Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Circuitul bunurilor sechestrate

Holdingul Vlase, protejat de Codul Fiscal

În timp ce micii administratori de firme din Ialomița sînt executați pînă la ultimul leu de Fisc, marile firme beneficiază de reinterpretarea legii pentru a-și continua afacerile fără probleme. Un caz «de manual», relatat pe surse din interiorul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița, demonstrează cum se face circuitul bunurilor executate silit în cadrul Holdingului Vlase. 4 automobile puse sub sechestru, aparținînd unei societăți falimentare din cadrul grupului, au fost achiziționate prin licitație publică de către o altă entitate comercială, aflată sub aceeași umbrelă!

Misterele Codului Fiscal
Potrivit datelor oferite de reprezentanții Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița, la acest moment Holdingul Vlase este alcătuit din 6 societăți comerciale, unele dintre ele aflate în pragul falimentului. Cazul de manual la care făceam referire mai sus vizează tranzacția «dubioasă» dintre două entități aparținînd aceluiași grup de firme, una aflată în insolvență, cealaltă fiind la un pas de a ajunge în acest stadiu, a unor bunuri puse sub sechestru. Concret, este vorba despre societățile Vector Spedition și Vlase Complex Comercial. Prima societate a reușit să acumuleze la bugetul statului datorii de 3 milioane de lei, motiv pentru care Fiscul ialomițean a decis executarea silită. Bunurile sechestrate au fost 4 automobile. Este vorba despre un Chevrolet Kalos, un Fiat Doblo, un Renault Clio și un camion DAF. Scoase la vînzare prin licitație publică, mașinile au fost cumpărate, la a doua strigare, de societatea Vlase Complex Comercial, cu prețul total de 86,4 mii de lei, fiind singurul ofertant. Din punct de vedere legal situația este posibilă. Moral, practica ridică multe semne de întrebare în condițiile în care probabilitatea ca respectivele bunuri să fie folosite de aceeași firmă debitoare, fără ca aceasta să plătească vreun leu din datoria către stat, pare tot mai evidentă. Studiul de caz prezentat demonstrează, încă o dată, cum firmele mari reinterpretează legea în favoarea lor, în timp ce pentru micii administratori șansele de scăpare sînt inexistente...

25 Septembrie 2014, 09:20 (20626 vizualizări - 12 comentarii)

Citiți și:
URBAN SA execută silit 662 de datornici din Slobozia
Elevi executați silit pentru neplata taxelor școlare
Urban execută silit 600 de slobozeni

Comentariile cititorilor:


ELENA:
(17 Aprilie 2017, 19:44)
Asa  sau  facut  toti  neica  nimeni  oameni  in  ROMANIA  facand  evaziuni  fiscale  ne  platind  salariile  la  muncitori  iar  ei  mari  domni   fara  carte  prea  multa  ca  le  incetoseaza  prea  tare  mintea
klaus:
(18 Ianuarie 2017, 23:02)
Un hot ordinar, ... ,
Vlase nu e hot:
(24 Martie 2015, 18:15)
Chiar nu inteleg cine-l protejeaza pe acest "patron" , articolul a aparut in septembrie 2014 si nu se sesizeaza niciun organ de urmarire penala , Antifrauda ..etc . Din comentarile de mai jos se vede ca sunt oameni din interior care confirma neregulile financiare de amploare la aceste firme si totusi nu se intampla nimic . Acolo sunt fime care au intrat in insolventa pentru neplata datorii la bugetul de stat ( Vlase Impex cu denumire schimbata ulterior in Vector ) dar datoriile catre companiile de leasing si furnizorii de combustibili au fost preluate de firmele nou infintate Vlase International si Vlase Distribution dar binenteles  datoriile la bugetul de stat nu au fost preluate. Toate aceste informatii sunt luate doar de pe Google , nu inteleg de ce nu se face un control amanuntit la aceasta "masina de spalat bani " , oare exista vreo' legatura cu avocata taiatu fost judecator de Buc. cu antecedente penale ? Dumnezeu stie ce mocirla e acolo si daca nu cumva deja s-a infintat iar o firma cu acelasi domeniul de activitate care sa preia activele "curate" si sa lase firma veche plina de datorii in insolvabilitate .
Catalin Francezu:
(17 Februarie 2015, 13:25)
Nu degeaba se fac verificari la firmele de transport , la o diurna de 87 eur pe zi inseamna 2600 eur pe luna , la un numar de 150 soferi pe comunitate sunt 390.000 eur / luna dar Vlase plateste doar maxim 1400-1500 eur / sofer rezultand cam 150.000-200.000 eur luna bani "curati" fara impozit si taxe platiti care intra binenteles in buzunarul patronului , culmea firma este pe pierdere sau cel mult pe 0 si plange in stanga si-n dreapta ca nu e rentabil . Asa ca soferul patriot Vlase sa puna mana sa plateasca si taxele la stat . Draga departament Antifrauda Anaf , va urez Spor la Treaba
Verificare:
(21 Ianuarie 2015, 19:11)
Cum este posibil ca Vlase sa-si ingroape firma Valse impex si Spedition si sa infinteze Vlase International mutand activele curate pe aceasta si lasand datoriile la bugetul de stat pe celelalte ? Cei de la Antifrauda nu vad nimic ? cum se strang datorii pe firma o baga in insolventa si deschide alta , firmele nu sunt deschise pe numele lui . Avocata Taiatu il ajuta in toata ingineria asta ca doar are experienta de cand era judecator . Ehe roata se invarte Vlase si-o sa te vedem la TV curand
Caruso:
(9 Decembrie 2014, 18:53)
Nu mai scrie Bobirniche o carte si despre acest magnat local al transporturilor? Repede pina nu se infiinteaza portareii la usa si nu cinta the fat lady.
Catalin:
(9 Decembrie 2014, 17:38)
Si uite asa se fac banii la Vlase , cu manager avocat penal constanta cu CV inpresionant ( search google ) retrocedari ilegale , aparare infractori Slobozia . Hai cu controale inopinante la Vlase nu cu dalea anuntate ( caseria Vlase - Abator functioneaza inre ora 17:00-20:00 . Hai sa vedem omul care vrea consum camion de 21% (Vlase) si circula cu autoturism cu consum de 30 % daca este asa de cinstit cu statul precum este el cinstit cu soferul . Asa ca DNA nu venii in casa mea - citat din Vlase Gheorghe
ANAF:
(28 Noiembrie 2014, 13:44)
Poate face si ANAF-ul o vizita pe la aceste firme ca prea se lauda Vlase ca este corect . Sa verifice :- state de plata cu contracte de munca ( atentie se intocmesc doua state de plata ) - toti salariatii au salariul minim pe economie (adica cand te angajezi te intreaba : ce vrei sa fii femeie de servici sau director general ca oricum ai acelasi salariu) - Bonurile de masa incasate la Vlase Distribution in loc de bani si cu discount de 5% - contracte de inchiriere pe sedii sociale , contracte de management ... toate care fac ca profitul sa fie zero (in acte binenteles ) ca daca profitul ar fii zero si in realitate a doua zi s-ar inchide firma ( logic - cand te duci sa lucrezi undeva esti remunerat , daca nu pleci acasa ) - contracte de imprumut intre firmele din grup - volumul pieselor de schimb cumparate - avand in vedere ca nu are autorizatie de service, vulcanizare , spalatorie . SPOR LA TREABA
micutza:
(28 Septembrie 2014, 16:29)
dati si nume mai fratilor daca stiti ceva, nu de alta dar poate se sesizeaza cineva.
curios:
(28 Septembrie 2014, 11:24)
Oare  parte din sumele datorate Fiscului nu se regasesc in averile angajatilor ANAF, care protejeaza si cu complicitatea lor se evazioneaza ? Daca le datorezi 10 lei , DA TE EXECUTA ! Daca se verifica averile declarate sau nu ale bugetarior,sunt mai mici sau mai mari decit cele ale oamenilor de afaceri ? Ce credeti ???
Ha:
(26 Septembrie 2014, 13:10)
Daaaa, iar eu am avut poprire pe cont pentru 10 lei. Da cititi bine 10 lei. ROMANIAAAA !!!!!!!!!!!
SORIN:
(26 Septembrie 2014, 09:45)
Cum să se ia cineva de marele patriot Gh. Vlase?! N-ați văzut cum conducea ditamai mastodontul pe șoselele patriei, de la est la vest,  având în dreapta un reporter cu cameraman cu tot de la "Digi24"?! N-ați văzut cum cei de la "Realitatea tv" l-au filmat pe autostrăzile europene, luându-i interviu "eminescologului"?! Și asta numai pentru că avea imprimat pe coviltirul autotrenului imaginea poetului nepereche. Ce mai, un om de o mare cultură, chiar a evaziunii fiscale, mult apreciat de critica de specialitate:FISCUL!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 23 Oct 2026
313 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Intervenție la intersecția străzilor Artelor și Pieții din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin luni, 10 august 2026, în intervalul orar 10,15-15,00, pentru remedierea unui branșament avariat de la intersecția străzilor Artelor și Pieții, din orașul Țăndărei ...[citește_toată_știrea]

