Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Bacalaureatul de toamnă, un examen fără miză în Ialomița

Toamna se numără absolvenții

Bacalaureatul de toamnă, un examen fără miză în Ialomița

Început oficial în urmă cu o săptămînă, Bacalaureatul de toamnă se dovedește a fi doar o formalitate pentru absolvenții de liceu. Fie că șomează, fie că lucrează, fie că stau acasă pe banii părinților, cei mai mulți dintre elevii care au picat examenul în iunie au refuzat să mai participe la sesiunea curentă. Așa se face că, în Ialomița, în sălile de examen, au intrat doar 951 de candidați. O bună parte dintre aceștia provin din rîndurile corigenților, lăsați intenționat de profesori pentru a ridica indicele de promovabilitate al sesiunii precedente la un nivel acceptabil.

De ce să nu dăm BAC-ul!
Considerată o alternativă pentru elevii care au picat Bacalaureatul în vară, sesiunea de toamnă a examenului de maturitate este tratată cu indiferență de către elevi. Prioritățile absolvenților sînt altele, iar nevoia lor de educație scade exponențial. Așa se face că, în loc să fie prezenți în sălile de examen, elevii au preferat să-și dedice timpul altor activități în loc să învețe. George este din comuna ialomițeană Ciulnița, iar în vară a picat Bacalaureatul la Limba Română și Matematică. N-a mai vrut să participe și la a doua sesiune, așa că acum lucrează la o spălătorie auto din Slobozia. «Și, dacă învăț, la ce mă ajută?! Am încercat, nu l-am luat din prima, așa că mai bine m-am apucat de lucru. Am găsit aici, la spălătorie. Ce-oi face mai departe, nu știu! Voi pleca în Spania la soră-mea...» declară absolventul de liceu. Exemplul lui George este urmat și de alți elevi care, la finalul sesiunii precedente a examenului de Bacalaureat, și-au depus actele pentru șomaj. Datele statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița arată că tot mai mulți absolvenți preferă să beneficieze de indemnizația de șomaj, decît să promoveze Bacalaureatul și să plece mai departe la facultate. În anul în curs, peste 200 de tineri au ales să beneficieze de indemnizația de șomaj, iar în anul trecut 1146.

Un examen pentru corigenți
Lipsa de motivație pentru participarea la Bacalaureatul de toamnă este încurajată chiar și de profesori. Mulți dintre absolvenții de liceu care participă la a doua sesiune a Bacalaureatului provin din rîndurile elevilor corigenți. Pentru liceele din Ialomița a devenit deja o tradiție ca elevii cu rezultate mai slabe la învățătură să fie lăsați intenționat corigenți astfel încît să rateze înscrierile la prima sesiune a examenului de Bacalaureat. Miza o reprezintă faptul că în vară toate școlile preferă să trimită în sălile de examinare doar acei elevi care sînt capabili să ridice ponderea promovabilității. Școli de renume din Slobozia și celelalte municipii ale județului preferă să aplice această metodă neortodoxă. Datele statistice arată că, în ultimii 3 ani, cel mai bun scor la sesiunea de vară a Bacalaureatului l-au obținut Colegiul Național «Mihai Viteazul» Slobozia, Liceul de Arte «Ionel Perlea» Slobozia sau Colegiul Național «Grigore Moisil» Urziceni. Deși capitalul de imagine al școlilor crește exponențial, profesorii refuză categoric să recunoască faptul că această practică a devenit o obișnuință în peisajul didactic ialomițean.

951 de candidați dau Bacalaureatul încă o dată Informațiile oferite de Biroul de Presă al Inspectoratului Școlar Județean Ialomița arată că, la nivelul județului, 951 de candidați vor susține examenul de maturitate pentru a doua oară. Disciplinele unde cei mai mulți elevi au picat în vară sînt Limba Română și Matematică. La probele scrise ale celor două discipline, care au debutat la începutul acestei săptămîni, au participat peste 600 de candidați. Rezultatele preliminarii ale Bacalaureatului de toamnă vor fi afișate luni, 1 septembrie 2014, urmînd ca, pe datele de 2 și 3 septembrie 2014, să fie rezolvate contestațiile. Pe 4 septembrie, se vor afișa rezultatele finale. La sesiunea din vară, unde au participat 1841 de elevi dintr-un total de 1925 înscriși inițial, procentul de promovabilitate la examenul de maturitate înregistrat la nivelul județului Ialomița a fost de 55,24%.

