Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

AZORICA

AZORICA

De zeci de ani, iubitorii de cîini din Slobozia reclamă abuzurile autorităților locale. Anul trecut, obligată de reglementările legislative în vigoare, Primăria Slobozia a reușit să înființeze un serviciu de ecarisaj «ca la carte» și să angajeze un medic veterinar care să gestioneze din punct de vedere medical activitatea adăpostului pentru cîini din incinta DADP Slobozia. Numărul adopțiilor rămîne însă infim, deși procedura este suportată de către municipalitate.

Cîinii noștri cei de toate zilele
Adăpostul pentru cîini din incinta Direcției de Administrare a Domeniului Public Slobozia este la marginea orașului, în spatele Penitenciarului. Investiția (mai exact termopanele cu care a fost înzestrat adăpostul!) a suscitat, la momentul inaugurării, vii polemici. Apoi, acestea s-au stins, iar activitatea de ecarisaj a fost ignorată. Doar cînd și cînd, vreo gospodină lăsată fără maidanezul pe care îl hrănește în fața blocului, plînge prin paginile publicațiilor locale acuzînd «criminalii» care i-au luat odorul. Ori, și mai rar, vreun slobozean mușcat înfierează patriotic «neimplicarea autorităților». Miercuri, cînd medicul veterinar Adrian Mocioniu ne-a permis accesul în sala de operații a adăpostului, cîini erau puțini. Vreo 20, cu tot cu pui. Stelică Orășeanu, responsabilul care se ocupă de activitatea din acest stabiliment, susține că situația este sub control, în ciuda opoziției pe care o întîmpină de la cetățenii orașului. «Uite-i! Aicea sînt! Eu i-aș da, dar nu am cui. Nu vine nimeni. Doar cînd și cînd, cîte unul care vrea să-și recupereze cîinele. Altfel rar, rar de tot, vine cineva să adopte un maidanez... Cine știe cum!». Adăpostul e un șir de boxe de beton, curate, dar neprietenoase. Cîinii mai mult schelălăie decît latră și par neajutorați. Nici nouă nu ne dă ghes inima să adoptăm unul. Deși sîntem îmbiați să alegem, că din două în două săptămîni sînt eutanasiați...

Microciparea este singura soluție
Sala de operații a adăpostului e o chichineață de unu’ jumate pe doi, utilată spartan. Pe masa de operații, legată de toate cele patru picioare, o maidaneză cît un iepure este pregătită pentru sterilizare. Adrian Mocioniu, medicul veterinar al adăpostului și președintele Colegiului Medicilor Veterinari Ialomița operează și ne explică în același timp. «În condițiile în care am ști cîți cîini avem în curți, cîți sterilizați, cîți nesterilizați, am putea elabora o strategie adecvată și am putea găși soluții pentru cei nedoriți. Noi, medicii veterinari din Ialomița, avem capacitatea să facem acest lucru. Sînt 50 de cabinete veterinare și alte 50 de cabinete care nu au neapărat specificul asta. Dar cineva trebuie să ne plătească!». Inertă sub efectul anesteziei, maidaneza pe care am decis în gînd să o botezăm Azorica, se lasă sterilizată. Operația costă 40 de lei. La fel și eutanasierea. Pe lîngă aceste costuri, municipalitatea suportă și consumabilele, de la medicamente la bisturiu. La aceste cheltuieli se adaugă costurile de prindere, cazarea animalelor și salariile hingherilor. În total, în jur de 100 de lei. Anual, prin adăpost, trec cam 100 de cîini. Jumătate dintre aceștia se întorc în oraș, jumătate sînt eutanasiați. «Pe termen lung, soluția cea mai bună o reprezintă sterilizarea și microciparea acestor cîini. La Slobozia, microciparea maidanezilor este suportată de către Primărie. La București, de exemplu, adopția unui cîine poate costa pînă la 500 de lei. Aici, practic, e gratis...».

