Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Primăria Slobozia replantează arbori seculari

Primăria Slobozia replantează arbori seculari

Acuzată că taie ilegal arborii din parcuri, Primăria Slobozia a schimbat macazul. Acum arborii seculari sînt smulși din pămînt și replantați în parcul de est al orașului. În felul acesta, susține primarul Alexandru Stoica, «legea este respectată!». În parcul respectiv însă, doi dintre stejarii smulși din rădăcini de angajații DADP se usucă. Iar alții, încă nesmulși, se pregătesc să devină lemne de foc...

Cine n-are DADP, să-l ia pe al nostru
De ani buni, Direcția de Administrare a Domeniului Public taie arborii din parcurile Sloboziei conform bunului plac al angajaților și «indicațiilor prețioase» ale edililor locali. Carnagiul vegetal la care s-au dedat oficialii locali a fost făcut public în numeroase rînduri. Independent a consemnat situația în primăvara acestui an, cînd angajații DADP au tăiat fără nicio justificare zeci de arbori și au «ciuntit», sub pretextul toaletării anuale, toți arborii de prin parcuri. Absurdul a devenit însă deplin la sfîrșitul acestei veri, cînd administrația locală a decis să înlocuiască gardul din parcul de peste drum de supermarketul Ialomița. De la stejari bătrîni de peste 50 de ani la castani tineri, sub pretextul «remodelării peisagistice», arborii au fost smulși din rădăcini și replantați în parcul de est al orașului, dincolo de Mînăstirea «Sfinții Voievozi». După cum se poate observa în fotografii, pentru ca arborii transplantați să rămînă verticali, la rădăcina lor au fost așezate pietre, iar stejarii au fost ciuntiți și mînjiți cu vopsea. Evident, procedura a afectat direct arborii, aceștia fiind definitiv compromiși. Însă, susțin reprezentanții DADP, în felul acesta legea a fost respectată!

Absurdul respectării legii
În condițiile precizate mai sus, am solicitat reprezentanților DADP un punct de vedere privitor la situația semnalată. Stelian Rizea, singurul specialist în spații verzi din cadrul DADP, susține că numai în acest fel legea poate fi respectată. «Asta e legea, asta facem! Arborii ăștia erau, oricum, trecuți de 50 de ani. E ca la oameni. Dacă au noroc, rezistă. Dacă nu, cît să trăiască și ei?!» ne-a explicat acesta, în termeni plastici, situația. Cît despre legea în baza căreia a fost făcută strămutarea, aceasta nu ne-a putut fi precizată. Singura referire la strămutarea unor «spații verzi» am descoperit-o în Legea 47/2012, pentru modificarea și completarea Legii nr. 24/2007, privind reglementarea si administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților. Textul de lege precizează însă clar (art.7) că «este interzisă schimbarea destinației, reducerea suprafețelor ori strămutarea spațiilor verzi definite de prezenta lege», iar niciuna dintre excepțiile precizate ulterior nu justifică în vreun fel cheltuirea banilor publici pentru această mascaradă a strămutării arborilor smulși din rădăcini.

