Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

AZORICA

AZORICA

De zeci de ani, iubitorii de cîini din Slobozia reclamă abuzurile autorităților locale. Anul trecut, obligată de reglementările legislative în vigoare, Primăria Slobozia a reușit să înființeze un serviciu de ecarisaj «ca la carte» și să angajeze un medic veterinar care să gestioneze din punct de vedere medical activitatea adăpostului pentru cîini din incinta DADP Slobozia. Numărul adopțiilor rămîne însă infim, deși procedura este suportată de către municipalitate.

Cîinii noștri cei de toate zilele
Adăpostul pentru cîini din incinta Direcției de Administrare a Domeniului Public Slobozia este la marginea orașului, în spatele Penitenciarului. Investiția (mai exact termopanele cu care a fost înzestrat adăpostul!) a suscitat, la momentul inaugurării, vii polemici. Apoi, acestea s-au stins, iar activitatea de ecarisaj a fost ignorată. Doar cînd și cînd, vreo gospodină lăsată fără maidanezul pe care îl hrănește în fața blocului, plînge prin paginile publicațiilor locale acuzînd «criminalii» care i-au luat odorul. Ori, și mai rar, vreun slobozean mușcat înfierează patriotic «neimplicarea autorităților». Miercuri, cînd medicul veterinar Adrian Mocioniu ne-a permis accesul în sala de operații a adăpostului, cîini erau puțini. Vreo 20, cu tot cu pui. Stelică Orășeanu, responsabilul care se ocupă de activitatea din acest stabiliment, susține că situația este sub control, în ciuda opoziției pe care o întîmpină de la cetățenii orașului. «Uite-i! Aicea sînt! Eu i-aș da, dar nu am cui. Nu vine nimeni. Doar cînd și cînd, cîte unul care vrea să-și recupereze cîinele. Altfel rar, rar de tot, vine cineva să adopte un maidanez... Cine știe cum!». Adăpostul e un șir de boxe de beton, curate, dar neprietenoase. Cîinii mai mult schelălăie decît latră și par neajutorați. Nici nouă nu ne dă ghes inima să adoptăm unul. Deși sîntem îmbiați să alegem, că din două în două săptămîni sînt eutanasiați...

Microciparea este singura soluție
Sala de operații a adăpostului e o chichineață de unu’ jumate pe doi, utilată spartan. Pe masa de operații, legată de toate cele patru picioare, o maidaneză cît un iepure este pregătită pentru sterilizare. Adrian Mocioniu, medicul veterinar al adăpostului și președintele Colegiului Medicilor Veterinari Ialomița operează și ne explică în același timp. «În condițiile în care am ști cîți cîini avem în curți, cîți sterilizați, cîți nesterilizați, am putea elabora o strategie adecvată și am putea găși soluții pentru cei nedoriți. Noi, medicii veterinari din Ialomița, avem capacitatea să facem acest lucru. Sînt 50 de cabinete veterinare și alte 50 de cabinete care nu au neapărat specificul asta. Dar cineva trebuie să ne plătească!». Inertă sub efectul anesteziei, maidaneza pe care am decis în gînd să o botezăm Azorica, se lasă sterilizată. Operația costă 40 de lei. La fel și eutanasierea. Pe lîngă aceste costuri, municipalitatea suportă și consumabilele, de la medicamente la bisturiu. La aceste cheltuieli se adaugă costurile de prindere, cazarea animalelor și salariile hingherilor. În total, în jur de 100 de lei. Anual, prin adăpost, trec cam 100 de cîini. Jumătate dintre aceștia se întorc în oraș, jumătate sînt eutanasiați. «Pe termen lung, soluția cea mai bună o reprezintă sterilizarea și microciparea acestor cîini. La Slobozia, microciparea maidanezilor este suportată de către Primărie. La București, de exemplu, adopția unui cîine poate costa pînă la 500 de lei. Aici, practic, e gratis...».

