Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Primăria Slobozia sprijină infractorii?

Funcționarii administrației locale, sub lupa anchetatorilor

Primăria Slobozia sprijină infractorii?

Ancheta procurorilor de pe lîngă Tribunalul Ialomița privind tunul financiar de 1,5 milioane de lei dat de tinerii afaceriști Vladimir Neacșu, Iulian Traian Radu și Florin Grosu se mută la Primăria Slobozia. Mai multe surse confirmă faptul că cei trei și-au desfășurat activitatea infracțională cu sprijinul unor funcționari ai administrației locale din oraș. Concret, Vladimir Neacșu ar fi beneficiat de un certificat fiscal antedatat pentru a putea efectua tranzacții comerciale cu o firmă din Călărași. Pe respectivul document s-ar regăsi semnătura Virginiei Adam, șeful Direcției Taxe și Impozite a Primăriei Slobozia. Reporterii Independent au încercat să obțină un punct de vedere de la oficialii instituției, însă aceștia sînt plecați în concediu de odihnă.

Filmul unei escrocherii
În dimineața zilei de 18 iunie 2014, procurorii Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița au efectuat un număr de 15 percheziții domiciliare pe raza județelor Ialomița, Prahova, Constanța și în municipiul București. Vizate au fost sedii de persoane fizice și juridice cu locații în zonele mai sus amintite. La finalul procedurilor judiciare, procurorii i-au chemat la audieri pe tinerii afaceriști din Slobozia Vladimir Neacșu, Iulian Traian Radu și Florin Grosu. După ce au dat declarații în fața organelor de anchetă, s-a stabilit faptul că cei trei sînt principalii suspecți într-un dosar penal ce vizează tranzacții economice ilegale cu materiale de construcții, desfășurate în spațiul intracomunitar. Potrivit procurorilor, în calitate de administratori ai societății SC VLAMS HOLDING SRL, cei trei, în perioada ianuarie-iunie 2014, au demarat activități comerciale cu societăți din Bulgaria, achiziționînd materiale de construcții pe care le-au înregistrat în evidențele contabile și pe care, ulterior, le-au vîndut către societăți din România, iar pentru compensarea TVA au creat un circuit fictiv, folosind o rețea de firme-fantomă. Prin respectivele societăți fictive, administratorii au simulat livrarea materialelor de construcții în Bulgaria. Așa au reușit cei trei să creeze un prejudiciu de 1,5 milioane de lei. La finalul anchetei, procurorii au dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 zile. În prezent, aceștia se află în continuare după gratii, mandatele emise pe numele lor urmînd să expire pe data de 17 august 2014, după ce au fost prelungite la finalul lunii iulie.

Anchetă la Primăria Slobozia
Cercetările procurorilor în această anchetă nu s-au finalizat. Anchetatorii caută în continuare probe pentru a demonstra activitatea infracțională a respectivilor administratori. Recent, organele judiciare au ajuns și la ușile Primăriei Slobozia. Mai multe surse precizează faptul că prejudiciul creat în dauna statului de către Vladimir Neacșu, Florin Grosu și Iulian Traian Radu ar fi fost posibil cu sprijinul unor funcționari din cadrul aparatului administrativ local. Pentru a evidenția aceste aspecte, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor din județul Călărași ar fi făcut verificări amănunțite în birourile Primăriei Slobozia. Toate acestea întrucît Vladimir Neacșu ar fi beneficiat de un certificat fiscal antedatat, necesar derulării unor operațiuni comerciale ilegale cu o societate comercială din Călărași. Neacșu ar fi avut nevoie de respectivul document pentru a demonstra că nu are datorii la bugetul local. Iar pentru că la momentul solicitării se pare că avea deja debite consistente, certificatul fiscal eliberat de angajații Primăriei Slobozia ar fi fost special antedatat pentru el. Și mai interesant este faptul că pe respectiva hîrtie oficială s-ar regăsi semnătura Virginiei Adam, șeful Direcției de Taxe și Impozite Locale din cadrul Primăriei Slobozia. Încercarea reporterilor Independent de a obține un punct de vedere cu privire la aceste aspecte a fost sortită eșecului. Șefii instituției, primarul Alexandru Stoica și viceprimarul Valentin Băcanu au intrat oficial în concediu de odihnă. Virginia Adam, instruită probabil chiar de către șefii ei, se află la rîndul său în concediu de 3 săptămîni. Așa se face că frîiele administrației locale din oraș sînt acum la viceprimarul Gabriel Mușat, care refuză să creadă că informațiile sînt adevărate: «Eu nu cunosc nimic din ce-mi spuneți, dar nu cred că e adevărat. Domnișoara Adam este un angajat foarte serios...» ne-a declarat acesta.

