Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

AZORICA

AZORICA

De zeci de ani, iubitorii de cîini din Slobozia reclamă abuzurile autorităților locale. Anul trecut, obligată de reglementările legislative în vigoare, Primăria Slobozia a reușit să înființeze un serviciu de ecarisaj «ca la carte» și să angajeze un medic veterinar care să gestioneze din punct de vedere medical activitatea adăpostului pentru cîini din incinta DADP Slobozia. Numărul adopțiilor rămîne însă infim, deși procedura este suportată de către municipalitate.

Cîinii noștri cei de toate zilele
Adăpostul pentru cîini din incinta Direcției de Administrare a Domeniului Public Slobozia este la marginea orașului, în spatele Penitenciarului. Investiția (mai exact termopanele cu care a fost înzestrat adăpostul!) a suscitat, la momentul inaugurării, vii polemici. Apoi, acestea s-au stins, iar activitatea de ecarisaj a fost ignorată. Doar cînd și cînd, vreo gospodină lăsată fără maidanezul pe care îl hrănește în fața blocului, plînge prin paginile publicațiilor locale acuzînd «criminalii» care i-au luat odorul. Ori, și mai rar, vreun slobozean mușcat înfierează patriotic «neimplicarea autorităților». Miercuri, cînd medicul veterinar Adrian Mocioniu ne-a permis accesul în sala de operații a adăpostului, cîini erau puțini. Vreo 20, cu tot cu pui. Stelică Orășeanu, responsabilul care se ocupă de activitatea din acest stabiliment, susține că situația este sub control, în ciuda opoziției pe care o întîmpină de la cetățenii orașului. «Uite-i! Aicea sînt! Eu i-aș da, dar nu am cui. Nu vine nimeni. Doar cînd și cînd, cîte unul care vrea să-și recupereze cîinele. Altfel rar, rar de tot, vine cineva să adopte un maidanez... Cine știe cum!». Adăpostul e un șir de boxe de beton, curate, dar neprietenoase. Cîinii mai mult schelălăie decît latră și par neajutorați. Nici nouă nu ne dă ghes inima să adoptăm unul. Deși sîntem îmbiați să alegem, că din două în două săptămîni sînt eutanasiați...

Microciparea este singura soluție
Sala de operații a adăpostului e o chichineață de unu’ jumate pe doi, utilată spartan. Pe masa de operații, legată de toate cele patru picioare, o maidaneză cît un iepure este pregătită pentru sterilizare. Adrian Mocioniu, medicul veterinar al adăpostului și președintele Colegiului Medicilor Veterinari Ialomița operează și ne explică în același timp. «În condițiile în care am ști cîți cîini avem în curți, cîți sterilizați, cîți nesterilizați, am putea elabora o strategie adecvată și am putea găși soluții pentru cei nedoriți. Noi, medicii veterinari din Ialomița, avem capacitatea să facem acest lucru. Sînt 50 de cabinete veterinare și alte 50 de cabinete care nu au neapărat specificul asta. Dar cineva trebuie să ne plătească!». Inertă sub efectul anesteziei, maidaneza pe care am decis în gînd să o botezăm Azorica, se lasă sterilizată. Operația costă 40 de lei. La fel și eutanasierea. Pe lîngă aceste costuri, municipalitatea suportă și consumabilele, de la medicamente la bisturiu. La aceste cheltuieli se adaugă costurile de prindere, cazarea animalelor și salariile hingherilor. În total, în jur de 100 de lei. Anual, prin adăpost, trec cam 100 de cîini. Jumătate dintre aceștia se întorc în oraș, jumătate sînt eutanasiați. «Pe termen lung, soluția cea mai bună o reprezintă sterilizarea și microciparea acestor cîini. La Slobozia, microciparea maidanezilor este suportată de către Primărie. La București, de exemplu, adopția unui cîine poate costa pînă la 500 de lei. Aici, practic, e gratis...».

