Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

AZORICA

AZORICA

De zeci de ani, iubitorii de cîini din Slobozia reclamă abuzurile autorităților locale. Anul trecut, obligată de reglementările legislative în vigoare, Primăria Slobozia a reușit să înființeze un serviciu de ecarisaj «ca la carte» și să angajeze un medic veterinar care să gestioneze din punct de vedere medical activitatea adăpostului pentru cîini din incinta DADP Slobozia. Numărul adopțiilor rămîne însă infim, deși procedura este suportată de către municipalitate.

Cîinii noștri cei de toate zilele
Adăpostul pentru cîini din incinta Direcției de Administrare a Domeniului Public Slobozia este la marginea orașului, în spatele Penitenciarului. Investiția (mai exact termopanele cu care a fost înzestrat adăpostul!) a suscitat, la momentul inaugurării, vii polemici. Apoi, acestea s-au stins, iar activitatea de ecarisaj a fost ignorată. Doar cînd și cînd, vreo gospodină lăsată fără maidanezul pe care îl hrănește în fața blocului, plînge prin paginile publicațiilor locale acuzînd «criminalii» care i-au luat odorul. Ori, și mai rar, vreun slobozean mușcat înfierează patriotic «neimplicarea autorităților». Miercuri, cînd medicul veterinar Adrian Mocioniu ne-a permis accesul în sala de operații a adăpostului, cîini erau puțini. Vreo 20, cu tot cu pui. Stelică Orășeanu, responsabilul care se ocupă de activitatea din acest stabiliment, susține că situația este sub control, în ciuda opoziției pe care o întîmpină de la cetățenii orașului. «Uite-i! Aicea sînt! Eu i-aș da, dar nu am cui. Nu vine nimeni. Doar cînd și cînd, cîte unul care vrea să-și recupereze cîinele. Altfel rar, rar de tot, vine cineva să adopte un maidanez... Cine știe cum!». Adăpostul e un șir de boxe de beton, curate, dar neprietenoase. Cîinii mai mult schelălăie decît latră și par neajutorați. Nici nouă nu ne dă ghes inima să adoptăm unul. Deși sîntem îmbiați să alegem, că din două în două săptămîni sînt eutanasiați...

Microciparea este singura soluție
Sala de operații a adăpostului e o chichineață de unu’ jumate pe doi, utilată spartan. Pe masa de operații, legată de toate cele patru picioare, o maidaneză cît un iepure este pregătită pentru sterilizare. Adrian Mocioniu, medicul veterinar al adăpostului și președintele Colegiului Medicilor Veterinari Ialomița operează și ne explică în același timp. «În condițiile în care am ști cîți cîini avem în curți, cîți sterilizați, cîți nesterilizați, am putea elabora o strategie adecvată și am putea găși soluții pentru cei nedoriți. Noi, medicii veterinari din Ialomița, avem capacitatea să facem acest lucru. Sînt 50 de cabinete veterinare și alte 50 de cabinete care nu au neapărat specificul asta. Dar cineva trebuie să ne plătească!». Inertă sub efectul anesteziei, maidaneza pe care am decis în gînd să o botezăm Azorica, se lasă sterilizată. Operația costă 40 de lei. La fel și eutanasierea. Pe lîngă aceste costuri, municipalitatea suportă și consumabilele, de la medicamente la bisturiu. La aceste cheltuieli se adaugă costurile de prindere, cazarea animalelor și salariile hingherilor. În total, în jur de 100 de lei. Anual, prin adăpost, trec cam 100 de cîini. Jumătate dintre aceștia se întorc în oraș, jumătate sînt eutanasiați. «Pe termen lung, soluția cea mai bună o reprezintă sterilizarea și microciparea acestor cîini. La Slobozia, microciparea maidanezilor este suportată de către Primărie. La București, de exemplu, adopția unui cîine poate costa pînă la 500 de lei. Aici, practic, e gratis...».

