Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

AZORICA

AZORICA

De zeci de ani, iubitorii de cîini din Slobozia reclamă abuzurile autorităților locale. Anul trecut, obligată de reglementările legislative în vigoare, Primăria Slobozia a reușit să înființeze un serviciu de ecarisaj «ca la carte» și să angajeze un medic veterinar care să gestioneze din punct de vedere medical activitatea adăpostului pentru cîini din incinta DADP Slobozia. Numărul adopțiilor rămîne însă infim, deși procedura este suportată de către municipalitate.

Cîinii noștri cei de toate zilele
Adăpostul pentru cîini din incinta Direcției de Administrare a Domeniului Public Slobozia este la marginea orașului, în spatele Penitenciarului. Investiția (mai exact termopanele cu care a fost înzestrat adăpostul!) a suscitat, la momentul inaugurării, vii polemici. Apoi, acestea s-au stins, iar activitatea de ecarisaj a fost ignorată. Doar cînd și cînd, vreo gospodină lăsată fără maidanezul pe care îl hrănește în fața blocului, plînge prin paginile publicațiilor locale acuzînd «criminalii» care i-au luat odorul. Ori, și mai rar, vreun slobozean mușcat înfierează patriotic «neimplicarea autorităților». Miercuri, cînd medicul veterinar Adrian Mocioniu ne-a permis accesul în sala de operații a adăpostului, cîini erau puțini. Vreo 20, cu tot cu pui. Stelică Orășeanu, responsabilul care se ocupă de activitatea din acest stabiliment, susține că situația este sub control, în ciuda opoziției pe care o întîmpină de la cetățenii orașului. «Uite-i! Aicea sînt! Eu i-aș da, dar nu am cui. Nu vine nimeni. Doar cînd și cînd, cîte unul care vrea să-și recupereze cîinele. Altfel rar, rar de tot, vine cineva să adopte un maidanez... Cine știe cum!». Adăpostul e un șir de boxe de beton, curate, dar neprietenoase. Cîinii mai mult schelălăie decît latră și par neajutorați. Nici nouă nu ne dă ghes inima să adoptăm unul. Deși sîntem îmbiați să alegem, că din două în două săptămîni sînt eutanasiați...

Microciparea este singura soluție
Sala de operații a adăpostului e o chichineață de unu’ jumate pe doi, utilată spartan. Pe masa de operații, legată de toate cele patru picioare, o maidaneză cît un iepure este pregătită pentru sterilizare. Adrian Mocioniu, medicul veterinar al adăpostului și președintele Colegiului Medicilor Veterinari Ialomița operează și ne explică în același timp. «În condițiile în care am ști cîți cîini avem în curți, cîți sterilizați, cîți nesterilizați, am putea elabora o strategie adecvată și am putea găși soluții pentru cei nedoriți. Noi, medicii veterinari din Ialomița, avem capacitatea să facem acest lucru. Sînt 50 de cabinete veterinare și alte 50 de cabinete care nu au neapărat specificul asta. Dar cineva trebuie să ne plătească!». Inertă sub efectul anesteziei, maidaneza pe care am decis în gînd să o botezăm Azorica, se lasă sterilizată. Operația costă 40 de lei. La fel și eutanasierea. Pe lîngă aceste costuri, municipalitatea suportă și consumabilele, de la medicamente la bisturiu. La aceste cheltuieli se adaugă costurile de prindere, cazarea animalelor și salariile hingherilor. În total, în jur de 100 de lei. Anual, prin adăpost, trec cam 100 de cîini. Jumătate dintre aceștia se întorc în oraș, jumătate sînt eutanasiați. «Pe termen lung, soluția cea mai bună o reprezintă sterilizarea și microciparea acestor cîini. La Slobozia, microciparea maidanezilor este suportată de către Primărie. La București, de exemplu, adopția unui cîine poate costa pînă la 500 de lei. Aici, practic, e gratis...».

Hingheri și oameni de bine
Azorica dă semne de viață. Doctorul Mocioniu a terminat operația de sterilizare. Asistenta o coase, aproape pe viu. Ne albim. Pe asistentă o cheamă Adreea Popa, are 22 de ani și este studentă. S-a angajat pe perioada vacanței, pentru practică. «Cîinii sînt extrem de rezistenți, nu vă panicați. Uneori, cînd sterilizăm mai mulți, nici nu se trezesc bine din anestezie și fug. Probabil că s-au adaptat mai bine decît ceilalți!». Andreea refuză să exprime o părere pro sau contra eutanasierii. Ea vrea doar să devină medic veterinar pentru că iubește animalele. Păreri au, în schimb, angajații adăpostului. «Dom’le, problema nu sînt cîinii, ci oamenii. Animalul e animal, dar omul e mai rău ca el. Ne înjură, ne scuipă, ne amenință... Iar dacă ajungem, cine știe cum, să îl luăm din fața blocului ori de pe la colțurile unde îi hrănesc, de multe ori nici nu mai vin după ei. Sau vin, fac actele de adopție și le dau drumul înapoi pe stradă!» ne explică unul dintre angajați. Eliberarea unui cîine adoptat în spațiu public reprezintă o încălcare a legii și se pedepsește ca atare. Oamenilor însă nu le pasă. După cum nu le pasă de faptul că, prins cu regularitate în spații publice, cîinele capătă un instinct teritorial și devine agresiv față de ceilalți.

Lătrău este mascota adăpostului. Un maidanez puternic, sur, plin de vlagă. A fost prins undeva prin zona MB-urilor, după zeci și zeci de încercări nereușite. «Tot primeam sesizări. Și de fiecare dată îl ratam. Era un război între noi. Pînă într-o zi, cînd am dat nas în nas cu el... Am tras fără să mai ochesc. A fugit, că îl vedeți cît de puternic e. Și la BRD n-a mai rezistat. S-a așezat pe trepte și așa l-am prins. Acum e cîinele nostru. L-am botezat Lătrău!» povestește Stelică Orășeanu. Acum Lătrău păzește adăpostul și știe de stăpîn. Stelică Orășeanu susține că, atunci cînd  este eliberat din lanț, cîinele nu mai pleacă. «Se învîrte prin curte, se gudură pe lîngă toți și se întoarce. Acum asta e casa lui...».

7 Octombrie 2014, 09:20 (92462 vizualizări - 114 comentarii)

Citiți și:
Mocioniu «door to door»

Comentariile cititorilor:


Monica:
(11 Octombrie 2014, 11:41)
Mie chiar nu-mi vine sa cred ca se pot intimpla asemenea atrocitati in comunitatea noastra. Mai auzisem ca se intimpla pe la altii dar domnul doctor pare un om asa de dragut, am fost de citeva ori cu cainele la dinsul la cabinet si mi l-a facut bine, chiar i-am fost recunoscatoare si nici nu m-a costat asa de mult. Acuma am auzit ca au mai crescut preturile, dar ce sa mai zici, dinsul si-a facut calculele si asa a reiesit. Dar ca sa fie partas la asemenea fapte e de neconceput. Pare un om atit de bun. Eu chiar l-am recomandat si altora. Sa ma fi inselat oare?
Principiul al treilea al lui N:
(10 Octombrie 2014, 20:39)
Lagar de exterminare.  De ce nu respectati legea, domnilor responsabili din serviciul Primariei? Si eu am auzit cum cainii sunt omorati in mod barbar. Intereseaza pe cineva? Pe domnul Primar, cu siguranta ca nu. Probabil ca pretul injectiei letale se deconteaza. Daca nu va ajung fondurilor, cereti ajutor umanitar. Sunt convinsa ca se vor gasi oameni care vor sponsoriza asa ceva, daca veti spune clar: ,,Nu avem bani, asa ca ii omoram cu batele,, Chiar daca nu credeti in LEGEA MORALA, principiul actiunii si a reactiunii, enuntat de Newton functioneaza in Univers. Dupa fapta si rasplata. Va veni si rasplata voastra, poate nu imediat. Si o sa va intrebati, poate: Doamne, de ce mie?
Gigi:
(10 Octombrie 2014, 13:52)
Io parca mi-as indruma copilul sa faca totusi medicina veterinara. E drept ca e inca la gradinita da' asa frumos smotoceste el catelusii, aplica legea actiunii si reactiunii pe bobocii din batatura si se bucura cind bunica-sa face pisoiasii marinari, ca n-as vrea sa rateze o asa cariera motivationala plina de satisfactii emotionale si spirituale.
Miruna:
(10 Octombrie 2014, 13:35)
Eu ii doresc tot binele din lume domnului doctor. Sa-i mearga afacerile brici, familia sa-i fie fericita si cainii de la ferma sa nu i se mai inmulteasca ca sa fie nevoit sa-i aduca la adapost unde sa-i tina si in final sa-i omoare pe banii statului. Atunci cind pe strada o sa vad alta echipa decit cea formata din Heckell si Jeckell, o sa dau si o acatista, pina atunci sufletu'.
Diogene:
(10 Octombrie 2014, 13:25)
Mie chiar mi-au dat lacrimile, zau. Citind discursul domnului doctor era cit pe ce sa cred ca am dat peste un om. Pe urma mi-am adus aminte ca Ponta e un plagiator mincinos, Putin un dictator nemilos, Obama nu s-a nascut in America si mi-am zis ca de ce ar face cineva exceptie.
Adriana:
(10 Octombrie 2014, 13:11)
E putin credibil ca un adevarat iubitor de animale s-ar putea implica intr-o asemenea activitate. Mai degraba trebuie sa fii un soi de Dr. Jekyll si Mr. Hyde ca s-o faci sau pur si simplu un sadic ordinar cum a fost medicul dinainte  care deturna ketamina necesara anesteziilor in scopul traficului de droguri si caruia ii mureau in chinuri ingrozitoare putinele animale operate, caini sau pisici. Nu cred ca e o buna justificare asta cu: noi avem partea noastra, primaria o are pe a ei. Daca ai intrat in hora (si e o hora a dracului de solicitanta etic si moral) si vrei sa-ti pastrezi si demonstrezi tinuta si probitatea profesionala trebuie sa faci un pic mai mult. Apreciaza si publicul si clientii prezenti si viitori si are o influenta pozitiva si asupra propriei constiinte. O sa dormiti mult mai bine iar Costin n-o sa mai poata spune vrute si nevrute.
Mircea:
(10 Octombrie 2014, 12:49)
Si iadul e pavat cu intentii bune. Nu stiu daca Videanu are vreun amestec in treaba asta, dar ma rog. Ca sa va desfasurati activitatea in conditii optime, constrins de limitele legale si minat de cele mai nobile intentii, nu cred ca ar fi un lucru rau sa aruncati o privire si la ce se intimpla inainte de a interveni dvs. in proces. Cu atit mai mult cu cit v-ati declarat iubitor de animale si cu alte ocazii. Hai sa zicem ca n-aveti incotro, omul e sus-pus naturii, ,mai intervin si motive economico-financiare, fiecare trebuie sa-si cistige traiul zilnic intr-un fel dar asta nu inseamna ca v-ati pus ochelari de cal si ca executati fara cricnire numai partea care va revine, respectati exclusiv prevederile contractului. Si inca asta ar fi bine dar banuieli morbide planeaza asupra acestui fapt. Hai, de omorit ii omoriti, dar nu vad deloc ce va impiedica sa cereti in primul rind inlocuirea celor doi hingheri mult prea abrutizati si nemilosi (sau poate tocmai de aceea sint pastrati) impotriva carora au existat atitea reclamatii. Am inteles ca s-au prezentat si alte persoane dornice sa se angajeze pe un astfel de post si au fost respinse, preferindu-se vechea garda din motive evidente. Isi fac mult prea bine treaba aducind economii la bugetul local. Incercati sa umanizati putin situatia. Stim ca e greu dar daca tot sinteti acolo.
Sandu:
(10 Octombrie 2014, 12:23)
Afara-i vopsit gardul si-nauntru leopardul. Asa de frumos ati respectat prevederile legale de-a lungul timpului, cel putin in domeniul asta ca in rest nu stiu, nu ma bag, ca inca dinainte de a se da legea eutanasiei ati "eutanasiat" in draci caini pe motiv ca erau "agresivi", o gaselnita extrem de diplomatica. Si vorba vine eutanasiat cind se stie, ca doar se duce vorba, cum seara hingherii se imbatau ca sa prinda curaj, soferul Florica Padureanu statea de paza si procedau apoi la spartul capetelor cainilor. Urletele cainilor si hohotele sadice de ris se impleteau in mod armonios.
Salvaecovet 3:
(10 Octombrie 2014, 00:19)
Va asiguram de disponibilitatea si transparenta noastra in oglindirea corecta a acestei activitati. Va adresam deasemenea si rugamintea ca prin parghiile dumneavoastra jurnalistice sa promovati activitatea de adoptie in folosul cainilor fara stapan si a numerosilor dumneavoastra cititori, iubitori de animale. Cu deosebita consideratie, Personalul Cabinetului Veterinar-Salvaecovet
Salvaecovet:
(10 Octombrie 2014, 00:15)
 Societatea noastra - Salvaecovet S.R.L. are incheiat un contract doar de prestari  servicii sanitare veterinare cu D.A.D.P. Slobozia (nu este incheiat contract de gestionare a cainilor fara stapan) , ceea ce prevede ca angajatii societatii noastre - medici veterinari si asistenti veterinari se implica doar in actiunile de sterilizare , identificare , deparazitare, vaccinare antirabica ,eutanasie, recoltari probe de la cainii fara stapan capturati de angajatii D.A.D.P. Slobozia. Actiunile de capturare , cazare , hranire, etc. sunt actiuni exclusiv in apanajul D.A.D.P Slobozia, mai precis Serviciul de Gestionare a Cainilor fara Stapan. Pentru o eficientizare a adoptiilor, personalul nostru se ocupa si de realizarea documentelor insotitoare . 2.Pe parcursul desfasurarii reportajului dumneavoastra personalul nostru a avut o disponibilitate mai mult decat suficienta de a va pune la dispozitie date , informatii si v-a permis accesul in incintele adapostului de caini. 3.In ceea ce priveste descrierea dumneavoastra ca „ Azorica” a fost „cusuta aproape pe viu” va aduc la cunostinta ca produsul  folosit de noi la inducerea starii de piredere a constientei si anestezie dupa tratament parenteral, prin inhibarea  talamusului  in cortex, poate avea ca efecte secundare, in functie de individ , excitatii,tremur si crampe musculare pe care reporterul dumneavoastra ca nespecialist le-a confundat  cu o trezire prematura din anestezie. Va adresam deasemenea scuzele noastre , ca neinformandu-va in prealabil am produs reporterilor dumneavoastra stari neplacute (v-ati „albit”), dar acest fapt a venit din dorinta noastra de a veni in sprijinul dumneavoastra de a realiza un reportaj complet , pe masura profesionalismului dumneavoastra jurnalistic. In speranta ca precizarile  date va sunt de folos ,va transmitem ca personalul nostru este alaturi de dumneavoastra si cititori oricand in solutionarea in limitele legale ale problematicii cainilor fara stapan
Cabinet Veterinar Salvaecovet:
(10 Octombrie 2014, 00:08)
Stimata readactie, Avand in vedere interesul cititorilor dumneavoastra in ceea ce priveste cainii fara stapan si deoarece unele stari de fapt nu au fost percepute intocmai de reporterii si cititorii dumneavoastra pentru nu a se creea confuzii si pentru ca publicul dumneavoastra, dealtfel clientii nostrii, sa aiba o oglinda corecta a activitatii personalului nostru la Adapostul de Caini fara Stapan din Slobozia, dorim sa facem cateva precizari , fara sa le considerati drept la replica. De cand am hotarat sa ne implicam in aceasta activitate am constientizat complexitatea activitatii, trebuind sa impacam deopotriva doua tabere cu pareri antagonice in ceea ce priveste gestionarea spinoasei probleme a cainilor fara stapan. Pe parcursul derularii contractului cu D.A.D.P. Slobozia activitatile personalului nostru s-au incadrat in normele legale emise la datele respective de autoritatile competente. Deasemenea pe parcursul activitatii noastre de aparare a sanatatii animalelor ,de multe ori noi medicii veterinari suntem nevoiti sa recurgem la metode mai putin placute publicului larg (eutanasia reprezinta un act medical practicat in toate tarile civilizate) , pentru ca scopul final al activitatii noastre de medici veterinari este apararea sanatatii publice, prin prevenirea si combaterea zoonozelor (boli comune omului si animalelor). Am citit cu interes comentariile cititorilor dumneavoastra , unele tendentioase si atac la persoana (pe care nu le voi lua in cosiderare), altele constructive care constientizam ca pot aduce o imbunatatire a activitatii de gestionare a cainilor fara stapan , daca aceste pareri nu ar fi exprimate sub masca unui pseudonim ci in mod direct personalului D.A.D.P si Salvaecovet.
Vali C.:
(9 Octombrie 2014, 20:01)
Citesc comentariile si ma minunez ... din toti voitorii astia de bine .. din atatia ,, profesionisti " care isi exprima parerea , bat pariu ca sunt numai ageamii care cunosc cate ceva din  medicina veterinara doar din inchipuite, probabil domnul reporter uita ca a fi jurnalist incisiv nu trebuie sa fii MARSAV ! asta este termenul, MARSAV , care este de fapt supararea ??? faptul ca medicul a permis unui NATARAU sa vada ceva care saracul in marea lui ,, inteligenta " nu a vazut ! daca tot iti pasa asa tare de soarta maidanezilor , domnule reporter, nu te-am vazut niciodata sa iei atitudinea corespunzatoare in articolele dumitale ! de fapt nici nu ma mira MARSAVIA acestui articol ,, GENIAL" ... iti este caracteristic ........
For Mocioniu:
(9 Octombrie 2014, 12:37)
Poate va listati si la bursa, in mod sigur v-au crescut actiunile zilele astea.
Elliot Ness:
(9 Octombrie 2014, 12:13)
Parca era vorba ca normele metodologice de aplicare a legii sint suspendate si drept consecinta eutanasierea e nelegala. Va doare-n pix, nu-i asa, atita vreme cit nu-i omoriti cu mina voastra ci cu cea imbatrinita inainte de vreme a hingherilor. Dar pasibili de pedeapsa tot sinteti, stiati, nu? Vedea-v-as linga SRS, celula detinutilor model, aripa primari sub acoperire.
Cosorul lui Moceanu:
(9 Octombrie 2014, 11:35)
Domnisoara studenta n-a participat si la sedintele de eutanasiere? Era un bun inceput pentru lunga si glorioasa cariera care o asteapta. Nu uita, Andreea: vitamine si antibiotice, vitamine si antibiotice, in rest D-zeu cu mila.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 05 Oct 2026
251 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Slobozia: Incendiu la o casă în construcție

Flăcările au cuprins o casă, aflată în construcție, în data de duminică, 6 mai 2018, în jurul orei 11,00, în condițiile manifestării unor rafale de vânt puternice. Pompierii de la Garda de Intervenție ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2018, 15:45
(4898 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia incendiu


Ialomița: Animale salvate de pompieri

3 apeluri pentru salvarea a două bovine și a unei cabaline s-au primit la sfârșitul săptămânii precedente de la cetățeni. Dacă în cazul a două bovine, una căzută într-un șanț din comuna Dridu, iar alta ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2018, 15:35
(4482 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Grevă de avertisment în spitale

Grevă de avertisment în toate cele 4 spitale din Ialomița. Peste 800 de angajați din sistemul medical vor eliminarea plafonului de 30% aplicat sporurilor salariale, dar și creșteri ale veniturilor pentru ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2018, 11:30
(3893 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Bătrâne înșelate prin metoda «Accidentul»

Două bătrâne, de 71 și 79 de ani, din Fetești și Bărcănești, au reclamat la Poliție faptul că au fost victimele unor fapte de înșelăciune prin metoda «Accidentul». Acestea au spus că persoane necunoscute ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2018, 11:35
(4799 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Se caută salvatori voluntari

În perioada 2 mai-8 iunie 2018, ISU Ialomița recrutează persoane în vederea efectuării în mod voluntar de activități de acordare a primului ajutor. Cei interesați trebuie să aibă vârsta cuprinsă între ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2018, 11:20
(4368 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Hoți identificați de polițiști

Polițiștii din Țăndărei au reușit să identifice autorii unui furt, faptă comisă pe raza orașului și sesizată pe data de 30 aprilie 2018. Este vorba despre doi bărbați, de 23 și 43 de ani, care acum sunt ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2018, 11:15
(4669 vizualizări - 2 comentarii)


Fetești: Cercetat pentru «furt calificat»

Polițiștii din Fetești au deschis un dosar penal pe numele unui bărbat de 54 de ani, domiciliat în Galați, sub acuzația de furt calificat. Acesta a fost prins în flagrant în timp ce sustrăsese mai multe ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2018, 11:05
(4138 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Cursuri pentru șomeri

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița organizează cursuri de calificare profesională în meserii precum cea de ospătar, bucătar, agent de securitate, cofetar și altele. Cursurile sunt ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2018, 20:05
(4438 vizualizări - 0 comentarii)


Anchetă în Ialomița. La un pas de a fi jefuit în zona Popasului Sinești!

Polițiștii din Ialomița au deschis un dosar penal pentru «tentativă de furt », după ce un bărbat din București a reclamat pe un site de socializare cum a scăpat ca prin urechile acului de o bană de hoți ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2018, 16:05
(6009 vizualizări - 3 comentarii)


Ialomița: Vacanța de 1 Mai-amenzi de aproape 330000 de lei, 54 de permise reținute

În ultimele 4 zile, polițiștii ialomițeni au intervenit la peste 150 de evenimente, au constatat în jur de 70 de infracțiuni, au aplicat peste 1000 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2018, 11:10
(5138 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 150 de polițiști ialomițeni, în stradă

Peste 150 de polițiști sunt la serviciu, pe toată perioada minivacanței de 1 mai, pentru siguranța tuturor celor care participă la evenimente, activități cultural-artistice sau sportive și pentru supravegherea ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2018, 11:05
(4419 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Autotren încărcat cu îngrășăminte agricole, căzut în afara carosabilului

Evenimentul rutier a avut loc în noaptea de joi spre vineri, 26/27 aprilie 2018, în jurul orei 1,30, pe DN2A, în apropiere de municipiul Slobozia. Șoferul autotrenului, un  tânăr în vârstă de 23 de ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2018, 14:30
(6156 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


APIA: Depunerea cererilor pentru subvențiile la animale și cuantumurile schemelor de sprijin cuplat în sectorul vegetal

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează potențialii beneficiari că, până la data de 2 mai 2018 inclusiv, se depun Cererile de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creșterii ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2018, 13:20
(10342 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița recrutează candidați pentru instituțiile de învățământ care școlarizează viitorii pompieri

Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al Județului Ialomița recrutează candidați pentru concursurile de admitere organizate în 2018 și ianuarie 2019, pentru  instituțiile de învățământ ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2018, 11:40
(8273 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Controale inopinate

În perioada 19.03-31.10.2018, Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița desfășoară acțiuni de control cu caracter inopinat. Acestea vor viza beneficiarii la care se prestează muncă necalificată cu caracter ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2018, 11:35
(3823 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Program de lucru normal în minivacanța de 1 Mai

Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură informează fermierii cu privire la faptul că instituția își va desfășura activitatea în program normal de lucru în zilele de 30 aprilie și 1 mai 2018. ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2018, 20:05
(6566 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Exercițiu aplicativ la Fetești

Joi, 26 aprilie 2018, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Ialomița vor desfășura, la Fetești, un amplu exercițiu aplicativ, prin activarea Planului Roșu de Intervenție ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2018, 19:35
(5192 vizualizări - 1 comentariu)


APIA: 30 aprilie, data limită de depunere a documentelor pentru subvenția la motorină

Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură informează fermierii din județ cu privire la faptul că 30 aprilie este data limită până la care se depun cererile de plată pentru subvenția la motorină ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2018, 19:25
(8228 vizualizări - 0 comentarii)


Închideri de gaze la Manasia și Urziceni

Joi, 26 aprilie 2018, Distrigaz Sud Rețele anunță sistarea gazelor în localitățile Urziceni și Manasia, ca urmare a lucrărilor de reparații a rețelelor de distribuție. Furnizarea va fi întreruptă între ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2018, 19:05
(5722 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat înecat în râul Ialomița

Pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Slobozia a desfășurat o misiune în zona  localității Cosâmbești, aceștia recuperând din apele râului Ialomița trupul unui bărbat înecat. Cadavrul a fost transportat ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2018, 18:40
(5669 vizualizări - 0 comentarii)


Mașină cuprinsă de flăcări între Movila și Fetești

Pompierii Stației de Intervenție Fetești au acționat pentru stingerea unui incendiu produs la un autoturism, pe DJ212, între localitățile Movila și Fetești. Deși flăcările au fost stinse  rapid, mașina ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2018, 18:15
(3668 vizualizări - 0 comentarii)


Mandate de arestare preventivă în dosarul scandalului de la Fetești

La propunerea polițiștilor și procurorilor din Fetești, doi bărbați au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, în urma scandalului provocat vineri, 13 aprilie 2018, în cartierul Vlașca. Este vorba despre ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2018, 01:21
(10551 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Întreruperi programate la rețeaua de energie electrică și gaze

Potrivit furnizorului de energie electrică E-Distribuție Dobrogea, pe parcursul săptămânii viitoare, 23-27 aprilie 2018, mai multe localități din Ialomița vor fi afectate parțial de întreruperi de electricitate ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2018, 20:10
(7559 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rezultate Bursa Generală a Locurilor de Muncă

Vineri, 20 aprilie 2018, la nivel național, s-a desfașurat Bursa Generală a Locurilor de Muncă, acțiune organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Acest eveniment a fost organizat ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2018, 17:05
(5474 vizualizări - 1 comentariu)


Un protest la Școala Gimnazială «Spiru Haret» din Țăndărei

Joi, 19 aprilie 2018, la Țăndărei, a fost organizat un protest spontan la Școala Gimnazială «Spiru Haret». Manifestarea a fost organizată de cadrele didactice ale unității de învățământ ca reacție la atitudinea ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2018, 14:05
(6539 vizualizări - 1 comentariu)


ISU Ialomița: Incendiu la o fabrică de mase plastice

4 tone de mase plastice au ars în seara zilei de miercuri, 18 aprilie 2018, în curtea unui depozit de  PET-uri din Urziceni. La fața locului au intervenit pompierii din localitate, cu două autospeciale ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2018, 13:15
(6535 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni incendiu


Slobozia: Sărbătoare dedicată cărților

Luni, 23 aprilie 2018, la Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea» din Slobozia se va sărbători «Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor. Ziua Bibliotecarului și 85 de ani de bibliotecă publică ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2018, 11:45
(4130 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Două persoane, rănite într-un accident rutier

Pompierii din Urziceni au acordat primul ajutor victimelor unui accident rutier petrecut duminică, 15 aprilie 2018, pe raza localității Căldărușanca. Victimele erau pasageri într-o mașină care s-a lovit ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2018, 20:50
(5794 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Șomajul, în scădere ușoară

La sfârșitul lunii martie 2018, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița se aflau înregistrați 6043 șomeri, din care 1131 șomeri erau indemnizați, respectiv 4912 șomeri neindemnizați ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2018, 20:35
(4236 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Incendiu din cauza unei lumânări aprinse

În noapte de 14/15 aprilie 2018, pompierii Detașamentului de Intervenție Urziceni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu care s-a produs la casa unui localnic din satul buzoian ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2018, 20:10
(4291 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  casă Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști eu în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București 

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...