Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Slobozia primarului Stoica

Slobozia primarului Stoica

Între speranțele comunității și realitate există o prăpastie pe care puțini o cunosc și doar cîțiva inițiați o conștientizează. Poate de aceea și obișnuim să spunem, superiori, că primarul (oricare ar fi el!) ori fură, ori e incompetent, ori e prost. Nu înțelegem niciodată de ce oamenii capabili sînt marginalizați, cum ajung doar «leprele» în frunte și unde am greșit de am ajuns în situația asta «din care nu ne mai scoate nici dracu’». Fără a avea pretenția că a descoperit roata, Independent vă oferă niște posibile răspunsuri la întrebări cu care vă nefericiți de 25 de ani, prezentîndu-vă programul de audiențe al primarului Alexandru Stoica de joi, 24 iulie 2014. Pentru că, nu-i așa, cunoașterea este primul pas către înțelepciune!

O zi de joi din viața lui Alexandru Stoica
Viața publică a unui primar (în cazul de față al primarului Stoica!), începe cînd iese din casă. Pînă la Primărie, primarul Stoica obișnuiește să meargă pe jos și salută tot ce mișcă. Rar oameni cu carte. În general, săracii și oropsiții, că ăștia sînt ai social-democrației și tot ăștia aduc voturi. Cînd n-are încotro, primarul Stoica se oprește. După atîția ani de administrație, experiența își spune cuvîntul. Omul apucă rar să explice pînă la capăt. Imediat ce înțelege, primarul Stoica oferă soluția. Joi, 24 iulie 2014, reporterii Independent l-au interceptat undeva în jurul orelor 10,00, cînd a ieșit prima dată din primărie. Întîi s-a oprit «la Hașuri», pentru o inspecție de rutină. La blocurile H, în apropiere de Catedrală, se asfaltează de zor cu DADP-ul. «Trebuia să facem aici, mai întîi, pentru concursul de tenis. Nu mai putem să ne facem iar de rîs și anul ăsta!». Asfaltul e proaspăt, iar Stoica e primit ca un primar în funcție. Pare în elementul lui, natural. Pe unul îl bate pe umăr, pe altul îl înjură de decorații, verifică lucrarea, dă niște indicații, se suie în mașină și trece mai departe. Următoarea oprire e Bazinul de Înot. Nici ăsta nu e gata, dar se lucrează. Nu e jurisdicția lui, așa că la bazin e doar vizitator. Vorbește rezervat despre ce va fi, apoi pleacă iar. Pe drum, explică traseul. «Mergem pe Doja, să vedem ce mama dracului fac ăia. Mîine, dacă e timpul bun, dăm drumul pe Răzoare. Gata, vara asta asfaltăm...».

În audiență la primarul Sloboziei
La ora 13,59, primarul Alexandru Stoica intră în primărie. Pantofii strălucesc impecabil, parcă rupți din reclama aia idioată la crema de ghete Kiwi. Pare obosit. E normal, nu mai e tînăr. Alții, la vîrsta lui... Voiam să spunem că visează la pensie, dar am minți. Alții, la vîrsta lui, la Slobozia, sînt șomeri de ani buni! Necăjiții care cer audiențe sînt mulți. Îi evaluează din ochi și intră în sala de audiențe de la parter, sala în care se oficiază cununiile civile. Odată așezat în scaun, Alexandru Stoica se metamorfozează. Devine, insesizabil, mai înalt, mai impunător, are un aer demiurgic... Inițial, dăm vina pe biroul său. Nimic mai greșit. Prima intră o femeie bătută, cu un adolescent cu retard. Cere o casă la Bora: «Nu mai pot, dom’ primar. M-a bătut de mi-a rupt mîna. M-a dat cu capul de pereți, vai de viața mea...». Primarul o recunoaște. «N-ai zis tu cu gura ta că e concubinul tău și să-l primesc și pe el. Eu ți-am spus că nu se mai face om, dar tu n-ai vrut să asculți. Acum vii iar la mine... Ascultați, bă, la ăia mai bătrîni, că noi am văzut multe, am văzut zeci, nu unul. Stai să văd care-i situația!». Unul dintre subalternii din aparatul de specialitate explică repede că la Bora sînt 14 camere ocupate și 8 cereri în așteptare. «Vedeți cum faceți! Nu știu cum, dar o rezolvați! Gata, nu mai plînge... Te rezolvăm, așteaptă pe hol!». «Mulțumesc, dom’ primar, săru’mîna.» A doua femeie care intră vrea și ea locuință. Stă cu gazdă, la G-uri, nu are apă... Bărbatul ei muncește în Spania. «Dacă bărbatul muncește, nu prea se poate. Lasă o cerere, ca să nu zici că nu vreau! Dar să știi că sînt 700 înaintea ta. Mai bine te muți în altă parte, că găsești. Și strîngi niște bănuți și vii la toamnă, să îți dăm loc de casă. Ai înțeles?!». După ea, intră Gheorghe Brancu. E om în vîrstă și are o problemă încurcată, cu pămîntul. Primarul știe, problema se rezolvă, dar nu acum. «Trebuie să se strîngă mai mulți cu problema asta, înțelegi?! Mai vino săptămîna viitoare. Sau, mai bine, mai întreabă-mă matale cînd mă vezi pe stradă și îți spun eu!». Bătrînul oftează, are 74 de ani... Nu știe dacă o să mai trăiască pînă «se rezolvă».