25 Septembrie 2014, 16:40 (25022 vizualizări - 34 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Neutru:
(1 Octombrie 2014, 13:51)
Citesc și mă minunez câtă bateie de joc, cât tupeu, câtă nesimțire băi oameni buni dacă sunt case și acolo locuiesc oameni iar primăria a stabilit alt loc pentru stupi de ce atârnați ca milogii și încercați tot felu de șmecherii să trageți de timp. Dacă nu mă înșel chiar IONAȘCU v-a spus că o să vă mute de acolo pentru că în zonă s-au construit case, când nu erau case înțelegeam dar acum de ce nu înțelegeți că totuși și strada aia face parte din orașul îsta și oamenii de pe această stradă au aceleași drepturi ca cei de la central, chiar este miza atât de mare cu locurile alea sau sunt alte interese pe care noi muritorii nu le cunoaștem de toate autoritățile se opun atât de mult . Încurcate sunt căile Domnului.
Strada TRANDAFIRILOR:
(30 Septembrie 2014, 20:39)
Se pare că a început să tremure chiloții de pe APICULTIRII INFRACTORI DE PE TRANDAFIRILOR că au început să facă bisericuțe și să facă strategii cum facem să fentăm iar legea dar se pare că nimeni nu vrea să își mai asume răspunderea nici măcar doamna din primărie care a lins mierea atâta timp VINE SCADENȚA  RÂNJIȚILOR. mutați cotețele de aici. VALEAAAAAAAAAAAA. PS. Să plantați pomii care i-ați tăiat că tot nu vă las, dacă tot mă înjurați să știu și de ce.
Paranoicu reactivat:
(30 Septembrie 2014, 13:15)
Profitati de ocazie ca cu asa gaura nu va mai intilniti. Aruncati, ingropati si sigilati in ea care ce aveti: secrete murdare de familie, scheleti din dulap, amante expirate, soacre. Veniti si voi cu ce mai gasiti prin casa. La final dam foc si inaltam oda bucuriei.
Varza:
(30 Septembrie 2014, 13:05)
Memoria colectiva are sinapse scurte. O sa uite santierul care a dat orasul peste cap doi ani pah putin, care a sacrificat doi falnici, inestimabili si irecuperabili goruni, a tocat fonduri europene si nervi cetatenesti, a trecut sub tacere cushma si buzduganul lu Miha descoperite in al treilea nivel de loess mezozoic, in schimb o sa puna botu si o sa exulte orgasmic la fintinelele arteziane si la statuietutzele kici imprastiate arhitectural in batatura maidanului slobozean de fruntasul Stoica si administratia lui antediluviana.
Vio:
(30 Septembrie 2014, 12:46)
Arata centrul orasului de zici ca-i Hiroshima nu altceva. Iti da fiori pe sira spinarii daca o privesti mai indeaproape. O gaura neagra care o sa inghita milioane de euro ce ar fi fost mai de folos in alte directii: scoli si spitale nerenovate, drumuri neasfaltate, canalizari si curent electric, camine sociale pentru nevoiasi. Austeritatea si modestia sint mai practice si mai de apreciat in conditiile atitor lipsuri. Prioritatile trebuie respectate.
Kostea:
(30 Septembrie 2014, 12:24)
Si parchetu' asta greu se mai misca. E mai mult laminat decit triplu stratificat. Am tot tras sperante ca odata cu  ostracizarea lui Hristescu si Cristudor lucrurile or sa inceapa sa se miste mai mult decit cu viteza melcului. Dar se vede treaba ca hidra odata decapitata mai mult orbecaie, nu reuseste deloc sa se inscrie pe un drum lipsit de sinuozitati, compromisuri si vicii de procedura. Citeva sedinte la psihoterapeut nu i-ar strica.
Cetățeanu turmentat:
(29 Septembrie 2014, 20:03)
Nu se sesizează bă nimeni că este gașca lor nu înțelegeți unde ați văzut voi corb la corb să își scoată ochii până  nu i-o decima parchetu ăștia nu se lasă . HÂC, apropo io cu cine votez.
Fă, Garda de mediu:
(29 Septembrie 2014, 12:58)
Sesizeaza-te in pml odata ca noi ne-am saturat de cind urla lumea p-aici cu tragica, revoltatoarea si redundanta situatie de pe Strada Trandafirilor si voi faceti pe mort-un papusoi. Aveti paie-n cap? Gargarite de Colorado? Ce pzmd nu va faceti datoria? Cu cite kile de mied v-au minjit astia? sper ca nu v-ati vindut pe doi bani. Daca nu faceti ceva o sa facem noi si constiintele incarcate greu se mai recupereaza sa stiti.
Agrippina:
(29 Septembrie 2014, 12:45)
Doamna Costea asta mai bine raminea mama de schimb. Taie si spinzura in primarie, iote unde era zeita justitiei. Pe Stoica inca nu l-a injunghiat nimeni ca sa poata doamna sa-si arate talentele de Bruce Lee? Inca mai speram. Doar asa ne-om vedea si noi un vis implinit.
Cetățean:
(29 Septembrie 2014, 10:15)
Cunosc foarte bine zona cu strada trandafirilor trec zilnic pe aici, nu înțeleg cum garda de mediu și DSP. nu s-au sesizat până acum pentru focarul ăsta de infecții de aici, miroase groaznic în zonă au tăiat iarba de pe stadion și vin să facă sport acolo niște elevi dar cum ajung acolo nu v-ați gândit domnilor că sunt numai RAHAȚI de la țiganii ăia care stau toată ziua pe șanț. Domnule director ABAZA câte amezi le-ați dat la țiganii ăia că aruncă gunoaiele în pădure și își fac nevoile tot acolo, din curiozitate v-ați uitat să vedeți dacă au vreunii au WC în curte, că am văzut că subordonații dvs. stau mereu cu ei la taclale, sau le este frică să le dea amendă că am văzut că tupeu au când vede că lași mașina mai rău parcată pe undeva. Iar în privința stupilor sun fraieri locuitorii când vin toamna cu pavilioanele nu ar mai trebuii să îi lase să intre pe stradă că am înțeles că s-a votat în consiliu local mutarea lor în altă locație deci nu au ce să facă că stau pe NV. acolo. PS.   MAFIA ESTE PREA MARE TATĂ.
Primărița:
(28 Septembrie 2014, 19:22)
Nu știți cu cine vă puneți cu stupii de pe strada Trandafiriol vă spun eu, doamna Costea secretara municipiului, domnul Ambruș director tehnic în primărie, domnul Albu Urban, părintele Păduraru și câțiva pupincuriști și băieți care au distribuit pliante în campania  domnului  primar deci șansele sunt nule. Apropo felicitări pentru filmuleț trebuie distribuit și pe FACEBOOK să vadă toată lumea mârșăvia care au făcut-o.
Radu:
(28 Septembrie 2014, 13:21)
   Javre orgolioase, prosti facuti gramada, capete seci, bolnavi cu capul, tantalai, batuti in cap, cazuti in cap, retardati mintal, irecuperabili.
CAPETE SECI:
(28 Septembrie 2014, 12:04)
Bah, doua monumente ale naturii am avut si noi, gorunii aia milenari, si capete seci astia de la primarie, in infinita lor putreziciune morala au gasit de cuviinta sa-si bata joc de asa mindrete de arbori. Trebuia sa-i faceti loc de pelerinaj, bai prostilor. Venea Vicentiu, venea Daniel, Francisc, hai si Dalai Lama, sa-i sfinteasca, sa le dea binecuvintarea si loc mai prielnic descarcarilor de pacate si incarcarii bateriilor energetice nu gaseati in Cimpia Romana. Ar fi fost o problema cu cine incaseaza taxa pe eveniment dar sint sigur ca primaria si BOR ajungeau ele la o intelegere.
Miriapod:
(28 Septembrie 2014, 11:49)
Ca sa nu mai zic cam auzit ca bintuie EBOLA albinelor prin zona.
Nu mai pot:
(28 Septembrie 2014, 11:48)
Cu strada Trandafirilor frate. Imi iau cimpii sau stupii cum vreti si undeva cindva mi-oi gasi linistea. CINEVA sa faca CEVA altminteri zona mai calamitata decit asta n-o sa vedeti in oras. Bine, cu exceptia parcarii megalomaniace din centru.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
253 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Accident în lanț la ieșirea din Amara

Datorită neatenției, un tînăr de 23 ani, din Traian, a provocat un accident rutier, în afara localității Amara, către Grivița. Pe scurt, tînărul șofer nu a păstrat distanța regulamentară față de autoturismul ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2011, 14:07
(10527 vizualizări - 4 comentarii)

Taguri: Amara accident


Amara: Un șofer băut a provocat un accident rutier

Un slobozean de 52 ani a băut, a plecat cu mașina și s-a tamponat. S-a întîmplat duminică, 24 iulie, în Amara, polițiștii fiind anunțați de urgență asupra producerii accidentului. Ajunși la fața locului ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2011, 14:06
(9951 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Femeie lovită de o conductă căzută din mașină

Zilele trecute, polițiștii din Urziceni au fost alertați cu privire la producerea unui accident rutier pe o stradă din localitate. Pe scurt, incidentul s-a petrecut în timp ce un bărbat, de 60 ani, din ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2011, 14:02
(6694 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


Ialomița: 250 de amenzi pentru șoferii indisciplinați

Peste 250 de amenzi au fost încasate de șoferii ce au tranzitat în ultimele 48 de ore șoselele județului nostru. Rezultatele acțiunii polițiștilor rutieriști s-au concretizat și în reținerea a 15 permise ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2011, 13:59
(7590 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița, locul 5 pe țară la executări silite

Printr-un comunicat de presă, Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează că în luna iunie 2011, pe linia colectării veniturilor bugetare, s-au întreprins mai multe măsuri de executare silite ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2011, 13:26
(8045 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Jandarmii au aplicat amenzi de 8600 lei la sfîrșit de săptămînă

Jandarmii ialomițeni au aplicat în acest sfîrșit de săptămînă 25 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 8600 lei. Sancțiunile s-au încadrat pe o gamă foarte largă de fapte antisociale, respectiv ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2011, 13:20
(7110 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Beat la volan

Sîmbătă, 23 iulie, în jurul orelor 23,20, polițiștii din Urziceni au oprit în trafic, pentru un control de rutină, un autoturism condus de un localnic, de 44 ani. Pentru că mirosea a alcool, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2011, 13:17
(6193 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Șoferi cu permise suspendate, la volan

Doi conducători auto au fost prinși în trafic în timp ce șofau deși aveau permisele de conducere suspendate. Unul dintre aceștia, un brăilean de 57 ani, a fost depistat la Urziceni, iar cel de-al doilea ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2011, 13:15
(6466 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Acțiune pentru liniște și siguranța publică

Duminică, 24 iulie, polițiștii ialomițeni au acționat în intervalul orar 1,00-4,00 pentru creșterea gradului de siguranță publică dar și asigurarea unui climat de ordine și liniște publică. În cadrul verificărilor ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2011, 13:10
(7035 vizualizări - 0 comentarii)


Moldoveni: Au furat din curtea unui localnic

Doi tineri de 18, respectiv 17 ani, sînt cercetați penal de polițiști pentru furt. Asta după ce polițiștii din Moldoveni au reușit să-i prindă la doar cîteva zile după ce furaseră din curtea unui localnic ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2011, 15:10
(6893 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Moldoveni furt


Ialomița: Acțiuni preventive la Fetești și Urziceni

Peste 115 persoane au fost legitimare joi, 21 iulie, în cadrul unei acțiuni de amploare a Poliției desfășurată pe raza municipiului Urziceni. Polițiștii au urmărit în principal prevenirea și combaterea ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2011, 15:10
(6995 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Se eliberează adeverințe pentru accesarea de credite la subvenția pe suprafață

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură eliberează adeverințe pentru Beneficiarii Schemei de plată unică pe suprafață-Campania 2011, care intenționează să acceseze credite pentru finanțarea activităților ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2011, 10:19
(15677 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 123 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul județului, vineri, 22 iulie 2011, sînt disponibile 123 locuri de muncă vacante. Cele mai multe posturi ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2011, 10:15
(7274 vizualizări - 0 comentarii)


Cote de revânzare impresionante pentru Hyundai i40

Cote de revînzare impresionante pentru Hyundai i40

i40, noul model Hyundai din segmentul D, înregistrează previziuni impresionante privind valoarea de revînzare dupa trei ani și 90000 km parcurși, conform primelor studii europene. O analiză independentă ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2011, 09:48
(5571 vizualizări - 0 comentarii)


Anunț angajare

Reprezentanță Hyundai angajează
agent vînzări teren Ialomița și Călărași
Relații la telefon 0731/327.793 sau email [email protected] ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2011, 09:21
(3949 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Două tinere, înșelate de «ghicitoare»

Metoda ghicitului a făcut din nou victime la Slobozia. Două tinere au rămas fără bijuterii, după ce două ghicitoarea au profitat de naivitatea acestora.
Miercuri, 20 iulie, polițiștii au fost sesizați ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2011, 20:45
(8312 vizualizări - 0 comentarii)


Giurgeni: Un tînăr de 16 ani a ieșit la plimbare cu mașina prin sat. A lovit o mamă cu un copil de 2 ani în brațe. Copilul a murit pe loc!