Hingheri și oameni de bine
Azorica dă semne de viață. Doctorul Mocioniu a terminat operația de sterilizare. Asistenta o coase, aproape pe viu. Ne albim. Pe asistentă o cheamă Adreea Popa, are 22 de ani și este studentă. S-a angajat pe perioada vacanței, pentru practică. «Cîinii sînt extrem de rezistenți, nu vă panicați. Uneori, cînd sterilizăm mai mulți, nici nu se trezesc bine din anestezie și fug. Probabil că s-au adaptat mai bine decît ceilalți!». Andreea refuză să exprime o părere pro sau contra eutanasierii. Ea vrea doar să devină medic veterinar pentru că iubește animalele. Păreri au, în schimb, angajații adăpostului. «Dom’le, problema nu sînt cîinii, ci oamenii. Animalul e animal, dar omul e mai rău ca el. Ne înjură, ne scuipă, ne amenință... Iar dacă ajungem, cine știe cum, să îl luăm din fața blocului ori de pe la colțurile unde îi hrănesc, de multe ori nici nu mai vin după ei. Sau vin, fac actele de adopție și le dau drumul înapoi pe stradă!» ne explică unul dintre angajați. Eliberarea unui cîine adoptat în spațiu public reprezintă o încălcare a legii și se pedepsește ca atare. Oamenilor însă nu le pasă. După cum nu le pasă de faptul că, prins cu regularitate în spații publice, cîinele capătă un instinct teritorial și devine agresiv față de ceilalți.

Lătrău este mascota adăpostului. Un maidanez puternic, sur, plin de vlagă. A fost prins undeva prin zona MB-urilor, după zeci și zeci de încercări nereușite. «Tot primeam sesizări. Și de fiecare dată îl ratam. Era un război între noi. Pînă într-o zi, cînd am dat nas în nas cu el... Am tras fără să mai ochesc. A fugit, că îl vedeți cît de puternic e. Și la BRD n-a mai rezistat. S-a așezat pe trepte și așa l-am prins. Acum e cîinele nostru. L-am botezat Lătrău!» povestește Stelică Orășeanu. Acum Lătrău păzește adăpostul și știe de stăpîn. Stelică Orășeanu susține că, atunci cînd  este eliberat din lanț, cîinele nu mai pleacă. «Se învîrte prin curte, se gudură pe lîngă toți și se întoarce. Acum asta e casa lui...».

7 Octombrie 2014, 09:20 (89816 vizualizări - 114 comentarii)

Citiți și:
Mocioniu «door to door»

Comentariile cititorilor:


Gigel:
(15 Octombrie 2014, 13:44)
Bag samă că doar câțiva iubitori de câini îi iubesc cu adevărat. Dintre atâtea comentarii, nu am văzut nici unul care să îndemne la adoptarea lor. Toată lumea îi iubește, dar îi vrea departe.
Un simplu cetatean :
(15 Octombrie 2014, 03:40)
Dar cu caini maidanezi de ce nu se face nimic ? ne latra seara pe strada mai au putin si ne si mananca...Rusine sa va fiee...Rusine !!! 
PENTRU CIOCILTEU:
(15 Octombrie 2014, 00:10)
Neicusorule, la mata(le) acasa poti sa-ti urci corcitura si pe masa din bucatarie cand iti iei micul dejun, insa in alimentara, printre rafturile cu alimente, nu este permis cu javre.Tine de civilizatie. Dupa ce ca avem un sistem sanitar la pamant , mai inhalam microbi si de la jigodii?Fi-v-ar cotarlele ale lu lucifer 
Sir Conan:
(14 Octombrie 2014, 13:19)
Eu am auzit si de copoiul din Baskerville dar asta nu inseamna ca sint Sherlock Holmes.
Hachiko:
(14 Octombrie 2014, 13:16)
Ati auzit de Hachiko ? Pina si Richard Gere a auzit. Noua ani si-a asteptat zi de zi in statia de tren stapinul sa se intoarca de la munca. Si asta dupa ce acesta decedase in urma unui atac cerebral. A devenit un simbol al loialitatii pentru o intreaga Japonie. Oricare caine ar putea deveni unul daca i s-ar oferi ocazia.
Poate nu stiati:
(14 Octombrie 2014, 12:50)
In Grecia, Bulgaria si Turcia animalele fara stapin nu sint omorite. Se practica sterilizare-returnare si pe strada au automate cu hrana uscata de unde animalele doritoare se pot servi singure. Si nu s-ar zice ca PIB-ul lor este mai mic decit al nostru sau ca turismul are ceva de suferit. La noi din contra, de cind cu eutanasia asta a inflorit mafia petrolului ceva de speriat.
Ciocilteu:
(14 Octombrie 2014, 12:42)
Multe lucruri bune se pot invata de la americani dar eu zic sa ne indreptam mai degraba atentia catre virful de lance al democratiei UE unde animalele figureaza in constitutie si omorirea celor fara stapin este interzisa de lege: Germania. Istorie tumultoasa, invataminte bagate la cap. Pina si in magazine si restaurante este permis accesul cu animale. Incearca sa faci asta intr-un rahat de unitate alimentara din Ro. I se deterioreaza blazonul daca ii incalci trespassingul.
Adolf:
(14 Octombrie 2014, 12:24)
Adica ce-a fost bun pentru Itic si Strul nu e suficient de bun pentru Scooby Doo si pisicile aristocrate?
Washington:
(14 Octombrie 2014, 12:21)
Luati aminte de la americani. Se ia o camera de gazare mica, mica, mica, se inghesuie in ea vreo cinci, sase, sapte caini, pisici, ratoni, se da drumul la gaze si se priveste cu satisfactie cum animalele se lupta intre ele inainte de a-si da duhul. A !. Merge si varianta cu udat cainele si cimentul cu furtunul, dat drumul la curent prin firele aruncate pe jos, urmeaza show electrizant. Las Vegas nenica.
Piciu:
(14 Octombrie 2014, 11:53)
Sa vezi coada la usa domnului doctor. Toti cateii surzi, orbi, cu trei picioare se vor inghesui sa le fie redate membrele lipsa de catre redutabilul vindecator. Mofturile sint excluse dat fiind imprejurarile.
Grivei:
(13 Octombrie 2014, 17:23)
Mai lăsați-l la drc. pe tâmpitul ăsta de veterinar!! Plătește bine pt. publicitate?! Județ de proști!
Mihai Viteazul:
(13 Octombrie 2014, 15:38)
Basta.
Andrei:
(13 Octombrie 2014, 15:35)
Talent literar cu caru'. Mai lasati si pentru Plesu.
Mondialu:
(13 Octombrie 2014, 15:22)
Hai ca-mi facusi pofta. Copanele crocante de caine in sos picant Gargantua, codita afumata de catelus cu capere dulci-acrisoare si inele de ceapa usor rumenite, ciorba taraneasca de globi oculari dreasa cu smintina Huskvarna, totul asezonat cu un vin alb-rose din ultima recolta de pe Dealul regilor blestemati si un trabuc fin din tutun viguros neafectat de gargarita de Madagascar.
Mucho gusto:
(13 Octombrie 2014, 15:06)
Eu am impresia ca dau o mina de ajutor si chinezii din oras la rezolvarea problemei asteia. Le cam stagneaza afacerile si trebuie sa-si scoata si ei pirleala pe undeva. Intr-o vreme auzisem ca si pisicile intra in aria lor de interes.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 30 Sep 2026
278 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Constănțean surprins băut la volan pe străzile Sloboziei

Duminică seara, 10 octombrie a.c., în jurul orelor 23,00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, în timp ce efectuau acțiuni de control al traficului pe raza municipiului Slobozia, au observat, pe bulevarul ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2021, 17:25
(3375 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantinare

La sfârșit de săptămână au continuat acțiunile desfășurate de polițiștii ialomițeni în contextul situației epidemiologice provocate de virusul SARS-CoV-2. Peste 700 de persoane au fost verificate dacă respectă ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2021, 17:20
(9009 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 221 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 11 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 13728, fiind înregistrate 221 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2021, 17:05
(7745 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Movila

Accident la Movila

Sâmbătă, 9 octombrie a.c., două echipaje de pompieri din Țăndărei au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD la un accident rutier produs în comuna Movila. În eveniment ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2021, 12:50
(2207 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Movila accident


APIA efectuează plata ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură aferentă trimestrului II 2021

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, informează că a demarat plata ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură, aferentă cantităților de motorină ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2021, 12:25
(6573 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 139 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 10 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 13507, fiind înregistrate 139 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2021, 17:05
(5035 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 148 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 9 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 13368, fiind înregistrate 148 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2021, 16:40
(3960 vizualizări - 2 comentarii)


Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița: «Donează sânge, salvează o viață!»

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița: «Donează sânge, salvează o viață!»

Jandarmii ialomițeni s-au alăturat campaniei «Donează sânge, salvează o viață!», desfășurată la nivel național de către Jandarmeria Română. Astfel, vineri, 8 octombrie a.c., reprezentanții Inspectoratului ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2021, 19:45
(9176 vizualizări - 2 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 152 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 8 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 13220, fiind înregistrate 152 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2021, 16:50
(7501 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Șoferi beți la volan

În noaptea de joi spre vineri, 7/8 octombrie 2021, în jurul orelor 22,00, polițiștii din cadrul Secției Nr. 6 Poliție Rurală Ion Roată, în timp ce acționau pe raza comunei Sărățeni în vederea reducerii ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2021, 16:25
(1772 vizualizări - 1 comentariu)


Razie de prevenire la Slobozia

Razie de prevenire la Slobozia

Întrucât în municipiul Slobozia rata de incidență se ridică la o valoare de peste 9 la mia de locuitori, forțe de ordine cu efective mărite au acționat joi, 7 octombrie a.c., pentru prevenirea răspândirii ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2021, 16:10
(4290 vizualizări - 2 comentarii)


Incendii la Fetești și Bordușelu

Joi, 7 octombrie a.c., pompierii din Fetești au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă gospodărească a unui feteștean. Două echipaje de pompieri cu două autospeciale ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2021, 12:55
(4252 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Pisică salvată de pompieri

Joi, 7 octombrie a.c., pompierii din Fetești, cu mijloacele din dotare, au intervenit pentru salvarea unei pisici. Patrupedul căzuse într-o fosă septică, adâncă de aproximativ 2 metri. ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2021, 12:45
(3643 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Concursuri din sursă externă la Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul de Jandarmi Județean

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomița și Inspectoratului Județean de Jandarmi Ialomița organizează concursuri din sursă externă. În cadrul ISU Ialomița sunt disponibile 8 posturi ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2021, 19:30
(19775 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 169 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 7 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 13068, fiind înregistrate 169 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2021, 16:30
(3221 vizualizări - 0 comentarii)


Maltezi: Sancționată pentru că a încălcat măsura izolării

Polițiștii ialomițeni au aplicat o sancțiune pe numele unei tinere din localitatea Maltezi, care a încălcat măsura izolării, stabilită de Direcția de Sănătate Publică Ialomița. În ziua de miercuri, 6 octombrie ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2021, 15:30
(3891 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi aplicate de polițiști pentru încălcarea regulilor de circulație

Miercuri, 6 octombrie, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat acțiuni punctuale pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, pentru prevenirea și combaterea încălcării normelor rutiere ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2021, 15:15
(8156 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Recomandări privind folosirea tehnologiei ca mijloc de protecție împotriva COVID-19