Fascinantele avataruri ale lui Alexandru Stoica
După plecarea bătrînului, lucrurile se precipită. Unul dintre angajați îi amintește că la 15,00 trecute fix, trebuie să plece la Fetești. Primarul Stoica își amintește și el. «Stai fără grijă, n-am uitat! Următorul!». Următorul e tanti Chira. Primarul Stoica îi zîmbește cu gura pînă la urechi, o cunoaște de 40 de ani. Tanti Chira vrea niște carton rămas de la grădinița de la MB-uri, ca să învelească o casă. Primarul îi promite țigla rămasă de la un liceu, că e mai bună. Cinci minute fac schimb de soluții tehnice... «Următorul!». Următorul e o femeie care are 4 copii. Cel mai mare are cancer, e în metastază. Vrea slujbă pentru cel mic, că are 24 de ani și nu-l mai poate ține. Vrea să-l ajute mai mult pe cel cu cancer. Primarul îi promite o slujbă la DADP, din septembrie. Femeia plînge. Primarul Stoica plînge și el. După femeie intră Matache. Matache vrea lemne de foc, să-și fiarbă mîncarea. Primarul îl înjură și îi promite butelie. «Mîine dimineață mă aștepți în față!». După Matache, intră Stoian Viorel, strigoiul care doarme în coșciug la Cosîmbești. Îi aduce primarului Stoica o scrisoare personalizată, cu poza lui, de cînd era ofițer... Vrea de la primarul Sloboziei un buletin de fantezie. «Pe mine mă cheamă Stoian Viorel și mi-a expirat buletinul pe 20! Adică, duminică. O să scot unul nou, dar vreau și de la dumneavoastră unul, de fantezie, pe care să scrie Strigoi Viorel. Ha, ha, ha, ha!». Primarul Stoica simte ridicolul și întoarce foaia: «Sînteți din Slobozia? Nu! Sînteți supus slobozean? Nu! Mergeți la Cosîmbești, nu am treabă cu dumneavoastră!». După strigoiul Viorel, primarul rezolvă rapid un caz de tulburare de posesie. «Știm, e sub observație, vino la noi cînd o închide gardul de tot!», problema unui locatar de la blocurile SACO care vrea să dea o gaură în planșeu, la etajul 4, ca să aibă și el duș, dă 20 de lei unei diabetice care cerșește după ajutor social, se bate pe burtă cu Oale, țiganul care a vîndut timp de vreo 5 ani un ziar cu «crima de la Hermes» și găsește bani de înmormîntare pentru familia unui revoluționar care s-a spînzurat la Vlădeni. «Și eu sînt revoluționar, ce mama dracului!». Nu dă afară pe nimeni, nu refuză nimic, nimeni nu iese nemulțumit, toată lumea e «rezolvată!». Pe banii contribuabililor primarul Stoica e, în funcție de situație, Tatăl, Fiul sau Sfîntul Duh al orașului Slobozia...

