Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

AZORICA

AZORICA

De zeci de ani, iubitorii de cîini din Slobozia reclamă abuzurile autorităților locale. Anul trecut, obligată de reglementările legislative în vigoare, Primăria Slobozia a reușit să înființeze un serviciu de ecarisaj «ca la carte» și să angajeze un medic veterinar care să gestioneze din punct de vedere medical activitatea adăpostului pentru cîini din incinta DADP Slobozia. Numărul adopțiilor rămîne însă infim, deși procedura este suportată de către municipalitate.

Cîinii noștri cei de toate zilele
Adăpostul pentru cîini din incinta Direcției de Administrare a Domeniului Public Slobozia este la marginea orașului, în spatele Penitenciarului. Investiția (mai exact termopanele cu care a fost înzestrat adăpostul!) a suscitat, la momentul inaugurării, vii polemici. Apoi, acestea s-au stins, iar activitatea de ecarisaj a fost ignorată. Doar cînd și cînd, vreo gospodină lăsată fără maidanezul pe care îl hrănește în fața blocului, plînge prin paginile publicațiilor locale acuzînd «criminalii» care i-au luat odorul. Ori, și mai rar, vreun slobozean mușcat înfierează patriotic «neimplicarea autorităților». Miercuri, cînd medicul veterinar Adrian Mocioniu ne-a permis accesul în sala de operații a adăpostului, cîini erau puțini. Vreo 20, cu tot cu pui. Stelică Orășeanu, responsabilul care se ocupă de activitatea din acest stabiliment, susține că situația este sub control, în ciuda opoziției pe care o întîmpină de la cetățenii orașului. «Uite-i! Aicea sînt! Eu i-aș da, dar nu am cui. Nu vine nimeni. Doar cînd și cînd, cîte unul care vrea să-și recupereze cîinele. Altfel rar, rar de tot, vine cineva să adopte un maidanez... Cine știe cum!». Adăpostul e un șir de boxe de beton, curate, dar neprietenoase. Cîinii mai mult schelălăie decît latră și par neajutorați. Nici nouă nu ne dă ghes inima să adoptăm unul. Deși sîntem îmbiați să alegem, că din două în două săptămîni sînt eutanasiați...

Microciparea este singura soluție
Sala de operații a adăpostului e o chichineață de unu’ jumate pe doi, utilată spartan. Pe masa de operații, legată de toate cele patru picioare, o maidaneză cît un iepure este pregătită pentru sterilizare. Adrian Mocioniu, medicul veterinar al adăpostului și președintele Colegiului Medicilor Veterinari Ialomița operează și ne explică în același timp. «În condițiile în care am ști cîți cîini avem în curți, cîți sterilizați, cîți nesterilizați, am putea elabora o strategie adecvată și am putea găși soluții pentru cei nedoriți. Noi, medicii veterinari din Ialomița, avem capacitatea să facem acest lucru. Sînt 50 de cabinete veterinare și alte 50 de cabinete care nu au neapărat specificul asta. Dar cineva trebuie să ne plătească!». Inertă sub efectul anesteziei, maidaneza pe care am decis în gînd să o botezăm Azorica, se lasă sterilizată. Operația costă 40 de lei. La fel și eutanasierea. Pe lîngă aceste costuri, municipalitatea suportă și consumabilele, de la medicamente la bisturiu. La aceste cheltuieli se adaugă costurile de prindere, cazarea animalelor și salariile hingherilor. În total, în jur de 100 de lei. Anual, prin adăpost, trec cam 100 de cîini. Jumătate dintre aceștia se întorc în oraș, jumătate sînt eutanasiați. «Pe termen lung, soluția cea mai bună o reprezintă sterilizarea și microciparea acestor cîini. La Slobozia, microciparea maidanezilor este suportată de către Primărie. La București, de exemplu, adopția unui cîine poate costa pînă la 500 de lei. Aici, practic, e gratis...».

