Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

AZORICA

AZORICA

De zeci de ani, iubitorii de cîini din Slobozia reclamă abuzurile autorităților locale. Anul trecut, obligată de reglementările legislative în vigoare, Primăria Slobozia a reușit să înființeze un serviciu de ecarisaj «ca la carte» și să angajeze un medic veterinar care să gestioneze din punct de vedere medical activitatea adăpostului pentru cîini din incinta DADP Slobozia. Numărul adopțiilor rămîne însă infim, deși procedura este suportată de către municipalitate.

Cîinii noștri cei de toate zilele
Adăpostul pentru cîini din incinta Direcției de Administrare a Domeniului Public Slobozia este la marginea orașului, în spatele Penitenciarului. Investiția (mai exact termopanele cu care a fost înzestrat adăpostul!) a suscitat, la momentul inaugurării, vii polemici. Apoi, acestea s-au stins, iar activitatea de ecarisaj a fost ignorată. Doar cînd și cînd, vreo gospodină lăsată fără maidanezul pe care îl hrănește în fața blocului, plînge prin paginile publicațiilor locale acuzînd «criminalii» care i-au luat odorul. Ori, și mai rar, vreun slobozean mușcat înfierează patriotic «neimplicarea autorităților». Miercuri, cînd medicul veterinar Adrian Mocioniu ne-a permis accesul în sala de operații a adăpostului, cîini erau puțini. Vreo 20, cu tot cu pui. Stelică Orășeanu, responsabilul care se ocupă de activitatea din acest stabiliment, susține că situația este sub control, în ciuda opoziției pe care o întîmpină de la cetățenii orașului. «Uite-i! Aicea sînt! Eu i-aș da, dar nu am cui. Nu vine nimeni. Doar cînd și cînd, cîte unul care vrea să-și recupereze cîinele. Altfel rar, rar de tot, vine cineva să adopte un maidanez... Cine știe cum!». Adăpostul e un șir de boxe de beton, curate, dar neprietenoase. Cîinii mai mult schelălăie decît latră și par neajutorați. Nici nouă nu ne dă ghes inima să adoptăm unul. Deși sîntem îmbiați să alegem, că din două în două săptămîni sînt eutanasiați...

Microciparea este singura soluție
Sala de operații a adăpostului e o chichineață de unu’ jumate pe doi, utilată spartan. Pe masa de operații, legată de toate cele patru picioare, o maidaneză cît un iepure este pregătită pentru sterilizare. Adrian Mocioniu, medicul veterinar al adăpostului și președintele Colegiului Medicilor Veterinari Ialomița operează și ne explică în același timp. «În condițiile în care am ști cîți cîini avem în curți, cîți sterilizați, cîți nesterilizați, am putea elabora o strategie adecvată și am putea găși soluții pentru cei nedoriți. Noi, medicii veterinari din Ialomița, avem capacitatea să facem acest lucru. Sînt 50 de cabinete veterinare și alte 50 de cabinete care nu au neapărat specificul asta. Dar cineva trebuie să ne plătească!». Inertă sub efectul anesteziei, maidaneza pe care am decis în gînd să o botezăm Azorica, se lasă sterilizată. Operația costă 40 de lei. La fel și eutanasierea. Pe lîngă aceste costuri, municipalitatea suportă și consumabilele, de la medicamente la bisturiu. La aceste cheltuieli se adaugă costurile de prindere, cazarea animalelor și salariile hingherilor. În total, în jur de 100 de lei. Anual, prin adăpost, trec cam 100 de cîini. Jumătate dintre aceștia se întorc în oraș, jumătate sînt eutanasiați. «Pe termen lung, soluția cea mai bună o reprezintă sterilizarea și microciparea acestor cîini. La Slobozia, microciparea maidanezilor este suportată de către Primărie. La București, de exemplu, adopția unui cîine poate costa pînă la 500 de lei. Aici, practic, e gratis...».

