Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Fotbal, Liga a II-a, Unirea Slobozia-CF Brăila 0-0

Un punct și multe semne de întrebare

Unirea Slobozia nu s-a regăsit în meciul cu Brăila, continuînd evoluția neconvingătoare manifestată și la Dorohoi. Atacul este, clar, o problemă care trebuie rezolvată. De asemenea, contingentul U21 este destul de subțire, soluțiile fiind Ibrian, Gohoreanu și, din păcate, cam atît. Plictiseală mare în prima parte a meciului pentru cei 800 de spectatori răspîndiți în liniște pe «1 Mai». Unirea a avut cele mai mari ocazii prin Gicu Iordache (’36, ’40), acesta nereușind să treacă de Leo Dobre. A doua parte avea să fie mai animată, cu Enis Bolat șutînd peste (’52) din poziție bună. Gohoreanu ratează la rîndu-i ținta, la fel și Dima de la oaspeți, după o execuție pretențioasă. Ibrian și Soare au fost pe final principalele pericole pentru poarta brăileană, dar nici ei nu au ajuns să scuture plasa. De cealaltă parte, Nicoliță lovește transversala, după o pasă a lui Frunză. Se termină 0-0, rezultat echitabil după cum s-a desfășurat jocul. Nu ne rămîne decît să facem paralela cu startul stagiunii trecute și să așteptăm revigorarea. Adrian Mihalcea a folosit următoarea formație: Dobre-Stan, Hristian, Soare, Toma-Macare, Coconașu (Gheorghe ’71)-Ibrian, Bolat (Florea-’55), Gohoreanu-Ene (Drăguț ’60).

9 Septembrie 2014, 13:45 (10862 vizualizări - 25 comentarii)

Citiți și:
Criză alimentată de «falimentul» tehnico-tactic
Două lovituri de pedeapsă și un cartonaș roșu au decis «soarta» Unirii
Reconstrucția din insolvență și «recitalul» istoric al Unirii
Recolta Gheorghe Doja confirmă forma bună și obține «o victorie de moral»

Comentariile cititorilor:


Panait Alexandru:
(17 Septembrie 2014, 01:52)
parerea mea ar fi sa ne pupati in *** astia care ne dati pe noi simpatizanti ai lui stoica sau ai oricaror oameni politici . .  .care manipuleaza si hraneste prostia romaneasca si slobozeana cu promisiuni de ani buni . . . Daca visati la schimabari in judetul asta ..ridicati-va fratilor in picioare la meciuri si strigati-va oful , ca daca ati face-o in strada v-ar linisti imediat jandarmeria cu o amenda de o sa iesiti cu fermoar la gura afara . . . Continuati sa ne faceti la gura cum va place , ca intr-o zi cu soare o sa apara un mesaj pe o panza care sigur nu-l veti agrea
Dănuț:
(16 Septembrie 2014, 16:56)
@ Mike Da măi..microbistule...eu sunt Moise și-s mort după pupăza lui Băsescu...vreau să-mi ciufulească puiul:)) Așa vru patronatul..și io respect proprietatea ziariștilor...că ei știu cu ce efort ne găzduiesc!!
Mike:
(16 Septembrie 2014, 14:49)
@Dănuț Lasand la o parte, asta, noi suntem cu picioarele pe pamant si in acelasi timp dorim aceleasi lucruri ca si dumneavoastra, nu suntem euforici, nu suntem idioti, stim ce se intampla pe plan politic in Slobozia si in Romania. Noi in 3 meciuri consecutive, i-am dat domnului primar Stoica , Muje , dar cu J din Sarajevo [ cum ziceati dumneavoastra," suntem cretinii ce-l iubim ]" ! Noi nu luam bani de la stoica, asa cum credeti dumneavoastra, pe noi stoica nu ne mituieste cu euforie, ce se intampla in fotbal se intampla si punct. Eu as veni la stadion chiar daca echipa ajunge in liga 3 . Eu nu gandesc la modul " uite ma, Stoica a promovat echipa in liga1, a fost un primar bun , chiar daca ne spalam cu apa menajera si nu avem locuri de munca in orasul asta " :)))) .. A si ca sa va dau un update, Unirea are oficial finantator pe Ceteras ! Ceea ce face toata slobozia pe facebook , pe internet, si toata romania, criticand politica, defapt e o critica muta, nimeni nu te aude. Lumea tre sa iasa in strada sa-si spuna nemultumirile, nu sa posteze pe facebook.. Sunt curios daca dumneavoastra sunteti cumva Dănuț Moise , fanatic Basescu ! :)) Daca da, lasati-o mai moale, ca pagina asta nu-i de campanie electorala!
MARIUS:
(16 Septembrie 2014, 09:07)
De acord cu Danut in privinta finantari de la buget doar a cluburilor scolare
Dănuț:
(16 Septembrie 2014, 03:09)
@ Mike Vai de puii noștri..l-ai tăvălit pe ”odată”și te-ai rupt în dezacorduri...că-mi aduc aminte că echipa asta e finanțată de CL și CJ....ce rupere inutilă de lovele:)) Înțeleg că voi sunteți cretinii ce-l iubiți pe Stoica, că f... milionul de euroi pe niște nesimțiți de fotbaliști..lua-v-aș bășica mamelor voastre la ciugulit cu puiul:))Dacă n-ar fi și euforici ca voi, poate că primăria ar utiliza mai eficient banii dați pe fotbal. Dar cum toate primăriile rup banii pe fotbal ..d-ăsta cu pretenții de performanță..ce să mai zicem de orașul nostru roșu,  oraș bogat rău..cu platforme industriale goale...și cu șosele asfaltate în regia primăriei...mai cu picioarele, să țină o iarnă:))La ce naiba n-or vinde clubul..înțeleg că-i rost de ciordit și de prostit votanții..și d=aia nu sunt bani pentru finalizarea campusului școlar:))Păi pe vremuri era bună o echipă în capitalele de județ, că trebuia să dea partidul o distracție la poporul muncitor...dar acum..la ce plm e bună cheltuiala cu bășica..că poporul e vai mama lui...:)) Daa..păi cum se mai trăgea în poză Stoica Sandu cu Gică Popescu....lua-l-ar la poze unde-i acum...că ne-a mințit cu auditul ....nesimțitul ăsta de primar:)) Doar cluburile sportive școlare ar trbui finanțate de la buget..în rest...dat în privat sau desființat!!
Mike:
(16 Septembrie 2014, 02:03)
@Uitasem sa precizez, am zis asta cu salutul pt ca, spre exemplu am fost la Axintele, pe banii nostri, timpul nostru, oboseala noastra, si injuraturi luate plus niste conflicte ce au izbucnit din cauza unor romani de etnie rroma de la axinte, si cu toate astea, la sfarsit de meci, nici macar nu ne-au salutat, au taiat-o fulger spre vestiare.. dupa ne-au salutat 4-5 jucatori in parcare ne-am intalnit cu ei...dar pe noi ne intereseaza stadionul, nu parcarile.. Lasand astea la o parte, ce ne-a deranjat e in trecut, am dat pagina, am facut protestul specific suporterilor, adica stat pe scaun si intors bannerul, si nu am mai cantat. Ce va fi, va fi numai de bine. Mai ales din partea clubului, eu zic sa nu va pierdeti speranta performantelor de anul trecut, la fel a inceput si atunci si dupa a calcat tot in picioare ! @MARIUS Cativa din pepeniera aia sunt chiar buni de pe acum si pot creste, ca sunt tineri.. Insa nu poti face echipa de liga1 doar cu o pepeniera, asta e opinia mea..