7 August 2014, 16:20 (20558 vizualizări - 23 comentarii)

Citiți și:
A început bătălia pentru Slobozia
Alexandru Stoica, fostul primar al Sloboziei, a scăpat de închisoare
Primăria Slobozia caută arhitect-șef
Prime-time cu Alexandru Stoica

Comentariile cititorilor:


joi-tza:
(3 Septembrie 2014, 20:47)
mai,macar omul asta e ocupat joia pana peste cap-voi cu ce va ocupati timpul liber??comentt-isti de profesie::ia dati voi solutii concrete cand va duceti la el in audienta si cereti-i socoteala pe hartie ce face cu banii nostri.el poate considera ca ne parcheaza in pamant mai repede,n-ati vazut ca si in fata prefecturii se pregateste o groapa comuna care ii asteapta la iesire?
primarul de la primarie:
(25 August 2014, 17:22)
Fata lui ...asta e. Ma minunez de" realizarile "lui.Toate constructiile sunt neterminate ori inutile. Total sau partial.Iar dupa statuia fara bust pe care o fura si o plimba intre soclul sloboziei si cetatea parului pubian, parcarea subterana este maximum de prostie...De unde naiba va lua o parcare subterana pe care sa o foloseasca la inaugurare...? Din capitala? Sala de spectacole este neterminata...acelasi partid a initiat renovarea in urma cu cativa ani.Cladirea prefecturii renovata....vai de ea.Spitalul...cu cele trei structuri...La bariera CF -kaufland vai si amar in giratoriu...lidl.ul de la MBuri...jale intrafic iar lipsa unei zebre...Cartierul Garii Noi platesc rate la banci ,si  au facut doar fundatii, in lipsa canalizarii si energiei electrice...Ce dracu face primarul.....pentru cetateni??? Este impotriva normalului??
gheo:
(23 August 2014, 22:02)
stoica e un tampit renoveaza el orasul dar gropile?gunoaiele?>sa vina la anl-uri in centru sa vada gunoaiele si strazile neasfaltate
Albinuța:
(13 August 2014, 12:06)
@ Gigel. Nu este soluția otravă că ce să avem cu bietele albine, trebuie să plătescă cine le-a dat locurile și cine a defrișat pădurea, deci soluția este parchetul,  după cum vedeți a început să se strângă lațul în primărie va urma curând și problema asta.
Cornel:
(12 August 2014, 17:21)
,,Un alt contribuabil" are mare dreptate.Problema este ca cei care au proprietati,case.afaceri in Zona Industriala,respectiv Zona filaturii nu sant uniti,nu comunica intre ei,nu reusesc sa se faca auziti.In aceste conditii exista putine sanse ca zona sa se dezvolte prin repararea soselei si introducerea energiei electrice .Parerea mea: E prosti!!!!
Gigel:
(12 August 2014, 10:08)
@Albinuta - solutia se numeste otrava. O pui in apa cu zahar, vin albinele si dupa aceea isi zboara ultimul drum. In cateva zile se vor muta toti din zona. Din pacate, nu ai ce face altceva cu nesimtirea.
un alt contribuabil:
(12 August 2014, 01:33)
Mergem cu masinile prin gropi si peste hopuri, dar vom parca, daca ne vom si ni se va permite, intr-o parcare subterana. Vom admira (cand????) o statuie si vom face baie intr-un bazin aiurit, facut de mantuiala. Au mers oare , d-l primar si ai sai, pe "soseaua industriala" a Sloboziei? Daca nu, aflati ca numai pe acolo i-as plimba, continuu.......