Hingheri și oameni de bine
Azorica dă semne de viață. Doctorul Mocioniu a terminat operația de sterilizare. Asistenta o coase, aproape pe viu. Ne albim. Pe asistentă o cheamă Adreea Popa, are 22 de ani și este studentă. S-a angajat pe perioada vacanței, pentru practică. «Cîinii sînt extrem de rezistenți, nu vă panicați. Uneori, cînd sterilizăm mai mulți, nici nu se trezesc bine din anestezie și fug. Probabil că s-au adaptat mai bine decît ceilalți!». Andreea refuză să exprime o părere pro sau contra eutanasierii. Ea vrea doar să devină medic veterinar pentru că iubește animalele. Păreri au, în schimb, angajații adăpostului. «Dom’le, problema nu sînt cîinii, ci oamenii. Animalul e animal, dar omul e mai rău ca el. Ne înjură, ne scuipă, ne amenință... Iar dacă ajungem, cine știe cum, să îl luăm din fața blocului ori de pe la colțurile unde îi hrănesc, de multe ori nici nu mai vin după ei. Sau vin, fac actele de adopție și le dau drumul înapoi pe stradă!» ne explică unul dintre angajați. Eliberarea unui cîine adoptat în spațiu public reprezintă o încălcare a legii și se pedepsește ca atare. Oamenilor însă nu le pasă. După cum nu le pasă de faptul că, prins cu regularitate în spații publice, cîinele capătă un instinct teritorial și devine agresiv față de ceilalți.

Lătrău este mascota adăpostului. Un maidanez puternic, sur, plin de vlagă. A fost prins undeva prin zona MB-urilor, după zeci și zeci de încercări nereușite. «Tot primeam sesizări. Și de fiecare dată îl ratam. Era un război între noi. Pînă într-o zi, cînd am dat nas în nas cu el... Am tras fără să mai ochesc. A fugit, că îl vedeți cît de puternic e. Și la BRD n-a mai rezistat. S-a așezat pe trepte și așa l-am prins. Acum e cîinele nostru. L-am botezat Lătrău!» povestește Stelică Orășeanu. Acum Lătrău păzește adăpostul și știe de stăpîn. Stelică Orășeanu susține că, atunci cînd  este eliberat din lanț, cîinele nu mai pleacă. «Se învîrte prin curte, se gudură pe lîngă toți și se întoarce. Acum asta e casa lui...».

7 Octombrie 2014, 09:20 (88313 vizualizări - 114 comentarii)

Citiți și:
Mocioniu «door to door»

Comentariile cititorilor:


Aurica:
(9 Octombrie 2014, 11:25)
D-aia a si ajuns in fruntea Colegiului medicilor, ca-l cinsteste bransa pentru simtul in afaceri si gura aurita.
Cugetatorul valah:
(9 Octombrie 2014, 11:22)
Saracu' domn Mocioniu s-a c.cat pe el de fericire la cita reclama gratuita a incasat cu ocazia acestui articol de larga inspiratie.
Moftangiul roman:
(9 Octombrie 2014, 08:27)
Cum sa se inghesuie lumea sa adopte? Vreti sa saraceasca de la un blid de mincare aruncat pe zi si prea multa afectiune si compasiune risipita pe un sac de oase, o coada fluturinda si doi ochi senini? Nuuu, pastrati-le pentru barbatul abuziv, copilul nerecunoscator si portarelul care va bate la usa.
Minel:
(9 Octombrie 2014, 07:48)
Explicabil ca-i umbla prin gura cainelui. E-n cautarea dintilor de aur. N-ati mai auzit de treaba asta?
Arhanghelul Miron:
(9 Octombrie 2014, 07:44)
Un tomograf si un RMN lipsesc din dotarea salii de operatii, in rest totul e perfect.
Maica Inochentia:
(9 Octombrie 2014, 07:37)
Cusutul pe viu e cireasa de pe tort. Cine stie cite bisturie, tampoane si foarfece au fost uitate in burtile cainilor cazuti sub incidenta miinilor pricepute ale chirurgului sef doctor Menghele.
Pixelul albastru:
(9 Octombrie 2014, 01:04)
Treaba cu cusutul pe viu este senzationalul si cancanul din articol.Din ce vedem in poze cateaua doarme dusa daca sta sa-i bage chestia aia in gura. In mod normal nu avea ce sa caute altcineva in sala de operatii.
@Hingherul:
(8 Octombrie 2014, 21:03)
Mai apdateaza-te nenica. Unde plm oi mai fi vazind domnia ta caini pe la tomberoane. Vrei sa zici tigancuse esti frumoasa in cautarea cinei pentru convivul porcin si cite un pensionar in cautarea protezei scapate din greseala in oala de noapte. Daca-i bal bal sa fie. Io n-am mai vazut un maidanez de citeva luni bune, onorat fie domnu Stoica, cu exceptia alui meu care e drept ca se mai scapa in capul scarii din pricina emotiilor cind o vede pe vecina Vasilica care isi conduce ibovnicul Danut il cheama barbat-su fiind plecat adesea in calatorie de afaceri cu iubita lui Ionica. Da de sters sterg, de ce sa nu recunosc. Cu presul vecinei de la unu ca tocmai si l-a schimbat. Vive la paix!
hingherul:
(8 Octombrie 2014, 18:57)
Un lucru bun ar fi starpirea cainilor vagabonzi care terorizeaza cetatenii pe langa tomberoane si printre blocuri... Ce asteptam, un nou copilas ucis de maidanezi?Ca sa nu mai vorbim si de javrele "de apartament" care-si fac nevoile in scarile blocurilor, pupa-i-ar sub coada stapanii lor !
Arhitect Miturca:
(8 Octombrie 2014, 18:18)
Citi caini aveti pe constiinta, domnule Mocioniu? Nu citi ati putea avea daca tinem cont ca cei mai multi dintre ei sint omoriti in mod contondent la cererea dvs. expresa si sub protectia directa si obladuitoare a primarelui care este Stoica de harnicii si niciodata obositii hingherasi stuchit fie-le numele si obturata linia genealogica in veacul vecilor.
Ionuuut:
(8 Octombrie 2014, 18:03)
Daca nu v-ati zgirci la tarite ati putea sa angajati si niste hingheri mai omenosi si sa nu-i mai lasati pe Jack Spintecatorul si Sweeney Todd pe strada ziua-n amiaza mare sa incaseze apostrofari si vociferari din partea cetateanului indignat ca nu poate sa sparga in tihna semintele lui de toate zilele. Zau asa. Mai reciclati-i da-i in mama lor ca nu sint unici si iramplasabili, mai sint si alti Rimari care abia asteapta sa-si faca mina pe patrupedele necuvintatoare.
Stellaaaa:
(8 Octombrie 2014, 17:37)
Stelica, Stelica / Fa pusca mai mica / Rana rau ma doare / Lovitura chiar a fost naucitoare / Lasa-ma in viata / Si-o sa-ti dau o rata / Lasa-ma sa latru / Traiasca familia ta.
Herrmina:
(8 Octombrie 2014, 17:29)
Am vazut si Latrai fericiti.
Primarie, auzi?:
(8 Octombrie 2014, 17:27)
Daca o pui pe doamna Costea sa lase putin albinaritul si sa studieze legea, o sa afli ca ai posibilitatea sa finantezi activitatea de sterilizare si microcipare a specimenelor canine apartinatoare populatiei. Ai putea sa treci de la tine si specimenele feline dar na, sa nu exageram acuma. Ofera un pret rezonabil pentru fiecare sterilizare si microcipare de exemplar canin efectuata de oricare cabinet veterinar din oras, ca oricum e cam inflatie de cabinete in ultima vreme, dispersia clientilor s-a marit si ea rezultind scaderi vertiginoase de incasari lunare. Nu fi capoasa. Impusti doi iepuri dintr-o lovitura. Hai, trei. Nu omori, recunostinta medic veterinar aflat pe buza falimentului, recunostinta cetatean posesor de javra in viata. Primul pas spre eternitate e facut. Daca nu masluiti voturile ati mai facut unul.
Oscar dela Renta:
(8 Octombrie 2014, 17:10)
Cum cine sa plateasca pentru sterilizarea si microciparea ciinilor populatiei? Primaria, asa dupa cum si da legea posibilitatea. E un aspect bun al legii. Oamenii trebuie stimulati si ajutati sa intre in legalitate. Decit sa stea cu ciinele nesterilizat, nemicrocipat si in final sa-l si abandoneze pe domeniul public, mai bine primaria face o fapta buna ca tot banii aia ii da si pentru eutanasie si pentru alternativa optimista si scuteste omul de o cheltuiala daca tot n-are de unde.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 29 Sep 2026
292 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Balaciu: Minor la volanul autoturismului bunicii