Hingheri și oameni de bine
Azorica dă semne de viață. Doctorul Mocioniu a terminat operația de sterilizare. Asistenta o coase, aproape pe viu. Ne albim. Pe asistentă o cheamă Adreea Popa, are 22 de ani și este studentă. S-a angajat pe perioada vacanței, pentru practică. «Cîinii sînt extrem de rezistenți, nu vă panicați. Uneori, cînd sterilizăm mai mulți, nici nu se trezesc bine din anestezie și fug. Probabil că s-au adaptat mai bine decît ceilalți!». Andreea refuză să exprime o părere pro sau contra eutanasierii. Ea vrea doar să devină medic veterinar pentru că iubește animalele. Păreri au, în schimb, angajații adăpostului. «Dom’le, problema nu sînt cîinii, ci oamenii. Animalul e animal, dar omul e mai rău ca el. Ne înjură, ne scuipă, ne amenință... Iar dacă ajungem, cine știe cum, să îl luăm din fața blocului ori de pe la colțurile unde îi hrănesc, de multe ori nici nu mai vin după ei. Sau vin, fac actele de adopție și le dau drumul înapoi pe stradă!» ne explică unul dintre angajați. Eliberarea unui cîine adoptat în spațiu public reprezintă o încălcare a legii și se pedepsește ca atare. Oamenilor însă nu le pasă. După cum nu le pasă de faptul că, prins cu regularitate în spații publice, cîinele capătă un instinct teritorial și devine agresiv față de ceilalți.

Lătrău este mascota adăpostului. Un maidanez puternic, sur, plin de vlagă. A fost prins undeva prin zona MB-urilor, după zeci și zeci de încercări nereușite. «Tot primeam sesizări. Și de fiecare dată îl ratam. Era un război între noi. Pînă într-o zi, cînd am dat nas în nas cu el... Am tras fără să mai ochesc. A fugit, că îl vedeți cît de puternic e. Și la BRD n-a mai rezistat. S-a așezat pe trepte și așa l-am prins. Acum e cîinele nostru. L-am botezat Lătrău!» povestește Stelică Orășeanu. Acum Lătrău păzește adăpostul și știe de stăpîn. Stelică Orășeanu susține că, atunci cînd  este eliberat din lanț, cîinele nu mai pleacă. «Se învîrte prin curte, se gudură pe lîngă toți și se întoarce. Acum asta e casa lui...».

7 Octombrie 2014, 09:20 (90882 vizualizări - 114 comentarii)

Citiți și:
Mocioniu «door to door»

Comentariile cititorilor:


zozo:
(8 Octombrie 2014, 16:50)
Daca ziceti ca v-ati albit in conditiile in care Azorica s-a trezit totusi (adica tragem nadejde ca s-a intimplat asta, nu ne duceti cu zaharelul ca viata e suportabila si pamintul o planeta locuibila), ma intreb cum v-ati fi colorat daca ati fi fost martori si la o asa zisa eutanasie efectuata corect, ca la carte cu substante legale nu asa cum se practica in toate jegurile de adaposturi din tara si Slobozia nu face exceptie. Clor, benzina, diluanti, sulfat de magneziu, ciomege. Toate fara anestezie, nu-si face nimeni iluzii. Daca ati fi vazut asa ceva pe viu, nu ca ati auzit sau ca v-a povestit cineva, ati fi devenit pe loc nu doar un combatant al legii eutanasiei ci si un foarte bun activist pentru drepturile animalelor. Asta ne lipseste in domeniu: voaiorism si lumea ar fi mai buna.
Tana:
(8 Octombrie 2014, 16:33)
Fireste ca erau curate boxele daca era vorba de cronica unei vizite anuntate. Credeti ca e la fel si in restul timpului? Te pomenesti ca primisera si ceva de mincare amaritii aia si ca n-ajunge toata hrana lor in oras. Un sfert din efectivul canin local cu stapin traieste pe spinarea proviziilor destinate maidanezilor. Ce sa mai manince daca in scurta vreme ies pe cosul de la Protan. Ce sint porci? boi? vaci sau rindunele? A intrebat vreodata domnul Mocioniu daca animalele au mincat in ziua in care este el la adapost? Cind si-o vedea ceafa. Face economie de vocale. Nu e treaba lui. A lui e sa-i coasa pe viu si sa creasca emisia de CO2 in atmosfera.
Pisi:
(8 Octombrie 2014, 16:31)
Carismaticul domn doctor le are tare cu vrajeala si-n presa scrisa si-n cea vazuta. Stie el.
Julieta:
(8 Octombrie 2014, 16:21)
Adreea Popa, fetita, mataluta oricum ai un nume predestinat. Primele o suta de ratari le treci in contul inocentei, urmatoarele sute oricum or sa treaca neobservate.
Mnezeu:
(8 Octombrie 2014, 16:10)
Da sa stiti ca nu-i corect. In aceeasi editie un articol despre curve si unul despre caini. Cine credeti voi ca o sa atraga atentia opiniei publice?
Costin:
(8 Octombrie 2014, 15:59)
Pah pariu ca Azorica zburda la ora actuala alaturi de confratii ei in rai?
Vlad:
(8 Octombrie 2014, 15:57)
Domnul Mocioniu sper c-a si-a mai dat drumul la mina de cind tot experimenteaza pe bietii ciini. Si nu face cum facea predecesorul lui faimosul doctor Ciobanu, hotul de ketamina, care deschidea animalele de ochii lumii fara sa efectueze cu adevarat operatia. Urmau infectiile si moartea lenta agonizanta a ciinilor. Un pic de mindrie profesionala, ce naiba. Ca sa nu mai zic de publicitatea  negativa pe care si-o face orice medic veterinar implicat intr-o asemenea afacere. Cel putin sa se poata lauda cu lucrurile bine facute. Operatie-nota zece. Eutanasie-nota zece. Eutanasie-ups! Trebuia operatie.
Manlache:
(8 Octombrie 2014, 14:05)
Si cum adica jumatate se intorc in oras daca lumea nu adopta? ca na, e normal, nu intra in planul anual de dezvoltare familiala. Si 400 ce e? numai manopera? daca ziceti ca se adauga medicamentele si instrumentarul. Scump dom'le, scump. Dincolo i-era mai ieftin. Remarc niste inadvertente in spusele carismaticului domn Mocioniu. V-a cam vrajit. A mizat pe feciorelnica dvs. experienta in domeniu. Da mi-a placut ca v-ati albit. Daca in prezenta publicului ii coase pe viu, va dati seama ce se intimpla in absenta lui. Ce sa-i faci? E greu de scos un ban cinstit in conditii de etica morala si profesionala cind prioritatile sint altele.
Byby:
(8 Octombrie 2014, 13:48)
Doar 100 de ciini pe an? Cam doua exemplare pe saptamina. Putin credibil chiar daca e evident ca orasul e deficitar la capitolul maidanezi. Ii mai aduce lumea de la tara ca de, orasenii sint  filotimi si se inghesuie sa-i bage in apartamente sau in curti ca si cum p-aicea nu sint destule cotarle nefericite si abuzate. Cel mai distractiv e cind auzi pui nou nascuti scincind in tomberoane sau catelandri de citeva saptamini abandonati pe strada asteptind sa ii calce Passat-ul lu' Fanica sau Logan-ul lu' Gigel. Sa nu fim discriminanti. Tot asa de bine ii terciuiesc si doamna Costea si doamna Petre, nu conteaza numarul de stupi sau citatiile primite de la ANI.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 01 Oct 2026
208 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Axintele: Furt de la vecini

Polițiștii au surprins în flagrant miercuri, 11 noiembrie 2015, un bărbat de 32 de ani, din comuna Axintele, care avea asupra sa bunuri pe care le-ar fi sustras din locuința unui consătean. Bunurile au ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2015, 13:10
(6130 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Axintele furt


14 noiembrie-Ziua Mondială a Diabetului Zaharat

În fiecare an, data de 14 noiembrie este marcată la nivel internațional drept Ziua Mondială a Diabetului Zaharat, cu ocazia căreia medicii activi în această specialitate inițiază campanii de informare cu ...[citește_toată_știrea]

10 Noiembrie 2015, 18:10
(4238 vizualizări - 0 comentarii)


Sfîntu Gheorghe: Copil de 3 ani, acroșat de o mașină

Luni, 9 noiembrie a.c., s-a produs un accident rutier pe DN2A, în localitatea Sfîntu Gheorghe. Cu ocazia cercetărilor efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că în timp ce un bărbat, de 45 de ...[citește_toată_știrea]

10 Noiembrie 2015, 17:20
(5709 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Expoziție de pictură, grafică, sculptură și artă decorativă

Miercuri, 11 noiembrie 2015, de la orele 11,00, în foaierul Casei Municipale de Cultură, este vernisată expoziția «Mituri Contemporane». Evenimentul se află sub egida Salonului Național de Artă Plastică ...[citește_toată_știrea]

10 Noiembrie 2015, 16:40
(5410 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 3 accidente, șase persoane rănite

La acest sfîrșit de săptămînă, 6-8 noiembrie a.c., pe șoselele ialomițene s-au produs 3 accidente rutiere, soldate cu rănirea a șase persoane. Primul dintre acestea s-a produs vineri, 6 noiembrie a.c., ...[citește_toată_știrea]

