Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

PREVENIREA, «armă» a polițiștilor ialomițeni

PREVENIREA, «armă» a polițiștilor ialomițeni

La începutul acestei săptămîni, reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au lansat pentru al nouălea an consecutiv campania «Săptămîna Prevenirii Criminalității». La sediul instituției a fost organizată o conferință de presă în care s-au purtat discuții referitoare la importanța acțiunilor de prevenire desfășurate de polițiștii ialomițeni, în procesul de reducere al fenomenului infracțional din Ialomița.
Prevenirea, prioritate a polițiștilor ialomițeni Fenomenul criminogen este un aspect întîlnit în cadrul oricărei societăți. Organele judiciare luptă permanent pentru a minimiza efectele acestui flagel. Deși acțiunile desfășurate în acest sens presupun, de cele mai multe ori, activități de combatere, în timp, s-a demonstrat faptul că orice pericol poate fi îndepărtat prin prevenire. Este o ipoteză certă, pe care polițiștii ialomițeni o pun în practică în fiecare zi cînd intră în contact cu cetățeanul. Datele furnizate în conferința de presă organizată la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița cu ocazia lansării campaniei «Săptămîna Prevenirii Criminalității» arată că 60% din activitatea oamenilor legii din Ialomița se desfășoară în contextul acțiunilor de prevenire. «Activitatea de prevenire este o prioritate a Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, pentru că este mai ușor să previi, decît să combați. În „Săptămîna Prevenirii Criminalității“ nu facem altceva decît să subliniem activitățile de prevenire pe care le facem în fiecare zi!» a declarat comisarul șef Viorel Ștefu, inspectorul șef al Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița. Prevenirea se desfășoară în cadrul tuturor structurilor instituției, de la Ordine Publică, la Serviciul Rutier sau Poliția de Proximitate. Iar efectele pe care le au aceste activități sînt vizibile. «Activitatea de prevenire presupune și patrularea polițiștilor pe străzi. De multe ori prezența polițiștilor face ca infractorul să renunțe la activitatea infracțională...» a adăugat comisarul șef Viorel Ștefu. Actori principali în toată munca polițiștilor, fie ea de combatere sau prevenire, rămîn și cetățenii. Tocmai de aceea, în cadrul întîlnirii oficiale organizată la începutul acestei săptămîni, s-a pus în discuție, încă o dată, faptul că cetățenii trebuie să fie mult mai aproape de polițiști. «Noi nu sîntem o instituție ruptă din contextul societății, noi sîntem o instituție a societății, lucrăm pentru comunitate și putem să rezolvăm sarcinile noastre doar împreună cu cetățenii!» a conchis comisarul șef Viorel Ștefu.

1 Octombrie 2014, 17:30 (6249 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
IPJ Ialomița: Acțiuni în cadrul «Săptămânii prevenirii criminalității» la Amara și Slobozia
Slobozia: Acțiuni ale polițiștilor în «Săptămâna Prevenirii Criminalității»

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 15 Aug 2026
322 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Grupul de Comunicare Strategică: 26 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 24 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10470, cu 26 de cazuri mai mult față de ziua ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2021, 17:15
(2657 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 29 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Vineri, 23 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10444, cu 29 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2021, 16:40
(2895 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Două persoane rănite în urma unui accident rutier

Movilița: Două persoane rănite în urma unui accident rutier

Vineri, 23 aprilie a.c., în jurul orelor 12,10, un accident rutier s-a petrecut în zona localității Movilița. Din primele informații se pare că un automobil s-a ciocnit violent de o autoutilitară. În urma ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2021, 16:05
(2399 vizualizări - 0 comentarii)


Ciulnița: Acțiuni de prevenire a furturilor de animale

Ciulnița: Acțiuni de prevenire a furturilor de animale

Polițiștii din cadrul IPJ Ialomița au organizat joi, 22 aprilie a.c., o acțiune pe raza localității Ciulnița cu scopul de a-i atenționa pe localnici în legătură cu furturile de animale. Cetățenii din comună ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2021, 14:55
(2309 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de 9500 de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară

În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii ialomițeni au desfășurat ample acțiuni ce au vizat modul în care populația județului respectă măsurile de protecție sanitară. Cu această ocazie, au fost aplicate ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2021, 14:45
(2617 vizualizări - 0 comentarii)


Proiectil neexplodat, găsit la Gârbovi

Proiectil neexplodat, găsit la Gârbovi

Joi, 22 aprilie a.c., un cetățean din comuna Gârbovi care executa lucrări agricole în propria gospodărie, a descoperit un proiectil perforant de artilerie calibru 57 mm. Conștientizând pericolul reprezentat ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2021, 12:35
(2592 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Fetești

Un accident rutier s-a produs pe raza municipiului Fetești, pe DN3A, joi, 22 aprilie a.c., în jurul orelor 9,30. Salvatorii de la Stația de Pompieri Fetești au fost solicitați să intervină la evenimentul ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2021, 12:20
(2130 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