CITITOR FIDEL:
(10 August 2014, 22:56)
Ce fata de timpit are.Ne meritam soarta
COSTEL:
(10 August 2014, 22:55)
oameni amariti si nevoiasi cersesc mila acesui primar care nici nu vede nici nu aude
Biped:
(10 August 2014, 15:05)
Au fost aprobate parcări, cu acte in regulă, fără licitație și ilegal date rubedeniilor! Au frecat legea acordării parcărilor, dar tot abuz este pentru nea 22, de la bl.160. Micii șpăgari sunt încurajați, nene primarule! Ai încărcat peste poate organigrama CL...sute de angajați care nu fac nimic!
Alt contribuabil:
(10 August 2014, 14:51)
Sant o groaza de case pe str Filaturii,se chinuie saracii oameni cu generatoare,soseaua este distrusa total fiind intens circulata,e dezastru!!!Aceeasi situatie este si pe str Sudului,Cartierul de tineri etc...NU,altceva nu stie decat Parcul IMM,parcare subterana si ,mai nou,bazin olimpic .NU E BINE Dnul STOICA ,NU E BINE....!!!!!
Contribuabil:
(10 August 2014, 10:30)
Curent si asfalt pe Filaturii si Calugareni , utilitat in cartierul Garii Noi  nu parcare subterana ! ! ! Cetatenii asta vor ! ! ! Deciziile si hotararile nu sunt numai ale Primarului ! ! ! Care sunt criteriile dupa care voteaza si aproba consilierii locali proiectele ? ? ? Banul se numeste public pentru ca nu este adus de ei de acasa si trebuie cheltuit pentru si in interesul locuitorilor, ca daca se cheltuie altfel este necesar sa fie  trasi la raspundere penala ! ! !  Nu justifica legal nici un consilier votul pentru, sau impotriva in sedintele consiliului local ! ! ! De ce ? ? ?  Au transformat orasul in feuda lor oare ? ? ? Unii din ei  nu au ce cauta acolo , nu au moralitatea si competenta necesara pentru a decide asupra banului public ! ! !
dan:
(9 August 2014, 18:07)
In cartierul Gari Noi pe cand utilitati ? canalizare, electricitate? Sa mai speram la asfalt?aproape tot cartierul e ridicat.....
Mary:
(9 August 2014, 11:49)
        "De cati bani, atata peste" asa se traduce mediocritatea primarului Stoica Alexandru. Restul, sunt vorbe.
..cu alta durere...:
(9 August 2014, 10:15)
Avem surse de apa ce ne asigura debit si presiune.Uraaa! Iar daca vom fi cumintei o vom primi si in parametri.Pentru ca locuitorii de pe " Lacului" - 4 etaje- cunosc problema. Ce raspunsuri are primarul/primaria pentru lipsa debitului si a presiunii in zona?? Tov. Stoica rade continuu...ca a construit loc de promenada, ceas nou care canta si la " si.un sfert", ca va face parcari subterane...Bravo tovarase! Insa ne lipseste BANALA APA! Ce sa stii tu.... Razi.... Esti exact personajul " Fantozzi" ....gafe,balbe si hahaieli!!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 15 Oct 2026
245 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Săveni: Șofer beat, prins de polițiști

