REPORTAJ

Piersica, satul de la capătul lumii…

În timp ce la Slobozia administrația județeană vorbește despre dezvoltare economică, la cîțiva kilometri distanță, în satul Piersica, viața a rămas blocată în timp. Tineri și bătrîni, 50 de oameni trăiesc de pe o zi pe alta într-un loc uitat pînă și de Dumnezeu... Iar în Ialomița există și alte exemple asemănătoare.

Viața în Piersica
Potrivit Recensămîntului din anul 2011, Piersica este localitatea din Ialomița cu cel mai mic număr de locuitori. Oficial, pe hîrtie, în acest sat locuiesc 112 persoane. La fața locului lucrurile se văd însă altfel. Cei cîțiva oameni care trăiesc aici susțin faptul că, numărate pe degete, în Piersica există puțin peste 50 de suflete... Fiecare cu nevoile sale, cu dorințele sale... Vlad Stan are 33 de ani și este printre cei mai tineri din stat. Are o turmă de oi, cîteva vaci, porci și la poartă trei copii. S-a obișnuit să trăiască în satul unde fiecare zi seamănă cu cealaltă ca două picături de apă. La fel ca toți ceilalți oameni din sat, merge 2 kilometri pe jos pînă în satele învecinate să facă cumpărături, pentru că la Piersica nu există magazin. «Cel mai aproape este la Orezu, e un kilometru și jumătate... Vara o mai ducem cu căruțele, dar iarna e mai greu pentru că e viscol. Ne-am obișnuit așa, ce să facem și noi?! Copiii au crescut, îi dăm la școală, se duc cu microbuzele... Dacă vrei să faci ceva, chiar și aici la noi, ai ce să faci! Dacă nu, stai la poartă și te uiți!» spune tînărul în timp ce se pregătește să adape un cal. Pentru Radu Banciu (52 de ani), viața în Piersica înseamnă Evul Mediu. Un loc unde nimic nu se petrece, un loc uitat pînă și de Dumnezeu. Singurele sale bucurii sînt faptul că are curent electric ca să se uite la televizor și o fîntînă de unde să scoată apă. În rest... își petrece ziua la cîmp, lucrînd cele cîteva pogoane de pămînt pe care le-a primit moștenire de la părinți. Din vîrful unei căruțe încărcată cu coceni își amintește de vremurile cînd Piersica avea cămin cultural, școală și CAP și era cu mai mulți oameni pe străzi. «E greu aici la noi, că nu avem prea multe așa. Sîntem oameni puțini, săraci... Înainte era mai bine! Era CAP-ul și tot satul mergeam să muncim. Eram mai mulți și ne aveam tare bine unii cu alții. Acum sîntem o mînă de oameni. Tocmai ieri l-am îngropat pe unul. Și căminul cultural era frumos. Erau spectacole, ne mai distram și noi...» rememorează omul.

Refugiu în pustiu
Privită dintr-o altă perspectivă, viața la capătul lumii, în Piersica, poate însemna și refugiul din calea calvarului. O astfel de poveste este cea a Marianei Dragomir, de 47 de ani. După o viață petrecută în București, femeia a revenit în satul natal ajunsă de greutățile traiului într-un oraș mare. Rămasă fără serviciu și cu un copil în grijă, femeia a decis că e timpul să se întoarcă acasă, în Piersica. Îi e greu și aici, mai ales cînd trebuie să meargă 2 kilometri pe jos pînă la cel mai apropiat magazin, însă pămîntul pe care îl lucrează în curte îi umple blidul în fiecare zi. «La București nici măcar atît n-aveam! Nu e o viață fericită aici, dar există posibilitatea de supraviețuire. Dăm cu sapa ca să avem ce mînca și trece ziua... Așa, cu puținul pe care îl avem în curte, am reușit să punem și pentru iarnă. Dumnezeu să ne țină sănătoși...» susține femeia. Din poarta Marianei, cît vezi cu ochii, doar case părăsite. Și pe dreapta, și pe stînga, un șir lung de gospodării își așteaptă de ani buni foștii proprietari. Dar porțile lor au fost încuiate pentru totdeauna. Maria Dinu (69 de ani) a îmbătrînit cu gîndul la vecinii ei care au plecat la oraș și nu s-au mai întors. Femeia iese în poartă și se uită în zare, cu gîndul că ar mai putea să vadă vreo față cunoscută. Stă singură într-o casă cu două camere și o curte încărcată cu acareturi. N-a mai plecat din curte de ani buni. Are cîteva găini cărora le poartă de grijă de dimineață pînă seara. Sînt singura ei alinare. Speră însă că, într-o zi, ulițele din Piersica vor fi din nou animate de oameni, așa cum era în tinerețile ei. «E greu tare aici la noi. Uitați și dumneavoastră, sînt singură-singurică. Lîngă mine nici țipenie, nici în față, nici în spate! Cu găinile aici, pe lîngă curte. Am o fată, dar vine rar să mă viziteze. Mă rog la Dumnezeu să mă țină sănătoasă...» susține femeia.

22 Septembrie 2014, 15:05 (14233 vizualizări - 6 comentarii)

Taguri: Piersica sat pierdut

Comentariile cititorilor:

Ioana:
(14 Aprilie 2015, 23:08)
Am si eu bunicii acolo. E un loc minunat. Iarna dealurile imbracate in zapada par ca niste munti. E un loc linistit si privelistea de milioane. Biserica din sat este un monument istoric. As da orice sa locuiesc mereu acolo.

Bogdan:
(22 Ianuarie 2015, 15:30)
Am avut bunici în satul Piersica,am petrecut multe vacante și era un loc minunat

ionut:
(26 Septembrie 2014, 09:36)
Am rude in satul piersica si este foarte singuratic,cand te duci in acel sat parca zici ca esti intr-un cartier parasit

Transformers:
(25 Septembrie 2014, 12:08)
To adapt or to die.

Fifi la douce:
(25 Septembrie 2014, 11:21)
Un loc pentru care orinduirea trecuta a fost mai buna decit cea de azi. Tavalugul istoriei. Implacabil. Scapa cine poate.

ANDREEA:
(24 Septembrie 2014, 14:16)
Eu am crescut la tara , intotdeauna ma intorc cu placere si multa dragoste in satul unde am crescut , nu este emotie mai mare ca atunci cand te intalnesti cu colegi de clasa sau oamenii alaturi de care ai copilarit si te-ai format ca om.Viata la tara este mai grea dar atunci cand te asteapta in prag parintii este foarte frumos.

Nume:
Mesaj (maximum 2000 caractere):

Piersica, satul de la capătul lumii…

Comentariile cititorilor:

Lasă un comentariu: