Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

AZORICA

AZORICA

De zeci de ani, iubitorii de cîini din Slobozia reclamă abuzurile autorităților locale. Anul trecut, obligată de reglementările legislative în vigoare, Primăria Slobozia a reușit să înființeze un serviciu de ecarisaj «ca la carte» și să angajeze un medic veterinar care să gestioneze din punct de vedere medical activitatea adăpostului pentru cîini din incinta DADP Slobozia. Numărul adopțiilor rămîne însă infim, deși procedura este suportată de către municipalitate.

Cîinii noștri cei de toate zilele
Adăpostul pentru cîini din incinta Direcției de Administrare a Domeniului Public Slobozia este la marginea orașului, în spatele Penitenciarului. Investiția (mai exact termopanele cu care a fost înzestrat adăpostul!) a suscitat, la momentul inaugurării, vii polemici. Apoi, acestea s-au stins, iar activitatea de ecarisaj a fost ignorată. Doar cînd și cînd, vreo gospodină lăsată fără maidanezul pe care îl hrănește în fața blocului, plînge prin paginile publicațiilor locale acuzînd «criminalii» care i-au luat odorul. Ori, și mai rar, vreun slobozean mușcat înfierează patriotic «neimplicarea autorităților». Miercuri, cînd medicul veterinar Adrian Mocioniu ne-a permis accesul în sala de operații a adăpostului, cîini erau puțini. Vreo 20, cu tot cu pui. Stelică Orășeanu, responsabilul care se ocupă de activitatea din acest stabiliment, susține că situația este sub control, în ciuda opoziției pe care o întîmpină de la cetățenii orașului. «Uite-i! Aicea sînt! Eu i-aș da, dar nu am cui. Nu vine nimeni. Doar cînd și cînd, cîte unul care vrea să-și recupereze cîinele. Altfel rar, rar de tot, vine cineva să adopte un maidanez... Cine știe cum!». Adăpostul e un șir de boxe de beton, curate, dar neprietenoase. Cîinii mai mult schelălăie decît latră și par neajutorați. Nici nouă nu ne dă ghes inima să adoptăm unul. Deși sîntem îmbiați să alegem, că din două în două săptămîni sînt eutanasiați...

Microciparea este singura soluție
Sala de operații a adăpostului e o chichineață de unu’ jumate pe doi, utilată spartan. Pe masa de operații, legată de toate cele patru picioare, o maidaneză cît un iepure este pregătită pentru sterilizare. Adrian Mocioniu, medicul veterinar al adăpostului și președintele Colegiului Medicilor Veterinari Ialomița operează și ne explică în același timp. «În condițiile în care am ști cîți cîini avem în curți, cîți sterilizați, cîți nesterilizați, am putea elabora o strategie adecvată și am putea găși soluții pentru cei nedoriți. Noi, medicii veterinari din Ialomița, avem capacitatea să facem acest lucru. Sînt 50 de cabinete veterinare și alte 50 de cabinete care nu au neapărat specificul asta. Dar cineva trebuie să ne plătească!». Inertă sub efectul anesteziei, maidaneza pe care am decis în gînd să o botezăm Azorica, se lasă sterilizată. Operația costă 40 de lei. La fel și eutanasierea. Pe lîngă aceste costuri, municipalitatea suportă și consumabilele, de la medicamente la bisturiu. La aceste cheltuieli se adaugă costurile de prindere, cazarea animalelor și salariile hingherilor. În total, în jur de 100 de lei. Anual, prin adăpost, trec cam 100 de cîini. Jumătate dintre aceștia se întorc în oraș, jumătate sînt eutanasiați. «Pe termen lung, soluția cea mai bună o reprezintă sterilizarea și microciparea acestor cîini. La Slobozia, microciparea maidanezilor este suportată de către Primărie. La București, de exemplu, adopția unui cîine poate costa pînă la 500 de lei. Aici, practic, e gratis...».

