Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

După 25 de ani

Fondul locativ al Sloboziei e pentru «PCR»!

La 25 de ani de la Revoluție, Slobozia dovedește că nimic nu s-a schimbat. Cele 168 de locuințe din fondul locativ al Primăriei Slobozia sînt alocate discreționar, potrivit celebrei butade «Pile! Cunoștințe! Relații!». Primarul Alexandru Stoica se jură cu nu fură și că vrea să renunțe la cele aproximativ 50 de apartamente pe care le mai administrează în prezent în mod direct. Dacă vreți, puteți să îl credeți!

O listă cu povești unice După 25 de ani de așteptare din partea slobozenilor (le cerem scuze că au așteptat atît!) sîntem în măsură să confirmăm oficial faptul că administrația locală funcționează în continuare conform sistemului statuat de comuniști. Adică «Pile! Cunoștințe! Relații!». Afirmația este posibilă grației obținerii unui document care prezintă situația locuințelor din fondul locativ administrat de Slobozia. Potrivit acestuia, majoritatea celor 168 de locuințe aflate la dispoziția administrației locale sînt ocupate fie de angajați ai Primăriei, fie ai instituțiilor publice precum DADP, ai Inspectoratului Județean de Poliție, Poliția Locală, Inspectoratul Județean de Jandarmi sau Spitalul Județean de Urgență Slobozia. Pentru că spațiul tipografic e limitat, vom spune doar că, în spatele fiecărui nume de pe listă, se ascunde o poveste demnă de a fi relatată la ziar. Pentru că nu le putem spune pe toate, alegem să o spunem pe cea a lui Constantin Caraulani, administrator în cadrul Spitalului Județean pînă la începutul acestui an. Dat afară din locuința de serviciu din cauza numeroaselor abateri disciplinare, acesta a refuzat să o părăsească chiar și după emiterea unui ordin de evacuare silită venit din partea instanței. Și pentru că sistemul «PCR» funcționează ireproșabil, Constantin Caraulani continuă să figureze pe lista incriminată, acum în calitate de administrator al blocurilor ANL din Slobozia. Revenind la lista celor 168 de locuințe, primarul Sloboziei, Alexandru Stoica, susține că aceasta e perfect justificată și că cei care se regăsesc de două ori pe ea au, în fapt, două camere în cadrul aceluiași apartament. «Cine v-a dat lista e un prost care nu știe ce vorbește! Nu e niciun matrapazlîc și nicio greșeală. E vorba de numerotarea camerelor din apartament. Așa s-a făcut la momentul ăla. Sînt oameni cu familie, cu copii, care au primit repartiție acolo... Și, oricum, Primăria nu mai are toate apartamentele alea. Mai are vreo 50 pe care, așa cum am mai spus, vrem să le vindem pentru că ne-am săturat să plătim anual taxe și impozite la ele și să le reparăm după fiecare chiriaș...» a declarat el. Pentru că, așa cum am mai precizat, spațiul tipografic nu permite publicarea in extenso a listei, îi așteptăm pe cei interesați la redacție pentru consultarea ei. Ceilalți pot alege să-l creadă pe primarul Alexandru Stoica. Sau, și mai bine, putem alege să votăm împreună un alt primar la alegerile din 2016!

9 Septembrie 2014, 14:20 (4857 vizualizări - 6 comentarii)

Comentariile cititorilor:


CETATEAN:
(7 Octombrie 2014, 22:56)
Toata lumea este proasta numai Stoica si prietenul sau Caraulani sunt cei mai destepti din primarie. Sa le fie rusine.
traian:
(15 Septembrie 2014, 13:11)
PCR,PCR Painea  noastra unde e
CITITOR FIDEL:
(10 Septembrie 2014, 16:20)
Are nevoie de tigani si infractori pentru ca numai astia il voteza oameni cu bun simt nu. Cred ca si el este tot un tigan dupa cum se comporta.
ina:
(10 Septembrie 2014, 15:28)
stoica? rusine? de unde? le permite tiganilor de la intersectia independentei cu primaverii sa faca petreceri cu lautari, desi legea 61/91 interzice manifestarile de genul acesta si le pedepseste cu amenda!!!!!!!!!!!!  stoica, cheama-i in curte la tine si petreceti impreuna  !   nici el nu are respect pentru lege si cetateni, d-apai tiganii!  se lauda tiganii ca sunt prieteni cu primarul si le da stoica permisiune......cade, stoica are legile lui.......asta-i stoica
colegii:
(10 Septembrie 2014, 15:12)
Daca exista un ordin de evacuare de ce nu se pune in aplicare? Excrocul asta de Caraulani  isi bate nevasta pe strada. Zilnic este beat . Nu vine la serviciu.Mai mult promite ca va face angajari la primarie un exemplu fica lui Zbenghici prieten cu el si Stoica.Pina cind toleram acest infractor?Stoica daca nu iei masuri radicale vom anunta toata presa si DNA. Nu mai suportam sa ne sfideze betivul asta.Ajuta un om amarit cu o locuinta nu javra asta care are casa in Slobozia.Speram ca cineva aude .ZIARUL INDEPENDET POTE NE AJUTA MAI MULT IN PRIVINTA ACEASTA. MULTUMIM.
CETATEAN:
(9 Septembrie 2014, 23:18)
Nu am inteles bine?Betivul asta de Caraulani inca mai locuieste in garsoniera spitalului.?In ce calitate?va rugam sa luati masuri urgente acest nesimtit nu are limita Stoica chiar nu iti este rusine? Nu aveti unde va duce amantele?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 06 Aug 2026
268 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: 18 permise de conducere reținute