APIA: Peste 550 mii de Cereri Unice de Plată, depuse de fermieri

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în cadrul Campaniei de primire a Cererilor Unice de Plată în anul 2021, au fost înregistrate un număr de 550655 de cereri, pentru ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2021, 16:50
(2339 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 29 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Joi, 22 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10415, cu 29 de cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2021, 16:25
(3615 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Percheziții într-un dosar de «proxenetism»

În ziua de joi, 22 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, au desfășurat 6 percheziții domiciliare ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2021, 15:25
(3511 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Tutun de contrabandă, trimis prin poștă

Polițiștii Ialomițeni au reușit să destructureze o rețea de traficanți de tutun care livrau țigări de contrabandă prin intermediul serviciilor poștale. Astfel, joi, 22 aprilie a.c., oamenii legii au deschis ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2021, 15:10
(3991 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Respectarea măsurilor de protecție sanitară, verificată de polițiști

În ultimele 24 de ore, polițiștii din Ialomița au verificat modul în care sunt respectate măsurile de protecție sanitară la nivelul județului. Astfel, au fost aplicate 73 de sancțiuni contravenționale, ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2021, 14:50
(1592 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 22 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 21 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10386, cu 22 de cazuri mai mult față de ziua ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2021, 17:05
(2077 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Incendiu de la o tigaie uitată pe foc

Salvatorii din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au fost solicitați marți, 20 aprilie a.c., în jurul orelor 15,40, să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu la o casă din comuna ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2021, 12:20
(2953 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Alexeni incendiu


SJA Ialomița: Ofițer de poliție din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Ialomița, la data săvârșirii faptelor, trimis în judecată

La data de 02.04.2021, ca urmare a finalizării cercetărilor efectuate cu sprijinul polițiștilor Anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție-Serviciul Județean Anticorupție Ialomița, procurorul de caz ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2021, 20:45
(11828 vizualizări - 1 comentariu)


APIA: Cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat la cantitățile de motorină aferente trimestrului I 2021

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că primește Cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantitățile de motorină achiziționate ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2021, 19:50
(6613 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 26 aprilie 2021, termen limită pentru depunerea a 8 declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 26 aprilie 2021, este termenul limită de depunerea următoarelor documente: Formularul 100-«Declarație privind ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2021, 18:25
(3776 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 24 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Marți, 20 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10364, cu 24 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2021, 16:55
(3200 vizualizări - 0 comentarii)


Trei slobozeni, reținuți pentru 24 de ore după ce au bătut un bărbat pe stradă

Polițiștii de Investigații Criminale din Slobozia au reținut în cursul zilei de luni, 19 aprilie a.c., trei bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 27 de ani, domiciliați în Slobozia, cercetați sub aspectul ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2021, 16:45
(3094 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Respectarea măsurilor de protecție sanitară, monitorizată de polițiști

Luni, 19 aprilie a.c., forțele de ordine au fost la datorie, acționând pentru verificarea respectării măsurilor impuse în contextul Stării de Alertă, precum și  pentru prevenirea și limitarea infectării ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2021, 16:40
(2146 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 22 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Luni, 19 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10340, cu 22 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2021, 16:50
(3489 vizualizări - 0 comentarii)


Ivănești: Ordin de protecție pentru un bărbat bătut de noră

Polițiștii ialomițeni au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele unei femei, de 47 de ani, din localitatea Ivănești, care și-ar fi lovit socrul. Astfel, vineri, 16 aprilie a.c., în jurul orelor ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2021, 15:25
(2657 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 31 mii de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară

Duminică, 18 aprilie a.c., forțele de ordine au fost la datorie, acționând pentru verificarea respectării măsurilor impuse în contextul Stării de Alertă, precum și  pentru prevenirea și limitarea infectării ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2021, 15:10
(3381 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 22 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Duminică, 18 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10318, cu 22 de cazuri mai mult față de ziua ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2021, 17:05
(2123 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 24 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 17 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10296, cu 24 de cazuri mai mult față de ziua ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2021, 16:40
(2843 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 31 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Vineri, 16 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10272, cu 31 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2021, 16:40
(2955 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni de prevenire a furturilor din locuințe

IPJ Ialomița: Acțiuni de prevenire a furturilor din locuințe

Polițiștii din Slobozia au desfășurat joi, 15 aprilie a.c., o amplă acțiune preventivă privind furturile din locuințe. Oamenii legii au discutat cu locuitorii orașului și au distribuit broșuri cu sfaturi ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2021, 13:55
(4186 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Respectarea măsurilor de protecție sanitară, monitorizată de polițiști

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au intensificat acțiunile de monitorizare a respectării măsurilor de protecție sanitară de către cetățenii județului. Astfel, au fost aplicate 132 de sancțiuni ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2021, 13:40
(2288 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Inspecția Fiscală, la raport

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează cu privire la faptul că, în luna martie a acestui an, Inspecția Fiscală a realizat 26 de controale. În urma verificărilor, s-au stabilit ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2021, 11:50
(1729 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 33 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Joi, 15 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10241, cu 33 de cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2021, 16:40
(2599 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Scolar în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Marius în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 cetatean în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon Novac Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Antoine în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 casă Gheorghe Doja în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...