Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

AZORICA

AZORICA

De zeci de ani, iubitorii de cîini din Slobozia reclamă abuzurile autorităților locale. Anul trecut, obligată de reglementările legislative în vigoare, Primăria Slobozia a reușit să înființeze un serviciu de ecarisaj «ca la carte» și să angajeze un medic veterinar care să gestioneze din punct de vedere medical activitatea adăpostului pentru cîini din incinta DADP Slobozia. Numărul adopțiilor rămîne însă infim, deși procedura este suportată de către municipalitate.

Cîinii noștri cei de toate zilele
Adăpostul pentru cîini din incinta Direcției de Administrare a Domeniului Public Slobozia este la marginea orașului, în spatele Penitenciarului. Investiția (mai exact termopanele cu care a fost înzestrat adăpostul!) a suscitat, la momentul inaugurării, vii polemici. Apoi, acestea s-au stins, iar activitatea de ecarisaj a fost ignorată. Doar cînd și cînd, vreo gospodină lăsată fără maidanezul pe care îl hrănește în fața blocului, plînge prin paginile publicațiilor locale acuzînd «criminalii» care i-au luat odorul. Ori, și mai rar, vreun slobozean mușcat înfierează patriotic «neimplicarea autorităților». Miercuri, cînd medicul veterinar Adrian Mocioniu ne-a permis accesul în sala de operații a adăpostului, cîini erau puțini. Vreo 20, cu tot cu pui. Stelică Orășeanu, responsabilul care se ocupă de activitatea din acest stabiliment, susține că situația este sub control, în ciuda opoziției pe care o întîmpină de la cetățenii orașului. «Uite-i! Aicea sînt! Eu i-aș da, dar nu am cui. Nu vine nimeni. Doar cînd și cînd, cîte unul care vrea să-și recupereze cîinele. Altfel rar, rar de tot, vine cineva să adopte un maidanez... Cine știe cum!». Adăpostul e un șir de boxe de beton, curate, dar neprietenoase. Cîinii mai mult schelălăie decît latră și par neajutorați. Nici nouă nu ne dă ghes inima să adoptăm unul. Deși sîntem îmbiați să alegem, că din două în două săptămîni sînt eutanasiați...

Microciparea este singura soluție
Sala de operații a adăpostului e o chichineață de unu’ jumate pe doi, utilată spartan. Pe masa de operații, legată de toate cele patru picioare, o maidaneză cît un iepure este pregătită pentru sterilizare. Adrian Mocioniu, medicul veterinar al adăpostului și președintele Colegiului Medicilor Veterinari Ialomița operează și ne explică în același timp. «În condițiile în care am ști cîți cîini avem în curți, cîți sterilizați, cîți nesterilizați, am putea elabora o strategie adecvată și am putea găși soluții pentru cei nedoriți. Noi, medicii veterinari din Ialomița, avem capacitatea să facem acest lucru. Sînt 50 de cabinete veterinare și alte 50 de cabinete care nu au neapărat specificul asta. Dar cineva trebuie să ne plătească!». Inertă sub efectul anesteziei, maidaneza pe care am decis în gînd să o botezăm Azorica, se lasă sterilizată. Operația costă 40 de lei. La fel și eutanasierea. Pe lîngă aceste costuri, municipalitatea suportă și consumabilele, de la medicamente la bisturiu. La aceste cheltuieli se adaugă costurile de prindere, cazarea animalelor și salariile hingherilor. În total, în jur de 100 de lei. Anual, prin adăpost, trec cam 100 de cîini. Jumătate dintre aceștia se întorc în oraș, jumătate sînt eutanasiați. «Pe termen lung, soluția cea mai bună o reprezintă sterilizarea și microciparea acestor cîini. La Slobozia, microciparea maidanezilor este suportată de către Primărie. La București, de exemplu, adopția unui cîine poate costa pînă la 500 de lei. Aici, practic, e gratis...».