Un bărbat de 30 de ani, din comuna Săveni este cercetat penal de polițiști după ce acesta a fost depistat în cursul zilei de luni, 26 aprilie, conducînd pe DJ 201 un autoturism deși consumase băuturi alcoolice ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 15:50
(15290 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Motociclist accidentat

La începutul săptămînii, luni, 26 aprilie, pe Bulevardul Unirii din Slobozia s-a produs un accident rutier în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a unui tînăr de 18 ani, din localitate. Pe scurt ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 15:49
(21913 vizualizări - 0 comentarii)


Ciochina: Hoți prinși de polițiști

Luni, 26 aprilie, polițiștii din Ciochina au fost sesizați de un localnic despre faptul că în perioada noiembrie 2009-25 aprilie 2010, persoane necunoscute i-ar fi sustras dintr-o fîntînă aflată în curtea ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 15:48
(23989 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 17:08
(14069 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 16:54
(15587 vizualizări - 0 comentarii)


6 ialomițeni, judecați pentru trafic de minori

Șase persoane, dintre care una în stare de arest preventiv, au fost trimise în judecată pentru trafic de minori. Suspecții, prin violențe și amenințări, au exploatat din punct de vedere sexual mai multe ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 16:49
(20914 vizualizări - 0 comentarii)


Problema celor 6 loturi de teren atribuite de Primărie Episcopiei: PS Vincențiu invocă prefectului Teculescu Legea Cultelor

La scurt timp după publicarea pe site-ul nostru a articolului «Eu cînd vreau să fluier, fluier!/Prefectul Teculescu fluieră în Biserica Consiliului Local Slobozia», Preasfințitul Vincențiu ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 12:57
(25501 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 7000 de pachete de țigări, confiscate

Peste 7000 de pachete de țigări, confiscate

Peste 7000 de pachete de țigări, fără documente de proveniență, ce aveau aplicate timbre emise de autoritățile Republicii Moldova, au fost ridicate în vederea confiscării luni, 26 aprilie, de polițiștii ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 12:22
(21672 vizualizări - 0 comentarii)


Comunicat APIA: În atenția producătorilor de lapte

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește producătorilor de lapte că pot solicita, pînă la data de 30 aprilie 2010, acordarea cotelor din rezerva națională. Potrivit Ordinului nr. ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 08:51
(24132 vizualizări - 0 comentarii)


Traian: A intrat cu mașina în stîlp

Duminică, 25 aprilie, pe raza comunei Traian, s-a produs un accident rutier soldat doar cu pagube materiale, provocat de un șofer aflat în stare avansată de ebrietate. Polițiștii au stabilit că în timp ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 00:22
(30534 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Și-a amenințat vecina că o calcă cu mașina

Sîmbătă, 24 aprilie, agenții Postului de Poliție Făcăeni au fost sesizați prin 112, de către o localnică, de 37 de ani, despre faptul că vecinul său, aflat în stare de ebrietate, a amenințat că o va accidenta ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 00:22
(24923 vizualizări - 3 comentarii)


Fetești: Mai multe mașini avariate din cauza unui șofer băut

În noaptea de sîmbătă spre duminică, respectiv 24 spre 25 aprilie a.c., agenții Biroului Rutier Fetești au fost sesizați că pe Strada Călărași, din municipiu, s-a produs o tamponare în care au fost implicate ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 00:22
(23758 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: La furat dintr-o școală

În cursul dimineții de sîmbătă, 24 aprilie, Poliția Orașului Țăndărei a fost sesizată de directorul unei școli din localitate, despre faptul că în cursul nopții de 23 spre 24 aprilie, persoane necunoscute ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 00:21
(28044 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Acțiuni pentru siguranța publică

În noaptea de sîmbătă spre duminică, respectiv 24 spre 25 aprilie, polițiștii slobozeni au organizat o acțiune în colaborare cu efective din cadrul Inspectoratului Județean al Jandarmeriei și ale Serviciului ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 00:21
(26000 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Hoți prinși de polițiști

Sîmbătă, 24 aprilie, polițiștii din Bordușani au fost sesizați de către o localnică, de 65 de ani, despre faptul că în noaptea anterioară, persoane necunoscute i-au furat din curtea locuinței și dintr-o ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 00:20
(27976 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Viteza face victime

Duminică, 25 aprilie, polițiștii din Urziceni au fost sesizați prin 112, despre producerea unui accident de circulație. Accidentul s-a produs pe DJ203B, pe raza localității Gîrbovi, și s-a soldat cu vătămarea ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 00:20
(26614 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi aplicate de polițiștii din Urziceni și Fierbinți-Tîrg

Sîmbătă, 24 aprilie, polițiștii din Urziceni au acționat pentru menținerea ordinii și liniștii publice, pentru prevenirea faptelor cu violență, a furturilor din buzunare, de și din auto, a comerțului ilicit ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 00:19
(23863 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Beat la volan

O echipă de siguranță publică ce acționa pe raza municipiului Urziceni a oprit pentru control, duminică, 25 aprilie, un autoturism înmatriculat în Spania, la volanul căruia se afla un localnic, de 35 de ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 00:18
(31215 vizualizări - 0 comentarii)