În ultimele 72 de ore, cu ocazia acțiunilor de control efectuate în trafic, polițiștii rutieri au constatat 400 de încălcări ale legislației referitoare la circulația pe drumurile publice. Neregulile descoperite ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2010, 16:07
(17161 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Lazăr: «Șofer» fără permis

Sîmbătă, în jurul orei 23.15, cu ocazia unei acțiuni preventive a polițiștilor slobozeni, desfășurată în colaborare cu agenții Posturilor de Poliție Gheorghe Lazăr și Bucu în cele două localități rurale ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2010, 16:06
(27051 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Tuburi de oxigen, furate din curtea spitalului cu căruța

În dimineața zilei de duminică, 16 mai, un echipaj mixt de siguranță publică, aflat în serviciul de patrulare pe raza Cartierului Vlașca din municipiul Fetești, a depistat o căruță plină cu tuburi de oxigen ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2010, 15:58
(25555 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Țăndărei furt


Urziceni: Peste 100 de sancțiuni aplicate în timpul unei razii

În seara zilei de vineri, 14 mai a.c, polițiștii ialomițeni au demarat o razie în municipiul Urziceni ce a avut drept scop prevenirea criminalității stradale, a faptelor comise cu violență, prevenirea abaterilor ...[citește_toată_știrea]

16 Mai 2010, 10:56
(19344 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni razie


Ialomița: Acțiuni preventive

Vineri, 14 mai 2010, polițiștii ialomițeni au desfășurat o serie de acțiuni pe raza județului al căror obiectiv principal a fost creșterea gradului de siguranță a cetățenilor, pentru prevenirea și combaterea ...[citește_toată_știrea]

16 Mai 2010, 10:55
(22971 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Tânăr arestat după ce a încercat să violeze o bătrână

În cursul zilei de vineri, 14 mai a.c., polițiștii ialomițeni au încarcerat în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al Inspectoratului un tânăr, în vârstă de 19 ani, domiciliat în comuna Făcăeni. Măsura ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2010, 13:51
(23854 vizualizări - 0 comentarii)


Adâncata: Doi frați au furat o vacă

Doi frați, în vârstă de 28, respectiv 29 de ani, domiciliați în comuna Maia, au fost arestați preventiv pe o perioadă de 29 de zile, fiind încarcerați în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2010, 13:50
(24535 vizualizări - 5 comentarii)

Taguri: Adâncata vacă furt


Slobozia: Țigări ucrainene, cărate cu sacul

Vineri seara, 14 mai a.c., în jurul orei 22.00, o echipă de siguranță publică din cadrul Poliției Slobozia a reperat, în timp ce se deplasa dinspre Piața Agroalimentară din municipiu, un localnic în vârstă ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2010, 13:50
(14023 vizualizări - 0 comentarii)


Roșiori: Alt «șofer» fără permis

În noaptea de vineri spre sâmbătă, 14/15 mai a.c., în jurul orei 1.00, cu ocazia unei patrulări intercomunale, agenții Posturilor de Poliție Roșiori și Drăgoești au oprit pentru control, pe raza primei ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2010, 13:49
(20610 vizualizări - 0 comentarii)


DN2A: Trafic rutier întrerupt pentru aproximativ 45 de minute din cauza unui accident

Vineri, 14 mai a.c., în jurul orei 21.25, pe DN2A, în apropierea localității Sărățeni, s-a produs un accident de circulație soldat doar cu pagube materiale, în urma căruia circulația rutieră a fost blocată ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2010, 13:48
(13825 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: DN2A accident


Andrășești: 10 tone de deșeuri feroase fără documente, ridicate în vederea confiscării

Joi, 13 mai a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor Ialomița, în baza unui plan de acțiune ce are ca scop prevenirea și combaterea activităților economice ilegale în domeniul colectării ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2010, 13:47
(21095 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Pieton accidentat pe trecere

Joi, 13 mai, Poliția Urziceni a fost sesizată despre faptul că pe strada Calea București din localitate s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unui pieton. Urmare a cercetărilor efectuate ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2010, 13:58
(20729 vizualizări - 0 comentarii)


12 permise reținute în doar două zile

În perioada 11-13 mai 2010, polițiștii Serviciului Rutier au desfășurat o serie de acțiuni pe șoselele din județ pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum, și pentru conștientizarea conducătorilor ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2010, 13:57
(23473 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Recidivist prins la furat de un vecin

