Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Slobozia primarului Stoica

Slobozia primarului Stoica

Între speranțele comunității și realitate există o prăpastie pe care puțini o cunosc și doar cîțiva inițiați o conștientizează. Poate de aceea și obișnuim să spunem, superiori, că primarul (oricare ar fi el!) ori fură, ori e incompetent, ori e prost. Nu înțelegem niciodată de ce oamenii capabili sînt marginalizați, cum ajung doar «leprele» în frunte și unde am greșit de am ajuns în situația asta «din care nu ne mai scoate nici dracu’». Fără a avea pretenția că a descoperit roata, Independent vă oferă niște posibile răspunsuri la întrebări cu care vă nefericiți de 25 de ani, prezentîndu-vă programul de audiențe al primarului Alexandru Stoica de joi, 24 iulie 2014. Pentru că, nu-i așa, cunoașterea este primul pas către înțelepciune!

O zi de joi din viața lui Alexandru Stoica
Viața publică a unui primar (în cazul de față al primarului Stoica!), începe cînd iese din casă. Pînă la Primărie, primarul Stoica obișnuiește să meargă pe jos și salută tot ce mișcă. Rar oameni cu carte. În general, săracii și oropsiții, că ăștia sînt ai social-democrației și tot ăștia aduc voturi. Cînd n-are încotro, primarul Stoica se oprește. După atîția ani de administrație, experiența își spune cuvîntul. Omul apucă rar să explice pînă la capăt. Imediat ce înțelege, primarul Stoica oferă soluția. Joi, 24 iulie 2014, reporterii Independent l-au interceptat undeva în jurul orelor 10,00, cînd a ieșit prima dată din primărie. Întîi s-a oprit «la Hașuri», pentru o inspecție de rutină. La blocurile H, în apropiere de Catedrală, se asfaltează de zor cu DADP-ul. «Trebuia să facem aici, mai întîi, pentru concursul de tenis. Nu mai putem să ne facem iar de rîs și anul ăsta!». Asfaltul e proaspăt, iar Stoica e primit ca un primar în funcție. Pare în elementul lui, natural. Pe unul îl bate pe umăr, pe altul îl înjură de decorații, verifică lucrarea, dă niște indicații, se suie în mașină și trece mai departe. Următoarea oprire e Bazinul de Înot. Nici ăsta nu e gata, dar se lucrează. Nu e jurisdicția lui, așa că la bazin e doar vizitator. Vorbește rezervat despre ce va fi, apoi pleacă iar. Pe drum, explică traseul. «Mergem pe Doja, să vedem ce mama dracului fac ăia. Mîine, dacă e timpul bun, dăm drumul pe Răzoare. Gata, vara asta asfaltăm...».

În audiență la primarul Sloboziei
La ora 13,59, primarul Alexandru Stoica intră în primărie. Pantofii strălucesc impecabil, parcă rupți din reclama aia idioată la crema de ghete Kiwi. Pare obosit. E normal, nu mai e tînăr. Alții, la vîrsta lui... Voiam să spunem că visează la pensie, dar am minți. Alții, la vîrsta lui, la Slobozia, sînt șomeri de ani buni! Necăjiții care cer audiențe sînt mulți. Îi evaluează din ochi și intră în sala de audiențe de la parter, sala în care se oficiază cununiile civile. Odată așezat în scaun, Alexandru Stoica se metamorfozează. Devine, insesizabil, mai înalt, mai impunător, are un aer demiurgic... Inițial, dăm vina pe biroul său. Nimic mai greșit. Prima intră o femeie bătută, cu un adolescent cu retard. Cere o casă la Bora: «Nu mai pot, dom’ primar. M-a bătut de mi-a rupt mîna. M-a dat cu capul de pereți, vai de viața mea...». Primarul o recunoaște. «N-ai zis tu cu gura ta că e concubinul tău și să-l primesc și pe el. Eu ți-am spus că nu se mai face om, dar tu n-ai vrut să asculți. Acum vii iar la mine... Ascultați, bă, la ăia mai bătrîni, că noi am văzut multe, am văzut zeci, nu unul. Stai să văd care-i situația!». Unul dintre subalternii din aparatul de specialitate explică repede că la Bora sînt 14 camere ocupate și 8 cereri în așteptare. «Vedeți cum faceți! Nu știu cum, dar o rezolvați! Gata, nu mai plînge... Te rezolvăm, așteaptă pe hol!». «Mulțumesc, dom’ primar, săru’mîna.» A doua femeie care intră vrea și ea locuință. Stă cu gazdă, la G-uri, nu are apă... Bărbatul ei muncește în Spania. «Dacă bărbatul muncește, nu prea se poate. Lasă o cerere, ca să nu zici că nu vreau! Dar să știi că sînt 700 înaintea ta. Mai bine te muți în altă parte, că găsești. Și strîngi niște bănuți și vii la toamnă, să îți dăm loc de casă. Ai înțeles?!». După ea, intră Gheorghe Brancu. E om în vîrstă și are o problemă încurcată, cu pămîntul. Primarul știe, problema se rezolvă, dar nu acum. «Trebuie să se strîngă mai mulți cu problema asta, înțelegi?! Mai vino săptămîna viitoare. Sau, mai bine, mai întreabă-mă matale cînd mă vezi pe stradă și îți spun eu!». Bătrînul oftează, are 74 de ani... Nu știe dacă o să mai trăiască pînă «se rezolvă».