Hingheri și oameni de bine
Azorica dă semne de viață. Doctorul Mocioniu a terminat operația de sterilizare. Asistenta o coase, aproape pe viu. Ne albim. Pe asistentă o cheamă Adreea Popa, are 22 de ani și este studentă. S-a angajat pe perioada vacanței, pentru practică. «Cîinii sînt extrem de rezistenți, nu vă panicați. Uneori, cînd sterilizăm mai mulți, nici nu se trezesc bine din anestezie și fug. Probabil că s-au adaptat mai bine decît ceilalți!». Andreea refuză să exprime o părere pro sau contra eutanasierii. Ea vrea doar să devină medic veterinar pentru că iubește animalele. Păreri au, în schimb, angajații adăpostului. «Dom’le, problema nu sînt cîinii, ci oamenii. Animalul e animal, dar omul e mai rău ca el. Ne înjură, ne scuipă, ne amenință... Iar dacă ajungem, cine știe cum, să îl luăm din fața blocului ori de pe la colțurile unde îi hrănesc, de multe ori nici nu mai vin după ei. Sau vin, fac actele de adopție și le dau drumul înapoi pe stradă!» ne explică unul dintre angajați. Eliberarea unui cîine adoptat în spațiu public reprezintă o încălcare a legii și se pedepsește ca atare. Oamenilor însă nu le pasă. După cum nu le pasă de faptul că, prins cu regularitate în spații publice, cîinele capătă un instinct teritorial și devine agresiv față de ceilalți.

Lătrău este mascota adăpostului. Un maidanez puternic, sur, plin de vlagă. A fost prins undeva prin zona MB-urilor, după zeci și zeci de încercări nereușite. «Tot primeam sesizări. Și de fiecare dată îl ratam. Era un război între noi. Pînă într-o zi, cînd am dat nas în nas cu el... Am tras fără să mai ochesc. A fugit, că îl vedeți cît de puternic e. Și la BRD n-a mai rezistat. S-a așezat pe trepte și așa l-am prins. Acum e cîinele nostru. L-am botezat Lătrău!» povestește Stelică Orășeanu. Acum Lătrău păzește adăpostul și știe de stăpîn. Stelică Orășeanu susține că, atunci cînd  este eliberat din lanț, cîinele nu mai pleacă. «Se învîrte prin curte, se gudură pe lîngă toți și se întoarce. Acum asta e casa lui...».

7 Octombrie 2014, 09:20 (89731 vizualizări - 114 comentarii)

Citiți și:
Mocioniu «door to door»

Comentariile cititorilor:


VOODOO:
(13 Octombrie 2014, 14:25)
sTEFANIA r, blestemele cad de obicei pe aia care le debiteaza ;) Vrem orasul curatat de javre!
Sandu:
(13 Octombrie 2014, 13:56)
Eu am crescut vreo doua generatii de porci cu mincarea pe care am cumparat-o de la flacaii astia. M-a scos mult mai ieftin decit dubla de porumb.  Chiar ma gindeam sa-mi folosesc godacii ca reclama pentru Chappi, Choky, Pedigree si alte d-astea. Daca e criza ne adaptam si noi timpurilor, ce sa facem.
Costel:
(13 Octombrie 2014, 13:48)
La cita bataie maninca George de la soacra-sa care din porc si betiv nu-l scoate, nici nu-i de mirare ca-si varsa naduful pe cei care nu pot sa cuvinte. Il stie un sat intreg: un betivan sarantoc jalnic care-si arata barbatia doar atunci cind are clestele si bita in mina. In mintea lui bolnava cred ca pe soacra-sa o altoieste.
Baloo:
(13 Octombrie 2014, 13:34)
Sa luam cazul lui Costin. Treizeci si ceva de ani, gen Dragos Pislaru, n-arata rau, daca s-ar fi nascut sub alta zodie cine stie ce stea de cinema ar fi ajuns. Asa, cateaua la care a supt nu i-a ursit o soarta prea generoasa, a ajuns sa traiasca sub influenta zilnica a narcoticului universal, tuica de proasta calitate si ocazional berea la fel. Tot ziua gituie caini in timp ce noaptea ii trimite in eternitate. De atitea ori medicii i-au recomandat sa schimbe locul de munca ca nu e benefic pentru sanatatea lui fizica si mentala. Parca a putut. Forte oculte in persoana primarului, viceprimarului, directorul DADP, au decis ca nu luminile rampei ii vor lumina viata. El e un nimeni. White trash ar zice Tenessee Williams. Gunoi adicatelea.
Calin:
(13 Octombrie 2014, 13:11)
Pe cine credeti voi ca se razbuna hingherii astia huliti, pentru umilintele la care sint supusi de sefii lor, pentru treaba oribila si murdara pe care sint obligati sa o faca, pentru viata nenorocita pe care o duc? Normal, pe singurele fiinte aflate in puterea lor, ciinii. Cred ca au si un soi de satisfactie atunci cind comit atrocitatile la care se dedau de atitia ani cu binecuvintarea si sub patronajul tuturor autoritatilor implicate: primarie, DSV, medic, muncitorii DADP martori. Daca nu erau SADICI, munca lor bine remunerata i-a transformat intr-unii.
Micael:
(13 Octombrie 2014, 12:46)
Si daca schimba hingherii ce? Asta e garantia ca lucrurile or sa fie in regula? Au mai adus ei si alta data oameni noi si s-au lasat pagubasi pina la urma ca nu reuseau sa scoata fiara din ei. Nu voiau aia sa crape capul cainilor, deci nu erau buni de nimic, nu faceau doua parale in ochii aparatului de conducere. Asa ca trebuiau sa revina la vechea sleahta, sa-i revigoreze pe fanaticii aia doi ca sa fiu politicos cind ma refer la ei ca doar fiiinte umane sint si ei desi cind ma gindesc ce sint in stare sa faca am mai mult decit o vaga indoiala. Si astia cu forte proaspete, bucurosi ca forurile superioare le apreciaza calitatile se grabeau sa si le exercite ca nu cumva sa-si iasa din mina. Poooc! Splash! Auci! Hauuuu! Uite asa se auzea in serile cind aveau programat pogromul canin devastator. Numai caine sa nu fii.
M&E:
(12 Octombrie 2014, 23:17)
Cam atat despre “Cei 7 ani de acasa”! http://wp.me/p3ncwg-3G9
Draga Independent:
(12 Octombrie 2014, 18:43)
Ma numesc Ioana Alina si sunt eleva in clasa a saptea la Scoala generala nr. 3. Tatal meu a citit acest articol si pentru ca stie ca imi plac foarte mult animalele mi-a povestit despre el si eu am hotarit sa va scriu cateva vorbe desi nu am prea mult timp pentru ca trebuie sa-mi fac si lectiile. Mie imi plac animalele pentru ca asa mi-au spus parintii mei ca trebuie sa te porti frumos cu ele ca sunt si ele suflete si ca le doare daca le faci rau si eu chiar am observat ca daca bati un caine acesta schelalaie iar daca o masina calca o pisica acesteia nu ii este tocmai bine. So. Noi am avut la bloc o catelusa pe care am ingrijit-o cu drag dar intr-o buna zi cind am venit de la scoala n-am mai gasit-o si eu am inceput sa o caut si un vecin mi-a zis ca au venit hingherii si au luat-o. Pe urma tata la rugamintile mele s-a dus dupa ea  si ei au spus ca o s-o aduca inapoi castrata si chiar s-au tinut de cuvint, au adus-o. Asta se intimpla acum vreo doi ani si noi am avut grija in continuare de ea si desi am incercat nu am gasit deloc pe cineva care sa vrea sa o ia in apartament sau la tara si nici noi nu am putut sa o luam pentru ca fratele meu are alergie si nu suporta. Acum trei luni au venit oamenii rai si au luat-o iar si cind tata s-a dus dupa ea nu a mai gasit-o. Cineva de acolo i-a spus tatalui meu ca i-au facut pasaport pentru rai si ca daca voia sa o mai prinda trebuia sa vina mai devreme dar el chiar nu a putut. Nu sint suparata pe tatal meu si eu tot sper ca o sa ma intilnesc cu ea cind o sa ajung si eu in rai. Si sa nu uit. Va multumesc pentru articol. Cu drag, Alina Nicoleta.
Nelu:
(12 Octombrie 2014, 17:57)
Ei  Stelica, Stelica, daca se roaga Latrau pentru sufletul tau s-ar putea sa ajungi in Purgatoriu.
Miruna:
(12 Octombrie 2014, 16:14)
Mie de pilda mi-ar place sa fac voluntariat la un adapost pentru animale dar stiind ca ii omoara chiar nu am inima pentru asa ceva. Si-apoi ma indoiesc ca mi-ar permite sa fiu martora la ce se intimpla acolo, n-ar vrea ei sa afle lumea cum merg lucrurile cu adevarat. Dar de aflat se afla, oricit s-ar feri.
Maria:
(12 Octombrie 2014, 15:33)
Multi "iubitori" in orasul asta dar cind vine vorba de facut ceva, ala stai asa ca n-am cules via, ala stai ca nu mi-am luat copilul de la gradinita si soacra de la morga, alalalt nu pot dom'le ca eu am unu si mi-ajunge. Rar mai misca cite cineva un inch peste sarcinile zilnice casnice si de serviciu. Sfinta Tereza a animalelor sa se mai descurce si singura.
Miami vice:
(12 Octombrie 2014, 14:00)
Ce vreti mah, ca Stoica si ai lui sa faca exceptie? Unde ati auzit voi de un adapost civilizat in tara asta, in care lucrurile sa se desfasoare asa cum trebuie? Nu, nenica. Alocam bani, ne facem ca avem fata umana si in realitate fondurile se duc pe altceva, hingherii taie si spinzura si incep sa cred ca d-aia sint aceeasi mereu ca ii au la mina pe asa zisii sefi, niste mici despoti pe terenul lor. Domnul Mocioniu e ca un arhanghel, asa, mai vine, mai da binete locurilor, o mai scurteaza de ovare pe Azorica, le mai da niste bani de tigari asasinilor legali si imaginea idilica de baiat bun nu-i e nicidecum intinata. Pe urma isi face un selfie si il pune la gazeta de perete.
Matei:
(12 Octombrie 2014, 13:21)
Care simt moral, neicusorule? Vrei sa zici ca d-aia a ajuns in fruntea obstei, da prea mult simt moral ce-l caracterizeaza. Ca doar se stie, nici usturoi n-a mincat, nici boii nu-i sint acasa.
Iancu:
(12 Octombrie 2014, 13:13)
O cunostinta de-a mea chiar s-a prezentat la concursul pentru un post de hingher. S-a descurcat omul foarte bine, a avut un punctaj foarte bun si cu toate acestea l-au pus degeaba pe drumuri ca nu l-au acceptat. Normal, nu parea sa aiba inclinatii sadice satisfacatoare si nici cu bautura nu prea le avea. S-a apucat baiatul de agricultura ca acolo sapa o folosesti la munca pamintului nu la crapat tzeste cu ea.
Lori:
(12 Octombrie 2014, 13:05)
Ba dar parca lui Stoica nu i se spunea Caine Rosu? Explicabil atunci ca tine asa cu dintii de functie. Si culoarea se potriveste. E culoarea riurilor de singe varsat. Nu va lasa cam des cureaua de distributie? Si parca nici bujiile nu mai sint ce au fost. E ! Blestemele va ajung din urma. Incercati sa evitati podul de la Bora. Apropierea e mult prea periculoasa.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 30 Sep 2026
259 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJOFM Ialomița: 800 de locuri de muncă în Spania