Mike:
(16 Septembrie 2014, 00:39)
@Leontin Nu cred ca ai citit tot pana la capat. Nu din cauza lor ne-am certat cu jandarmii, oricum jandarmii nu ne-au dat alea jos, eu ma refer fix la relatia galerie - jucatori . In mod normal, dupa fiecare meci, indiferent de rezultat se saluta galeria. INDIFERENT DE REZUTLAT. NOI NU CRITICAM APTITUDINILE FIZICE ALE JUCATORILOR SI NICIODATA NU AM FACUT-O. REPET NICI MACAR ODATA NU AM CRITICAT APTITUDINEA JUCATORILOR DE A JUCA INTR-UN ANUMIT FEL. NOI NU I-AM INJURAT NICI MACAR ODATA, NOI NU-I JIGNIM, NICI O GALERIE IN LUMEA ASTA NU-SI CRITICA JUCATORII. Noi vrem doar respect exact cum ii respectam noi, adica in sensul ca-i incurajam 2 reprize intregi prin cantece, sarim si aplauda, facem atmosfera care trebuie sa fie pe un stadion, iar ei nici macar nu ne saluta la sfarsit de meci !! Le mai zicea managerul clubului sa ne salute, iar unii ne tratau cu spatele. NOI INTELEGEM SI CHESTIA ASTA, PANA ACUM, NU A EXISTAT O GALERIE IN SLOBOZIA, SI NU S-A OBIJNUITI POATE CU OBICEIURILE . IAR FAZA CU RAPIDUL, AM EPXLICAT-O MAI JOS.
MARIUS:
(15 Septembrie 2014, 22:18)
Daca se va continua politica actuala de promovare a juniorilor din pepiniera proprie vor veni si rezultatele in 2-3 ani si cu bani putini
Leontin:
(15 Septembrie 2014, 13:48)
Si totusi nu inteleg care i treaba cu jucatorii,ce vina au ei ca va dau jandarmii banerele jos?Eu cred ca si au depasit conditia campionatul trecut.E normal un usor regres,au pierdut cel mai important jucator (Nanu) si acum nu prea are cine sa marcheze sau sa tina de minge.Poate cu venirea lui Tanasa sa se schimbe lucrurile,dar asta nu inseamna ca nu vor sa joace! Haideti sa nu uitam ce au facut anul trecut si sa fim cu totii aproape!!
Marius:
(15 Septembrie 2014, 13:13)
Atat putem 
seminte la cornet:
(14 Septembrie 2014, 15:20)
Si tu esti la fel de agramat.Chiar nu se gasesc in Slobozia 15-20 de baieti cu liceul care sa formeze o galerie civilizata pentru echipa??
Panait Alexandru:
(14 Septembrie 2014, 14:45)
seminte la cornet ne pierdem timpul cu tine , esti un samantar obosit, un muncitor amarat cu mintea limitata, probabil daca iti arata-i si tu identitatea ma distram putin, dar asa idiotii pe net ma enerveaza ...sa fi sanatos si bafta la seminte 
seminte la cornet:
(14 Septembrie 2014, 10:22)
Am obtinut ce am vrut: sunteti niste agramati necivilizati care isi varsa frustrarile pe stadion si in bodegi de mana a doua. Mars la scoala mike , macar sa inveti sa injuri romaneste pe locuitorii Sloboziei
Panait Alexandru :
(14 Septembrie 2014, 01:29)
Seminte la cornet n-ai vrea sa ne intalnim la un meci si sa vorbim despre asta? ca vad ca esti cam viteaz pe independent. . . 
Mike:
(14 Septembrie 2014, 01:00)
@Semintelacornet Bai mizerie, ti se pare ca e datoria mea, si meseria mea sa fiu si sa cant pt echipa zii noapte ?? Nu sunt angajat al clubului, si nu as accepta bani sa cant , avem demnitatea noastra . O zici din rautate sau prostie ca noi cantam doar la victorii cand noi suntem aia care cantam chiar si cand pierdem, iar voi parasati deja stadionul in ultimiile minute, noi ramanem sa-i salutam indiferent de rezultat. Iarasi pui semnul egal intre sustinerea echipei si Circ, inseamna ca esti jos rau de tot, undeva sub retard.  Si normal ca am injurat samnatarii, daca asta am simtit, pai voi stati criticati echipa, ii acuzati de blaturi, ne acuzati pe noi ca ne da stoica bani sa cantam, stiti doar sa aratati cu degetul, criticii pu... mele si spargeti seminte.. Veniti sa cantati pt echipa, asa se face intr-o tara normala si educata. Ce sa zic, du-te inapoi in cort si asculta Salam.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 23 Sep 2026
235 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Intervenție pe strada Șoseaua București din orașul Țăndărei!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul unui branșament de pe strada Șoseaua București din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2025, 13:10
(2411 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Accident rutier pe DN21