Fascinantele avataruri ale lui Alexandru Stoica
După plecarea bătrînului, lucrurile se precipită. Unul dintre angajați îi amintește că la 15,00 trecute fix, trebuie să plece la Fetești. Primarul Stoica își amintește și el. «Stai fără grijă, n-am uitat! Următorul!». Următorul e tanti Chira. Primarul Stoica îi zîmbește cu gura pînă la urechi, o cunoaște de 40 de ani. Tanti Chira vrea niște carton rămas de la grădinița de la MB-uri, ca să învelească o casă. Primarul îi promite țigla rămasă de la un liceu, că e mai bună. Cinci minute fac schimb de soluții tehnice... «Următorul!». Următorul e o femeie care are 4 copii. Cel mai mare are cancer, e în metastază. Vrea slujbă pentru cel mic, că are 24 de ani și nu-l mai poate ține. Vrea să-l ajute mai mult pe cel cu cancer. Primarul îi promite o slujbă la DADP, din septembrie. Femeia plînge. Primarul Stoica plînge și el. După femeie intră Matache. Matache vrea lemne de foc, să-și fiarbă mîncarea. Primarul îl înjură și îi promite butelie. «Mîine dimineață mă aștepți în față!». După Matache, intră Stoian Viorel, strigoiul care doarme în coșciug la Cosîmbești. Îi aduce primarului Stoica o scrisoare personalizată, cu poza lui, de cînd era ofițer... Vrea de la primarul Sloboziei un buletin de fantezie. «Pe mine mă cheamă Stoian Viorel și mi-a expirat buletinul pe 20! Adică, duminică. O să scot unul nou, dar vreau și de la dumneavoastră unul, de fantezie, pe care să scrie Strigoi Viorel. Ha, ha, ha, ha!». Primarul Stoica simte ridicolul și întoarce foaia: «Sînteți din Slobozia? Nu! Sînteți supus slobozean? Nu! Mergeți la Cosîmbești, nu am treabă cu dumneavoastră!». După strigoiul Viorel, primarul rezolvă rapid un caz de tulburare de posesie. «Știm, e sub observație, vino la noi cînd o închide gardul de tot!», problema unui locatar de la blocurile SACO care vrea să dea o gaură în planșeu, la etajul 4, ca să aibă și el duș, dă 20 de lei unei diabetice care cerșește după ajutor social, se bate pe burtă cu Oale, țiganul care a vîndut timp de vreo 5 ani un ziar cu «crima de la Hermes» și găsește bani de înmormîntare pentru familia unui revoluționar care s-a spînzurat la Vlădeni. «Și eu sînt revoluționar, ce mama dracului!». Nu dă afară pe nimeni, nu refuză nimic, nimeni nu iese nemulțumit, toată lumea e «rezolvată!». Pe banii contribuabililor primarul Stoica e, în funcție de situație, Tatăl, Fiul sau Sfîntul Duh al orașului Slobozia...