10 August 2026, 11:05
(3483 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 128 locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European

Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei EURES România, 128 locuri de muncă vacante. Astfel, în Danemarca sunt disponibile 8 locuri de muncă (dulgher pentru ...[citește_toată_știrea]

10 August 2026, 08:35
(4114 vizualizări - 0 comentarii)


Traian: Reținuți în urma unui scandal provocat

În noaptea de miercuri spre joi, 5/6 august a.c., polițiștii din localitatea Traian au fost sesizați cu privire la un scandal izbucnit între șase persoane, pe fondul consumului de alcool ...[citește_toată_știrea]

8 August 2026, 14:00
(3819 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Cercetat penal pentru «trafic de droguri de risc»

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

8 August 2026, 08:30
(3652 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

6 August 2026, 09:20
(3291 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Debite către bugetul de stat în cuantum de 317,82 milioane de lei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală ANAF listele de contribuabili persoane juridice ...[citește_toată_știrea]

5 August 2026, 10:45
(1958 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Lista contribuabililor bun-platnici, publicată pe portalul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și ...[citește_toată_știrea]

4 August 2026, 11:20
(2614 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea avariei la nivelul unui branșament de pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile marți, 4 august 2026, în intervalul 09 ...[citește_toată_știrea]

4 August 2026, 10:25
(3815 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,68%, rata șomajului la sfârșitul lunii iunie 2026

La sfârșitul lunii iunie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4456 șomeri (din care 2200 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

3 August 2026, 12:25
(3050 vizualizări - 0 comentarii)


Grindu: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Grindu: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Sâmbătă, 1 august 2026, pompierii ialomițeni au fost sesizați să intervină în cazul unui accident rutier pe DJ102N, în localitatea Grindu. În eveniment a fost implicat un autoturism ...[citește_toată_știrea]

3 August 2026, 10:05
(4700 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru  «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă

IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă

Polițiștii ialomițeni, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au reținut, miercuri,  29 iulie a.c., trei tineri din localitatea Borcea ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2026, 17:10
(3312 vizualizări - 1 comentariu)


Broșteni: Reținut pentru că a agresat două femei

Marți, 28 iulie 2026, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 29 de ani, ar fi pătruns fără drept în locuința fostei concubine, în vâ ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2026, 13:20
(3452 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Trafic blocat pe DN2C Amara-Slobozia din cauza unui accident rutier

Centrul Infotrafic al Poliției Române informează cu privire la faptul că traficul rutier este blocat pe DN2C, între localitățile Amara și Slobozia, din cauza unui accident rutier.   ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2026, 09:05
(3581 vizualizări - 0 comentarii)


Mesaj Ro-Alert în județul Ialomița, din cauza unei alerte aeriene emisă în Tulcea