13 August 2014, 09:05 (29548 vizualizări - 54 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Aurel:
(18 August 2014, 10:15)
Urmează un articol cu titlul PRIMĂRIA SLOBOZIA ARE INFRACTORI!!
?:
(17 August 2014, 14:01)
Cine-i băiatul din imagine? 
Monica:
(17 August 2014, 13:54)
Observ atata ura si desconsiderare fata de functionari de parca ar fi niste ciumati care ar trebui arsi de urgenta pe rug. Ce fel de natie suntem?
Vali:
(17 August 2014, 13:40)
Probleme au cei care arunca cu noroi in oameni si care generalizeaza.
@ofiter de politie:
(17 August 2014, 11:17)
Daca esti ofiter cu adevarat la ce ai scris esti tare prost, cred ca esti angajat in 2007, cand s-au facut angajarile in masa, pe pile.Dar raman la parerea mea ca sigur nu esti.Nu-mi vine sa cred ca avem astfel de politisti,
cici:
(17 August 2014, 09:08)
Treziti.va. aici se vorbeste de acest neacsu..... se stie prea bine cine este in spatele lui, ce om politic. Uitam ca se strangeau la mese din toate categoriile? Baietii de bani gata cu bolizi de zeci de mii de euro, cu cativa catelusi de-ai lor si cu cateva ciori care "ii apara" . Hmmmmm pe ce lume traiti?
Laura:
(16 August 2014, 23:09)
Asa este ! Consilier cu functie de conducere.
Fifi:
(16 August 2014, 20:20)
@Mimi.Cuconița Barcari L. este politiciană. Aici se-ntâlnește cu urâtul asta! E un fel de Udrea din Fetești!
Nini:
(16 August 2014, 15:35)
Ce aveti fratilor,a ti mancat vulpi?!!Avem un articol despre o posibila infractiune savarsita in Primarie,doar una din multele infractiuni savarsite in primarie. Pentru ce comentariile astea alambicate si atipice unei astfel de pagini? Trebuie sa ai o problema ca sa pledezi atat de insistent in favoarea bugetarilor,a functionarilor publici.As fi formulat altfel dar incerc sa fiu politicos
Preda:
(16 August 2014, 14:14)
Unii lovesc in angajatii de la primarie unde salariile sunt cele mai mici, altii lovesc in angajatii de la finante, altii in angajatii din M.A.l., in politisti dar sa nu uitam ca sunt cu totii bugetari. Fiecare o duce mai bine ca altul. Sunt diferente majore intre salarii dar raman tot bugetari. Si cu totii traim cu impresia frustranta ca sunt platiti din banii nostrii. Asa este peste tot in lume. Oameni care lucreaza la stat si oameni care lucreaza la privat. Diferenta este ca acolo atat bugetarii cat si privatii au salarii relativ egale si exista respect de ambele tabere. Educatia ne lipseste f. mult si traim doar sa criticam. Aratam cu degetul ca ala munceste, ca ala  nu munceste , ca se castiga prea mult, ca trebuie desfiintat bugetarul s.a.s.m.d.. Hai sa ne vedem de treaba noastra ca ramanem frustrati .Frustrarea este cel mai cinic sentiment pe care il poate avea o fiinta umana. Este sentimentul care ne apasa pe toti, mai ales in ultimii ani de zile. 
ofiter de politie:
(16 August 2014, 13:57)
Eu lucrez in politie de 12 ani si nu sunt chinuit deloc. Sunt multumit de sistem , am norma  de hrana, primesc bani de imbracaminte , toata familia mea aprimeste medicamente gratuite, consultatii si tratamente gratuite. Muncesc normal si nu ma simt chinuit deloc. Se putea si mai bine dar traim in Romania. Cred ca in ziua de azi un salariu de 3500 este unul decent.
curios:
(16 August 2014, 11:07)
Laura: Mai sapa si nu crede tot ce spun prietenii sau colegii tai din primarie ! 29000 de ron venit salarial anual din declaratia de avere 2014 . nu este de DIRECTOR ci de CONSILIER ! Discrepanta salariala , tine cred doar de talentele si recomandarile pe care le au ! Personal mi-asi dori ca toti bugetarii sa incaseze lunar salarii de peste 1000 euro pe criterii de performanta ,cu un aparat dimensionat corect , iar pensiile si salariul minim de 800 euro .Nu toti bugetarii sunt hoti , lenesi si incompetenti , dar SISTEMUL asa i-a dorit si i-a transformat pe unii !
zuza:
(16 August 2014, 10:18)
Da Cici, sunt de acord fa o poza la fluturas.Am impresia ca esti din alt sector si nu din Finante,dar vrei sa lovesti in finante.Trebuie sa fii cretin sa lucrezi in politie si sa pleci in alt sector.Intr-adevar cei din politie au cele mai mari salarii, dar sunt si cei mai chinuiti.Inseamna ca esti Directoare, asta este salariul unui director in finante.Crezi ca noi suntem copii de tata sau avem ciunga in par?Ia mai gandeste-te si fa-ti si un control la oftalmolog sa citesti corect salariul si poate scrie pe fluturas exact unde lucrezi!!
Nica:
(16 August 2014, 09:27)
Pt.Cici: Esti maritata?
Ptr cici:
(16 August 2014, 00:30)
Daca tu ai 5.500 lei cu tot cu stimulente , fa o poza la fluturasul de salariu si iti dau eu de 10 ori suma. Nu ti e rusine....