Hingheri și oameni de bine
Azorica dă semne de viață. Doctorul Mocioniu a terminat operația de sterilizare. Asistenta o coase, aproape pe viu. Ne albim. Pe asistentă o cheamă Adreea Popa, are 22 de ani și este studentă. S-a angajat pe perioada vacanței, pentru practică. «Cîinii sînt extrem de rezistenți, nu vă panicați. Uneori, cînd sterilizăm mai mulți, nici nu se trezesc bine din anestezie și fug. Probabil că s-au adaptat mai bine decît ceilalți!». Andreea refuză să exprime o părere pro sau contra eutanasierii. Ea vrea doar să devină medic veterinar pentru că iubește animalele. Păreri au, în schimb, angajații adăpostului. «Dom’le, problema nu sînt cîinii, ci oamenii. Animalul e animal, dar omul e mai rău ca el. Ne înjură, ne scuipă, ne amenință... Iar dacă ajungem, cine știe cum, să îl luăm din fața blocului ori de pe la colțurile unde îi hrănesc, de multe ori nici nu mai vin după ei. Sau vin, fac actele de adopție și le dau drumul înapoi pe stradă!» ne explică unul dintre angajați. Eliberarea unui cîine adoptat în spațiu public reprezintă o încălcare a legii și se pedepsește ca atare. Oamenilor însă nu le pasă. După cum nu le pasă de faptul că, prins cu regularitate în spații publice, cîinele capătă un instinct teritorial și devine agresiv față de ceilalți.

Lătrău este mascota adăpostului. Un maidanez puternic, sur, plin de vlagă. A fost prins undeva prin zona MB-urilor, după zeci și zeci de încercări nereușite. «Tot primeam sesizări. Și de fiecare dată îl ratam. Era un război între noi. Pînă într-o zi, cînd am dat nas în nas cu el... Am tras fără să mai ochesc. A fugit, că îl vedeți cît de puternic e. Și la BRD n-a mai rezistat. S-a așezat pe trepte și așa l-am prins. Acum e cîinele nostru. L-am botezat Lătrău!» povestește Stelică Orășeanu. Acum Lătrău păzește adăpostul și știe de stăpîn. Stelică Orășeanu susține că, atunci cînd  este eliberat din lanț, cîinele nu mai pleacă. «Se învîrte prin curte, se gudură pe lîngă toți și se întoarce. Acum asta e casa lui...».

7 Octombrie 2014, 09:20 (82844 vizualizări - 114 comentarii)

Citiți și:
Mocioniu «door to door»

Comentariile cititorilor:


Monica:
(11 Octombrie 2014, 11:41)
Mie chiar nu-mi vine sa cred ca se pot intimpla asemenea atrocitati in comunitatea noastra. Mai auzisem ca se intimpla pe la altii dar domnul doctor pare un om asa de dragut, am fost de citeva ori cu cainele la dinsul la cabinet si mi l-a facut bine, chiar i-am fost recunoscatoare si nici nu m-a costat asa de mult. Acuma am auzit ca au mai crescut preturile, dar ce sa mai zici, dinsul si-a facut calculele si asa a reiesit. Dar ca sa fie partas la asemenea fapte e de neconceput. Pare un om atit de bun. Eu chiar l-am recomandat si altora. Sa ma fi inselat oare?
Principiul al treilea al lui N:
(10 Octombrie 2014, 20:39)
Lagar de exterminare.  De ce nu respectati legea, domnilor responsabili din serviciul Primariei? Si eu am auzit cum cainii sunt omorati in mod barbar. Intereseaza pe cineva? Pe domnul Primar, cu siguranta ca nu. Probabil ca pretul injectiei letale se deconteaza. Daca nu va ajung fondurilor, cereti ajutor umanitar. Sunt convinsa ca se vor gasi oameni care vor sponsoriza asa ceva, daca veti spune clar: ,,Nu avem bani, asa ca ii omoram cu batele,, Chiar daca nu credeti in LEGEA MORALA, principiul actiunii si a reactiunii, enuntat de Newton functioneaza in Univers. Dupa fapta si rasplata. Va veni si rasplata voastra, poate nu imediat. Si o sa va intrebati, poate: Doamne, de ce mie?
Gigi:
(10 Octombrie 2014, 13:52)
Io parca mi-as indruma copilul sa faca totusi medicina veterinara. E drept ca e inca la gradinita da' asa frumos smotoceste el catelusii, aplica legea actiunii si reactiunii pe bobocii din batatura si se bucura cind bunica-sa face pisoiasii marinari, ca n-as vrea sa rateze o asa cariera motivationala plina de satisfactii emotionale si spirituale.
Miruna:
(10 Octombrie 2014, 13:35)
Eu ii doresc tot binele din lume domnului doctor. Sa-i mearga afacerile brici, familia sa-i fie fericita si cainii de la ferma sa nu i se mai inmulteasca ca sa fie nevoit sa-i aduca la adapost unde sa-i tina si in final sa-i omoare pe banii statului. Atunci cind pe strada o sa vad alta echipa decit cea formata din Heckell si Jeckell, o sa dau si o acatista, pina atunci sufletu'.
Diogene:
(10 Octombrie 2014, 13:25)
Mie chiar mi-au dat lacrimile, zau. Citind discursul domnului doctor era cit pe ce sa cred ca am dat peste un om. Pe urma mi-am adus aminte ca Ponta e un plagiator mincinos, Putin un dictator nemilos, Obama nu s-a nascut in America si mi-am zis ca de ce ar face cineva exceptie.
Adriana:
(10 Octombrie 2014, 13:11)
E putin credibil ca un adevarat iubitor de animale s-ar putea implica intr-o asemenea activitate. Mai degraba trebuie sa fii un soi de Dr. Jekyll si Mr. Hyde ca s-o faci sau pur si simplu un sadic ordinar cum a fost medicul dinainte  care deturna ketamina necesara anesteziilor in scopul traficului de droguri si caruia ii mureau in chinuri ingrozitoare putinele animale operate, caini sau pisici. Nu cred ca e o buna justificare asta cu: noi avem partea noastra, primaria o are pe a ei. Daca ai intrat in hora (si e o hora a dracului de solicitanta etic si moral) si vrei sa-ti pastrezi si demonstrezi tinuta si probitatea profesionala trebuie sa faci un pic mai mult. Apreciaza si publicul si clientii prezenti si viitori si are o influenta pozitiva si asupra propriei constiinte. O sa dormiti mult mai bine iar Costin n-o sa mai poata spune vrute si nevrute.
Mircea:
(10 Octombrie 2014, 12:49)
Si iadul e pavat cu intentii bune. Nu stiu daca Videanu are vreun amestec in treaba asta, dar ma rog. Ca sa va desfasurati activitatea in conditii optime, constrins de limitele legale si minat de cele mai nobile intentii, nu cred ca ar fi un lucru rau sa aruncati o privire si la ce se intimpla inainte de a interveni dvs. in proces. Cu atit mai mult cu cit v-ati declarat iubitor de animale si cu alte ocazii. Hai sa zicem ca n-aveti incotro, omul e sus-pus naturii, ,mai intervin si motive economico-financiare, fiecare trebuie sa-si cistige traiul zilnic intr-un fel dar asta nu inseamna ca v-ati pus ochelari de cal si ca executati fara cricnire numai partea care va revine, respectati exclusiv prevederile contractului. Si inca asta ar fi bine dar banuieli morbide planeaza asupra acestui fapt. Hai, de omorit ii omoriti, dar nu vad deloc ce va impiedica sa cereti in primul rind inlocuirea celor doi hingheri mult prea abrutizati si nemilosi (sau poate tocmai de aceea sint pastrati) impotriva carora au existat atitea reclamatii. Am inteles ca s-au prezentat si alte persoane dornice sa se angajeze pe un astfel de post si au fost respinse, preferindu-se vechea garda din motive evidente. Isi fac mult prea bine treaba aducind economii la bugetul local. Incercati sa umanizati putin situatia. Stim ca e greu dar daca tot sinteti acolo.
Sandu:
(10 Octombrie 2014, 12:23)
Afara-i vopsit gardul si-nauntru leopardul. Asa de frumos ati respectat prevederile legale de-a lungul timpului, cel putin in domeniul asta ca in rest nu stiu, nu ma bag, ca inca dinainte de a se da legea eutanasiei ati "eutanasiat" in draci caini pe motiv ca erau "agresivi", o gaselnita extrem de diplomatica. Si vorba vine eutanasiat cind se stie, ca doar se duce vorba, cum seara hingherii se imbatau ca sa prinda curaj, soferul Florica Padureanu statea de paza si procedau apoi la spartul capetelor cainilor. Urletele cainilor si hohotele sadice de ris se impleteau in mod armonios.
Salvaecovet 3:
(10 Octombrie 2014, 00:19)
Va asiguram de disponibilitatea si transparenta noastra in oglindirea corecta a acestei activitati. Va adresam deasemenea si rugamintea ca prin parghiile dumneavoastra jurnalistice sa promovati activitatea de adoptie in folosul cainilor fara stapan si a numerosilor dumneavoastra cititori, iubitori de animale. Cu deosebita consideratie, Personalul Cabinetului Veterinar-Salvaecovet
Salvaecovet:
(10 Octombrie 2014, 00:15)
 Societatea noastra - Salvaecovet S.R.L. are incheiat un contract doar de prestari  servicii sanitare veterinare cu D.A.D.P. Slobozia (nu este incheiat contract de gestionare a cainilor fara stapan) , ceea ce prevede ca angajatii societatii noastre - medici veterinari si asistenti veterinari se implica doar in actiunile de sterilizare , identificare , deparazitare, vaccinare antirabica ,eutanasie, recoltari probe de la cainii fara stapan capturati de angajatii D.A.D.P. Slobozia. Actiunile de capturare , cazare , hranire, etc. sunt actiuni exclusiv in apanajul D.A.D.P Slobozia, mai precis Serviciul de Gestionare a Cainilor fara Stapan. Pentru o eficientizare a adoptiilor, personalul nostru se ocupa si de realizarea documentelor insotitoare . 2.Pe parcursul desfasurarii reportajului dumneavoastra personalul nostru a avut o disponibilitate mai mult decat suficienta de a va pune la dispozitie date , informatii si v-a permis accesul in incintele adapostului de caini. 3.In ceea ce priveste descrierea dumneavoastra ca „ Azorica” a fost „cusuta aproape pe viu” va aduc la cunostinta ca produsul  folosit de noi la inducerea starii de piredere a constientei si anestezie dupa tratament parenteral, prin inhibarea  talamusului  in cortex, poate avea ca efecte secundare, in functie de individ , excitatii,tremur si crampe musculare pe care reporterul dumneavoastra ca nespecialist le-a confundat  cu o trezire prematura din anestezie. Va adresam deasemenea scuzele noastre , ca neinformandu-va in prealabil am produs reporterilor dumneavoastra stari neplacute (v-ati „albit”), dar acest fapt a venit din dorinta noastra de a veni in sprijinul dumneavoastra de a realiza un reportaj complet , pe masura profesionalismului dumneavoastra jurnalistic. In speranta ca precizarile  date va sunt de folos ,va transmitem ca personalul nostru este alaturi de dumneavoastra si cititori oricand in solutionarea in limitele legale ale problematicii cainilor fara stapan
