Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Primul PRACTICANT de PARKOUR din Slobozia

Primul PRACTICANT de PARKOUR din Slobozia

Parkour-ul este un soi de sport. Aurelian Răduță este un soi de sportiv. Iar acesta este un soi de reportaj despre un soi de sportiv care face un soi de sport cum nu s-a mai văzut la Slobozia.

Primul care a făcut parkour
Așa cum vă spuneam, parkour-ul ăsta e un soi de sport extrem. Constă în găsirea celui mai eficient și mai rapid mod de a ajunge din punctul A în punctul B folosind doar mijloacele propriului corp. Practicanții acestui sport se numesc «traceuri», iar practicantele «traceusere». Dar Slobozia nu are practicante. Slobozia îl are doar pe Aurelian Răduță, primul băiat din oraș care a visat vreodată să facă asta și, culmea!, a și reușit. Are 24 de ani, un trup de atlet și ține morțiș să ne convingă. «Sînt 11 ani de cînd mă antrenez. Am fost primul care a început să lucreze și singurul care a rămas. Între timp, sute s-au apucat să facă la fel, dar nu au reușit. Sau și-au rupt cîte-o mînă, cîte-un picior, și au renunțat. Eu nu mi-am rupt nimic, că am oasele tari și știu să cad!». Ca să ne arate cum știe să cadă, dar mai ales cît de bun practicant de parkour este, Aurelian ne dă întîlnire în Orășelul Copiilor din Slobozia, unul dintre locurile favorite de... practică. Îl găsim înconjurat de o liotă de copii, mai mari sau mai mici. Toți se declară practicanți de parkour, dar singurul dispus să ne facă demonstrația rămîne tot Aurelian. Timp de 5 minute sare, jonglează cu propriul trup printre obstacole, se dă de-a rostogolul, face tumbe prin aer, explică mișcări, efecte... Saltul pisicii, săritura maimuței, long-jump-ul... O avalanșă de termeni, de explicații, de sfaturi practice, aproape că ne vine să uităm de vîrstă, de pericolul iminent al accidentării și să sărim asemeni lui, dintr-un capăt într-altul al parcului, printre obstacole, peste tobogane, pe deasupra castelului de ciment din mijlocul Orășelului, împinși de vocea lui convingătoare «Pot face aproape orice. Să mă căutați pe facebook, să vedeți. Pot sări de oriunde...».

«Am sărit de la etajul 3!»
Săritul de oriunde e un fel de-a spune! Aurelian sare, dar o face atent și controlat. Ca să fie sigur că o să rămînă mereu întreg, Aurelian se folosește acum de aikido, sport din care preia tehnicile de rulare. «La început, lumea ne considera niște vandali. La fel și polițiștii! Dar, cu timpul, s-au mai obișnuit. E drept, mulți au renunțat singuri, n-a mai fost nevoie să ne alerge nimeni...» spune el rîzînd. În 11 ani, Aurelian a văzut de toate, de la mîini rupte la competiții naționale organizate la București. În 2009 a obținut și el un astfel de premiu, rezultatul a 5 ani de efort. «A organizat Red Bull un concurs, „SummerFest Parkour“, la București. Atunci am fost considerat cel mai bun parkourist al țării. Nu știu dacă sînt cel mai bun... Ceea ce pot însă să vă spun cu siguranță e că nimeni din țara asta nu mă poate prinde atunci cînd alerg. Dar nu asta contează. Eu, sportul ăsta îl fac pentru mine. Pentru sănătatea mea, pentru a mă autodepăși în fiecare zi și... pentru adrenalină!» ne povestește că cea mai mare performanță a lui a constat într-o săritură de la înălțimea unui bloc cu 3 etaje, pe niște saltele. «La început mi-a fost și mie frică. Dar am luat-o de jos, de la nivelul solului, de la o simplă rostogolire. Și, pe măsură ce am stăpînit mai bine mișcările, am devenit dependent de adrenalina pe care mi-o aduceau. Sigur, dacă nu aterizezi cum trebuie, aterizezi pentru ultima dată. Dar la fel se poate întîmpla și dacă nu ești atent, pe stradă. Atunci, cînd am sărit de la etajul 3, mi-a fost frică, evident. Dar am executat corect tehnicile, am fost atent, nu m-am grăbit... Și, îmi amintesc, adrenalina a învins frica. Îmi vuiau timpanele ca niște clopote la biserică. Iar în timpul ăla, cînd am sărit, pot să jur că timpul s-a oprit în loc. Atunci am știut că, dacă vrei cu adevărat, poți face orice!». În așteptarea unor noi provocări de la sportul pe care îl practică, Aurelian se antrenează sub ochii fanilor din Orășelul Copiilor. Și ar fi dispus să facă și demonstrații publice, dacă i s-ar cere. «Am mai făcut-o, pentru videoclipuri, pentru spoturile la Red Bull. Dar nu e vorba de bani, ci despre a fi altfel. Și a arăta că și aici, la Slobozia, pot exista practicanți de parkour la fel de buni ca oriunde în altă parte...».

