Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

În timp ce prefectul Gigi Petre se joacă de-a PLR, subprefectul Costică a devenit interfața politică a PSD

În timp ce prefectul Gigi Petre se joacă de-a PLR, subprefectul Costică a devenit interfața politică a PSD

Plictisit de-atîta administrație ISO 9001, prefectul Gigi Petre se joacă de-a politica. La începutul lunii august, excitat de valul schimbărilor politice, acesta a vrut să devină fondatorul filialei Partidului Liberal Reformator, inventat de ex-premierul Tăriceanu «Inimă zburdalnică». Rezultatul efortului său tinde, ca de obicei, către... Ce?!
Un prefect numit dorință Pentru cei care nu știu, prefectul Gigi Petre este unul dintre fondatorii Partidului Național Liberal în Ialomița și președinte al acestei filiale în vremurile imemoriale cînd politica se făcea, nu se impunea de la Centru. În amintirea acelor vremuri (și pentru că se plictisește de moarte în biroul său!), Gigi Petre și-a încordat pentru ultima oară mușchii care l-au făcut celebru în presa locală și a încercat să ridice din cenușa politicii ialomițene un partid nou-nouț. Efortul administrativ al prefectului (spunem administrativ pentru că, evident, demersurile sale politice au fost făcute în timpul programului), s-au soldat însă cu un eșec răsunător. Niciunul dintre primarii liberali la ușa cărora a bătut nu a acceptat  să profite de ordonanța lui Dragnea pentru a trece la un partid-satelit și fără pedigree. Ba, spun martorii oculari, prin unele birouri de țară, primarii și-au adus aminte de datorii și au pomenit ceva despre grijaniile politice ale prefectului: «Știm că prefectul Gigi Petre a încercat să convingă primarii PNL din Ialomița să treacă la Partidul Liberal Reformator al domnului Tăriceanu. Și chiar și pe cîțiva dintre primarii PSD... Spre mîndria noastră, niciunul dintre aceștia nu a acceptat să fie altceva decît este: adică un liberal mîndru de statutul său!» ne-a confirmat oficial Ioan Martin rătăcirea prefectului Gigi Petre. Nu știm care este finalul acestui eșec administrativ și nici nu ne interesează prea mult. Ni s-a părut însă interesant de consemnat, în context. Și îi recomandăm domnului prefect o sală de forță. Pentru că, și mușchii ăștia politici, ca și cei din dotare, pentru a fi arătați trebuie tonifiați.

Marin Constantin, subprefectul apolitic numit în funcție de către PSD, face bine. Atît de mult bine, încît în politica ialomițeană nici iarba nu crește fără știința sa. Vorba unuia dintre primarii din subordinea partidului: «Dacă Costică nu vrea, atunci nici Ciupercă nu poate!».
Costică, cerberul iadului PSD Acest text n-ar fi trebuit să existe! Dar, pe de o parte, nu vrem ca prefectul Gigi Petre să se simtă singur și al nimănui. Iar pe de altă parte, ca să nu se simtă cumva neglijat, îi facem și subprefectului Marin Constantin același hatîr al publicității gratuite. Prin urmare, vom spune că și pe subprefectul Marin Constantin, ca și pe prefectul Gigi Petre, administrația îl plictisește de moarte! Ca să nu-și piardă mințile privind în gol la microfoanele din zidurile biroului, acesta face politica de cadre a partidului care l-a propulsat în funcție. Pe de o parte, pentru că, așa cum singur declară «la asta se pricepe cel mai bine», iar pe de altă parte pentru că, în lipsa sîngelui proaspăt, partidul nu are cu cine să îl înlocuiască. În acest context, cel care face numirile, acolo unde interesele de grup sau de partid o impun, este Costică. Fie că vorbim de un director de școală, de un șefuleț la vreo descentralizată uitată de Dumnezeu, de conducerea Spitalului Județean sau de vreo slujbă de bugetar pentru vreo odraslă ieșită de pe băncile școlii, omul proverbial este subprefectul Marin Constantin. Vorba unuia dintre primarii PSD care, aflat la nevoie, a trebuit să apeleze la serviciile neprețuite ale domnului subprefect. «Ăsta-i mersul lucrurilor. Dacă trebuie să obții ceva, trebuie să treci și pe la el. Și să te ferească Dumnezeu! Dacă Costică nu vrea, atunci nici Ciupercă nu poate!». Dar, în general, subprefectul Marin Constantin vrea. Și nu vă grăbiți să judecați, pentru că aceasta e jumătatea plină a paharului. Cum de ce? Pentru că subprefectul Marin Constantin vrea gratis. Ori dacă nici acesta nu e social-democrație, atunci care mai e?!

23 Septembrie 2014, 08:20 (12754 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
Prefectul Gigi Petre vrea să candideze independent oriunde!
Prefectul Gigi Petre își parchează mașina în... șantier!