Cabinet Veterinar Salvaecovet:
(10 Octombrie 2014, 00:08)
Stimata readactie, Avand in vedere interesul cititorilor dumneavoastra in ceea ce priveste cainii fara stapan si deoarece unele stari de fapt nu au fost percepute intocmai de reporterii si cititorii dumneavoastra pentru nu a se creea confuzii si pentru ca publicul dumneavoastra, dealtfel clientii nostrii, sa aiba o oglinda corecta a activitatii personalului nostru la Adapostul de Caini fara Stapan din Slobozia, dorim sa facem cateva precizari , fara sa le considerati drept la replica. De cand am hotarat sa ne implicam in aceasta activitate am constientizat complexitatea activitatii, trebuind sa impacam deopotriva doua tabere cu pareri antagonice in ceea ce priveste gestionarea spinoasei probleme a cainilor fara stapan. Pe parcursul derularii contractului cu D.A.D.P. Slobozia activitatile personalului nostru s-au incadrat in normele legale emise la datele respective de autoritatile competente. Deasemenea pe parcursul activitatii noastre de aparare a sanatatii animalelor ,de multe ori noi medicii veterinari suntem nevoiti sa recurgem la metode mai putin placute publicului larg (eutanasia reprezinta un act medical practicat in toate tarile civilizate) , pentru ca scopul final al activitatii noastre de medici veterinari este apararea sanatatii publice, prin prevenirea si combaterea zoonozelor (boli comune omului si animalelor). Am citit cu interes comentariile cititorilor dumneavoastra , unele tendentioase si atac la persoana (pe care nu le voi lua in cosiderare), altele constructive care constientizam ca pot aduce o imbunatatire a activitatii de gestionare a cainilor fara stapan , daca aceste pareri nu ar fi exprimate sub masca unui pseudonim ci in mod direct personalului D.A.D.P si Salvaecovet.
Vali C.:
(9 Octombrie 2014, 20:01)
Citesc comentariile si ma minunez ... din toti voitorii astia de bine .. din atatia ,, profesionisti " care isi exprima parerea , bat pariu ca sunt numai ageamii care cunosc cate ceva din  medicina veterinara doar din inchipuite, probabil domnul reporter uita ca a fi jurnalist incisiv nu trebuie sa fii MARSAV ! asta este termenul, MARSAV , care este de fapt supararea ??? faptul ca medicul a permis unui NATARAU sa vada ceva care saracul in marea lui ,, inteligenta " nu a vazut ! daca tot iti pasa asa tare de soarta maidanezilor , domnule reporter, nu te-am vazut niciodata sa iei atitudinea corespunzatoare in articolele dumitale ! de fapt nici nu ma mira MARSAVIA acestui articol ,, GENIAL" ... iti este caracteristic ........
For Mocioniu:
(9 Octombrie 2014, 12:37)
Poate va listati si la bursa, in mod sigur v-au crescut actiunile zilele astea.
Elliot Ness:
(9 Octombrie 2014, 12:13)
Parca era vorba ca normele metodologice de aplicare a legii sint suspendate si drept consecinta eutanasierea e nelegala. Va doare-n pix, nu-i asa, atita vreme cit nu-i omoriti cu mina voastra ci cu cea imbatrinita inainte de vreme a hingherilor. Dar pasibili de pedeapsa tot sinteti, stiati, nu? Vedea-v-as linga SRS, celula detinutilor model, aripa primari sub acoperire.
Cosorul lui Moceanu:
(9 Octombrie 2014, 11:35)
Domnisoara studenta n-a participat si la sedintele de eutanasiere? Era un bun inceput pentru lunga si glorioasa cariera care o asteapta. Nu uita, Andreea: vitamine si antibiotice, vitamine si antibiotice, in rest D-zeu cu mila.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 08 Iul 2026
280 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
«Ziua Imnului Național al României», sărbătorită la Muzeul Județean Ialomița