Hingheri și oameni de bine
Azorica dă semne de viață. Doctorul Mocioniu a terminat operația de sterilizare. Asistenta o coase, aproape pe viu. Ne albim. Pe asistentă o cheamă Adreea Popa, are 22 de ani și este studentă. S-a angajat pe perioada vacanței, pentru practică. «Cîinii sînt extrem de rezistenți, nu vă panicați. Uneori, cînd sterilizăm mai mulți, nici nu se trezesc bine din anestezie și fug. Probabil că s-au adaptat mai bine decît ceilalți!». Andreea refuză să exprime o părere pro sau contra eutanasierii. Ea vrea doar să devină medic veterinar pentru că iubește animalele. Păreri au, în schimb, angajații adăpostului. «Dom’le, problema nu sînt cîinii, ci oamenii. Animalul e animal, dar omul e mai rău ca el. Ne înjură, ne scuipă, ne amenință... Iar dacă ajungem, cine știe cum, să îl luăm din fața blocului ori de pe la colțurile unde îi hrănesc, de multe ori nici nu mai vin după ei. Sau vin, fac actele de adopție și le dau drumul înapoi pe stradă!» ne explică unul dintre angajați. Eliberarea unui cîine adoptat în spațiu public reprezintă o încălcare a legii și se pedepsește ca atare. Oamenilor însă nu le pasă. După cum nu le pasă de faptul că, prins cu regularitate în spații publice, cîinele capătă un instinct teritorial și devine agresiv față de ceilalți.

Lătrău este mascota adăpostului. Un maidanez puternic, sur, plin de vlagă. A fost prins undeva prin zona MB-urilor, după zeci și zeci de încercări nereușite. «Tot primeam sesizări. Și de fiecare dată îl ratam. Era un război între noi. Pînă într-o zi, cînd am dat nas în nas cu el... Am tras fără să mai ochesc. A fugit, că îl vedeți cît de puternic e. Și la BRD n-a mai rezistat. S-a așezat pe trepte și așa l-am prins. Acum e cîinele nostru. L-am botezat Lătrău!» povestește Stelică Orășeanu. Acum Lătrău păzește adăpostul și știe de stăpîn. Stelică Orășeanu susține că, atunci cînd  este eliberat din lanț, cîinele nu mai pleacă. «Se învîrte prin curte, se gudură pe lîngă toți și se întoarce. Acum asta e casa lui...».

7 Octombrie 2014, 09:20 (83866 vizualizări - 114 comentarii)

Citiți și:
Mocioniu «door to door»

Comentariile cititorilor:


Vadim :
(3 Februarie 2017, 03:04)
Precum a terminat facultatea așa a ajuns și primar. , prin influență ... păcat ....
Vadim :
(3 Februarie 2017, 02:25)
Operație fără mănuși Cum o fi ieșit asta primar ? Văd ca nimeni NUP rea îl are in grații !!
Pt. Adi:
(25 Noiembrie 2014, 15:10)
Daca tot sinteti presedintele colegiului medicilor veterinari poate va instruiti colegii sa mai dea si chitante pentru banii pe care ii incaseaza. Si sa se ia de mina cu omologii lor, medicii umani. Daca n-o fac se cheama evaziune si e oarecum penala. Nu sta nimeni pe roze asa ca nu inteleg de ce isi permit sa eludeze legea. Ati putea fi primul care da exemplu.
Gigel:
(14 Noiembrie 2014, 14:27)
@Adi: Lasa-i o zi singuri, fără mâncare și fără apă, în toiul iernii. Și nici nu porni centrala. Sau mai bine așteaptă ziua când vor fi bătrâni și bolnavi. Vei vedea de ce oamenii le sunt superiori.
Eutanasiati Maidanezii:
(14 Noiembrie 2014, 07:35)
Maidanezii trebuie eutanasiati si zoofili castrati cu ranga de otel . Aceste animale au omorit oameni bai dobitocilor , frati si surori sau parinti ai nostri si mai ales copiii . A inebunit lumea se f... in c.. cu maidanezii .
EUTANASIATI TOTI MAIDANEZII:
(14 Noiembrie 2014, 07:32)
Pentru oamenii strazii nu va zbateti atit ! A inebunit lumea !!
Adi:
(11 Noiembrie 2014, 14:53)
Am un ciine si o pisica in apartament. Ma uit la ei si nu gasesc nici un motiv, nici o justificare pentru care oamenii le-ar fi superiori. Pur si simplu.
Cosmin:
(11 Noiembrie 2014, 14:22)
Sper ca domnii doctori veterinari care isi fac mina pe amaritii de caini de la asa zisul adapost au mai invatat intre timp cum se face o operatie de sterilizare si nu mai cos catelele cum cosi la gura un sac. Se mai face la final si antibiotic ca sa nu faca infectie bietele dobitoace. Nu dati din buzunar domnule doctor. Incercati sa faceti o reclama mai buna de atit PSD-ului.
Adrian:
(9 Noiembrie 2014, 15:47)
Deci nu uitati domnu Mocioniu, ca stiu ca vi se mai intimpla: se ia ciinele frumos, se imobilizeaza cu atentie, se face anestezic (ketamina care n-a fost dusa acasa, la cabinet sau vinduta amatorilor de droguri), se spune tatal nostru si apoi se administreaza T61 (nu sulfat de magneziu, repetati dupa mine, nu sulfat de magneziu). Fantomele ciinilor omoriti vor fi in acest fel mai blinde.
Alfonso:
(24 Octombrie 2014, 19:40)
Maidanezi din toate tarile, uniti-va!
Sulica:
(24 Octombrie 2014, 16:39)
E hai, sa nu exageram. De astea cu patru picioare am cam scapat, e timpul sa trecem la alea cu doua picioare care si-au gasit culcus care prin consiliul local, care prin ala judetean. Daca scrutam cu atentie unde te-ntorci mai dai de cite o javra pozitionata in locuri cheie gata sa te muste de unde apuca la cel mai mic semnal al sefului ierarhic. Cu un simplu mars nu rezolvi situatia, trebuie umblat la artileria grea: DNA, DIICOT, SRI, DDMI. D-aia votez eu Macovei.
fara boli!:
(23 Octombrie 2014, 19:06)
Scapati orasul de javre! Animalele sa stea cu animalele!
Gigi:
(20 Octombrie 2014, 19:32)
Cam in jur de ora 10 hingherii nostri fac halta la circiumioara din piata mica ca sa mai prinda olecuta de curaj . Nea Florica, matale trebuie sa te menajezi ca nu face bine la preinfarcturi si atacuri cerebrale. Plus ca la Bora nici nu mai sint asa locuri.
Macaleandru:
(18 Octombrie 2014, 16:06)
Cu bolduri ati incercat, domnule doctor? Le puneti intr-o bucatica de parizer, nu mai suprasolicitati nici hingherii si nu va mai obositi nici dvs. cine stie ce.
Piggy:
(18 Octombrie 2014, 15:31)
Canicidul e in plina desfasurare si nu pare sa aiba prea multa lume de obiectat. Urmeaza porcucidul. Asa e romanul, frate cu natura simtitor din fire. Jumarelele bate orice.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 17 Iul 2026
245 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Străzile din Urziceni, împînzite de polițiști

Oamenii legii din Urziceni au desfășurat luni, 5 martie a.c., o acțiune de amploare pe străzile municipului pentru a preveni faptele antisociale și violența stradală. În urma acțiunii, polițiștii au legitimat ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2012, 18:21
(11496 vizualizări - 0 comentarii)


Broșteni: A dat cu spatele și a izbit un alt vehicul. Mașina proiectată pe contrasens a lovit un bărbat și un copilaș de 2 ani!

Duminică, 4 martie a.c., în jurul orei 13,00, în localitatea Broșteni s-a produs un accident de circulație în urma căruia două persoane au fost rănite. Potrivit cercetărilor polițiștilor, s-a stabilit că ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2012, 14:19
(12274 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Au furat țigările din magazin

Poliția Țăndărei a fost sesizată vineri, 2 martie a.c., cu privire la faptul că patru persoane necunoscute au pătruns în incinta unei firme și, profitînd de neatenția gestionarei, au sustras 40 pachete ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2012, 13:39
(13663 vizualizări - 2 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Amenzi de peste 61000 lei. 6 șoferi au rămas fără permise!

În acest sfîrșit de săptămînă, 2-4 martie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2012, 13:36
(8733 vizualizări - 1 comentariu)


Țăndărei: Reținut de polițiști pentru furt de electronice

Efective ale Poliției Țăndărei au reținut pe bază de ordonanță de reținere pentru 24 de ore, un tînăr de 22 ani, din satul Oituz-Constanța, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, care a fost introdus ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2012, 13:34
(11597 vizualizări - 3 comentarii)


Slobozia: Pistol deținut fără drept, ridicat în vederea confiscării de polițiști

Un bărbat de 35 ani, din Slobozia, care deținea fără drept un pistol cu aer comprimat, calibru 4,5 mm și o cutie cu 258 diaboluri calibru 4,5 mm a fost depistat vineri, 2 martie a.c., de către efectivele ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2012, 13:26
(10018 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: A accidentat-o pe trecerea de pietoni!