16 August 2014, 15:50 (26902 vizualizări - 17 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Mary:
(18 August 2014, 08:49)
        Ii recomand si domnului primar Stoica Alexandru, sa practice acest sport. I se potriveste ca o manusa. Eventual sa inceapa cu o saritura de la etajul trei. Este un sport relativ nou, unii il practica din '90 incoace sarind din partid in partid, atunci cand simt ca scaunul de director se clatina. Spor la "par-kour" pupincuristilor!
cetatean:
(17 August 2014, 18:59)
senzational dar si periculos

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 06 Oct 2026
263 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

A intrat în stîlp

Neadaptarea vitezei la condițiile de drum este cauza unui accident rutier produs sîmbătă, 5 decembrie a.c., în jurul orelor 6,00, în comuna Brazii, eveniment în urma căruia a rezultat vătămarea corporală ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 18:44
(11685 vizualizări - 0 comentarii)


Prinși la furat de sârmă din gard

Prinși la furat de sîrmă din gard

Sîmbătă, 5 decembrie a.c., în jurul orelor 18,00, Poliția Fetești a fost sesizată prin 112 de către un localnic despre faptul că a surprins doi bărbați în timp ce sustrăgeau plasa de la gardul din spatele ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 18:40
(12763 vizualizări - 0 comentarii)


Șofer băut a părăsit locul accidentului

Depistat la scurt timp după ce, implicat într-un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane, a părăsit locul faptei, pe numele unui bărbat de 32 ani, din Slobozia, polițiștii rutieri ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 18:38
(15797 vizualizări - 0 comentarii)


A furat o bicicletă și a vândut-o

A furat o bicicletă și a vîndut-o

Polițiștii din Balaciu au fost sesizați de un bătrîn de 80 ani asupra faptului că, în urmă cu cîteva zile, ar fi rămas fără o bicicletă. Polițiștii l-au identificat rapid pe autorul furtului, acesta fiind ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 18:36
(12151 vizualizări - 0 comentarii)


Hoț încarcerat

Hoț încarcerat

Vineri, 4 decembrie 2009, polițiștii ialomițeni au încarcerat în Penitenciarul Slobozia un bărbat în vîrstă de 30 ani, din localitate. Pe numele acestuia, Judecătoria Slobozia a emis, la data de 3 decembrie ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 18:32
(13306 vizualizări - 0 comentarii)


Fără infracțiuni electorale în Ialomița

Potrivit ultimelor informații, procesul electoral în județul Ialomița a decurs normal. Astfel, la nivelul județului nu au fost constatate infracțiuni, fiind aplicată o singură sancțiune contravențională ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2009, 20:30
(10710 vizualizări - 0 comentarii)


Accident cu mașina Poliției

Accident cu mașina Poliției

O autoutilitară din dotarea Poliției Fetești a fost implicată într-un accident rutier. Astfel, duminică, 6 decembrie a.c., în jurul orei 16,15, pe raza municipiului Fetești, autovehiculul Poliției a intrat ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2009, 20:24
(11030 vizualizări - 0 comentarii)


