Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Start lansat, final ratat

Handbal, HC Zalău-CSM Unirea Slobozia 28–24 (14-14)

Start lansat, final ratat

Unirea Slobozia e pe 10 după 4 etape, loc care putea fi mult mai înalt dacă elevele lui Liviu Paraschiv aveau mai mare încredere în forțele proprii, în confruntările din ultimele două etape. Mai cu seamă în jocul cu Zalăul de sîmbătă, 13 septembrie a.c., cînd Pavăl și compania au trecut de puțin pe lîngă realizarea unei mari surprize. Trupa vulcanicului Gheorghe Tadici se vede condusă încă din primul minut, după reușita Anei Maria Drăguț. Se face apoi 2-1 pentru Unirea, 3-2, și se merge cap la cap pînă în minutul 11 cînd, după încă o reușită a lui Drăguț, tabela indică un neverosimil 9-6 în favoarea echipei noastre. Vine o perioadă bună pentru gazde, care egalează la 9 pentru ca, ulterior, slobozencele să-și impună din nou jocul. A fost 13-11 pentru Unirea în minutul 21 și, cum era de așteptat, Gheorghe Tadici caută să pună presiune pe arbitri și este cadorisit cu un cartonaș galben. Slobozia pierde teren pe final și prima repriză se încheie la egalitate, 14-14. A doua parte înseamnă ieșirea domoală, dar sigură, a Unirii din lupta pentru cele 3 puncte. La 16-16, Trif, Bardac și jucătoarea de națională Crina Pintea marchează 3 goluri consecutive pentru Zalău. Ne revenim parțial și ajungem la un gol în spatele sălăjencelor. 20-19, 21-20, dar reușita Irinei Simion din minutul 42 este cîntecul de lebădă în acest joc. Urmează o secetă de 14 minute a ofensivei noastre. Zalăul ajunge la 26-20, iar Unirea nu concretizează nici în superioritate numerică. 4 goluri în finalul meciului mai îndulcesc puțin din amarul unei înfrîngeri parcă prea dură pentru ceea ce s-a întîmplat pe teren. Că a fost de vină lipsa de concentrare, că a pus umărul și arbitrajul, deja nu mai contează. Unirea rămîne cu 3 puncte după 4 jocuri, iar noi cu senzația că putem și vom reuși mai mult în Liga Națională. În partida cu Zalăul Slobozia a punctat prin: Nica-8 goluri, Băcăoanu-3, Moroianu-3, Drăguț-3, Carabulea 2, Pavăl 2, Dăscălete 1, Simion 1, Stănciulescu-1. Operațiunea «Ardealul» continuă cu două meciuri acasă. Joi, 18 septembrie 2014, orele 17,00, jucăm cu Mureșul Tîrgu Mureș, în vreme ce duminică, 21 septembrie 2014, ora 11,00 așteptăm vizita celor de la U Alexandrion Cluj.

16 Septembrie 2014, 12:30 (4822 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Handbalistele CSM Unirea Slobozia, Bianca Vintilă și Maria Ghiță, la Turneul European din Suedia
Slobozia, gazda Turneului Semifinal
Ultima partidă, ultima victorie!
Medalie de bronz pentru spadasinul CSM Unirea Slobozia, George Dragomir

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 03 Iul 2026
300 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IPJ Ialomița: Acțiune pe linia prevenirii și combaterii infracționalității în școli

Miercuri, 19 februarie a.c., polițiștii rutieri și cei de Ordine Publică din Slobozia au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii infracționalității în incinta și în zonele adiacente unităților ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2020, 19:25
(3031 vizualizări - 0 comentarii)


Grecii de Jos: Șoferul de 87 de ani a acroșat cu mașina un biciclist

Marți, 18 februarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au intervenit la un accident de circulație produs pe DJ101, în localitatea Grecii de Jos, soldat cu rănirea unei persoane. Din primele ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2020, 19:20
(3414 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Marți, 18 februarie a.c., în jurul orelor 16,00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit în trafic pe DN2, pe raza comunei Movilița, un autoturism condus de un tânăr, de 20 de ani, din Coșereni ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2020, 19:15
(2043 vizualizări - 0 comentarii)


Mărculești: A intrat cu tractorul în gard

Marți, 18  februarie a.c., în jurul orelor 17,00, polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Slobozia au fost sesizați prin 112 de o femeie din localitatea Mărculești, despre faptul că un tractor ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2020, 19:10
(3428 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Vernisaj la Centrul Cultural «Ionel Perlea»

Muzeul Județean Ialomița organizează o expoziție de lucrări a 22 de artiști plastici, din colecțiile Muzeului. 31 de tablouri ale unor artiști renumiți, printre care și Constantin Piliuță, Dona Noni Delavrancea ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2020, 19:05
(2818 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții în Ialomița și Ilfov. Evaziunea fiscală cu achiziții intracomunitare, în vizor!