10 Noiembrie 2015, 16:05
(3262 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Controale la cluburi, baruri, discoteci, săli de cinematograf și spectacole

La sfîrșit de săptămînă, 7-8 noiembrie 2015, Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița a organizat și desfășurat o serie de acțiuni de control la spații cu afluență ...[citește_toată_știrea]

10 Noiembrie 2015, 15:25
(6624 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A murit după ce a intrat cu mașina în stîlp

Un accident rutier s-a produs în dimineața zilei de luni, 9 noiembrie 2015, în jurul orei 5,00, pe DN21, pe raza Cartierului Bora al municipiului Slobozia, după ce un autoturism a intrat într-un stîlp de ...[citește_toată_știrea]

10 Noiembrie 2015, 13:20
(4702 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Bărbulești: Cal căzut într-o groapă, salvat de pompieri

Duminică, 8 noiembrie 2015, în jurul orelor 22,40, pompierii au fost solicitați să intervină pentru salvarea unui cal, căzut într-o groapă de aproximativ 6 m adîncime dintr-o curte de pe raza localității ...[citește_toată_știrea]

10 Noiembrie 2015, 12:05
(5066 vizualizări - 0 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: Bombă de aviație, descoperită la arat

Mihail Kogălniceanu: Bombă de aviație, descoperită la arat

O bombă de aviație de 75 de kg a fost descoperită de un cetățean pe un teren arabil de pe raza localității Mihail Kogălniceanu. Evenimentul a fost anunțat la 112 în după-amiaza zilei de sîmbătă, 7 noiembrie ...[citește_toată_știrea]

10 Noiembrie 2015, 11:05
(7388 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Mistreț cu trichineloză, împușcat pe fondul de vînătoare Cegani

Miercuri, 4 noiembrie 2015, au fost organizate, pe teritoriul județului Ialomița, partide de vînătoare la mistreți pe fondurile de vînătoare de la Cegani și Cabâl, în urma cărora au fost vînați doi porci ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2015, 19:10
(6043 vizualizări - 0 comentarii)


Tovărășia: O femeie a suferit arsuri în urma unui incendiu

O femeie a suferit arsuri după ce locuința acesteia a fost cuprinsă de flăcări. Evenimentul s-a produs în localitatea Tovărășia, după ce aceasta a folosit focul deschis în interiorul locuinței. Două autospeciale ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2015, 17:55
(5764 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Controale la cluburi, baruri, discoteci, săli de cinematograf și spectacole

În baza programului de măsuri transmis de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și a HG nr. 915/2015, privind stabilirea criteriilor pentru oprirea funcționării ori utilizării construcțiilor ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2015, 16:20
(4094 vizualizări - 6 comentarii)


Infractor din Bărbulești, predat autorităților franceze

Joi, 5 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Ialomița au depistat un bărbat, de 39 de ani, din comuna Bărbulești, pe numele căruia exista un mandat european de ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2015, 15:30
(4331 vizualizări - 0 comentarii)


Algerian depistat cu «ședere ilegală» în Ialomița

Polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări-Biroul  pentru Imigrări Ialomița, în cooperare cu polițiști ai Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au desfașurat o acțiune pe linia prevenirii ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2015, 14:10
(4823 vizualizări - 0 comentarii)


superOFERTĂ

casă deosebită Amara

6 Noiembrie 2015, 13:25


AFIR Ialomița: 734 milioane de euro solicitate prin 6082 de proiecte, în prima sesiune anuală a PNDR 2020

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a primit pînă în prezent 6082 de proiecte pentru toate submăsurile de finanțare din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-20 ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2015, 19:25
(5402 vizualizări - 1 comentariu)


Giurgeni: «Rapsozii la ei acasă»

Giurgeni: «Rapsozii la ei acasă»

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița organizează vineri, 6 noiembrie a.c., în localitatea Giurgeni, evenimentul «Rapsozii  la ei acasă». Evenimentul debutează ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2015, 18:20
(3379 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Întîlniri cu contribuabilii persoane fizice și juridice

Administrația Județeana a Finanțelor Publice Ialomița informează persoanele interesate că va organiza întîlniri de lucru cu contribuabilii, pentru a aduce la cunoștința acestora modificările legislative ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2015, 17:15
(6661 vizualizări - 1 comentariu)