Duminică, 19 octombrie 2025, polițiști ialomițeni au fost sesizați prin 112 cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN21, în zona kilometrului 92.  Din primele verificări efectuate ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2025, 15:10
(3100 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale, factura electronică reprezentând o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă cu mediul. Factura ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2025, 15:15
(5738 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Reținut pentru «violență în familie» și «distrugere»

Polițiștii au dispus reținerea unui bărbat, bănuit de comiterea infracțiunilor de «violență în familie» și «distrugere». Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 1 ...[citește_toată_știrea]

17 Octombrie 2025, 20:00
(2057 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Peste 2000 de persoane angajate în perioada ianuarie-august 2025

În perioada ianuarie-august 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2003 persoane ...[citește_toată_știrea]

17 Octombrie 2025, 13:25
(2293 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Doar două zile rămase pentru înscrierea la școlile de Poliție

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița reamintește celor interesați că mai sunt doar două zile până la încheierea perioadei de înscriere pentru admiterea în școlile de ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2025, 16:20
(2573 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune în vederea prevenirii absenteismului școlar

Miercuri, 15 octombrie 2025, polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune în localitățile Urziceni, Ion Roată și Jilavele, având ca scop prevenirea absenteismului școlar și creșterea gradului ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2025, 16:10
(2165 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Risc epidemiologic ridicat pentru gripa aviară în 24 de localități

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează toți crescătorii de păsări că, la momentul actual, pe teritoriul Uniunii Europene, evoluează mai multe focare de gripă ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2025, 10:30
(6905 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 4,61 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna septembrie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna în luna septembrie a.c., 19 inspecții fiscale, fiind realizate și 2 controale inopinate la contribuabili ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2025, 16:05
(4469 vizualizări - 0 comentarii)


APIA demarează Campania de plăți în avans începând cu 16 octombrie 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) demarează joi, 16 octombrie 2025, Campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2025. Cuantumurile stabilite pentru anul de cerere ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2025, 15:50
(11302 vizualizări - 0 comentarii)


APIA a finalizat controalele aferente Campaniei 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a finalizat cu succes toate activitățile de control aferente Campaniei 2025, respectiv controlul clasic pe teren și controlul prin monitorizare ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2025, 18:05
(2099 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Percheziții domiciliare și filtre rutiere instituite de polițiști

Fetești: Percheziții domiciliare și filtre rutiere instituite de polițiști

Polițiștii ialomițeni, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au desfășurat o acțiune de amploare în cadrul unui dosar penal în care se ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2025, 14:30
(833 vizualizări - 0 comentarii)


Atenție! E-mail fals în numele ANAF!

ANAF atenționează asupra unei noi campanii de e-mail-uri false, transmise în numele instituției, de la adresa [email protected], prin care contribuabilii sunt anunțați de «o posibilă neregularitate identificată în declarațiile fiscale depuse» ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2025, 09:10
(8019 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center

RAJA Constanța: Serviciul Call Center

Serviciul Call Center pus la dispoziția clienților RAJA Constanța vine în întâmpinarea tuturor nevoilor particulare ale utilizatorilor. Serviciul funcționează sub forma ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2025, 08:25
(5291 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 1,25 milioane de lei pentru renta viageră agricolă aferentă Campaniei 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a finalizat procesul de autorizare la plată a rentierilor agricoli care și-au vizat carnetele de rentier în perioada 1 martie-1 septembrie 20 ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2025, 13:40
(6423 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții domiciliare la Țăndărei. Au fost descoperite arme letale și neletale!

Percheziții domiciliare la Țăndărei. Au fost descoperite arme letale și neletale!

Joi, 9 octombrie 2025, polițiștii ialomițeni, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară în localitatea Țăndărei ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2025, 12:30
(19830 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: 110 locuri de muncă la Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți

Vineri, 10 octombrie 2025, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița a organizat Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți. În vederea participării la această acțiune, la nivelul ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2025, 12:20
(3402 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Urziceni și Bărbulești

Joi, 9 octombrie 2025, polițiștii și procurorii din Urziceni au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară pe raza localităților Urziceni și Bărbulești la domiciliile unor persoane bănuite ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2025, 16:00
(5111 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de 14 mii de lei aplicate de polițiști

Joi, 9 octombrie 2025, în cadrul unei acțiuni de amploare, polițiștii ialomițeni au instituit filtre rutiere în localitățile Urziceni și Bărbulești. Au fost oprite pentru verificări mai multe ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2025, 15:50
(3176 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Dosar penal pentru vânzare ilegală de articole pirotehnice din categoriile F1 și T1