«Taxă pe prostie» la Slobozia

«Taxă pe prostie» la Slobozia

Înșelătoria prin metoda ghicitului, metodă veche în județul nostru, revine în actualitate cu o nouă victimă. O tînără de 15 ani a sesizat polițiștii că ar fi fost înșelată de o femeie de etnie rromă, după ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2009, 07:32
(10770 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți la 13 ani

Doi copii, de 13 ani, din comuna Grivița sînt cercetați de polițiști pentru furt calificat, fiind suspectați că, în perioada 20 noiembrie-3 decembrie, au furat din mai multe locuințe, de pe raza comunei ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2009, 08:38
(14460 vizualizări - 0 comentarii)


Suplimentare a forțelor de ordine la alegeri

Suplimentare a forțelor de ordine la alegeri

Pentru buna desfășurare a turului II al alegerilor prezidențiale, la nivelul județului Ialomița au fost luate măsuri de suplimentare a forțelor de ordine, comparativ cu cele implicate în primul tur de scrutin ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2009, 07:32
(11681 vizualizări - 0 comentarii)


Razie la Urziceni

Joi, 3 decembrie, polițiștii din Urziceni au desfășurat o razie ce a avut drept scop principal prevenirea unor evenimente stradale comise cu violență. La acțiune au participat polițiști din structurile ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2009, 17:50
(11993 vizualizări - 0 comentarii)


Suspect de trafic cu minori, prins de jandarmi

Suspect de trafic cu minori, prins de jandarmi

Jandarmii Grupei de Intervenție Slobozia au fost solicitați joi, 3 decembrie a.c., în jurul orelor 10,00, de o femeie din orașul Amara. Femeia a solicitat eliberarea fiicei sale, despre care credea că ar ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2009, 13:55
(11791 vizualizări - 0 comentarii)


Focuri de armă pentru prinderea unui hoț de tractoare

Focuri de armă pentru prinderea unui hoț de tractoare

Miercuri, 2 decembrie, polițiștii din județul Buzău au solicitat sprijinul polițiștilor ialomițeni pentru identificarea autorului unui furt de tractor agricol. După puțină vreme, mașinăria agricolă a fost ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 19:31
(12953 vizualizări - 0 comentarii)


Cu cuțitul în centrul orașului

Ziua în amiaza mare, un bărbat din Fetești a făcut un scandal monstru în centrul orașului. Pe scurt, miercuri, 2 decembrie, polițiștii feteșteni au fost sesizați asupra situației, bărbatul amenințînd trecătorii ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 19:03
(11255 vizualizări - 0 comentarii)


Fier vechi confiscat la Țăndărei

Fier vechi confiscat la Țăndărei

7 tone de deșeuri. Aceasta este captura polițiștilor din Țăndărei în urma efectuării unei acțiuni ample de verificarea a modului de colectare a fierului vechi pe raza localității. În urma controalelor efectuate ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 18:32
(14395 vizualizări - 0 comentarii)


Bețiv recalcitrant la Slobozia

După ce a băut bine, un bărbat din Bărbulești s-a apucat de spart geamurile unui magazin din Slobozia. Patronul magazinului a solicitat imediat sprijinul polițiștilor, bărbatul, de 40 ani, din Bărbulești ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 18:12
(14260 vizualizări - 0 comentarii)


Infractor arestat

Miercuri, 2 decembrie, polițiștii l-au încarcerat în Penitenciarul Slobozia pe Constantin I., de 46 ani, din Slobozia. Pe numele bărbatului instanța slobozeană emisese în luna octombrie 2009 un mandat de ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 17:42
(13509 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal cu cuțitul din dotare

Scandal cu cuțitul din dotare

De Ziua Națională, marți, 1 decembrie 2009, jandarmii slobozeni au fost sesizați de patronul unui local din Slobozia asupra unui scandal iscat din senin între doi bărbați aflați în stare de ebrietate. ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 16:20
(10946 vizualizări - 0 comentarii)