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 06 Oct 2026
301 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Lipsă apă în orașul Căzănești!

Vineri, 6 martie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă, de pe strada București din orașul Căzănești. Astfel, î ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2026, 11:25
(1608 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Adeverințe pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând de joi, 5 martie 2026, eliberează adeverințe pentru beneficiarii intervenției DR 06-Bunăstarea animalelor ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 16:40
(1743 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 10 martie 2026, termen-limită pentru depunerea unor declarații

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor, înregistrați în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea nr. 227/2015, care nu au depășit plafonul de ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 14:40
(4240 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «conducere fără permis»

Urziceni: Reținut pentru «conducere fără permis»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 20 de ani, domiciliat în comuna Bărbulești. Acesta se face vinovat de «conducere a unui vehicul fără permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 12:00
(1180 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Țăndărei. Amenzi de 135 mii de lei!

Polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune de amploare pe raza orașului Țăndărei. Cu această ocazie au fost controlate 260 de autoturisme, au efectuat 115 testări cu aparatul etilotest, fiind aplicate ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 11:00
(2151 vizualizări - 0 comentarii)


APIA dă startul campaniei de informare pentru primirea Cererilor de Plată în anul 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură demarează în data de 5 martie 2026 Campania națională de informare privind depunerea Cererilor de Plată, sub sloganul: «APIA-CONTINUĂM ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 08:30
(9234 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 6,01%, rata șomajului la sfârșitul lunii ianuarie 2026

La sfârșitul lunii ianuarie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4712 șomeri (din care 2208 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2026, 08:10
(2348 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Din inimă pentru MAMA»

Protopopiatul Slobozia: «Din inimă pentru MAMA»

În contextul «Anului omagial al pastorației familiei creștine» și «Anului comemorativ al sfintelor femei din calendar», luni, 2 martie 2026, Protopopiatul Slobozia, î ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2026, 07:50
(2637 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Casă cuprinsă de flăcări

Alexeni: Casă cuprinsă de flăcări

Marți, 3 martie 2026, pompierii din Urziceni au intervenit cu două autospeciale pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din localitatea Alexeni. Din primele informații, locatarii s-au autoevacuat ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 22:40
(3904 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Alexeni incendiu


Jandarmii ialomițeni, aproximativ 500 misiuni de ordine publică în luna februarie 2026 

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii februarie a.c., 481 de misiuni de ordine publică, dintre care 10 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 15:25
(3555 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Zeci de șoferi au rămas pietoni din cauza vitezei

Luni, 2 martie 2026, preț de 3 ore, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au desfășurat o acțiune de monitorizare a traficului pe porțiunea Drumului Național 2A, între localitățile Malu și Ion ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 12:40
(2850 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Trimis în judecată pentru comiterea a 3 infracțiuni grave

Ialomița: Trimis în judecată pentru comiterea a 3 infracțiuni grave

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița a dispus trimiterea în judecată a unui inculpat, recidivist, cercetat în stare de arest preventiv, pentru comiterea ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 11:50
(3131 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Coloniști din Fetești!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Turda din orașul Fetești, echipele RAJA Constanța sistează ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2026, 15:05
(1661 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 168 persoane, angajate în luna ianuarie 2026

În luna ianuarie 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 168 persoane, dintre care ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2026, 10:35
(4204 vizualizări - 0 comentarii)