Șomerii ialomițeni au din nou o șansă. Spania a publicat 800 de posturi vacante pentru cules de căpșuni. Durata contractului va fi de 3 luni, cu un program de lucru de 6,5 ore/zi, 39 de ore pe săptămînă ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2011, 17:08
(15664 vizualizări - 4 comentarii)


DSVSA Ialomița: Campanie gratuită de vaccinare antirabică

Potrivit unui comunicat de presă al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, «vaccinarea antirabică se realizează după efectuarea catagrafiei, o dată pe an, în perioada octombrie ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2011, 17:06
(12617 vizualizări - 2 comentarii)


Coșereni: Copil de 10 ani, lovit pe trecerea de pietoni

Un copil de doar 10 ani a fost lovit pe trecerea de pietoni de o mașină. S-a întîmplat joi, 13 octombrie, la Coșereni. Astfel, un tînăr de 25 ani, din Sinaia, în timp conducea un autoturism din direcția ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2011, 17:03
(10573 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: «Cuțitarul» din Gîrbovi

Joi, 13 octombrie, polițiști din Urziceni, în colaborare cu jandarmi au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii faptelor de natură a tulbura ordinea și liniștea publică. În cadrul activităților, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2011, 17:03
(9568 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni cuțitar


Urziceni: La volan cu permisul suspendat

Joi, 13 octombrie a.c., o patrulă de siguranță publică a oprit pentru un control de rutină, la Urziceni, un autoturism condus de un bărbat de 40 ani, din Bărbulești. În urma verificării suplimentare, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2011, 17:02
(8575 vizualizări - 0 comentarii)


Maia: Copii de 15 și 16 ani, hoți din locuințe

Doi minori de 15, respectiv 16 ani, au fost prinși de polițiști, miercuri, 12 octombrie, în comuna Maia, în timp ce săreau gardul din curtea unei locuințe. Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2011, 14:59
(10747 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Maia hoț furt


Gheorghe Doja: Bulgari, vînzători ambulanți de drujbe

Un bulgar de 39 ani a fost oprit în trafic miercuri, 12 octombrie, de către polițiștii din Gheorghe Doja. În urma verificărilor, în habitaclul autoturismului polițiștii au depistat cinci drujbe, pentru ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2011, 14:58
(10099 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Furt de fier vechi de la o stație de pompare a apei

Un apel de urgență la 112 alerta miercuri, 12 octombrie, polițiștii Secției Rurale Coșereni despre faptul că un grup de persoane necunoscute furau componentele metalice de la stația dezafectată de pompare ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2011, 14:53
(11751 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Modificări în eliberarea certificatului de atestare fiscală

«Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că a fost modificată procedura de eliberare a certificatului de atestare fiscală, stabilindu-se și un nou model pentru acest document ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2011, 14:47
(14750 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Absenteismul școlar, în atenția polițiștilor

Polițiștii Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Urban Urziceni au acționat miercuri, 12 octombrie, pentru prevenirea delicvenței juvenile și combaterii absenteismului școlar. Acțiunea s-a derulat, între ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2011, 14:40
(11491 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Șomajul, în creștere

La sfîrșitul lunii septembrie 2011, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița au fost înregistrate 7215 persoane, din care 2049 șomeri indemnizați, respectiv 5166 șomeri neindemnizați ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2011, 18:32
(10859 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Examen detectivi particulari

În ziua de 2 decembrie 2011, ora 09.00, la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița va avea loc examenul pentru obținerea atestatului de detectiv particular. Astfel, în perioada 1-24 noiembrie ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2011, 18:27
(14201 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: 1450 cartușe de vânătoare, confiscate

Fetești: 1450 cartușe de vînătoare, confiscate

Polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au acționat marți, 11 octombrie a.c., pe linia prevenirii și combaterii braconajului. Astfel, polițiștii au depistat pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2011, 18:22
(10996 vizualizări - 0 comentarii)


Sărățeni: A furat gardul de la platforma de gunoi!

Polițiștii Secției Rurale Ion Roată au fost sesizați în ziua de 10 octombrie a.c. despre faptul că, în cursul nopții, persoane necunoscute au sustras gardul împrejmuitor de la platforma de gunoi a comunei ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2011, 18:21
(11918 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sărățeni furt


Slobozia: Acțiune a Poliției Rutiere

Efective sporite din cadrul Serviciului Rutier au organizat și desfășurat marți, 11 octombrie a.c., o acțiune pe linia disciplinizării traficului rutier pe raza municipiului Slobozia. Încălcările normelor ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2011, 17:18
(11916 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Evaziune fiscală și 10 sesizări la Parchet!

În luna septembrie 2011, organele de control din cadrul DGFP Ialomița au stabilit venituri suplimentare la bugetul general consolidat în sumă de peste 11,15 milioane lei, din care peste 2,67 milioane lei ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2011, 20:11
(12982 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2011, 19:41
(5190 vizualizări - 0 comentarii)


Traianu: Arestat după ce a violat o bătrînă de 82 ani!