În cursul nopții de joi spre vineri, respectiv 22 spre 23 aprilie a.c., în jurul orei 00,20, polițiștii din Balaciu au oprit pentru control un autoturism înmatriculat în județul Ialomița. În urma legitimării ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2010, 08:29
(25216 vizualizări - 0 comentarii)


Șofer în stare de ebrietate

Un bărbat de 37 de ani, din Fetești, s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat de polițiști conducînd un autoturism pe raza localității de domiciliu, deși se afla în stare de ebrietate. Autoturismul ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2010, 08:26
(24212 vizualizări - 0 comentarii)


S-a înecat în Ialomița?

Polițiști și pompieri au desfășurat joi, 22 aprilie a.c., eforturi comune pentru a depista un bărbat, de 66 de ani, din Urziceni, a cărui dispariție a fost sesizată de către familia acestuia. Ultimele informații ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2010, 15:56
(23253 vizualizări - 2 comentarii)


Conducea tractorul cu permisul suspendat

Joi, 22 aprilie, în jurul orei 23,30, polițiștii au identificat în trafic, pe strada Călărași, din Fetești, un bărbat, de 45 de ani, din județul Constanța, care se deplasa la volanul unui autotractor ce ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2010, 15:55
(20381 vizualizări - 0 comentarii)


Fierul vechi, în atenția polițiștilor

Polițiștii din Țăndărei au acționat joi, 22 aprilie, în intervalul orar 09,00-12,00, pe raza de competență, pentru respectarea prevederilor privind gestionarea deșeurilor industriale reciclabile și pentru ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2010, 15:55
(14460 vizualizări - 0 comentarii)


10 baruri și 9 săli de jocuri, controlate

În cursul după-amiezii de joi, 22 aprilie, în intervalul orar 18,00-21,00, efective din cadrul Poliției Municipiului Slobozia, în colaborare cu efective ale Inspectoratului Județean de Jandarmi și din cadrul ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2010, 15:55
(22370 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni în zonele rurale

În cursul nopții trecute, respectiv 22/23 aprilie, agenții Posturilor de Poliție Albești, Ciochina și Buești au organizat o acțiune comună intercomunală, sub coordonarea ofițerilor din cadrul Poliției ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2010, 15:54
(13765 vizualizări - 0 comentarii)


Depunerea situațiilor financiare, obligatoriu la Registrul Comerțului

Oficiul Național al Registrului Comerțului reamintește comercianților că, începînd cu anul 2010, situațiile financiare anuale se depun numai la Registrul Comerțului. Avînd în vedere că data limită pentru ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2010, 13:42
(21501 vizualizări - 0 comentarii)


Perdelele forestiere de protecție, în atenția Prefecturii

Joi, 22 aprilie a.c., la sediul Prefecturii Ialomița s-a desfășurat o ședință de lucru a Comandamentului județean de analiză a realizării Programului de înființare a perdelelor forestiere de protecție. ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2010, 10:13
(20575 vizualizări - 1 comentariu)


Festivalul Județean de Folclor «Zărzărică, zărzărea»-ediția a XVIII-a

Festivalul Județean de Folclor «Zărzărică, zărzărea»-ediția a XVIII-a

În organizarea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița, vineri, 16 aprilie 2010, s-a desfășurat faza zonală a celei de-a XVIII-a ediții a Festivalului Județean ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2010, 20:18
(21121 vizualizări - 0 comentarii)


A dat cu tractorul peste un bătrîn

Poliția Urziceni a fost sesizată miercuri, 21 aprilie a.c., prin 112, despre faptul că pe raza localității Hagiești s-a produs un accident de circulație, un pieton fiind implicat. Din cercetări s-a stabilit ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2010, 18:56
(20587 vizualizări - 0 comentarii)


Recidivist încarcerat după ce a tîlhărit un tînăr în stare de ebrietate

Un tînăr în vîrstă de 28 de ani, din Slobozia, recidivist, a fost încarcerat în arestul Inspectoratului după ce Judecătoria Slobozia a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2010, 18:39
(25916 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit general, identificat

Miercuri, 21 aprilie a.c., polițiștii l-au identificat și reținut, pe raza comunei Frumușani-Călărași, pe un tînăr, în vârstă de 28 ani, din Fetești, care lucra în cadrul unei vulcanizări din localitate ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2010, 17:58
(14360 vizualizări - 0 comentarii)


La volan fără permis

Polițiștii au constatat o infracțiune comisă de un bărbat, de 32 de ani, din localitatea Săveni, care se deplasa la volanul unui autoturism cu numere de înmatriculare străine, fără a poseda permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2010, 17:42
(25679 vizualizări - 0 comentarii)


Firmă sancționată pentru nerespectarea regimului materialului lemnos

În urma verificărilor efectuate la un agent economic din comuna Făcăeni s-a constatat că acesta comercializa material lemnos pentru construcții fără a utiliza sistemul informatic integrat de urmărire a ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2010, 17:40
(15693 vizualizări - 0 comentarii)


Bursa generală a locurilor de muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza vineri, 23 aprilie 2010, începînd cu ora 9.00, Bursa generală a locurilor de muncă. Acțiunea se va desfășura în Slobozia la Clubul ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2010, 12:48
(21343 vizualizări - 0 comentarii)


22 aprilie, ziua Pământului: 200 de preșcolari au salvat Planeta la Slobozia

22 aprilie, ziua Pămîntului: 200 de preșcolari au salvat Planeta la Slobozia

Joi, 22 aprilie, la orele 10,00, preșcolarii Grădiniței «Junior» din Slobozia au organizat marșul annual de Ziua Pămîntului. Însoțiți de educatori și oficiali locali (l-am remarcat, în treacăt, pe nelipsitul ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2010, 12:24
(17660 vizualizări - 0 comentarii)


Sărbători uitate, sărbători regăsite: Caloianul îngropat la Slobozia

Sărbători uitate, sărbători regăsite: Caloianul îngropat la Slobozia

Caloiene, Iene,
Du-te-n cer și cere
Să deschiză porțile,
Să sloboadă ploile,
Să curgă și gîrlele,
Zilele și nopțile,
Ca să crească grînele!
Iani, Iani, Caloiani,
Ia cerului torțele ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2010, 12:22
(13126 vizualizări - 0 comentarii)


«Activitatea economică în Ialomița a scăzut cu 40-50%»

«Activitatea economică în Ialomița a scăzut cu 40-50%»

În cadrul unei conferințe de presă susținută miercuri, 21 aprilie, reprezentații Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița au dat publicității raportul de activitate al instituției pe anul 2009. ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2010, 06:52
(11779 vizualizări - 1 comentariu)