AFIR Ialomița: Sectorul ZOOTEHNIC aferent investițiilor în exploatații agricole a atins disponibilul alocat

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță că valoarea totală nerambursabilă a tuturor cererilor de finanțare depuse pînă în acest moment pentru sectorul zootehnic din cadrul submăsurii ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2015, 16:15
(5444 vizualizări - 0 comentarii)


Roșiori: A murit ars de viu

Un incendiu produs la locuința unui localnic din Roșiori, pe data de 30 octombrie a.c., a dus la moartea proprietarului respectivei gospodării. Este vorba despre un bătrîn, de 71 de ani, imobilizat la pat ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2015, 15:40
(3569 vizualizări - 0 comentarii)


Braconajul piscicol, în atenția polițiștilor ialomițeni

Braconajul piscicol, în atenția polițiștilor ialomițeni

Acțiune a polițiștilor ialomițeni pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol. Pe parcursul derulării activităților au fost efectuate 7 controale, au fost verificate 14 ambarcațiuni și o amenajare ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2015, 14:40
(3541 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 3 accidente rutiere în 48 de ore

Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița anunță producerea a numai puțin de 3 accidente rutiere pe raza județului. În urma evenimentelor rutiere, trei persoane au fost rănite ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2015, 14:10
(5502 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Prins în timp ce fura nisip

Un cetățean, în vîrstă de 20 de ani, din Făcăeni, s-a ales cu un dosar penal după ce în căruța sa a fost descoperită peste o tonă de nisip, pe care l-ar fi furat din curtea unui consătean. Prejudiciul a ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2015, 13:55
(4495 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Făcăeni furt nisip


Polițiștii din Țăndărei, pe urmele hoților

În urma unor percheziții domiciliare, desfășurate pe data de 3 noiembrie a.c. la Țăndărei, polițiștii au dat de urma a doi bărbați, cu vîrste de 17 și 45 de ani, suspectați de comiterea infracțiunii de ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2015, 13:35
(4798 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Țăndărei furt


Platonești: «Țepar» prin metoda «Accidentul», depistat de polițiști

Oamenii legii din comuna ialomițeană Platonești au depistat vineri, 30 octombrie a.c., un tînăr de 17 ani care avea asupra sa 8000 de euro și alți 90200 de lei. Sumele de bani ar fi provenit, susțin polițiștii ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2015, 13:05
(5751 vizualizări - 0 comentarii)


5 zile de sărbătoare la Slobozia

5 zile de sărbătoare la Slobozia

Cu ocazia sărbătorii Sfinților «Mihail și Gavriil», Episcopia Sloboziei și Călărașilor va organiza o serie de manifestări religioase. Timp de 5 zile, credincioșii din Slobozia vor putea participa la procesiuni ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2015, 12:05
(5839 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Tranzacții «la negru» cu materiale de construcții

Ialomița: Tranzacții «la negru» cu materiale de construcții

Administratorul unei societăți comerciale din Ialomița a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița, fiind acuzat de evaziune fiscală. Din datele anchetatorilor reiese ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2015, 09:25
(5642 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor în zona Urziceni

60 de polițiști din cadrul Poliției Municipiului Urziceni și a Secțiilor de Poliție Rurală arondate au organizat miercuri, 28 octombrie 2015, începînd cu orele 16,00,  o acțiune amplă pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2015, 17:25
(3223 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni razie


Ialomița: Infracțiuni la regimul rutier

Polițiștii rutieri au depistat pe șoselele județului doi bărbați, de 18, respectiv 56 de ani, care conduceau autovehicule pe drumurile publice fără a respecta prevederile legale în vigoare. Astfel, cei ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2015, 15:40
(4855 vizualizări - 0 comentarii)


Jilavele: Reținut pentru furt din curțile unor consăteni

Un bărbat din Jilavele este cercetat de polițiști pentru comiterea infracțiunilor de furt și tentativă la furt calificat. Astfel, marți, 27 septembrie a.c., polițiștii au reținut pe bază de ordonanță de ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2015, 12:30
(5696 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mariuca în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Alex în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean asigurat în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mary în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Calin în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Necunoscut în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Daniel în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetateanu.net în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetatean în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Silviu în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Krishan în Echipa CSM Unirea Slobozia, vicecampioană națională la Cupa României la Sabie Masculin! știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Soldatul rezervist în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gheorghe Ion în Victorii ale «terenului propriu» CASA în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 @Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene SOL în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...