Hingheri și oameni de bine
Azorica dă semne de viață. Doctorul Mocioniu a terminat operația de sterilizare. Asistenta o coase, aproape pe viu. Ne albim. Pe asistentă o cheamă Adreea Popa, are 22 de ani și este studentă. S-a angajat pe perioada vacanței, pentru practică. «Cîinii sînt extrem de rezistenți, nu vă panicați. Uneori, cînd sterilizăm mai mulți, nici nu se trezesc bine din anestezie și fug. Probabil că s-au adaptat mai bine decît ceilalți!». Andreea refuză să exprime o părere pro sau contra eutanasierii. Ea vrea doar să devină medic veterinar pentru că iubește animalele. Păreri au, în schimb, angajații adăpostului. «Dom’le, problema nu sînt cîinii, ci oamenii. Animalul e animal, dar omul e mai rău ca el. Ne înjură, ne scuipă, ne amenință... Iar dacă ajungem, cine știe cum, să îl luăm din fața blocului ori de pe la colțurile unde îi hrănesc, de multe ori nici nu mai vin după ei. Sau vin, fac actele de adopție și le dau drumul înapoi pe stradă!» ne explică unul dintre angajați. Eliberarea unui cîine adoptat în spațiu public reprezintă o încălcare a legii și se pedepsește ca atare. Oamenilor însă nu le pasă. După cum nu le pasă de faptul că, prins cu regularitate în spații publice, cîinele capătă un instinct teritorial și devine agresiv față de ceilalți.

Lătrău este mascota adăpostului. Un maidanez puternic, sur, plin de vlagă. A fost prins undeva prin zona MB-urilor, după zeci și zeci de încercări nereușite. «Tot primeam sesizări. Și de fiecare dată îl ratam. Era un război între noi. Pînă într-o zi, cînd am dat nas în nas cu el... Am tras fără să mai ochesc. A fugit, că îl vedeți cît de puternic e. Și la BRD n-a mai rezistat. S-a așezat pe trepte și așa l-am prins. Acum e cîinele nostru. L-am botezat Lătrău!» povestește Stelică Orășeanu. Acum Lătrău păzește adăpostul și știe de stăpîn. Stelică Orășeanu susține că, atunci cînd  este eliberat din lanț, cîinele nu mai pleacă. «Se învîrte prin curte, se gudură pe lîngă toți și se întoarce. Acum asta e casa lui...».

7 Octombrie 2014, 09:20 (88697 vizualizări - 114 comentarii)

Citiți și:
Mocioniu «door to door»

Comentariile cititorilor:


Marian:
(12 Octombrie 2014, 12:54)
Stai sa vezi abandon acuma, de la 1 ianuarie cind toti cainii vor trebui sa fie microcipati si sterilizati. Iar or sa se umple strazile ca n-o sa-mi spui mie ca lumea o sa se-nghesuise sa se conformeze, mai ales tanti Saftica si mos Gheorghe de la tara. Astia-s numara cartofii in pivnita si pastaile de mazare pe vrej si vreti sa-si puna problema inregimentarii septelului canin. Las ca il pun lu Fanica in portbagaj cind vine in weekend alaturi de damigeana de vin si parca remuscarile tardive n-or sa mai fie asa pronuntate. Se descurca el la oras. City slicker.
Misu:
(12 Octombrie 2014, 12:15)
Din ce in ce mai greu sa lase omul un comentariu la ce captcha inselatoare bagati. Pai sinteti in neregula si cu purtatorul de pusca cu substante stupefiante ca legea zice ca numai un medic veterinar poate sa le manipuleze or Stelica cel iubitor de Latrai nu este asa ceva, dupa stiinta noastra. Da hai sa zicem ca se poate trece cu vederea pen' ca mnealui pare o lecuta mai omenos. Iar daca pusca aia isi face datoria, nici n-ar mai fi nevoie de clestele medieval pe care il utilizeaza baietii veseli. Poate fi folosit un lat, o plasa sau pur si simplu animalul poate fi dus in brate daca e bine adormit. D-asta zic. PRIMA si PRIMA dovada de buna credinta a tuturor celor implicati in afacerea asta, este inlocuirea celor doi criminali versati pe nume Costin si George. La urma urmei le faceti si lor un bine. Prea multa CRIMA nu face bine la hipotalamus. Dati-le sansa sa se opreasca la al treilea nivel al iadului, nivelul 5 e mult prea aglomerat. Hitler, Stalin si Pol Pot au egourile supradimensionate.
Mihai:
(12 Octombrie 2014, 12:00)
Legea zice ca fiecare caine prins trebuie sa fie transportat in cusca lui. Mi se pare firesc. Incercati sa va puneti in pielea amaritilor care stau claie peste gramada intr-o cusca de 2 X 1,5 metri. Si inchipuiti-va ca asta se intimpla vara, intr-o masina fara ventilatie, dupa ce ati fost sugrumat si tirit pe asfalt pe o portiune generoasa de drum. Mai da-le-n pana mea domn Stoica de ghivece cocotate pe stilpi si uriteniile alea oribile confectionate din defunctele conducte. Si de banci amplasate la tot pasul ca sa ai de ce te impiedica. Cit draq va costa sa confectionati niste custi metalice ca sa puneti fiecare caine separat? Asta nu se vede ca stau cu usile inchise, restul porcariilor ne scot ochii cu proportiile lor desavirsite.
Stefania R:
(12 Octombrie 2014, 11:52)
Mesaj pentru toti  cei care doresc sau fac rau animalelor: nu uitati ca exista un Dumnezeu acolo sus care va avea grija sa platiti cu totii, mai devreme sau mai tarziu, voi sau copiii vostri!!!
Elena:
(12 Octombrie 2014, 11:49)
Domnul doctor care la prima vedere pare o fiinta foarte de treaba, destul de carismatic in opinia mea, ne tot da asigurari ca lucrurile se desfasoara conform legii. M-as bucura sa fie asa. M-as simti oarecum mai impacata ca n-avem incotro si trebuie sa acceptam eutanasia lor. Dar atunci de ce tot circula zvonurile? De ce ii vedem umblind pe strada tot pe cei doi hingheri carora li s-a dus vestea cit sint de cruzi si de inumani? O sa-i acord mai mult credit domnului Mocioniu si domnului primar atunci cind vor tine cont si de doleantele noastre in privinta asta.
ecarisaj:
(11 Octombrie 2014, 21:54)
Exterminati javrele , numai rahati de caine pe strazi si in parcuri... Si cand te gandesti ca exista oameni care nu au ce manca iar  unii cumpara specialitati si-si spala cu sampon elseve l.oreal  potaile paduchioase
Newton:
(11 Octombrie 2014, 18:30)
Sigur nu dr. Mocioniu omoara cainii cu bata - intr-adevar este un bun profesionist si un om foarte amabil.  Ci acele sinistre personaje pe care le vedem cu duba, cangile si pustile de jucarie. Vina Primariei - a serviciului Ecarisaj, este ca accepta aceste barbarii: ...mm.mama lor de caini,, nu, domnule Primar? Daca si-ar face datoria si, daca ar avea un pic de simt moral ar refuza sa ,,eutanasieze,, (sic!) bietele animale cu bata. 
Azorica:
(11 Octombrie 2014, 17:17)
Adriaaaaaan...
Truli:
(11 Octombrie 2014, 15:04)
Avem troll ! Avem troll !
Kiku:
(11 Octombrie 2014, 14:57)
Ca tot isi da toata lumea cu parerea: ca...amas in cainii vostri. Nu va asteptati, nu-i asa?
Pt. dl. Stoica:
(11 Octombrie 2014, 12:36)
Revin. Pentru ca atit domnul doctor cit si domnul primar sa-si demonstreze buna credinta si bunavointa, unul sa propuna si celalalt sa aprobe un fond alocat cabinetelor veterinare din oras, din care sa fie decontate macar partial operatiile de sterilizare a cainilor apartinind locuitorilor orasului, eventual si a celor din vecinatatea Sloboziei, macar sa se mobilizeze lumea si sa profite de aceasta oportunitate. Eu zic ca n-ar fi rau. Incercati si altfel, domnule Stoica. Yes you can.
Jay Jay Zet:
(11 Octombrie 2014, 12:20)
Frustrati de Slobozia. Stau zi si noapte in casa si birfesc pe la coltul calculatorului. Ia pune-ti-va si voi in pielea domnului doctor si vede-ti, usor var fi oare? Nemincati ce sinteti! Coclitilor! Due centesime vostro cuore. Retele neuronale falite. Parkinsonistilor.
Gali Leo:
(11 Octombrie 2014, 12:12)
La urma urmei daca nu merge cu principiul al treilea al prea stimatului meu confrate, incercati si cu E PUR SI MUOVE, it works any time.
Fufu:
(11 Octombrie 2014, 12:06)
Eu atit am de zis: traim vremuri cainoase si fiecare se descurca cum poate. Asa ca decit sa stau eu cu frica-n sin ca sare din tufis sau din tomberon si ma capseaza Azorel, Balanel sau Mieunel, mai bine sa faca domn doctor ce-o sti numai sa ma scuteasca de aceste spaime care imi ocupa tot timpul.
Nini:
(11 Octombrie 2014, 11:59)
Acuma dinsul poate ca si-ar face treaba dar daca primarele zice ca n-am bani dom'le, descurca-te cum oi putea, ce sa faca omul? Sa dea bani din buzunar doar asa din prea mare dragoste de animale? Si-apoi cine stie, poate ca le cinta, ii descinta, ii leagana in brate, ii priveste dragastos in ochi si dupa aia le aplica injectia fatala. Cum altfel s-ar mai putea intoarce la treburile diurne si si-ar mai putea privi copiii in ochi?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 29 Sep 2026
287 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Incendii la Cosâmbești și Fetești

Incendii la Cosâmbești și Fetești

În dimineața zilei de duminică, 28 iulie a.c., în jurul orelor 11,10, Detașamentul de Pompieri Slobozia a intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la o anexă gospodărească ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2024, 11:20
(2454 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Țăndărei, Fetești și Ciochina

Accidente la Țăndărei, Fetești și Ciochina

Luni, 29 iulie, în jurul orelor 22,10, dispeceratul ISU Ialomița a fost anunțat de producerea unui accident rutier pe DN21A, în orașul Țăndărei, în care au fost implicate un autoturism ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2024, 11:10
(2735 vizualizări - 1 comentariu)


Razie a polițiștilor la Movilița

Joi, 25 iulie a.c., polițiștii au organizat o razie în comuna Movilița, având ca scop menținerea și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea faptelor ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2024, 13:40
(1763 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Premierul Ciolacu să nu-i mai mintă pe români! „Marea Restructurare“ a aparatului bugetar înseamnă peste 35.000 de salariați în plus la Stat!»

La aproape 10 luni de la angajamentul premierului Ciolacu de a realiza «cea mai ambițioasă reformă a aparatului bugetar de după Revoluție», care să includă comasări și desființarea unor instituții ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2024, 16:55
(4347 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,69 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor și a verificărilor din iunie 2024

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au efectuat, în luna iunie 2024, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. Astfel, au fost finalizate 13 inspecții fiscale ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2024, 13:20
(6386 vizualizări - 0 comentarii)


APIA eliberează adeverințe crescătorilor de animale care doresc să acceseze credite

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând de miercuri, 24 iulie 2024, eliberează adeverințe pentru beneficiarii intervențiilor în sectorul zootehnic ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2024, 07:40
(6837 vizualizări - 0 comentarii)


Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița recrutează candidați

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița recrutează candidați în vederea participării la concursul de admitere în cadrul Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza», sesiunea ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2024, 11:55
(7933 vizualizări - 0 comentarii)


Pesta Micilor Rumegătoare, în atenția DSVSA Ialomița

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița atenționează proprietarii de ovine și caprine, de pe raza județului, cu privire la contextul epidemiologic european și național privind ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2024, 11:45
(6542 vizualizări - 1 comentariu)


RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică de la RAJA Constanța este la rându-i o opțiune rapidă, sigură ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2024, 10:20
(7507 vizualizări - 0 comentarii)


«Ziua Imnului», marcată la Slobozia

Instituția Prefectului Ialomița va organiza luni, 29 iulie 2024, o festivitate prin care va marca «Ziua Imnului». În cadrul evenimentului, prefectul județului Ialomița, Constantin ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2024, 08:40
(2435 vizualizări - 0 comentarii)


Sfântu Gheorghe: Ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 53 de ani

Polițiștii din Ion Roată au fost sesizați luni, 22 iulie 2024, de către o femeie de 49 de ani, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către concubinul său, un bărbat în vârstă ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2024, 16:15
(7811 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți-Târg: Beat la volan

Luni, 22 iulie 2024,  în jurul orelor 23,30, polițiștii din Fierbinți-Târg au oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 45 de ani. În urma ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2024, 16:10
(4320 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Animale aflate în pericol, salvate de polițiști

Urziceni: Animale aflate în pericol, salvate de polițiști

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că într-un apartament din Urziceni mai multe animale trăiesc în condiții improprii. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2024, 15:10
(3494 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Invitație la concert

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Invitație la concert

Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Cultural «Ionel Perlea» și în parteneriat cu Asociația «Suonarte», invită publicul ialomițean la spectacolul «PUCCINI 10 ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2024, 13:45
(5631 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Precizări cu privire la eco-schemele din sectorul zootehnic