7 August 2014, 16:20 (20300 vizualizări - 23 comentarii)

Citiți și:
A început bătălia pentru Slobozia
Alexandru Stoica, fostul primar al Sloboziei, a scăpat de închisoare
Primăria Slobozia caută arhitect-șef
Prime-time cu Alexandru Stoica

Comentariile cititorilor:


Albinuța:
(8 August 2014, 20:34)
Pentru Albinel. Băi șmecherie cu ghivent dacă îmi arăți și mie unde scrie în legea apiculturii că dacă amenajezi o vatră de stupină trebuie să defrișezi 300 metri pătrați de pădure și să ocupi domeniul public abuziv  fără o hotărâre a a consiliului local îmi cer scuze față de toți, sau cumva te simți amenințat și a început să vă tremure chiloții pentru ce ați făcut aici. VALEA.
un apicultor:
(8 August 2014, 16:48)
Nu ne mutam de pe strada trandafirilor pentru ca ne-a promis d-na Voicu Mira ca nu ne muta nimeni de acolo.Dumneeai raspunde de noi si tot dansa ia hotararea cu noi.Nu cred ca o sa faca greseala sa ne mute pentru ca o sa iasa un mare scandal.O sa spunem exact ce s-a dat si cui s-a dat.Asa mai locuitori ai strazilor atata timp cat este Stoica primar si V.M in Primarie nu ne muta nimeni.Si daca ajungeti la DNA, atunci sa raspunda tot ei, pentru ca ei ne-au dat locurile.   
albinutzu:
(8 August 2014, 15:54)
Apropo de stupari....vedeti ca acolo are stupina si fostul vice CEZAR ZAMFIR, ALATURI DE CATIVA PUPINCURISTI DE-AI LUI, de pe vremea mandatului....ce ziceti de asta ??? Cum au primit pamant ??? Cu ce drept ???
Mimi:
(8 August 2014, 14:24)
Dubios articol .Schimbare  de macaz, probabil a ti primit vreun oscior de la masa lui sau v a promis.Aveti grija,n are cuvant! Sant dezamagita,puteati sa fiti mai subtili!!
Albinel:
(8 August 2014, 11:24)
Pana cand vei modifica Legea apiculturii. Si nu uita ca amenintarea este infractiune.
SORIN:
(8 August 2014, 10:15)
@Albinuța. Nu vă mai plângeți atâta prin ziare, fiindcă nu așa se rezolvă treaba. Faceți plângere penală și, garantez, în câteva zile treaba e gata, și s-ar putea ca niște unii să și aibă niscaiva probleme. Să nu credeți că dacă sunt directori, secretari sau ce-or fi, sunt scutiți de răspundere, că doar n-or fi toți Băsescu, ăla cu imunitate totală. Și lui o să-i vină rându', cu siguranță. Când vor primi citație de la Parchet, să vezi mutări și grabă. Eu așa vă sfătuiesc pe toți.
Albinuța:
(7 August 2014, 21:41)
Noi  locuitorii străzii Trandafirilor cui putem să ne mai plângem că de câțiva ani încercăm să scăpăm de stuparii de pe acestă stradă s-a votat și în consiliu local mutarea lor dar ce să facem dacă stupi sunt ai funcționarilor din primărie, directori, secretari cum să ne punem cu dânșii. Vreau să văd până unde poate să meargă tupeul lor, dar nu este nimic în viață totul se plătește, dacă chiar se cred Dumnezeii primăriei se înșeală au căzut oamenii mai grei. Doamna V perioada pastoralului se încheie pe 01 Septembrie, vine scadența dacă nu îi mutați toate documentele vor merge la DNA. și apoi scapă cine poate. 
Adriana:
(7 August 2014, 17:47)
Sunt prea multe probleme sociale, grave, urgente! Ce poate face?! Măcar îi ascultă! Nu este nici mârlan, nici grandoman... Acum, puneți-vă in locul lui: ați putea fi Mafalda? Dacă ialomițenii ar fi mai educați, mai vrednici, mai responsabili, mai demni, nu s-ar mai fi făcut comedia la care mi-e rușine să mă uit: ,,Las Fierbinți "...!! De Ialomița! De ce tocmai în Ialomița?! Aici este Esența cretinismului...Scuze, dar așa este!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
04 Oct 2026
273 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