Pistol de calibru 5,5 mm, deținut ilegal

Polițiștii au depistat marți, 20 aprilie, un ialomițean care deținea, fără drept, o armă neletală din categoria celor supuse autorizării. Bărbatul, de 66 de ani, din Fetești, deținea fără drept un pistol ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2010, 16:11
(21594 vizualizări - 0 comentarii)


Nu vrea să se întoarcă acasă: Dat dispărut de Poliția Constanța, găsit la Sudiți

Marți, 20 aprilie, polițiștii Postului de Poliție Sudiți au depistat pe islazul comunal un tînăr, de 23 de ani, din județul Tulcea, care lucra ca cioban la stîna de oi a unui bărbat din localitatea Sudiți ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2010, 16:11
(21342 vizualizări - 0 comentarii)


2340 de pachete cu țigări în portbagajul unei mașini

Marți, 20 aprilie în jurul orei 20,50, polițiștii din Slobozia au blocat și oprit în trafic, pe Strada Nicolae Bălcescu, din localitate, un autoturism înmatriculat în județul Galați cu privire la care existau ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2010, 16:10
(14270 vizualizări - 0 comentarii)


Hoț prins de un țăndărean

Marți, 20 aprilie, în jurul orei 23,30, Poliția Orașului Țăndărei a fost sesizată prin 112 de un localnic cu privire la faptul că a observat un individ care, după ce a spart geamul unui autoturism, a încercat ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2010, 16:10
(16992 vizualizări - 1 comentariu)


În primele trei luni, 235 de intervenții ale pompierilor

Pompierii ialomițeni au dat publicității, miercuri, 21 aprilie, sinteza raportului de activitate al instituției pentru primul trimestru al anului în curs. Pe scurt, pompierii au fost chemați să sprijine ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2010, 16:09
(22567 vizualizări - 0 comentarii)


Siguranța în unitățile de învățămînt, în atenția polițiștilor ialomițeni

La începutul săptămînii, marți 20 aprilie, în municipiile Fetești și Urziceni, au fost desfășurate acțiuni preventive în incinta și în zona adiacentă unităților de învățămînt, avînd ca obiectiv prioritar ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2010, 16:07
(17590 vizualizări - 0 comentarii)


APIA atenționează

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură face apel către fermieri să respecte data la care au fost programați pentru depunerea cererii în cadrul Campaniei SAPS 2010, astfel încît să se evite ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2010, 15:56
(33531 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2010, 18:36
(15974 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2010, 18:20
(16224 vizualizări - 0 comentarii)


Campania «Un nou început»: SOS pentru un suflet de copil

În cadrul campaniei «Un nou început», campanie inițiată de Protoieria Urziceni, prin Biroul de Asistență Socială și în colaborare cu parohiile din Municipiul Urziceni, respectiv Catedrala Sfinții Împărați ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2010, 18:01
(15817 vizualizări - 0 comentarii)


Pocora condamnă heirupismul guvernanților. Independent o învață CUM!

Într-unul dintre comunicatele de presă furibunde cu care ne-a obișnuit în ultimul an, deputatul PNL Cristina Ancuța Pocora tună și fulgeră împotriva guvernanților care, în opinia ei, se grăbesc să treacă ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2010, 17:58
(10575 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
CASA în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 @Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene SOL în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 cetatean în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Gigel în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! ana în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean Marin C. în Căzănești a redevenit comună! Marin C. în «Taxa de pod» de la Fetești dispare oficial de la 1 octombrie 2026 Respect ! în Grădinița din Cartierul Dudești/Fetești și-a deschis porțile contribuabil în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Asistentă în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Bratu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Mary în Primarul Potor caută «apă bună de băut» pentru Slobozia la... Țăndărei! Seby în «Taxa de pod» de la Fetești dispare oficial de la 1 octombrie 2026 @ Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Mariusică în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...