Slobozia: Dosar penal pentru vânzare ilegală de articole pirotehnice din categoriile F1 și T1

În baza Planului de Acțiune Pirotehnic 2025-2026, polițiștii au descoperit articole pirotehnice expuse ilegal la vânzare într-o unitate comercială din Slobozia. Articolele erau din ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2025, 15:10
(6560 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Bărbați reținuți de polițiști pentru diverse infracțiuni

Marți, 7 octombrie a.c., în urma probatoriului administrat de polițiștii din Urziceni, a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore față de doi bărbați din comuna Manasia. Aceștia sunt cercetați după ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2025, 16:15
(4968 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Slobozia

Marți, 7 octombrie a.c., în intervalul orar 06,00-09,00, Poliția Municipiului Slobozia a organizat o acțiune preventiv-reactivă, cu efective mărite, pe raza municipiului Slobozia, pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2025, 16:10
(3382 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Străzi și gospodării inundate la Slobozia și Fetești 

ISU Ialomița: Străzi și gospodării inundate la Slobozia și Fetești 

Potrivit unei informări a Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Ialomița, la această oră, efectele avertizării Cod Roșu de ploi abundente s-au resimțit în localitățile Slobozia ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2025, 08:00
(10804 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița va activa Gruparea Operativă

ISU Ialomița va activa Gruparea Operativă

În contextul emiterii de către Administrația Națională de Meteorologie a avertizării Cod Roșu, conform căreia la nivelul județului Ialomița sunt prognozate ploi abundente,  iar cantitățile ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2025, 14:00
(2702 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Cuțit de peste 20 cm ascuns în mânecă, depistat de jandarmi

Fetești: Cuțit de peste 20 cm ascuns în mânecă, depistat de jandarmi

Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost depistat de jandarmii ialomițeni în timp ce încerca să intre într-un supermarket din Fetești având asupra sa un cuțit cu lama ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2025, 10:55
(8127 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,58%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2025

La sfârșitul lunii august 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4369 șomeri (din care 2058 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2025, 10:45
(4176 vizualizări - 0 comentarii)


Cod Roșu de ploi abundente în județul Ialomița

Cod Roșu de ploi abundente în județul Ialomița

Administrația Națională de Meteorologie a emis și pentru județul Ialomița o avertizare meteo Cod Roșu de ploi abundente. Avertizarea intră în vigoare marți, 7 octombrie 2025, la orele 21,00, și ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2025, 09:10
(6643 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență!

Ca urmare a avertizărilor emise de Administrația Națională de Meteorologie, care anunță ploi abundente, intensificări ale vântului și vreme rece în această perioadă, RAJA Constanța a activat ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2025, 13:15
(2931 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește Cererile de plată pentru acordarea ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește beneficiarilor că, până la data de 28 octombrie 2025, primește Cererile de plată pentru acordarea ajutorului de stat î ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2025, 13:50
(4494 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Doi bărbați, reținuți după ce ar fi bătut un alt tânăr în plină stradă!

Joi, 2 octombrie a.c., polițiștii din Fetești au reținut doi bărbați, bănuți de comiterea infracțiuni de «tulburarea ordinii și liniștii publice». În fapt, polițiștii au fost sesizați ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2025, 12:05
(5227 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Nelutu în Criză alimentată de «falimentul» tehnico-tactic Cine vreau eu în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Suporter în Criză alimentată de «falimentul» tehnico-tactic Giulia în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  cetatean în Criză alimentată de «falimentul» tehnico-tactic Dinu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Dinu în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Antonio în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» bibani Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 Gigel în Fost procuror-șef al DIICOT Ialomița, condamnat definitiv de Curtea Supremă la 1 an de închisoare și plata unei amenzi de 80 mii de lei ete_na în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Cine vreau eu în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Dinu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Cetățean în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii Vali în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii @Anfrel în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Locatar zona 0 Filaturii în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii Vorba suna, fapta tuna în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii Andrei în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Marcel în Demersuri instituționale pentru obținerea finanțării necesare reabilitării sediului Poliției Municipiului Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...