26 August 2014, 10:20 (3786 vizualizări - 5 comentarii)

Citiți și:
4 licee din Ialomița au ratat Bacalaureatul de toamnă
Bacalaureat 2014, un eșec. Promovabilitate de 55,24% în Ialomița!
Absolvenții de liceu renunță la Bacalaureat

Comentariile cititorilor:


Pentru Adriana:
(28 August 2014, 16:44)
Foarte bine punctat.
Adriana:
(28 August 2014, 10:42)
"Sorin". 1. Verbul "se vrea", în contextul respectiv, este corect scris, Este vb. reflexiv, impersonal; nu se acordă în nr. Ex.: DACĂ SE VREA CORECTITUDINE ȘI RIGOARE, ÎNVĂȚĂMÂNTUL ESTE DIRECT RĂSPUNZĂTOR. 2. Am făcut școală cu profesori din comunism. 3. Începi să mă șicanezi și nu sunt circumstanțele potrivite pentru argumentări. 4. Este ultima mea adresare directă pt.@Sorin!! 5. Ești un om deștept, dar, gata, pace și Dănuț să te vegheze!
SORIN:
(28 August 2014, 09:03)
Iată cum postează probabil doi intelectuali: @Profesor: "... să aibe șanse .." (corect SĂ AIBĂ), iar @Banciu, "Dacă se vrea ... profesionalele și postlicealele .." Corect:  Dacă se VOR ..., ca să nu mai vorbim de prescurarea "înv" care derivă de la adjectivul "învechit". Cineva, în sictir, mă corecta asupra unei "gafe" pe care o comisesem intenționat, greșeala mea fiind omiterea ghilimelelor. Speram ca unii "stiliști" precum @ Adriana, să-și dea seama (nu să realizeze) și să nu mă "torpileze".
Banciu:
(27 August 2014, 10:26)
Dacă se vrea într-adevăr, profesionalele și postlicealele adevărate vor limpezi mult și bine înv. românesc. Deocamdată, ne jucăm de-a școala și scoatem prea multe diplome ineficiente. Se vorbește că ar exista șansa continuării fără bac...Deci?
Profesor:
(27 August 2014, 06:12)
Însăși doamna educatoare pensionara si suplinitoare de Inspector General cerea acum cateva luni public in ședința cu directorii ca acestia sa transmita profesorilor ca elevii ce nu par sa aibe sanse sa promoveze prima sesiune de bacalaureat sa fie lasati intentionat corigenti.  Cum s-o numi acest lucruin codul penal? Parca abuz? Trafic?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 02 Oct 2026
213 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

Pompierii ialomițeni au intervenit joi, 1 octombrie 2026, pentru salvarea unui bărbat de 71 de ani, căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare din Balta Ialomiței. Din primele informații, acesta ar fi ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:30
(208 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Bărbați reținuți după ce s-au luat la bătaie

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați, de 54 și 65 de ani, cercetați penal pentru comiterea infracțiunii de «loviri și alte violențe» ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:25
(610 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii au organizat o razie de amploare pe străzile din municipiul Slobozia. În urma acțiunii, au fost verificate peste 250 de automobile și legitimate 280 de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:20
(126 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


IPJ Ialomița: Perioada de înscriere în școlile de Poliție se apropie de final

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița îi informează pe cei interesați de o carieră în Poliția Română că perioada destinată înscrierii pentru admiterea în școlile ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:15
(123 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Pe două roți, fii vizibil, fii în siguranță!»

În perioada 1-31 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni desfășoară activități preventive și de control pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic care se deplasează pe două ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:10
(646 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 13:35
(175 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2026

La sfârșitul lunii august 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4517 șomeri (din care 2249 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 12:20
(132 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Antifrauda declanșează verificări la comercianții de autoturisme second-hand

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) declanșează «Acțiunea ATOM-Analiza și Trasabilitatea ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 11:45
(162 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

29 Septembrie 2026, 19:15


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(350 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(349 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(338 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(1216 vizualizări - 8 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(781 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(745 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(805 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(1354 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(1248 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(1434 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(1424 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(1620 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(1788 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(1923 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(2433 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(1925 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(1690 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(1596 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(1677 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 09:05
(4156 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(2688 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Gabi în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mariuca în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Alex în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean asigurat în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mary în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Calin în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Necunoscut în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Daniel în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetateanu.net în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetatean în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Silviu în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Krishan în Echipa CSM Unirea Slobozia, vicecampioană națională la Cupa României la Sabie Masculin! știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Soldatul rezervist în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gheorghe Ion în Victorii ale «terenului propriu» CASA în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 @Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...