«Ziua Imnului Național al României», sărbătorită la Muzeul Județean Ialomița

«Ziua Imnului Național al României» a fost sărbătorită vineri, 29 iulie a.c., la Muzeul Județean Ialomița, printr-o manifestare cu caracter educațional, adresată copiilor înscriși în programul muzeal « ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2022, 16:10
(6495 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 49 de noi cazuri de COVID-19

Joi, 28 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 28029, fiind înregistrate 49 de cazuri noi față de ziua de miercuri, 27 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2022, 16:15
(7533 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: A încercat să-și pună capăt zilelor

Joi, 28 iulie a.c., pompierii au intervenit în cazul unei tentative de suicid la Fetești Gară. Este vorba despre un tânăr de 26 de ani care s-a urcat pe un stâlp de electricitate, înalt de 30 de metri, ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2022, 14:15
(13082 vizualizări - 0 comentarii)


Gura Ialomiței: Incendiu la o anexă gospodărească

Gura Ialomiței: Incendiu la o anexă gospodărească

Miercuri, 27 iulie a.c., pompierii din Țăndărei au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD pentru lichidarea unui incendiu produs la o anexă gospodărească în comuna ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2022, 12:40
(9662 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: În primul semestru al anului 2022, valoarea sumelor colectate a fost de 560,27 milioane de lei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în primele 6 luni ale anului 2022, încasări nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 560,27 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2022, 19:00
(11845 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Câini ținuți în condiții necorespunzătoare de către stăpâni

Marți, 26 iulie a.c., o femeie din orașul Amara a sesizat IPJ Ialomița cu privire la faptul că într-o curte din apropierea locuinței sale s-ar afla 5 câini răniți și flămânzi. Polițiștii din cadrul Biroului ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2022, 17:40
(12368 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 85 de noi cazuri de COVID-19

Miercuri, 27 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27980, fiind înregistrate 85 de cazuri noi față de ziua de marți, 26 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2022, 16:15
(5541 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Duminică, 31 iulie 2022, termen limită pentru depunerea Formularului 398

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoane impozabile care sunt înregistrate în România pentru utilizarea unuia dintre regimurile speciale prevăzute la art ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2022, 16:40
(12090 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 96 de noi cazuri de COVID-19

Marți, 26 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27895, fiind înregistrate 96 de cazuri noi față de ziua de luni, 25 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2022, 16:15
(9610 vizualizări - 0 comentarii)


Movila: Două persoane decedate într-un accident rutier

Movila: Două persoane decedate într-un accident rutier

Un grav accident rutier s-a produs luni, 25 iulie a.c., pe raza localității Movila. Două persoane și-au pierdut viața, iar alte două au fost grav rănite, în urma impactului dintre două autoturisme. La fața ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2022, 18:40
(20336 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Movila accident


Bărcănești: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Bărcănești: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Luni, 25 iulie a.c., pe raza comunei Bărcănești s-a produs un accident de circulație soldat cu decesul unei persoane și rănirea a altor cinci. Din verificările efectuate a reieșit că în timp ce un bărbat ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2022, 18:10
(13704 vizualizări - 1 comentariu)


Spitalul Județean Slobozia, partener într-un proiect privind prevenirea cancerului de col uterin

Spitalul Județean de Urgență Slobozia este principalul partener al Proiectului «Screening pentru Cancerul de Col Uterin și Tratament Precoce» (SCCUT), finanțat de Uniunea Europeană cu scopul de a preveni ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2022, 17:00
(12150 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 10 noi cazuri de COVID-19

Luni, 25 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27799, fiind înregistrate 10 cazuri noi față de ziua de duminică, 24 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2022, 16:00
(15648 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 12 incendii de vegetație uscată

Ialomița: 12 incendii de vegetație uscată

În ultimele 3 zile, pompierii ialomițeni au acționat pentru localizarea și stingerea a 18 incendii înregistrate la nivel județean. Din totalul celor 18 incendii care au avut loc în perioada menționată, ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2022, 15:30
(20468 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii pe raza localităților Perieți și Grivița

Duminică, 24 iulie a.c., pompierii din cadrul Detașamentului Slobozia au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, produs la anexa unei ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2022, 15:15
(8984 vizualizări - 0 comentarii)


Recensământul Populației și Locuințelor 2021: 94,4% dintre ialomițeni s-au recenzat

Conform statisticilor Direcției Județene de Statistică Ialomița, până la data de 24 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița s-au recenzat 232642 de persoane, reprezentând 94,4% din populația rezidentă ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2022, 15:00
(15595 vizualizări - 0 comentarii)


Ciochina: S-a răsturnat cu mașina pe câmp

Ciochina: S-a răsturnat cu mașina pe câmp

Sâmbătă, 23 iulie a.c., pompierii din Urziceni au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe DN2, în localitatea Ciocârlia, în eveniment fiind implicate două autoturisme. În sprijinul ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2022, 14:45
(11329 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursare de TVA de peste 6,33 milioane de lei în iunie 2022