Mesaj Ro-Alert în județul Ialomița, din cauza unei alerte aeriene emisă în Tulcea

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis vineri, 24 iulie 2026, un mesaj Ro-Alert în județul Ialomița cu privire la posibilitatea căderii de obiecte din spațiul aerian. Mesajul a ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2026, 11:10
(7907 vizualizări - 0 comentarii)


Marsilieni: Minoră dispărută de la domiciliu

Marsilieni: Minoră dispărută de la domiciliu

În cursul zilei de joi, 23 iunie 2026, polițiști din Slobozia au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a numitei Cătălina Mihaela Niculici, de 16 de ani, din localitatea ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2026, 08:30
(4727 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținuți pentru «tentativă la omor»

Urziceni: Reținuți pentru «tentativă la omor»

Joi, 23 iulie 2026, polițiștii ialomițeni, împreună cu procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, au reținut cinci bărbați cercetați pentru săvârșirea infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2026, 08:00
(3981 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 48 milioane de lei în semestrul I 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-iunie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2026, 15:25
(4440 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Luni, 20 iulie a.c., în jurul orelor 17,15, un echipaj de jandarmi aflat în timpul serviciului pe raza municipiului Urziceni, a observat un bărbat care se afla pe o bancă într-un parc ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 13:10
(4235 vizualizări - 1 comentariu)


DSVSA Ialomița: Transport de ovine fără documente sanitar-veterinare

Luni, 20 iulie a.c., polițiștii ialomițeni au notificat DSVSA Ialomița cu privire la identificarea în trafic, pe raza localității Sudiți, a unui transport de ovine, care nu deținea documentele ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:55
(3091 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 970,22 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în semestrul I 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a colectat în semestrul I 2026 venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 970,22 milioane de lei (cu ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:20
(3980 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Prunului din orașul Căzănești!

Marți, 21 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Prunului din orașul Căzănești. În vederea desfășurării lucrărilor, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 11:35
(3988 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

În noaptea de duminică spre luni, 19/20 iulie a.c., în jurul orei 1,00, o patrulă de jandarmi aflată în serviciu pe raza municipiului Slobozia a fost sesizată de doi bărbați, î ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:25
(4039 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Barierei din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 21 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-15,00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Barierei, din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:00
(3110 vizualizări - 0 comentarii)


Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Începând de luni, 20 iulie a.c., pentru următoarele două săptămâni, Claudiu și Alexandru, studenți ai Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza», vor desfășura stagiul de ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 11:25
(3227 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF a sesizat autoritățile de urmărire penală după ce a descoperit un circuit de facturare fictivă în domeniul construcțiilor

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au identificat un circuit de facturare fictivă utilizat de operatori economici care ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 10:20
(3902 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Întrerupere de apă la Fierbinți-Târg și localitățile componente luni, 20 iulie 2026!

În vederea remedierii unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă din localitatea Fierbinți-Târg, RAJA Constanța va sista furnizarea apei luni, 20 iulie 2026, în intervalul orar 09,00-12,00.  ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2026, 11:05
(5086 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Cercetat penal pentru «trafic de droguri de risc și mare risc» 

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2026, 16:40
(4154 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zona Fetești Oraș!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Fabricii din Fetești,, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile în zona Fetești ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 15:05
(4586 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 5,61 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna iunie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna iunie 2026, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 11:25
(4436 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Artelor din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 15 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-13:00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Artelor din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 09:55
(3788 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
tot un părinte în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia Gigel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române alegator în Se prelungește contractul de închiriere pentru sediul Consiliului Județean Ialomița Viorel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Daniela D. în Se prelungește contractul de închiriere pentru sediul Consiliului Județean Ialomița Arogantu în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» gabi2 ănapoi în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Marcel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Aron în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Maria Ioana în Elevi cu păduchi în școlile din județul Ialomița plătică Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 vasile în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Sab în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» vasile în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Cocora în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia Parinte în Un nou eșec totul_bine în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia anvelope în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 jante+anvelope în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 Anonim în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...