Creșterea îngrijorătoare a ratei de infectare și evoluția constantă a valorii incidenței cazurilor confirmate cu COVID-19 ne determină să lansăm un apel către toți cei interesați, în sensul limitării activității ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2021, 14:45
(9354 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Măsurile de protecție sanitară, verificate de polițiști

Polițiștii ialomițeni au continuat, în sistem integrat, acțiunile de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul Stării de Alertă, în scopul prevenirii răspândirii virusului COVI ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2021, 19:05
(6916 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 159 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 6 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 12899, fiind înregistrate 159 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2021, 16:30
(1926 vizualizări - 0 comentarii)


Condeești: Copil acroșat de un autoturism

Marți, 5 octombrie a.c., două echipaje de pompieri din Urziceni au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD la un accident rutier produs în satul Condeești, un autoturism ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2021, 12:35
(3745 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Conducea fără drept, cu permis susceptibil a fi fals

Luni, 4 octombrie a.c., în jurul orelor 17,00, polițiștii rutieri din Țăndărei au depistat, în flagrant, un bărbat din Mangalia, în timp ce conducea un autoturism cu permis susceptibil a fi fals. Șoferul ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2021, 19:45
(2311 vizualizări - 0 comentarii)


Andrășești: Tânăr căzut într-o fântână

Pompierii din Slobozia au intervenit marți, 5 octombrie a.c., pentru salvarea unui bărbat, în vârstă de aproximativ 33 de ani, căzut într-o fântână în localitatea Andrășești. La locul intervenției a venit ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2021, 19:30
(2298 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Reglementări normative privind circulația trotinetelor electrice

Marți, 5 octombrie a.c., în ședința de Guvern a fost adoptată Hotărârea de Guvern pentru modificarea și completarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002, privind ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2021, 18:40
(4686 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Respectarea măsurilor de protecție sanitară, verificată de polițiști

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au desfășurat noi acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul Stării de Alertă, în zone aglomerate, centre și societăți comerciale, piețe ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2021, 18:20
(1740 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 131 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 5 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 12740, fiind înregistrate 131 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2021, 16:45
(2367 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: În misiune la «Ștafeta Veteranilor»

IJJ Ialomița: În misiune la «Ștafeta Veteranilor»

Jandarmii ialomițeni au participat luni, 4 octombrie a.c., la a 8-a ediție a «Ștafetei Veteranilor», acțiune organizată de Asociația Invictus România împreună cu MApN, care presupune purtarea în alergare ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2021, 16:45
(1841 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă și în luna octombrie

Ministerul Finanțelor a emis, începând de luni, 04 octombrie 2021, noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului «Tezaur», cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi de 3,50%, 4,00% și 4,40%. Titlurile ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2021, 14:00
(5987 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozean reținut pentru «tentativă de omor»

Sâmbătă, 3 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au reținut un bărbat din Slobozia, bănuit de comiterea infracțiunii de «tentativă de omor». În urma cercetărilor efectuate ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2021, 19:15
(3179 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive pentru respectarea măsurilor de protecție sanitară

La sfârșit de săptămână, au continuat acțiunile desfășurate de polițiștii ialomițeni în contextul situației epidemiologice provocate de virusul SARS-CoV-2. Peste 400 de sancțiuni contravenționale au fost ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2021, 19:05
(2654 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Soldatul rezervist în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gheorghe Ion în Victorii ale «terenului propriu» CASA în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 @Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene SOL în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 cetatean în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Gigel în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! ana în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean Marin C. în Căzănești a redevenit comună! Marin C. în «Taxa de pod» de la Fetești dispare oficial de la 1 octombrie 2026 Respect ! în Grădinița din Cartierul Dudești/Fetești și-a deschis porțile contribuabil în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Asistentă în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Bratu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Mary în Primarul Potor caută «apă bună de băut» pentru Slobozia la... Țăndărei!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...