Prin structurile sale fiscal-teritoriale, Administrația Județeana Finanțelor Publice Ialomița a rambursat, în luna iunie 2022, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 6,33 milioane de lei, ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2022, 14:35
(12810 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 36 de noi cazuri de COVID-19

Duminică, 24 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27789, fiind înregistrate 36 de cazuri noi față de ziua de vineri, 22 iulie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2022, 16:10
(2030 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Salvată de polițiști, după ce a leșinat în pădure

IPJ Ialomița: Salvată de polițiști, după ce a leșinat în pădure

O femeie în vârstă de 85 de ani a fost salvată în cursul zilei de sâmbătă, 23 iulie a.c., de polițiștii ialomițeni, după ce s-a rătăcit și a leșinat din cauza temperaturilor ridicate, în pădurea Sinești ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2022, 12:00
(12722 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 33 de noi cazuri de COVID-19

Sâmbătă, 23 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27753, fiind înregistrate 33 de cazuri noi față de ziua de vineri, 22 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2022, 16:50
(9600 vizualizări - 0 comentarii)


Proiectul educațional «Clubul de Vară», la a șasea ediție

Proiectul educațional «Clubul de Vară», la a șasea ediție

Joi, 21 iulie 2022, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, s-a desfășurat prima activitate din cadrul celei de a șasea ediții a «Clubului de Vară», intitulată ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2022, 17:30
(9635 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 51 de noi cazuri de COVID-19

Vineri, 22 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27720, fiind înregistrate 51 de cazuri noi față de ziua de joi, 21 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2022, 16:05
(6154 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: 88 de cadre didactice au susținut examenul de Definitivat 2022

Proba scrisă din cadrul Examenului Național pentru definitivare în învățământ-sesiunea 2022 s-a desfășurat miercuri, 20 iulie a.c., începând cu ora 9,00. În județul Ialomița, centrul de examen a fost stabilit ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2022, 16:00
(11807 vizualizări - 0 comentarii)


Schelet uman de 2000 de ani, descoperit de arheologii Muzeului Județean Ialomița

Schelet uman de 2000 de ani, descoperit de arheologii Muzeului Județean Ialomița

Un schelet uman, de sex feminin, cu o vechime de 2000 de ani a fost descoperit de arheologii Muzeului Județean Ialomița. Săpăturile unde a fost identificat scheletul s-au desfășurat în situl arheologic ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2022, 14:15
(21228 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cod Galben de caniculă

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare COD GALBEN, valabilă în perioada 22-24 iulie a.c., ce vizează val de căldură și disconfort termic ridicat pentru județul Ialomița. Temperaturile ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2022, 13:55
(11007 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier pe raza municipiului Slobozia

Accident rutier pe raza municipiului Slobozia

Joi, 21 iulie a.c., pompierii din Slobozia au fost solicitați să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență generată de producerea unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2022, 13:00
(11679 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


AJFP Ialomița: Atenție, mesaje false trimise în numele ANAF!

La sesizarea unor contribuabili, ANAF atenționează, la nici o lună de la precedentele e-mailuri ale unor infractori cibernetici, cu privire la mesaje false transmise în numele instituției, prin care contribuabilii ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2022, 12:15
(20313 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 48 de noi cazuri de COVID-19

Joi, 21 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27669, fiind înregistrate 48 de cazuri noi față de ziua de miercuri, 20 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2022, 16:20
(3242 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 1,43 milioane de lei pentru sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna mai ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2022, 15:10
(10610 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 cetateanu.net în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Alina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți GOGUTA în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal nemultumitu' în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» Aura Stanciu în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» Ana A. în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» AliEscu MargaStrateS în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Răduță Aurelian-Constantin în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» spațiu comercial de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 cetateanu.net în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Un avertizor în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Toma Florentina Daniela în Judecătoria Urziceni rămâne deschisă, însă soluționarea dosarelor va fi întârziată teren intravilan Fundata în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 #pasajladrajna în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» anvelope de vară în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...