Miercuri, 19 februarie a.c., polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice efectuează 15 percheziții domiciliare, în cadrul unei operațiuni pentru combaterea evaziunii fiscale în domeniul ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2020, 11:05
(6757 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Ordine de protecție provizorie pentru violență domestică

Polițiștii din Slobozia au emis marți, 17 februarie a.c., două ordine de protecție provizorie. Documentele au fost eliberate după ce două femei, victime ale violenței domestice, au făcut solicitări în acest ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2020, 20:05
(2886 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Polițiștii au dispus confiscarea a peste 160 kg de pește

Țăndărei: Polițiștii au dispus confiscarea a peste 160 kg de pește

Peste 160 de kilograme de pește din specia caras au fost confiscate de polițiștii ialomițeni pe raza localității Țăndărei. Astfel, duminică, 16 februarie a.c., polițiștii, în timp ce patrulau pe DN2A în ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2020, 01:05
(4421 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Arestat pentru «act sexual cu un minor»

Vineri, 14 februarie a.c., polițiștii au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative de ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2020, 00:55
(5123 vizualizări - 0 comentarii)


Un tânăr din Făcăeni a modificat data inspecției tehnice periodice la mașină

Sâmbătă, 15 februarie a.c., polițiștii au oprit, pentru control, un autoturism ce se deplasa pe DN3B, din direcția Fetești către Chirana, condus de un tânăr, de 21 de ani, din Făcăeni. În urma verificării ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2020, 00:50
(12798 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Șase șoferi, cu vârste cuprinse între 16 și 35 de ani, au fost depistați de polițiști conducând autoturisme pe drumurile publice fără a deține permise de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Alți ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2020, 00:45
(5100 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Urziceni și Manasia

Aproape 100 de polițiști ialomițeni au efectuat luni, 17 februarie 2020, pe raza municipiului Urziceni și a comunei Manasia 12 percheziții domiciliare. În urma acestora au fost ridicate 4 arme, fiind aplicate ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2020, 00:40
(4640 vizualizări - 0 comentarii)


Contractele de muncă cu timp parțial, în atenția ITM Ialomița

În perioada 13-23 ianuarie 2020, s-a desfășurat, la inițiativa Inspecției Muncii, o campanie națională privind respectarea de către angajatori a prevederilor legale referitoare la încheierea, modificarea ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2020, 18:05
(2898 vizualizări - 3 comentarii)


AJOFM Ialomița: Prima de activare

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița aduce la cunoștința șomerilor înregistrați în evidențele Agenției, care nu beneficiază de indemnizație de șomaj că, în conformitate cu prevederile ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2020, 12:50
(3737 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Minoră de 13 ani, apel fals la 112 sub pretextul de răpire

Zeci de polițiști și jandarmi s-au mobilizat joi, 13 februarie a.c., pentru a localiza o minoră în vârstă de 13 ani care a apelat, la orele 14,00, numărul unic de urgență pentru a anunța că ar fi fost răpită ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2020, 18:35
(3679 vizualizări - 1 comentariu)


Alexeni: Bărbat de 56 de ani, mort după ce a traversat prin loc nepermis

Joi, 13 februarie a.c., în jurul orelor 19,00, polițiștii Serviciului Rutier au intervenit pe raza localității Alexeni după ce un bărbat, în vârstă de 47 de ani, a accidentat mortal un altul în vârstă de ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2020, 18:25
(6475 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A intrat cu mașina într-o țeavă de gaz

Slobozia: A intrat cu mașina într-o țeavă de gaz

Accident rutier pe raza municipiului Slobozia, în dimineața zilei de joi, 13 februarie 2020. O mașină în care se aflau un adult și doi minori a intrat într-o țeavă de gaze. Pompierii Detașamentului Slobozia ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2020, 16:05
(4870 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


O femeie s-a aruncat de pe podul de la Fetești

O femeie s-a aruncat de pe podul de la Fetești

Întrucât condițiile meteorologice s-au îmbunătățit, miercuri, 12 februarie a.c., în jurul orelor 10,00, s-au reluat căutările pe Brațul Borcea al Dunării, în zona localității Vlădeni, pentru cele două persoane ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2020, 18:10
(4415 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinții de Jos: Avarie la conducta de alimentare cu apă