Tragedie la Giurgeni. Un tînăr de 16 ani a furat un autoturism cu care a ieșit la plimbare. Din cauza lipsei de experiență, minorul a lovit o mămică cu un copil de doi ani în brațe. Copilul a murit pe loc ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2011, 20:39
(6148 vizualizări - 3 comentarii)

Taguri: Giurgeni accident


Munteni Buzău: Patru hoți, prinși de polițiști

Patru tineri cu vîrste cuprinde între 16 și 27 ani sînt cercetați de polițiști pentru furt. Cei patru sînt acuzați că în perioada 10-26 aprilie au furat de pe raza comunei Munteni Buzău, din curtea a două ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2011, 20:37
(8599 vizualizări - 0 comentarii)


Sinești: Conducea cu permisul anulat

S-a ales cu dosar penal după ce polițiștii l-au prins conducînd deși avea permisul anulat. Este vorda despre un tînăr, de 21 ani, din localitatea ialomițeană Jilavele, ce a fost depistat de polițiști miercuri ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2011, 20:36
(7437 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sancțiuni pentru incendierea miriștilor

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează cu privire la nerespectarea „Bunelor condiții agricole și de mediu“ prin care nu este permisă arderea miriștilor și a resturilor vegetale pe ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2011, 20:35
(8331 vizualizări - 0 comentarii)


Miloșești: Adolescent de 17 ani, încarcerat

Polițiștii de la Miloșești au prins miercuri, 20 iulie, un minor de 17 ani, din Tovărășia, pe numele căruia Judecătoria Slobozia emisese un mandat de arestare pentru furt calificat. Adolescentul a fost ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2011, 20:30
(8094 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Miloșești furt


Ialomița: «Șoferi» fără permise

Agenții Postului de Poliție Gheorghe Doja au depistat în trafic o motocicletă al cărui șofer nu avea permis de conducere. Conducătorul motocicletei, un tînăr de 18 ani, ieșise la plimbare deși nu deținea ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2011, 20:25
(6122 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: A plecat de acasă!

Țăndărei: A plecat de acasă!

În cursul zilei de luni, 18 iulie a.c., Poliția Țăndărei a fost sesizată despre faptul că Păun Dorian-George, de 8 ani, a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit pînă în prezent.
Semnalmente ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2011, 13:28
(8731 vizualizări - 0 comentarii)


Orboiești: A depășit o căruță, a pierdut controlul volanului și s-a izbit de un copac!

Marți, 19 iulie a.c., Poliția a fost sesizată în jurul orei 21.50 cu privire la faptul că, pe DN2A, în afara localității Orboiești, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a două persoane ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2011, 13:22
(9808 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Au furat gardul de protecție de la autostradă!

Polițiștii cercetează doi tineri, în vîrstă de 24 și 25 ani, pentru săvîrșirea infracțiunii de «furt calificat». În fapt, Poliția Fetești a fost sesizată în data de 17 iulie a.c., despre faptul că persoane ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2011, 13:22
(7652 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Beat la volan, a intrat cu mașina în șanț

În timp ce un slobozean, de 53 ani, conducea un autoturism pe strada General Magheru din Slobozia, datorită consumului de alcool a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă, intrînd în șanț ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2011, 13:21
(6792 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Stelnica: Șoferul de camion a vîndut din cerealele transportate

Efective din cadrul Poliției Fetești au acționat, în perioada 18-19 iulie a.c., pe linia prevenirii și combaterii ilegalităților ce se comit în domeniul producerii, depozitării și comercializării produselor ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2011, 13:21
(7682 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Stelnica furt


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2011, 18:35
(4197 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Copil de 4 ani lăsat nesupravegheat, lovit de o mașină

Un copil de 4 ani, din Slobozia, a fost rănit într-un accident rutier, petrecut luni, 18 iulie, la Slobozia. Minorul a fost lăsat nesupraveheat și a încercat să traverseze strada prin loc nepermis, moment ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2011, 18:31
(7876 vizualizări - 4 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Slobozia: Exercițiu de alarmare în zona Pepinieră!

Miercuri, 20 iulie, începînd cu orele 10,00, pompierii ialomițeni vor desfășura un exercițiu de cooperare cu Direcția Silvică Ialomița, în pădurea din zona de responsabilitate a municipiului Slobozia. ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2011, 18:27
(8467 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă nemultumitu' în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...