APIA: 60 milioane de euro pentru fermieri prin plata Sprijinului Cuplat

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a început miercuri, 18 iunie2025, transferul sumelor aferente Sprijinului Cuplat pentru Campania 2024. Peste 43500 de fermieri vor beneficia de ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 08:30
(1227 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Ziua Europeană de Prevenire a Furturilor din Locuințe»

În conformitate cu decizia adoptată de Consiliul Administrativ al Rețelei Europene de Prevenirea a Criminalității (EUCPN), în anul 2019 a fost lansat, la nivel european, conceptul  ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 08:00
(8030 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Primă de inserție pentru absolvenți 

Pentru a încuraja încadrarea în muncă a tinerilor absolvenți, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița vine în întâmpinarea acestora prin acordarea ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2025, 11:20
(1436 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Dridu!

Miercuri, 18 iunie 2025, în intervalul orar 09,00-16,00, RAJA Constanța va sista furnizarea apei în comuna Dridu, pentru realizarea operațiunilor de mentenanță a instalațiilor ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2025, 09:45
(1498 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Percheziții la hoții de cabluri electrice. Au fost reținuți doi bărbați!

Duminică, 15 iunie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Politie Transporturi Feroviare Fetești au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, emis de Judecătoria Fetești, într ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2025, 16:20
(1945 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Finalizarea Campaniei de depunere a Cererilor de Plată pentru anul 2025

Agenția de Plăți si Intervenție pentru Agricultură (APIA) aduce la cunoștința opiniei publice că la data de 13 iunie a.c. s-a încheiat Campania de primire a Cererilor de Plată aferente anului ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2025, 11:20
(2091 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 12,41 milioane de lei în mai 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna mai 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de 12,41 milioane ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2025, 10:20
(1573 vizualizări - 0 comentarii)


18 noi subofițeri la Jandarmeria Ialomița

Colectivul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița s-a mărit cu 18 subofițeri jandarmi. Noii colegi sunt absolvenți ai Școlilor Militare de Subofițeri de Jandarmi de la Fălticeni și Drăgășani, ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2025, 09:35
(1112 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în orașul Fierbinți-Târg!

Marți, 17 iunie 2025, echipele RAJA Constanța vor sista furnizarea apei la nivelul Gospodăriei de apă din orașul Fierbinți-Târg, pentru realizarea operațiunilor periodice de î ...[citește_toată_știrea]

13 Iunie 2025, 08:35
(4323 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Activități educative în cadrul Școlii Gimnaziale Adâncata

IPJ Ialomița: Activități educative în cadrul Școlii Gimnaziale Adâncata

Joi, 12 iunie 2025, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat o activitate de educație rutieră la Școala Gimnazială Adâncata. La această activitate au participat 113 copii și cadre ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2025, 15:40
(2008 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Amenzi de 120 mii de lei aplicate unităților fast-food

Inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița au organizat, în perioada 29 mai-10 iunie 2025, controale privind respectarea condițiilor sanitare veterinare ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2025, 09:00
(2417 vizualizări - 0 comentarii)


46 agenți de poliție, încadrați în structurile IPJ Ialomița

46 agenți de poliție, încadrați în structurile IPJ Ialomița

Corpul agenților de poliție din cadrul IPJ Ialomița s-a mărit cu 46 de agenți de poliție, absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție «Vasile Lascăr» Câmpina-promoția iunie 2025, după ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2025, 15:55
(5957 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Luni, 9 iunie a.c., în jurul orei 7,00, pe strada Ialomiței din Slobozia, polițiștii au oprit în trafic pentru control un autoturism condus de un bărbat, de 40 de ani, din localitate. Bărbatul ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2025, 14:25
(2851 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Prinsă de polițiști după ce a furat un telefon mobil

Slobozia: Prinsă de polițiști după ce a furat un telefon mobil

Luni, 9 iunie 2025, polițiștii din Slobozia s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de «furt» ca urmare a unei postări pe o rețea de socializare. În urma ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2025, 14:10
(3211 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 13 iunie 2025, termen-limită pentru depunerea Cererii de Plată

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește că vineri, 13 iunie 2025, este termenul-limită de depunere a Cererilor de Plată în cadrul campaniei 2025. Cererile de Plată se depun ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2025, 12:20
(4642 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Protopopiatul Slobozia: Campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Sectorul Social-Misionar al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor și Centrul Județean de Transfuzie Ialomița au organizat o acțiune de donare de sâ ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2025, 10:50
(3428 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Lelia Urdărianu»-Concurs Județean de Arte Vizuale

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia, Ialomița, Liceul de Arte «Ionel Perlea» ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2025, 09:20
(2908 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zona Fetești Sat din Fetești!

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Călărași, nr. 3, din Fetești, echipele RAJA sistează furnizarea ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2025, 08:40
(3013 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Reținut pentru că a încălcat ordinul de protecție

Miercuri, 4 iunie 2025, în jurul orelor 22,00, polițiștii din Ion Roată au fost sesizați prin apel 112 de către o femeie din Gârbovi cu privire la faptul că fiul său, împotriva căruia ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2025, 15:00
(3380 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Jandarmii și polițiștii, la datorie pe perioada minivacanței de Rusalii

Având în vedere minivacanța de 3 zile din perioada 7-9 iunie a.c., Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița va suplimenta numărul efectivelor aflate în teren, peste 150 de jandarmi ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2025, 13:00
(3806 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Programul casieriilor RAJA în minivacanța de Rusalii

RAJA Constanța aduce la cunoștință consumatorilor din întreaga arie de operare că luni, 9 iunie 2025, cu ocazia celebrării celei de a doua zi de Rusalii, casieriile și compartimentele care desfășoară ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2025, 10:30
(6431 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Percheziții în Ilfov pentru depistarea unor contrabandiști 

În cadrul operațiunii «JUPITER», desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Româ ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2025, 20:00
(2747 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Minor de 7 ani, dispărut și găsit în siguranță 

Slobozia: Minor de 7 ani, dispărut și găsit în siguranță 

Marți, 3 iunie a.c.,  polițiștii din cadrul IPJ Ialomița au fost sesizați prin numărul de urgență 112 cu privire la dispariția unui minor în vârstă de 7 ani, de la domiciliul său, situat ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2025, 19:30
(3303 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Indemnizații de șomaj pentru absolvenții Promoției 2025

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița vine în întâmpinarea absolvenților Promoției 2025 cu o serie de măsuri active menite să le faciliteze accesul pe piața muncii ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2025, 12:00
(13652 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului înregistrat în luna aprilie 2025

La sfârșitul lunii aprilie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4510 de șomeri (din care 2022 erau femei), rata șomajului ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2025, 10:00
(8526 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Peste 800 de misiuni de ordine publică desfășurate de jandarmi în luna mai 2025

IJJ Ialomița: Peste 800 de misiuni de ordine publică desfășurate de jandarmi în luna mai 2025

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii mai a.c., 825 misiuni de ordine publică, dintre care 251 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2025, 09:00
(3810 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Festivalul-Concurs «Doina Bărăganului», la a VII-a ediție

În perioada 11-12 iunie 2025, la Slobozia, se organizează a VII-a ediție a Festivalului-Concurs național de folclor «Doina Bărăganului». Concursul propriu-zis se va desfășura miercuri ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2025, 08:00
(5810 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Strachina din Țăndărei!

Duminică, 1 iunie 2025, în intervalul orar 10,00-16,00, se sistează furnizarea apei potabile în Cartierul Strachina din orașul Țăndărei ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2025, 10:25
(3626 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Dridu-Snagov!

Marți, 3 iunie 2025, în intervalul orar 09,00-16,00,  RAJA Constanța va sista furnizarea apei în satul Dridu-Snagov (comuna Dridu), pentru ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2025, 10:15
(3138 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Gala Finală a Concursului Internațional de Canto «Ionel Perlea»

Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, în parteneriat cu Asociația «Suonarte», organizează Gala Finală a Concursului Internațional de ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2025, 10:10
(4455 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști eu în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  :-)) în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști sperăm în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Tic Tac în Rețeaua de canalizare a comunelor Giurgeni, Gura Ialomiței și Mihail Kogălniceanu este NEFUNCȚIONALĂ! apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gabi în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mariuca în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Alex în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean asigurat în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mary în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Calin în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Necunoscut în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...