Duminică, 4 martie a.c., în jurul orei 15,30, Poliția Țăndărei a fost sesizată despre faptul că pe raza orașului s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Din cercetări s-a stabilit ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2012, 13:25
(10450 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: I-a expirat permisul pentru arme. Poliția a decis ridicarea acestora!

Vineri, 2 martie a.c., efectivele Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au depistat un bărbat de 68 ani, din Fetești, care deținea fără drept o armă de vînătoare cu alice, calibru 16/2 și ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2012, 13:23
(11654 vizualizări - 0 comentarii)


Secția Poliție Rurală Grivița: Acțiune preventivă pe raza comunelor arondate

În cursul nopții de 3/4 martie a.c., în intervalul orar 23,00-4,00, efectivele Secției Poliție Rurală Grivița în colaborare cu cadre ale Inspectoratului Județean de Jandarmi Ialomița au acționat pe linia ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2012, 13:21
(13314 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Prins cu ulei combestibil de furat în portbagaj

Duminică, 4 martie a.c., o patrulă de siguranță publică din cadrul Poliției Țăndărei a oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat, de 35 ani. În urma controlului efectuat în interiorul portbagajului ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2012, 13:08
(9071 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți sau cu permisele suspendate, la volan

Sîmbătă, 3 martie a.c., în jurul orei 1,30, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au identificat pe raza municipiului Slobozia un autoturism condus de un tînăr,de 27 ani, din orașul Amara. Întrucît șoferul ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2012, 13:07
(12133 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: La furat de fier vechi

O echipă mixtă de siguranță publică polițist-jandarm a identificat în noaptea de sîmbătă spre duminică, 3/4 martie a.c., în jurul orei 23.30, un autoturism ce se deplasa pe strada Reginei, din Urziceni ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2012, 13:06
(14229 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Prinși la tăiat de copaci

Sîmbătă, 3 martie a.c., polițiști din cadrul Secției Rurală Ion Roată au fost sesizați de către un bărbat de 48 ani, din comuna Valea Măcrișului, despre faptul că mai multe persoane taie un plop de pe aliniamentul ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2012, 13:04
(13220 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Incendiu la un centru de colectare lapte

În dimineața zilei de sîmbătă, 3 martie a.c., în jurul orei 3,30, în urma unui scurtcircuit produs la instalația electrică, un centru de colectare lapte de pe raza localității Manasia a fost cuprins de ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2012, 12:09
(12238 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Manasia incendiu


Slobozia: A intrat în curtea unui localnic și a furat ce a găsit

Polițiștii cercetează un tînăr slobozean, de 33 ani, sub aspectul săvîrșirii infracțiunii de furt calificat. Acesta, în noaptea de 1/2 martie a.c. a pătruns în curtea locuinței unui bărbat în vîrstă de ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2012, 12:03
(9412 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia furt


Ialomița: Florari amendați de 1 Martie

Polițiștii de Investigarea Fraudelor au organizat joi, 1 martie, o acțiune pe linia prevenirii și combaterii evaziunii fiscale și a ilegalităților ce se comit în domeniul comercializării florilor. Astfel ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2012, 18:32
(15412 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Mașină furată din Ungaria, găsită

Un tînăr de 20 ani a fost prins joi, 1 martie 2012, de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, Compartimentul Trafic și Furturi Auto în timp ce conducea un autoturism de lux care figura urmărit ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2012, 18:32
(12866 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Patroană acuzată de evaziune fiscală

Evaziune fiscală la Ion Roată. Administratorul unei firme din Ion Roată s-a ales cu dosar penal după ce polițiștii de investigarea fraudelor din Urziceni l-au acuzat de evaziune fiscală. Pe scurt, administratorul ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2012, 18:30
(11274 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Amenzi ale Poliției

Peste 90 de persoane au fost legitimitate joi, 1 martie, în cadrul unor acțiuni desfășurate de polițiștii ialomițeni la Slobozia și Fetești. De asemenea, în cadrul activităților au fost verificate și 1 ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2012, 18:29
(11834 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a angajaților de la Penitenciarul Slobozia în închisoarea de la Galați