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează cu privire la anumite condiții și excepții în acordarea de sprijin financiar pentru eco-schemele din sectorul zootehnic, aferente ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2024, 12:55
(5826 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 5,20 milioane de lei în iunie 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna iunie 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de 5,2 milioane ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2024, 11:15
(15369 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zonele Vlașca, Fetești-Gară și Fetești-Oraș!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 23 iulie 2024, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul conductei de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, din orașul Fetești. Pentru realizarea ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2024, 08:55
(2017 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor în zona Urziceni

Vineirm, 19 iulie a.c., polițiștii au organizat în localitățile Urziceni, Bărbulești, Movilița, Coșereni și Manasia  o acțiune cu efective mărite, având ca scop menținerea și asigurarea ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2024, 16:40
(1441 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni razie


Incendii la case din Sudiți și Condeești

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentul de Pompieri Slobozia au intervenit, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, pentru gestionarea unei situații de urgență ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2024, 13:05
(2676 vizualizări - 0 comentarii)


S-a înecat în Lacul Amara

În dimineața zilei de duminică, 21 iulie a.c., în jurul orelor 10,15, Detașamentul de Pompieri Slobozia a intervenit cu o autospecială de stingere și o barcă pneumatică pentru extragerea ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2024, 12:55
(2750 vizualizări - 1 comentariu)


Accidente la Orboești și Fetești

Două echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, au intervenit la un accident rutier produs pe raza localității ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2024, 12:50
(2119 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 22 iulie 2024, termen-limită de depunere a declarațiilor fiscale pentru aplicarea/încetarea aplicării sistemului TVA la încasare

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 22 iulie 2024, este termenul-limită de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării organului ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2024, 10:20
(5745 vizualizări - 0 comentarii)


Patru persoane urmărite internațional pentru «furt calificat», depistate la Slobozia

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au acționat în cursul zilei de luni, 15 iulie 2024, la Slobozia, în vederea depistării unor persoane urmărite la nivel internațional. Astfel ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2024, 15:30
(7239 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Acțiune cu efective mărite de polițiști

Luni, 15 iulie 2024, polițiștii din Urziceni au organizat o acțiune cu efective mărite, având ca scop menținerea și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică. În acest sens, au ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2024, 15:25
(3472 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni acțiune


AJFP Ialomița: 133,80 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna iunie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna iunie 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 133,80 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2024, 09:40
(5160 vizualizări - 0 comentarii)


Forumul APPR solicită intervenția prim-ministrului României pentru salvarea sectorului agricol afectat de secetă

Într-o scrisoare deschisã fãcutã publicã la începutul acestei sãptãmâni, Forumul Agricul­torilor și Procesatorilor Profesioniști din Rom ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2024, 17:25
(2206 vizualizări - 0 comentarii)


APIA a extras eșantionul de control aferent Campaniei 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că a fost extras eșantionul de control pentru Campania 2024, aferent schemelor de plată pe suprafață, măsurilor de dezvoltare rurală ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2024, 17:05
(8292 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Program de furnizare a apei în localitatea Moldoveni

Din cauza fenomenului de secetă accentuată și a temperaturilor extreme, s-a înregistrat o creștere semnificativă a consumului de apă în localitatea Moldoveni. Din acest motiv, pe timpul nopții ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2024, 09:15
(5566 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Ion Ghica, Horia și Movilița

Incendii la Ion Ghica, Horia și Movilița

Duminică, 14 iulie a.c., două echipaje de pompieri din Slobozia au intervenit pentru limitarea și lichidarea unui incendiu produs la o locuință în satul Ion Ghica. Au ars locuința, un adăpost de ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2024, 13:15
(3483 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Gârbovi, Urziceni, Fetești și Slobozia Nouă

Accidente la Gârbovi, Urziceni, Fetești și Slobozia Nouă

Două echipaje de pompieri din Urziceni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, au intervenit la un accident rutier produs pe raza localității Gârbovi, în care ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2024, 13:10
(2744 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
CASA în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 @Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene SOL în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 cetatean în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Gigel în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! ana în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean Marin C. în Căzănești a redevenit comună! Marin C. în «Taxa de pod» de la Fetești dispare oficial de la 1 octombrie 2026 Respect ! în Grădinița din Cartierul Dudești/Fetești și-a deschis porțile contribuabil în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Asistentă în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Bratu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Mary în Primarul Potor caută «apă bună de băut» pentru Slobozia la... Țăndărei! Seby în «Taxa de pod» de la Fetești dispare oficial de la 1 octombrie 2026 @ Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Mariusică în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...