264 locuri vacante pentru 1100 de persoane fără loc de muncă

Vineri, 23 aprilie a.c., la nivel național s-a desfășurat Bursa generală a locurilor de muncă, acțiune organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Evenimentul s-a desfășurat și la nivel ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2010, 12:10
(21754 vizualizări - 0 comentarii)


O mașină a luat foc la Făcăeni, acoperișul unei case a fost mistuit de flăcări la Condeești

Sîmbătă, 24 aprilie, autoutilitara unui cetățean din comuna Făcăeni a fost cuprinsă de flăcări ca urmare a unui scurtcircuit produs la un conductor electric defect sau izolat necorespunzător. Pompierii ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2010, 12:10
(27719 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Scuterul a fost acroșat de un autobuz

Vineri, 23 aprilie, pe 112, Poliția a fost sesizată despre faptul că pe Strada Călărași, din Fetești, un cetățean care se deplasa cu un moped a fost lovit de un autobuz. La fața locului s-a deplasat un ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2010, 08:30
(24120 vizualizări - 0 comentarii)


Balaciu: Minor la volanul autoturismului bunicii

În cursul nopții de joi spre vineri, respectiv 22 spre 23 aprilie a.c., în jurul orei 00,20, polițiștii din Balaciu au oprit pentru control un autoturism înmatriculat în județul Ialomița. În urma legitimării ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2010, 08:29
(25239 vizualizări - 0 comentarii)


Șofer în stare de ebrietate

Un bărbat de 37 de ani, din Fetești, s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat de polițiști conducînd un autoturism pe raza localității de domiciliu, deși se afla în stare de ebrietate. Autoturismul ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2010, 08:26
(24235 vizualizări - 0 comentarii)


S-a înecat în Ialomița?

Polițiști și pompieri au desfășurat joi, 22 aprilie a.c., eforturi comune pentru a depista un bărbat, de 66 de ani, din Urziceni, a cărui dispariție a fost sesizată de către familia acestuia. Ultimele informații ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2010, 15:56
(23660 vizualizări - 2 comentarii)


Conducea tractorul cu permisul suspendat

Joi, 22 aprilie, în jurul orei 23,30, polițiștii au identificat în trafic, pe strada Călărași, din Fetești, un bărbat, de 45 de ani, din județul Constanța, care se deplasa la volanul unui autotractor ce ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2010, 15:55
(20798 vizualizări - 0 comentarii)


Fierul vechi, în atenția polițiștilor

Polițiștii din Țăndărei au acționat joi, 22 aprilie, în intervalul orar 09,00-12,00, pe raza de competență, pentru respectarea prevederilor privind gestionarea deșeurilor industriale reciclabile și pentru ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2010, 15:55
(14473 vizualizări - 0 comentarii)


10 baruri și 9 săli de jocuri, controlate

În cursul după-amiezii de joi, 22 aprilie, în intervalul orar 18,00-21,00, efective din cadrul Poliției Municipiului Slobozia, în colaborare cu efective ale Inspectoratului Județean de Jandarmi și din cadrul ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2010, 15:55
(22375 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni în zonele rurale

În cursul nopții trecute, respectiv 22/23 aprilie, agenții Posturilor de Poliție Albești, Ciochina și Buești au organizat o acțiune comună intercomunală, sub coordonarea ofițerilor din cadrul Poliției ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2010, 15:54
(13791 vizualizări - 0 comentarii)


Depunerea situațiilor financiare, obligatoriu la Registrul Comerțului

Oficiul Național al Registrului Comerțului reamintește comercianților că, începînd cu anul 2010, situațiile financiare anuale se depun numai la Registrul Comerțului. Avînd în vedere că data limită pentru ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2010, 13:42
(21556 vizualizări - 0 comentarii)


Perdelele forestiere de protecție, în atenția Prefecturii

Joi, 22 aprilie a.c., la sediul Prefecturii Ialomița s-a desfășurat o ședință de lucru a Comandamentului județean de analiză a realizării Programului de înființare a perdelelor forestiere de protecție. ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2010, 10:13
(20580 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesoara suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesor suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Alex în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli ion marin în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Jehan în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli blog sud-est în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...