Peste 32 de lucrători ai Penitenciarului Slobozia au luat parte joi, 1 martie a.c., la o acțiune de amploare desfășurată în spațiile de detenție ale închisorii din Galați. La aceeași acțiune au participat ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2012, 16:59
(11666 vizualizări - 1 comentariu)


Urziceni: Suprins la volanul unui autobuz neînmatriculat

Miercuri, 29 februarie, la Urziceni, un localnic de 63 ani a fost prins în timp ce se afla la volanul unui autobuz, autovehicul ce nu era înmatriculat. Pe numele conducătorului auto a fost întocmit dosar ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2012, 15:04
(9103 vizualizări - 0 comentarii)


Broșteni: Prinși la furat lemne

Opt persoane, cu vîrste cuprinse între 23 și 59 ani, toți din Ion Roată, au fost prinși miercuri, 29 februarie, de polițiști, în timp ce furau material lemnos cu ajutorul unor căruțe. Hoții au fost prinși ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2012, 15:03
(12443 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Broșteni furt lemne


Fetești: Infractor încarcerat

Un tînăr de 29 ani, din Fetești, a fost prins de polițiștii din localitate și încarcerat. Pe numele individului Judecătoria Fetești a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru furt calificat ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2012, 15:02
(14434 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Doar 48 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul județului, miercuri, 29 februarie 2012, sînt disponibile doar 48 locuri de muncă. Cele mai multe posturi ...[citește_toată_știrea]

29 Februarie 2012, 17:27
(12239 vizualizări - 1 comentariu)


Jandarmii ialomițeni, solidari cu ofițerul rănit la Sighetu Marmației

În semn de solidaritate cu polițistul bistrițean Darius Perhaiță, omul legii rănit în urma exploziei care a avut loc în cursul săptămînii trecute la Sighetu Marmației, jandarmii ialomițeni au decis să îl ...[citește_toată_știrea]

29 Februarie 2012, 17:15
(12096 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Hoți prinși după ce un localnic a alertat Poliția

Un bărbat de 52 ani, din Slobozia, a alertat polițiștii din localitate cu privire la faptul că a surprins trei persoane care furau mai multe plăci de beton de la o clădire dezafectată situată în cartierul ...[citește_toată_știrea]

29 Februarie 2012, 16:48
(9441 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Slobozia furt


Coșereni: S-a răsturnat cu mașina și a lovit doi pietoni

Miercuri, 28 februarie a.c., la Coșereni s-a produs un accident de circulație în urma căruia două persoane au fost rănite. Pe scurt, în timp ce un tînăr de 21 ani, din Borănești, se deplasa la volanul unui ...[citește_toată_știrea]

29 Februarie 2012, 16:46
(9047 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Au furat din curtea vecinului

Doi tineri de 15, respectiv 21 ani, ambii din Bordușani, sînt cercetați de polițiști pentru furt calificat. Cei doi au pătruns, în noaptea de 25/26 februarie a.c., în gospodăria unui consătean și au furat ...[citește_toată_știrea]

29 Februarie 2012, 16:45
(11873 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Bordușani furt


Acțiune a Poliției la Fetești și localitățile limitrofe

Miercuri, 28 februarie, polițiștii feteșteni și cei ai Secției Poliție Rurală Stelnica au acționat, timp de cîteva ore, pe linia prevenirii și combaterii ilegalităților ce se comit în domeniul transporturilor ...[citește_toată_știrea]

29 Februarie 2012, 16:44
(11074 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «175 ani de la nașterea lui Ion Creangă»

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița și Grădinița cu program prelungit nr. 3 Slobozia organizează joi, 1 martie a.c., «aniversarea a 175 ani de la nașterea lui Ion Creangă». În cadrul activităților ...[citește_toată_știrea]

29 Februarie 2012, 16:41
(12248 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
#pasajladrajna în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Mondial în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! Vali Stefan în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Vali în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL POKEMON în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL @ana în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Maria în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Cetățeanul x în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Gelu în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Ana în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL curse TAXI aeroport în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Fane în Sictir în tractir! Mimi în Screening pentru cancerul colorectal la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Biciclist în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Titi în Screening pentru cancerul colorectal la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Cuculet în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Răduță Aurelian-Constantin în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Andrei în Unul dintre cei doi adolescenți înecați în zona Ograda, de negăsit! Cetatean în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Ioana în Primăria Slobozia și DIICOT-Structura Centrală, război în instanță pentru preluarea fostului cinematograf «Ialomița»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...