Pentru remedierea unei avarii pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Podgoriilor, din localitatea Fierbinții de Jos, județul Ialomița, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2020, 17:20
(3940 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Pieton acroșat de un autoturism

Luni, 10 februarie 2020, polițiștii din Urziceni au intervenit la un accident rutier produs pe DJ201, în localitatea Coșereni, soldat cu rănirea unei persoane. Din primele cercetări efectuate a reieșit ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2020, 18:10
(2373 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Luni, 10 februarie a.c., în jurul orelor 20,00, polițiștii au oprit în trafic pe DN2C, pe raza localității Grivița, un autoturism condus de un bărbat de 63 de ani, din județul Mureș. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2020, 17:50
(1851 vizualizări - 1 comentariu)


DSVSA Ialomița: Focare de pestă stinse oficial

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează cu privire la faptul că, în perioada 30 ianuarie-3 februarie 2020, la nivelul județului au fost stinse 17 focare de pestă ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2020, 17:45
(3592 vizualizări - 0 comentarii)


Atenție, se oprește apa în orașul Fetești!

Pentru executarea lucrărilor de înlocuire a unei vane de legătură de pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Călărași, din municipiul Fetești, județul Ialomița, RAJA SA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2020, 17:40
(3434 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița/Prahova: Percheziții la persoane bănuite de contrabandă

Polițiștii specializați în Investigarea Criminalității Economice din cadrul IPJ Ialomița au efectuat 7 percheziții domiciliare, în urma cărora au indisponibilizat peste 4300 de țigarete, 25 litri de băuturi ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2020, 18:40
(2497 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Sâmbătă și duminică, 8/9 februarie a.c., polițiștii rutieri au depistat pe raza județului patru șoferi ialomițeni care au condus pe drumurile publice aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. Conducătorii ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2020, 18:25
(2223 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Polițiștii au amendat cerșetorii

Duminică, 9 februarie a.c., polițiștii din Fetești au acționat pe linia prevenirii și combaterii parazitismului stradal, depistarea cerșetorilor și minorilor lăsați fără supraveghere, predispuși la comiterea ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2020, 18:20
(1861 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Infractori arestați

Miercuri, 5 februarie a.c., polițiștii din Jilavele, în baza unor activități pe linia depistării persoanelor urmărite și a celor care posedă mandate de executare a pedepsei, au identificat, pe raza comunei ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2020, 15:40
(3290 vizualizări - 0 comentarii)


Cod Roșu de viscol și ninsori în Ialomița

Cod Roșu de viscol și ninsori în Ialomița

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, județele Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași și Tulcea vor fi vizate de Cod Roșu de viscol și ninsori. Astfel, Ialomița va intra sub incidența Codului Roșu de viscol și ninsori de miercuri, 5 februarie 2020, orele 22,00, până joi, 6 februarie 2020, orele 8,00. Să precizăm că fenomenele vizate de Codul Roșu de viscol și ninsori fac referire la intensificări puternice ale vântului cu rafale de peste 85-90 km/h, viscol, ninsori relativ abundente, vizibilitatea fiind redusă semnificativ. ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2020, 13:50
(4545 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Două accidente, patru persoane rănite

Marți, 4 februarie a.c., polițiștii ialomițeni au intervenit la două accidente de circulație, soldate cu rănirea a patru persoane. Primul accident rutier s-a produs în jurul orei 9,00, pe DJ213, în afara ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2020, 13:45
(1801 vizualizări - 0 comentarii)


Miloșești: Bărbat de 60 de ani, mort în casa incendiată

Miloșești: Bărbat de 60 de ani, mort în casa incendiată

În noaptea de marți spre miercuri, 4/5 februarie 2020, în jurul orelor 23,45, dispeceratul Inspectoratului a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu la o casă din localitatea Miloșești. La locul intervenției ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2020, 11:10
(4153 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Miruna N în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive @gigel în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Suveran în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Vali în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență scrumbie Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Gigel în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Dumitre în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a Părinte mulțumit în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Gio în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a @Liga a IV-a în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Alecu în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Cositoru Dumitru în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 SeGeRistu în Sistemul de Garanție-Returnare SGR plasează Ialomița în topul reciclării Curiosul în «Motorul» economic privat al Ialomiței alegator în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență KOMUNIKATOR în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Liga a IV-a în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...