APIA începe vizarea carnetelor de rentă viageră agricolă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează rentierii agricoli că, pentru a primi renta viageră aferentă anului 2025, este necesară obținerea vizei anuale. Perioada de vizare ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2026, 09:15
(2313 vizualizări - 0 comentarii)


Rădulești: Reținut pentru comiterea infracțiuni de «viol asupra unui minor»

Marți, 24 februarie 2026, polițiștii din Jilavele, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au dispus reținerea, pe bază de ordonanță pentru 24 de ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2026, 14:30
(3450 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Dor și sărbătoare… miturile iubirii românești»

Muzeul Județean Ialomița: «Dor și sărbătoare… miturile iubirii românești»

Muzeul Județean Ialomița, în parteneriat cu Clubul Seniorilor «Răsărit în Amurg» Slobozia, au organizat evenimentul cultural «Dor și sărbătoare… miturile iubirii ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2026, 15:25
(3286 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziția «Mărțișoare și Podoabe»

Cea de-a VIII-a ediție a Expoziției «Mărțișoare și Podoabe», un eveniment dedicat tradiției și creativității, organizat de Centrul Cultural «Ionel Perlea» sub egida Consiliului ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2026, 11:20
(3536 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Autorizare la plată pentru intervențiile PD-02, PD-03 și PD-28  

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în primele două zile de la demararea autorizării la plată a intervențiilor PD-02, PD-03 și PD-28, aferente Campaniei 20 ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2026, 14:20
(6540 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Risc fiscal ridicat în rândul firmelor cu activități de protecție și pază

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) a declanșat o acțiune amplă de control la nivel național, care vizează 62 de societăți ce activează ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2026, 13:05
(4010 vizualizări - 0 comentarii)


Viitori jandarmi, stagiu de practică la IJJ Ialomița

Viitori jandarmi, stagiu de practică la IJJ Ialomița

Șapte elevi ai Școlilor Militare de Subofițeri Jandarmi de la Fălticeni și Drăgășani au început stagiul de practică la Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița. Aceștia vor efectua stagiul de ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2026, 12:20
(11693 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Drumuri județene deschise circulației

Potrivit unei informări a Inspectoratului pentru Situații de Urgență, la orele 13,00, mai multe drumuri județene din Ialomița au fost deschise, în urma lucrărilor de deszăpezire efectuate de autorități ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2026, 13:30
(1359 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Lista actualizată a drumurilor închise

Potrivit unei informări a Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, la această oră, din cauza Codului Galben de viscol și ninsori, mai multe drumuri județene sunt în continuare închise ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2026, 10:10
(687 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Reținut pentru «agresiune sexuală asupra unui minor»

Fetești: Reținut pentru «agresiune sexuală asupra unui minor»

Polițiștii din Fetești au fost sesizați de o femeie cu privire la faptul că fiica sa minoră, de 13 ani, din Fetești, ar fi fost agresată fizic în cursul lunii februarie 2026 de către tatăl său ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2026, 19:20
(1985 vizualizări - 0 comentarii)


ANM: Cod Galben de ninsori și viscol în județul Ialomița

ANM: Cod Galben de ninsori și viscol în județul Ialomița

Administrația Națională de Meteorologie a emis și pentru județul Ialomița o avertizare meteo Cod Galben de ninsori și viscol, valabilă în intervalul 20-22 februarie 2026. În tot acest interval ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2026, 13:00
(2849 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 656 mii de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna ianuarie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna în luna ianuarie a.c., 8 inspecții fiscale, fiind realizat și un control inopinat la un contribuabil persoană ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2026, 12:30
(12294 vizualizări - 0 comentarii)


MNAR Slobozia: Expoziția «Drumul Lânii» se deschide marți, 24 februarie 2026

Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia vernisează marți, 24 februarie 2026, expoziția «Drumul Lânii». Evenimentul începe la orele 11,00, la sediul instituției, și este organizat ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2026, 10:30
(3778 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Cântec, Joc și Umor de Dragobete», la Sala «Europa»

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița organizează marți, 24 februarie 2026, la orele 18,00, în incinta Sălii «Europa» spectacolul « ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2026, 10:00
(2391 vizualizări - 0 comentarii)


Armășești: Reținuți pentru furt de componente feroviare

Trei bărbați, domiciliați în Bărbulești, cu vârste cuprinse între 36 și 41 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore după ce au furat componente feroviare, din zona stației CFR Armășești ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2026, 12:10
(1852 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 20 februarie 2026, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că vineri, 20 februarie 2026, este termenul-limită de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2026, 12:00
(1083 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  casă Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști eu în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București 

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...