Poliția Municipiului Slobozia a fost sesizată de un bărbat, de 34 de ani, din localitate, despre faptul că a surprins un tânăr suspect ce încerca să iasă din curtea locuinței unei vecine. Din cercetările ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2010, 06:08
(24256 vizualizări - 0 comentarii)


Săveni: Dispărut de la domiciliu

Miercuri, 12 martie a.c., în jurul orei 12.00, Poliția Orașului Țăndărei a fost sesizată de un bărbat din localitate despre faptul că din data de 5 mai a.c., orele 22.00, a dispărut de la domiciliu un bărbat ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2010, 06:06
(22593 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Săveni dispărut


Maia: Prins și încarcerat pentru executarea unui mandat de arestare

În cursul zilei de miercuri, 12 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Urziceni au desfășurat activități de depistare a unui bărbat, de 33 de ani, din localitatea Maia, pe numele căruia exista ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2010, 06:05
(19899 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: 14 filtre ale Poliției

Fetești: 14 filtre ale Poliției

Peste 35 de polițiști au acționat în sistem integrat pe raza municipiului Fetești și pe raza localităților limitrofe pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică. Astfel, miercuri, 12 martie ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2010, 17:21
(22491 vizualizări - 1 comentariu)


APIA: Peste 950000 de cereri pentru subvenția pe suprafață

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește fermierilor care intenționează să solicite sprijinul pe suprafață că termenul limită pentru depunerea cererilor de plată este 17 mai 2010. ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2010, 16:34
(24824 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Șoferul» care a provocat accidentul în lanț, reținut de polițiști

Miercuri, 12 mai a.c., tînărul «șofer» răspunzător de accidentul provocat sîmbătă spre duminică, respectiv 8 spre 9 mai, a fost reținut pentru 24 de ore. Să reaminitim că tînărul, de 22 de ani, din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2010, 16:27
(20712 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia arestare


În atenția producătorilor și cumpărătorilor de lapte

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește cumpărătorilor care achiziționează lapte, precum și producătorilor deținători de cotă de lapte pentru vînzări directe, că declarațiile ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2010, 18:04
(20213 vizualizări - 0 comentarii)


Contrabandă cu țigări

În urma unor acțiuni desfășurate în ultimele cinci zile în vederea combaterii transportului și a comerțului ilicit cu mărfuri, polițiștii ialomițeni au depistat mai multe persoane care transportau sau comercializau ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2010, 17:43
(26944 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Peste 4 tone de fier vechi, confiscate

În cursul zilei de marți, 11 mai, polițiștii din Urziceni au organizat și executat o acțiune pentru prevenirea și combaterea actelor de comerț ilicit. În timpul desfășurării acțiunii, polițiștii au depistat ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2010, 17:38
(22595 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Prins de polițiști după ce a furat o bicicletă

Marți, 11 mai,polițiștii din Țăndărei au fost sesizați prin 112, de un tînăr, de 21 de ani, din localitate, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au furat bicicleta pe care o ținea în fața locuinței ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2010, 17:35
(22037 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2010, 18:13
(14089 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2010, 17:58
(14635 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: A ascuns produsele furate sub fustă

La începutul săptămînii în curs, luni, 10 mai, Poliția Municipiului Urziceni a fost sesizată de patronul unei firme despre faptul că o femeie a sustras produse cosmetice din magazinul societății. La fața ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2010, 17:29
(24710 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni furt


Cocora: Din căruță în copac

Luni, 10 mai, Poliția Slobozia a fost sesizată despre faptul că pe DJ102H, pe raza localității Cocora, s-a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a unei persoane. Din cercetările ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2010, 17:28
(25524 vizualizări - 0 comentarii)


6 luni de închisoare pentru că a condus mașina fără permis

La mai puțin de două ore de la primirea unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, polițiștii au identificat și reținut persoana în cauză, aceasta fiind arestată pentru executarea pedepsei. În ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2010, 17:27
(25167 vizualizări - 0 comentarii)


Arme deținute ilegal

Luni, 10 mai 2010, polițiștii din Urziceni au depistat, în urma unor controale efectuate, un agent de pază care deținea ilegal o armă supusă autorizării. Agentul de pază, un bărbat, de 30 de ani, din localitate ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2010, 17:26
(26468 vizualizări - 0 comentarii)


Scrumbie confiscată

În cursul nopții trecute, respectiv 10 spre 11 mai, polițiști din Țăndărei au organizat un filtru pe Drumul Național 2A, în zona Chirana, ocazie cu care a fost oprit pentru control un autoturism înmatriculat ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2010, 17:25
(22911 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Justin în Consiliul Superior al Magistraturii scoate la concurs posturi de judecător în cadrul Judecătoriei Urziceni Pavel în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Andrei în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Andrei în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Ion Ion în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă FELICITĂRI în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă autoturism Seat Ibiza în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Eu în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Deșteaptă-te ROMÂNE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Fascinat în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița NELAMURITULE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Azi, miercuri, de la 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Cel care i nelamurit în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! mai baieti în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Independent? în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Maine de la ora 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...