Poliția Slobozia a fost sesizată de către un bărbat din comuna Traianu despre faptul că vecina sa, în vîrstă de 82 ani, a fost agresată și violată de o persoană necunoscută, în noaptea de 8/9 octombrie ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2011, 19:13
(8365 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: Accident produs de neacordarea de prioritate

Luni, 10 octombrie a.c., în jurul orei 14.00, la intersecția bulevardului Matei Basarab cu strada Ialomița, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Din primele verificări, ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2011, 19:11
(9046 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Fetești: Produse contrafăcute la «Sărbătoarea Toamnei»

Efective din cadrul Poliției Fetești au acționat luni, 10 octombrie a.c., în incinta unde se desfășoară «Sărbătoarea Toamnei», eveniment aflat la ediția a II-a. Astfel, polițiștii de investigare a fraudelor ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2011, 19:09
(11287 vizualizări - 1 comentariu)


ISU Ialomița: 12 octombrie 2011, Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale

Prin rezoluțiile nr. 44/236 din 22.12.1989 și nr. 56/195 din 21.01.2002, adoptate de către Adunarea Generală a ONU, s-a stabilit ca, în fiecare an, a doua zi de miercuri a lunii octombrie să fie desemnată ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2011, 19:03
(11164 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Lazăr: Bărbat bătut de 5 tineri pentru un telefon mobil!

La sfîrșitul săptămînii precedente, duminică, 9 octombrie, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Slobozia au fost sesizați de un bărbat de 38 ani, din Gheorghe Lazăr, despre faptul că a fost agresat de ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2011, 16:09
(10165 vizualizări - 0 comentarii)


Ciulnița: Hoț din mașini, prins în flagrant

Un cetățean a sesizat polițiștii pe numărul de urgență 112 despre faptul că un individ fura bunuri dintr-o mașină parcată în incinta unei societăți comerciale. Deplasîndu-se imediat la fața locului, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2011, 16:08
(12845 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ciulnița furt


Slobozia: A comandat 10 centrale termice și le-a «achitat» cu un ordin de plată fals!

Sîmbătă, 8 octombrie, polițiștii au fost sesizați de administratorul unei firme din Slobozia cu privire la faptul că un individ din București, care s-a recomandat ca fiind angajat al unei societăți comerciale ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2011, 15:39
(9675 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Scutire de la plata penalităților și a majorărilor de întîrziere

«Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că, în conformitate cu prevederile legale, organele fiscale competente vor transmite pînă vineri, 15 octombrie, scrisori către ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2011, 15:32
(13526 vizualizări - 1 comentariu)


Poliția Rutieră Ialomița: Amenzi de peste 54000 lei

În perioada 7-9 octombrie, polițiștii rutieri ialomițeni au acționat pe șoselele județene pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2011, 15:31
(10843 vizualizări - 1 comentariu)


ISU Ialomița: Sfîrșit de săptămînă cu arderi necontrolate și urgențe medicale

Șapte arderi necontrolate și opt intervenții medicale, acesta este rezumatul activității pompierilor ialomițeni în ultimele 48 de ore. Potrivit unei comunicări, arderile de vegetație uscată au fost înregistrate ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2011, 15:30
(15420 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Arestați pentru lipsire de libertate și tîlhărie

Trei bărbați, cu vîrste cuprinse între 20 și 40 ani, toți din Fetești, au fost arestați preventiv pentru lipsire de libertate și tîlhărie. Pe scurt, sîmbătă, 8 octombrie, cei trei bărbați au acostat pe ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2011, 15:25
(12121 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: O comandat un telefon și a primit o piatră

Un tînăr de 21 ani din Slobozia a sesizat polițiștii din localitate cu privire la faptul că a fost victima unei înșelătorii. Tînărul a povestit polițiștilor că, în urmă cu aproximativ două săptămîni, a ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2011, 15:20
(8552 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Comerț ilegal cu legume

Vineri, 7 octombrie, polițiștii ialomițeni au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale de comerț cu legume-fructe în comuna Movilița. În cadrul activităților, polițiștii au legitimat 2 ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2011, 15:10
(11224 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Soldatul rezervist în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gheorghe Ion în Victorii ale «terenului propriu» CASA în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 @Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene SOL în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 cetatean în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Gigel în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! ana în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean Marin C. în Căzănești a redevenit comună! Marin C. în «Taxa de pod» de la Fetești dispare oficial de la 1 octombrie 2026 Respect ! în Grădinița din Cartierul Dudești/Fetești și-a deschis porțile contribuabil în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Asistentă în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Bratu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Mary în Primarul Potor caută «apă bună de băut» pentru Slobozia la... Țăndărei!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...