«Clauzele interzise», în atenția ITM

«Clauzele interzise», în atenția ITM

Potrivit reprezentanților ITM, «libertatea de voință a părților este limitată în negocierea contractului individual de muncă de prevederile art. 38 din Codul Muncii, care prevede că „salariații nu pot ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 11:52
(12289 vizualizări - 0 comentarii)


Incidente electorale

Incidente electorale

În intervalul 23 noiembrie-1 decembrie a.c., la nivelul județului Ialomița au fost semnalate 3 incidente electorale, cîte unul în fiecare din localitățile Slobozia, Amara și Sudiți. Aspectele sesizate au ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 11:32
(14454 vizualizări - 0 comentarii)


Identificare online a parcelelor agricole

Pentru a diminua erorile privind identificarea parcelelor agricole, APIA va demara, în luna ianuarie 2010, o campanie de instruire a fermierilor privind modalitatea de identificare online a parcelelor agricole ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2009, 15:10
(17806 vizualizări - 0 comentarii)


Bătrână accidentată la traversarea străzii

Bătrînă accidentată la traversarea străzii

Traversarea neregulamentară a fost cauza unui accident rutier produs în cursul zilei de marți, 1 decembrie 2009, în jurul orelor 17,30, pe DN2A, în localitatea Stejaru. Victima, o femeie în vîrstă de 8 ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2009, 12:04
(11771 vizualizări - 0 comentarii)


Circula cu numere de înmatriculare false

Pe numele unui bărbat, de 56 ani, din Urziceni, polițiștii rutieri au întocmit un dosar penal, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2009, 12:03
(16068 vizualizări - 0 comentarii)


A murit încercând să aprindă soba

A murit încercînd să aprindă soba

Seria incendiilor la gospodăriile populației, evenimente frecvente în această perioadă a anului, a debutat tragic în luna decembrie. Astfel, marți seara, 1 decembrie, în jurul orei 22.30, la locuința lui ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2009, 11:16
(14725 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea SPORT a fost actualizată!

Nu ratați cele mai noi articole despre sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

1 Decembrie 2009, 18:10
(13900 vizualizări - 0 comentarii)


Adeverințe de la APIA pentru accesarea de credite

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură eliberează adeverințe pentru beneficiarii plăților pe suprafață care intenționează să acceseze credite de la băncile care au încheiat convenții cu Agenția ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2009, 13:58
(12949 vizualizări - 0 comentarii)


Grave accidente de circulație

Grave accidente de circulație

La numai o săptămînă după un grav accident rutier petrecut pe DN2A, în apropierea kilometrului 55, din care rezultau 5 victime, un alt eveniment rutier s-a petrecut duminică dimineață, în jurul orelor ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2009, 13:48
(11781 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu puternic la Amara

Incendiu puternic la Amara

Un puternic incendiu a cuprins vineri, 27 noiembrie, în jurul orei 21,30, două anexe gospodărești din Amara. Pompierii slobozeni s-au deplasat cu operativitate la locul intervenției însă mai multe animale ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2009, 13:43
(11079 vizualizări - 0 comentarii)


Băsescu vrea să dea în judecată cotidianul Gardianul și pe Dinu Patriciu

Băsescu vrea să dea în judecată cotidianul Gardianul și pe Dinu Patriciu

Traian Băsescu a anunțat că va da în judecată pe Dinu Patriciu și cotidianul Gardianul pentru «minciună și trucarea unor filmări» și a întrebat conducerea ziarului dacă, înainte de a-l pune în circulație ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2009, 12:53
(11232 vizualizări - 2 comentarii)


Cauciucuri de 2 miliarde, furate de paznic

Cauciucuri de 2 miliarde, furate de paznic

Judecătorii slobozeni au decis joi, 26 noiembrie, arestarea a doi ialomițeni pentru săvîrșirea infracțiunii de furt. Cei doi au desfășurat a adevărată «afacere» cu cauciucuri furate, în perioada aprilie ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2009, 18:46
(12345 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  casă Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști eu în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București 

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...