Comentariile cititorilor:


Danut:
(28 Septembrie 2014, 09:37)
@SORIn   Faci exercitii de logica speculativa de.. doi bani!! Parca ai fi vreun fanatic de realizator de la A3:) Despre ce zice independentul in articol...te doare la basca:)) Tu simti ca trebuie sa mu.... PNL l...si sa nu zici ceva de social democratia asta..in care postezi de pe calculatorul de la slujba:)) Esti nenorocit rau, co........are dreptate MC, ca ai fost o jivina relationata cu securitatea, gramaticul puiului meu:))
SORIN:
(25 Septembrie 2014, 09:52)
Când aud de pedigree la P.N.L., îmi vine să râd. Da, partidul liberalilor a avut pedigree până în 1990, când a fost penetrat, ca și țărăniștii, de toate fosilele comuniste, incluzând aici și fosilele mai tinere, ca să zic așa. Poate aveți vreo statistică din care să reiasă câți foști comuniști, și aici nu mă refer la simplii membri, se află în fiecare din partidele cu "pedigree". Liberalii care s-au alăturat lui Tăriceanu sunt aceia care și-au păstrat discursul anti Băsescu și gașca lui de infractori, pe când "junele" Antonescu, probabil șantajat sau mituit, a schimbat macazul, alăturându-se, cu cal și căruță, celor pe care i-a suduit de-a lungul vremii. Dacă până și Băsescu, Udrea și alte hahalere politice s-au dezis de alde Blaga, Macovei, Anastase, Berceanu, Videanu și alți "experți" pedeliști, cum vă explicați apropierea liberalilor de aceștia? Arată bine veteranul și venerabilul ploieștean Chintus alături de mincinoasa tupeistă Anastase?! Că ziaristul-escroc Sorin Roșca Stănescu, liberal sadea crede el,  s-a alăturat hoților de meserie pe care-i făcea albie de porci pe unde apuca ( da' pe unde n-apuca?!), arată nemernicia politicii "liberale". O să se potolească toată presa după alegerea președintelui și după rezultatul "autodeconspirării" altei mari hahalere din presa audiovizuală: Robert Turcescu, un colonel cu statut "liberal". Și, vorba lu' Geoană, "Nici nu mai știm câți suntem"

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 30 Sep 2026
292 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

29 Septembrie 2026, 19:15


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(115 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(144 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(127 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(961 vizualizări - 8 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(558 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(556 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(607 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(1139 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(1097 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(1264 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(1205 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(1425 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(1595 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(1717 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(2280 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(1786 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(1524 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(1450 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(1535 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 09:05
(3994 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(2547 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, în colaborare cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică «I.L. Caragiale» București, Centrul Educațional « ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:20
(1769 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Olanda, descoperit de polițiști la Căzănești

Marți, 8 septembrie 2026, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au oprit pentru un control, în localitatea Căzănești, un autoturism condus de o femeie de 40 de ani, domiciliată în Munteni ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:25
(1817 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Termen-limită pentru depunerea cererilor de ajutor de stat pentru crescătorii de bovine și suine

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează crescătorii de bovine și suine că joi, 24 septembrie 2026, inclusiv, este termenul-limită pentru depunerea cererilor de solicitare ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:20
(1671 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sancțiuni aplicate pentru nerespectarea circulației în zona trecerilor la nivel cu calea ferată

Miercuri, 9 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița, cu sprijinul Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 14:50
(1666 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 11:20
(4249 vizualizări - 0 comentarii)


Festivalul Național de Tarafuri «Ion Albeșteanu», ediția a XVI-a, 14-16 septembrie 2026

În perioada 14–16 septembrie 2026, județul Ialomița va deveni, timp de 3 zile, un veritabil spațiu al întâlnirii cu tradiția și valorile autentice ale folclorului românesc ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 09:50
(1852 vizualizări - 0 comentarii)


1587 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-iulie 2026

În perioada ianuarie-iulie 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1587 persoane, ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 11:05
(1808 vizualizări - 1 comentariu)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Bărăganul văzut din tractor»

Vineri, 11 septembrie 2026, la Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia va fi inaugurată expoziția «Bărăganul văzut din tractor». Evenimentul se desfășoară în cadrul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:50
(1753 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Soldatul rezervist în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gheorghe Ion în Victorii ale «terenului propriu» CASA în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 @Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene SOL în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 cetatean în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Gigel în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! ana în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean Marin C. în Căzănești a redevenit comună! Marin C. în «Taxa de pod» de la Fetești dispare oficial de la 1 octombrie 2026 Respect ! în Grădinița din Cartierul Dudești/Fetești și-a deschis porțile contribuabil în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Asistentă în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Bratu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Mary în Primarul Potor caută «apă bună de băut» pentru Slobozia la... Țăndărei!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...