigații criminale au fost sesizați cu privire la faptul că o tînără, de 19 ani, a plecat de la domiciliul său, situat pe raza municipiului Fetești și nu a revenit pînă în prezent. Din ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2013, 15:45
(10111 vizualizări - 4 comentarii)


Gîrbovi: Copil pe bicicletă, acroșat de un autoturism

Poliția a fost sesizată marți, 30 iulie a.c., în jurul orei 11,30, cu privire la faptul că pe raza localității Gârbovi s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Astfel, în timp ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2013, 15:03
(8774 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Gârbovi accident


Valea Ciorii: La 17 ani a violat o bătrînă de 78!

Polițiștii au reținut luni, 29 iulie a.c., pe bază de ordonanță de reținere pentru 24 de ore un minor în vîrstă de 17 ani pentru comiterea infracțiunii de viol. Duminică, 28 iulie a.c., Poliția a fost sesizată ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2013, 14:59
(9496 vizualizări - 12 comentarii)

Taguri: Valea Ciorii viol


Fierbinții de Sus: Incendiu după ce a verificat butelia cu un chibrit

Luni, 29 iulie a.c., în jurul orei 21,50, locuința unui cetățean din localitatea Fierbinții de Sus a fost cuprinsă de flăcări, după ce proprietarul, o femeie în vîrstă de 67 de ani, a verificat etanșeitatea ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2013, 13:48
(9375 vizualizări - 0 comentarii)


Balaciu: A adormit la volan. Doi morți și doi răniți!

Luni, 29 iulie a.c., în jurul orei 13,15, în timp ce un bărbat, în vîrstă 56 de ani, din județul Brașov, conducea un autoturism pe DN2A, din direcția Slobozia către Urziceni, în afara localității Balaciu ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2013, 10:43
(7078 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Balaciu accident


APIA Ialomița: Vizarea carnetelor de rentă viageră

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Ialomița informează că, pentru a intra în posesia rentei viagere cuvenite pentru anul 2012, rentierii trebuie să se prezinte la centrele ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2013, 08:42
(8204 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Cinci persoane, trimise în judecată pentru trafic de minori

Cinci persoane au fost trimise în judecată de oamenii legii pentru trafic de minori. Suspecții au recrutat, transportat și găzduit o minoră, fugită de la domiciliu, profitînd de starea ei de vulnerabilitate ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2013, 18:54
(10007 vizualizări - 0 comentarii)


Tragedia de la Fetești se mută în instanță. Rudele muncitorilor prinși sub malul de pămînt se pregătesc de procese!

Scandalul public iscat o dată cu accidentul de muncă petrecut la Fetești, în urmă cu o săptămînă, ia amploare. Rudele muncitorilor acoperiți de malul de pămînt al șanțului pe care-l săpau se pregătesc de ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2013, 09:01
(9915 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Copil de 8 ani, accidentat de o mașină

Un copil de 8 ani a fost la un pas de moarte, după ce a fost lovit de o mașină. Vina pentru producerea accidentului îi aparține minorului care a traversat strada prin loc nepermis. Cel care a provocat accidentul ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2013, 16:15
(7608 vizualizări - 0 comentarii)


Ciulnița: Înșelată prin metoda «accidentul»

O bătrînă de 81 de ani a rămas fără suma de 1000 de euro, după ce un escroc a înșelat-o la telefon. Femeii i s-a comunicat că nepotul său a rănit într-un accident rutier o persoană și că trebuie să trimită ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2013, 11:14
(9037 vizualizări - 1 comentariu)


Manasia: Fată de 15 ani, înecată în Ialomița

Tragedie în comuna ialomițeană Manasia. O adolescentă de 15 ani a pierit înghițită de apele rîului Ialomița. Tînăra plecase la scăldat, dar nu s-a mai întors acasă. A intrat în apă, a înotat de cîteva ori ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2013, 09:14
(9322 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Manasia înecată


Tragedie pe litoralul Mării Negre. Doi frați din Slobozia, înecați!

Doi frați din Slobozia au murit în dimineața zilei de duminică, 21 iulie a.c., în stațiunea Olimp, de pe litoralul românesc al Mării Negre. Deși marea era extrem de agitată, cei doi au intrat în apă și ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2013, 12:33
(9715 vizualizări - 11 comentarii)


anunț angajare

SC Eurobike Universal SRL
angajează urgent
-vopsitori
cu calificare și experiență
(de preferat vopsitorie în cîmp electromagnetic)
pentru Fabrica de Biciclete
din com. Movilița,
sat Movilița, jud. Ialomița
-muncitori necalificați
pentru Fabrica de Biciclete din
com. Movilița, sat Movilița, jud. Ialomița
Telefon de contact 0725/558.577
departament Resurse Umane

17 Iulie 2013, 13:27


IPJ Ialomița: Filtre ale Poliției

În cursul zilei de sîmbătă, 13 iulie a.c., peste 140 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au acționat pentru prevenirea evenimentelor rutiere și a faptelor ce pot tulbura ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2013, 09:17
(8466 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Kovesi în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Pinochio în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Drăguț în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...