Hingheri și oameni de bine
Azorica dă semne de viață. Doctorul Mocioniu a terminat operația de sterilizare. Asistenta o coase, aproape pe viu. Ne albim. Pe asistentă o cheamă Adreea Popa, are 22 de ani și este studentă. S-a angajat pe perioada vacanței, pentru practică. «Cîinii sînt extrem de rezistenți, nu vă panicați. Uneori, cînd sterilizăm mai mulți, nici nu se trezesc bine din anestezie și fug. Probabil că s-au adaptat mai bine decît ceilalți!». Andreea refuză să exprime o părere pro sau contra eutanasierii. Ea vrea doar să devină medic veterinar pentru că iubește animalele. Păreri au, în schimb, angajații adăpostului. «Dom’le, problema nu sînt cîinii, ci oamenii. Animalul e animal, dar omul e mai rău ca el. Ne înjură, ne scuipă, ne amenință... Iar dacă ajungem, cine știe cum, să îl luăm din fața blocului ori de pe la colțurile unde îi hrănesc, de multe ori nici nu mai vin după ei. Sau vin, fac actele de adopție și le dau drumul înapoi pe stradă!» ne explică unul dintre angajați. Eliberarea unui cîine adoptat în spațiu public reprezintă o încălcare a legii și se pedepsește ca atare. Oamenilor însă nu le pasă. După cum nu le pasă de faptul că, prins cu regularitate în spații publice, cîinele capătă un instinct teritorial și devine agresiv față de ceilalți.

Lătrău este mascota adăpostului. Un maidanez puternic, sur, plin de vlagă. A fost prins undeva prin zona MB-urilor, după zeci și zeci de încercări nereușite. «Tot primeam sesizări. Și de fiecare dată îl ratam. Era un război între noi. Pînă într-o zi, cînd am dat nas în nas cu el... Am tras fără să mai ochesc. A fugit, că îl vedeți cît de puternic e. Și la BRD n-a mai rezistat. S-a așezat pe trepte și așa l-am prins. Acum e cîinele nostru. L-am botezat Lătrău!» povestește Stelică Orășeanu. Acum Lătrău păzește adăpostul și știe de stăpîn. Stelică Orășeanu susține că, atunci cînd  este eliberat din lanț, cîinele nu mai pleacă. «Se învîrte prin curte, se gudură pe lîngă toți și se întoarce. Acum asta e casa lui...».

7 Octombrie 2014, 09:20 (91601 vizualizări - 114 comentarii)

Citiți și:
Mocioniu «door to door»

Comentariile cititorilor:


Marian:
(12 Octombrie 2014, 12:54)
Stai sa vezi abandon acuma, de la 1 ianuarie cind toti cainii vor trebui sa fie microcipati si sterilizati. Iar or sa se umple strazile ca n-o sa-mi spui mie ca lumea o sa se-nghesuise sa se conformeze, mai ales tanti Saftica si mos Gheorghe de la tara. Astia-s numara cartofii in pivnita si pastaile de mazare pe vrej si vreti sa-si puna problema inregimentarii septelului canin. Las ca il pun lu Fanica in portbagaj cind vine in weekend alaturi de damigeana de vin si parca remuscarile tardive n-or sa mai fie asa pronuntate. Se descurca el la oras. City slicker.
Misu:
(12 Octombrie 2014, 12:15)
Din ce in ce mai greu sa lase omul un comentariu la ce captcha inselatoare bagati. Pai sinteti in neregula si cu purtatorul de pusca cu substante stupefiante ca legea zice ca numai un medic veterinar poate sa le manipuleze or Stelica cel iubitor de Latrai nu este asa ceva, dupa stiinta noastra. Da hai sa zicem ca se poate trece cu vederea pen' ca mnealui pare o lecuta mai omenos. Iar daca pusca aia isi face datoria, nici n-ar mai fi nevoie de clestele medieval pe care il utilizeaza baietii veseli. Poate fi folosit un lat, o plasa sau pur si simplu animalul poate fi dus in brate daca e bine adormit. D-asta zic. PRIMA si PRIMA dovada de buna credinta a tuturor celor implicati in afacerea asta, este inlocuirea celor doi criminali versati pe nume Costin si George. La urma urmei le faceti si lor un bine. Prea multa CRIMA nu face bine la hipotalamus. Dati-le sansa sa se opreasca la al treilea nivel al iadului, nivelul 5 e mult prea aglomerat. Hitler, Stalin si Pol Pot au egourile supradimensionate.
Mihai:
(12 Octombrie 2014, 12:00)
Legea zice ca fiecare caine prins trebuie sa fie transportat in cusca lui. Mi se pare firesc. Incercati sa va puneti in pielea amaritilor care stau claie peste gramada intr-o cusca de 2 X 1,5 metri. Si inchipuiti-va ca asta se intimpla vara, intr-o masina fara ventilatie, dupa ce ati fost sugrumat si tirit pe asfalt pe o portiune generoasa de drum. Mai da-le-n pana mea domn Stoica de ghivece cocotate pe stilpi si uriteniile alea oribile confectionate din defunctele conducte. Si de banci amplasate la tot pasul ca sa ai de ce te impiedica. Cit draq va costa sa confectionati niste custi metalice ca sa puneti fiecare caine separat? Asta nu se vede ca stau cu usile inchise, restul porcariilor ne scot ochii cu proportiile lor desavirsite.
Stefania R:
(12 Octombrie 2014, 11:52)
Mesaj pentru toti  cei care doresc sau fac rau animalelor: nu uitati ca exista un Dumnezeu acolo sus care va avea grija sa platiti cu totii, mai devreme sau mai tarziu, voi sau copiii vostri!!!
Elena:
(12 Octombrie 2014, 11:49)
Domnul doctor care la prima vedere pare o fiinta foarte de treaba, destul de carismatic in opinia mea, ne tot da asigurari ca lucrurile se desfasoara conform legii. M-as bucura sa fie asa. M-as simti oarecum mai impacata ca n-avem incotro si trebuie sa acceptam eutanasia lor. Dar atunci de ce tot circula zvonurile? De ce ii vedem umblind pe strada tot pe cei doi hingheri carora li s-a dus vestea cit sint de cruzi si de inumani? O sa-i acord mai mult credit domnului Mocioniu si domnului primar atunci cind vor tine cont si de doleantele noastre in privinta asta.
ecarisaj:
(11 Octombrie 2014, 21:54)
Exterminati javrele , numai rahati de caine pe strazi si in parcuri... Si cand te gandesti ca exista oameni care nu au ce manca iar  unii cumpara specialitati si-si spala cu sampon elseve l.oreal  potaile paduchioase
Newton:
(11 Octombrie 2014, 18:30)
Sigur nu dr. Mocioniu omoara cainii cu bata - intr-adevar este un bun profesionist si un om foarte amabil.  Ci acele sinistre personaje pe care le vedem cu duba, cangile si pustile de jucarie. Vina Primariei - a serviciului Ecarisaj, este ca accepta aceste barbarii: ...mm.mama lor de caini,, nu, domnule Primar? Daca si-ar face datoria si, daca ar avea un pic de simt moral ar refuza sa ,,eutanasieze,, (sic!) bietele animale cu bata. 
Azorica:
(11 Octombrie 2014, 17:17)
Adriaaaaaan...
Truli:
(11 Octombrie 2014, 15:04)
Avem troll ! Avem troll !
Kiku:
(11 Octombrie 2014, 14:57)
Ca tot isi da toata lumea cu parerea: ca...amas in cainii vostri. Nu va asteptati, nu-i asa?
Pt. dl. Stoica:
(11 Octombrie 2014, 12:36)
Revin. Pentru ca atit domnul doctor cit si domnul primar sa-si demonstreze buna credinta si bunavointa, unul sa propuna si celalalt sa aprobe un fond alocat cabinetelor veterinare din oras, din care sa fie decontate macar partial operatiile de sterilizare a cainilor apartinind locuitorilor orasului, eventual si a celor din vecinatatea Sloboziei, macar sa se mobilizeze lumea si sa profite de aceasta oportunitate. Eu zic ca n-ar fi rau. Incercati si altfel, domnule Stoica. Yes you can.
Jay Jay Zet:
(11 Octombrie 2014, 12:20)
Frustrati de Slobozia. Stau zi si noapte in casa si birfesc pe la coltul calculatorului. Ia pune-ti-va si voi in pielea domnului doctor si vede-ti, usor var fi oare? Nemincati ce sinteti! Coclitilor! Due centesime vostro cuore. Retele neuronale falite. Parkinsonistilor.
Gali Leo:
(11 Octombrie 2014, 12:12)
La urma urmei daca nu merge cu principiul al treilea al prea stimatului meu confrate, incercati si cu E PUR SI MUOVE, it works any time.
Fufu:
(11 Octombrie 2014, 12:06)
Eu atit am de zis: traim vremuri cainoase si fiecare se descurca cum poate. Asa ca decit sa stau eu cu frica-n sin ca sare din tufis sau din tomberon si ma capseaza Azorel, Balanel sau Mieunel, mai bine sa faca domn doctor ce-o sti numai sa ma scuteasca de aceste spaime care imi ocupa tot timpul.
Nini:
(11 Octombrie 2014, 11:59)
Acuma dinsul poate ca si-ar face treaba dar daca primarele zice ca n-am bani dom'le, descurca-te cum oi putea, ce sa faca omul? Sa dea bani din buzunar doar asa din prea mare dragoste de animale? Si-apoi cine stie, poate ca le cinta, ii descinta, ii leagana in brate, ii priveste dragastos in ochi si dupa aia le aplica injectia fatala. Cum altfel s-ar mai putea intoarce la treburile diurne si si-ar mai putea privi copiii in ochi?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 03 Oct 2026
225 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

ISU Ialomița: Construcțiile și amenajările neautorizate privind securitatea la incendiu, termen limită pentru intrarea în legalitate-31.12.2016

Potrivit prevederilor art. 30 alin (4^1) din Legea nr. 307 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările și completările ulterioare, pentru construcțiile și amenajările care se supun avizării ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2016, 15:20
(6391 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: «Să plantăm și să îngrijim o floare!»

Din anul 2005 și pînă în prezent, Protopopiatul Urziceni a desfășurat neîntrerupt diverse activități instructiv-educative și recreative pentru copiii din comunitate prin intermediul Biroului de Asistență ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2016, 14:25
(5334 vizualizări - 0 comentarii)


AFIR va primi cereri de finanțare a investiților neagricole din zona rurală

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) deschide o nouă sesiune anuală de depunere a proiectelor de investiții pentru submăsurile din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PND ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2016, 13:15
(7812 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Faza zonală a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență

În perioada 27-29.07.2016, Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Știrbei» al județului Călărași va organiza și desfășura competiția cu tematică de pompieri, care va reuni la start loturile reprezentative ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2016, 12:35
(5440 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale în trafic

Vineri și sîmbătă, 22/23 iulie 2016, urmare a protocolului încheiat între ANSVSA și IGPR, cu privire la organizarea controalelor oficiale și respectarea condițiilor sanitare veterinare referitoare la producerea ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2016, 11:25
(4958 vizualizări - 0 comentarii)


Liceenii au șansa să opteze pentru cariera militară

Absolvenții claselor a IX-a si a X-a care vor să urmeze o formă de învățămînt militar au șansa sa se transfere la Colegiul Național Militar «Tudor Vladimirescu» Craiova . Chiar daca este vacanță, oferta ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2016, 14:05
(4705 vizualizări - 0 comentarii)


cîine găsit

Găsit cîine duminică, 24 iulie 2016,
zona Central, rasa Ciobănesc Turcesc,
asemănător Malamu Alaska.
Rog contactați telefon 0730568820.

26 Iulie 2016, 12:15


Tragedie la Bordușani. Doi frați, înghițiți de apele Borcei

Tragedie la Bordușani duminică, 24 iulie 2016. Doi frați, de 11 și 15 ani, și-au găsit sfîrșitul înghițiți de apele Borcei. Băieții plecaseră de acasă fără să spună părinților că merg la scăldat. În această ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2016, 12:45
(6904 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

SC GNF BAKERY
PRODUCTS SRL

angajeză șoferi
-distribuitori produse
panificație-patiserie
în județul Ialomița,
permis categ. B,
salariu atractiv.
Relații la telefon 0733/940.564

21 Iulie 2016, 18:45


Regulamentul de selecție a proiectelor europene finanțate prin PNDR 2020 a fost modificat

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță modificări ale Regulament de organizare și funcționare (ROF) a procesului de selecție și a procesului de verificare a contestațiilor pentru proiectele ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2016, 14:45
(6399 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Infractori depistați de polițiști

Marți, 19 iulie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Ialomița au depistat un bărbat, de 51 de ani, din comuna Albești, pe numele căruia Tribunalul Constanța a emis un mandat ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2016, 13:15
(4007 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Femeie de 83 de ani, căzută de la etajul 2

Slobozia: Femeie de 83 de ani, căzută de la etajul 2

O femeie în vârstă de 83 de ani din Slobozia a căzut de la etajul 2 al unui bloc de locuințe, după ce s-a aplecat în exterior, cu intenția de a aduna rufele întinse pe un suport, în fața ferestrei. Evenimentul ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2016, 20:05
(5049 vizualizări - 0 comentarii)


«Ziua Porților Deschise» la Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița

Pe 28 iulie 2016 se împlinesc 110 ani de cînd, sub deviza «Totdeauna și tuturor, gata pentru ajutor», a luat ființă Ambulanța Română. Prin Legea 22/2015 Parlamentul României a decretat ziua de 28 iulie ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2016, 18:40
(5229 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: În atenția proaspeților absolvenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița aduce la cunoștința absolvenților promoției 2016 faptul că, în situația în care nu pot ocupa un loc de muncă după absolvire, pot beneficia de indemnizație ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2016, 17:25
(4334 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: «Cel mai puternic pompier»

ISU Ialomița: «Cel mai puternic pompier»

În perioada 13-15 iulie 2016, Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița și Asociația Sportivă a Pompierilor -Sucursala Ialomița au organizat și desfășurat, la Slobozia ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2016, 16:55
(6841 vizualizări - 0 comentarii)


AFIR oferă finanțare prin PNDR 2020 pentru proiecte destinate procesării produselor agricole

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) primește pînă la 31 octombrie 2016, orele 16,00, cereri pentru finanțarea proiectelor de investiții din domeniul procesării produselor agricole prin ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2016, 15:55
(4737 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Urziceni și Amara

Vineri, 15 iulie a.c., pe raza municipiului Urziceni s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Astfel, în timp ce un bărbat, de 50 de ani, conducea un autoturism pe raza localității ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2016, 14:35
(5781 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Amenzi de peste 97000 de lei, 21 permise reținute

La acest sfîrșit de săptămînă, 15-17 iulie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2016, 13:35
(6097 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive

Polițiștii au desfășurat, pe parcursul acestui sfîrșit de săptămînă, activități suplimentare pentru siguranța cetățenilor, prevenirea faptelor antisociale și pentru menținerea ordinii și liniștii publice ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2016, 12:20
(4771 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: 11 incendii în 48 de ore

Un scurtcircuit produs la instalația electrică a fost cauza probabilă care a dus la izbucnirea unui incendiu, la locuința unui cetățean din localitatea Smirna. Evenimentul a fost anunțat la 112 în data ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2016, 11:15
(4416 vizualizări - 0 comentarii)


În Ialomița, rata de promovare la Bacalaureat 2016 a crescut la 68,03%

Sîmbătă, 16 iulie a.c., s-au făcut publice rezultatele finale la Bacalaureat 2016, după rezolvarea contestanțiilor. La nivelul județului, potrivit Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, rata de promovare ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2016, 16:38
(5142 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: «Caravana filmului românesc»

Între 18 și 24 iulie 2016, Grădina de Vară din stațiunea Amara este locul unde va poposi «Caravana filmelor românești». Începînd cu orele 21,30, în toate aceste zile, 6 filme cunoscute realizate de regizori ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2016, 20:25
(5719 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune împotriva braconajului piscicol

Polițiștii ialomițeni, alături de inspectori ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Ialomița și jandarmi au efectuat joi, 14 iulie a.c., o serie de acțiuni care au avut ca scop prevenirea braconajului piscicol ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2016, 15:50
(2646 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

SC Bere Băuturi București SA
angajează contabil analist financiar
pentru punct de lucru Țăndărei
Condițiile angajării sînt:
-experiență în domeniu, minim 5 ani
-cunoașterea centrilor de cost
și a gestiunii
-prezență agreabilă, spirit de echipă
Persoanele interesate pot depune
CV la adresa de e-mail
office.ialomita@bere-băuturi.ro
pentru detalii suplimentare apelați
telefon 0751/078.718

14 Iulie 2016, 11:15


anunț angajare

SC KALIZEA BOROMIR SA
cu sediul în municipiul Slobozia,
Șos. Amara, nr. 4,
corpul C24-corp administrativ,
et. 2, județul Ialomița
angajează începînd
cu data de 01.09.2016

următoarele categorii de personal:
-morari
-ambalatori
-inginer industrie alimentară
(specialitate morărit)
-laborant
-manipulatori
-funcționar economic
(studii superioare economice)
-mecanici
-electricieni

Persoanele interesate pot depune
CV la sediul societății din Slobozia
Persoană de contact
Ștefan Iulia, telefon 0730/619.906

14 Iulie 2016, 11:05


Primăria Slobozia asfaltează străzi

Primăria Municipiului Slobozia, prin Direcția de Administrare a Domeniului Public-Secția Reparații și Întreținere Străzi va efectua în perioada 11-15.07.2016 operațiuni de turnare mixtură asfaltică, întreținere ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2016, 18:15
(4887 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Certificatul de cazier judiciar se obține mai simplu

Poliția Română operaționalizează prevederile OUG nr. 41/2016, privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2016, 16:20
(8527 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: «Cel mai puternic pompier»

În conformitate cu calendarul sportiv anual, Asociația Sportivă a Pompierilor-Sucursala Ialomița și Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița organizează, în perioada ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2016, 15:45
(5445 vizualizări - 0 comentarii)


AFIR sprijină cooperarea între actorii din lanțul de aprovizionare prin intermediul submăsurilor din PNDR 2020

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale primește pînă în 31 iulie 2016, orele 16,00, cereri pentru finanțarea proiectelor de investiții pentru cooperarea orizontală și verticală între actorii din ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2016, 14:35
(3923 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița monitorizează pesta porcină

Avînd în vedere implementarea Programului de monitorizare și control pentru pesta porcină clasică, pe anul 2016, DSVSA Ialomița informează crescătorii de porcine de pe raza județului Ialomița că a fost ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2016, 13:20
(7263 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști eu în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  :-)) în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști sperăm în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Tic Tac în Rețeaua de canalizare a comunelor Giurgeni, Gura Ialomiței și Mihail Kogălniceanu este NEFUNCȚIONALĂ! apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gabi în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mariuca în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Alex în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean asigurat în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mary în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Calin în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Necunoscut în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Daniel în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetateanu.net în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...